Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1984
Sub titlul Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România, profesorul Ioan Bunaciu ne oferă o istorie fascinantă compusă din succinte biografii a peste 125 de lucrători cu Evanghelia în bisericile baptiste din România. Perioada 1874-1984 se întinde astfel pe parcursul a două secole, respectiv XIX și XX acoperind perioada monarhiei dar și cea a republicii. Plecând de la perioada guvernării lui Carol I (1866-1914), continuând cu perioada democrației interbelice, a guvernării carliste (perioada lui Carol al II-lea), continuată cu alte două regimuri autoritare, lucrarea tratează prin referirile mai ample sau mai succinte și aspecte politice și sociale pe lângă cele religioase care predomină în cadrul cărții. Pe lângă regimul lui Carol al II-lea, în cadrul lucrării se fac referiri și la perioada antonesciană (perioada guvernării generalului și apoi mareșalului Ion Antonescu 1940-1944) și la cea comunistă (1948-1989). Prin referirile la activitățile și acțiunile celor care s-au ostenit cu Evanghelia în anii 80 și 90 ai secolului XX, cartea trece dincolo de granița comunismului pentru a intra în democrația postdecembristă. Profesorul Ioan Bunaciu menționează în cuvântul introductiv faptul că o optat pentru acest titlu deoarece nu are pretenția că în ea ar fi scris despre toți ostenitorii cu predicarea Evangheliei din bisericile noastre. Nu că nu ar fi vrut, ci datorită faptului că timpul nu i-a permis să alcătuiescă o istorie completă despre toţi predicatorii care s-au trudit să ducă vestea bună a Evangheliei pe plaiurile frumoase ale României.
Pe de altă parte, scrie autorul, „eu nu mă consider decât un cronicar al faptelor şi al întâmplărilor ce s-au petrecut cu cei ce au predicat Evanghelia în bisericile baptiste din România, aşa cum le-au trăit ei. Şi am dorit ca aceste fapte şi întâmplări să fie consemnate într-o carte de aducere aminte ca să slujească celor din tânăra generaţie ca o încurajare în lucrarea lor de predicare a Evangheliei, în împrejurările în care lucrează ei astăzi, pentru că altele au fost condiţiile şi situaţiile în care au lucrat antemergătorii lor”.
Extras din Cuvântul introductiv de Prof. dr. Ioan Bunaciu
Prof. dr. IOAN BUNACIU s-a născut la data de 7 ianuarie 1925, în comuna Gurba, jud. Arad. A copilărit în Biserica Baptistă Arad-Şega. A fost botezat pe baza mărturisirii personale în anul 1947 în Biserica Baptistă din Braşov. În anul 1950 a absolvit Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În anul 1956 a obţinut licenţa în teologie de la Institutul Teologic Protestant din Cluj. În anul 1974 a obţinut doctoratul în teologie de la acelaşi institut. Începând cu anii ’50 Prof. dr. Ioan Bunaciu a slujit ca păstor în bisericile baptiste din Lugoj, Cluj-Mănăştur şi Providenţa-Ferentari din Bucureşti. În toamna anului 1955 şi-a început activitatea de profesor al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. În perioada 1970-1988 a fost Directorul acestui Seminar. În cei 49 de ani de profesorat a scris mai multe lucrări de referinţă pentru păstorii bisericilor Baptiste din România. Prezenta lucrare se adaugă celor scrise în perioada de dinainte de 1989 şi celor tipărite după 1989, în libertate.
Greva foamei la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti
Istoria nu este una liniară și nici una care să reflecte doar elementele pozitive. Ca și alte domenii, și cel religios a fost unul cu lumini și umbre care trebuiesc analizate împreună pentru a descoperii adevăratele sensuri ale acțiunilor instituțiilor sau persoanelor care reprezentau acele instituții.
Instaurarea regimului comunist a adus cu sine o anumită normalizare a relațiilor dintre culte, dar a determinat și răsturnarea valorilor pe care era construită vechea societate precum și promovarea unor oameni noi care să implementeze directive venite de la puterea seculară. Un exemplu în acest sens este și cel al lui Constantin Bălgrădeanu, pastor și secretar al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. Din documentele consultate (mai puțin cele de la C.N.S.A.S.) rezultă clar că el a fost omul Securității în cadrul cultului, așezat în funcția de secretar cu ocazia Congresului Uniunii Baptiste din anul 1955, la sugestia și presiunile reprezentanților Ministerului Cultelor.
