Arhive etichetă: Daniel Brânzei

Dictonul caracteristic tuturor „formelor de asociere baptista”


Chiar daca au atâtea lucruri comune, mulțimea de biserici baptiste răspândite in mai toate tarile lumii civilizate cunoaște o mare varietate in specificul crezului si in manifestare. De fapt, dictonul caracteristic tuturor „formelor de asociere baptista” este: „Unitate in lucrurile esențiale legate de mântuire si diversitate in toate celelalte.”

Daniel Brânzei, Identitatea creștină în istorie (http://www.roboam.com/identitate/scurtistoricbaptist.htm)

Presa „lor“ via B a r z i l a i – e n – D a n


Un evreu intr-o cafenea Starbucks citea un ziar arabesc.
Intra un prieten care, vazand straniul fenomen, se supara si-i spune:
– Moshe, ti-ai pierdut mintile? De ce citesti un ziar arabesc?
Moshe raspunse:
– Citeam ziarele evreiesti si, ce sa vezi? Evrei persecutati, Israelul
atacat, evrei disparuti prin asimilare si casatorii interrasiale, evrei
traind in saracie. Asa incat am trecut la citirea ziarelor arabesti. Si
ce-am gasit?
Evreii detin toate bancile, evreii controleaza mass-media, evreii sunt toti
bogati si puternici, evreii conduc lumea.
Stirile sunt mult mai bune!

Presa „lor“ from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XV)


Iosif Țon rămâne încă un subiect de interes pentru mediul evanghelic românesc, dar și un subiect bun de folosit și în alte scopuri printre care și cel al dezinformării despre care atrage atenția Alin Cristea. Dezbaterile prezentate în cadrul acestui post vizează aspecte teologice din învățătura lui Iosif Țon, dar și referiri la scuzele lui Marius Cruceru văzute ca un pas spre normalitate.


Votați Omul Anului 2010 la evanghelicii din România – 4 ianuarie 2010 from România Evanghelică by Alin Cristea (04.01.2011)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2010/12/28/sondaj-omul-anului-la-evanghelicii-din-romania

După 400 de voturi:

Iosif Țon – 157
Vasilică Croitor – 85
Vladimir Pustan – 58
Ionatan Piroșca – 21
Bodo – 16
Liviu Mocan – 8

ESTE FRATELE IOSIF ȚON TEOLOG? from Popas pentru suflet by cristianionescu (04.01.2011)

Recent, cineva spunea că pastorul Iosif Țon NU este un teolog. Am rămas perplex. Duminică seara, ascultând mesajul său rostit în Biserica Filadelfia din Portland, m-am întrebat: dacă fratele Țon nu este un teolog, cine e? DEX: Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. WEBSTER: The study of […]

Atenție la dezinformările de pe site-ul Bruxelles Mission from România Evanghelică by Alin Cristea (04.01.2011)

Mi-a fost semnalat un articol despre Cazul Iosif Țon de pe site-ul Bruxelles Mission:

Ipocrizia și invidia își dau mâna atunci când e vorba de a nedreptăți un mentor creștin

Materialul, scris probabil la lumînare, dezinformează și constituie un exemplu de cum NU trebuie scris un articol.

1. Persoana lui Iosif Țon este prezentată exagerat: “Pastorul Iosif Țon a fost și rămâne un punct de referință nu doar în istoria evanghelicilor, ci și a tuturor românilor.”

Păi de ce? Care este locul lui Iosif Țon în istoria românilor? Încă nu am auzit pe nimeni să-i fi acordat atîta credit.

2. Cea mai senzațională știre a anului 2010 la evanghelicii din România este prezentată eronat: “Mărul discordiei a fost dat de afilierea lui Iosif Țon la asociația poliștilor creștini din România, o grupare cu o doctrină apropiată de cea penticostală.”

Iosif Țon s-a asociat cu Mișcarea Străjerilor, care este o mișcare interdenominațională.

3. Reacția liderilor baptiștilor este prezentată inexact: “Baptiștii fundamentaliști l-au acuzat pe Iosif Țon că nu este fidel doctrinei baptiste și prin urmare se face vinovat de “erezie”.”

Nu este clar cine sînt “baptiștii fundamentaliști” – un cititor obișnuit ar putea crede că există o astfel de grupare religioasă în România, ceea ce nu este adevărat -, grupul de lideri la care se referă autorul probabil că ar dori mai degrabă să fie indicat prin sintagma “baptiștii conservatori”.

Comunicatul Consiliului Uniunii nu conține cuvîntul erezie / eretic. (…)

Umor carismatic from Daniel Lucescu by Daniel Lucescu (04.01.2011)

Strajerii nu sunt carismatici. Din cele ce am vazut pana acum sunt parte din “Al treilea val” al trezirilor Duhului Sfant. Miscarea “evanghelizarea cu putere” (“power evangelism”) dupa cum spune John Wimber in cartea Jocul cu Focul de Wolfgang Buhne (pag118) trebuie sa ajunga inainte de toate la crestinii evanghelici conservatori, necarismatici care pana acum nu au fost deloc atinsi de primele doua valuri (Miscarea Penticostala, primul val si al doilea Miscarea Carismatica).

