506 ani de la Reforma Protestantă
Anul 2023 marchează cel de-al 506 an de la debutul efectiv al Reformei Protestante (1517-2023), eveniment care a marcat nu numai istoria Bisericii, ci şi istoria Europei şi a întregii lumi.
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, un călugăr german augustinian a bătut pe uşa catedralei din Wittenberg o listă cu 95 de teze. Ceea ce este interesant este faptul că textul era scris în latinăşi nu în germană. Motivul fiind acela că era o invitație la dezbatere între teologi şi nu o invitație la Reformă, deşi ideile sale exprimau acest aspect. Trebuie menționat de asemenea faptul că Luther a fost un produs al epocii sale şi a beneficiat de educația primită, precum şi de spiritul umanismului cu dictonul său de întoarcere la izvoarele primare “Ad fontes”.
Unele dintre ideile exprimate de Luther, făcute cunoscute germanilor ca urmare a traducerii, tipăririi şi distribuirii lor, au avut un impact politic şi social dat fiind faptul cǎ şi germanii îşi doreau o biserică liberă, iar practica indulgențelor era văzută ca o modalitate prin care banii lor plecau către Roma.
Din punct de vedere religios, Luther a fost cel care a ascultat de chemarea făcută lui de Dumnezeu şi cu tote imperfecțiunile sale, personajul istoric care a dus la apariția protestantismului, cea de-a treia mare ramură a creștinismului alături de catolicism şi ortodoxie.

10 iulie 1509 – Jean (John) Calvin
La 10 iulie 1509 s-a născut la Noyon în Franța, Jean (John) Calvin, teolog și reformator francez, cea mai importantă figură a celui de-a doua generații a reformatorilor protestanți. După a influențat lumea și teologia, Calvin a murit la 27 mai 1564 la Geneva, Elveția.
https://www.britannica.com/biography/John-Calvin

Cea mai importantă lucrare teologică a sa a fost tradusă în limba română sub titlul Învățătura religiei creștine publicată de editura Cartea Creștină

Pentru cei care vor să treacă dincolo de aspectele teologice le recomand volumul Jean Calvin și Reforma târzie de Keith Randell apărută în celebra colecție Acces la istorie a Editurii All

Ziua Reformei – 31 octombrie 2021
Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther în anul 1517.

31 octombrie – Ziua Reformei
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, călugăr augustinian și profesor de teologie la Universitate din Wittenberg, Germania, afișează pe ușa catedralei catolice din Wittenberg 95 de teze. Aceste 95 de teze erau 95 de puncte prin care mediul academic erau invitat la dezbatere teologică ele nereprezentând atunci un indemn la revoltă și separare. Dovadă în acest sens fiind faptul că tezele au fost scrise în limba latină și nu în germană. Acțiunea lui Martin Luther este considerată momentul declanșator a ceea ce noi numim astăzi Reforma protestantă. Deși inițial, așa cum am menționat deja, intenția lui nu era aceea de a ieși din Biserica Catolică, ci de a reforma anumite practici, precum vânzarea de indulgențe, s-a ajuns la o separare și apariția celei de-a treia ramuri a religiei creștine, protestantismul. Evident că implicațiile sunt mult mai profunde, dar scopul este acela de a menționa importanta acestei zile.
Doctrina protestantă are la bază cinci principii fundamentale denumite cele 5 sola:
1. Sola Scriptura = numai Scriptura
2. Solus Christus = numai Cristos/ Hristos
3. Sola gratia = numai harul
4. Sola fidae = numai credința
5. Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă sau toată gloria lui Dumnezeu.
Iată o prezentare a acestui eveniment:
31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.
În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.
Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei
În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)
Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.
Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”
Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.
Menționez cu acest prilej și o lucrare apărută în perioada comunistă care își menține actualitatea este Renașterea și Reforma scrisă de Andrei Oțetea.
Pentru cei interesați de subiect menționez că până în anul 2021 au apărut lucrări generale sau particulare pe acest subiect, iar Editura Casa Cărții din Oradea are meritul de a fi tradus materiale valoroase pe acest subiect:
Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul : o biografie, Editura Casa Cărții, Oradea
Tim Dowley, Atlas istoric al Reformei, Editura Casa Cărții, Oradea
Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Casa Cărții, Oradea
Erwin Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi, Editura Casa Cărții, Oradea

Reforma 500 – Corul Logos, Stai liniștit
Corul LOGOS la evenimentul cultural REFORMA 500
Eveniment organizat de Facultatea de TeologIogie Baptistă, Universitatea din București
Dirijor: Conf. Univ. Dr. Cristian Caraman
Pianist: Prof. Ioana Enea
Reforma 500 – Corul Logos, Iubirea Ta
Corul LOGOS la evenimentul cultural REFORMA 500
Eveniment organizat de Facultatea de TeologIogie Baptistă, Universitatea din București
Dirijor: Conf. Univ. Dr. Cristian Caraman
Pianist: Prof. Ioana Enea
Otniel Bunaciu, Mișcarea baptistă (Întrebări și răpunsuri)
Sesiunea de întrebări și răspunsuri legată de prelegerea “Mișcarea baptistă – o identitate în continuă devenire” susținută în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.
George Hankock Ștefan, Reforma, limbaj, naționalism și erezie – Întrebari și răspunsuri
Sesiunea de întrebări și răspunsuri referitoare la prelegerea „Reforma, limbaj, naționalism și erezie” susținută în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.
În cadrul prelegerii se vorbește despre folosirea limbilor naționale pentru traducerea Bibliei și actele de cult, dar și despre naționalism și erezie
Otniel Bunaciu, Mișcarea baptistă – o identitate în continuă devenire
Mișcarea baptistă – o identitate în continuă devenire a fost titlul prelegerii susținute în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.
Profesorul Otniel Bunaciu vorbește în cadrul prelegerii sale despre aspectele identitare ale mișcării baptiste, unul dintre acestea fiind libertatea.













