Richard Wurmbrand despre comunism și religie
Comunismul este suflarea morții asupra religiei
Richard Wurmbrand
Partajează asta:
Recurs la memorie: Muzeul National al Dictaturii Comuniste din Romania
Ideea Muzeului National al Dictaturii Comuniste din Romania este formulata explicit in propunerile legate de memorializare din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii din Romania (editia Humanitas, 2007, p. 777). Raportul Final a fost asumat prin semnatura proprie de toti membrii Comisiei (intre care domnii Radu Filipescu, Sorin Iliesiu, N. Manolescu, Marius Oprea, H.-R. Patapievici, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tanase, Alexandru Zub, spre a-i numi doar pe cativa). Reproduc asadar propunerea :
“Infiintarea, in colaborare cu Academia Civica, AFDPR, CNSAS, IICCR, Institutul de Istorie ‘A. D. Xenopol’, Institutul de Istorie ‘Nicolae Iorga’, Institutul de Istorie ‘George Barit’, a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania. Asemeni Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, acest muzeu va fi in egala masura un loc de memorie si unul al afirmarii valorilor societatii deschise. Muzeul va fi condus de un consiliu stiintific numit de Presedintele tarii. Pe langa Muzeu ar fi necesara crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice,cu acces neingraadit, in care sa fie colectionate documente esentiale pentru intelegerea fenomenului comunist, a universului concentrationar, a propagandei ca mijloc de constrangere spirituala”. (…)
Memorializarea catastrofei comuniste, pedagogia nationala pe care o reprezinta eforturi precum Memorialul de la Sighet ori acest preconizat Muzeul National nu sunt nicicum chestiuni de ambitie personala ori de avantaj politic pentru pentru o grupare sau alta. Ele transcend zonele orgoliilor personale, a emotiilor si animozitatilor “umane, prea umane”, ci privesc insasi sansa unei comunitati de a-si salva identitatea prin recuperarea si pastrarea unei memorii nefalsificate. Un asemenea Muzeu ar servi neindoios binelui public.
Read more on
http://tismaneanu.wordpress.com
Partajează asta:
Pastorul Vasile Talpoș considerat un element fanatic – religios
Pastorul și profesorul universitar Vasile Talpoș a împlinit astăzi 69 de ani și se află încă în perioada de refacere după o suferință grea. Pentru mai multe detalii vezi articolele de pe site. În cadrul acestui articol ne vom referi la un aspect mai puțin cunoscut din viața pastorală a acestuia, anume a faptului că a fost supravegheat de către Securitate. Relevant în acest sens este un document din anul 1973 al Securității prin care era analizată oportunitatea avizării pozitive a cererii de participare la un congres baptist în Elveția. Caracterizarea și poziția „privilegiată” cu organele statului transpar prin intermediul rândurilor de mai jos.
TALPOȘ VASILE
Pastor baptist născut la 23 iulie 1942 în comuna Bocșa, Sălaj, (…) neîncadrat politic, pastor la biserica baptistă din Iris Cluj, a fost invitat la un congres baptist din Elveția pentru data de 18-22 iulie 1973.
Dat fiind faptul că susnumitul este un element fanatic – religios, fapt ce ar putea fi influențat în sens negativ de unele elemente ostile regimului nostru în străinătate sau el să-și creeze legături cu elemente necorespunzătoare din rândul cultelor, considerăm necesar ca acesta să nu primească viza pentru a participa la Congresul baptist, mai ales că nu este chemat printre invitații oficiali ai cultului.
Organele – Direcția – au comunicat că și ei opinează ca Talpoș Vasile să nu primească aviz pentru a pleca la congresul baptist din Elveția.
Propunem să nu se aprobe avizarea pentru plecarea în Elveția.
Mr. Lăzăroiu Nicolae
21.VIII.1973
Partajează asta:
Cum va arăta Muzeul Comunismului din România
Acum o săptămână, PDL a anunţat că se va înfiinţa Muzeul Comunismului lângă Parcul Carol, în Hala Filaret.
Pentru asta vor intra în reorganizare administrativă Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de Vladimir Tismăneanu, şi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), înfiinţat de Ion Iliescu.
