“ Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?”  Romani 2:4/b

Am stat adeseori și m-am întrebat în taina sufletului meu…

…Oare dacă Adam şi Eva şi-ar fi recunoscut păcatul săvârşit faţă de Dumnezeu şi s-ar fi pocăit în loc să arunce vina unul pe altul şi amândoi pe şarpe… oare Dumnezeu nu i-ar fi iertat ? Sau dacă împăratul David şi-ar fi recunoscut vina imediat în faţa lui Dumnezeu după ce a săvârşit păcatul fără să recurgă la minciună şi la crimă şi fără să mai aştepte venirea proorocului Domnului să-l atenţioneze, oare Dumnezeu nu l-ar fi iertat ? Sau dacă Iuda vânzătorul după ce s-a dus de la Templu unde a aruncat banii trădării s-ar fi dus direct la Domnul Isus să-şi mărturisească vina şi să-şi ceară iertare, oare Domnul Isus nu l-ar fi iertat ? Eu cred că da, cu siguranţă toţi aceştia ar fi găsit iertare la Dumnezeu pentru păcatele lor. Nu ştiu care ar fi fost în fiecare caz din cele de mai sus consecinţele păcatelor lor, chiar iertaţi fiind. Poate nu ar mai fi fost blestemat pământul din cauza neascultării protopărinţilor noștri, poate că David nu ar fi trebuit să plătească păcatul săvârşit prin moartea celor „patru miei” (2 Samuel 12:6 … copilul Bat-Şebei, Amnon, Absalom şi Adonia),  poate că Iuda nu s-ar mai fi spânzurat.  Poate că  …  nu ştiu, şi de aceea nici nu mă pot pronunţa. Ştiu sigur însă că noi toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23),  de asemenea ştiu că plata păcatului este moartea (Romani 6:23/a) şi mai aflăm din acest pasaj că darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 6:23/b). Iată dragii mei ce Dumnezeu Mare şi plin de Dragoste avem. Şi-a trimis aici la noi pe Fiul Său, pe Domnul Isus Hristos, să moară pe Golgota în locul nostru al păcătoşilor, luând astfel asupra Lui toată vina noastră şi plătind în locul nostru cu moartea Sa pe cruce păcatele noastre ca să ne dea în dar, fără plată, viaţa veşnică şi iertarea Lui (Isaia 53). Privind deci la Golgota putem înţelege cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi cei păcătoşi şi vinovaţi. Stai şi meditează la viaţă ta… ştii bine cine eşti, chiar dacă pe oameni îi poţi înşela dându-te drept altul sau alta, ştii bine ce ai făcut, chiar dacă oamenii nu te-au văzut… dar te-a văzut Dumnezeu… ştii bine ce te aşteaptă dacă nu te pocăieşti sincer… de aceea întrebarea din titlul acestui editorial rămâne încă valabilă pentru noi toţi : “ Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?”  Aşa dar „omule, oricine ai fi tu”, nu dispreţui „bogăţiile bunătății îngăduinței și îndelungii Lui răbdări” (Romani 2:4). Ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi este o pocăinţă sinceră, curată, adevărată, în urma căreia să putem primi prin Domnul Isus Hristos o viaţă nouă, putere asupra diavolului şi asupra păcatului, şi siguranţa vieţii veşnice. Azi încă mai este har. Dumnezeu în bunătatea Lui îi îndeamnă pe toţi oamenii să se pocăiască. Tu vezi şi înţelegi această bunătate a lui Dumnezeu ? Sunt într-adevăr foarte mulţi oameni în zilele noastre „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos” (2 Corinteni 4:4). „ Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile” (Evrei 4:7/b). Pocăiţi-vă ! Aşa a zis Dumnezeu, aşa au zis proorocii, aşa a zis Ioan Botezătorul, aşa a propovăduit Domnul Isus Hristos, aşa au predicat apostolii Domnului, aşa zice şi azi Duhul Sfânt. Pocăiţi-vă !  Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)

http://www.bisericanadejdea.ro

 “Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”

