Cultura Vieții.ro: Poți să fii creștin, sau poți să ai succes: eliminarea lentă a creștinilor din profesiile intelectuale și din politică
„Zi de zi, devine tot mai dificil să fii atât un bun creștin, cât și un avocat, un medic sau un funcționar public de succes. Și acesta este și scopul”, consideră Jonathon van Maren, director de comunicare al Centrului Canadian pentru Reformă Bioetică, scriitor și orator pro-viață. Articol publicat în original pe LifeSiteNews.
Mereu consider fascinante călătoriile în țările fost comuniste – combinația între arhitectura sovietică decrepită și modernitatea occidentală, reziliența oamenilor și, mai presus de toate, modul în care, în atât de multe cazuri, creștinismul a ajutat popoarele oprimate să își păstreze familiile, moștenirea culturală și speranța. Există atât de multe lecții pe care occidentalii le-ar putea învăța din modul în care s-a propășit comunismul și în care liderii comuniști au încercat să oprime, să priveze de drepturi și să omogenizeze popoarele aflate sub conducerea lor.
Într-adevăr, există similitudini izbitoare între modul în care comuniștii totalitari din blocul estic și marxiștii culturali de aici, din Vest, încearcă să își impună ideologia seculară și anticreștină.
O asemănare m-a frapat în Budapesta săptămâna trecută, când doamna care era ghidul nostru turistic ne-a oprit pe treptele Catedralei Sf. Ștefan pentru a ne explica prin ce metode „se ocupau” comuniștii maghiari de creștini. Nu se punea problema să nu poți fi creștin, a spus ea. Puteai să te rogi acasă, să faci slujbe acasă împreună cu familia și chiar să te botezi și să mergi la biserică. În schimb, în cuvintele ghidei, aveai de ales:
„Puteai ori să fii creștin, ori să ai succes.”
Un caz relevant: pentru faptul că familia ei era creștină și ea era botezată, sora sa a fost prima membră a familiei care a putut urma studii superioare, după dezintegrarea Uniunii Sovietice.
Această tactică este utilizată predilect de către marxiștii culturali (sau „seculariști”, ca să folosesc termenul mai familiar) și aici în Occident. Încă avem libertate religioasă în Canada – putem să ne rugăm împreună cu familia, să mergem la biserică și să avem orice păreri alegem. Ceea ce încearcă, însă, să facă marxiștii culturali este să ofere oamenilor aceeași „alegere” în Occident: poți să fii creștin, sau poți să ai succes.
Una dintre cele mai ușoare modalități de a-i împinge pe creștini la periferia societății este de a aplica încet, dar sigur, politici care îi exclud pe aceștia din profesiile de elită tradiționale, cum ar fi cele din domeniul dreptului sau al medicinii. Or, tocmai acest lucru îl fac de ceva vreme „forțele de ordine” culturale ale secularismului – și ritmul accelerează. Nu este un război fățiș împotriva creștinismului, încă: mai degrabă, sunt o mulțime de lovituri mici, dar cumulat, mortale.
De exemplu, Colegiul Medicilor și al Chirurgilor din Ontario a înaintat recent o propunere care ar forța medicii să ofere avorturi și contraceptive în anumite circumstanțe și i-ar constrânge să facă trimiteri pentru acestea în practic orice circumstanțe. Conform LifeSiteNews.
Citește articolul integral pe site-ul culturavietii.ro
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Apel pentru dreptul de a nu vedea atrocităţile teroriste
Dragi creştini (şi necreştini),
Cred că este deja un fapt uşor de observat că întreaga mass-media este infectată – pe lângă alte bo
li mai vechi ale ei – de noua modă în materie de senzaţional şi sete de sânge: difuzarea abuzivă, şi dincolo de orice limită a decenţei, a multor execuţii şi atrocităţi comise de grupările teroriste din lumea întreagă.
