Situația baptiștilor din România la sfârșitul anilor 30 și în anii 40 ai secolului XX
Articolul de față dorește să ofere un răspuns la situația baptiștilor din România în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.
Referindu-mă strict la situația din 1938 se poate menționa pe bază de documente că nu toate bisericile baptiste au fost închise.
Dar iată ce informații avem de la Alexa Popovici, contemporan cu acele vremuri:
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii dintre aceștia au fost arestați și aruncați în închisori […].” (p. 617)
…prigoană care a durat de la 14 decembrie 1938 până la 31 martie 1939, adică 3 luni şi 17 zile. Anularea în fapt a deciziei se datorează lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor, și lui Armand Călineacu, prim-ministru.” (p. 619-620)
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.
https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/22/1938-noua-decizie-ministeriala/
Față de cele prezentate de Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România se impun câteva precizări succinte.
Nu toate bisericile baptiste au fost închise. Este adevărat că au fost închise multe și unele s-au închis singure, dar nu toate. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia privitoare la obligativitatea ca o biserica sa fie formată din 100 de bărbați, capi de familie de etnie română, a fost schimbată cu puțin timp inainte de a expira termenul până la care bisericile baptiste trebuiau să se conformeze pentru a putea funcționa. Numărul capilor de familie necesari pentru a primii aprobarea funcționarii unei biserici a fost redus de la 100 la 50, dar și așa era mult. Anul 1939 va aduce cu sine alte prevederi la fel de restrictive ca cele anterioare.
Alexa Popovici, documentele vechi din Arhiva UBR, revistele baptiste sunt utile, dar insuficiente pentru o înțelegere obiectivă și complexă a istoriei baptiștilor din România. Un cercetător care se limitează la ele va avea o imagine parțiala a ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelica si a celui de-al doilea război mondial și nu va putea fi obiectiv în ceea ce prezintă sau scrie. În București sunt mai multe instituții care au documente, arhive în cadrul cărora se regăsesc informații referitoare la situația religioasa din România in perioada menționată și implicit la baptiști. De asemenea, sunt disponibile și în limba română articole/ studii care tratează subiectul în discuție. Citind un astfel de studiu, despre perioada guvernării Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939), am fost surprins sa constat ca informatii se găsesc si la Foreign Office în Londra. În limba engleză, de asemenea, sunt disponibile pentru cercetare studii șibarticole științifice, cărți, biografii, articole din revistele vremii care tratează specific anumite aspecte referitoare la situația baptiștilor din România în perioada interbelică, ce a celui de-al doilea război mondial sau perioada comunistă.
De asemenea, o idee pe care mi-am format-o trecand prin mai multe documente este aceea ca eliberarea nu a venit ca un dar din partea autorităților, ci a fost datorată unor acțiuni complexe. Vorbim de solicitări, memorii din partea conducătorilor comunităților baptiste, a Uniunii Baptiste din România, dar și din afara țării. Este de menționat activitatea, efortul, dăruirea și abnegația în asigurarea, obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România depuse de J. H. Rushbrooke.
Una din persoanele cărora baptiștii români ar trebui sa le fie mulțumitori este J. H. Rushbrooke, Comisar (comisioner) din partea Alianței Mondiale Baptiste pentru Europa, Secretar general și apoi Președinte al Alianței Baptiste Mondiale (1939-1947). Până în anul 1940 când România a declarat război Marii Britanii și i s-a interzis accesul în țara noastră, acesta ne-a vizitat de mai mult de 15 ori având întâlniri cu factori de decizie aflați în diferite poziții în cadrul administrației centrale în țară sau în afară (Anglia și SUA). Pentru ușurarea și reglementarea, clarificarea situației baptiștilor acesta a fost primit inclusiv de regele Carol al II-lea.
Se observă astfel faptul că istoria baptiștilor este frumoasă, tumultoasă și totodată complexă
În final doresc să menționez că perioada anilor 30 – 40 din istoria baptiștilor din România este analizată pe baza de documente în cadrul unui articol care sper să apară în această vară. O secvență din acest studiu amplu este cea care se referă la legislația religioasă privitoare la baptiști în timpul guvernării antinesciene. Dat fiind importanța acesteia am considerat oportun să o public și separat în cadrul unui articol apărut în Jurnalul libertății de conștiință eduția din anul 2015.
