Arhive categorie: Evanghelici

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XII)


Orice Iosif Ţon are pace! from Beni Cruceru by beniamincruceru

Dacă Iosif Ţon are pace, nu ştiu. Dacă liderii noştri au pace, iar nu ştiu. Tot ce ştiu este că orice oaie adăugată la turma lui Hristos are pace. Asta înseamnă de fapt în ebraică Iosif Ţon:צֹאן yasap – adăugă oile sau a adăuga turma. În cazul particular, numai Dumnezeu ştie unde vrea să-l adauge la vârsta dânsului.

În sensul acesta vă doresc tuturor să fiţi oi adăugate la turma lui Hristos, având pacea pe care numai El o poate oferi. Pacea o putem avea doar dacă îl urmăm pe Păstorul Nostru ascultându-i glasul (Ioan 10:4-5)

Stând cu un picior în pragul anului, doresc să vă dedic tuturor acest cântec deoarece am fost mulţi tulburaţi de toate mişcările realizate la nivel de Ţon, adică de turmă. Mesajul cântecului şi contextul în care a fost scris este unul special. Doamne dă pace tuermei Tale!

 

Iosif Ţon – Evanghelia Domnului Isus from Paşi spre lumină by Petru Lascău

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

 

Fratele Iosif încearcă să se explice from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

A aparut primul eseu in care fratele Iosif Țon caută să-si justifice deruta teologica in care se afla.
Este suficient sa va spun ca Scot McKnight este unul din promotorii miscarii aiurite „emergent Church“, care sustine ca Biblia este o istorie despre adevar, dar nu Adevarul …  pe acesta trebuind să-L căutăm și să-L găsim fiecare dintre noi în parte, prin specificul experienței noastre personale. Deși spune că nu împărtășește învățătura acestui McKnight, dânsul pleacă de la o premiză care-l caracterizează pe acest om și care caracterizează mișcarea emergentă, premiză neîmpărtășită de crezurile evanghelice de până acum.
Așa cum v-am spus deja, o controversă cu fratele Iosif Țon este o ocazie de a învăța lucruri noi, chiar dacă nu suntem de aceeași părere. Profităm de ocazie pentru a învăța câte ceva și despre această înșelare modernă (sau post-modernă).

 

Nevoia anului 2010 from PERSPECTIVE CRESTINE by Ted (31.12.2010)

Este vorba despre nevoia de trezire spirituală!

Dorinţa după trezire spirituală cred eu stă atât la baza recursului la asanare morală şi spirituală al lui Vasilică Croitor în cartea sa „Răscumpararea Memoriei„ cât si la baza deciziei lui Iosif Ţon de a se alătura unei mişcări ca aceea a „Străjerilor”.

 

De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosif Ţon from Vaisamar by Vaisamar (31.12.2010)

Am început de curând să audiez un curs audio despre inchiziţie. Ceea ce poate multă lume nu ştie este că numele temutei inchiziţii vine de la latinescul inquisitio, care înseamnă „cercetare”, „investigare”, „examinare”. Inchiziţia le oferea oamenilor şansa de a avea parte de un proces în care se puteau apăra.

În sens etimologic, aş spune că nici Cultul Baptist şi nici AGA RVE n-au fost suficient de inchizitoriali cu Iosif Ţon. Inchizitoriali au fost prezbiterienii din ani ’70 de care vorbeam recent într-o postare.

 

De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosif Ţon « Methoughts, mefeats and medefeats from Persona by DanutM

Excelent argumentat, Emanuel. Si, repet, sa-l arda odata pe rug, ca sa stim o treaba.

 

Sondaj despre interzicerea lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei (01.01.2011) from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga

Dintre cele 350 de voturi exprimate pînă acum, 79% consideră decizia ca fiind incorectă și imorală, iar 12% o consideră corectă statutar, dar imorală.

 

Iosif Ţon în Ţara Minunilor from Vaisamar by Vaisamar (31.12.2010)

S-ar spune că de când a trecut la carismatici Iosif Ţon a intrat cu adevărat în Ţara Minunilor.

Se încheie un an. N-am reuşit să fac retrospectiva lui, aşa cum mi-aş fi dorit. Îmi rămâne ca sarcină pentru începutul celui viitor.

Afacerea „Iosif Ţon şi Străjerii” încă vremuieşte în blogosferă. Şi asta în principal din cauza lipsei unor lucruri care mi se par de bun simţ: comunicate oficiale judicios argumentate şi corect scrise.

Cei care mi-au urmărit blogul ştiu că am luat în trecut poziţii critice faţă de Iosif Ţon. Dacă scriu acum despre acest caz nu o fac fiindcă sunt îndrăgostit isteric de Iosif Ţon şi de teologia lui, ci fiindcă aşa îmi dictează principiile. Iosif Ţon nu este penticostal, deci nu scriu din solidaritate confesională. Nu e suficient de exact în ce scrie (iar lipsa acribiei mi se pare extrem de gravă), dar asta nu are importanţă aici.

 

Emanuel Conțac: Iosif Țon în Țara Minunilor from România Evanghelică by Alin Cristea

“Modul în care a fost tratat nu arată bine şi nici nu miroase bine. Toată situaţia îmi aduce aminte de un episod din Alice în Ţara Minunilor.

 

Ce-au făcut catolicii în ani ’70, când „i-a lovit” valul carismatic? from Vaisamar by Vaisamar

Citesc cu mult interes fragmente din cartea Perspectives on Spirit Baptism

Care este ideea cărţii?

Cinci teologi din cinci tradiţii diferite (baptistă, penticostală, carismatică, wesleyană, catolică) discută conceptul de „Spirit Baptism” (pe care îl las netradus).

Am citit introducere cărţii şi jumătate din expunerea teologului catolic. Sunt uluit de măiestria cu care au navigat catolicii chestiunea spinoasă a integrării acestei experienţe în complexa lor teologie!

 

 

Ce-au făcut catolicii în ani ’70, când „i-a lovit” valul carismatic? « Methoughts, mefeats and medefeats. from Persona by DanutM

Emanuel Contac ne ofera un alt exemplu recent de raportare coerenta la manifertarile carismatice – de data aceasta din spatiul catolic.