În cadrul acestui articol nu mă voi referi la modul în care Bălgrădeanu a fost folosit de către autorități pentru a transpune în practică diferitele directive ale Statului prin care se urmărea restrângerea activității religioase, ci la un caz mai puțin cunoscut, respectiv o grevă a foamei care a avut loc la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1957, și al cărei inițiator a fost. Înainte de a prezenta un pasaj edificator din memoriul pastorului Jean Staneschi, care era la momentul respectiv director al Seminarului Teologic Baptist, aș dori să menționez că acțiunea lui Bălgrădeanu, descris ca o persoană arogantă și fără a da dovadă de milă creștină în relațiile cu semenii, avea ca scop subminarea autorității și prestigiului directorului Seminarului cu care s-a aflat în conflict. Memoriul la care facem referire, a fost redactat de către Jean Staneschi, în contextul în care, Departamentul Cultelor prin intermediul Directorului Gheorghe Nenciu (director în cadrul instituției menționate și nu al acesteia), i-a retras recunoașterea atât din funcția de pastor cât și din funcțiile administrative deținute la momentul respectiv.
„C. Bălgrădeanu a instigat pe elevi împotriva conducerii Seminarului la greva foamei. Faptul s-a petrecut astfel:
În seara de 27 februarie 1957, s-a prezentat la mine-scrie Jean Staneschi-, o delegație de elevi, din fiecare clasă câte unul, în frunte cu fr. Ieremia Găvăgină, care mi-a cerut să schimb bucătăreasa seminarului. Le-am spus că am și angajat o nouă bucătăreasă, care-și va lua serviciul în primire peste o zi sau două. I-am rugat să păstreze liniștea și ordinea, și elevii mi-au promis.
Însă șeful delegației, fr. Ieremia Găvăgină, ieșind de la mine, s-a dus deadereptul la locuința fratelui C. Bălgrădeanu de la parter (Martor ocular e fratele Radu Cruceru, păstor la Bis. Baptistă din Turnu Măgurele, care mi-a comunicat cazul), și ieșind de acolo, a început imediat propaganda între elevi de a refuza a doua zi mâncarea . (Martor: Ilie Lazău, absolv. anului III.)
A doua zi la 28 februarie 1957, dis-de dimineață, fr. C. Bălgrădeanu a plecat pentru 24 de ore în provincie. Jumătate din elevi nu au băut ceaiul de dimineață, iar o parte din ei au lipsit în mod ostentativ de la cursuri.
Pe scara blocului B. la intrarea în clasele I și IV., prof. Popa N. Petre, mi-a spus textual: „Greva e opera lui Bălgrădeanu!” și în repetate rânduri. Același lucru mi l-a spus și fratele Bunaciu Ioan, profesor și secretar al Seminarului.”
Elisei Pecheanu – 37 de ani de slujire pastorală
S-a născut la 27 iunie 1951 în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova, în familia Pecheanu Ion şi Elena, fiind al doilea copil din cei cinci copii ai acestei familii : Victoria (1950), Elisei (1951), Maria (1953), Daniel (1955) şi Ioan (1958).
Tatăl, Ion Pecheanu, provenea din loc. Roşcani, judeţul Galaţi, sosit şi rămas pe meleaguri prahovene cu prilejul satisfacerii serviciului militar, iar mama, Elena Pecheanu (Sterian), era din loc. Scorţeni, judeţul Prahova.
Părinţii, Ion şi Elena, erau credincioşi ortodocşi practicanţi. În anul 1951 au auzit Evanghelia de la un credincios baptist sosit pe meleaguri prahovene tocmai din părţile Botoşanilor. Numele lui era Unţeanu Constantin. Acesta i-a invitat la el acasă, şi le-a vestit Cuvântul Domnului. După prima seară de evanghelizare personală, Ion Pecheanu s-a hotărât să se pocăiască şi să devină un credincios sincer Domnului. După scurt timp şi soţia sa, Elena, a luat aceiași hotărâre, în ciuda „persecuţiilor” din partea familiei şi a Bisericii Ortodoxe din sat.
Au fost botezaţi în Numele Sfintei Treimi la Biserica Creştină Baptistă din Ploieşti în acelaşi an, 1951. Actul acesta al botezului nou-testamentar explică faptul botezării primului copil, Victoria (n. 1950) în Biserica Ortodoxă , iar începând cu Elisei, toţi copiii nu au mai fost botezaţi de copii mici.
Elisei Pecheanu a crescut deci în familie de credincioşi baptişti, fiind învăţat din pruncie Sfintele Scripturi. Deoarece în localitatea natală Scorţeni, nu era Biserică Baptistă, au fost primiţi ca membri în Biserica Creştină Baptistă din Ţintea, judeţul Prahova. Frecventau serviciile divine ale Bisericii, cu regularitate, deşi distanţa dintre Scorţeni şi Ţintea era de aproximativ 10 km. Mergeau pe jos, nu existau mijloace de transport pe vremea aceea. Copiii mai mari mergeau de mână, pe jos, iar cei mici în braţele părinţilor, 10 km dus şi 10 km întors. Bucuria întâlnirii cu Domnul şi cu fraţii întrecea orice obstacol. Dragostea dintâi pentru Domnul era foarte mare.