Nu mai poţi intra pe un site de ştiri şi nici măcar pe ”extensia virtuală a societății noastre” (așa-numitul FB), fără a fi copleșit de imagini macabre, care rămân pe retina chiar și a celui mai vânjos bărbat. Cum să tot dăm like-uri și share-uri la asemenea imagini?
Ce se află în spatele unor asemenea mecanisme sociale?
- Cred că pentru o mare parte dintre utilizatorii IT, click-urile care promovează asemenea imagini înfiorătoare nu sunt altceva decât inerția consumatorului virtual robotizat, cel de tip zombi. Filtrul rațiunii sale este demult scos din uz și tot ceea ce mai contează este să-și facă norma zilnică de ”like-uri”, așteptând resemnat ziua următoare, când o va lua de la capăt…
- O a doua categorie sunt curioșii cronici, cei ce nu se pot abține până când psihicul lor nu este lovit de unda de șoc. Este ca un fel de drog pentru unii. Da, toți suntem curioși din fire și mai scăpăm câte un click și atunci când nu ar trebui să o facem, dar unii nu pot trăi dacă nu află despre orice accident, scandal și crimă, cu cât mai sângeroase, cu atât mai bine – a (nu) se vedea știrile de la ora 5!
- În fine, o altă categorie de oameni este formată din cei cu bun simț. Oameni sinceri și sensibili la ceea ce se întâmplă în lume la ora actuală. O mare parte dintre ei sunt creștini, și prin promovarea acestor grozăvii mediatizate ei cred, de fapt, că fac un lucru bun: vor sensibiliza opinia publică, vor pune în mișcare resorturile ONG-urilor, îi vor determina pe creștini să se roage pentru cei persecutați, îi vor trezi pe guvernanții noștri etc.
De ce nu este bine să (mai) promovăm asemenea imagini șocante?
Cred că este timpul să ne oprim. Măcar unii dintre noi, cei ce înțeleg ce vreau să spun. Fac un apel sincer pentru dreptul de a nu vedea atrocitățile teroriste. Sintetizez doar câteva argumente:
- Imaginile cu execuțiile în direct nu ”scapă” în spațiul media, în mod accidental. Ele sunt deversate intenționat în lumea întreagă. Chiar filmările care se fac sunt profesionale, din mai multe unghiuri etc. Este foarte clar că scopul acestor filmulețe și imagini nu este de a-i determina pe creștini să se roage, ci acela de a semăna panica în lumea întreagă. Teroriștii își promovează acțiunile, ferocitatea și logistica de care dispun pe banii și pe lipsa de vigilenţă a unora dintre noi.
- Nu faceți confuzia că este vorba despre informare. Mass-media nu mai este de multă vreme un mijloc de informare, ci adesea este, fie o sursă de sub-informare, fie de dezinformare. Mass-media este o instituție de consum. Ea vinde un produs pe care oamenii îl cumpără. Punct. Dacă nu ar exista ”cerere”, nici ei nu ar mai promova ”oferta” teroriștilor. Aș face o apreciere – știu că unii nu veți rezona cu mine – și aș spune că mediatizarea acțiunilor teroriste nu va duce la limitarea persecuțiilor și atrocităților comise de ei, ci se va întâmpla exact invers: vor oferi în continuare ”material” de propagandă, faptele lor vor crește în număr și duritate.
- Este adevărat că unii creștini au fost sensibilizați prin ceea ce au văzut și se roagă mai mult pentru biserica persecutată, decât au făcut-o înainte. Întreb, totuși, oare de așa ceva avem nevoie pentru sensibilizarea bisericii lui Hristos? Nu mai credem în puterea Cuvântului lui Dumnezeu? Sunt cu totul de acord să umplem internetul de versete biblice care tratează problema suferinței, a martirajului, a atitudinilor pe care creștinii trebuie să le aibă, a perspectivei eterne unice în creștinism. De ce nu facem așa? Fraților, nu putem să ne lăsăm cu totul cuceriți de imagine! În Cuvântul lui Dumnezeu este putere și oamenii pot fi sensibilizați mai mult decât prin orice altceva. Altminteri, poate vom ajunge și la biserică să punem colaje de imagini și filme și vom trage predica pe dreapta. Dar, de două mii de ani se tot predică, fiindcă avem încredere că prin Cuvântul lui Dumnezeu inimile pot fi străpunse.
