Arhive categorie: Greco-catolici

Simpozionul international Secularizarea si Europa contemporana- program


Simpozionul international Secularizarea si Europa contemporana a fost anuntat aici. Programul poate fi descarcat si in format pdf de aici.

Structura confesională a populaţiei (2010)


Confesiunea Număr membri Procentul
Biserica Ortodoxă Română 18 817 975 86,79%
Biserica Romano Catolică 1 026 429 4,73%
Biserica Română Unită cu Roma, Greco catolică 191 556 0,88%
Biserica Reformată 701 007 3,26%
Biserica Evanghelică Confesio Augustana 8 716 0,04%
Biserica Evanghelică Lutherană 27 112 0,12%
Biserica Unitariană 66 944 0,30%
Biserica Armeană 687 0,003%
Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi 38 147 0,17%
Uniunea Bisericilor Baptiste 126 639 0,58%
Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică 324 462 1,49%
Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea 93 670 0,43%
Biserica creştină după Evanghelie 44 476 0,20%
Biserica Evanghelică Română 18 178 0,08%
Cultul Musulman 67 257 0,31%
Cultul Mozaic 6 057 0,02%
Organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova” 80 000 0,36%

Total populaţie: 21 680 974 (Sursă: Institutul Naţional de Statistică – Recensământul din 2002)

Sursa: Radio România Actualități

Memorialul Durerii – Episodul 13 – Drama bisericii greco-catolice


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

Cum ar fi arătat istoria evanghelicilor dacă n-ar fi existat dorința de supraviețuire?


Pornind de la  de la argumentația lui Iosif Țon din anul 1989 prezentată și de mine sub titlul Iosif Țon despre supraviețuirea Bisericii sub comunism, coraborat cu o felicitare de Crăciun primită de la Episcopul greco-catolic de Oradea, Marius Cruceru se întreabă în cadrul articolului “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton cum ar fi arătat istoria baptiștilor și a celorlați evanghelici în comunism dacă nu ar fi fost dorința de supraviețuire. Fiind o problemă de istorie contrafactuală, personal îmi este greu să ofer un astfel de răspuns deși încerc în cadrul cercetărilor mele să înțeleg care au fost motivațiile acțiunilor liderilor evanghelici din perioada comunistă. În acest context lansez următoarea întrebare: Se poate realiza o disociere între liderii evanghelici și instituția pe care aceștia o reprezentau din punct de vedere administrativ în perioada comunistă? Spre exemplu, putem face o disociere între acțiunile unor lideri baptiști, care s-au ”apropiat” mai mult de autorități decât considerăm noi acum că trebuia, și Uniunea Baptistă, văzută în acest caz ca un organ administrativ, ca o instituție? Revenind la problema supraviețuirii, a jertfirii de sine, iată ce scrie Marius Cruceru:

Am primit o felicitare de la Episcopul Greco-Catolic de Oradea-Mare. Pe felicitare erau aşezaţi cu mîndrie doar episcopii care au murit în temniţele comuniste.

Nu m-am putut abţine să întreb: oare cum ar fi arătat şi istoria noastră, a baptiştilor, dacă nu am fi dorit atît de mult să supravieţuim cu orice preţ, să ne apărăm orchestrele de mandoline şi serviciile, clădirile şi podurile.

Ce-i foloseşte copilului să-i explice mă-sa că s-a curvit ca să le aducă cozonac de Crăciun, ca să nu mai mănînce pîine? Ce diferită ar fi fost istoria pastorului Wurmbrand dacă sora Sabina nu l-ar mi mînat spre pupitru cu vorbele: “Decît un şoţ laş, mai bine fără… “.

Oare cum ar fi arătat istoria baptiştilor, a penticostalilor, a creştinilor după Evanghelie, adventiştilor, dacă am fi luat calea greco-catolicilor.

Sursa: “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton by Marius Cruceru

Voi reveni cu detalii despre poziția exprimată de Richard Wurmbrand în Congresul cultelor din anul 1948 la care face referire Marius Cruceru în partea de final al articolului său.