Anul 1960 a fost un an dramatic pentru familia Pecheanu. În luna mai a trecut la cele veşnice fiul cel mai mic, Ioan, iar în luna septembrie a fost chemat acasă, la odihna veşnică, după o grea suferinţă, tatăl copiilor, Ioan Pecheanu (36 de ani).
Rămasă văduva la vârsta de numai 32 de ani cu patru copii, mama, Elena Pecheanu nu s-a mai recăsătorit, dar a rămas şi credincioasă Domnului care a ajutat-o să-şi crească copiii în frica Domnului, astăzi toţi patru fiind credincioşi împreună cu familiile lor. La vârsta de 76 de ani ( în anul 2005) a fost chemată la odihnă veşnică şi mama pastorului, Elena Pecheanu.
La vârsta de numai 9 ani, Elisei fiind băiatul cel „mare”, a luat greutăţile vieţii în serios, orfan de tată fiind, şi a simţit din plin ostilitatea lumii în care trebuia să trăiască.
Elisei Pecheanu a urmat cursurile Şcolii generale de 8 ani în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova între anii 1958-1966, apoi între anii 1966-1969 a urmat cursurile Şcolii profesionale din oraşul Plopeni, judeţul Prahova, fiind calificat în meseria de strungar în metale. A urmat şi promovat cursul seral la Liceul Teoretic din Plopeni, examenul de bacalaureat fiind susţinut şi promovat la Liceul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Serviciul militar l-a satisfăcut la U.M. 01042 Vânători de Munte, Curtea de Argeş, în perioada octombrie 1972 – martie 1974.
Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în compania celor credincioşi Domnului în Bisericile Creştine Baptiste din judeţul Prahova sub păstorirea binecuvântată a Domnului Isus, Marele Păstor, şi a fratelui pastor Păiş Dumitru. A fost membru aparţinător, copil fiind, în Biserica Creştină Baptistă din Ţintea, judeţul Prahova.
După primirea botezului nou-testamentar, în duminica din 30 august 1970, în Biserica Creştină Baptistă din Drajna de Jos, judeţul Prahova, botezător fiind pastorul Dumitru Păiş, devine membru cu drepturi depline al Bisericii Creştine Baptiste din Ţintea. A slujit şi ca membru în comitetul bisericii şi apoi ca secretar al bisericii. În această perioadă a participat activ la întâlnirile de tineret din biserica locală şi din bisericile din Prahova, a condus ora de rugăciune, ora biblică şi a predicat Cuvântul Domnului la serviciul divin.
Pastorul Păiş Dumitru împreună cu alţi fraţi bătrâni ai Bisericii, au fost oamenii prin care Dumnezeu i-a vorbit tânărului Elisei, chemându-l la slujirea pastorală. Aceştia i-au propus fratelui Elisei Pecheanu să meargă la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti pentru a se pregăti se devină slujitorul Domnului cu Evanghelia. Glasul Domnului a răsunat adânc în inima acestui tânăr credincios şi s-a materializat prin înscrierea la concursul de admitere la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, în sesiunea septembrie 1974. A avut harul deosebit oferit de Dumnezeu, ca să fie declarat admis la acest concurs, fiind unul din cei douăzeci de tineri admişi, concurs la care au participat peste o sută de candidaţi din toată ţara. A urmat şi absolvit cursurile de zi ale Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti în perioada 1974-1978, director al acestui aşezământ de cultură teologică fiind Profesor Dr. Ioan Bunaciu, primind Diploma în Teologie în iunie 1978, alături de cei 16 absolvenţi.
Serbarea de graduare a avut loc la Biserica Creştină Baptistă nr.1 din Timişoara, pastor al acestei biserici fiind Râncu Ioan. Doi colegi au fost exmatriculaţi după memoriul seminariştilor din 1976 (Ianculovici Dimitrie şi Prejban Ionel), iar doi dintre cei rămaşi au decedat la cutremurul de pământ din 4 martie 1977 (Morocoş Nocolae şi Rusu Ioan).
