Apariții editoriale (46) – Vasile Bel, Constantin Ghioancă, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990

Vasile Bel, Constantin Ghioancă, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017, 240 pagini. Postfață de Marius Silveșan
Istoria se poate reconstitui prin intermediul mai multor mijloace și metode, iar literatura, scrierile aparținând unui anumit grup etnic sau religios, folosite de o anumită comunitate, în cazul de față comunitatea baptistă de limbă română, este una dintre metodele aleasă de către cei doi autori ai volumului de față. Pastorii Vasile Bel și Constantin Ghioancă, cei care și-au propus să prezinte publicului larg ce literatură au realizat și utilizat credincioșii baptiști de limbă română din perioada 1895-1990. Lucrarea este una realizată după criterii științifice care acoperă un interval de timp amplu ce se întinde de la sfârșitul secolului XIX până la sfârșitul secolului XX. Avem o perioadă de aproape un secol de istorie baptistă reconstituită prin intermediul literaturii de limbă română. Intervalul 1895-1990 este relevantă prin faptul că în anul 1895 a fost identificată prima resursă din patrimoniul literar baptist din România, respectiv cartea de cântări, Cântările Sionului, iar anul 1990 marchează atât un nou început în ceea ce privește viața politică, cât și cea religioasă. Prin urmare, anul 1990 este semnificativ în acest context pentru că constituie momentul în care România și-a deschis granițele pentru un aflux de literatură religioasă sosită din străinătate.
Din punct de vedere tehnic cartea conține note de subsol, bibliografie și indice de nume. De asemenea, în această lucrare se regăsesc o multitudine de imagini cu coperțile resurselor (cărți, broșuri, reviste, calendare de studiu biblic) la care se face referire în carte.
Cartea este structurată pe cinci capitole astfel:
Capitolul 1 „Cărțile” prezintă lucrările de tip carte editate și tipărite de baptiști sau doar folosite de aceștia în cadrul serviciilor religioase sau în particular. Acest capitol fiind cel mai amplu în economia lucrării acordându-i-se de către autori peste 100 de pagini din cele 240 ale volumului.
Capitolul 2 „Revistele” prezintă 30 de titluri ale unor resurse periodice care circulau printre baptiștii români.
Capitolul 3 „Calendarele pentru școlile duminicale” prezintă 9 titluri de calendare folosite pentru lecțiile de școală biblică duminicală.
Capitolul 4 „Muzica bisericească” prezintă 16 titluri ale unor resurse muzicale (caiete pentru cor și fanfară, cărți de cântări) folosite de credincioșii baptiști.
Capitolul 5 „Alte titluri de cărți și reviste” prezintă 98 de titluri ale unor resurse care nu se încadrează în tematica capitolelor anterioare.
Lucrarea rezultată este una originală și totodată utilă atât pentru înțelegerea istoriei comunității baptiste de limbă română, cât și pentru evoluția literaturii baptiste de limba română, a limbii române și temelor teologice, sociale sau politice tratate în cadrul acestor scrieri pe parcursul secolelor XIX și XX.
Iată și cuprinsul cărții împreună cu argumentul lucrării.
Cronica: Pastor nou, la Biserica Baptistă din Chitighaz

http://invitelweb.hu/cronica/page6.html
Mulțumesc doamnei Mihaela Bucin pentru semnalarea acestui articol.
Apariții editoriale (45) – Cătălin Dupu, Copilărie la început de mileniu

Cătălin Dupu, Copilărie la început de mileniu, Editura Cetate Deva, Huedoara, 2007, postafță Marius Silveșan, 122 pagini.
Copilărie la început de mileniu este cea mai recentă apariție editorială a lui Cătălin Dupu, una în care acesta se adresează copiilor. În cadrul acestei lucrări, căreia i-am scris și postfața (pp. 105-109) sunt abordate aspecte legate de viața de familie, de drepturi și obligații referitoare la copii, la abuzurile asupra acestora, a rolului educației în dezvoltarea socială a copilului, dar și alte teme și aspecte interesante pe care le veți regăsi parcurgând paginile acestei cărți. Totodată, autorul nu-și uită prietenu, pe comisarul Gabriel Voinescu, care se implică și el într-o serie de activități specifice pentru ca copiii să se poată bucura de vacanță.
De la beneficiile unei familii și până la sacrificiile unei mame singure autorul prezintă o multitudine de cazuri și situații în care copii se bucură sau sunt triști, se joacă sau muncesc, sunt lângă familie sau sunt vânduți.
Copilărie la început de mileniu se dorește o microbiografie a copilăriei la acest început de mileniu III.
Laura Bretan și Ioan Panican la BCB Nădejdea București (16.04.2017)
Duminică, 16 aprilie 2017, în prima zi de Înviere (Paști), începând cu ora 18 interpreta Laura Bretan și profesorul Ioan Panican vor fi prezenți la Biserica Creștină Baptistă Nădejdea din București.
A doua zi de Paști (Înviere), Luni, 17 aprilie 2017, aceștia vor fi prezenți la Ateneul român în cadrul unui eveniment de comemorare a lui Richard Wurmbrand.
*
Laura Bretan la Ateneul român
video by Prodocens Media
*
Prof. Ioan Panican
video by Media Betania Dublin
Update
Conferința „Reforma și limbajul credinței” – Institutul Teologic Baptist din București (27 aprilie 2017)

https://www.facebook.com/Credinta-si-Cultura-Centru-de-Cercetare
Institutul Teologic Baptist din București organizează în 27 Aprilie 2107, ora 10:00, în cadrul Centrului de Cercetare pentru Studii Istorice și Teologice Baptiste și în colaborare cu Centrul de cercetare al Credinței și Culturii din cadrul Universității din București, o sesiune de comunicări științifice cu tema: Reforma și limbajul credinței.
Fratele Ilie Pop și-a sfârșit alergarea pământească la vârsta de 86 de ani

Site-ul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București ne anunță faptul că fratele Ilie Pop, inginer proiectant, membru al bisericii menționate, și-a sfârșit alergarea pământească la vârsta de 86 de ani.
Trupul sau neînsuflețit a fost depus în sala bisericii baptiste Golgota din București, Șoseaua Nicolae Titulescu, Nr. 56 A, joi 23 februarie 2017 ora 17,00.
Serviciul de priveghi a avut loc joi, 23 februarie 2017 începând cu ora 18,30 în sala bisericii Golgota, iar înmormântarea vineri 24 februarie 2017 la cimitirul Pantelimon II.
Ne rugăm ca Domnului să mângâie familia (pe fiul său Octavian cu soția Maria și fiica Ilinca) pe frații și surorile de corp, precum și pe nepoți și strănepoți.
Relații suplimentare se pot obține la tel. 0741.200.110 ( Silviu Jurjeu )
Voi reveni cu informații suplimentare despre fratele Ilie Pop alături de un interviu pe care fratele Ilie Pop mi l-a acordat în anul 2016.
După cum scrie și în anunț, fratele Ilie Pop avea 86 de ani. Acesta s-a născut la data de 16 iunie 1930 în comuna Ciceul Giurgești, județul Bistriţa-Năsăund, fiind al șaselea copil (primul băiat) din unsprezece.