Ce ar fi sa mai invatam si noi, macar din cind in cind, de la altii. caci smerenia este semnul spiritelor mari.

 

De reflectat (27) – FOARTE IMPORTANT from România Evanghelică by Alin Cristea

Shifu (comentariu pe blogul lui Marius Cruceru în 31 decembrie 2010): “Erezia se stabilește în funcție de aspectele fundamentale ale unei dogme, nu în funcție de chestiunile de importanță secundară.”

Teofil Stanciu (comentariul pe blogul său în 29 noiembrie 2010): “Nu cred (…) că e neapărată nevoie să existe un singur punct de vedere, ci o viziune unitară (în care încap și opinii contradictorii) de ansamblu. La ortodocși există dogma (incontestabilă), teologumene (unde se negociază) și opinii teologice (de obicei individuale). Deci măcar în aspectele fundamentale ce țin de dogmă, cred că ar trebui să existe unitate, altfel nu se justifică apartenența la același cult.

 

Cîteva observaţii despre acţiunea “inchizitorială” de la RVE cu privire la Iosif Ţon şi scrisoarea deschisă a pastorului Mateaş de Bratca from Marius Cruceru by Marius David

Am observat că în ultimul timp blogosfera românească s-a inflamat puternic pornind de la o acţiune a AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) de la Radio Vocea Evangheliei.

S-au spus tot felul de lucruri, unii îi plîng de milă lui Iosif Ţon cum că suferă “iar” pentru Cristos (asta mi se pare la limita invectivei faţă de cei care au suferit în puşcăriile comuniste pentru credinţa lor…. dar n-am avut nici cu alte ocazii aşteptări mai mari de la cel care afirmă chestiunea că tot vorbim despre hermenutică ideologiza(n)tă), alţii, sub capacul ironiei de prost gust şi vrednică de idealuri mai înalte, propun arderea cărţilor lui Iosif Ton şi alte asemenea acţiuni. Simplă joacă de condei. Ştiu cum se face!

 

Reacții la Scrisoarea lui Mateaș Zidarul from România Evanghelică by Alin Cristea

Emanuel Conțac: “Am citit (deocamdată) scrisoarea în diagonală şi, ca regina Victoria, n-am putut spune la final decât „We are not amused”. […] Asupra scrisorii pastorului Mateaş sper să pot reveni într-una din zilele următoare.”

Alin Cristea: “Ce ne-am face dacă cel puțin JUMĂTATE dintre foștii studenți ai Universității Emanuel s-ar trezi să scrie o scrisoare deschisă cică “într-o atitudine deschisă, polemică și principială”?

Deschisă? Polemică? Principială?

OF, OF!

Om mai vedea dacă așa e…”

 

Joacă din condei la cumpăna dintre ani. Una simplă, cum ar zice Marius Cruceru … from Frică şi cutremur by Dyo

Marius Cruceru cataloghează într-o postare pe blogul său reacţiile unora, între care cu delicateţe îl viza şi pe subsemnatul, drept “simplă joacă de condei” ( O puteţi citi AICI. ). Se înţelege, este vorba de reacţiile care nu îi conveneau domniei sale, cele care nu aplaudă cu simţ de răspundere tot ce iese din condeiul liderilor baptişti împotriva lui Iosif Ţon. Naivităţile unui păstoraş de ţară – alminteri poate fi o persoana cat se poate de onorabila, nu il cunosc – sunt recomandabile, sunt coerente, gândite şi de bun gust, doar pentru că, în spiritul vremilor de mult apuse, înfierează cu indignare derapajul marelui duşman al baptismului românesc.

Da, Iosif Ţon este un duşman; la fel şi carismaticii. Să ne fie clar. Iată ce spune Adrian Mihai Mateaş în scrisoarea sa, negru pe alb (sublinierea îmi aparţine):

În cartea mai recenta, „Misticism si crestinism autentic” de care se plânge Ton, pe care recunosc ca n-am citit-o înca, dar o voi procura cât de repede, însa citind si alte carti ale lui Pop si cunoscându-i deci stilul, cred ca Timotei Pop face ce stie el mai bine, trage cu „mitraliera” în toti dusmanii baptistilor, recte crestinilor autentici.

 

Declaraţie de uimire a baptiştilor români faţă de (aparent) fraţii lor penticostali from Frică şi cutremur by Dyo

Adevărul a ieşit în sfârşit la lumină. Necosmetizat, limpede ca cristalul, rece, nemilos. Iată cum este văzută relaţia dintre baptişti şi penticostali de către un pastor de la ţară din România. Nu-l învinovăţiţi: el a avut curajul să spună tuturor, cu sinceritate, ceea ce destui lideri baptişti doar cugetă în taină …

Este vorba, din nou, despre acea scrisoare a pastorului Mateaş, pe care Marius Cruceru o cadoriseşte prietenilor săi penticostali, în prag de An Nou. Luaţi de aici (sublinierile îmi aparţin):

Perfidia acestei erezii crestine (cea carismatică, nota mea), consta în faptul ca miscarea penticostala a început în biserici neoprotestante foarte bune si sanatoase din punct de vedere doctrinar. Probabil ca cei mai afectati de penticostalism au fost baptistii, în România acest lucru fiind de notorietate. Deoarece penticostalii se aseamana foarte mult cu baptistii, împrumutând de la acestia doctrina si sistemul de închinare aproape integral, ei au aparenta unui cult evanghelic sanatos. Dupa circa un secol de existenta (în România au cu ceva mai putin de un secol) penticostalii formeaza un cult si biserici recunoscute si respectate în plan social. Vrând-nevrând, noi baptistii convietuim cu ei si, mai mult sau mai putin, ne toleram reciproc si ne consideram frati crestini.