Exod 29:43

Am reluat cu ajutorul Domnului şi anul acesta citirea zilnică a Sfintelor Scripturi şi am ajuns zilele acestea sa recitesc pasajul biblic cu privire la facerea Cortului întâlnirii pentru poporul Israel care se găsea în călătorie prin pustie spre ţara promisa, Ţara Canaanului. Am rămas din nou uimit de mulţimea amănuntelor privitoare la construirea Cortului întâlnirii, primite de către Moise din partea lui Dumnezeu pe munte, şi rămâne clar pentru Moise porunca divină : „… să faci (totul) după chipul care ţi s-a arătat pe munte…” (Exod 25:9; 25:40; 26:30; 27:8; …) Era vorba despre un loc special unde Dumnezeu Creatorul, Domnul, hotărâse să se întâlnească cu poporul Său,  prin reprezentanţii acestuia: Moise, Aron, fiii acestuia, adică Marele Preot şi preoţii. Sunt uimitoare toate aceste amănunte privitoare la construirea locaşului sfânt. Dimensiuni precise, materiale speciale, haine alese, uleiul sfânt, tămâia frumos mirositoare, luminile aprinse permanent, jertfa necurmată… totul pare a fi perfect. Da, dar nu erau de ajuns toate acestea deoarece mai trebuia ceva, şi anume Slava Domnului. Oricât de maiestos ar fi construit un loc de adunare, oricât de frumos ar fi zugrăvit, oricât de bine ar fi structurat, oricât de multe slujbe ar fi făcute, oricât de bine ar fi organizat totul, oricât de buni ar fi cântăreţii, predicatorii, slujitorii altarelor sau ai amvoanelor, oricât de mulţi şi însemnaţi ar fi musafirii sau invitaţii, etc., totul ar fi în zadar dacă în locul acela nu ar fi prezentă Slava Domnului, adică prezenţa Domnului; …” şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”. Nu doresc să fiu interpretat greşit. Vrem din toată inima să avem totul perfect sau aproape de perfecţiune în adunarea noastră. Vrem toţi să fim la înălţimea chemării la slujire. Vrem să facem totul aşa de bine încât să nu poată fi nimeni care să critice sau să comenteze. Dar doresc din toată inima ca (de aici înainte) la fiecare adunare a noastră în Casa Domnului să fie prezentă Slava Domnului. De unde cunoaştem că Slava Domnului adică prezenţă Domnului este cu noi ? În vremea lui Moise slava Domnului se cobora şi se ridica în chip vizibil cu ochii aceştia, deasupra Cortului întâlnirii (Exod 40:34-38). Astăzi, noi, de unde putem cunoaşte că avem la adunările noastre parte de Slava Domnului ? Cred că este o întrebare care să ne preocupe în mod permanent, altfel pierdem vremea degeaba. Au fost vremuri triste în vechime în care poporul credea că are parte de Slava Domnului la adunările lor, dar se înşelau amarnic deoarece Biblia spune clar că din pricina nelegiuirilor lor,  Slava Domnului părăsise locul adunării (Ezechiel 9:1-11; 2 Cronici 24:17-21; Ieremia 7:3-15). Însuşi Domnul Isus când intră în Templul de la Ierusalim mustră aspru pe cei prezenţi şi responsabili, spunându-le că au făcut dinarea către Biserica din Laodicea că Domnul era afară din adunarea lor, era la uşă, bătea… poate, poate… cineva va auzi şi va deschide uşa să intre Slava (prezenţă) Domnului la ei. Cred din toată inima că noi astăzi avem privilegiul să purtăm în noi  Casa Tatălui Său „o peşteră de tâlhari”(Matei 21:13). Chiar în Cartea Apocalipsa 3:20 suntem avertizaţi în scrisoprezenţa Domnului prin Duhul Său cel Sfânt, şi aceasta nu numai duminica sau miercurea la adunare ci întotdeauna şi pretutindeni. Duhul Domnului se manifestă prin Roadă (Galateni 5:22-23) şi prin Daruri (1 Corinteni 12:4-11). Valoarea noastră şi valoarea întâlnirilor noastre este dată de Slava (prezenţa) Domnului prin Duhul Său Cel Sfânt. Doamne, Te rugăm să ne ierţi, şi dacă ai plecat de la noi să vii din nou cu Slava Ta. Vrem să trăim în prezenţa Slavei tale şi aici şi-n veşnicie !