Cercetati totul si pastrati ce este bun !

Dar pana una alta putin umor din “Valul al treilea”. (…)

 

Duhul necurat şi casa pustie – concluzii asupra interpretărilor date de Beni Fărăgău, Dragomir Stancu, Joachim Jeremias şi Iosif Ţon from Frică şi cutremur by Dyo (04.01.2011)

Această postare este a treia la rând pe tema ilustraţiei Mântuitorului cu duhul care se întoarce, împreună cu alte şapte, în omul din care a fost alungat odată. Prima a fost o comparaţie între abordările lui Beni Fărăgău şi Iosif Ţon ( AICI ) iar a doua o analiză a perspectivei lui Joachim Jeremias, aşa cum este redată ea în cartea Parabolele lui Iisus ( AICI ). Motivaţia acestui demers rezidă în importanţa pe care Iosif Ţon o dă, în cadrul noii sale teologii, problemei posesiunilor demonice. Am văzut mai multe materiale în care domnia sa face referire la această descoperire epocală: creştinii pot fi şi ei subiectul posesiunii divine, manifestate vizibil mai ales prin diverse boli şi neputiinţe. Ilustraţia Domnului Isus joacă un rol important în teologia lui Iosif Ţon; găsesc că merită să reflectăm puţin asupra acurateţii gândirii sale în problema aceasta a duhurilor.

Mai întâi, vă voi propune încă o abordare baptistă a textului. Ea vine din partea fratelui Dragomir Stancu, un pastor poate prea puţin cunoscut având în vedere că totuşi a scris două serii de studii biblice destul de consistente: unul pe Apocalipsa, în trei volume, şi altul pe Evanghelii, în nouă volume. (…)

 

Totuşi, am iubit pe Isus şi am urât pe Pavel… from odiseea credinţei » I Surrender All (1896) by mcosma (04.01.2011)

(titlul: după Maleahi 1:2-3)

Nu intenţionam să scriu pe subiectul Iosif Ţon – străjerii pentru simplul motiv că m-a speriat ritmul nebunesc şi, mai ales, traiectoria discuţiilor. Aceasta pe lângă faptul că în ultimele luni am găsit tot mai puţin timp pentru citit şi scris.

Zilele trecute însă, am primit de la un prieten ultimul număr din Christianity Today având ca editorial articolul lui Scot McKnight despre diferenţa între teologia Apostolului Pavel şi învăţătura Domnului Isus aşa cum este prezentată în evanghelii. Iar după câteva zile, peste ce dau? O nouă scrisoare a fratelui Ţon în care citează abundent din articolul lui McKnight, ca o explicaţie la şiftul teologic pe care l-a experimentat în ultimul timp. (…)

 

Sunt liber, deci nedumerit (3) from Frică şi cutremur by Dyo (05.01.2011)

Concepţia Străjerilor, împinşi puternic din spate de Iosif Ţon, despre duhurile necurate este că ele îşi fac repede culcuş în viaţa omului, chiar credincios fiind, în cazul în care păcătuieşte şi nu îşi rezolvă la timp problema. Vorbim de un determinism aproape, de o lege tip cauză-efect.

Scuzele lui Marius Cruceru – un pas spre normalitate. Aşteptăm şi alţii, în acelaşi sens … from Frică şi cutremur by Dyo (05.01.2011)

Aşadar Marius Cruceru şi-a cerut scuze publice pentru publicarea scrisorii pastorului Mateaş de Bratca. Un gest frumos, necesar, chiar dacă incomplet, din motive pe care le veţi înţelege citind comentariul meu făcut pe blogul domniei sale, adaptat şi integrat în postarea de faţă:

Apreciez gestul tău şi nu pot decât să sper că şi Patru Lascău va face ceva similar în privinţa acelei deloc curtenitoare scrisori a lui Gavrilă ( un pamflet care nu-şi are locul în atmosfera tensionată care s-a creat deja ).
Am rămas totuşi cu impresia unor lucruri spuse pe jumătate; nu ai mers chiar până la capăt în acest demers. De aceea am avut ezitări la început în a aprecia articolul: la o primă citire ieşeau în evidenţă nişte disclaimere nespuse, dar subînţelese din atmosfera postării.

 

Din bătaia laptelui from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

Râsul este semn de sănătate mentală, spun doctorii. Ironia și autoironia sunt semne de sănătate a smereniei.

Am primit acum căteva minute de la fratele Mihai Cotingă o depeșă frățească plină de u(nu „o“)mor. Sunt glume pe care le fac, între ei, alintații copii ai Celui care ne poartă pe toți în carul Său de biruință.

În ce privește primatul staulului, ceva din sângele meu îmi șoptește mândru că vom fi adunați toți în staulul evreilor credincioși (vezi „Mai am şi alte oi, cari nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor“- Ioan 10:16).

Iar în ce-l privește pe Brânzei, mai toți profesorii lui i-au spus că este „brânză bună, dar în burduf de câine“.

