Martirii credintei in inchisorile comuniste
Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a României
Creștinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.
Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.
Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.
Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.
Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.
Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.
Marton Aron
A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.
ISTORIE
Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.
AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.
ASUMARE
„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.
Partajează asta:
Elisei Pecheanu – 37 de ani de slujire pastorală
Elisei Pecheanu la BCB „Nădejdea” București
S-a născut la 27 iunie 1951 în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova, în familia Pecheanu Ion şi Elena, fiind al doilea copil din cei cinci copii ai acestei familii : Victoria (1950), Elisei (1951), Maria (1953), Daniel (1955) şi Ioan (1958).
Tatăl, Ion Pecheanu, provenea din loc. Roşcani, judeţul Galaţi, sosit şi rămas pe meleaguri prahovene cu prilejul satisfacerii serviciului militar, iar mama, Elena Pecheanu (Sterian), era din loc. Scorţeni, judeţul Prahova.
Părinţii, Ion şi Elena, erau credincioşi ortodocşi practicanţi. În anul 1951 au auzit Evanghelia de la un credincios baptist sosit pe meleaguri prahovene tocmai din părţile Botoşanilor. Numele lui era Unţeanu Constantin. Acesta i-a invitat la el acasă, şi le-a vestit Cuvântul Domnului. După prima seară de evanghelizare personală, Ion Pecheanu s-a hotărât să se pocăiască şi să devină un credincios sincer Domnului. După scurt timp şi soţia sa, Elena, a luat aceiași hotărâre, în ciuda „persecuţiilor” din partea familiei şi a Bisericii Ortodoxe din sat.
Au fost botezaţi în Numele Sfintei Treimi la Biserica Creştină Baptistă din Ploieşti în acelaşi an, 1951. Actul acesta al botezului nou-testamentar explică faptul botezării primului copil, Victoria (n. 1950) în Biserica Ortodoxă , iar începând cu Elisei, toţi copiii nu au mai fost botezaţi de copii mici.
Elisei Pecheanu a crescut deci în familie de credincioşi baptişti, fiind învăţat din pruncie Sfintele Scripturi. Deoarece în localitatea natală Scorţeni, nu era Biserică Baptistă, au fost primiţi ca membri în Biserica Creştină Baptistă din Ţintea, judeţul Prahova. Frecventau serviciile divine ale Bisericii, cu regularitate, deşi distanţa dintre Scorţeni şi Ţintea era de aproximativ 10 km. Mergeau pe jos, nu existau mijloace de transport pe vremea aceea. Copiii mai mari mergeau de mână, pe jos, iar cei mici în braţele părinţilor, 10 km dus şi 10 km întors. Bucuria întâlnirii cu Domnul şi cu fraţii întrecea orice obstacol. Dragostea dintâi pentru Domnul era foarte mare.
Anul 1960 a fost un an dramatic pentru familia Pecheanu. În luna mai a trecut la cele veşnice fiul cel mai mic, Ioan, iar în luna septembrie a fost chemat acasă, la odihna veşnică, după o grea suferinţă, tatăl copiilor, Ioan Pecheanu (36 de ani).
Rămasă văduva la vârsta de numai 32 de ani cu patru copii, mama, Elena Pecheanu nu s-a mai recăsătorit, dar a rămas şi credincioasă Domnului care a ajutat-o să-şi crească copiii în frica Domnului, astăzi toţi patru fiind credincioşi împreună cu familiile lor. La vârsta de 76 de ani ( în anul 2005) a fost chemată la odihnă veşnică şi mama pastorului, Elena Pecheanu.
La vârsta de numai 9 ani, Elisei fiind băiatul cel „mare”, a luat greutăţile vieţii în serios, orfan de tată fiind, şi a simţit din plin ostilitatea lumii în care trebuia să trăiască.
Elisei Pecheanu a urmat cursurile Şcolii generale de 8 ani în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova între anii 1958-1966, apoi între anii 1966-1969 a urmat cursurile Şcolii profesionale din oraşul Plopeni, judeţul Prahova, fiind calificat în meseria de strungar în metale. A urmat şi promovat cursul seral la Liceul Teoretic din Plopeni, examenul de bacalaureat fiind susţinut şi promovat la Liceul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Serviciul militar l-a satisfăcut la U.M. 01042 Vânători de Munte, Curtea de Argeş, în perioada octombrie 1972 – martie 1974.
Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în compania celor credincioşi Domnului în Bisericile Creştine Baptiste din judeţul Prahova sub păstorirea binecuvântată a Domnului Isus, Marele Păstor, şi a fratelui pastor Păiş Dumitru. A fost membru aparţinător, copil fiind, în Biserica Creştină Baptistă din Ţintea, judeţul Prahova.
După primirea botezului nou-testamentar, în duminica din 30 august 1970, în Biserica Creştină Baptistă din Drajna de Jos, judeţul Prahova, botezător fiind pastorul Dumitru Păiş, devine membru cu drepturi depline al Bisericii Creştine Baptiste din Ţintea. A slujit şi ca membru în comitetul bisericii şi apoi ca secretar al bisericii. În această perioadă a participat activ la întâlnirile de tineret din biserica locală şi din bisericile din Prahova, a condus ora de rugăciune, ora biblică şi a predicat Cuvântul Domnului la serviciul divin.
Pastorul Păiş Dumitru împreună cu alţi fraţi bătrâni ai Bisericii, au fost oamenii prin care Dumnezeu i-a vorbit tânărului Elisei, chemându-l la slujirea pastorală. Aceştia i-au propus fratelui Elisei Pecheanu să meargă la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti pentru a se pregăti se devină slujitorul Domnului cu Evanghelia. Glasul Domnului a răsunat adânc în inima acestui tânăr credincios şi s-a materializat prin înscrierea la concursul de admitere la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, în sesiunea septembrie 1974. A avut harul deosebit oferit de Dumnezeu, ca să fie declarat admis la acest concurs, fiind unul din cei douăzeci de tineri admişi, concurs la care au participat peste o sută de candidaţi din toată ţara. A urmat şi absolvit cursurile de zi ale Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti în perioada 1974-1978, director al acestui aşezământ de cultură teologică fiind Profesor Dr. Ioan Bunaciu, primind Diploma în Teologie în iunie 1978, alături de cei 16 absolvenţi.
Serbarea de graduare a avut loc la Biserica Creştină Baptistă nr.1 din Timişoara, pastor al acestei biserici fiind Râncu Ioan. Doi colegi au fost exmatriculaţi după memoriul seminariştilor din 1976 (Ianculovici Dimitrie şi Prejban Ionel), iar doi dintre cei rămaşi au decedat la cutremurul de pământ din 4 martie 1977 (Morocoş Nocolae şi Rusu Ioan).
Elisei Pecheanu s-a căsătorit, sub călăuzirea Domnului, cu Eugenia Horopciuc din Arborea, judeţul Botoşani, al doisprezecelea copil din cei treisprezece ai familiei Horopciuc Ioan şi Adela, Eugenia fiind membră a Bisericii Creştine Baptiste „Golgota” din Bucureşti, şi membră a corului Bisericii. Întâlnirea dintre cei doi s-a făcut la orele de tineret ale Bisericii, ea fiind membră acolo, iar el seminarist trimis în practica pastorală. Oficierea căsătoriei a avut loc în Biserica Creştină Baptistă din Câmpina, la data de 27 iunie 1976, oficiată de către pastorii Păiş Dumitru, Rădulescu Titus şi Cure Simion.
Familia Pecheanu Elisei şi Eugenia a fost binecuvântată de Domnul cu două fete : Emilia Marta (1978) şi Fibia Adela (1981). Amândouă fetele, acum licenţiate în Teologie – Limbi Străine, sunt credincioase şi căsătorite, fiecare la casa ei. Familia Ursaciuc Daniel şi Emilia Marta, Daniel fiind pastorul Bisericii Române „Izvorul vieţii” din Londra, şi au trei copii : Naomi, Ruben şi Natanael. Familia Mocanu Vlad Andrei şi Fibia Adela, sunt membrii Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti. Ei nu au încă copii.
O dată cu primirea Diplomei în Teologie, iunie 1978, proaspătul absolvent Elisei Pecheanu ar fi trebuit să primească şi acordul Departamentului de Culte din vremea aceea să fie ordinat în slujba de păstor. Dar nu a primit decât în anul următor, adică începând cu unu aprilie 1979, cu siguranţă din cauza memoriului semnat în 1976, memoriu de pe care nu şi-a retras semnătura.
