Arhive categorie: Istorie

Conferinţa Internaţională „Arhive, Istorie şi Politică în România secolelor XIX-XXI”

De Marius Silvesan pe 19/09/2012 | Lasă un comentariu

În perioada 21-22 septembrie 2012 are loc în Bucureşti Conferinţa Internaţională „Arhive, Istorie şi Politică în România secolelor XIX-XXI”. În cadrul evenimentului va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Arhivele Statului, 1831-1990”. Vernisajul va avea loc la sediul Arhivelor Naţionale, B-dul Regina Elisabeta nr. 49 în 21 septembrie, ora 15.30. Expoziţia va fi deschisă publicului până în 21 decembrie.

Cei interesaţi pot găsi programul conferinţei aici.

Sursa: http://cosmin-budeanca.blogspot.ro

Publicat în: Comunism, Conferinte, Evanghelici, Istorie | Etichetat: Arhivele Naționale ale României

Apariții editoriale (4) – Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990)

De Marius Silvesan pe 19/09/2012 | 17 comentarii

Semnalez celor interesați de istoria „neo-protestantismului la români” precum și de istoria comunismului românesc în ultima fază a acestuia (1965-1989), cartea istoricului și credinciosului Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990),

Cuvânt înainte de Virgil Achihai, Prefaţa de Alexandru Oşca, Editura Sitech, Craiova, 2012, 114 pag.

Lansarea cărții va avea loc la Conferinţa Naţională de Educaţie a Creştinilor după Evanghelie (BCER-UBCE) din 4-6 octombrie 2012, la Biserica Antiohia Bucureşti.

Istoricul Bogdan Emanuel Răduț a publicat o nouă carte despre cultele neoprotestante în spațiul românesc. După o primă carte intitulată Statul și Biserica în România comunistă. Între demnitate și compromis, carte care abordează în linii mari câteva din aspectele istoriei ecleziastice în perioada guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, autorul realizează în cadrul celei mai noi apariții editoriale, o privire retrospectivă a unei perioade zbuciumate și complexe din istoria evanghelicilor români; cea cuprinsă între anii 1965-1989. În ceea ce privește termenul de culte neoprotestante din titlu, cred că Emanuel Răduț l-a ales/acceptat tocmai pentru că este intrat în limbajul curent al românilor deși din punct de vedere religios el nu este chiar corect pentru a încadra toate cele patru denominațiuni „neoprotestante” din care autorul se referă la creștini după Evanghelie, baptiști și penticostali.

Trecând peste acest aspect consider că demersul său este unul util și necesar pentru istoria evanghelicilor din România, cartea constituindu-se într-un punct de plecare pentru cei care vor să aprofundeze tema în ansamblul său, sau doar anumite aspecte particulare care privesc toate cele trei culte ori numai unul dintre ele.