JURNALU’ LUI ION POCAITUL
Scrisoarea lui Gavrila

Am primit mai deunăzi o scrisoare de la prietenul meu Găvrilă Penticostalu, cioban în Poiana Sibiului. (…)

SCUZE PUBLICE ȘI DE LA CAPĂT? from Popas pentru suflet by cristianionescu

Am citit cu atenție postarea pastorului Marius Cruceru intitulată ”SCUZE PUBLICE”. Nu am apreciat neapărat conținutul. Așa ne cerem noi iertare. Parafrazez: ”Toți greșim”, ”Nu a fost intenția mea”, ”Îmi pare rău că ați înțeles voi greșit”, ”Nu, nu m-a tras nimeni de urechi, este doar încă o dovadă a superiorității mele spirituale”, ”Să nu […]

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XII)


Orice Iosif Ţon are pace! from Beni Cruceru by beniamincruceru

Dacă Iosif Ţon are pace, nu ştiu. Dacă liderii noştri au pace, iar nu ştiu. Tot ce ştiu este că orice oaie adăugată la turma lui Hristos are pace. Asta înseamnă de fapt în ebraică Iosif Ţon:צֹאן yasap – adăugă oile sau a adăuga turma. În cazul particular, numai Dumnezeu ştie unde vrea să-l adauge la vârsta dânsului.

În sensul acesta vă doresc tuturor să fiţi oi adăugate la turma lui Hristos, având pacea pe care numai El o poate oferi. Pacea o putem avea doar dacă îl urmăm pe Păstorul Nostru ascultându-i glasul (Ioan 10:4-5)

Stând cu un picior în pragul anului, doresc să vă dedic tuturor acest cântec deoarece am fost mulţi tulburaţi de toate mişcările realizate la nivel de Ţon, adică de turmă. Mesajul cântecului şi contextul în care a fost scris este unul special. Doamne dă pace tuermei Tale!

 

Iosif Ţon – Evanghelia Domnului Isus from Paşi spre lumină by Petru Lascău

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

 

Fratele Iosif încearcă să se explice from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

A aparut primul eseu in care fratele Iosif Țon caută să-si justifice deruta teologica in care se afla.
Este suficient sa va spun ca Scot McKnight este unul din promotorii miscarii aiurite „emergent Church“, care sustine ca Biblia este o istorie despre adevar, dar nu Adevarul …  pe acesta trebuind să-L căutăm și să-L găsim fiecare dintre noi în parte, prin specificul experienței noastre personale. Deși spune că nu împărtășește învățătura acestui McKnight, dânsul pleacă de la o premiză care-l caracterizează pe acest om și care caracterizează mișcarea emergentă, premiză neîmpărtășită de crezurile evanghelice de până acum.
Așa cum v-am spus deja, o controversă cu fratele Iosif Țon este o ocazie de a învăța lucruri noi, chiar dacă nu suntem de aceeași părere. Profităm de ocazie pentru a învăța câte ceva și despre această înșelare modernă (sau post-modernă).

 

Nevoia anului 2010 from PERSPECTIVE CRESTINE by Ted (31.12.2010)

Este vorba despre nevoia de trezire spirituală!

Dorinţa după trezire spirituală cred eu stă atât la baza recursului la asanare morală şi spirituală al lui Vasilică Croitor în cartea sa „Răscumpararea Memoriei„ cât si la baza deciziei lui Iosif Ţon de a se alătura unei mişcări ca aceea a „Străjerilor”.

 

De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosif Ţon from Vaisamar by Vaisamar (31.12.2010)

Am început de curând să audiez un curs audio despre inchiziţie. Ceea ce poate multă lume nu ştie este că numele temutei inchiziţii vine de la latinescul inquisitio, care înseamnă „cercetare”, „investigare”, „examinare”. Inchiziţia le oferea oamenilor şansa de a avea parte de un proces în care se puteau apăra.

În sens etimologic, aş spune că nici Cultul Baptist şi nici AGA RVE n-au fost suficient de inchizitoriali cu Iosif Ţon. Inchizitoriali au fost prezbiterienii din ani ’70 de care vorbeam recent într-o postare.

 

De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosif Ţon « Methoughts, mefeats and medefeats from Persona by DanutM

Excelent argumentat, Emanuel. Si, repet, sa-l arda odata pe rug, ca sa stim o treaba.

 

Sondaj despre interzicerea lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei (01.01.2011) from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga

Dintre cele 350 de voturi exprimate pînă acum, 79% consideră decizia ca fiind incorectă și imorală, iar 12% o consideră corectă statutar, dar imorală.

 

Iosif Ţon în Ţara Minunilor from Vaisamar by Vaisamar (31.12.2010)

S-ar spune că de când a trecut la carismatici Iosif Ţon a intrat cu adevărat în Ţara Minunilor.

Se încheie un an. N-am reuşit să fac retrospectiva lui, aşa cum mi-aş fi dorit. Îmi rămâne ca sarcină pentru începutul celui viitor.

Afacerea „Iosif Ţon şi Străjerii” încă vremuieşte în blogosferă. Şi asta în principal din cauza lipsei unor lucruri care mi se par de bun simţ: comunicate oficiale judicios argumentate şi corect scrise.