A fost ordinat ca pastor, în luna mai, ziua 27, anul 1979, la Biserica Creştină Baptistă „Privegherea” din Bucureşti, de care aparţineau şi Biserica Creştină Baptistă din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, şi Biserica Creştină Baptistă din loc. Valea Dragului, judeţul Giurgiu. Comisia de ordinare a fost alcătuită din următorii fraţi pastori: Sărac Iosif, Păiş Dumitru, Taloş Vasile.
Deoarece nu avea unde să locuiască în Bucureşti, oraşul fiind declarat închis pe vremea comuniştilor, cu acordul conducerii Comunităţii de Bucureşti, a primit din partea pastorului Păiş Dumitru dreptul de a păstori trei dintre bisericile acestuia din Prahova (Ţintea, Câmpina, Filipeştii de Pădure), şi posibilitatea de a locui împreună cu familia la casa pastorală din Câmpina, încă din 1976. Cercul pastoral nou înfiinţat presupunea deplasarea săptămânală a pastorului Elisei Pecheanu la cele şase biserici pe o rază de peste 150 km. Petrecea o săptămână în cele trei biserici din Bucureşti, Voluntari şi Valea Dragului, iar săptămâna următoare la cele trei biserici din Prahova : Câmpina, Ţintea şi Filipeştii de Pădure. Era o activitate istovitoare atât pentru el cât şi pentru familia sa care trebuia să rămână singură la Câmpina, la casa pastorală. Nici bisericile nu se puteau bucura de o implicare mai amănunţită a pastorului în activităţile lor.
Ca şi când nu ar fi fost de ajuns aceste greutăţi, pastorul Elisei Pecheanu a trebuit să înfrunte şi ameninţările securităţii prin „împuterniciţii” de la Bucureşti şi de la Ploieşti, cât şi a „colaboratorilor” acesteia, infiltraţi în bisericile pe care le păstorea. Cu toate acestea în această perioadă (1978-1984), bisericile păstorite au crescut numeric şi în calitate, iar el a predicat Evanghelia cu putere, chemându-i pe oameni la pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus. S-a bucurat însă deplin de prezenţa nelipsită a Domnului Isus şi de ajutorul preţios şi la vreme potrivită primit din partea Celui ce-l chemase la slujirea pastorală. Bisericile pe care le păstorea având fiecare Casă de Rugăciune proprie, nu a trebuit să se implice şi în construcţii, ci doar a predicat Evanghelia.
A slujit pentru o vreme (1983-1984) şi în conducerea Comunităţii de Bucureşti în calitate de vicepreşedinte.
Deoarece s-a confruntat şi cu o lipsă de colaborare din partea colegilor pastori din Bucureşti, pe care îi invita să predice adesea, dar care nu prea răspundeau invitaţiilor, s-a văzut nevoit să accepte invitaţia Bisericii Creştine Baptiste „Maranata” din Hunedoara, să o păstorească. În septembrie 1984 se transferă cu acordul Uniunii Baptiste din România în noul cerc pastoral al Hunedoarei. Dar şi pe acele meleaguri era aceeaşi problemă a lipsei de păstori. Aşa că în scurt timp de la sosirea la Hunedoara, a fost invitat să preia pe rând şi păstorirea bisericilor baptiste din Călan, Negoi, Lunca Cernii, Pestiş, Cârjiţi, Mintia şi Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Deva, toate acestea din judeţul Hunedoara.
O nouă chemare, o nouă provocare, o nouă slujire, parcă mai mult decât avusese până aici. Se pare că cei şase ani de până acum fuseseră doar pregătirea pentru ce urma să fie în slujirea pastorală de aici înainte. Şi aici în noul cerc pastoral, existau case de rugăciune la fiecare biserică, unele însă vechi care necesitau demolare şi reconstrucţie, altele doar reparaţii capitale. În această perioadă, din punct de vedere administrativ, s-a extins casa de Rugăciune a Bisericii Baptiste „Maranata” din Hunedoara, s-a construit Casa pastorală cu anexe, Biroul pastoral şi o sală polivalentă, funcţională pentru serviciile Bisericii. Toate acestea însă fără autorizaţie de construcţie deoarece autorităţile n-au vrut să le-o elibereze. Tot atunci s-a întocmit proiectul şi s-a cumpărat şi terenul din centrul vechi al oraşului Hunedoara pe care astăzi se înalţă noua şi frumoasa Casă de rugăciune a Bisericii. Tot în această perioadă pe când pastorul Elisei Pecheanu era pastor girant al Bisericii din Deva, se lucra intens la construirea noului locaş de închinăciune al bisericii.
