Noul Testament de la Bălgrad 1648/1998 format pdf via Pro(-) scris
Linkurile de descarcare a pdf-ului sunt: aici si aici.
Informația a fost preluată de aici: http://sldsjd.wordpress.com
Partajează asta:
În esenţă, comunismul a fost şi este o „religie seculară“
Comunismul ca și religie politică capătă o nouă formă, se dezvăluie mai clar cititorului prin cartea profesorului Vladimir Tismăneanu, Despre comunism. Destinul unei religii politice. Acesta decriptează, după cum remarcă și doamna profesoară Marta Petreu în cadrul unei recenzii sintetice și bine conturată, pretențiile hegemonice ale comunismului. Dorința acestuia de a controla oamenii și societatea românească dacă ne referim la țara noastră. Comunismului ca religie politică i-am dedicat și eu un subcapitol în cadrul lucrării mele de doctorat intitulat Comunismul, ateism sau religie secularizată?. Revenind la cartea domnului Tismăneanu, redau mai jos așa cum am menționat acea parte din recenzia doamnei profesoare Marta Petreu în care aceasta reliefează argumentele domnului Tismăneanu care susțin afirmația conform căreia comunismul a fost o religie politică, o „religie seculară“, autodeclarată drept ştiinţă.
În esenţă, comunismul a fost şi este o „religie seculară“, autodeclarată drept ştiinţă, în care au fost prezente toate „temele religiei creştine“, precum căderea, fericirea originară, ispăşirea, venirea noului Mesia etc.; o religie care „făgăduieşte […] transformarea condiţiei umane“ în mod radical, adică promite o mîntuire; o religie care cere, în schimbul mîntuirii, chiar sufletul omului – căci, oare, ce altceva este formarea omului nou, programată şi de comunişti, şi de fascişti, decît o formă mascată şi secularizată a faimosului pact, în care omului îi este cerut, drept preţ al unor avantaje, sufletul însuşi? Vladimir Tismăneanu observă cu întemeiere că „demantelarea individului“, inclusiv a nucleului moral al acestuia, a mers mînă în mînă cu proiectul totalitar de „creare a omului nou“. Este de altfel o trăsătură a totalitarismelor secolului trecut, a amîndurora, faptul că, aşa cum a observat Cioran în anii treizeci (el, vorbind despre extrema dreaptă, a făcut-o cu încîntare), ele „nu lasă pe nimeni în pace“, ci se amestecă „în toate planurile vieţii – de la religie la sexualitate“.
Marta Petreu, Comunismul prin concepte şi biografii neromanţate, Revista Apostrof, anul XXII, nr. 12, (259) citat în Vladimir Tismăneanu, Istorie, naluciri si adevar: A scrie ca un om liber despre totalitarismele veacului XX.
Partajează asta:
Tim Makins, un fotograf britanic, afirmă că a descoperit Chivotul Legii
Chivotul Legii, despre care Biblia spune că adăposteşte Tablele Legii, date de către Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, s-ar afla într-o capelă a Bisericii St. Mary din Etiopia, încă din anul 1960, susține fotograful britanic Tim Makins, care spune că ar fi descoperit chivotul într-o excursie întreprinsă în Etiopia.
Chivotul ar putea fi mutat din cauza lucrărilor de renovare la care va fi supusă biserica, iar acest lucru ar putea oferi creştinilor şansa de a vedea Tablele Legii, susţin reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Etiopia.
Chivotul Legii, una dintre cele mai căutate relicve biblice, este construit din lemn de salcâm placat cu aur, iar pe capac are fixaţi doi heruvimi din aur. Referitor la mutarea Chivotului, Makins susţine că în felul acesta s-ar putea confirma sau infirma afirmaţiile reprezentanţilor Bisericii etiopiene privind existenţa acestuia în capela Bisericii St. Mary.
Mai mult, Paulos a dat asigurări că obiectul se află în stare bună, fiind aproape identic cu cel descris în Biblie. El ar conţine şi resturi de mană, biblica hrană a evreilor.”
Partajează asta:
Originile Inchiziţiei – prima parte via Istorii regasite
Inchiziţia a fost creată cu scopul de a cerceta şi a-i descoperi pe eretici, de a-i ancheta, de a le încheia actele de acuzaţie şi de a-i preda pe cei vinovaţi tribunalelor laice pentru judecare condamnare şi pedepsire. Prin termenul de erezie se înţelegea o serie de abateri de la dogma bisericii catolice.