Astfel va apărea o singură instituţie de cercetare, ataşată muzeului. Ion Iliescu a reacţionat la această iniţiativă acuzândcă este vorba despre o „ticăloşie ordinară”, care nu urmăreşte altceva decât să desfiinţeze Institutul Revoluţiei Române. Într-un interviu RL, Vladimir Tismăneanu a explicat cum o să arate Muzeul Comunismului şi cum se va înţelege cu viitorii lui colegi, pe care îi numeşte „comunişti luminaţi”.
De ce se înfiinţează abia acum?
V.T.: Muzeul este prioritate. Este incredibil că au trecut 22 de ani fără un astfel de muzeu. În decembrie 2006, una dintre propunerile Comisiei Prezidenţiale era înfiinţarea unui muzeu naţional al comunismului. Această propunere a fost asumată de preşedinte.
Nu credeam atunci că va fi atât de dificilă crearea acestuia, întâmpinarea atâtor piedici: birocraţie şi absenţa iniţiativei politice. Peste 50% din români sunt în favoarea acestui muzeu, conform sondajelor de la finele anului 2010. Există şi sprijin exterior, de la Bruxelles la Washington.
De ce este nevoie de acest muzeu?
V.T.: Memoria este un organism viu şi are nevoie de hrană – altfel se atrofiază. Un muzeu de acest gen nu trebuie să fie doar o colecţie de exponate împietrite, ci o experienţă vie care să meargă mână în mână cu investigarea crimelor comunismului.
Sunt muzee în toate ţările ex-comuniste. Care va fi abordarea celui românesc?
V.T.: Noi vrem să demonstrăm că a fost o dictatură globală. Tânărul care va vizita muzeul trebuie să înţeleagă de ce-ul acestei dictaturi – nu era o dictatură ca oricare alta, ci una care dorea să creeze Omul Nou, să schimbe sistemul de gândire umană.
Balticii au muzeele experienţei totalitare.
La Budaesta e Casa Terorii, centrată pe teoare şi represiune. Fără să diminuăm dimensiunea de represiune, vrem să arătăm ce era Partidul.
În Polonia nu există încă un muzeu naţional, ei au mai multe muzee locale. Nu mi se pare o idee rea nici aceasta.
Ce expoziţii vor fi?
V.T.: Anual se vor face expoziţii, timp de 5 ani, după care se va stabili o colecţie permanentă.
Prima expoziţie va avea tematica „Omul Nou – construct al socialismului”. Vor urma: colectivizarea, geografia represiunii şi organizaţiile de masă (precum UTC). Ideea e să fie un muzeu dinamic, apropiat de modelul Tate din Marea Britanie: o hală artistică.
Se cunosc deja exponatele?
V.T.: Da, însăşi arhitectura muzeului a fost realizată pornind de la obiectele care vor fi expuse. Există un catalog întreg cu exponate pentru prima colecţie, alcătuit de curatori care, din 2009, au cercetat muzeele din Bucureşti, Iaşi, Cluj – au făcut fotografii obiectelor din depozite şi arhive. La intrare s-ar putea să apară o murală cu Lenin care întâmpina Armata Roşie la intrarea în Bucureşti. Vor fi şi videoproiecţii, ale unor artişti contemporani români.
De ce Hala Filaret?
V.T.: Bucureştiul, în pofida aparenţelor, nu are multe spaţii potrivite pentru un astfel de muzeu. Hala Filaret întruneşte numeroasele condiţii necesare: localizare, temperatură, spaţiu şi alte detalii. Problemele vor fi cauzate de faptul că este unul dintre terenurile cele mai dorite din Bucureşti, aflat în prezent în proprietatea Ministerului Economiei.
De ce nu Palatul Parlamentului?
V.T.: S-a discutat şi această versiune, dar sălile care ne-au fost puse la dispoziţie nu puteau acomoda tipul de muzeu pe care îl dorim. Erau fie probleme de spaţiu, fie de umiditate sau temperatură. Plus că Palatul Parlamentului este el însuşi un exponat, iar exponatul şi muzeul nu pot fi unul şi acelaşi.