 

2010 – UN AN FIERBINTE: IOSIF ȚON ȘI STRĂJERII from Popas pentru suflet by cristianionescu

Când credeam că ne-ajunge o pacoste, a venit una mai mare. Chiar la sfârșitul anului. Dacă în primul caz, m-a deranjat lipsa de atitudine responsabilă din partea celor demascați în ”Răscumpărarea memoriei”, de data aceasta am fost revoltat de atacurile nemiloase, lipsite de orice fel de rezerve împotriva Străjerilor și, mai ales, împotriva pastorului Iosif […]

 

Istoria evanghelică necosmetizată (9) from România Evanghelică by Alin Cristea

Petru Lascău: “Pentru că nu am acceptat să plătesc câte $60.00 pentru fiecare predică am fost scos din program [RVE]. Predică altcineva care are şi poate să dea banii aceştia. Nu este vorba de nici un atac împotriva nimănui, şi nici de egalitate de participare între cele trei culte, şi nici de democraţia uzitată de acest comitet local. Alte interese decât cele ale Alianţei sunt la mijloc, şi ele au funcţionat şi în decizia de la Suceava. Păcat!

 

Ce învățăm din experiența fraților din America?

from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

În urma evenimentelor dela sfârșitul anului trecut, preocupările baptiștilor din Romania trebuie să acopere și studierea unor precedente din experiența fraților lor din alte țări. Iată o foarte interesantă relatare despre relațiile baptiștilor(din Southern Baptist Convention, cu care se aseamănă și asociază foarte mult baptiștii români)cu bisericile pentecostale

 

Declaratia zilei -2 ianuarie 2011


Ce ar fi sa mai invatam si noi, macar din cind in cind, de la altii. caci smerenia este semnul spiritelor mari.

Ce-au făcut catolicii în ani ’70, când „i-a lovit” valul carismatic? « Methoughts, mefeats and medefeats from Persona by DanutM (1 ianuarie 2011)

Seara cărții cu Vasilică Croitor la Biserica Efraim din Târgoviște (9 ianuarie 2011)


Biserica Penticostală Efraim din Târgoviște anunță pentru duminică, 9 ianuarie 2011, un eveniment cultural, dar și istoric, de importanță pentru mediul evanghelic prin dezbaterile  culturale, istorice și implicațiile teologice ale acestora în cadrul unei ,,seri de lectură” cu pastorul Vasilică Croitor, autorul cărții Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă. Consider că evenimentul nu este numai unul cultural, ci și unul istoric prin prisma subiectelor care vor fi abordate acolo.

Biserica Efraim, Targoviste, va invita in seara de duminica 9 ianuarie 2011, orele 18.0 0-20.00, la un eveniment dedicat iubitorilor de lectura.
Invitat special pastorul Vasilica Croitor, autorul cartii “Rascumparerea Memoriei – Cultul Penticostal in perioada comunista”.


Va asteptam!

 

 

 

 

 

 

 

Vasilica Croitor la Biserica Efraim from Dambovita Evanghelica by ionel ghita

Cine sunt baptistii de ziua a 7 – a


Ce înseamnă exact baptiști de ziua a șaptea? Aparțin administrativ Cultului baptist?

Această ramură a baptiștilor este foarte asemănătoare cu adventiștii  Au început să formeze comunități în jurul Londrei pe la 1650. Se închină sâmbăta, țin Sabatul în stil veterotestamentar. Nu aparțin administrativ uniunilor de biserici baptiste. În România nu știu să avem biserici de acest fel, există însă în Statele Unite. Există o Federație a Baptiștilor de Ziua a Șaptea, care numără foarte putini credincioși și sunt răspândiți în circa 20 de țări.

„Baptiști nu sunt o sectă” Dialog cu pastorul Marius Cruceru pe site-ul Oglindanet.ro

Vezi pe larg Marius Cruceru,  „Baptiști nu sunt o sectă” în Otniel Vereș….. Biserici, Secte, Erezii? Dialoguri neconvenționale despre marile tradiții creștine, Editura Vremea, București, 2011, p.

Articole relaționate

Marius Cruceru despre elementele distinctive și definitorii ale Bisericii baptiste

Marius Cruceru despre elementele distinctive și definitorii ale Bisericii baptiste


Puteti enumera si descrie, pe scurt, elementele distinctive si definitorii ale Bisericii baptiste?
Exista cateva trasaturi definitorii ale baptistilor. Poate ca este necesar un alt dialog separat si mult mai amplu pe acest subiect, dar voi incerca sa fac totusi o schita telegrafica:

1. Baptistii sunt credinciosi trinitarieni, niceeni si calcedonieni. Marturisim Sfanta Treime si pe Isus ca Dumnezeu si Om. De asemenea, credem ca Duhul Sfant este o persoana, nu o putere, cum cred martorii lui Iehova, care neaga si dumnezeirea Fiului. Mentionez acest lucru pentru ca adesea suntem confundati cu acest cult.

2. Baptistii, asa cum spuneam, sunt revizionisti. In virtutea principiului Sola Scriptura, resping traditia. Trebuie inteles faptul ca exista o distinctie intre buna predanie a invataturilor Bisericii Universale, pe care si baptistii le-au adoptat si traditii, practici pe care baptistii le considera “nebiblice” si care nu se regasesc in practica Bisericii Primare (liturghia cu forma fixa, cultul mortilor, icoanele etc. )

3. Baptistii sunt iconoclasti si resping orice forma de reprezentare a Persoanelor Treimii.

4. Baptistii resping preotia, dar cred in preotia universala a tuturor credinciosilor. Fiecare credincios se poate ruga lui Dumnezeu direct si nu are nevoie de un alt Mijlocitor intre om si Dumnezeu in afara de Isus Cristos.

5. Baptistii boteaza adultii, de aici vine si denumirea confesiunii (baptizein inseamna „a boteza” in limba greaca veche), dar binecuvanteaza copiii mici, care devin apartinatori pana la maturitate, cand se convertesc. Acestia sunt numiti „nascuti din nou” si sunt botezati. De asemenea, sunt primiti la botez toti noii convertiti, indiferent de confesiunea anterioara.

6. Exista o cvadriga a disciplinelor spirituale pe care le-au practicat baptistii in propria traditie: citirea zilnica si personala a Sfintelor Scripturi, rugaciunea libera personala si directa catre Dumnezeu prin Isus Cristos si in Duhul Sfint, frecventarea saptamanala a bisericii locale si postul saptamanal, de obicei vinerea sau cand este nevoie. Baptistii nu tin cele patru posturi de peste an, nici sarbatorile de sfinti. Singurele sarbatori recunoscute de baptisti pe parcursul anului sunt sarbatorile legate de Mantuitorul si de Duhul Sfant (Buna Vestire, Craciunul, Boboteaza, Pastele, Coborarea Duhului Sfant).

