Joe Carter, Will the Pentagon Prohibit the Great Commission?
The Situation: According to theAssociated Press, a group called the Military Religious Freedom Foundation is urging the Pentagon to court martial officers whose subordinates feel they’re being proselytized. MRFF founder Mikey Weinstein says even a Christian bumper sticker on an officer’s car or a Bible on an officer’s desk can amount to „pushing this fundamentalist version of Christianity on helpless subordinates.” Weinstein and other leaders of his foundation met with top officials at the Pentagon last week.
The Backstory: Weinstein and his group met privately with Pentagon officials on April 23. He told Fox News that U.S. troops who proselytize are guilty of sedition and treason and should be punished to stave off what he called a „tidal wave of fundamentalists.” „Someone needs to be punished for this,” Weinstein told Fox News. „Until the Air Force or Army or Navy or Marine Corps punishes a member of the military for unconstitutional religious proselytizing and oppression, we will never have the ability to stop this horrible, horrendous, dehumanizing behavior.”
„If a member of the military is proselytizing in a manner that violates the law, well then of course they can be prosecuted,” he said. „We would love to see hundreds of prosecutions to stop this outrage of fundamentalist religious persecution.”
„[Proselytizing] is a version of being spiritually raped and you are being spiritually raped by fundamentalist Christian religious predators,” Weinstein told Fox News.
The Pentagon confirmed to Fox News that Christian evangelism is against regulations. „Religious proselytization is not permitted within the Department of Defense, LCDR Nate Christensen said in a written statement. He declined to say if any chaplains or service members had been prosecuted for such an offense.
Threat Level: Unclear. Michael L. „Mikey” Weinstein, who served as White House Counsel in the Reagan administration and general counsel to H.Ross Perot, is an anti-religion extremist who is not taken seriously by anyone that is not on the secular political left. But if Pentagon officials become convinced that his peculiar anti-evangelism perspective is indeed within the bounds of military regulations, it could mean that members of the military could be prosecuted from sharing their faith—or even having a faith-based bumper sticker on their car.
Why It Matters: In a recent article for The Huffington Post, Weinstein provides an example of his bizarre hatred of Christianity,
I founded the civil rights fighting organization the Military Religious Freedom Foundation (MRFF) to do one thing: fight those monsters who would tear down the Constitutionally-mandated wall separating church and state in the technologically most lethal entity ever created by humankind, the U.S. military.
Today, we face incredibly well-funded gangs of fundamentalist Christian monsters who terrorize their fellow Americans by forcing their weaponized and twisted version of Christianity upon their helpless subordinates in our nation’s armed forces.
And as with most threats to religious freedom, at the core is the incompatibility between Christianity and normalization of homosexuality:
We should as a nation effusively applaud Lt. Col. Rich for his absolutely correct characterization of anti-gay religious extremist organizations as „hate groups” with no place in today’s U.S. military. But we are compelled to venture even further. We MUST vigorously support the continuing efforts to expose pathologically anti-gay, Islamophobic, and rabidly intolerant agitators for what they are: die-hard enemies of the United States Constitution. Monsters, one and all. To do any less would be to roll out a red carpet to those who would usher in a blood-drenched, draconian era of persecutions, nationalistic militarism, and superstitious theocracy. Human history is all too festooned and replete with countless examples of such bleak and forlorn tragedies.
If these fundamentalist Christian monsters of human degradation, marginalization, humiliation and tyranny cannot broker or barter your acceptance of their putrid theology, then they crave for your universal silence in the face of their rapacious reign of theocratic terror. Indeed, they ceaselessly lust, ache, and pine for you to do absolutely nothing to thwart their oppression. Comply, my friends, and you, too, become as monstrously savage as are they. I beg you, do not feed these hideous monsters with your stoic lethargy, callousness and neutrality. Do not lubricate the path of their racism, bigotry, and prejudice. Doing so directly threatens the national security of our beautiful nation.
There was a time—just a few years ago, in fact—when we could laugh off such views by extremists like Weinstein. But the political climate has become increasingly hostile to religious liberties and all threats must be watched more carefully.
The issue, of course, is not that Weinstein’s views will be adopted wholesale by the military. The concern is that when the outer boundary of what is considered legitimate opinion expand, what is considered the „center” shifts away from commonsense and rationality. When folks like Weinsten are taken seriously when they call evangelicals „pathologically anti-gay, Islamophobic, and rabidly intolerant agitators” it makes it easier for the public to say, „That’s going a bit far. Why not just call them bigots?”
http://thegospelcoalition.org/blogs/tgc/2013/05/01/will-the-pentagon-prohibit-the-great-commission/
Știrea a fost preluată și de cei de la semneletimpului.ro cu titlul bombastic Decizie incredibilă a Pentagonului: interzicerea prozelitismului religios
„Pentagonul a confirmat pentru sursa citată că, în cazul adoptării noilor reglementări, prozelisimul ar fi scos în afara legii, ceea ce i-ar cataloga drept trădători ai Statelor Unite ale Americii pe credincioşii care vorbesc despre credinţa lor la locul de muncă.”