- Bărbaților, nu uitați că avem neveste și copii. Eu nu spun că nu ar trebui să plângem cu cei ce suferă din cauza persecuțiilor, că nu ar trebui să ne rugăm pentru ei, dar înseamnă asta că trebuie să abdicăm de la responsabilitatea pe care o avem față de familiile noastre? Nu suntem noi datori să purtăm de grijă, în primul rând, celor din casa noastră? Să ne lăsăm nevestele și copii pradă unor asemenea imagini groaznice? Acesta este modul în care îi ocrotim și îi îngrijim? Desigur, întrebările sunt retorice.
Nu mai aduc alte argumente, deși aș putea să o fac, dar repet: să ne oprim. Vă rog pe toți cei care înțelegeți mesajul transmis în acest articol să vă uniți împreună cu mine și să spunem „Nu!” mediatizării acțiunilor teroriste. Nu vrem să rămânem indiferenți, dar să avem o abordare biblică, bazată pe încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său.
Vă mărturisesc faptul că iau foarte în serios posibilitatea de a-mi închide contul de FB. Sau, cel puțin să ”regândesc” lista de prieteni. Sper ca mesajul acesta să îi sensibilizeze măcar pe unii dintre voi, chiar dacă eu nu am apelat la imagini, ci la cuvinte…
Cu dragoste în Hristos Domnul,
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/apel-pentru-dreptul-de-a-nu-vedea-atrocitatile-teroriste/
Partajează asta:
Costel Ghioancă, „Je suis Charlie” și întrebarea „A lovi, sau a nu lovi?”
Masacrul tulburător petrecut ieri la sediul redacției jurnalistice Charlie Hebdo a îngrozit întreaga planetă și a stârnit opinia publică. Aș face câteva scurte observații legate de acest eveniment trist, plecând de la o întrebare pe care o găsești, din când în când, prin anumite cărți: Cum ar arăta lumea, dacă într-o zi, peste tot pământul, s-ar anula orice fel de lege și justiție omenească, fiecare având dreptul să facă tot ce dorește, fără a fi tras la răspundere?
Cel mai probabil, o astfel de „libertate” ar deschide o cutie a Pandorei, plină de lăcomie, ură, violență și tot felul de spurcăciuni. O fiară hidoasă care s-ar grăbi să înroșească planeta noastră, deja rănită, ar fi „Bestia răzbunării”, sau „a reglării conturilor”.
„Răzbunare, dulce răzbunare…” este gândul transformat în tortură, care-i neliniștește și le tulbură somnul multor oameni. De nu s-ar teme de vreun fel de justiție (omenească sau divină), cei cu gâtul însetat de răzbunare, ar ridica mâna împotriva multora pe care nu-i mai consideră semeni ai lor, aidoma strămoșului lor, Cain, inventatorul mentalității că semenii (frații) nu trebuie să mai fie sub „paza”, ci sub pizma noastră.
Așadar, evenimentul cumplit exprimat prin sloganul „Je suis Charlie”, aduce în actualitate mult dezbătuta întrebare: „A lovi , sau a nu lovi”? Răspunsul potrivit îl oferă Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru: „Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis:“Doamne, să lovim cu sabia?” Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: “Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.” (Luca 22:49-51)
Așa procedează Domnul Isus, răspunde la lovitură prin vindecare. Este specialitatea Lui. Așa a făcut la Golgota: primind cea mai mare lovitură (mânia lui Dumnezeu cauzată de păcatele noastre), Isus oferă cea mai mare vindecare (viață veșnică pentru toți cei ce cred în El).