Elisei Pecheanu s-a căsătorit, sub călăuzirea Domnului, cu Eugenia Horopciuc din Arborea, judeţul Botoşani, al doisprezecelea copil din cei treisprezece ai familiei Horopciuc Ioan şi Adela, Eugenia fiind membră a Bisericii Creştine Baptiste „Golgota” din Bucureşti, şi membră a corului Bisericii. Întâlnirea dintre cei doi s-a făcut la orele de tineret ale Bisericii, ea fiind membră acolo, iar el seminarist trimis în practica pastorală. Oficierea căsătoriei a avut loc în Biserica Creştină Baptistă din Câmpina, la data de 27 iunie 1976, oficiată de către pastorii Păiş Dumitru, Rădulescu Titus şi Cure Simion.
Familia Pecheanu Elisei şi Eugenia a fost binecuvântată de Domnul cu două fete : Emilia Marta (1978) şi Fibia Adela (1981). Amândouă fetele, acum licenţiate în Teologie – Limbi Străine, sunt credincioase şi căsătorite, fiecare la casa ei. Familia Ursaciuc Daniel şi Emilia Marta, Daniel fiind pastorul Bisericii Române „Izvorul vieţii” din Londra, şi au trei copii : Naomi, Ruben şi Natanael. Familia Mocanu Vlad Andrei şi Fibia Adela, sunt membrii Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti. Ei nu au încă copii.
O dată cu primirea Diplomei în Teologie, iunie 1978, proaspătul absolvent Elisei Pecheanu ar fi trebuit să primească şi acordul Departamentului de Culte din vremea aceea să fie ordinat în slujba de păstor. Dar nu a primit decât în anul următor, adică începând cu unu aprilie 1979, cu siguranţă din cauza memoriului semnat în 1976, memoriu de pe care nu şi-a retras semnătura.
A fost ordinat ca pastor, în luna mai, ziua 27, anul 1979, la Biserica Creştină Baptistă „Privegherea” din Bucureşti, de care aparţineau şi Biserica Creştină Baptistă din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, şi Biserica Creştină Baptistă din loc. Valea Dragului, judeţul Giurgiu. Comisia de ordinare a fost alcătuită din următorii fraţi pastori: Sărac Iosif, Păiş Dumitru, Taloş Vasile.
Deoarece nu avea unde să locuiască în Bucureşti, oraşul fiind declarat închis pe vremea comuniştilor, cu acordul conducerii Comunităţii de Bucureşti, a primit din partea pastorului Păiş Dumitru dreptul de a păstori trei dintre bisericile acestuia din Prahova (Ţintea, Câmpina, Filipeştii de Pădure), şi posibilitatea de a locui împreună cu familia la casa pastorală din Câmpina, încă din 1976. Cercul pastoral nou înfiinţat presupunea deplasarea săptămânală a pastorului Elisei Pecheanu la cele şase biserici pe o rază de peste 150 km. Petrecea o săptămână în cele trei biserici din Bucureşti, Voluntari şi Valea Dragului, iar săptămâna următoare la cele trei biserici din Prahova : Câmpina, Ţintea şi Filipeştii de Pădure. Era o activitate istovitoare atât pentru el cât şi pentru familia sa care trebuia să rămână singură la Câmpina, la casa pastorală. Nici bisericile nu se puteau bucura de o implicare mai amănunţită a pastorului în activităţile lor.
Ca şi când nu ar fi fost de ajuns aceste greutăţi, pastorul Elisei Pecheanu a trebuit să înfrunte şi ameninţările securităţii prin „împuterniciţii” de la Bucureşti şi de la Ploieşti, cât şi a „colaboratorilor” acesteia, infiltraţi în bisericile pe care le păstorea. Cu toate acestea în această perioadă (1978-1984), bisericile păstorite au crescut numeric şi în calitate, iar el a predicat Evanghelia cu putere, chemându-i pe oameni la pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus. S-a bucurat însă deplin de prezenţa nelipsită a Domnului Isus şi de ajutorul preţios şi la vreme potrivită primit din partea Celui ce-l chemase la slujirea pastorală. Bisericile pe care le păstorea având fiecare Casă de Rugăciune proprie, nu a trebuit să se implice şi în construcţii, ci doar a predicat Evanghelia.
A slujit pentru o vreme (1983-1984) şi în conducerea Comunităţii de Bucureşti în calitate de vicepreşedinte.
Deoarece s-a confruntat şi cu o lipsă de colaborare din partea colegilor pastori din Bucureşti, pe care îi invita să predice adesea, dar care nu prea răspundeau invitaţiilor, s-a văzut nevoit să accepte invitaţia Bisericii Creştine Baptiste „Maranata” din Hunedoara, să o păstorească. În septembrie 1984 se transferă cu acordul Uniunii Baptiste din România în noul cerc pastoral al Hunedoarei. Dar şi pe acele meleaguri era aceeaşi problemă a lipsei de păstori. Aşa că în scurt timp de la sosirea la Hunedoara, a fost invitat să preia pe rând şi păstorirea bisericilor baptiste din Călan, Negoi, Lunca Cernii, Pestiş, Cârjiţi, Mintia şi Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Deva, toate acestea din judeţul Hunedoara.