Deci, chiar în cadrul articolului, care este unul în care nu se precizează clar faptul că este vorba de un grup care se intitulează the Military Religious Freedom Foundation și nu de unul care apără libertatea religioasă, scrie că Pentagonul nu a adoptat încă noile reglementări.
Mi-a atras atenția numele acelui grup precum și pretextul lor de a lupta pentru libertate religioasă, când în fapt aceasta este îngrădită.
Partajează asta:
Cameron Cole, 5 Tools Needed to Reach Today’s Teens
I have ministered to adolescents for eleven years, eight of them as a youth minister. Based on my conversations with kids and observations in the culture, I consider these five theological tools essential for parents, pastors, and youth ministers hoping to minister effectively to today’s teens.
1. Knowledge about the canonization of Scripture.
Perhaps it is a result of The DaVinci Code or maybe the effects of deconstructionism and revisionism in historical studies, but one of the primary apologetic questions I receive from students involves the formation of the canon of Scripture. In no subject area have I observed more misinformation. Students have told me that their high school English teacher taught that the Gospel of Mary Magdalene was not included in the Bible because Christianity is misogynistic. A kid told me that the Gospels were actually written in fourth century.
If a student does not trust the Bible as God’s Word, ministries will have a hard time giving them any confidence in the truths of Christianity; the Bible serves as the authority and foundation for all Christian doctrine. Those ministering to youth must possess a strong understanding of the history and system by which the early church discerned certain books as authoritative and rejected other books as either uninspired or heretical.
Recommended Reading: F. F. Bruce, The Canon of Scripture
2. Developed theology of sexuality, particularly homosexuality.
Questions about premarital sex, gender, and sexuality are increasingly common in youth ministry. For many kids the make-or-break issue about Christianity is homosexuality. Many kids think the actions of anti-gay fanatics, such as Westboro Baptist Church, represent Christian theology regarding homosexuality, and, needless to say, they hold reservations about the faith. Meanwhile, other kids espouse the secular portrayal of homosexuality as a civil rights issue akin to racial segregation.
Youth ministers need a balanced, scriptural theology that neither amplifies homosexuality as worse than other forms of sexual sin nor permits it any more than we condone pornography or adultery. Equally important, they need a humble, gentle, and compassionate tone in dealing with the issue.
Recommended Reading: Wesley Hill, Washed And Waiting: Reflections on Christian Faithfulness and Homosexuality
3. Ability to teach the Bible in the greater context of redemptive history.
Earlier in my career, people said that postmodern kids had rejected metanarratives and only listened to the micro-narratives of personal storytelling. Some of my colleagues and I now agree that the fatalism of denying a defined metanarrative for life and the world seems to have bottomed out. Kids are more likely today to want to believe there is reason and design behind everything that happens in the world. Students greatly benefit from knowing salvation history.
As a way of taking students through all of redemptive history, I teach each one of my small groups a study on „Top 25 Events from the Bible” that travels from Genesis to Revelation. When teaching Scripture, I make a point to connect the content to the broader context of biblical narrative. It reinforces for kids the belief that a good, sovereign God rules the course of human history, as well as the events of their individual life, at a time when they desire it.
Recommended Reading: Vaughan Roberts, God’s Big Picture
4. Theological, not only moral, understanding of sin.
Most students—Christian and secular alike—believe morality is individually relative. Therefore, explaining sin simply in moral terms will not resonate with most teenagers. You may say that all people judge, lust, envy, and lie, but your teenage audience likely can justify any of those sins at the personal level, believing they have ultimate authority over morality.
Consequently, those ministering to teens need a theological understanding of how sin originates from the human desire to live independently from God and to be the „god” of our own lives. Most students will accept that they do not depend on God for all matters of their life, if at all, or that they do not have a relationship with him. (In truth, these matters represent our deeper issue as sinners and the source of our immorality.) Students will accept the theological argument for human sinfulness far more readily than a moral explanation.
Recommended Reading: Tim Keller, Counterfeit Gods
5. Understand adoption as an element of salvation.
I charge myself as guilty for neglecting this element of salvation, and it cost me big time. The church often exclusively preaches salvation as an individual matter. In a sense, we camp out on regeneration and justification and stop there. I know I did. The persistent teaching of my colleague, Mark Howard, and the talks from Ray Ortlund and Mary Willson at the 2012 Rooted Conference (recordings from all three can be found here) opened my eyes to this blind spot.