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)

http://www.bisericanadejdea.ro

Matei 3:14 “ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine ?”

Minunată este lucrarea lui Dumnezeu desfăşurată între oameni pe pământ. A ales să pregătească şi să trimită un om, pe Ioan Botezătorul, înaintea Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat, să-I pregătească calea (Maleahi 3:1). Din relatările evangheliştilor înţelegem că cei doi, adică Ioan şi Isus erau rude (verişori – Luca 1:36). Nu ştim în ce măsură s-au cunoscut unul pe altul înainte de ziua botezului de la Iordan, dar cu siguranţă au cunoscut multe lucruri privitoare la naşterea lor miraculoasă şi alte evenimente specifice fiecăruia, din relatările părinţilor lor. Dacă Isus a crescut în Nazaretul Galileii (Luca 2:51-52), Ioan a crescut în pustia Iudeii (Luca 1:80) unde a rămas până în ziua arătării lui înaintea lui Israel, la Iordan. Acolo în pustie i-a vorbit Cuvântul Domnului (Luca 3:2). Foarte interesant că acest Cuvânt nu era rostit pentru Tiberiu Cezar, nu era pentru Pilat din Pont, nici pentru Irod, Filip, Lisania, nici măcar pentru marii preoţi Ana şi Caiafa, ci era rostit numai pentru Ioan, fiul preotului Zaharia, şi atenţie, este rostit de Dumnezeu în pustie. Sosise momentul potrivit, ales de Dumnezeu, pentru declanşarea lucrării mesianice a Domnului Isus. Ioan chema oamenii la pocăinţă şi îi boteza cu botezul pocăinţei (Matei 3:1-6). S-a auzit lucrul acesta şi la Nazaret. Isus lasă totul şi luându-şi la revedere, plecă însoţit probabil şi de alţii, spre Iordan, acolo unde mulţimi mari de oameni stăteau la rând să fie botezaţi de către Ioan. Evanghelistul Luca precizează că Isus a fost botezat după ce au fost botezaţi toţi cei prezenţi acolo (Luca 3:21). Acum este momentul culminant al nedumeririi lui Ioan. De ce Isus a stat la rând ca ceilalţi, dacă este Fiul lui Dumnezeu ? De ce Isus a rămas ultimul pentru botez dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ? De ce Isus acceptă botezul pocăinţei dacă este Fiul lui Dumnezeu, fără păcat ? De ce Isus care venise să aducă El un alt botez, acceptă să fie botezat de Ioan în apele Iordanului ? De ce această atitudine de umilinţă şi supunere în faţa lui Ioan ? Auzise Ioan mărturii ale păcatelor îngrozitoare ale celor sinceri, veniţi să fie botezaţi de el. Omul acesta însă avea ceva deosebit de toţi ceilalţi. Ioan a recunoscut în El o curăţie de caracter cum niciodatã nu întâlnise la vreun om. Însăşi atmosfera prezenţei Lui era sfântă si inspira foarte mult respect. Putea el oare, un păcătos, să boteze pe Cel fără nici un păcat ? Aceasta îl nedumereşte foarte tare şi îl determină să dea un pas înapoi zicând : “ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine ?” Isus a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Si Ioan, supunându-se, L-a condus la Iordan, unde L-a cufundat în apă. În clipa în care ieşea Isus din apă a văzut cum „s-a deschis cerul si Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel”  (Luca 3:21-22). Acum se dezleagă misterul şi toate nedumeririle lui Ioan cu privire la Isus dispar, cel puţin pentru o vreme (Luca 7:19). Evanghelistul Ioan în relatarea sa ne asigură de următoarele adevăruri: Ioan Botezătorul nu-l cunoscuse mai dinainte pe Domnul Isus “ Eu nu-L cunoşteam “ (Ioan 1:31-34). “…dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt,. Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”  Tu ce crezi şi ce mărturiseşti ?

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)
http://www.bisericanadejdea.ro