Costel Ghioancă, „Je suis Charlie” și întrebarea „A lovi, sau a nu lovi?”
Masacrul tulburător petrecut ieri la sediul redacției jurnalistice Charlie Hebdo a îngrozit întreaga planetă și a stârnit opinia publică. Aș face câteva scurte observații legate de acest eveniment trist, plecând de la o întrebare pe care o găsești, din când în când, prin anumite cărți: Cum ar arăta lumea, dacă într-o zi, peste tot pământul, s-ar anula orice fel de lege și justiție omenească, fiecare având dreptul să facă tot ce dorește, fără a fi tras la răspundere?
Cel mai probabil, o astfel de „libertate” ar deschide o cutie a Pandorei, plină de lăcomie, ură, violență și tot felul de spurcăciuni. O fiară hidoasă care s-ar grăbi să înroșească planeta noastră, deja rănită, ar fi „Bestia răzbunării”, sau „a reglării conturilor”.
„Răzbunare, dulce răzbunare…” este gândul transformat în tortură, care-i neliniștește și le tulbură somnul multor oameni. De nu s-ar teme de vreun fel de justiție (omenească sau divină), cei cu gâtul însetat de răzbunare, ar ridica mâna împotriva multora pe care nu-i mai consideră semeni ai lor, aidoma strămoșului lor, Cain, inventatorul mentalității că semenii (frații) nu trebuie să mai fie sub „paza”, ci sub pizma noastră.
Așadar, evenimentul cumplit exprimat prin sloganul „Je suis Charlie”, aduce în actualitate mult dezbătuta întrebare: „A lovi , sau a nu lovi”? Răspunsul potrivit îl oferă Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru: „Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis:“Doamne, să lovim cu sabia?” Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: “Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.” (Luca 22:49-51)
Așa procedează Domnul Isus, răspunde la lovitură prin vindecare. Este specialitatea Lui. Așa a făcut la Golgota: primind cea mai mare lovitură (mânia lui Dumnezeu cauzată de păcatele noastre), Isus oferă cea mai mare vindecare (viață veșnică pentru toți cei ce cred în El).
Așa au procedat toți urmașii adevărați ai Domnului Isus (nu lupii îmbrăcați în blană de oaie), toți cei ce au zăcut în închisorile comuniste, fiind loviți fără milă de călăii lor împietriți de ură. Au răspuns la lovituri prin priviri pline de iubire, prin iertare, prin a săruta mâna care le-a umplut trupul de durere. Și nu de puține ori s-a produs minunea: răspunsul creștinilor la lovituri a produs vindecarea. Călăii au găsit mântuirea și s-au transformat – precum Saul din Tars – din prigonitori în prigoniți.
Cred că „Je suis Charile” ar trebui să ne amintească încă odată de iubirea nemăsurată a Domnului Isus Hristos și de unicitatea vieților acelora care sunt urmașii Săi. Cred că cei ce sunt creștini, în adevăratul sens al cuvântului, nu ar găsi deloc dulce gustul răzbunării, chiar dacă într-o zi toate legile ar fi suspendate. Ei ar face precum Stăpânul lor: ar iubi!
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
H. R. Patapievici: „Când refuzi să admiţi caracterul criminal al comunismului, nu ai claritate morală”
H. R. Patapievici:
„Când refuzi să admiți caracterul criminal al comunismului, nu ai claritate morală”
Partajează asta:
Ziarul Gândul: H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie: „Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poţi trăi fără să fii urmărit zilnic”
H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie:
„Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poți trăi fără să fii urmărit zilnic”
La 25 de ani de la căderea comunismului, Horia Roman Patapievici crede că România se află într-un context favorabil. „Ruşii nu sunt la noi în ţară, sunt la ei în ţară. E adevărat că Putin face tot felul de mişcări, dar suntem în NATO, suntem în UE şi de aici decurg avantaje enorme. În plus, suntem pentru prima oară în libertate. Ne facem legile, dacă le facem proaste, noi le face proaste”, a spus filosoful în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a vorbit despre comunism şi despre efectele lui, sunt resimţite şi astăzi în societatea românească. Unul dintre ele este chiar dublul limbaj, rezumat de vechiul principiu: „Zic ca ei şi fac ca mine”. „Subzistă această scindare în personalitate, în personalitatea socială – unul e limbajul legii, altul e limbajul a ceea ce fac eu cu legea. Şi lucrul ăsta nu se va stinge decât în momentul în care autoeducaţia de supravieţuire a majorităţii societăţii româneşti se va fi făcut în condiţii de libertate, în condiţii de legalitate, când cele două niveluri până la urmă se vor unifica.