Far more than previous generations, today’s teenagers value community. If they do not see how groups or beliefs yield corporate fellowship, they are less likely to embrace it. Adoption represents the aspect of salvation whereby God adopts sinners as his sons and daughters. Our salvation does not simply save us individually but also makes us a part of a greater body of intimate connection. Having a fuller understanding of salvation in both individual and corporate terms will help a person ministering to teens offer the gospel in a way that appeals to their high view of fellowship and need for loving acceptance.
Recommended Reading: Trevor Burke, Adopted into God’s Family (in the NSBT series edited by D. A. Carson)
Cameron Cole is the director of youth ministries at Cathedral Church of the Advent in Birmingham, Alabama, and the chairman of Rooted: Advancing Grace-Driven Youth Ministry, which holds its next conference, Hope in a Time of Suffering, in Atlanta from October 10 to 12, 2013.
Partajează asta:
Moștenirea unei dileme grele: Dietrich Bonhoeffer
Creștinii și-au pierdut „și capul și Biblia”, avertiza un tânăr teolog german în anii tulburi ai celei de-a Doua Conflagrații Mondiale. Numele tânărului – Dietrich Bonhoeffer. Cuvintele lui – o provocare și pentru generația prezentului.
Articol preluat de pe site-ul http://www.semneletimpului.ro
Scriitorul Eric Metaxas, autor al cărții Dietrich Bonhoeffer, pastor, martir, profet, spion, atrage atenția, într-un editorial publicat în Christian Post, că mesajul lui Bonhoeffer este încă unul actual și că moștenirea spirituală a lui Bonhoeffer rezonează și cu creștinii de azi. Metaxas consideră că o puternică ilustrație a acestei moșteniri o reprezintă spiritul de sacrificiu manifestat anul trecut de trei tineri implicați în masacrul din Colorado, care și-au pierdut viața interpunându-se între arma atacatorului și prietenele lor. „Ce anume i-a determinat să își riște viețile lor pentru tinerele fete?”, se întreabă Metaxas. Convingerea lui este că tinerii care s-au plasat în traiectoria gloanțelor au evidențiat „forța dragostei” în aceeași manieră în care Bonhoeffer a demonstrat-o, în urmă cu 68 de ani.
Ce a făcut Bonhoeffer?
În timpul frământărilor celui de-al Doilea Război Mondial, Bonhoeffer s-a interpus între evrei și naziști, fiind deseori în situația de a se exprima incisiv chiar și împotriva creștinilor care au cedat în fața retoricii antisemite a lui Hitler.
În opinia sa, Europa cea creștină trecea printr-o perioadă dramatică de derivă spirituală, care nu era altceva decât o consecință a adoptării filosofiei harului ieftin.Prin această expresie Bonhoeffer definea atitudinea superficială și duplicitară a creștinilor care doreau să se bucure de binecuvântările divine, fără să manifeste și spiritul (marcat de responsabilitate) al creștinismului. „Har ieftin este harul fără ucenicie, harul fără cruce, harul fără Iisus Hristos,” afirma Bonhoeffer în cartea sa de referință, „Costul uceniciei„.
Acuzând indiferența față de situația evreilor, Bonhoeffer a insistat pentru o intervenție a Bisericii [Evanghelice] în favoarea celor marginalizați: „Trebuie să se termine odată cu reţinerea motivată teologic faţă de acţiunile întreprinse de stat – acest lucru nu exprimă decât frica. «Vorbeşte tu pentru cei muţi» – mai ţine minte oare cineva din Biserică acest lucru care este cerinţa minimă a Bibliei în astfel de timpuri?”, reclama teologul german, așa cum citează revista Sojourners.
Revoltat de atitudinea colaboraționistă a Bisericii Evanghelice, Bonhoeffer a participat, alături de alte persoane cunoscute în spațiul german – precum teologul Karl Barth sau pastorul Martin Niemoller – la constituirea Bisericii Mărturisitoare. În cadrul acestei noi structuri denominaționale, el a avertizat că lupta împotriva nedreptăţilor trebuia desfășurată nu doar în cadrul bisericii, ci şi cu statul. Implicarea sa activă în subminarea guvernării naziste, inclusiv în sferă politică, a atras, drept consecință, arestarea sa, închiderea într-un lagăr de concentrare și, apoi, condamnarea la moarte prin spânzurare, pentru înaltă trădare.
Curajul de a trăi și curajul de a muri
Nu doar viața sa constituie un exemplu și un subiect de reflecție, ci și atitudinea sa în fața morții. Conform Christian Today, unul dintre medicii din lagărul în care a fost închis Bonhoeffer, care a asistat la aplicarea pedepsei capitale, relata că „la locul de execuție [Bonhoeffer, n.r.] a spus din nou o rugăciune și apoi a urcat treptele spre spânzurătoare, curajos și liniștit. În cei aproape 50 de ani am lucrat ca medic, cu greu am văzut un om să moară astfel în întregime supus voinței lui Dumnezeu”.