Perioada 1965-1989 este una în care din punct de vedere social și politic românii au trecut de la agonie la extaz. Deși termenul este un pic exagerat pentru a descrie și caracteriza cu exactitate perioada lui Nicolae Ceaușescu, prin folosirea acestei sintagme am avut în vedere faptul că se trece de la un început de liberalism și deschidere către Occident în plan economic și politic la o închidere în interior și cumva preluarea de la liberalii interbelicii a dictonului „prin noi înșine”. Deși societatea a trecut prin aceste etape au existat totuși și unele diferențieri notabile față de perioada anterioară, cea a lui Gheorghiu-Dej, respectiv renunțarea la teroarea care era omniprezentă în anii 50. Evoluția socială și politică și-au găsit un corespondent și în viața religioasă. Interesant de remarcat este faptul că în perioada de glorie a comunismului românesc cum a fost denumită perioada 1960/1964 – 1970/1973 evanghelicii s-au confruntat cu numeroase restricții printre care și arondarea bisericilor. Și iarăși interesant este faptul că atunci când situația politică începea să alunece către un naționalism din ce în ce mai accentuat și o exacerbare a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, evanghelicii și-au recăpătat și ca urmare a memoriului celor 50 de la începutul anilor 70 o serie din drepturile pierdute anterior. Tot anii 70, mai precis sfârșitul acestei decade aduce în atenția opiniei publice internaționale o mișcare de protest în rândul evanghelicilor români. Mișcarea de protest a purtat numele de ALRC (Comitetul Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitete care milita pentru respectarea drepturilor religioase ale cultelor recunoscute din România așa cum erau ele stipulate în diferite acte și documente oficiale. După destrămarea acestui Comitet ca urmare a intervenției directe a organelor de Securitate, Departamentului Cultelor și a altor instituții, membrii marcanți ai acestuia Pavel Nicolescu, Nicolae Rădoi) s-au regrupat în Occident de unde difuzau în lumea liberă informații despre persecuțiile religioase din România. Anii 70 și 80 sunt cei ai dărâmării unor locașuri de rugăciune (vezi cazul Bisericii Baptiste din Dej care a fost dărâmată cu pușcăriași într-o sâmbătă dimineața pentru că muncitorii au refuzat să facă acest lucru sau cel al Bisericii Baptiste din Cluj construită din piatră roșie cu ferestre în stil neogotic, ale cărei cărămizi au fost folosite la o sală de sport care l-a scurt timp s-a dărâmat), dar și a extinderii sau construirii altora. Cluj Iris, Ferentari București, Sfânta Treime București (Iuliu Valaori) sunt câteva exemple de biserici baptiste care denotă faptul că statul avea o politică dualistă dărâmând pe de o parte și permițând ridicarea altor locașuri de închinare pe de altă parte. Fiindcă tot am pomenit de biserici se cuvine amintit aici – deși ieșim din sfera evanghelică- a sistematizării care a afectat Bucureștiul și ale sale biserici ortodoxe, multe din ele monumente arhitectonice.

Anii 80 au fost și cei ai întâlnirilor ecumenice care deși erau unele impuse de stat duceau în unele cazuri și la o colaborare între liderii locali ai cultelor respective.

Așadar România anilor 1965-1989 este una a contrastelor care s-a încheiat nu printr-o revoluție de catifea ca în Cehoslovacia ci cu una sângeroasă despre care se consideră că a fost mai degrabă o lovitură de stat. Să sperăm că timpul va dezvălui mai multe detalii despre acest eveniment precum și despre faptul că Dumnezeu a permis ca acea revoluție să aibă loc iar noi să ne bucurăm astăzi de libertate de exprimare și libertate religioasă, dovedite și de apariția cărții istoricului și fratelui de credință Bogdan Emanuel Răduț.

Publicat în: Anunţuri, Baptişti, Comunism, Creştini după Evanghelie, Cărţi, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Penticostali | Etichetat: apariții editoriale, Bogdan Emanuel Răduț, Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu, Romania

Apariții editoriale (3) -Istoria comunismului din România. Volumul al II-lea. Documente. Perioada Nicolae Ceaușescu. 1965-1971

De Marius Silvesan pe 17/09/2012 | 1 comentariu

„Al doilea volum al anexelor Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România acoperă începutul perioadei în care Nicolae Ceauşescu s-a aflat la conducerea ţării. Cele 102 documente din intervalul martie 1965 – decembrie 1971 sunt, în marea lor majoritate, inedite. Am urmărit temele principale ale Raportului final, pentru a le ilustra cu exemple concrete şi a aduce un plus de informaţie. Astfel, cercetătorii sau persoanele interesate de aceste subiecte vor fi în măsură să facă un pas suplimentar în înţelegerea lor.

Volumul este centrat pe modul în care s-a realizat transferul puterii către noul prim-secretar, devenit de la Congresul al IX-lea secretar general; consolidarea acesteia prin cumul de funcţii şi de atribuţii şi marginalizarea eventualilor competitori, lichidarea moştenirii lui Gheorghiu-Dej şi, în cele din urmă, condamnarea perioadei precedente; instaurarea cultului personalităţii. O altă temă analizată este relaţia conducerii partidului şi a lui N. Ceauşescu personal cu organele de poliţie politică, Securitatea şi Miliţia, care se va încheia cu subordonarea acestora direct secretarului general.