Astfel, era socotit ca fiind eretic acela care punea la îndoială litera Evangheliei şi cuvântul unui călugăr, indiferent de comportarea acestuia. Mai era de asemenea considerat eretic şi ţăranul care întârzia la predarea dijmei către mănăstire, sau meseriaşul de la oraş care depunea un obol prea mic în “cutia milei”, sau femeia care mergea la piaţă într-o zi de post… Şi exemplele pot fi înmulţite.
În limba latină “inquisitio” inseamna “cercetare“. Încă de la aparţia sa inchiziţia şi-a propus ca scop cercetarea şi descoperirea ereticilor care începuseră să se înmulţească, luând o amploare îngrijorătoare, fie că era vorba de vrăjitoare sau de abateri de la credinţă. În atitudinea faţă de eretici, autorităţile clericale, care jucau un rol de prim plan în viaţa socială a timpului, au evoluat de la o relativă indulgenţă într-o primă etapă, la o asprime din ce in ce mai mare, mergând până la aplicarea unor pedepse extreme. Sf. Augustin, de pildă, recomanda tratarea acelora care încălcau dogma cu o “temperata severitas”, ceea ce însemna de regulă condamnări la amenzi mai mici sau mai mari şi la exil. Amenzile puteau culmina cu confiscarea bunurilor şi a averii, bineînţeles în folosul bisericii. Începute în secolele X-XII, execuţiile ereticilor prin ardere pe rug sau spânzurare s-au înmulţit în Franţa, Italia, Imperiul Romano-German şi Anglia. Cu toate acestea, încă în 1184, papa Lucius al III-lea şi împăratul Barbarossa au căzut de acord ca pedepsele aplicate celor vinovaţi de această crimă să se reducă la exil, confiscarea averii, dărâmarea locuinţei şi pierderea drepturilor civile.[…]
Partajează asta:
Isus şi Lincoln, cei mai populari în SUA
Isus este a doua cea mai populară persoană din Statele Unite, conform unui sondaj care îl indică pe fostul preşedinte Abraham Lincoln drept cea mai populară persoană din America.
Analiştii de la Public Policy Polling au dezvăluit faptul că Abraham Lincoln se află în fruntea preferinţelor americanilor cu 91% dintre voturi, urmat de Iisus, votat de 90% dintre participanţi, preşedintele George Washington de 86%, Maica Tereza de 83%, Martin Luther King Jr. de 74%, iar Ghandi de 64% dintre americani.
Sondajul a fost realizat cu scopul de a vedea dacă vreun alt personaj din istorie va reuşi să depăşească recordul de popularitate atins de Aaron Rodgers, jucătorul de fotbal american de la Green Bay Packers, care a primit 86% dintre voturi în favoarea sa.
Sursa: christianpost.com
Partajează asta:
Bogdan Duca – Orientul Mijlociu între iluzia liberală şi iluzia islamică. Creştinismul în faţa ofensivei islamiste
Civilizaţia creştină s-a născut, format şi consolidat în Orientul Mijlociu. Acolo se găsesc majoritatea punctelor de reper ale Creştinismului: Ţara Sfântă, cu toate vestigiile sale, celebrele „Biserici ale Apocalipsei”, patru din principalele Patriarhii ale Bisericii, locurile unde s-au desfăşurat primele 7 Concilii ecumenice, deşerturile ce au generat monahismul, care la rândul său a fost fermentul culturii creştine de mai târziu, locul primelor mari şcoli teologice, centre de mare cultură, civilizaţie şi spiritualitate. În locul unei societăţi creştine înfloritoare, nu au mai rămas decât nişte comunităţi creştine îmbătrânite şi nişte vestigii. Dar nici acestor comunităţi şi vestigii nu li se mai îngăduie libertatea de a-şi trăi propria credinţă.
Islamul, religia dominantă în Orientul Apropiat, a fost temperat în efortul său de a dezintegra complet comunităţile creştine orientale doar de doi factori: toleranţa turcilor otomani şi descoperirea valorilor modernităţii politice, în secolul al XX-lea. Millet-ul otoman, care acorda protecţie şi autonomie comunităţilor religioase non-islamice recunoscute de Înalta Poartă, a temperat fanatismul arab şi i-a ferit pe creştini şi pe evrei de spectrul islamizării. Secolul XX a impus apariţia statelor moderne din lumea islamică, fundamentate pe principiul separării religiei de stat şi al toleranţei religioase.