Partajează asta:
Alexa Popovici (1915-1997)
Credit foto: https://cronicasezonovilor.wordpress.com
Dr. Alexa Popovici s-a născut la data de 4 iulie 1915, în oraşul Harrisburg, Pennsylvania. Acesta s-a întors în România, împreună cu părinţii, în primăvara anului 1921. A crescut în comuna Firiteaz, judeţul Timiş, a studiat la şcoala elementară din comună, apoi la liceele Gheorghe Şincai din Bucureşti şi Moise Nicoară din Arad. A absolvit Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti, Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti şi Institutul Teologic Protestant din Cluj. Titlul de doctor în teologie l-a obţinut de la Universitatea Creştină din Indianapolis, statul Indiana. În anul 1940 s-a căsătorit cu Daria Sezonov din Brăila şi au fost binecuvântaţi cu trei copii: Valentin, Veronica-Monica şi Laurian. Paralel cu slujirea la amvon, între anii 1944 şi 1951 a deţinut funcţiile de preşedinte al Comunităţii Baptiste din Arad, profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti (1946-1965), director al acestui Seminar (1954-1965) şi vicepreşedinte al Uniunii Bisericilor Baptiste din România (1945-1951). De-a lungul anilor de slujire a botezat peste 6.000 de suflete şi a cununat peste 250 de perechi.
Sursa: https://ebooks.faclia.ro/publication/2/ro/istoria-baptistilor-din-romania-1856-1989
Precizări
1. Nu a primit diplomă de la Institutul Teologic Ortodox pentru că nu i s-a permis să dea licența.
2. Inițial a fost director adjunct și apoi director al Seminarului Teologic Baptist din București. A preluat funcția de director după ce a fost demis directorul anterior, iar Alexa Popovici a fost la rândul său demis la ordinul Departamentului Cultelor.
3. A fost demis în 1965 din funcția de director, profesor și pastor. Pana in 1966 când a plecat in America a lucrat ca arhivist la Uniunea Baptistă.
Ar fi mai multe precizări de făcut, dar mai multe detalii găsiți în cartea despre istoria baptiștilor din România în perioada comunistă
Partajează asta:
Absolvenții Seminarului Teologic Baptist, promoția 1954
Absolvenții Seminarului Teologic Baptist, promoția 1954 împreună cu corpul profesoral.
Profesori rândul de sus:
Adorian Titus, Bokor Barnaba, Deneș Francisc
Profesori aflați în rândul doi:
Belicov Petre, Popovici Alexa, Socaciu Ioan (director), Dârlea Teodor, Covaci Nicolae
Profesori rândul trei:
Țunea Ioachim (secretar), Bușilă Raisa
Ioan R. Socaciu a fost director al Seminarului Teologic Baptist din București din 16 August 1946 până în anul 1948 când este reconfirmat în funcție de Congresul Cultului Creștin Baptist. Cel de-al doilea mandat din perioada comunistă (mai avusese unul între septembrie – noiembrie 1921) a fost între cele două congrese ale cultului 1948-1951.
Între 1951-1954 a avut un nou mandat de director ca urmare a reconfirmării din 1951. Mandatul a încetat în 1954 când a fost destituit de autorități. Ca urmare a demiterii vechii conduceri formată din Ioan R. Socaciu ca director și Alexa Popovici ca director adjunct, pe motiv că era necorespunzătoare, la conducerea Seminarului au fost numiți Nicolae Covaci ca director și Ioan Isac ca director adjunct. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici în Istoria baptiștilor din România (p. 763) demiterea ar fi avut loc la 1 aprilie 1954.
NB. Informațiile referitoare la directoratul lui Ioan R. Socaciu sunt preluate din Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, pp. 210-211.
Partajează asta:
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică (update 20.01.2017)
Acest material este un update al schiței biografice a pastorului Leric Ioan pe care am publicat-o inițial AICI.
Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici.
Dat fiind faptul că la înmormântare am văzut că numele fratelui era Iuan, l-am rugat pe Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), să îmi spună cărui fapt datorăm diferența dintre Iuan și Ioan așa cum a fost evocat, dar și așa cum l-am găsit trecut în documentele de la Departamentul Cultelor. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.