Din 1984 până în 1989, la Revoluţie, a avut de întâmpinat foarte multe probleme din partea securității, şi a împuternicitului de la Deva. Au fost foarte multe piedici în lucrare din cauza faptului că a refuzat categoric colaborarea cu securitatea. A fost ameninţat deseori cu destituirea, au mers până acolo încât să-i curme firul vieţii în Spitalul din Hunedoara, unde era internat pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale, sau au încercat înscenarea unor accidente cu maşina asupra lui. N-au reuşit. Dumnezeu nu le-a permis. N-a fost lăsat la bunul lor plac. Nu i s-a aprobat eliberarea paşaportului personal, decât numai după 1990. N-a putut călători în străinătate. Nu a putut studia în străinătate. Nu i s-a dat autorizaţie de construcţie pentru Case de rugăciune. A construit fără autorizaţie la Hunedoara, au fost chemaţi cu Biserica în judecată până la Tribunalul Suprem la Bucureşti. Nu li s-a făcut dreptate, dar au fost apăraţi de puterea Domnului care nu a îngăduit să li se demoleze construcţia.
Despre toate aceste evenimente pastorul Elisei Pecheanu povesteşte cu dea-măruntul în volumul de amintiri (ne)cenzurate intitulat „Trepte spre desăvârşire” care este în curs de apariţie.
A fost invitat de către colegii săi pastori să predice Evanghelia în majoritatea Bisericilor Baptiste din judeţul Hunedoara şi judeţele limitrofe, la evanghelizări, la botezuri, la cununii religioase, la înmormântări… etc. De asemenea au fost organizate frumoase sărbători cu diferite prilejuri în Biserica din Hunedoara şi la celelalte biserici pe care le păstorea, la care au fost invitaţi colegi pastori din Comunitate şi din ţară.
În perioada 1991-1993 a urmat cursurile intensive organizate de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti în vederea obţinerii Licenţei în Teologie, fiind Licenţiat în Teologie în iunie 1993.
În februarie 1994, după zece ani de slujire pastorală la Hunedoara (cea mai lungă perioadă de păstorire a Bisericii din Hunedoara, dintre toţi păstorii de până atunci), la chemarea Domnului Isus, prin fratele pastor, prof .univ. dr. Vasile Talpoş, pastorul Elisei Pecheanu se mută la Bucureşti, cu familia. Este ales ca pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti alături de pastorul acesteia, prof. univ. dr. Vasile Talpoş, unde slujeşte şi în prezent, este de asemenea angajat în funcţia de secretar şef al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti (1994-2007), slujeşte şi ca secretar şef al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti (1997-2007). Datorită muncii fizice şi intelectuale extenuantă pe care a depus-o în toate aceste implicări, pastorul Elisei Pecheanu a suferit câteva accidente vasculare cerebrale (2004, 2005, 2006), fiind pensionat medical în aprilie 2007.
A participat în această perioadă activ la păstorirea bisericii, la construirea noului locaş de închinăciune al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea”, cât şi la procesul de acreditare atât al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, cât şi al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti. Efortul intelectual intens depus la toate aceste lucrări, pregătirea permanentă de a predica Evanghelia în Biserica pe care o păstoreşte, cât şi activităţile de familie, au făcut ca să nu poată avea nici măcar o zi de odihnă…, muncă în exces… muncă ce a dus la îmbolnăvire, fiind necesară pensionarea medicală.
Astăzi slujeşte prin harul Domnului, numai ca pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti, predicând Evanghelia alături de pastorii : Prof.univ.dr. Vasile Talpoş şi drd. Constantin Ghioancă[ii], şi este împreună cu soţia sa, Eugenia, care este şi ea suferindă.
Pastorul Elisei Pecheanu este autorul a mii de predici, rostite de-a lungul a celor peste 36 de ani de slujire pastorală şi cu Evanghelia, cât şi a volumului de poezii „Păstorul Cel Bun” (apărut în 2009), şi al volumelor :
„ Trepte spre desăvârşire” – Memorii (ne)cenzurate ( în lucru)[iii]
„ Picături de Har” – schiţe de predici (în lucru)
Pentru toate acestea se cuvine întreaga mulţumire şi toată slava adusă Celui Veşnic, Celui ce l-a chemat la slujire, Celui ce nu l-a părăsit niciodată, Celui care-l aşteaptă în slava Sa, Domnului şi Mântuitorului lui personal, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Iuda 24-25 „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”.