Partajează asta:
De ce sărbătorim Crăciunul?
Ștefan Cornu în dialog cu Costel Ghioancă
Partajează asta:
Ovidiu Nahoi, „Preşedintele poate contribui decisiv la detribalizarea României”
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Am un „Respect” de la domnul președinte ales
Ieri am vizitat târgul de carte „Gaudeamus”. Ca în fiecare an, lumea se înghesuie pentru a lua act de noile apariții editoriale și, mai ales, pentru a se bucura de reducerile mult așteptate.
Foto: Mediafax, Andreea Alexandru
Foto: Marius Silveșan
Anul acesta, surpriza evenimentului a fost lansarea cărții autobiografice „Pas cu pas”, semnată de președintele ales Klaus Iohannis.
Am vrut să spun că mă aflu printre „norocoșii” care au obținut un autograf de la domnia sa, dar nu mă văd îndreptățit să folosesc termenul „noroc”. Nu pentru că nu aș fi obținut o carte cu autograf, ci pentru simplul motiv că toți cei care au stat, literalmente, ore în șir la coadă au primit un autograf.
Era ora 17.55. Domnul Iohannis se așează la o masă și începe să semneze. Presa a relatat că sute de oameni au stat la coadă. Au fost mai mult decât „sute”. Cei de la editura Curtea Veche au relatat că au vândut peste 3000 de cărți. Vă vine să credeți, sau nu, domnul președinte le-a semnat pe toate.
Foto: Marius Silveșan
Mă uit la ceas. Este trecut deja de ora 20.00. Merg din nou la „Curtea Veche” să văd ce se mai întâmplă. Domnul Iohannis tot acolo, tot zâmbind, iar coada se întindea încă și pe scările de la etaj. Eu obosisem. Am plecat acasa la copii. Domnul președinte a rămas pentru că știe ce înseamnă cuvântul „respect”. Și știe, nu doar din dicționar.
Ajung acasă după ora 21.00. Intru pe net. Domnul Iohannis tot la Gaudeamus și tot semnând cărți. Mi-am dat atunci seama că, de fapt, domnia sa nu împărțea autografe. Autografele le dai ca o vedetă celor „norocoși” și apoi pleci tacticos, lăsându-i pe cei mai mulți să spere că poate vor avea mai mult noroc data viitoare…
Când semnezi și ultima carte (din cele 3000), nu dai autografe, dai „respecte”. Respectul se demonstrează atunci când toți se numără printre norocoși.
Din acest exemplu putem învăța să fim plini de respect față de semenii noștri, să respectăm demnitatea umană și să-i iubim pe toți. Îmi doresc ca mai ales noi, cei ce ne numim creștini, să fim mai generoși când vine vorba de marea provocare întâlnită în urbea românească: „împărțirea respectelor!”
Partajează asta:
Vlad Mixich: Mulțumim. Mulțumim pentru că vă pasă
A trebuit să plecați din Romania. A trebuit să plecați de acasă, să vă vedeți copiii doar pe skype, să vă sărutați iubitele doar în week-end și să vă îngropați părinții între două avioane. A trebuit să vă fie dor, să vă fie ciudă, a trebuit să vă fie greu cum oricui plecat printre străini îi este. Și cu toate astea ne-ați arătat astăzi (16 noiembrie 2014), tuturor celor ramași aici, că vă pasă. Un astfel de fenomen e imposibil de înțeles de un rațional, de un logician sau de un sociolog guvernamental. Așa ceva se cuprinde doar cu sufletul.
Ați plecat din România ca să-i lăsați locul de chirurg băiatului mai putin talentat dar fiu de rector.
Ați plecat din Romania pentru ca fata șefului e cea care trebuia sa ajungă asistent universitar.
Ati plecat din Romania pentru ca e imposibil sa trăiești dintr-un salariu de profesor de engleza în satul în care te-ai născut.
Ati plecat din Romania pentru ca e greu sa faci profit atunci când toate construcțiile sunt câștigate de firmele cu pile politice.
Ati plecat din Romania ca sa le faceți loc lor: hoților, plagiatorilor, nesimțiților, incompetenților, ticăloșilor. Dar nu v-ați uitat casa. Ati continuat sa sperați.