Renaşterea islamistă, începută odată cu dispariţia protectoratelor occidentale asupra Orientului Apropiat, a determinat restaurarea, într-o formulă tot mai agresivă, a unei viziuni asupra lumii în care Islamul trebuie să deţină controlul cu orice preţ, sub necesitatea de a împlini o poruncă din partea lui Allah. Adversarii imediaţi au fost, desigur, occidentalii şi exponenţii unei viziuni occidentale asupra statului. Naţionalismul arab a devenit indisolubil legat de Islam şi de obligaţia de a trăi într-o societate care să se supună normelor acestuia.
Lunga pace otomană (în fapt un armistiţiu util menţinerii unităţii Imperiului Otoman) a fost înlocuită de o dublă iluzie: iluzia liberală şi cea islamică.
Iluzia liberală
Iluzia liberală este cea a universalităţii democraţiei liberale. Conform adepţilor acestei iluzii, orice stat poate să fie democratic, indiferent de datele culturale şi civilizaţionale ale populaţiei care locuieşte pe cuprinsul acelui stat. Este suficient doar un mimetism instituţional, pentru a garanta modernitatea. Efectul acestei iluzii a fost şi mai este încă simţit în lumea arabă.
Dezintegrarea Imperiului Otoman a dus la apariţia unor state „moderne” şi cu idealuri democratice. Din păcate pentru marea majoritate a cetăţenilor, aceste state au încăput pe mâna unor dictatori, mai mult sau mai puţin feroci, toţi decişi să îşi atragă simpatia puterilor civilizate şi să îşi protejeze puterea politică de proprii lor cetăţeni: musulmanii.
Jocul pervers şi dificil al diverşilor lideri orientali de a reprima nedemocratic renaşterea Islamului şi de a mima în faţa Occidentului modernitatea şi democraţia s-a sfărâmat, în ultimii ani, din pricina….propriilor lor aliaţi.
Puterile occidentale, mânate de iluzia liberală (bine „înarmată” la rândul ei de ideologii pe cât de odioase pe atât de populare: multiculturalism, „noua toleranţă”, corectitudine politică, tiermondism, etc. ) au creat condiţii pentru democratizarea autentică a statelor din Orientul apropiat, o democratizare pe cât de eficientă, pe atât de periculoasă.
Popoarele arabe eliberate de dictatori (de altfel destul de occidentali prin mentalitate, fie şi măcar prin pragmatismul lor) au ales nu democraţia liberală, ci Islamul integrist, antimodern şi anti-occidental. Iar primele victime ale acestei opţiuni au devenit creştinii.
Iluzia islamică
Desigur, adepţii „profetului” Mahomed pot să creadă că Islamul este o soluţie socială şi politică pentru problemele umanităţii. Pot să creadă şi că Sharia este cea mai corectă legislaţie cu putinţă. De la credinţe la fapte este o cale prea lungă, însă.
Iluzia islamistă este o iluzie ideologică. Spre deosebire de iluzia universalităţii liberalismului, iluzia islamistă nu este însă o boală (relativ) benignă. Ca orice ideologie, islamismul are o viziune dualistă: există un adevăr, revelat de „Profet” şi un ocean de minciuni ce trebuie neutralizat prin impunerea acestui adevăr.
Această neutralizare a început prin încurajarea, sub privirile mioape ale unui Occident care aplaudă tâmp „democraţiile” arabe, reinstaurării Shariei ca lege oficială, prin redeclanşarea prigoanei împotriva creştinilor, prin limitarea libertăţilor civile şi religioase până la limitele impuse de interpretările restrictive ale Coranului.
Acelaşi Occident miop păstrează o suspectă tăcere în faţa represiunilor inadmisibile, în modernitate, la care sunt supuşi creştinii. Executarea creştinilor într-un Afghanistan ocupat de trupe occidentale, masacrele din Sudan şi din islamicul Myanmar, incendierile de biserici din Irakul post-Hussein şi din Egiptul post-Mubarak, reislamizarea monumentelor din Turcia ce redevine, la presiunea inconştientă a Uniunii Europene, islamistă, se fac fără nicio reacţie fermă din partea unui Occident, altfel foarte grijuliu să limiteze libertatea de expresie şi opinie, pentru a nu fi jignite sentimentele emigranţilor musulmani.