Cei care mi-au urmărit blogul ştiu că am luat în trecut poziţii critice faţă de Iosif Ţon. Dacă scriu acum despre acest caz nu o fac fiindcă sunt îndrăgostit isteric de Iosif Ţon şi de teologia lui, ci fiindcă aşa îmi dictează principiile. Iosif Ţon nu este penticostal, deci nu scriu din solidaritate confesională. Nu e suficient de exact în ce scrie (iar lipsa acribiei mi se pare extrem de gravă), dar asta nu are importanţă aici.

 

Emanuel Conțac: Iosif Țon în Țara Minunilor from România Evanghelică by Alin Cristea

“Modul în care a fost tratat nu arată bine şi nici nu miroase bine. Toată situaţia îmi aduce aminte de un episod din Alice în Ţara Minunilor.

 

Ce-au făcut catolicii în ani ’70, când „i-a lovit” valul carismatic? from Vaisamar by Vaisamar

Citesc cu mult interes fragmente din cartea Perspectives on Spirit Baptism

Care este ideea cărţii?

Cinci teologi din cinci tradiţii diferite (baptistă, penticostală, carismatică, wesleyană, catolică) discută conceptul de „Spirit Baptism” (pe care îl las netradus).

Am citit introducere cărţii şi jumătate din expunerea teologului catolic. Sunt uluit de măiestria cu care au navigat catolicii chestiunea spinoasă a integrării acestei experienţe în complexa lor teologie!

 

 

Ce-au făcut catolicii în ani ’70, când „i-a lovit” valul carismatic? « Methoughts, mefeats and medefeats. from Persona by DanutM

Emanuel Contac ne ofera un alt exemplu recent de raportare coerenta la manifertarile carismatice – de data aceasta din spatiul catolic.

Ce ar fi sa mai invatam si noi, macar din cind in cind, de la altii. caci smerenia este semnul spiritelor mari.

 

De reflectat (27) – FOARTE IMPORTANT from România Evanghelică by Alin Cristea

Shifu (comentariu pe blogul lui Marius Cruceru în 31 decembrie 2010): “Erezia se stabilește în funcție de aspectele fundamentale ale unei dogme, nu în funcție de chestiunile de importanță secundară.”

Teofil Stanciu (comentariul pe blogul său în 29 noiembrie 2010): “Nu cred (…) că e neapărată nevoie să existe un singur punct de vedere, ci o viziune unitară (în care încap și opinii contradictorii) de ansamblu. La ortodocși există dogma (incontestabilă), teologumene (unde se negociază) și opinii teologice (de obicei individuale). Deci măcar în aspectele fundamentale ce țin de dogmă, cred că ar trebui să existe unitate, altfel nu se justifică apartenența la același cult.

 

Cîteva observaţii despre acţiunea “inchizitorială” de la RVE cu privire la Iosif Ţon şi scrisoarea deschisă a pastorului Mateaş de Bratca from Marius Cruceru by Marius David

Am observat că în ultimul timp blogosfera românească s-a inflamat puternic pornind de la o acţiune a AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) de la Radio Vocea Evangheliei.

S-au spus tot felul de lucruri, unii îi plîng de milă lui Iosif Ţon cum că suferă “iar” pentru Cristos (asta mi se pare la limita invectivei faţă de cei care au suferit în puşcăriile comuniste pentru credinţa lor…. dar n-am avut nici cu alte ocazii aşteptări mai mari de la cel care afirmă chestiunea că tot vorbim despre hermenutică ideologiza(n)tă), alţii, sub capacul ironiei de prost gust şi vrednică de idealuri mai înalte, propun arderea cărţilor lui Iosif Ton şi alte asemenea acţiuni. Simplă joacă de condei. Ştiu cum se face!

 

Reacții la Scrisoarea lui Mateaș Zidarul from România Evanghelică by Alin Cristea

Emanuel Conțac: “Am citit (deocamdată) scrisoarea în diagonală şi, ca regina Victoria, n-am putut spune la final decât „We are not amused”. […] Asupra scrisorii pastorului Mateaş sper să pot reveni într-una din zilele următoare.”

Alin Cristea: “Ce ne-am face dacă cel puțin JUMĂTATE dintre foștii studenți ai Universității Emanuel s-ar trezi să scrie o scrisoare deschisă cică “într-o atitudine deschisă, polemică și principială”?

Deschisă? Polemică? Principială?

OF, OF!

Om mai vedea dacă așa e…”

 

Joacă din condei la cumpăna dintre ani. Una simplă, cum ar zice Marius Cruceru … from Frică şi cutremur by Dyo

Marius Cruceru cataloghează într-o postare pe blogul său reacţiile unora, între care cu delicateţe îl viza şi pe subsemnatul, drept “simplă joacă de condei” ( O puteţi citi AICI. ). Se înţelege, este vorba de reacţiile care nu îi conveneau domniei sale, cele care nu aplaudă cu simţ de răspundere tot ce iese din condeiul liderilor baptişti împotriva lui Iosif Ţon. Naivităţile unui păstoraş de ţară – alminteri poate fi o persoana cat se poate de onorabila, nu il cunosc – sunt recomandabile, sunt coerente, gândite şi de bun gust, doar pentru că, în spiritul vremilor de mult apuse, înfierează cu indignare derapajul marelui duşman al baptismului românesc.