Pastor, Elisei Pecheanu
Bucureşti, 01 iulie 2010
Partajează asta:
Christian Wölfkes, dulgherul care l-a întors pe Richard Wurmbrand la Dumnezeu
Când vorbim de creştini după Evanghelie nu putem să nu amintim de Alexandru Panaitescu, Florea Moisescu, Gheorghe Giuvelea, Ioan Severa, Marin Ionescu ş.a. Dar pe lângă aceştia au existat şi frați din cadrul Adunărilor Creştine după Evanghelie care au stat în umbră ascultând de Dumnezeu şi făcând voia Lui acolo unde El i-a așezat, dar având un impact asupra altor persoane. Acele rotiţe mici care pun în mişcare roţile mari. Un astfel de frate a fost Christian Wölfkes, un dulgher german (sas) din Braşov care l-a întors la credinţă pe evreul Richard Wurmbrand.
Evenimentul se întâmpla în 1937 într-un cătun din România. Despre Wölfkes aflăm că “fusese convertit la creştinism în timpul unei campanii de înviorare spirituală a Bisericii Luterane din România, condusă de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alăturat unui grup de credincioşi care se numeau Creştini după Evanghelie.”[1] Cel care l-a adus la credinţă se numea Pitter şi era rotar. Spirit misionar, ajuns la o etate înaintată, Wölfkes era conştient de faptul că un creştin trebuie să fie lumină în lume.
Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui avea pe inimă aducerea evreilor la Domnul Cristos. Din pricina vârstei înaintate şi-a bolii nu putea să meargă în căutarea lor, aşa că se ruga zilnic Domnului să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Când Richard Wurmbrand a ajuns în primavara lui 1937 în satul acela, pentru a se reface fiind bolnav şi slăbit, a fost ajutat de Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie şi i-a vorbit despre Domnul Isus Cristos ca împlinire a tuturor profeţiilor mesianice încât evreul Wurmbrand a devenit creştin, urmându-L pe Domnul. Chiar dacă i-a vorbit puţin acesta a fost marcat de atitudinea lui şi de credinţa pe care o avea.
Rugăciunile sale au fost ascultate şi-n acel an l-a adus la Domnul pe Richard Wurmbrand, un evreu ateu. După aceea i-a făcut cunoştinţă şi cu alţi evrei creştini pe care îi cunoştea. Chiar dacă Wölfkes a plecat în veşnicie în timpul războiului, Wurmbrand a continuat lucrarea printre evrei până acolo că în Bucureşti a luat fiinţă o Biserică de creştini evrei. Se poate considera un rod al rugăciunilor fratelui Wölfkes. Rămâne pentru noi un exemplu de dedicare dincolo de vârsta, boala şi sărăcia acelor ani.
[1] Richard Wurmbrand, Cristos pe uliţa evreiască, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994, p.17
Un articol de Bogdan Emanuel Răduț
Partajează asta:
„Va trebui sa nationalizam Seminarul Baptist din Bucuresti”
Image via Wikipedia
Cine a crezut că naționalizarea este o invenție comunistă va fi uimit să constate că astfel de acțiuni erau preconizate și în perioada de aur a democrației românești. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în perioada de democrație socialistă, naționalizarea la care face referire documentul viza trecerea Seminarului Teologic Baptist din administrarea Foreign Mission Board of the Southern Baptist Convention în administrarea baptiștilor români (Comunitatea Baptistă București, respectiv Uniunea Comunităților Baptiste din România).
Astfel, în cadrul unui Referat din anul 1927 privind regimul asociațiilor baptiste se analizează pe parcursul a 7 pagini situația confesiunii baptiste care solicita să fie recunoscută cu statutul de cult religios și se plângea autorităților prin intermediul Alianței Mondiale Baptiste de persecuțiile la care credincioșii baptiști erau supuși. Contextul politic era cel al dezbaterilor din societatea românească despre legea cultelor care avea să fie promulgată în anul 1928 și avea ca și cadru legislativ pentru discuțiile despre libertatea religioasă prevederile Constituției Române din anul 1923.