7. Slujirea publica este simpla, compusa din cantari comune, slujiri ale unor enoriasi (cantari, poezii) si predicarea Cuvantului. Toate acestea au loc intr-un mod destul de liber.

8. Baptistii au un mare zel in propovaduirea Evangheliei, marturisind oricui bucuria de a fi mantuit si calea, asa cum o inteleg ei, spre mantuire. Aceste practici ne-au adus de multe ori acuzatii de prozelitism.

9. Conceptul de taina sau sacrament este cu totul absent in liturgica baptista. Exista doua asa numite „randuieli duhovnicesti” sau simboluri: Cina Domnului sau Euharistia, pe care o celebreaza la fiecare inceput de luna, in prima duminica din luna, si Botezul, o data sau de doua ori pe an, in functie de numarul celor convertiti. Acestea sunt cele mai importante acte liturgice. Pe langa acestea, sunt considerate „servicii divine speciale” urmatoarele: serviciul de binecuvantare a copiilor, casatoria, inmormantarea.

10. Desi exista si Baptisti de ziua a saptea, baptistii se inchina duminica.

Ce înseamnă exact baptişti de ziua a şaptea? Aparţin administrativ Cultului baptist?

Această ramură a baptiştilor este foarte asemănătoare cu adventiştii. Au început să formeze comunităţi în jurul Londrei pe la 1650. Se închină sâmbăta, ţin Sabatul în stil veterotestamentar. Nu aparţin administrativ uniunilor de biserici baptiste. În România nu ştiu să avem biserici de acest fel, există însă în Statele Unite. Există o Federaţie a Baptiştilor de Ziua a Şaptea, care numără foarte puţini credincioşi şi sunt răspândiţi în circa 20 de ţări.


”Baptiști nu sunt o sectă” Dialog cu pastorul Marius Cruceru pe site-ul Oglindanet.ro via  CrestinulAzi.ro (a nu se confunda cu site-ul Revistei  Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România ”Creștinul Azi”)

Marius Cruceru este pastor baptist și vicepreședinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste de Oradea și Satu-Mare. Interviul a fost publicat pe data de 11 aprilie 2010

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XI) AGA RVE(3)


Sunt prezentate în acest post poziții ale evanghelicilor români față de decizia AGA a RVE precum și față de poziționarea diferită a RVE Suceava. Interesant de văzut și punctul de vedere al lui Iosif Țon exprimat în cadrul eseului Evanghelia Domnului Isus

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Suceava Evanghelică by suceavaevanghelica

Către comitetul AGA al RVE, Iubiti frați, Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

 

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Către comitetul AGA al RVE,

Iubiti frați,

Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

 

O primă reacție demnă în Cazul Iosif Țon from România Evanghelică by Alin Cristea

Comitetul local RVE Suceava a adresat un mesaj către AGA – Adunarea Generală a Acționarilor, în care precizează, în legătură cu decizia AGA de interzicere a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei

 

CLR -RVE Suceava schimbă macazul în cazul Țon from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor

O știre de sfârșit de an, de pe Suceava Evanghelică, mai frânează din graba cu care s-a trecut la dărâmarea lucrării lui Iosif Țon.

 

John Tipei: Factorii de răspundere de la RVE au obligaţia morală să explice în baza cărui articol din Statut au luat această hotărâre from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga/#comment-5287

 

Sondaj despre interzicerea lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei (31.12.2010) from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga

Dintre cele 300 de voturi exprimate pînă acum, 77% consideră decizia ca fiind incorectă și imorală, iar 13% o consideră corectă statutar, dar imorală.

 

Cîteva observaţii despre acţiunea “inchizitorială” de la RVE cu privire la Iosif Ţon şi scrisoarea deschisă a pastorului Mateaş de Bratca from Marius Cruceru by Marius David

Am observat că în ultimul timp blogosfera românească s-a inflamat puternic pornind de la o acţiune a AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) de la Radio Vocea Evangheliei.

S-au spus tot felul de lucruri, unii îi plîng de milă lui Iosif Ţon cum că suferă “iar” pentru Cristos (asta mi se pare la limita invectivei faţă de cei care au suferit în puşcăriile comuniste pentru credinţa lor…. dar n-am avut nici cu alte ocazii aşteptări mai mari de la cel care afirmă chestiunea că tot vorbim despre hermenutică ideologiza(n)tă), alţii, sub capacul ironiei de prost gust şi vrednică de idealuri mai înalte, propun arderea cărţilor lui Iosif Ton şi alte asemenea acţiuni. Simplă joacă de condei. Ştiu cum se face!

 

Iosif Țon dă socoteală despre ceea ce crede și gândește (31 dec. 2010) from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Postez aici răspunsul lui Iosif Țon scris sub forma unui eseu așa cum a apărut el pe blogul lui Daniel Brânzei cu puțin timp în urmă. Eseul în format pdf poate fi descărcat apăsând aici.

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

Sunt obligat față de toți cei ce mă iubesc, sau nu mă iubesc dar sunt interesați de ce se întâmplă cu gândirea mea să dau socoteală de ce cred și de ce gândesc și, deasemenea, să le spun la toți ce planuri am de viitor în urma atâtor acțiuni care s-au făcut împotriva mea.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by Alin Cristea

from Comments for Persona by Alin Cristea

– Articolul lui Nelu Balaj dezinformează.