Ioan Leric a activat în Biserica Baptistă Speranța din Arad al cărei păstor era atunci Alexa Popovici, fiind chiar și dirijorul corului. Conform informațiilor care mi-au fost oferite de fratele Handra Sima de la Arad, coleg și prieten cu Ioan Leric, botezul fratelui Leric a avut loc în anul 1945 și nu 1946. În anul 1946 cinci tineri din Biserica Baptistă Speranța Arad (Biserica Baptistă Română din Arad) au plecat la Seminarul Teologic Baptist care s-a redeschis prima dată după 1942. Datorită faptului că în București era foamete Comunitatea Baptistă de pe Valea Crișului Alb a oferit găzduire și mâncare seminariștilor și profesorilor, astfel că Seminarul Teologic Baptist își reia cursurile la Buteni, județul Arad. Acesta este contextul în care anul școlar 1946/1947 al Seminarului s-a desfășurat la Buteni. Au început anul I un număr de 65 de seminariști, dar au terminat anul doar 54. În toamna anului 1947 dintre cei 54 care au terminat anul I la Buteni, doar 38 au venit la București pentru anul II. Promoția 1946, în care era Leric Ioan, a făcut anul I, II și III (1946-1949), iar apoi a fost trimisă în practică datorită faptului că era nevoie de lucrători în contextul în care unii dintre aceștia au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial Uniunea Baptistă a vrut să-i trimită în practică la sfârșitul anului doi de studii, dar unii dintre seminariști, conform mărturiei fratelui Handra Sima, au spus că nu sunt pregătiți încă să meargă în lucrare astfel că au mai urmat încă un an de studii. După terminarea anului trei de studii aceștia au fost trimiși în lucrare timp de trei ani. În toamna anului 1953 Leric Ioan se întoarce la Seminarul Teologic Baptist din București pentru anul IV și finalizarea studiilor pastorale, fapt care se va realiza în 1954. Un aspect interesant și inedit este acela că în anul școlar 1953/1954 a fost pentru prima dată de la redeschiderea Seminarului în anul 1946 când s-a făcut anul IV conform mărturiei fratelui Handra Sima. Din documentele consultate în Arhiva Departamentului Cultelor reiese faptul că a existat o normă în cadrul Seminarului Teologic Baptist ca după terminarea anului III de studii seminariștii să fie trimiă un an în practică pastorală, iar apoi să revină pentru anul IV și finalizarea studiilor. Prietenul fratelui Leric, Handra Sima, va absolvi Seminarul Teologic Baptist trei ani mai târziu, în 1957, deoarece a fost trimis la muncă forțată în Dobrogea la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Absolvenții STB, promoția 1954 cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)
Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca fără aprobarea Ministerului Cultelor.
„În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor, se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).
Pe baza unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.
În anul 1956 Leric Ioan s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare biserică baptistă la ora aceea. Emil Bartoș manționează că Ioan Leric a venit ca păstor la Tulca în toamna anului 1956 și a slujit acolo până în anul 1958, 1959 partea de început. Conform altor surse Ioan Leric a fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Tulca pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric, în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).” Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.
Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954.
„Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393)
Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe.
În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393)
Fata fratelui Leric, Magdalena (Pușcaș), mi-a prezentat unele informații suplimentare despre perioada în care fratele Ioan a fost păstor la Tulca, perioadă ca fiind una de referință pentru activitatea sa de pastor misionar. La Tulca a avut loc o trezire spirituală astfel că au fost botezate mai multe persoane din comunitatea respectivă, dar și credincioși „de pe sate”. Veneau oamenii la pastorul Leric și îl rugau să îi boteze datorită faptului că în localitatea lor nu aveau biserică. Activitatea pastorului l-a adus în atenția Ministerului Cultelor și a Departamentului Cultelor (din 1957), dar acesta răspundea că el nu aparține de vreo biserică anume, de vreun cult. El face lucrarea la care Domnul l-a chemat. În vremea aceea Biserica Baptistă din Tulca avea trei balcoane care erau arhipline, astfel că un frate mai inventiv a pus proptele ca acestea să reziste.
Emil Bartoș menționează, în intervenția sa la înmormântarea fratelui Leric, că în perioada cât acesta a fost pastor la Tulca, biserica s-a dublat ca număr. Fratele Leric a botezat între 250-300 de oameni. datorită faptului că activitatea sa a deranjat i s-a înscenat un proces și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Daniela Manea, fata fratelui Leric, menționează că acesta nu a făcut decât trei luni de închisoare și apoi a venit grațierea. Ioan Bunaciu menționează două luni. În acest context i-a fost ridicat și carnetul de păstor, ceea ce însemna că nu mia putea profesa această activitate legal.
Ioan Bunaciu menționează că Leric Ioan s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).
Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, care i-a zis că el moare și că vrea să-i dea lui cel mai valoros lucru pe care îl avea. Ce putea să aibă valoros un om care murea în închisoare ? Din intervenția pastorului Bartoș aflăm faptul că acel lucru valoros pe care îl avea în închisoare poetul Traina Dorz era Evanghelia după Ioan pe care i-o oferă pastorului Leric Ioan.
A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).
Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.
În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.
După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.
Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu”
Surse folosite în redactarea acestui material:
Burtic Aurel – comentariu pe Facebook.
Discurs Emil Bartoș la înmormântarea pastorului Leric Ioan.
Informații oferite de Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș).
Informații oferite de fratele Handra Sima, prieten din tinerețe și coleg de seminar (1946-1949) cu fratele Leric Ioan.
Informații oferite de Magdalena Leric (Pușcaș), fata pastorului Ioan Leric.
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/
Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa www.protulca.ro/istoric
Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul!