Multe dintre documentele prezentate permit stabilirea limitelor a ceea ce a fost definit drept liberalizarea regimului din anii 1960. În paralel cu reideologizarea treptată a sistemului – vizibilă în raporturile cu cultele, cultura, tineretul etc. – se înregistrează o consolidare a poziţiei partidului în toate domeniile, reactivarea şi întărirea rolului nomenclaturii şi activiştilor. Documentele demonstrează tendinţele de restalinizare a sistemului, evident anterioare vizitei în China şi Coreea de Nord din 1971, considerată în istoriografie ca fiind evenimentul declanşator – e suficient să amintim politica demografică, iniţiată din 1966.

Anul 1968 apare ca un moment-cheie nu numai în ceea ce priveşte raporturile româno-sovietice. Ceauşescu profită de poziţiile obţinute printr-o legitimare pe plan intern şi recunoaşterea pe plan extern pentru impunerea unei viziuni personale asupra politicii pe care vrea să o pună în aplicare. Din 1968 apar clar germenii sistemului pe care îl va dezvolta în deceniile următoare.” (Editorii)

Volumul a apărut sub egida Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, cu sprijinul Fundaţiei „Konrad Adenauer”, Biroul din România, şi al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Volumul este editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu şi poate fi achiziţionat de pe site-ul Editurii Polirom, de unde am şi preluat informaţiile, şi unde cei interesaţi pot găsi mai multe detalii.

Mai multe informaţii despre primul volum se găsesc pe site-ul Editurii Humanitas.

Sursa: http://cosmin-budeanca.blogspot.ro

Publicat în: Anunţuri, Comunism, Cărţi, Știri, Istorie, Politică | Etichetat: apariții editoriale, Armand Goșu, Dorin Dobrincu, Mihnea Berindei

Today in History for September 16th

De Marius Silvesan pe 16/09/2012 | Lasă un comentariu

Highlights of this day in history: Vietnam War deserters and draft evaders receive conditional amnesty; Palestinian refugees massacred in Lebanon; Mexico pushes for independence; Opera star Maria Callas dies; Blues great B.B. King born. (Sept. 16)

Publicat în: Istorie, Politică, Video | Etichetat: Associated Press, Today in History, Vietnam War

Dalai Lama propune înlocuirea religiei cu marxismul

De Marius Silvesan pe 16/09/2012 | Lasă un comentariu

“Toate marile religii ale lumii, cu accentul pe care îl pun pe iubire, compasiune, răbdare, toleranță și iertare pot promova și promovează valorile lăuntrice. Însă realitatea lumii de astăzi este aceea că fundamentul etic al religiei nu mai este adecvat. Acesta este motivul pentru care sunt din ce în ce mai convins că a venit timpul să găsim o nouă modalitate de gândi despre spiritualitate și etică, dincolo de toate religiile.” (Dalai Lama, 10 septembrie 2012)

Site-ul eco-marxist Think Outside the Box, adaugă: “Dalai Lama, laureat al Nobelului pentru Pace în 1989, a citat dintr-o carte pe care a publicat-o anul trecut, Dincolo de religie: Etică pentru o lume întreagă, scrie Huffington Post. În volumul cu pricina, liderul spiritual tibetan susține că religia în sine nu mai poate asigura o soluție eficientă pentru nenorocirile lumii moderne. Călugărul budist în vârstă de 77 de ani e de părere că omenirea are nevoie astăzi de o abordare morală care să nu se mai bazeze pe religie, ci să impună o așa-numităetică seculară, în care să se regăsească atât credincioșii, cât și necredincioșii și care să îmbine știința cu spiritualitatea în fața suferințelor moderne.”

O primă obiecție ar fi legată de faptul că nu toate marile religii ale lumii pun “accentul pe care îl pun pe iubire, compasiune, răbdare, toleranță și iertare”. Apropo de accentul pus pe iubire și iertare în islam, Carl Gustav Jung spunea despre Germania nazistă: “Probabil că Hitler va găsi un nou islam. Este deja pe punctul de a-l găsi; el e ca Mahomed. Starea de spirit în Germania este islamică; războinică şi islamică. Cu toţii sînt în delir după un zeu sălbatic. Acesta ar putea fi viitorul.”