Partea cea mai interesantă a referatului este cuprinsă la secțiunea „Concluzie” unde se punea printre altele și problema interzicerii exercițiului public al cultului baptist. Cum vorbim de un stat de drept „a opri cu desăvârșire exercițiul cultului baptist este cu neputință. Constituția garantează deplina libertate cultelor al căror exercițiu nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri și legilor de organizare ale Statului” iar doctrina baptiștilor, continuă documentul „nu cuprinde nimic primejdios din acest punct de vedere.” Cu toate acestea, există și un aspect care deranja, practica religioasă a cultului. Pentru rezolvarea acesteia, practica religioasă „trebuie reglementată precis și supravegheată de aproape.”
De asemenea, „o deosebită atenție va trebui să se dea pregătirii predicatorilor și Statul va trebui să intervină impunând organizațiilor baptiste aplicarea în slujba de predicator numai a persoanelor care au anumită pregătire, al cărui minim trebuie fixat de noi.”
„În scopul acesta va trebui să naționalizăm Seminarul Baptist din București, impunând trecerea lui în mâinile organizației române baptiste sau închiderea lui. Trebuie fixate de noi condițiile de admitere în seminar, studiile de seminar, condițiile de admitere a profesorilor și trebuie să facem ca predicatorii să se aleagă numai dintre absolvenții lui.”
Care era temerea autorităților?
Iată și răspunsul: „Străinii pot să se ocupe de concetățenii lor așezați temporar la noi, dar nu putem lăsa educația sufletească a cetățenilor noștri în grija străinilor.”
Partajează asta:
Baptismul e o religie a convingerilor
„Baptismul e o religie a devotamentului și a convingerilor față de Isus Hristos”
Memoriu al Uniunii Baptiste prin care aceasta protesta față de situația baptiștilor din România
București, 15 noiembrie 1938 (AE F71 V24 F85)
Partajează asta:
Call for papers: Simpozionul Naţional «Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană» Ediţia a II-a
Universitatea «Alexandru Ioan Cuza», Iasi
Centrul de Studii Biblico-Filologice «Monumenta linguae Dacoromanorum»
Institutul de Filologie Română «A. Philippide», Iasi
Asociaţia de Filologie si Hermeneutică Biblică din România
organizează
SIMPOZIONUL NAŢIONAL
«EXPLORĂRI ÎN TRADIŢIA BIBLICĂ ROMÂNEASCĂ ŞI EUROPEANĂ»
Ediţia a II-a
Iaşi, 4-6 noiembrie 2011
Specialiştii interesaţi să participe la Simpozion sunt rugaţi să transmită organizatorilor titlul comunicării însoţit de un rezumat de maximum 100 de cuvinte şi de câteva referinţe bibliografice), împreună cu datele personale (adresă, afiliere academică), la adresa simpozionmld2011 at gmail.com, până la data de 1 septembrie 2011.
Fiecărei comunicări individuale îi vor fi rezervate, pentru prezentare, 30 de minute (inclusiv întrebările si discuţiile).
Acceptul de participare la Simpozion va fi transmis individual participanţilor până la data de 30 septembrie 2011. Cu 10 zile înainte de începerea Simpozionului, participanţii vor primi prin e-mail programul general.
Lucrările Simpozionului vor fi editate ulterior de către organizatori într-un volum publicat la Editura Universităţii din Iaşi. Indicaţiile tehnoredacţionale vor fi comunicate ulterior participanţilor ale căror contribuţii vor fi reţinute spre publicare.
Taxa de participare (180 de lei) va acoperi cheltuielile de organizare curente si editarea volumului simpozionului si va fi plătită imediat după comunicarea acceptării de către organizatori a comunicării respective (30 septembrie 2011). Fiecare participant va primi ulterior un exemplar gratuit din volumul cu actele Simpozionului. Taxa de participare va fi depusă în următorul cont bancar: numele beneficiarului: Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România; contul IBAN: RO72BRDE240SV57759112400; numele băncii: BRD, Agenţia Copou, Bd. Carol I, nr. 8, Iaşi, cu menţiunea, pentru simpozionul Explorări. O copie scanată a chitanţei va fi expediată prin e-mail d-nei Sabina Savu-Rotenstein (sabinasavu at yahoo.com).
Detalii complete AICI.
Sursa: http://vaisamar.wordpress.com
Partajează asta:
Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Sâmbătă 4 iunie 2011
Sâmbătă 4 iunie
A treia secțiune de comunicări (9.00-13.30)
Moderator Cristian Bădiliță
Orele 9.00-9.30
Didier Rance
Persecuții împotriva creștinilor în lumea de azi
Articole similare:
Colocviul „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”.
Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Vineri 3 iunie 2011
Istorie Evanghelica 