Așa au procedat toți urmașii adevărați ai Domnului Isus (nu lupii îmbrăcați în blană de oaie), toți cei ce au zăcut în închisorile comuniste, fiind loviți fără milă de călăii lor împietriți de ură. Au răspuns la lovituri prin priviri pline de iubire, prin iertare, prin a săruta mâna care le-a umplut trupul de durere. Și nu de puține ori s-a produs minunea: răspunsul creștinilor la lovituri a produs vindecarea. Călăii au găsit mântuirea și s-au transformat – precum Saul din Tars – din prigonitori în prigoniți.
Cred că „Je suis Charile” ar trebui să ne amintească încă odată de iubirea nemăsurată a Domnului Isus Hristos și de unicitatea vieților acelora care sunt urmașii Săi. Cred că cei ce sunt creștini, în adevăratul sens al cuvântului, nu ar găsi deloc dulce gustul răzbunării, chiar dacă într-o zi toate legile ar fi suspendate. Ei ar face precum Stăpânul lor: ar iubi!
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
H. R. Patapievici: „Când refuzi să admiţi caracterul criminal al comunismului, nu ai claritate morală”
H. R. Patapievici:
„Când refuzi să admiți caracterul criminal al comunismului, nu ai claritate morală”
Partajează asta:
Ziarul Gândul: H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie: „Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poţi trăi fără să fii urmărit zilnic”
H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie:
„Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poți trăi fără să fii urmărit zilnic”
La 25 de ani de la căderea comunismului, Horia Roman Patapievici crede că România se află într-un context favorabil. „Ruşii nu sunt la noi în ţară, sunt la ei în ţară. E adevărat că Putin face tot felul de mişcări, dar suntem în NATO, suntem în UE şi de aici decurg avantaje enorme. În plus, suntem pentru prima oară în libertate. Ne facem legile, dacă le facem proaste, noi le face proaste”, a spus filosoful în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a vorbit despre comunism şi despre efectele lui, sunt resimţite şi astăzi în societatea românească. Unul dintre ele este chiar dublul limbaj, rezumat de vechiul principiu: „Zic ca ei şi fac ca mine”. „Subzistă această scindare în personalitate, în personalitatea socială – unul e limbajul legii, altul e limbajul a ceea ce fac eu cu legea. Şi lucrul ăsta nu se va stinge decât în momentul în care autoeducaţia de supravieţuire a majorităţii societăţii româneşti se va fi făcut în condiţii de libertate, în condiţii de legalitate, când cele două niveluri până la urmă se vor unifica.
Partajează asta:
De ce sărbătorim Crăciunul?
Ștefan Cornu în dialog cu Costel Ghioancă
Partajează asta:
Ovidiu Nahoi, „Preşedintele poate contribui decisiv la detribalizarea României”
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Am un „Respect” de la domnul președinte ales
Ieri am vizitat târgul de carte „Gaudeamus”. Ca în fiecare an, lumea se înghesuie pentru a lua act de noile apariții editoriale și, mai ales, pentru a se bucura de reducerile mult așteptate.
Foto: Mediafax, Andreea Alexandru
Foto: Marius Silveșan
Anul acesta, surpriza evenimentului a fost lansarea cărții autobiografice „Pas cu pas”, semnată de președintele ales Klaus Iohannis.
Am vrut să spun că mă aflu printre „norocoșii” care au obținut un autograf de la domnia sa, dar nu mă văd îndreptățit să folosesc termenul „noroc”. Nu pentru că nu aș fi obținut o carte cu autograf, ci pentru simplul motiv că toți cei care au stat, literalmente, ore în șir la coadă au primit un autograf.
Era ora 17.55. Domnul Iohannis se așează la o masă și începe să semneze. Presa a relatat că sute de oameni au stat la coadă. Au fost mai mult decât „sute”. Cei de la editura Curtea Veche au relatat că au vândut peste 3000 de cărți. Vă vine să credeți, sau nu, domnul președinte le-a semnat pe toate.