Dalai Lama este în pas cu vremurile și cu ultimele tendințe postmoderne din occident, relativismul cultural care pune pe picior de egalitate creștinismul și barbaria islamică, nihilismul care proclamă irelevanța religiei în fața “complexității lumii”, propunînd înlocuirea ei cu o nouăetică seculară, “în care să se regăsească atât credincioșii, cât și necredincioșii”, și relativismul moral. Ce fel de “etică seculară” are în minte călugărul budist Dalai Lama, etică pregătită să înlocuiască rolul religiei în societate?

Cum rămîne cu cei care nu se regăsesc în marxism? Un punct de vedere interesant și articolul integral îl găsiți pe site-ul http://inliniedreapta.net

A fost Marxismul un sistem bun? În opinia mea nu, iar crimele comise de acesta le-au întrecut cu mult pe cele ale nazismului.

Spre exemplu, în cadrul unui comentariu la articolul despre Dalai Lama, Anca Cernea menționa că marxiști au fost atât de buni și au manifestat o așa compasiune față de semeni – referire la China- încât au omorât 100 milioane dintre aceștia. Știu că-ți pare rău, – remarcă sarcastic Anca Cernea, răspunzând comentariului lui Petre Ignat, și într-un fel mai general acelei persoane care crede în bunătatea marxismului-, Mao voia 300 de miloane de morți, dar proștii ăia au întinat maoismul și nu au îndeplinit planul cincinal la morți.”

Publicat în: Comunism, Creștinism, Istorie, Politică, Puncte de vedere, Religie | Etichetat: Anca Cernea, China, Dalai Lama, Huffington Post, inliniedreapta.net

Nicolae Ceaușescu solicitat să dea relații despre dărâmarea Bisericii Baptiste din Dej

De Marius Silvesan pe 15/09/2012 | 2 comentarii

În anul 1973, luna august un credincios penticostal francez pe numele său CHARLEX CHOIX vizitează mai multe biserici din Cluj și Dej.

„După ce a vizitat aceste biserici s-a arătat foarte încântat de cele văzute și auzite dar a întrebat cum este cu biserica baptistă din Dej, deoarece știe că în timpul vizitei pe care șeful statului român a făcut-o în Congo, i s-a prezentat o fotografie cu biserica dărâmată de autorități. Colaboratorul a replicat că cei care au fost la conducerea bisericii în perioada respectivă au comis unele greșeli în planul de sistematizare (?)[1], fapt pentru care legea prevede demolarea imobilului în cazul în care nu se respectă sistematizarea dar că în același loc dar respectând ceea ce trebuia să respecte la timpul respectiv a fost construită o biserică frumoasă și a invitat pe oaspete să o viziteze și împreună s-au deplasat la Dej unde a fost încântat de ceea ce a văzut. A făcut fotografii tehnic – color la bisericile din Cluj și Dej, interior și exterior pentru a argumenta că cele publicate de ing. CARAVAN nu corespund realității.”

În finalul documentului găsim următoarea adnotare.

„Sursa nu spune aproape nimic despre Charlex Choix, cine este cu ce se ocupă de ce a venit în România, ce legături are aici, dacă a mai fost ce …… etc. date despre persoana sa.

A se cere o completare!!

Col. Mea (?)”

Interesant este faptul că în timpul vizitei pe care președintele României, Nicolae Ceaușescu o efectuează în Republica Congo între 18-21 martie 1972 este solicitat să dea detalii referitoare la dărâmarea bisericii baptiste din orașul Dej.

Vizita delegaţiei R.S.R. condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în Republica Populară Congo. Convorbiri oficiale. (18-21 martie 1972). Fototeca iiccr

Ce detalii a dat Ceaușescu despre ceea ce s-a întâmplat la Dej în afara faptului că a făcut biserica și conducătorii vinovați de situația respectivă nu știu pentru că nu am cercetat cazul, însă este interesat de remarcat faptul că cetățeanului francez i se spune că tot biserica din Dej este vinovată de dărâmare.