O nouă chemare, o nouă provocare, o nouă slujire, parcă mai mult decât avusese până aici. Se pare că cei şase ani de până acum fuseseră doar pregătirea pentru ce urma să fie în slujirea pastorală de aici înainte. Şi aici în noul cerc pastoral, existau case de rugăciune la fiecare biserică, unele însă vechi care necesitau demolare şi reconstrucţie, altele doar reparaţii capitale. În această perioadă, din punct de vedere administrativ, s-a extins casa de Rugăciune a Bisericii Baptiste „Maranata” din Hunedoara, s-a construit Casa pastorală cu anexe, Biroul pastoral şi o sală polivalentă, funcţională pentru serviciile Bisericii. Toate acestea însă fără autorizaţie de construcţie deoarece autorităţile n-au vrut să le-o elibereze. Tot atunci s-a întocmit proiectul şi s-a cumpărat şi terenul din centrul vechi al oraşului Hunedoara pe care astăzi se înalţă noua şi frumoasa Casă de rugăciune a Bisericii. Tot în această perioadă pe când pastorul Elisei Pecheanu era pastor girant al Bisericii din Deva, se lucra intens la construirea noului locaş de închinăciune al bisericii.
Din 1984 până în 1989, la Revoluţie, a avut de întâmpinat foarte multe probleme din partea securității, şi a împuternicitului de la Deva. Au fost foarte multe piedici în lucrare din cauza faptului că a refuzat categoric colaborarea cu securitatea. A fost ameninţat deseori cu destituirea, au mers până acolo încât să-i curme firul vieţii în Spitalul din Hunedoara, unde era internat pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale, sau au încercat înscenarea unor accidente cu maşina asupra lui. N-au reuşit. Dumnezeu nu le-a permis. N-a fost lăsat la bunul lor plac. Nu i s-a aprobat eliberarea paşaportului personal, decât numai după 1990. N-a putut călători în străinătate. Nu a putut studia în străinătate. Nu i s-a dat autorizaţie de construcţie pentru Case de rugăciune. A construit fără autorizaţie la Hunedoara, au fost chemaţi cu Biserica în judecată până la Tribunalul Suprem la Bucureşti. Nu li s-a făcut dreptate, dar au fost apăraţi de puterea Domnului care nu a îngăduit să li se demoleze construcţia.
Despre toate aceste evenimente pastorul Elisei Pecheanu povesteşte cu dea-măruntul în volumul de amintiri (ne)cenzurate intitulat „Trepte spre desăvârşire” care este în curs de apariţie.
A fost invitat de către colegii săi pastori să predice Evanghelia în majoritatea Bisericilor Baptiste din judeţul Hunedoara şi judeţele limitrofe, la evanghelizări, la botezuri, la cununii religioase, la înmormântări… etc. De asemenea au fost organizate frumoase sărbători cu diferite prilejuri în Biserica din Hunedoara şi la celelalte biserici pe care le păstorea, la care au fost invitaţi colegi pastori din Comunitate şi din ţară.
În perioada 1991-1993 a urmat cursurile intensive organizate de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti în vederea obţinerii Licenţei în Teologie, fiind Licenţiat în Teologie în iunie 1993.
În februarie 1994, după zece ani de slujire pastorală la Hunedoara (cea mai lungă perioadă de păstorire a Bisericii din Hunedoara, dintre toţi păstorii de până atunci), la chemarea Domnului Isus, prin fratele pastor, prof .univ. dr. Vasile Talpoş, pastorul Elisei Pecheanu se mută la Bucureşti, cu familia. Este ales ca pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti alături de pastorul acesteia, prof. univ. dr. Vasile Talpoş, unde slujeşte şi în prezent, este de asemenea angajat în funcţia de secretar şef al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti (1994-2007), slujeşte şi ca secretar şef al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti (1997-2007). Datorită muncii fizice şi intelectuale extenuantă pe care a depus-o în toate aceste implicări, pastorul Elisei Pecheanu a suferit câteva accidente vasculare cerebrale (2004, 2005, 2006), fiind pensionat medical în aprilie 2007.
A participat în această perioadă activ la păstorirea bisericii, la construirea noului locaş de închinăciune al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea”, cât şi la procesul de acreditare atât al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, cât şi al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti. Efortul intelectual intens depus la toate aceste lucrări, pregătirea permanentă de a predica Evanghelia în Biserica pe care o păstoreşte, cât şi activităţile de familie, au făcut ca să nu poată avea nici măcar o zi de odihnă…, muncă în exces… muncă ce a dus la îmbolnăvire, fiind necesară pensionarea medicală.
