Arhive categorie: Muzică

Nicolae Moldoveanu : Întemnițat pentru credință


Persecuțiile religioase din perioada comunistă au afectat mulți credincioși, printre care și le Nicolae Moldoveanu al cărui caz ni-l prezintă ai i doamna Lucia Hossu-Longin

Nicolae Moldoveanu – Dor și gând (mărturie)


Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, – d. 12 iulie 2007 – Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.
Viata și lucrarea lui s-au defășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor artistice cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă silnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru „compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă”.
A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.
Este dificilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicoale Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.
Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.

Cântările Harului eliberate din temniță – Nicolae Moldoveanu


Ție- Ți cânt Dumnezeul meu – Nicolae Moldoveanu, Richard Wurmbrand (1990)


Revedere între Richard Wurmbrand și Nicolae Moldoveanu după 25 de ani. Cei doi au fost colegi de celulă, ambii arestați și condamnați pe motive religioase.

La întâlnirea de pe aeroportul Otopeni din București din anul 1990, deduc că evenimentul a fost prilejuit de venirea în țară a pastorului Richard Wurmbrand, au participat:

Nicolae și Lena Moldoveanu

Richard și Sabina Wurmbrand

Constantin și Maricica Tudose

Nicolae Moldoveanu – mărturie la 80 de ani


Duet, Ia jugul lui Hristos pe umeri


Anelis Sîtoiu, Unde ești Domnul meu?


Liviu Gherghin | Ce bucurie să mă știu copilul Tău


Corul BCB Speranța Arad, Glorificați pe Dumnezeu


Voia Ta – Orchestra Bisericii Filadelfia Bucureşti


Orchestra Bisericii Penticostale Filadelfia Bucureşti la BCB Nădejdea Bucureşti (11 mai 2025)
Dirijor: Simona Epure
Soliste: Diana Găină, Ema Cărăulaș
Pian: Daniel Cercel