– Un prim semn de reacție demnă:

http://suceavaevanghelica.wordpress.com/2010/12/31/comitetul-local-radio-suceava-catre-aga-vocea-evangheliei

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Nelu’s blog by nelu

This is the man the Romanian Baptists have recently declared him (excommunicated him?) as an heretic. Does the history repeat itself? The communists persecuted him and now the Baptists, his brothers and sisters, the people he stood up for, are now denigrating him – executing him morally. He is charged because he declared himself to […]

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by DanutM

from Comments for Persona by DanutM

Articolul lui Nelu Balaj nu avea cum sa ‘dezinformeze’ decit daca:
1. aceasta decizie, a RVE Suceava, era luata si facuta publica inainte de scrierea articolului sau; si.
2. Nelu Balaj ar fi stiut despre el si l-ar fi ignorat in mod intentionat.
Ceea ce, in mod evident, nu este cazul.
Putem fi de acord sau nu cu Nelu Balaj. Putem socoti ca e exagerat de critic sau ca a generalizat in mod nepermis, dar nu ca a ‘dezinformat’.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by nelu from Comments for Persona by nelu

Domnule Cristea as fi asteptat sa fiti consecvent in citirea textului meu. Rezolutia RVE a fost luata – ca Suceava nu a aplicat-o asta-i altceva. Bravo lor! Iar postul meu a vrut sa faca acest lucru cunoscut amicilor mei care nu vorbesc romana si unii dintre ei au cunostinta de Ton.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by DanutM from Comments for Persona by DanutM

Desigur, Alin, ai dreptate, ca de obicei, in detalii. Totusi, chiar daca comunicatul nu contine CUVINTUL ‘erezie’, sensul implicit (si acesta este cel care conteaza) este absolut evident. Potrivit dogmei baptiste, in inter[retare paulina (de la PN, nu de la apostol) noile convingeri teologice ale lui Iosof Ton sunt eretice. ‘Dezinformarea’, pe de alta parte, presupune insa intentie. Ori tocmai asta contest eu.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by Alin Cristea from Comments for Persona by Alin Cristea

Domnule Balaj,

Nu despre “rezoluția RVE” e discuția.

Textul dvs. se referă la Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste. Acolo ați oferit link. (…)

 

 

 

 

 

 

Iosif Țon dă socoteală despre ceea ce crede și gândește (31 dec. 2010)


Postez aici răspunsul lui Iosif Țon scris sub forma unui eseu așa cum a apărut el pe blogul lui Daniel Brânzei cu puțin timp în urmă. Eseul în format pdf poate fi descărcat apăsând aici.

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

Sunt obligat față de toți cei ce mă iubesc, sau nu mă iubesc dar sunt interesați de ce se întâmplă cu gândirea mea să dau socoteală de ce cred și de ce gândesc și, deasemenea, să le spun la toți ce planuri am de viitor în urma atâtor acțiuni care s-au făcut împotriva mea.

Furtuna a început când am declarat că eu cred că toate darurule Duhului Sfânt sunt active și astăzi și că Duhul Sfânt mi- dat și mie câteva dintre darurile acestea; deasemenea că eu cred că prin păcat credinciosul ajunge din nou sub stăpânirea duhurilor rele, de care are nevoie de eliberare. Asocierea mea cu mișcarea de trezire spirituală a ”Străjerilor”, care practică mărturisirea păcatelor pentru eliberarea de duhurile rele și pentru re-umpleraea cu Duhul Sfânt, acțiuni care duc și la vindecare fizică de o sumedenie de boli, a fost  vina capitală pentru care am fost împroșcat cu toate noroaiele, exclus și ostracizat din multe cercuri și organizații baptiste.

Eu nu voi începe însă prin acestea, deoarece ele sunt subiecte lăturalnce. La baza tuturor stă trecerea mea de la o teologie bazată pe Pavel la o teologie bazată pe învățătura Domnului Isus. Veți vedea cum toate celelalte se explică din rădăcina aceasta

Încep, deci, o serie de mici articole, ca să se poată citi ușor, în care îmi voi expune sistematic tot crezul meu așa cum este el astăzi. Planific, cu ajutorul Domnului, să public câte un articol la două zile.

Așadar, schimbarea fundamentală care s-a produs în teologia mea se datorează schimbării punctului de plecare. De la Martin Luther (1483-1546) încoace, teologia protestantă se clădește pornind de la apostolul Pavel. Eu am ajuns să văd că trebuie să-mi construiesc teologia pornind de la învățătura Domnului Isus. Este șocant să vezi câte lucruri se schimbă când schimbi acest punct de plecare.

Este interesant să știți că în ultimii treizeci de ani mulți teologi și scriitori au început să-și îndrepte atenția spre învățătura Domnului Isus și să-și formeze gândirea pe baza a ce ne învață El. Dar ce s-a întâmplat înainte? Trebuie să știți că încă din secolul al doilea după Domnul Isus a început să aibă loc o marginalizare a învățăturii Lui. Vom studia și fenomenul acesta.

Pentru a vă introduce pe toți în situația teologică de astăzi, voi începe prin a reproduce mai jos un articol care tocmai a apărut acum o lună de zile (Decembrie 2010) în revista Christianity Today, întitulat Jesus vs Paul (Isus contra Pavel), semnat de un cunoscut profesor de teologie  Scot McKnight.

Pe coperta revistei, Scot McKnight rezumă totul în aceste cuvinte:

”Isus a predicat aproape exclusiv despre împărăția cerurilor. Pavel a scos în evidență îndreptățirea prin credință. Unii spun că ei au predicat evanghelii diferite. Alții spun că atât Isus cât și Pavel au predicat îndreptățirea. Alții pretind că amândoi s-au focalizat pe împărăție. Cine are dreptate?”

Iată ce scrie Scot Mcknight în prima parte a acestui articol:

”Eu am crescut cu și prin apostolul Pavel. Epistolele lui erau inima Bibliei. De la data la care am început să fiu atent la predicile pastorului nostru, eu  îmi aduc aminte numai de predici din 1 Corinteni – întreaga epistolă, verset cu verset, săptămână după săptămână – și Efeseni. Nu-mi amintesc nici o serie despre vreuna dintre Evanghelii sau despre Isus. Erau doar două excepții la concentrarea noastră pe Pavel. La Crăciun ascultam o predică despre una dintre istoriile legate de nașterea lui Isus, iar în Săptămâna Mare auzeam ceva despre moartea și învierea lui Isus. Noi eram creștini pavelieni și nu ne deranja lucrul acesta cu nimic. Eu am învățat să gândesc și să cred și să trăiesc în manieră paulină. Totul era filtrat prin teologia lui Pavel. Îndreptățirea era lentila Evangheliei și ”viața în Duh” era lentila trăirii creștine.