Despre istoria Bisericii Baptiste din Dej care tocmai a avut jubileul de 100 de ani, a scris și Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Baptiste din România.

“Evanghelia a fost propovăduită în Dej în jurul anului 1910. […] Din anul 1912, grupul de credincioși s-au adunat cu regularitate la închinare. […]

Cum autoritățile comuniste au refuzat să aprobe construirea unui nou locaș de închinare, credincioșii au demolat vechea clădire în anul 1970, ridicând una nouă, corespunzătoare necesităților bisericii. Pe data de 21 noiembrie 1970, chiar după inaugurare, autoritățile au demolat clădirea cu ajutorul pușcăriașilor. […]

După îndelungi tratative duse cu autoritățile comuniste, pe data de 12 decembrie 1973. credincioșii au primit autorizația de reconstruire a bisericii pe același demisol, căruia i-au adăugat un antreu în fațăm iar în spate o sală pentru baptister, ajungând chiar la proporții mai mari decât cea anterioară.

Lucrările de reconstruire au demarat în data de 17 ianuarie 1974; credincioșii din satele din jur au ajutat prin muncă voluntară, iar bisericile din țară au trimis bani prin intermediul Uniunii Baptiste, astfel că, în decurs de câteva luni, clădirea a ajuns în stadiul final.” ( Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, pp. 204-205)

În cadrul articolului Biserica Creștină Dej la ceas aniversar publicat în ziarulfaclai.ro se menționează că în anul 1970 biserica este dărâmată de autorități și nu de credincioși.

„Existența Bisericii Baptiste nu a fost scutită de provocările istoriei. Asemenea altor culte şi confesiuni din România postbelică, baptiştii au suferit numeroase persecuţii din partea statului comunist. Inclusiv cei din Dej, cărora, în noiembrie 1970 le este demolată biserica. După numeroase şi îndelungi tratative duse cu autorităţile, în decembrie 1973, credincioşii primesc dreptul de a-şi reconstrui biserica, lucrările fiind demarate în ianuarie 1974. După doar cîteva luni, graţie muncii susţinute şi devotamentului voluntarilor sosiţi din satele din jurul Dejului, dar şi cu sprijinul financiar sosit din partea bisericilor din ţară, membre ale Uniunii Baptiste, construcţia va fi terminată. Mai încăpătoare, mai luminoasă şi mai puternică, Biserica Creştină Baptistă din Dej va deveni cea ce este astăzi: un lăcaş al Domnului.” (M. Vaida, „Biserica Creştină Baptistă din Dej, la aniversare”, http://www.ziarulfaclia.ro)

Un alt aspect interesant pe care îl menționează sursa este faptul că cetățeanul francez a făcut fotografii pentru a demonstra că în România nu sunt probleme în privința respectării libertății religioase contracarîndu-l în acest fel pe Constantin Caraman.

[1] Este vorba de planul de sistematizare sau de cel de construcție? Pentru că nu vedem legătura între planul de sistematizare care era realizat de autorități și greșeala celor care au fost la conducerea bisericii.

Articole relaționate

Biserica Creştină Baptistă Emanuel din Dej, la ceas aniversar

Istoria Bisericii Baptiste din Dej – Jubileu 100 de ani

Publicat în: Baptişti, Comunism, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Persecuţie, Politică, Religie, Securitatea | Etichetat: Biserica Baptistă Dej, Charlex Choix, Cluj-Napoca, Congo, Constantin Caraman, Ioan Bunaciu - Istoria Bisericilor Baptiste din România, Nicolae Ceaușescu, Romania, ziarulfaclia.ro

File de istorie: 1908-2008 Biserica Baptistă Sfânta Treime Deva atunci și acum

De Marius Silvesan pe 15/09/2012 | 1 comentariu

Încă de la începutul secolului XX, Dumnezeu şi-a ales un grup de credincioşi care de-a lungul anilor au dus vestea Evangheliei pe aceste meleaguri.