Mass-media decisă să condamne periodic Israelul pentru că ia măsuri ferme împotriva terorismului islamic, urmăreşte, în schimb, cu stranie neutralitate şi falsă „obiectivitate” transformarea creştinilor copţi din Egipt în ţinte vii ale musulmanilor. (Pentru o mai exactă prezentare a persecuţiilor contra creştinilor recomand site-ul de limba engleză www.persecution.org )
Islamiştii cred că pot impune propria religie şi ideologie lumii. Evident, acest lucru este utopic. Civilizaţiile occidentale, în ciuda faptului că suferă, încă, de pe urma bolilor stângiste ale multiculturalismului, auto-inculpării şi unei absurde neotoleranţe, sunt prea puternice şi evoluate pentru a putea fi înghiţite şi digerate de o ideologie religioasă ce, în ciuda faptului că a dezvoltat îndemânare în utilizarea armelor moderne, este incapabilă să depăşească civilizaţional perioada Evului Mediu. De aceea, adepţii lui Mahomed nu sunt altceva decât victimele unei iluzii. Dar a unei iluzii însângerate…
Notă: Sinonimia dintre „islam” şi „islamism” este una intenţionată. Prin natura sa, Islamul este în acelaşi timp o religie şi o ideologie, având ca dimensiune principală acţiunea politică încă din timpul vieţii fondatorului său.
http://spunesitu.adevarul.ro/Societate/Analize/Orientul-Mijlociu-intre-iluzia-liberala-si-iluzia-islamica-Crestinismul-in-fata–ofensivei-islamiste-9699 via Bogdan Duca http://www.facebook.com/
Partajează asta:
Noi descoperiri despre autorii sulurilor de la Marea Moartă
Noi descoperiri făcute de arheologii care studiază manuscrisele de la Marea Moartă lărgesc perspectiva existentă cu privire la cine ar fi putut redacta sulurile de la Qumran.
În prezent, nu există un consens între arheologi cu privire la cine ar fi putut scrie sulurile de la Marea Moartă.
Potrivit unei ramuri a arheologilor, cei care au scris materialele găsite în peșterile de la Qumran (Cisiordania) ar fi fost membri ai sectei esenienilor. Alți specialiști susțin că manuscrisele ar fi fost redactate de evrei din Ierusalim, care s-au refugiat în zona Qumran, în anul 70 d. Chr. Pentru a fugi din calea persecutorilor romani.
În lumina noilor descoperiri, o perspectivă care devine tot mai plauzibilă este aceea că sulurile au fost scrise de o sectă iudaică, însă nu există, momentan, garanții că ar fi vorba de secta esenienilor.
Arheologii au exclus ipoteza scrierii în Ierusalim și a depozitării în Qumran, după ce au descoperit că cele mai multe suluri sunt din fibră de in, nu de lână – care era materialul textil cel mai des utilizat în Israel din acea perioadă.
Cercetătorii au subliniat și importanța faptului că materialul făcuse parte din articole de îmbrăcăminte și că, deși oamenii obișnuiau să poarte țesături colorate, materialele găsite sunt de culoare albă. Hainele albe par să se potrivească descrierii pe care istoricul Iosif Flavius o făcea esenienilor, despre care deși nu menționa că ar fi folosit doar inul, scria că se îmbrăcau numai în alb.
În plus, așa cum susțin Orit Shamir şi Naama Sukenik, de la Autoritatea Israeliană pentru Anthichități, faptul că materialele sunt rareori peticite indică faptul că cei care purtaseră hainele nu erau săraci.
Aceeași idee o susține și Robert Cargill, profesor la Universitatea din Iowa, care spune că analizând artefactele (sticlăria și monedele) descoperite nu se poate ajunge la concluzia că locuitorii regiunii nu erau săraci. Totuși, afirmă profesorul, este dificil de spus sigur dacă este vorba de esenieni sau nu.
Scrise de-a lungul unei perioade care pornește cu 3 secole înainte de Christos și ajunge până în anul 70 după Christos, cele circa 900 de manuscrise de la Marea Moartă au fost descoperite de un păstor beduin, în anul 1947. Sulurile conțin o varietate de scrieri, inclusiv copii timpurii ale Bibliei iudaice, imnuri, calendare și psalmi, precum și alte lucrări scrise.