Nu-ti poți îngropa țara. Nu o poți privi liniștit, de la televizorul tău din străinătate, cum se prăbușește sub conducerea unor șarlatani. Cum devine moșia baronului Munchhausen și a celor 40 de hoți care se sprijină intre ei. Totul are o limita, chiar și în Romania. „Ajunge!”, ați spus.
Si atunci ați ieșit in strada. Nu ca sa dărâmați guverne sau sa instaurați egalitatea intre oameni. Doar ca sa votați. Au încercat sa va blocheze. Au refuzat sa înființeze mai multe secții de votare pentru voi. Si-au batut joc de voi trimițăndu-va in orase aflate la 300 de kilometri distanta. V-au insultat ca va dați votul pe covrigi sau pe 40 de euro.
Dar voi ati ramas in strada. Ati ramas in picioare ore in sir, la coada, in frig, in ploaie, cu vecinii vostri straini privindu-va ca pe niste ciudatenii barbare. Si cu voi ridicand din umeri: “Ce sa facem? Asa-i la noi in Romania”. V-ati sunat parintii si prietenii ramași acasă si i-ati rugat „cu cerul și pământul” sa mearga sa voteze. Daca nu pentru ei, atunci macar pentru voi.
Ati ramas in strada pentru ca voi credeti inca in acel vis numit libertate. Voi inca credeti ca se poate. Voi sunteti rezultatul cel mai frumos al Revolutiei de acum 25 de ani. Voi: medici, tamplari, bucatari, functionari, voi sunteti elita noastra.
Indiferent cine a castigat alegerile, ne-ati dat o lectie. Noua, celor ramasi in tara. Noua celor obositi, cinici sau fara speranta. Ne-ati spus pe zeci de mii de voci ca va pasa.
Va multumim.
Partajează asta:
Doamne, nu ne da un președinte după păcatele noastre
Multi lideri evanghelici din țara noastră au făcut apel la credincioșii români să se roage și să postească în mod special pentru România. Duminica aceasta (16 noiembrie 2014), după cum bine știm cu toții, se va decide noul președinte al României pentru următorii cinci ani. Bisericile sunt chemate să se roage ca Dumnezeu să se îndure de români. Frații și surorile s-au rugat şi au postit. Unii s-au rugat ca președintele care va fi ales prin vot să fie un om după inima lui Dumnezeu, alții s-au rugat pentru un președinte care să se aplece spre problemele oamenilor, însă, din multitudinea de rugăciuni am remarcat una cu totul specială: „Doamne nu ne da un președinte după păcatele noastre”!
Când am auzit rugăciunea „Doamne te rog să nu ne dai un preşedinte după păcatele noastre” la început mi-a venit să zâmbesc, dar cercetând bine lucrurile mi-am dat seama că nu e de râs ci de plâns. Un popor care îl are ca reprezentat de marcă pe şmecherul Păcală, care îi păcăleşte pe toţi, un descurcăreţ, nu poate să aleagă decât pe unul după chipul şi asemănarea lui. Românului îi trebuiesc scandaluri delicioase, împroşcări şi invective. Atunci ce fel de preşedinte merităm? Ce fel de preşedinte putem să alegem? Este atât de actual ceea ce spunea profetul Isaia:
„Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte. . . ”(Isaia 57:1).
Cât este de valabil ceea ce spunea Domnul Isus pentru neamul lui Israel şi pentru neamul românesc:
„Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţă, şi strigă unii către alţii: “V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns. În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: «Are drac.» A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: «Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”(Ioan 7:31-34).
Fraţii mei, îndemnul meu pentru dumneavoastră este să vă rugaţi pentru români. Trăim într-o ţară bună, dar locuită şi gospodărită de oameni răi. Mai mult, îndemnul meu sfânt este să vă rugaţi pentru vecinii voștri şi pentru rudele voastre ca să-L cunoască pe Dumnezeu. De asemenea, vă îndemn să vă rugaţi ca Dumnezeu să facă, ca în România să existe oameni ai lui Dumnezeu cu impact naţional precum altădată a fost Ilie. Să ne rugăm ca unii dintre copiii fraţilor să ajungă în poziţii importante şi cu impact în societatea românească. Să fie profesori, doctori, avocaţi, păstori renumiţi și cinstiți. Astfel, prin ei, credinţa în Domnul Isus să fie răspândită la nivel naţional. Faptul că astăzi unul dintre candidaţii la preşedinţia României se declară protestant este un lucru mare. Poate în viitorul apropiat ura religioasă se va risipi şi de ce nu să sperăm că vom putea vota un frate de credinţă pentru cea mai înaltă funcţie din stat.