Apoi am mers la colegiul biblic (Cornerstone University în Grand Rapids, Michigan) și am studiat istoria, dar am luat multe cursuri despre Biblie. Și aici, Pavel era centrul atenției. În ultimul an de colegiu am citit primul volum din seria New Testament Foundations de Ralph Martin și am fost cucerit de prospețimea Evangheliilor. Dar nimic nu m-a copleșit atât de mult ca prima mea experiență în Seminar.  Audiind cursul lui Walter Liefeld despre Evangheliile sinoptice la Trinity Evangelical Divinity  School, am fost absolut fermecat de Isus, de viziunea Lui despre Împărăție și de Evanghelii. Am decis acolo și atunci că țelul vieții mele va fi Isus și Evangheliile.

Ceva se întâmpla cu mine. Mai înainte îl iubeam pe Pavel și gândeam cu Pavel, Apoi, când L-am întâlnit pe Isus, ca și când ar fi fost pentru prima dată, și am început să învăț să gândesc cu Isus. Unul dintre colegii mei mă avertiza din când în când că devin prea centrat în Isus și că îl ignor pe Pavel. Nu sunt chiar sigur că îl ignoram pe Pavel. La urma urmei, predam și câteva cursuri despre epistolele lui. Dar m-am dezvățat să gândesc în termeni paulieni și gândeam numai în termenii lui Isus. Totul a devenit pentru mine centrat în Împărăție.

Și, ca să spun adevărul,  am fost așa de captivat de viziunea lui Isus despre Împărăție încât citindu-l pe Pavel mi se crea o dilemă oridecâteori deschideam epistolele lui.

Experiența mea nu este unică. Mulți dintre noi am făcut o trecere de la Pavel la Isus și o tensiune crescândă rămâne între evanghelici cu privire la această întrebare: Cine stabilește termenii – Isus sau Pavel? Cu alte cuvinte,  ne vom focaliza învățătura și trăirea noastră evanghelică pe ”Împărăție”, sau pe ”îndreptățirea prin credință?”

Alegerea contează. Se poate spune fără exagerare că mișcarea evanghelică își  datorează puterea ei fundamentală Reformei și Marii treziri a lui Jonathan Edwards și trezirilor din secolele 18 și 19, cu alte cuvinte este o mișcare formată totalmente de Pavel. Sosirea evangheliei sociale (”social gospel”) la începutul secolului al 20-lea, care părea că leagă ”Împărăția” cu mișcarea liberală și cu dreptatea socială, a făcut ca accentul pe apostolul Pavel în mișcarea evanghelică să fie și mai tare. Mai mult, când câțiva evanghelici au redescoperit recent viziunea lui Isus despre Împărăție, au fost  frecvent avertizați că sunt pe marginea prăpastiei căderii în evanghelia socială.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimele două decenii: o trecere subtilă dar clară la mulți evanghelici de la o teologie centrată în Pavel la o viziune a Împărăției definită de Isus. Izvoarele acestei  treceri includ cu siguranță pe George Eldon Ladd, cu cartea lui ”Prezența viitorului”, apoi vocea aspră și neobosită pentru justiție a lui Jim Wallis, probabil mai ales în cartea lui ”Call to Conversion” și o crescândă conștiință socială între evanghelici. Ne putem certa pe tema factorilor, dar ceea ce contează este că trecerea a avut loc…

Nu este o exagerare să spunem că mișcarea evanghelică se confruntă cu o criză despre relația dintre Isus și Pavel și că mulți aleg ori o parte ori cealaltă. Întâlnesc mulți evanghelici care gândesc, a căror limbaj primar este Isus și Împărăția. Totuși în ciuda trendului, probabil ca reacție împotriva lui, mulți iau pe Pavel și îndreptățirea prin credință drept limbajul lor primar. Cei ce au adicție la limbajul Împărăției  se luptă să-l facă pe Pavel să se potrivească în schema lor, în timp ce cei care au adicție la termenii teologici ai lui Pavel se luptă să-L facă pe Isus să se potrivească în schema lor.  Cunosc experiența aceasta, deoarece și eu m-am luptat să fac ca mesajul lui Pavel să se potrivească în viziunea Împărăției și aceasta după ce m-am luptat să-L fac pe Isus să se potrivească cu mesajul lui Pavel.”

Până aici am redat din textul articolului lui Scot McKnight.

În continuare, autorul arată cum au încercat alții să împace pe Pavel cu Isus și apoi oferă propria lui soluție. Eu nu sunt de acord nici cu modul în care încearcă unii și alții să împace pe Pavel cu Isus și nici nu sunt de acord cu soluția oferită de Scot McKnight, deoarece eu nu cred că există vreo contradicție între Pavel și învățătura Domnmului Isus. La timpul său, voi arăta cât de bine se armonizează Pavel cu învățătura Domnului său Isus, dacă pornim de unde trebuie.

Acum însă, pun o altă întrebare. Cum se face că de la Reformă până astăzi teologii au construit totul pe epistolele lui Pavel și numai în ultimii 20 de ani, după cum spune Scot McKnight,  evanghelicii au ”descoperit” învățătura Domnului Isus?  Cum se explică eclipsa învățăturii Domnului Isus timp de atâtea secole?

Răspunsul îl vom da în episodul viitor.

Fratele Iosif încearcă să se explice from B a r z i l a i – e n – D a n by barzilaiendan

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (X)


După cum se exprima Emy Răduț, Iosif Țon a devenit istorie la propriu nu la figurat.  Astfel după ce el a făcut istorie a venit rândul său să intre în istorie. Mai rămâne să-i construim și o statuie dar încă nu am găsit locația ideală.  Revenind la dezbaterile contemporane observ faptul că informațiile despre Iosif Țon continuă să suscite interesul evanghelicilor români și la acest sfârșit de an 2010 și cu siguranță o va mai face o perioadă și de acum în colo. Deși el nu s-a mai exprimat public în ultimul timp observ că simpatia față de el este în creștere. Pentru o informare corectă a cititorilor  menționez și în cadrul acestei post existența unor sinteze în mediul on-line despre cazul Iosif Țon -Străjerii, sinteze realizate din dorința unei mai bune informări asupra acestei dezbateri și a substanței sale precum și cu scopul de a realiza un istoric al acestor dezbateri din mediul evanghelic. În ordinea aparițieie aceste sinteze sunt:

1. Cazul Iosif Țon – Declarații on România Evanghelică by Alin Cristea

2. Cazul Iosif Țon – Cronologie on România Evanghelică by Alin Cristea

3. Cazul Iosif Țon. Arhivă.  Pagină pe blogul Istorie evanghelică on Istorie Evanghelică by Marius Silveșan

În final aș dori să menționez faptul că în cadrul acestei postări sunt abordate  mai mult probleme de ordin teologic deși dezbaterile asupra cazului Iosif Țon au avut în vedere și alte aspecte.  Deși poate părea o separare arbitrară am considerat  că este mai bine ca cel de-al doilea subiect al zilei de 30 decembrie 201o legat de poziția Comitetului local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei să facă obiectul unei postări separate. Un alt subiect, denumit Cazul Iosif Ton – Societatea Misionară Română, a făcut la rândul său obiectul unei postări separate atât datorită numărului relativ mare de reacții din mediul evanghelic cât și datorită evoluției subiectului. Atunci când m-am referit la evoluția subiectului am avut în vedere  comentariile lui Dănuț Mănăstireanu pe blogul Guarding the Gospel, dar și ale lui Gamaliel și altor  cititori care au comentat la postarea lui Vasilică Croitor, comentarii care, dacă se confirmă, putem considera  cazul Iosif Țon -SMR unul de dezinformare.

 

30 decembrie 2010

Conceptul de “teologie” este unul dinamic from România Evanghelică by Alin Cristea

Acum o săptămînă, cineva întreba (mai mult bășcălios decît interesat de răspuns) pe blogul lui Cristian Ionescu:
“Și ce teologie era înainte de Luther? Și de la Luther încoace am avut teologia habarnavuților? Pînă la teologu Ton?” Iată care a fost comentariul meu: Conceptul de “teologie” este unul dinamic. (…)
Discuțiile actuale de pe unele bloguri evanghelice cu vizibilitate arată clar lipsa de gîndire teologică. Lipsa de concepte, bine înțelese, cu care să se trateze Cazul Iosif Țon, respectiv Mișcarea Străjerilor sau orice fenomen care apare.

Cazul Iosif Țon – Cronologie from România Evanghelică by Alin Cristea

Pagina Cazul Iosif Țon – Cronologie conține principalele momente din ultimele 2 luni, cu precizări și scurte comentarii.

 

Cazul Iosif Țon are o pagină de cronologie from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Alin Cristea a realizat pe blogul România Evanghelică o nouă pagină  denumită Cazul Iosif Țon – Cronologie.  În cadrul paginii menționate, Alin Cristea prezintă cronologic principalele momente din ultimele 2 luni(noiembrie-decembrie 2010), cu precizări și scurte comentarii referitoare la cazul Iosif Țon.

 

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (IX) AGA(2) from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon- Străjerii (IX) prezintă partea a doua a reacțiilor din mediul evanghelic românesc care au legătură cu decizia Adunării Generale a RVE de interzicere a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei. Conform informațiilor oferite de Vasilică Croitor citat de către Alin Cristea în cadrul cronologiei realizată pe România Evanghelică, decizia de interzicerea a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei a fost luată pe data de 7 decembrie 2010.

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Nelu’s  blog by nelu

This is the man the Romanian Baptists have recently excommunicated as an heretic. Does the history repeat itself? The communists persecuted him and now the Baptists, his brothers and sisters, the people he stood up for, are now denigrating him – executing him morally. They even passed a resolution to interdict his sermons to be […]

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Persona by DanutM

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton.

Nelu Balaj, a Romanian ordained as pastor in the Church of Scotland, about the Joseph Tson scandal.

 

Atenție la dezinformările de pe blogul lui Nelu Balaj from România Evanghelică by Alin Cristea

Un nou front de luptă de gherilă s-a deschis… în limba engleză, pe blogul lui Nelu Balaj.

Aici apare informația următoare: “Romanian Baptists have recently declared him (excommunicated him?) as an heretic.” Linkul duce la Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste.

În acest comunicat NU apare cuvîntul eretic!

De subliniat și că Iosif Țon nu a fost exclus din Cultul Baptist din România. (Nici nu era membru în Cultul Baptist din România.)

 

Cazul Iosif Țon – Străjerii are pagină pe blogul Istorie evanghelică from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Urmând modelul lui Alin Cristea care a realizat o pagină de cronologie adnotată despre cazul Iosif Țon denumită Cazul Iosif Țon – Cronologie, m-am gândit că ar fi util să așez în cadrul aceleiași pagini o listă cronologică a postărilor despre acest subiect. În argumentarea acestui demers am menționat faptul că această pagină are rolul de a aduna laolaltă arhiva cazului Iosif Țon –  Străjerii din postările apărute pe blogul Istorie Evanghelică.

 

Teofil Stanciu: În cazul lui Iosif Țon, degringolada teologică lasă măsurile luate fără suport dogmatic from România Evanghelică by Alin Cristea

Teofil Stanciu a scris probabil cel mai reușit articol cu referire la Cazul Iosif Țon.

Pe lîngă afirmația pe care am pus-o în titlu mai adaug o chestiune importantă din articolul inspirat intitulat Ce ne facem cu renegații?
Atenție la dezinformările lui Paul Dan from România Evanghelică by Alin Cristea Paul Dan despre Iosif Țon (pe blogul lui Dionis Bodiu): “Uniunea Baptistă face o decizie corectă de excludere a lui din rîndul baptiștilor.” Nu este adevărat că “Uniunea Baptistă face o decizie corectă de excludere a lui din rîndul baptiștilor”.

Pentru documentare citește și….

Cazul Iosif Țon – Declarații on România Evanghelică by Alin Cristea

Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto (Fotografii realizate de Alin Cristea)

Cazul Iosif Țon – Cronologie on România Evanghelică by Alin Cristea

Comunicatul Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în cazul Iosif Țon-străjerii

Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste

Ecoul comunicatului UBCBR refritor la ”retragerea ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (I)

Declarații și reacții față de decizia Consiliului Uniunii Baptiste de ”retragere a ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (II)

Comunicatul Uniunii Baptiste și reacțiile mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (III)

Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (IV)

Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (V)

Cazul Iosif Țon în dezbaterile evanghelicilor români

Ce este cesaționismul?