Între anii 1908-1941 credincioşii baptişti din Deva şi-au desfăşurat serviciile cultice în diferite spaţii puse la dispoziţie de credincioşi sau spaţii închiriate în scopuri de închinare şi vestire a Evangheliei Domnului Isus Cristos.

Localul bisericii de pe Str. Petru Rareş

Cea mai stabilă adresă a fost cea de pe str. Titu Maiorescu Nr. 10 unde, între anii 1920-1941, a fost amenajată o sală pentru serviciile de cult. Deşi numărul de credincioşi din acea vreme nu era mare, au hotărât să construiască o casă de rugăciune, privind cu îndrăzneală spre generaţiile ce vor urma să se întoarcă la mântuire.

Pornind cu această viziune au construit clădirea de pestr. Petru Rareş, unde credincioşii s-au adunat până în anul 1996. Încă din anii ’80 clădirea, devenind neîncăpătoare, fraţii doreau să o extindă sau să construiască încă una nouă. Datorită sistemului politic din acele vremuri acest lucru nu a fost posibil în Deva.

Balconul vechi

Totuşi, dând dovadă de multă iniţiativă şi inovare, au fost făcute unele modificări interioare, astfel, prin extinderea balconului a crescut mult numărul locurilor în sala principală şi la cor.

Prin bunăvoinţa Domnului, în anul 1990 a fost posibilă construirea unui nou locaş de închinare, iar în anul 1991 a început construcţia acestuia. Şi de această dată viziunea credincioşilor a fost să se construiască un locaş de închinare mai încăpător, cu multe dotări şi săli pentru diverse slujiri şi activităţi. În perioada construcţiei, la executarea lucrărilor pe lângă firmele de specialitate şi-au adus aportul şi membrii bisericii. Cu ajutorul Domnului, această clădire a fost inaugurată în anul 1996.

Astăzi clădirea are în total 42 de încăperi:

Sala mare construită în formă de amfiteatru

Sala mare de închinare este construită în forma de amfiteatru dispusă pe mai multe niveluri, având o capacitate de 1500 locuri pe scaune, iar la unele evenimente găzduind până la 2000 de persoane.
Sala polivalentă de la demisol cu o capacitate de până la 280 locuri, poate fi divers compartimentată. Aici se pot organiza diverse întâlniri, repetiţii, activităţi sportive, săli de grădiniţă şi şcoală duminicală. Se poate servi masa la diferite ocazii, se pot organiza nunţi. Sala polivalentă dispune săli pentru şcoală duminicală şi grădiniţă şi de un spaţiu special amenajat unde se poate pregăti mâncarea, se poate găti pentru diverse evenimente şi pentru cantina socială.
În spatele balcoanelor sunt amenajate săli pentru diferite slujiri: cateheza, cursuri, repetiţii şi încăperi destinate depozitării materialelor(magazii).
Corpul administrativ are 5 niveluri unde sunt amplasate săli pentru grădiniţă, şcoală duminicală, birouri şi un apartament.

Sala principală are un sistem de încălzire în pardoseală, iar corpul administrativ un sistem clasic cu radiatoare, agentul termic fiind preluat de la termocentrala Mintia prin punctul termic propriu.

Sunt asigurate şi celelalte utilităţi: energie electrică, comunicaţii, apă, canalizare, gaze naturale. (…)

Terenul aferent clădirii (5020 m²) este în proprietatea bisericii, acesta fiind amenajat cu spaţii verzi, loc de joacă pentru copii, parcare auto, anexa cu atelier de tâmplărie şi magazii.

Casa de rugăciune din 1908 a fost demult demolată, locul unde a început trezirea spirituală nu mai există nici el, generaţia primilor creştini baptişti care au experimentat trăirea în sfinţenie au plecat la Domnul; lucrurile făcute de mâini omeneşti au trecut, însă credinţa cea zidit-o Dumnezeu nu numai că a rămas, dar s-a şi extins în Deva şi împrejurimi.