Astăzi slujeşte prin harul Domnului, numai ca pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti, predicând Evanghelia alături de pastorii : Prof.univ.dr. Vasile Talpoş şi drd. Constantin Ghioancă[ii], şi este împreună cu soţia sa, Eugenia, care este şi ea suferindă.
Pastorul Elisei Pecheanu este autorul a mii de predici, rostite de-a lungul a celor peste 36 de ani de slujire pastorală şi cu Evanghelia, cât şi a volumului de poezii „Păstorul Cel Bun” (apărut în 2009), şi al volumelor :
„ Trepte spre desăvârşire” – Memorii (ne)cenzurate ( în lucru)[iii]
„ Picături de Har” – schiţe de predici (în lucru)
Pentru toate acestea se cuvine întreaga mulţumire şi toată slava adusă Celui Veşnic, Celui ce l-a chemat la slujire, Celui ce nu l-a părăsit niciodată, Celui care-l aşteaptă în slava Sa, Domnului şi Mântuitorului lui personal, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Iuda 24-25 „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”.
Pastor, Elisei Pecheanu
Bucureşti, 01 iulie 2010
Conceptia baptista despre lucrarea Duhului Sfant – Ioan Bunaciu via Teologeanu
Cea mai recenta carte a profesorului Ioan Bunaciu va fi disponibila incepand de saptamana viitoare si se numeste Conceptia baptista despre lucrarea Duhului Sfant. Cartea ofera, dupa cum ii este si numele, o perspectiva baptista personala asupra lucrarii uneia dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Lucrarea are si un capitol introductiv scris de Dr. Otniel Bunaciu […]![]()

Conceptia baptista despre lucrarea Duhului Sfant – Ioan Bunaciu from Teologeanu by teologeanu (18.02.2011)
Ioan Bunaciu – 86 de ani
Pastorul Ioan Bunaciu la 86 de ani from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan (7 ianuarie 2011)
Ioan Bunaciu from România Evanghelică by Alin Cristea (8 ianuarie 2011)
Ioan Bunaciu – 86 de ani from Teologeanu by Ruben Ologeanu (9 ianuarie 2011)
Pastorul Ioan Bunaciu la 86 de ani
Ioan Bunaciu, pastor și profesor universitar, este o personalitate a baptiștilor din România, cu o contribuție deosebita în formarea personalului de cult, cu precădere a pastorilor într-o perioadă în care educația teologică era restricționată și controlată de Stat prin Departamentul Cultelor. Datorită acestor impuneri și limitări s-a ajuns, în pofida necesarului de lucrători pe câmpul Evangheliei, ca Seminarul Teologic Baptist să funcționeze și cu 4 elevi. În prezent prof. dr. Ioan Bunaciu este pensionar, îndeplinind de-a lungul timpului mai multe funcții pe lângă cea de pastor al Bisericii Creștine Baptiste Providența, dintre care menționez: secretar al comunității baptiste Cluj, director al Seminarului Teologic Baptist din București (1970-1988), profesor la Seminarul Teologic Baptist din București (1955-1990). A continuat slujirea în mediul academic și după revoluție ca profesor universitar în cadrul Institutului Teologic Baptist de grad universitar din București (după transformarea Seminarului Teologic Baptist în Institut, devenind astfel instituție de învățământ superior), precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București.
Despre însemnătatea acestei zile pastorul Bunaciu spune că ea este un dar de la Dumnezeu, folosind termenul radaș pentru a o defini. Originea termenului este bănățeană din câte am înțeles, însemnând dar, cadou. Prin acest termen Prof. univ. dr. Ioan Bunaciu face referire la Psalmul 90 cu versetul 10 unde scrie următoarele: ,,Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani”. În concluzie, prin folosirea expresiei ,,6 ani radaș” pastorul Ioan Bunaciu face referire la faptul că vârsta de 86 de ani este un dar de la Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât a trecut cu 6 ani dincolo anii celor mai tari.
Cu ocazia zilei sale de naștere pe care și-o serbează astăzi 7 ianuarie 2011, îi urez la mulți ani, sănătate și multe binecuvântări.
Pastorul, profesorul, scriitorul și istoricul Ioan Bunaciu are în curs de tipărire la Editura Făclia din Oradea cartea Crâmpeie de istorie. Propovăduirea evangheliei în bisericile baptiste din România. În anul 2010 pastorului Ioan Bunaciu i-a apărut cartea Umblând pe ape printre stânci despre care am scris și eu pe acest blog.