Da, Iosif Ţon este un duşman; la fel şi carismaticii. Să ne fie clar. Iată ce spune Adrian Mihai Mateaş în scrisoarea sa, negru pe alb (sublinierea îmi aparţine):

În cartea mai recenta, „Misticism si crestinism autentic” de care se plânge Ton, pe care recunosc ca n-am citit-o înca, dar o voi procura cât de repede, însa citind si alte carti ale lui Pop si cunoscându-i deci stilul, cred ca Timotei Pop face ce stie el mai bine, trage cu „mitraliera” în toti dusmanii baptistilor, recte crestinilor autentici.

 

Declaraţie de uimire a baptiştilor români faţă de (aparent) fraţii lor penticostali from Frică şi cutremur by Dyo

Adevărul a ieşit în sfârşit la lumină. Necosmetizat, limpede ca cristalul, rece, nemilos. Iată cum este văzută relaţia dintre baptişti şi penticostali de către un pastor de la ţară din România. Nu-l învinovăţiţi: el a avut curajul să spună tuturor, cu sinceritate, ceea ce destui lideri baptişti doar cugetă în taină …

Este vorba, din nou, despre acea scrisoare a pastorului Mateaş, pe care Marius Cruceru o cadoriseşte prietenilor săi penticostali, în prag de An Nou. Luaţi de aici (sublinierile îmi aparţin):

Perfidia acestei erezii crestine (cea carismatică, nota mea), consta în faptul ca miscarea penticostala a început în biserici neoprotestante foarte bune si sanatoase din punct de vedere doctrinar. Probabil ca cei mai afectati de penticostalism au fost baptistii, în România acest lucru fiind de notorietate. Deoarece penticostalii se aseamana foarte mult cu baptistii, împrumutând de la acestia doctrina si sistemul de închinare aproape integral, ei au aparenta unui cult evanghelic sanatos. Dupa circa un secol de existenta (în România au cu ceva mai putin de un secol) penticostalii formeaza un cult si biserici recunoscute si respectate în plan social. Vrând-nevrând, noi baptistii convietuim cu ei si, mai mult sau mai putin, ne toleram reciproc si ne consideram frati crestini.

 

2010 – UN AN FIERBINTE: IOSIF ȚON ȘI STRĂJERII from Popas pentru suflet by cristianionescu

Când credeam că ne-ajunge o pacoste, a venit una mai mare. Chiar la sfârșitul anului. Dacă în primul caz, m-a deranjat lipsa de atitudine responsabilă din partea celor demascați în ”Răscumpărarea memoriei”, de data aceasta am fost revoltat de atacurile nemiloase, lipsite de orice fel de rezerve împotriva Străjerilor și, mai ales, împotriva pastorului Iosif […]

 

Istoria evanghelică necosmetizată (9) from România Evanghelică by Alin Cristea

Petru Lascău: “Pentru că nu am acceptat să plătesc câte $60.00 pentru fiecare predică am fost scos din program [RVE]. Predică altcineva care are şi poate să dea banii aceştia. Nu este vorba de nici un atac împotriva nimănui, şi nici de egalitate de participare între cele trei culte, şi nici de democraţia uzitată de acest comitet local. Alte interese decât cele ale Alianţei sunt la mijloc, şi ele au funcţionat şi în decizia de la Suceava. Păcat!

 

Ce învățăm din experiența fraților din America?

from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

În urma evenimentelor dela sfârșitul anului trecut, preocupările baptiștilor din Romania trebuie să acopere și studierea unor precedente din experiența fraților lor din alte țări. Iată o foarte interesantă relatare despre relațiile baptiștilor(din Southern Baptist Convention, cu care se aseamănă și asociază foarte mult baptiștii români)cu bisericile pentecostale

 

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XI) AGA RVE(3)


Sunt prezentate în acest post poziții ale evanghelicilor români față de decizia AGA a RVE precum și față de poziționarea diferită a RVE Suceava. Interesant de văzut și punctul de vedere al lui Iosif Țon exprimat în cadrul eseului Evanghelia Domnului Isus

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Suceava Evanghelică by suceavaevanghelica

Către comitetul AGA al RVE, Iubiti frați, Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

 

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Către comitetul AGA al RVE,

Iubiti frați,

Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

 

O primă reacție demnă în Cazul Iosif Țon from România Evanghelică by Alin Cristea

Comitetul local RVE Suceava a adresat un mesaj către AGA – Adunarea Generală a Acționarilor, în care precizează, în legătură cu decizia AGA de interzicere a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei

 

CLR -RVE Suceava schimbă macazul în cazul Țon from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor

O știre de sfârșit de an, de pe Suceava Evanghelică, mai frânează din graba cu care s-a trecut la dărâmarea lucrării lui Iosif Țon.