Foto: Marius Silveșan
Mă uit la ceas. Este trecut deja de ora 20.00. Merg din nou la „Curtea Veche” să văd ce se mai întâmplă. Domnul Iohannis tot acolo, tot zâmbind, iar coada se întindea încă și pe scările de la etaj. Eu obosisem. Am plecat acasa la copii. Domnul președinte a rămas pentru că știe ce înseamnă cuvântul „respect”. Și știe, nu doar din dicționar.
Ajung acasă după ora 21.00. Intru pe net. Domnul Iohannis tot la Gaudeamus și tot semnând cărți. Mi-am dat atunci seama că, de fapt, domnia sa nu împărțea autografe. Autografele le dai ca o vedetă celor „norocoși” și apoi pleci tacticos, lăsându-i pe cei mai mulți să spere că poate vor avea mai mult noroc data viitoare…
Când semnezi și ultima carte (din cele 3000), nu dai autografe, dai „respecte”. Respectul se demonstrează atunci când toți se numără printre norocoși.
Din acest exemplu putem învăța să fim plini de respect față de semenii noștri, să respectăm demnitatea umană și să-i iubim pe toți. Îmi doresc ca mai ales noi, cei ce ne numim creștini, să fim mai generoși când vine vorba de marea provocare întâlnită în urbea românească: „împărțirea respectelor!”
Partajează asta:
Vlad Mixich: Mulțumim. Mulțumim pentru că vă pasă
A trebuit să plecați din Romania. A trebuit să plecați de acasă, să vă vedeți copiii doar pe skype, să vă sărutați iubitele doar în week-end și să vă îngropați părinții între două avioane. A trebuit să vă fie dor, să vă fie ciudă, a trebuit să vă fie greu cum oricui plecat printre străini îi este. Și cu toate astea ne-ați arătat astăzi (16 noiembrie 2014), tuturor celor ramași aici, că vă pasă. Un astfel de fenomen e imposibil de înțeles de un rațional, de un logician sau de un sociolog guvernamental. Așa ceva se cuprinde doar cu sufletul.
Ați plecat din România ca să-i lăsați locul de chirurg băiatului mai putin talentat dar fiu de rector.
Ați plecat din Romania pentru ca fata șefului e cea care trebuia sa ajungă asistent universitar.
Ati plecat din Romania pentru ca e imposibil sa trăiești dintr-un salariu de profesor de engleza în satul în care te-ai născut.
Ati plecat din Romania pentru ca e greu sa faci profit atunci când toate construcțiile sunt câștigate de firmele cu pile politice.
Ati plecat din Romania ca sa le faceți loc lor: hoților, plagiatorilor, nesimțiților, incompetenților, ticăloșilor. Dar nu v-ați uitat casa. Ati continuat sa sperați.
Nu-ti poți îngropa țara. Nu o poți privi liniștit, de la televizorul tău din străinătate, cum se prăbușește sub conducerea unor șarlatani. Cum devine moșia baronului Munchhausen și a celor 40 de hoți care se sprijină intre ei. Totul are o limita, chiar și în Romania. „Ajunge!”, ați spus.
Si atunci ați ieșit in strada. Nu ca sa dărâmați guverne sau sa instaurați egalitatea intre oameni. Doar ca sa votați. Au încercat sa va blocheze. Au refuzat sa înființeze mai multe secții de votare pentru voi. Si-au batut joc de voi trimițăndu-va in orase aflate la 300 de kilometri distanta. V-au insultat ca va dați votul pe covrigi sau pe 40 de euro.
Dar voi ati ramas in strada. Ati ramas in picioare ore in sir, la coada, in frig, in ploaie, cu vecinii vostri straini privindu-va ca pe niste ciudatenii barbare. Si cu voi ridicand din umeri: “Ce sa facem? Asa-i la noi in Romania”. V-ati sunat parintii si prietenii ramași acasă si i-ati rugat „cu cerul și pământul” sa mearga sa voteze. Daca nu pentru ei, atunci macar pentru voi.