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda
Partajează asta:
Omagiu înaintaşilor! de Alexa Popovici
Dacă nu vă cunoaşteţi rădăcinile, nu ştiţi cine sunteţi
Şi atunci: Vă bate orice vânt,
Vă strâmbă orice idee,
Vă fură orice momeală!
Să ne cunoaştem, aşadar, rădăcinile,
Să ne înţelegem trecutul,
Să ne iubim înaintaşii,
Ca să ştim cine suntem!”
Partajează asta:
1939 – Telegrama baptiștilor către noul ministru al cultelor și artelor
Situația acelor ani pentru baptiști, dar și pentru ceilalți evanghelici, inclusiv pentru penticostali, care erau interziși din 1933, a fost una plină de neprevăzut și de probleme. A fost una cu perioade de acalmie, dar și perioade de persecuții destul de crunte, uneori chiar mai crunte decât cele pe care le-au îndurat unii credincioși în România comunistă.
Documentele consultate nu confirmă afirmația lui Alexa Popovici că la 14 decembrie 1938 toate bisericile baptiste au fost închise. Cu siguranță unele au fost închise, dar nu toate. Trebuie avut în vedere și contextul internațional, precum și intervențiile multiple făcute de Alianța Mondială Baptistă în sprijinul baptiștilor români.
Referitor la această telegramă, consider că baptiștii aveau motive să-l salute pe noul ministru după ce în perioada martie 1938 – februarie 1939 ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor a fost Episcopul Nicolae Colan. Iar în timpul mandatului său a fost emisă și Decizia Nr. 26. 208 din 11 iunie 1938 privind reglementarea asociațiilor religioase și interzicerea sectelor, decizie care îi încadra pe baptiști în categoria asociațiilor religioase.
Pentru anul 1939, Alexa Popovici face referire la Nr. 31.999 din 15 iulie 1939 care relua în fapt prevederi din 1937 și 1938 ale altor decizii ministeriale. O astfel de prevedere era cea care prevedea necesitatea autorizării tuturor bisericilor baptiste, creștine după Evanghelie și adventiste, biserici care erau încadrate la asociații religioase. În ceea ce privește condițiile de autorizare ale unei asociații religioase, decizia din iulie 1939 solicita „un număr de cel puțin 100 de membrii, bărbați, cetățeni români, majori, capi de familie.”
Perioada a fost una complexă atât din punct de vedere politic cât și religios când putem vorbi de un climat de persecuție la adresa bisericilor evanghelice. Cu toate acestea, în 10 februarie 1940, baptiștii vor obține recunoașterea statutului de cult religios la nivelul întregii țări, a României Mari.
Farul Creștin, Nr. 6 / 1939, 11 februarie
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise și sigilate”, consemnează Alexa Popovici în Istoria baptiștilor…
La 21 februarie 1939, la trei săptămîni de la numirea lui Nicolae Zigre ca ministru, acesta a primit vizita unei delegații baptiste compuse din Ioan R. Socaciu, Ioan Cocuț, Lucașa L. Sezonov, Marin Dumitrașcu și Dănilă Pascu. Aceștia au înmînat un memoriu cu plîngerile baptiștilor din toată țara și o cerere pentru deschiderea bisericilor baptiste.
La 31 martie 1939 au fost redeschise bisericile baptiste.
Dar decizia Ministerului Cultelor din iulie 1939 i-a încadrat pe baptiști în rîndul asociațiilor religioase, impunîndu-le anumite condiții care trebuiau îndeplinite pînă în 12 octombrie pentru a obține autorizația ministerială, altfel bisericile urmau să fie declarate ilegale și închise.
„La 12 octombrie 1939, bisericile au fost închise în cea mai mare parte, fiindcă nu aveau la acea dată…
Vezi articolul original 5 cuvinte mai mult
Partajează asta:
Maxima zilei – 14 august 2015
Istoria conține garanții de orientare ale omenirii; prin ea se descifrează idealurile vieții.
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 4.
Partajează asta:
Maxima zilei – 13 august 2015
Istoria creează și alimentează sentimentele noastre de legătură cu trecutul, ea îi stimulează pe conducători îndemnându-i să nu se îndepărteze de făgașul înaintașilor și, astfel, omenirea se bucură de continuitate națională, religioasă etc.
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 4.
Partajează asta:
Maxima zilei – 12 august 2015
Dacă nu vă cunoașteți rădăcinile, nu știți cine sunteți.
Și atunci vă bate orice vânt, vă strâmbă orice idee, că gură orice momeală.
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, prefață
Partajează asta:
Maxima zilei – 11 februarie 2015
Nu am cerut și nu vom cere de la nimeni altceva decât să respecte și pentru baptiști libertatea de conștiință, ca fiecare să fie liber să creadă și să se închine lui Dumnezeu după propriile convingeri.
Istorie Evanghelica 