 

John Tipei: Factorii de răspundere de la RVE au obligaţia morală să explice în baza cărui articol din Statut au luat această hotărâre from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga/#comment-5287

 

Sondaj despre interzicerea lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei (31.12.2010) from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga

Dintre cele 300 de voturi exprimate pînă acum, 77% consideră decizia ca fiind incorectă și imorală, iar 13% o consideră corectă statutar, dar imorală.

 

Cîteva observaţii despre acţiunea “inchizitorială” de la RVE cu privire la Iosif Ţon şi scrisoarea deschisă a pastorului Mateaş de Bratca from Marius Cruceru by Marius David

Am observat că în ultimul timp blogosfera românească s-a inflamat puternic pornind de la o acţiune a AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) de la Radio Vocea Evangheliei.

S-au spus tot felul de lucruri, unii îi plîng de milă lui Iosif Ţon cum că suferă “iar” pentru Cristos (asta mi se pare la limita invectivei faţă de cei care au suferit în puşcăriile comuniste pentru credinţa lor…. dar n-am avut nici cu alte ocazii aşteptări mai mari de la cel care afirmă chestiunea că tot vorbim despre hermenutică ideologiza(n)tă), alţii, sub capacul ironiei de prost gust şi vrednică de idealuri mai înalte, propun arderea cărţilor lui Iosif Ton şi alte asemenea acţiuni. Simplă joacă de condei. Ştiu cum se face!

 

Iosif Țon dă socoteală despre ceea ce crede și gândește (31 dec. 2010) from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Postez aici răspunsul lui Iosif Țon scris sub forma unui eseu așa cum a apărut el pe blogul lui Daniel Brânzei cu puțin timp în urmă. Eseul în format pdf poate fi descărcat apăsând aici.

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

Sunt obligat față de toți cei ce mă iubesc, sau nu mă iubesc dar sunt interesați de ce se întâmplă cu gândirea mea să dau socoteală de ce cred și de ce gândesc și, deasemenea, să le spun la toți ce planuri am de viitor în urma atâtor acțiuni care s-au făcut împotriva mea.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by Alin Cristea

from Comments for Persona by Alin Cristea

– Articolul lui Nelu Balaj dezinformează.

– Un prim semn de reacție demnă:

http://suceavaevanghelica.wordpress.com/2010/12/31/comitetul-local-radio-suceava-catre-aga-vocea-evangheliei

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Nelu’s blog by nelu

This is the man the Romanian Baptists have recently declared him (excommunicated him?) as an heretic. Does the history repeat itself? The communists persecuted him and now the Baptists, his brothers and sisters, the people he stood up for, are now denigrating him – executing him morally. He is charged because he declared himself to […]

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by DanutM

from Comments for Persona by DanutM

Articolul lui Nelu Balaj nu avea cum sa ‘dezinformeze’ decit daca:
1. aceasta decizie, a RVE Suceava, era luata si facuta publica inainte de scrierea articolului sau; si.
2. Nelu Balaj ar fi stiut despre el si l-ar fi ignorat in mod intentionat.
Ceea ce, in mod evident, nu este cazul.
Putem fi de acord sau nu cu Nelu Balaj. Putem socoti ca e exagerat de critic sau ca a generalizat in mod nepermis, dar nu ca a ‘dezinformat’.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by nelu from Comments for Persona by nelu

Domnule Cristea as fi asteptat sa fiti consecvent in citirea textului meu. Rezolutia RVE a fost luata – ca Suceava nu a aplicat-o asta-i altceva. Bravo lor! Iar postul meu a vrut sa faca acest lucru cunoscut amicilor mei care nu vorbesc romana si unii dintre ei au cunostinta de Ton.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by DanutM from Comments for Persona by DanutM

Desigur, Alin, ai dreptate, ca de obicei, in detalii. Totusi, chiar daca comunicatul nu contine CUVINTUL ‘erezie’, sensul implicit (si acesta este cel care conteaza) este absolut evident. Potrivit dogmei baptiste, in inter[retare paulina (de la PN, nu de la apostol) noile convingeri teologice ale lui Iosof Ton sunt eretice. ‘Dezinformarea’, pe de alta parte, presupune insa intentie. Ori tocmai asta contest eu.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by Alin Cristea from Comments for Persona by Alin Cristea

Domnule Balaj,

Nu despre “rezoluția RVE” e discuția.

Textul dvs. se referă la Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste. Acolo ați oferit link. (…)

 

 

 

 

 

 

Iosif Țon dă socoteală despre ceea ce crede și gândește (31 dec. 2010)


Postez aici răspunsul lui Iosif Țon scris sub forma unui eseu așa cum a apărut el pe blogul lui Daniel Brânzei cu puțin timp în urmă. Eseul în format pdf poate fi descărcat apăsând aici.

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

Sunt obligat față de toți cei ce mă iubesc, sau nu mă iubesc dar sunt interesați de ce se întâmplă cu gândirea mea să dau socoteală de ce cred și de ce gândesc și, deasemenea, să le spun la toți ce planuri am de viitor în urma atâtor acțiuni care s-au făcut împotriva mea.