În concluzie, frații mei, vreau să nu uităm că noi suntem cetățeni ai Cerului, oameni din casa lui Dumnezeu. Respectăm și ne rugăm pentru fericirea cetății romanești în care suntem doar străini și călători, însă țara noastră este sus lângă Isus.
Amin.
Pastor, Ovidiu Rusnac
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Iohannis, de ce nu te faci frate cu Ponta până treci puntea?
Am urmărit cu mare interes confruntarea electorală dintre Iohannis şi Ponta, mult aşteptata confruntare… Nu ştim dacă vor urma şi altele!?
Ce am văzut în această mare dezbatere? L-am văzut pe domnul Victor Ponta îngropat în hârtii până la gât şi plictisindu-ne cu tot felul de cifre care ţin de palatul Victoria, şi nu de Cotroceni, culmea, într-o dezbatere pentru prezidenţiale… Aveai senzaţia că urmează să fie ales un nou prim-ministru, nu preşedintele!
În rest, domnul Ponta nu a adus nimic nou. Ne-a confirmat ceea ce deja ne exasperează de câţiva ani: stilul miştocăresc, mitocăniile, atacurile la persoană şi chiar ilegalităţi în direct, la maximă audienţă (vezi informarea şi divulgarea cu cifre exacte a pensiei pe care o primeşte soacra domnului Iohannis!).
Ca o paranteză, l-am mai văzut pe un domn, Rareş Bogdan, moderatorul, uşor depăşit de situaţie şi pe domniţa Lavinia Şandru, a cărei intervenţie nu am cuvinte să o calific decât, sincer, prin: „no comment!”
Foto: realitatea.net
Ce am văzut la Iohannis? Câteva lucruri la care mă așteptam: nu s-a lăsat nici măcar un moment intimidat de oponentul său, aFoto: realitatea.net vorbit deschis, dovedind că nu are nevoie de copiuțe – sau copy/paste-uțe – și, mai ales, un mod de exprimare și o eleganță de o civilitate ce are toate șansele să fire receptată ca un „corp străin” în sistemul imunitar de tip dâmbovițean, bine clădit cu pilulele politicii postdecembriste.
Altceva m-a uimit la domnul Klaus Iohannis. Mai toți așteptam „să-l rupă” în această confruntare pe domnul Ponta. Am văzut noi că este cu bun-simț, politicos și că respectă „regulile jocului”, dar ne gândeam – așa cum ne-au obișnuit politicienii să gândim – că va păstra stilul acesta doar până când îi va ajunge „cuțitul la os”. Apoi, în marea confruntare își va da drumul. Va împrumuta din circul practicat de domnul Ponta – se va face „frate cu Ponta” ca să zic așa – pentru a-i seduce pe români cu ceea ce ei așteaptă: circ („pâinea” le-a dat-o deja domnul Ponta!).
Era nevoie de atacuri sub centură, limbaj murdar, provocări la persoană și minciuni gogonate. Sigur ar mai fi atras un număr bun de voturi!
Pentru prima dată în 25 de ani, un politician sfidează așteptările: rămâne echilibrat și cu bun-simț, chiar dacă știe că asta îl poate costa scaunul de la Cotroceni. Ba mai mult, în timp ce domnul Ponta își rostogolea vorbele ca un bolovan spre a (dez)minți că s-a legat de familia domnului Iohannis, că nu are treabă cu etnia sa, nici măcar cu faptul că este creștin protestant, domnul Iohannis a făcut ceva ce rar vom mai vedea: își cere scuze public dacă a jignit familia domnului Ponta! Este prima dată când văd o confruntare electorală în care unul dintre candidați parcă ar fi creștin (sau chiar este?!).
Domnul Klaus Iohannis putea să-și suspende bunul-simț și valorile la care ține măcar pentru două săptămâni, până „trecea puntea” spre Cotroceni. Apoi, putea să revină la felul său de a fi. Putea gândi machiavelic: „Scopul scuză mijloacele!”
„Domnule Iohannis, de ce nu v-ați făcut frate cu Ponta, până să treceți puntea?” Nu știu dacă îmi va răspunde, dar vă las pe dumneavoastră să vă dați cu părerea..
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Oameni zidesc biserici, tipăresc Biblii, cântă imnuri religioase, dar …
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Biblii dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu se bizuie pe El în mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre dar le uită imediat.
Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (p. 41)
Istorie Evanghelica 