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (I)
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (II)
Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci (III)
Preşedinţii Cultului Baptist
Baptiştii sunt o ramură a protestantismului, iar prima biserică baptistă a fost înfiinţată la Amsterdam în anul 1609. În România, baptiştii întemeiază prima biserică în Vechiul Regat la mijlocul secolului XIX (1865) după stabilirea unei familii de baptiști germani la București în anul 1856. Dezvoltarea bisericii baptiste și realizarea marii uniri din anul 1918 au impus şi necesitatea organizării instituţionale a baptiştilor. În urma analizării mai multor variante, s-a optat pentru organizarea baptiştilor de pe teritoriul României într-o uniune pe criterii naţionale ce va purta numele de Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste și va lua naștere în anul 1919, context în care apare și funcţia de preşedinte.
În cadrul acestui articol prezint lista tuturor președinților Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România de la înființarea acesteia și până în prezent. Voi completa această listă și cu numele celorlalți membri ai Comitetului de conducere din cadrul cultului baptist pe măsură ce voi avea informaţiile necesare.
PS: Am optat pentru termenul de preşedinţii cultului baptist deoarece termenul de cult este unul încetățenit în limbajul evanghelicilor, dar ca un argument al faptului că baptiști funcționau după regulile și standardele unui cult religios încă de la începutul secolului XX.
Lista preşedinţilor Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România, respectiv a Cultului Creştin Baptist în ordine cronologică este următoarea:
Constantin Adorian 1919-1925
Popa Ioan 1925-1931
Socaciu Ioan 1931-1945
În anul 1931, datorită intrigilor lui I. Ungureanu care a fost un intrus al Siguranţei Statului şi al Episcopiei Ortodoxe de Arad în Cultul Baptist, dar care ajunsese secretar general al Cultului prin anul 1928 şi care i-a influenţat negativ pe I.R. Socaciu care fusese ales preşedinte al Cultului în anul 1931, s-a produs o ruptură în Uniunea Baptistă.
Uniunea I rămânând cu Socaciu I. ca preşedinte şi secretar general Ioan Ungureanu,
iar Uniunea a II-a a avut ca preşedinţi între anii 1932-1933 pe C. Adorian, între 1933-1934 pe dr. Şimonca Ghe., avocat la Oradea, iar între 1934-1935 pe Sezonov Adam de la Brăila.
Între timp Socaciu s-a convins de nesinceritatea lui I. Ungureanu, s-a despărţit de el, a pornit prin biserici o largă misiune de unificare a bisericilor într-o singură Uniune şi astfel s-a ţinut la Arad în 9-10 noiembrie 1935 Congresul în care s-a perfectat unirea bisericilor într-o singură Uniune. La acest Congres a fost ales preşedinte I.R. Socaciu, iar secretar general Victor Gohuring.
După anul 1944 au fost următorii preşedinţi:
Dan Ioan 1945-1951
Dănilă Goga 1951-1956
Vicaş Mihai 1956-1969
Covaci Nicolae 1969-1975
Mara Cornel 1975-1984
Hușanu Mihai 1984-1988
Grec Traian 1988-1991
Taloş Vasile 1991-1999
Paul Negruț 1999-2007
Ioan Otniel Bunaciu 2007 – 2011/ 2011-2015
Viorel Iuga 2015-2019 / (actualizat iunie 2018)
Sursa: Alexa Popovici, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel, Editura Făclia, © 2006 Editura Făclia, Oradea, pp.51-53
Doi pastori baptişti studiază la ortodocşi în 1951-1952!
Ce citesc astăzi în revista Biserica Ortodoxă Română, anul 70, nr. 9–10, 1952, p. 570–571?
„În anul şcolar 1951–1952 au urmat cursurile Institutelor noastre Teologice şi doi pastori baptişti: Alexa Popovici şi N. Covaci. La sfârşitul anului şcolar, cei doi studenţi baptişti au adresat Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Justinian următoarea scrisoare de mulţumire:
Înalt Prea Sfinţite,
La finele unui an de studii, petrecut în Institutele Teologice Ortodoxe de grad Universitar, subsemnaţii pastori baptişti Alexa Popovici și Nicolae Covaci, vă aducem călduroasele noastre mulţumiri pentru bunăvoinţa şi sprijinul ce ni l-ați acordat, aprobând ca să studiem teologia ortodoxă.
Acest an de studii a fost creator de noi făgaşe şi prefaţează o nouă conduită în raporturile dintre Culte. Credem că acest fapt e o dovadă grăitoare că toţi credincioşii Domnului nostru Iisus Hristos, fără deosebire de confesiunea căreia îi aparţin, pot trăi laolaltă în pace şi să se iubească aşa cum a dorit şi cerut Mântuitorul.