Furtuna a început când am declarat că eu cred că toate darurule Duhului Sfânt sunt active și astăzi și că Duhul Sfânt mi- dat și mie câteva dintre darurile acestea; deasemenea că eu cred că prin păcat credinciosul ajunge din nou sub stăpânirea duhurilor rele, de care are nevoie de eliberare. Asocierea mea cu mișcarea de trezire spirituală a ”Străjerilor”, care practică mărturisirea păcatelor pentru eliberarea de duhurile rele și pentru re-umpleraea cu Duhul Sfânt, acțiuni care duc și la vindecare fizică de o sumedenie de boli, a fost  vina capitală pentru care am fost împroșcat cu toate noroaiele, exclus și ostracizat din multe cercuri și organizații baptiste.

Eu nu voi începe însă prin acestea, deoarece ele sunt subiecte lăturalnce. La baza tuturor stă trecerea mea de la o teologie bazată pe Pavel la o teologie bazată pe învățătura Domnului Isus. Veți vedea cum toate celelalte se explică din rădăcina aceasta

Încep, deci, o serie de mici articole, ca să se poată citi ușor, în care îmi voi expune sistematic tot crezul meu așa cum este el astăzi. Planific, cu ajutorul Domnului, să public câte un articol la două zile.

Așadar, schimbarea fundamentală care s-a produs în teologia mea se datorează schimbării punctului de plecare. De la Martin Luther (1483-1546) încoace, teologia protestantă se clădește pornind de la apostolul Pavel. Eu am ajuns să văd că trebuie să-mi construiesc teologia pornind de la învățătura Domnului Isus. Este șocant să vezi câte lucruri se schimbă când schimbi acest punct de plecare.

Este interesant să știți că în ultimii treizeci de ani mulți teologi și scriitori au început să-și îndrepte atenția spre învățătura Domnului Isus și să-și formeze gândirea pe baza a ce ne învață El. Dar ce s-a întâmplat înainte? Trebuie să știți că încă din secolul al doilea după Domnul Isus a început să aibă loc o marginalizare a învățăturii Lui. Vom studia și fenomenul acesta.

Pentru a vă introduce pe toți în situația teologică de astăzi, voi începe prin a reproduce mai jos un articol care tocmai a apărut acum o lună de zile (Decembrie 2010) în revista Christianity Today, întitulat Jesus vs Paul (Isus contra Pavel), semnat de un cunoscut profesor de teologie  Scot McKnight.

Pe coperta revistei, Scot McKnight rezumă totul în aceste cuvinte:

”Isus a predicat aproape exclusiv despre împărăția cerurilor. Pavel a scos în evidență îndreptățirea prin credință. Unii spun că ei au predicat evanghelii diferite. Alții spun că atât Isus cât și Pavel au predicat îndreptățirea. Alții pretind că amândoi s-au focalizat pe împărăție. Cine are dreptate?”

Iată ce scrie Scot Mcknight în prima parte a acestui articol:

”Eu am crescut cu și prin apostolul Pavel. Epistolele lui erau inima Bibliei. De la data la care am început să fiu atent la predicile pastorului nostru, eu  îmi aduc aminte numai de predici din 1 Corinteni – întreaga epistolă, verset cu verset, săptămână după săptămână – și Efeseni. Nu-mi amintesc nici o serie despre vreuna dintre Evanghelii sau despre Isus. Erau doar două excepții la concentrarea noastră pe Pavel. La Crăciun ascultam o predică despre una dintre istoriile legate de nașterea lui Isus, iar în Săptămâna Mare auzeam ceva despre moartea și învierea lui Isus. Noi eram creștini pavelieni și nu ne deranja lucrul acesta cu nimic. Eu am învățat să gândesc și să cred și să trăiesc în manieră paulină. Totul era filtrat prin teologia lui Pavel. Îndreptățirea era lentila Evangheliei și ”viața în Duh” era lentila trăirii creștine.

Apoi am mers la colegiul biblic (Cornerstone University în Grand Rapids, Michigan) și am studiat istoria, dar am luat multe cursuri despre Biblie. Și aici, Pavel era centrul atenției. În ultimul an de colegiu am citit primul volum din seria New Testament Foundations de Ralph Martin și am fost cucerit de prospețimea Evangheliilor. Dar nimic nu m-a copleșit atât de mult ca prima mea experiență în Seminar.  Audiind cursul lui Walter Liefeld despre Evangheliile sinoptice la Trinity Evangelical Divinity  School, am fost absolut fermecat de Isus, de viziunea Lui despre Împărăție și de Evanghelii. Am decis acolo și atunci că țelul vieții mele va fi Isus și Evangheliile.

Ceva se întâmpla cu mine. Mai înainte îl iubeam pe Pavel și gândeam cu Pavel, Apoi, când L-am întâlnit pe Isus, ca și când ar fi fost pentru prima dată, și am început să învăț să gândesc cu Isus. Unul dintre colegii mei mă avertiza din când în când că devin prea centrat în Isus și că îl ignor pe Pavel. Nu sunt chiar sigur că îl ignoram pe Pavel. La urma urmei, predam și câteva cursuri despre epistolele lui. Dar m-am dezvățat să gândesc în termeni paulieni și gândeam numai în termenii lui Isus. Totul a devenit pentru mine centrat în Împărăție.