Se poate face muzeul în plină criză economică?
V.T.: Criza s-a atenuat, iar costurile muzeului nu mi se par mari, mai ales dacă se va recurge la strângere de fonduri. Există totodată fonduri europene care pot fi folosite în această direcţie.
A existat la un moment dat iniţiativa unui regretat om de ştiinţă, Claudiu Matasa, fost deţinut politic, consul onorific al României în Florida. El a dorit să doneze 100.000 dolari pentru înfiinţarea unui muzeu, în jurul anului 2005, dar nu a avut cui.
Cum aşa?
V.T.: Suma a fost oferită Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, condus de Marius Oprea la acel moment. Fiindcă nu exista o structură instituţională potrivită, Institutul nu putea primi banii. Astfel, Claudiu Matasa a plecat pe lumea cealaltă mâhnit că a oferit o sumă şi nu a avut cine să o primească.
Continuarea aici
Partajează asta:
Credinciosii nu trebuie socotiti oameni buni
Într-unul din documentele Direcțiunii Generale a Securității Poporului Timișoara (DGSP) din noiembrie 1949 am găsit următoarea formulare:
„O greutate de care se izbește munca în acest domeniu (referire la domeniul informativ) constă în faptul că lucrează în acest resort și tov. care ei înșiși nu au lichidat propriile lor prejudecăți religioase. Chiar dacă nu se ajunge la descoperirea tov în cauză / la D.R.S.P. Cluj, tov. de la S.J.S.P. Făgăraș – citat de Slt. Lărăoanu de la D.R.S.P. Brașov – etc. / nu luptă cu destulă hotărâre, (împotriva religiei și a convingerilor religioase), socotind că credincioșii sunt oameni buni”
ACNSAS, fond Documentar 1945-1950
Consider că din punct de vedere al cercetătorului și al celui care caută să înțeleagă regimul comunist, această formulare este relevantă datorită presupoziției de la care se pleacă în document. Aceea că toți credincioșii sunt răi, fapt care explică și modul de relaționare a instituției Securității cu Biserica. Cu toate acestea existau și persoane, după cum se amintește și în text care aveau o altă gândire decât cea a regimul ateist, gândire care se urmărea a fi impusă cadrelor din aparatul de partid și de stat precum și oamenilor simplii la nivelul societății.
Partajează asta:
Greva foamei la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti
Istoria nu este una liniară și nici una care să reflecte doar elementele pozitive. Ca și alte domenii, și cel religios a fost unul cu lumini și umbre care trebuiesc analizate împreună pentru a descoperii adevăratele sensuri ale acțiunilor instituțiilor sau persoanelor care reprezentau acele instituții.
Instaurarea regimului comunist a adus cu sine o anumită normalizare a relațiilor dintre culte, dar a determinat și răsturnarea valorilor pe care era construită vechea societate precum și promovarea unor oameni noi care să implementeze directive venite de la puterea seculară. Un exemplu în acest sens este și cel al lui Constantin Bălgrădeanu, pastor și secretar al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. Din documentele consultate (mai puțin cele de la C.N.S.A.S.) rezultă clar că el a fost omul Securității în cadrul cultului, așezat în funcția de secretar cu ocazia Congresului Uniunii Baptiste din anul 1955, la sugestia și presiunile reprezentanților Ministerului Cultelor.
În cadrul acestui articol nu mă voi referi la modul în care Bălgrădeanu a fost folosit de către autorități pentru a transpune în practică diferitele directive ale Statului prin care se urmărea restrângerea activității religioase, ci la un caz mai puțin cunoscut, respectiv o grevă a foamei care a avut loc la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1957, și al cărei inițiator a fost. Înainte de a prezenta un pasaj edificator din memoriul pastorului Jean Staneschi, care era la momentul respectiv director al Seminarului Teologic Baptist, aș dori să menționez că acțiunea lui Bălgrădeanu, descris ca o persoană arogantă și fără a da dovadă de milă creștină în relațiile cu semenii, avea ca scop subminarea autorității și prestigiului directorului Seminarului cu care s-a aflat în conflict. Memoriul la care facem referire, a fost redactat de către Jean Staneschi, în contextul în care, Departamentul Cultelor prin intermediul Directorului Gheorghe Nenciu (director în cadrul instituției menționate și nu al acesteia), i-a retras recunoașterea atât din funcția de pastor cât și din funcțiile administrative deținute la momentul respectiv.