Sperăm că Dumnezeu ne va ajuta să putem continua studiile în Institutele Teologice Ortodoxe, atât spre folosul nostru şi al cultului Creştin-Baptist căruia aparţinem, cât şi spre consolidarea raporturilor de armonie ce există astăzi între Cultele religioase din ţara noastră.
Emanuel, alias Vaisamar, ne prezintă pe blogul său un crâmpei din ceea ce a însemnat istoria evanghelică românească pe parcursul perioadei comuniste prin publicarea unei scrisori de mulțumire adresată de către doi pastori baptiști ,Alexa Popovici respectiv Nicolae Covaci, patriarhului Justinian Marina. Așa cum am menționat şi în comentariul de pe blogul lui Emanuel, fenomenul efectuării studiilor în cadrul Institutului Teologic Ortodox este unul interesant, însă nu mă pot pronunța asupra lui pentru ca nu l-am studiat. Am să mă refer la cazurile unor lideri baptiști care au studiat la Institutul Teologic Protestant din Cluj deoarece acesta, alături de Institutul Teologic Ortodox, erau recunoscute ca și instituții de învățământ superior spre deosebire de Seminarul Teologic Baptist din București care era acreditat ca și instituție de învățământ mediu. În acest articol îi voi menționa pe pastorii și profesorii universitari Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, și Vasile Talpoș, succesorul său în funcția de director al Seminarului și actualul rector al Institutului Teologic Baptist din București. Ambii au urmat Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj în perioada comunistă, însă la intervale diferite unul față de celălalt. Revenind la Alexa Popovici, aș dori să menționez faptul că el și Ioan Bunaciu au urmat instituții de învățământ superior aparținând cultului ortodox -Institutul Teologic Ortodox din București- respectiv evanghelic, -Institutul Teologic Protestant din Cluj- în aceeași perioadă, respectiv 1951-1956. Despre perioada studiilor pastorului Ioan Bunaciu am scris în cadrul articolului Ioan Bunaciu. Umblând pe ape printre stânci (II). În ceea ce-l privește pe Alexa Popovici voi reveni cu amănunte într-un post viitor, prezentând și situația sa școlară pe parcursul celor 4 ani de la Institutul Teologic Ortodox din București, precum și motivele pentru care nu a obținut licența în teologie ortodoxă. Un alt aspect despre care vreau să vorbesc aici plecând de la comentariile articolului despre Alexa Popovici și Nicolae Covaci de pe blogul Vaismar este cel al relațiilor dintre baptiști și ortodocși în perioada comunistă, relații pe care personal le consider destul de complexe, suportând mai multe interpretări. Una dintre acestea se referă la faptul că statul s-a folosit de cultele neoprotestante pentru a face presiune asupra Bisericii Ortodoxe. Un argument în favoarea acestei teze este și numărul relativ redus al membrilor cultelor neoprotestante la momentul recunoașterii oficiale a acestora de către statul român, respectiv 1948. O altă interpretare este aceea reliefată în comentariile de pe blogul lui Vaisamar, precum și de către Ioan Bunaciu. Ambele părți vorbesc de o cooperare între culte și, chiar mai mult decât atât, de o ”înfrățire” dacă ar fi să dăm crezare propagandei oficiale. Personal, consider că realitatea a fost una complexă și că adevărul este undeva la mijloc. Astfel, deși intențiile statului au fost acelea de a realiza un echilibru și în viața religioasă, baptiștii, alături de ceilalți neoprotestanți,, și-au consolidat treptat poziția însă nu au reprezentat niciodată acel grup de presiune care să pună realmente probleme Bisericii Ortodoxe și nici nu cred că acesta era obiectivul pe care evanghelicii îl urmăreau în activitatea lor. Pe de altă parte, BOR nu a încetat să-i ”monitorizeze” pe baptiști și pe ceilalți neoprotestanți, pe care îi denumea în documentele interne cu termenul de sectanți, și să le creeze probleme. Au fost destule cazuri, iar unele dintre ele sunt prezentate și în documentele Departamentului Cultelor, când preoții ortodocşi i-au denunțat pe pastorii baptiști la Departamentul Cultelor pentru acțiuni pe care ei le numeau ,,propagandă religioasă”. În fapt era o problemă de eficiență și de exemplu personal care îi atrăgea pe oameni către neoprotestanți. Cert este că datorită ”vegherii Partidului Stat” nu s-au mai înregistrat în relația dintre ortodocşi și neoprotestanți ”excesele” din perioada interbelică. La nivelul conducerilor cultelor a existat o anumită înțelegere și un spirit de ecumenism care a fost benefic atât pentru enoriașii ortodocși, cât și pentru cei neoprotestanți.