Ati ramas in strada pentru ca voi credeti inca in acel vis numit libertate. Voi inca credeti ca se poate. Voi sunteti rezultatul cel mai frumos al Revolutiei de acum 25 de ani. Voi: medici, tamplari, bucatari, functionari, voi sunteti elita noastra.
Indiferent cine a castigat alegerile, ne-ati dat o lectie. Noua, celor ramasi in tara. Noua celor obositi, cinici sau fara speranta. Ne-ati spus pe zeci de mii de voci ca va pasa.
Va multumim.
Partajează asta:
Doamne, nu ne da un președinte după păcatele noastre
Multi lideri evanghelici din țara noastră au făcut apel la credincioșii români să se roage și să postească în mod special pentru România. Duminica aceasta (16 noiembrie 2014), după cum bine știm cu toții, se va decide noul președinte al României pentru următorii cinci ani. Bisericile sunt chemate să se roage ca Dumnezeu să se îndure de români. Frații și surorile s-au rugat şi au postit. Unii s-au rugat ca președintele care va fi ales prin vot să fie un om după inima lui Dumnezeu, alții s-au rugat pentru un președinte care să se aplece spre problemele oamenilor, însă, din multitudinea de rugăciuni am remarcat una cu totul specială: „Doamne nu ne da un președinte după păcatele noastre”!
Când am auzit rugăciunea „Doamne te rog să nu ne dai un preşedinte după păcatele noastre” la început mi-a venit să zâmbesc, dar cercetând bine lucrurile mi-am dat seama că nu e de râs ci de plâns. Un popor care îl are ca reprezentat de marcă pe şmecherul Păcală, care îi păcăleşte pe toţi, un descurcăreţ, nu poate să aleagă decât pe unul după chipul şi asemănarea lui. Românului îi trebuiesc scandaluri delicioase, împroşcări şi invective. Atunci ce fel de preşedinte merităm? Ce fel de preşedinte putem să alegem? Este atât de actual ceea ce spunea profetul Isaia:
„Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte. . . ”(Isaia 57:1).
Cât este de valabil ceea ce spunea Domnul Isus pentru neamul lui Israel şi pentru neamul românesc:
„Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţă, şi strigă unii către alţii: “V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns. În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: «Are drac.» A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: «Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”(Ioan 7:31-34).
Fraţii mei, îndemnul meu pentru dumneavoastră este să vă rugaţi pentru români. Trăim într-o ţară bună, dar locuită şi gospodărită de oameni răi. Mai mult, îndemnul meu sfânt este să vă rugaţi pentru vecinii voștri şi pentru rudele voastre ca să-L cunoască pe Dumnezeu. De asemenea, vă îndemn să vă rugaţi ca Dumnezeu să facă, ca în România să existe oameni ai lui Dumnezeu cu impact naţional precum altădată a fost Ilie. Să ne rugăm ca unii dintre copiii fraţilor să ajungă în poziţii importante şi cu impact în societatea românească. Să fie profesori, doctori, avocaţi, păstori renumiţi și cinstiți. Astfel, prin ei, credinţa în Domnul Isus să fie răspândită la nivel naţional. Faptul că astăzi unul dintre candidaţii la preşedinţia României se declară protestant este un lucru mare. Poate în viitorul apropiat ura religioasă se va risipi şi de ce nu să sperăm că vom putea vota un frate de credinţă pentru cea mai înaltă funcţie din stat.
În concluzie, frații mei, vreau să nu uităm că noi suntem cetățeni ai Cerului, oameni din casa lui Dumnezeu. Respectăm și ne rugăm pentru fericirea cetății romanești în care suntem doar străini și călători, însă țara noastră este sus lângă Isus.
Amin.
Pastor, Ovidiu Rusnac
Istorie Evanghelica 