Iosif Țon ”Foștilor mei studenți și tineri teologi ”

Declarații și reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (VI)

Declarații și reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon- Străjerii (VII)

Declaratii si reactii în mediul evanghelic fată de cazul Iosif Țon – Străjerii (VIII) AGA(1)

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (IX) AGA(2)

Cazul Iosif Țon are o pagină de cronologie

Societatea Misionară Română l-a eliberat pe Iosif Țon de toate responsabilitățile

Cazul Iosif Țon – Străjerii. Pagină pe blogul Istorie evanghelică

Cazul Iosif Ton – Societatea Misionara Romana

Comitetul local radio Suceava către AGA Vocea Evangheliei

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei


Către comitetul AGA al RVE,

Iubiti frați,

Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

Deoarece această hotărâre poate afecta  relația dintre reprezentanții cultelor evanghelice din comitetul local radio Suceava, Comitetul local radio Suceava îsi rezervă libertatea de a decide asupra grilei de programe a acestei stații.

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Suceava Evanghelică by suceavaevanghelica

Cazul Iosif Ton – Societatea Misionara Romana


Apariția în mediul on-line a comunicatului Societății Misionare Române care menționează faptul că Iosif Țon a fost eliberat de orice responsabilitate în cadrul acestei instituții începând cu 1 ianuarie 2010 a generat vii dezbateri în blogosfera evanghelică. Comunicatul a fost comentat de către majoritatea ca o decizie nefavorabilă lui Iosif Țon până când Gamaliel  și alți comentatori au venit cu un punct de vedere nou asupra acestei problematici. Se cuvine remarcat aici și scepticismul lui Dănuț Mănăstireanu care scria următoarele pe blogul Guarding the Gospel, sursa comunicatului  în mediul on-line:

”Domnilor,
Sunteti absolut siguri ca titlul articolului dvs. reprezinta realitatea.
Inteleg atit diplomatia ‘evanghelica’ ce nu rosteste adevarul adevarat, ci comunica in eufemisme, care oculteaza realitatea pentru cei neavizati, cit si suspiciunea ‘crestineasca’ ce ne domina in aceste zile din urma, dar domnul Livius Percy traieste si poate fi contactat.
Deontologia jurnalistica elementara (si cu atit mai mult etica crestina) impune verificarea ‘intuitiilor’ sau a suspiciunilor noastre, inainte de a da drumul unor stiri senzationale. Asta daca nu suntem intr-o fuga nebuneasca dupa rating.
Daca citesc textul oficial , cum zic englezii, la ‘face value’ (…) eu vad apreciere si eliberarea pentru o alta lucrare, diferita de cea a SMR.
Desigur, se poate sa aveti dreptate, si acesta sa fie un mod elegant de a i se ‘ da papucii’. Dar nu este corect sa afirmati asta decit dupa ce ati facut verificarile de rigoare.
Astept vesti.”

Și veștile nu au întârziat să apară numai că trebuiesc și ele la rândul lor confirmate. Până la confirmarea unora dintre vești și infirmarea celorlalte istoria acestui subiect este următoarea:

30 decembrie 2010

Iosif Ţon a fost dat afara si de la Societatea Misionară Română! from Guarding the Gospel by Bebe Ciausu

După ce i s-a retras ordinarea de către Uniunea Baptistă din Romania şi a fost interzis la Radio Vocea Evangheliei, Iosif Ţon a fost “eliberat de orice responsabilitate” şi de la Societatea Misionară Română

 

Societatea Misionară Română l-a eliberat de toate responsabilitățile pe Iosif Țon începînd din 1 ianuarie 2011 from România Evanghelică by Alin Cristea

http://gtgospel.wordpress.com/2010/12/30/iosif-ton-a-fost-dat-afara-si-de-la-societatea-misionara-romana

 

Și Societatea Misionară Română a încheiat conturile cu Iosif Ţon from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor

Situl http://gtgospel.wordpress.com/ ne comunică faptul că Iosif Țon a fost îndepărtat (de data asta într-un mod elegant) din poziția deținută în bordul Societăţii Misionare Române. Pentru că documentul care dovedeşte aceasta este la rezoluţie mică, vă ofer transcrierea sa: (…)

 

Societatea Misionară Română l-a eliberat pe Iosif Țon de toate responsabilitățile from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Iosif Ţon a fost “eliberat de orice responsabilitate” de la Societatea Misionară Română.

 

Și Societatea Misionară Română a încheiat conturile cu Iosif Ţon (via Răscumpărarea memoriei) from Vaisamar by Vaisamar

Iosif Ţon, past the point of no return?

Situl http://gtgospel.wordpress.com/ ne comunică faptul că Iosif Țon a fost îndepărtat (de data asta într-un mod elegant) din poziția deținută în bordul Societăţii Misionare Române.

 

Comentariu la Și Societatea Misionară Română a încheiat conturile cu Iosif Ţon de către gamaliel from Comentarii pentru Răscumpărarea memoriei by gamaliel

Sunt câteva lucruri de precizat:
1. Iosif Ţon nu mai era membru în bordul SMR de la ieşirea la pensie.
2. Iosif Ţon era în echipa executivă ca misionar internaţional.
3. Chairman-ul Bordului de directori ai SMR este Oliver Ghitea, ginerele lui Iosif Ţon.
4. Comunicatul SMR nu face altceva decât informează că fr Iosif Ţon nu mai este în echipa executivă ca misionar, ca urmare a faptului că doreşte să se implice într-o altă lucrare.
5. Iosif Ţon nu a fost dat afară de la SMR, sunt convins că singur a decis să se retragă pentru a proteja această misiune, ca urmare a ” presiunilor” ce s-au făcut asupra lor în ultima perioadă ( probabil inclusiv de către sponsorii direcţi).
6. Spre deosebire de celelalte comunicate…acesta este unul de bun simţ…dovadă că se încheie cu o mulţumire pentru lucrarea făcută.
7.Iosif Ţon şi SMR vor rămâne în aceeași strânsă legătură, veţi constata