Arhive categorie: Baptişti

Lidia Talpoș, Tu, stăpânul lumii … (25.12.2011)


BCB Nădejdea București, 25.12.2011

Duet Lidia Talpos&Dana Alexa,


BCB Nadejdea, 23.06.2013

Lidia Talpoș (1947-2020) a trecut la Domnul


Lidia Talpoș, soția pastorului și profesorului universitar Vasile Talpoș, a trecut la Domnul în data de 9 mai 2020. Aceasta a fost absolventă a Conservatorului și solistă timp de mai mulți ani la Filarmonica de Stat din Cluj. De asemenea, s-a implicat în slujirea academică alături de soțul acesteia fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București.

De asemenea, a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române și a Corului Madrigal (?).

Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.

Dumnezeu să mângăie familia îndoliată!

Lidia Talpoș alături de pastorul Vasile Talpoș la BCB Nădejdea București

Lect. Univ. Lidia Talpoș

Lidia Talpoș împreună cu studenții (absolvenții) și corpul profesoral al Institutului Teologic Baptist din București


Vasile și Lidia Talpoș la BCB Nădejdea București

Corul absolventilor STB-ITB la Jubileul absolventilor 2012, Mergeti în toată lumea (dirijor Lidia Talpoș)

 

Foto – Congresul biblic din București 1928


Fotografie făcută la Bucureşti în 1928. Se pare că este o conferință pastorală, organizată cu ocazia venirii lui James Rushbrooke în România.

Fotografia a fost postată pe contul de Facebook al pastorului Ionel Tuțac.

Rushbrooke, Ioan Dan, Adam Sezonov
Informatii pe spatele pozei

James Henry Rushbrooke se află pe primul rând de scaune la centru și are mâna la reverul sacoului.

Pe scaune, în mijloc, la stânga lui Rushbrooke, este Dan Ioan, La dreapta lui Rushbrooke (cum privim la poză) e Adam Sezonov. Jos, primul din dreapta, pare a fi Lucașa Sezonov.

Pe scaune, al doilea din stânga cred că e Constantin Adorian iar al treilea e Jean Staneschi.

Cel de-al 5-lea, rândul 2, din stânga este pastorul Dumitru Drăgilă din Lugoj.

Mai cunoaşte cineva vreun participant la această conferință?

Informațiile au fost preluate din comentariile făcute de Ionel Tuțac, Mihai Ciucă și Vasile Bel.

Despre vizitele lui James Henry Rushbrooke în România și implicarea acestuia în obținerea și păstrarea drepturilor și libertăților religioase am scris împreună cu Vasile Bel în cartea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Iosif Ton: Mesaj la plecarea in vesnicie a pastorului Viorel Candreanu (Candrianu)


Newsweek.ro despre cazul pastorului Viorel Candrianu


Cazul pastorului Viorel Candrianu, testat pentru Covid 19 și trimis acasă să aștepte rezultatului, deși starea sa de sănătate nu era bună, este prezentat de ediția online a Newsweek România.

Viorel Candrianu (baptist-tm.ro)

Viorel Candrianu, pastor la Biserica Baptistă din Ipotești, Suceava, a fost testat pentru coronavirus, dar a fost trimis acasă, în așteptarea rezultatului. A doua zi a murit, la Spitalul Județean Suceava.

Vezi articolul integral AICI

De asemenea, soția acestuia a fost internată!

Domnul să mângâie familia îndoliată.

Foto – Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Cehu Silvaniei


Sursa: Teofil Mihoc

Aniversarea a 110 ani a Bisericii Creștine Baptiste Harul din Lugoj



Anul 2020 este unul special pentru Biserica Creștină Baptistă Harul din Lugoj prntru că aniversează 110 ani de la înfințare și doresc să celebreze publica acest lucru în data de 25 octombrie 2020.
Biserica este slujită de frații păstori David Nicola și Ionel Tuțac.
Anunțul postat de pastorul Ionel Tuțac pe Facebook prin care anunță evenimentul este următorul:

Aniversarea de 110 ani a Bisericii Harul!
Cu voia lui Dumnezeu dorim ca în data de 25 octombrie să celebrăm cei 110 de mărturie baptistă în municipiul Lugoj. Invităm toți baptiştii lugojeni care trăiesc în afara granițelor țării sau în alte locuri din România să participe alături de noi la această sărbătoare. În perioada următoare vă vom da mai multe detalii despre acest eveniment. Vă aşteptăm cu bucurie!

Sursa:

https://www.facebook.com/602836930/posts/10156970287136931/?d=n

Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă


Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.

Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.

Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.

Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.

În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.

Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.

Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.

Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).

Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020


https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1

Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.