Surse: MSNBC, Live Science, Christian Post
Partajează asta:
Martin Luther: „Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului!”
Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului! – versiunea curentă, însă inexactă, a cuvintelor rostite de Martin Luther în ziua de 11 decembrie 1520, la Wittenberg, când a rupt definitiv cu Roma, ruptură previzibilă încă din 1517, când Luther a afişat, tot la Wittenberg, cele nouăzeci şi cinci de teze care marcau începutulReformei.
La 15 iunie 1520, papa Leon al X-lea (1513–1521) a promulgat bula Exurge Domine(„Ridică-te Doamne“), prin care se hotăra că „în scrierile lui Luther se află patruzeci şi una de propoziţii ori eretice, ori scandaloase, ori impertinente, care trebuie condamnate în bloc“. În termenii bulei, Luther era „un mistreţ sălbatic care răvăşeşte via Domnului“. Lui Luther i se acorda, după promulgarea bulei în provincia lui, un răgaz de şaizeci de zile pentru a-i adresa papei o retractare.
Bula a fost afişată la Brandenburg, în 29 septembrie, şi a ajuns la cunoştinţa lui Luther la 2 octombrie. A replicat cu două pamflete înflăcărate: Despre noua bulă şi Împotriva bulei lui Anticrist. Apoi, la 10 decembrie 1520, Luther a anunţat, pe tabla neagră a Universităţii din Wittenberg, că a doua zi dimineaţa va arde în public cărţile dreptului canonic (dreptul bisericesc), pentru a afirma simbolic propria sa libertate faţă de Roma şi independenţa dreptului civil faţă de cel bisericesc.
În ziua hotărâtă, studenţii şi profesorii îşi însoţesc maestrul şi colegul până în piaţa din faţa turnului Elstertor, unde era obiceiul să fie arse hainele ciumaţilor. Când se înălţă văpaia rugului, Luther aruncă în ea bula papală, precum şi Legea Canonică, spunând:“Pentru că ai mâhnit pe Sfântul Domnului [pe Isus], să te mistuie focul“.
Peste un an, în 1521, Luther a fost exclus din Imperiu în timpul Dietei de la Worms, după care s-a retras timp de zece luni (4 mai 1521–1 martie 1522), la Wartburg, unde a tradusNoul Testament (tipărit întâi în septembrie 1522 şi numit „Testamentul din Septembrie“), completat apoi cu Vechiul Testament (1534, cu importantă revizuire în 1546, textul de întemeiere a limbii literare germane).
Luther, fiu de ţăran, a studiat la Erfurt, unde a ajuns profesor de filozofie la Universitate (1505), a fost apoi călugăr augustinian, preot (1507), doctor în teologie. Avea o fire hotărâtă şi aprigă, uneori impulsivă, dar n-a promovat niciodată spiritul de persecuţie şi de intoleranţă.
sursa: Francois Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000 via http://istoriiregasite.wordpress.com
Partajează asta:
Evenimente editoriale în legătură cu istoria recentă la Târgul Internaţional „Gaudeamus – Carte de învăţătură” 2011
Miercuri, 23 noiembrie
Partajează asta:
Inscripţie cruciată, în arabă, descifrată la Ierusalim
O inscripție în limba arabă despre care se crede că ar fi fost scrisă de cruciați acum 800 de ani și care a fost găsită în apropiere de Tel-Aviv, a fost descifrată, a anunțat miercuri un profesor israelian de arheologie, citat de AFP.
Profesorul Moshe Sharon, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim a catalogat descoperirea drept „fără precedent” subliniind că arheologii nu au mai descoperit, până acum, în întreg Orientul Apropiat, nicio altă inscripție în arabă, scrisă de cruciați.
În ceea ce privește textul inscripționat, profesorul a declarat că a reușit să descifreze cuvintele „Frederic al II-lea, Rege al Ierusalimului, (anul) 1229 de la Nașterea Domnului nostru Iisus Mesia”. Acest text, scris în arabă era gravat pe un bloc de marmură gri al unui edificiu din regiunea Tel-Aviv, a adăugat profesorul.
Despre Frederic al II_lea, profesorul Sharon vorbește cu admirație și povestește că acesta era „prieten al musulmanilor si admirator al civilizatiei islamic (…) singurul cruciat care și-a atins obiectivele fără să verse o singură picatură de sânge.”
(Foto: blogs.reuters.com)
Istorie Evanghelica 