Și, ca să spun adevărul,  am fost așa de captivat de viziunea lui Isus despre Împărăție încât citindu-l pe Pavel mi se crea o dilemă oridecâteori deschideam epistolele lui.

Experiența mea nu este unică. Mulți dintre noi am făcut o trecere de la Pavel la Isus și o tensiune crescândă rămâne între evanghelici cu privire la această întrebare: Cine stabilește termenii – Isus sau Pavel? Cu alte cuvinte,  ne vom focaliza învățătura și trăirea noastră evanghelică pe ”Împărăție”, sau pe ”îndreptățirea prin credință?”

Alegerea contează. Se poate spune fără exagerare că mișcarea evanghelică își  datorează puterea ei fundamentală Reformei și Marii treziri a lui Jonathan Edwards și trezirilor din secolele 18 și 19, cu alte cuvinte este o mișcare formată totalmente de Pavel. Sosirea evangheliei sociale (”social gospel”) la începutul secolului al 20-lea, care părea că leagă ”Împărăția” cu mișcarea liberală și cu dreptatea socială, a făcut ca accentul pe apostolul Pavel în mișcarea evanghelică să fie și mai tare. Mai mult, când câțiva evanghelici au redescoperit recent viziunea lui Isus despre Împărăție, au fost  frecvent avertizați că sunt pe marginea prăpastiei căderii în evanghelia socială.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimele două decenii: o trecere subtilă dar clară la mulți evanghelici de la o teologie centrată în Pavel la o viziune a Împărăției definită de Isus. Izvoarele acestei  treceri includ cu siguranță pe George Eldon Ladd, cu cartea lui ”Prezența viitorului”, apoi vocea aspră și neobosită pentru justiție a lui Jim Wallis, probabil mai ales în cartea lui ”Call to Conversion” și o crescândă conștiință socială între evanghelici. Ne putem certa pe tema factorilor, dar ceea ce contează este că trecerea a avut loc…

Nu este o exagerare să spunem că mișcarea evanghelică se confruntă cu o criză despre relația dintre Isus și Pavel și că mulți aleg ori o parte ori cealaltă. Întâlnesc mulți evanghelici care gândesc, a căror limbaj primar este Isus și Împărăția. Totuși în ciuda trendului, probabil ca reacție împotriva lui, mulți iau pe Pavel și îndreptățirea prin credință drept limbajul lor primar. Cei ce au adicție la limbajul Împărăției  se luptă să-l facă pe Pavel să se potrivească în schema lor, în timp ce cei care au adicție la termenii teologici ai lui Pavel se luptă să-L facă pe Isus să se potrivească în schema lor.  Cunosc experiența aceasta, deoarece și eu m-am luptat să fac ca mesajul lui Pavel să se potrivească în viziunea Împărăției și aceasta după ce m-am luptat să-L fac pe Isus să se potrivească cu mesajul lui Pavel.”

Până aici am redat din textul articolului lui Scot McKnight.

În continuare, autorul arată cum au încercat alții să împace pe Pavel cu Isus și apoi oferă propria lui soluție. Eu nu sunt de acord nici cu modul în care încearcă unii și alții să împace pe Pavel cu Isus și nici nu sunt de acord cu soluția oferită de Scot McKnight, deoarece eu nu cred că există vreo contradicție între Pavel și învățătura Domnmului Isus. La timpul său, voi arăta cât de bine se armonizează Pavel cu învățătura Domnului său Isus, dacă pornim de unde trebuie.

Acum însă, pun o altă întrebare. Cum se face că de la Reformă până astăzi teologii au construit totul pe epistolele lui Pavel și numai în ultimii 20 de ani, după cum spune Scot McKnight,  evanghelicii au ”descoperit” învățătura Domnului Isus?  Cum se explică eclipsa învățăturii Domnului Isus timp de atâtea secole?

Răspunsul îl vom da în episodul viitor.

Fratele Iosif încearcă să se explice from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

A murit Aurel Popescu


Daniel Brânzei anunță pe blogul său, că fratele Aurel Popescu, predicator baptist, lider de opinie, luptător împotriva comunismului și om de o mare noblețe și sensibilitate spirituala a trecut la cele veșnice.

Aurel Popescu a inițiat alături de Pavel Nicolescu în anul 1979 Comitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC), acțiune considerată de către Dănuţ Mănăstireanu ca fiind ,,singura contestare pe baze ideologice a regimului comunist din România.”  Datorită acțiunilor sale Aurel Popescu a fost anchetat, arestat iar ulterior forţat să părăsească ţara.

Aurel Popescu și Pavel Nicolescu în Sacramento, California cu ocazia Convenției din 2004.

Puteți citi mai multe despre Aurel Popescu în cartea Amintiri cu sfinți al lui Daniel Brânzei