„C. Bălgrădeanu a instigat pe elevi împotriva conducerii Seminarului la greva foamei. Faptul s-a petrecut astfel:
În seara de 27 februarie 1957, s-a prezentat la mine-scrie Jean Staneschi-, o delegație de elevi, din fiecare clasă câte unul, în frunte cu fr. Ieremia Găvăgină, care mi-a cerut să schimb bucătăreasa seminarului. Le-am spus că am și angajat o nouă bucătăreasă, care-și va lua serviciul în primire peste o zi sau două. I-am rugat să păstreze liniștea și ordinea, și elevii mi-au promis.
Însă șeful delegației, fr. Ieremia Găvăgină, ieșind de la mine, s-a dus deadereptul la locuința fratelui C. Bălgrădeanu de la parter (Martor ocular e fratele Radu Cruceru, păstor la Bis. Baptistă din Turnu Măgurele, care mi-a comunicat cazul), și ieșind de acolo, a început imediat propaganda între elevi de a refuza a doua zi mâncarea . (Martor: Ilie Lazău, absolv. anului III.)
A doua zi la 28 februarie 1957, dis-de dimineață, fr. C. Bălgrădeanu a plecat pentru 24 de ore în provincie. Jumătate din elevi nu au băut ceaiul de dimineață, iar o parte din ei au lipsit în mod ostentativ de la cursuri.
Pe scara blocului B. la intrarea în clasele I și IV., prof. Popa N. Petre, mi-a spus textual: „Greva e opera lui Bălgrădeanu!” și în repetate rânduri. Același lucru mi l-a spus și fratele Bunaciu Ioan, profesor și secretar al Seminarului.”
Partajează asta:
Simpozionul Internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus – „Condamnarea comunismului – între justiție și istorie”
- Colonel (r) Alexandru MAZILU (Fundaţia Culturală „Negru Vodă”, Făgăraş) – Acţiuni militare organizate şi desfăşurate de Securitate pentru Anihilarea rezistenţei armate a grupării „Ogoranu” în Ţara Făgăraşului
- Ioan CIUPEA, Florentin OLTEANU (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului) – Elita intelectuală făgărăşană în anii instalării regimului comunist
- Dr. Mariana S. ŢĂRANU (Academia de Transporturi, Informatică şi Telecomunicaţii, Republica Moldova) – Activitatea organizaţiei antisovietice „Maidahonda” din Basarabia (1940-1941)
- Prof. col. Horaţiu MĂNDĂŞESCU (Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti) – Practici de anchetă şi tortură folosite de organele judiciare represive în perioada comunismului
- Cercet. Alina URS (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) – Rezistenţa din munţi şi agentura informativă (1952-1953)
- Conf. univ. dr. Sorin LAVRIC (Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti) – Partizanii din Bucovina: Vasile Motrescu şi Gavril Vatamaniuc
15.00 – 17.00 Comunicări
- Prof. univ. dr. Ion S. ZAINEA (Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea din Oradea) – Creaţia literară ca formă de rezistenţă. Cazuri semnalate de cenzură (1966-1971)
- Cercet. Dumitru LĂCĂTUŞU (Institutul Român de Istorie Recentă; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) – Generalul Gheorghe Avramescu
Partajează asta:
Martirii credintei in inchisorile comuniste
Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a României
Creștinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.
Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.
Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.
Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.
Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.
Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.
Marton Aron
A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.
ISTORIE
Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.
AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.
ASUMARE
„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.
Partajează asta:
Organizarea administrativa a Romaniei 1952-1956
Aministrative map of Romania 1952-1956
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/
A se vedea și
Organizarea administrativa a Romaniei (1950-1952)
Reorganizarea administrativ-teritorială a României 2011.
Istorie Evanghelica 