Au trecut mai bine de o sută de ani de atunci, multe lucruri s-au schimbat, însă credincioşia Domnului faţă de noi a rămas aceeaşi:

„Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele!
Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!”

Psalmul 117

Sursa: http://www.devabaptist.ro/departamente.administrativ/

Vă recomandăm să citiții și:

File de istorie: 1908-2008 Un secol de mărturie baptistă în Deva (video)

Publicat în: Baptişti, Istoria Bisericii, Istorie | Etichetat: Biserica Baptistă Sfânta Treime Deva, Deva, Istoria Bisericilor Baptiste din România

File de istorie: 1908-2008 Un secol de mărturie baptistă în Deva (video)

De Marius Silvesan pe 15/09/2012 | 1 comentariu

Biserica Baptistă Sfânta Treime Deva (devabaptist.ro)

Publicat în: Baptişti, Istoria Bisericii, Istorie | Etichetat: Biserica Baptistă Sfânta Treime Deva, Deva, Istoria Bisericilor Baptiste din România

Protestanți, neoprotestanți, evanghelici? Ce sunt baptiștii?

De Marius Silvesan pe 13/09/2012 | Lasă un comentariu

Un material mai vechi pe care l-am găsit în draft și am considerat că merită publicat.

Emanuel Răduț a lansat pe blogul său o dezbatere legată de identitatea evanghelicilor din România, respectiv a Creștinilor după Evanghelie prin întrebarea Protestanți sau neoprotestanți? Cine sunt Creștinii după Evanghelie? Fiind la curent cu preocupările sale pe care a avut amabilitatea să mi le împărtășească am lăsat un comentariu la articolul său.

Cred că termenul neoprotestant este mai vechi în uzanța românilor decât perioada comunistă. Nu am acum la îndemână documentele pe care le-am văzut dar din câte îmi aduc aminte am întâlnit acest termen, cu referire la baptiști, și în perioada interbelică. Referitor la uzanța acestui termen în limba română există mai multe opinii care converg către idea că acest termen provine din mediul religios (ortodox) și a fost „împrumutat” de către politicieni. Prin această etichetare se dorea și realizarea unei separații între direcțiile principale ale creștinismului și mă leg aici de întrebarea pe care Emanuel a pus-o acestui articol. Ce suntem ei? Protestanți sau altceva? și au considerat că nu sunt protestanți sau ca să reformulez protestanți mai noi și atunci li s-a spus neoprotestanți. Pe de altă parte nu sunt de acord cu formulă că toate confesiunile „evanghelice” ar fi protestante fiindcă deja avem diferențieri majore din punct de vedere doctrinar. Să luăm spre exemplu cazul Bisericii Adventiste care este o confesiune nouă apărută în secolul XIX și în a cărei doctrină se evidențiază caracteristica perioadei moderne și contemporane, respectiv accentul pe sfârșitul lumii. Prin această afirmație nu vreau să spun că în perioada Reformei Protestante din secolul XVI nu au existat preocupări în direcția asta, dar preocuparea lor majoră era mântuirea și trăirea unei vieți de sfințenie nu sfârșitul lumii.
Pe de altă parte din discuțiile pe care le-am avut cu diferite persoane pe această temă am înțeles că termenul „neoprotestant” se regăsește doar în spațiul Europei de Est cu acest înțeles pentru că în Occident termenul are alte valențe trimițând la un neo protestantism, la o teologie liberală. Posibil și spun asta pentru că nu am argumente și este mai mult o presupoziție a mea ca istoric, ca eticheta de neoprotestant să fi fost folosită și în disputa pe tărâm religios în spațiul românesc din dorința bisericilor istorice, referire în acest caz la BOR de a demonstra că baptiștii spre exemplu care sunt cei mai vechi dintre denominațiunile evanghelice nu au vechime istorică. De fapt presupoziția mea a plecat de la un comentariu pe site-ul istorieevanghelica.ro, comentariu căruia i-am răspuns printr-un articol separat: Este permisă persecuția baptiștilor (evanghelicilor) pe motiv că nu au vechime istorică?