Remarcând curajul lui Bonhoeffer, manifestat atât în timpul vieții, cât și în pragul morții, pastorul Reinhold Niebuhr, sugera că viața acestuia „poate fi încadrată într-o istorie a apostolilor moderni […] În ciuda tinereţii sale – de abia împlinise treizeci de ani – el a fost unul dintre cei mai influenţi lideri ai rezistenţei bisericeşti din Germania. El a fost cu siguranţă cel mai hotărât dintre aceştia şi cel mai curajos” a afirmat în 1945 pastorul evanghelic american, citat de platforma online d@dalos, parte a serverului internațional UNESCO.
Dilemele etice generate de implicațiile acțiunilor lui Bonhoeffer
Între actele de curaj ale lui Bonhoeffer intră și o intenție dificil de catalogat drept exemplară: Bonhoeffer a planificat să îl ucidă pe Hitler. Pentru mulți creștini aceasta este o manifestare paradoxală. Cum ar putea un creștin autentic să intenționeze să ia viața unui om? Departe de a fi accesibil, răspunsul rămâne dilematic. Într-o întâlnire cu cititorii săi, Metaxas a oferit un exemplu contemporan: „Să presupunem că cineva în foaierul din biserică încearcă să ucidă oameni. Ar trebui un creștin doar să spună: «Mă voi ruga pentru aceasta» și să nu treacă la acțiune? Sau ar trebui ca acel creștin să ia arma pentru a preveni ca omul din foaier să ucidă mai multe persoane?” El a citat, de asemenea, celebra frază a lui Bonhoeffer: „Tăcerea în fața răului este rea”.
Pe Bonhoeffer, atitudinea care și-a pus amprenta supra vieții sale în perioada tulbure a nazismului l-a pus în conflict profund nu doar cu un anumit tip de regim politic, ci și cu o mare parte a tradiției religioase. Dilemele etice generate de deciziile sale continuă să existe și să îi confrunte pe cei care explorează relevanța lui Bonhoeffer pentru astăzi.
Bonhoeffer, o provocare pentru prezent?
Deşi profund ancorată în realităţile sumbre ale Germaniei interbelice, viața teologului german transcende cu mult epoca sa, provocând generația prezentă la momente de reflecție. Dincolo de dilema etică generată de deciziilor sale, este important să identificăm nu doar posibile similitudini cu perioada în care el a trăit, ci și eventualele reacții și atitudini necesare în condițiile rescrierii scenariului. În fața realităților cotidiene nu există spațiu pentru neutralitate. Opțiunile sunt puține, iar harul nu este deloc ieftin. De la distanță, Bonhoeffer ne indică și prețul pe care este posibil să îl plătim.
Te-ar putea interesa și
PROGRAMUL COLOCVIULUI „MARTIRIUL ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ ŞI ÎN SECOLUL XX”. SÂMBĂTĂ 4 IUNIE 2011
GERMANII DIN EST VOR SĂ TRĂIASCĂ FĂRĂ RELIGIE
DIETRICH BONHOEFFER -TEHNOLOGIA A AJUNS UN SCOP ÎN SINE
VIAŢA ŞI ACTIVITATEA PASTORULUI LUTERAN DIETRICH BONHOEFFER
Partajează asta:
10 metode de manipulare prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă
Noam Chomsky (lingvist american, publicist politic, filosof) a întocmit lista celor “10 metode de manipulare” cu ajutorul mijloacelor de informare în masă.
Materialul a fost publicat în limba spaniolă de publicatia Rebelion și preluat de pe site-ul http://nuaisacrezi.ro via http://www.facebook.com/vickisasu
1. Distragerea atenției
Metoda principala de manipulare a societății este distragerea atenției oamenilor de la problemele importante și soluțiile acestora, luate de cercurile economice și politice aflate la conducere, prin umplerea permanentă a spațiului de informare cu mesaje lipsite de importanță sau cu foarte puțină importanță. Această tactică se dovedește a fi foarte utilă atunci când nu vrei ca cetățenii sa afle informații importante din domeniul științei, economiei, psihologiei, neurobiologiei și ciberneticii.
“Distragerea permanenta a atenției populației de la adevăratele probleme sociale, mutând-o la teme fără o reală importanță pentru a se asigura că oamenii sunt preocupați mereu cu ceva și nu o să aibă timp pentru a gândi de pe camp în cușcă, ca și celelalte animale.” (citat din cartea “Silent weapons for quiet wars”).
2. Sa creezi probleme, iar mai apoi sa propui soluții
Aceasta metoda se mai numeste “problema- reactia- solutia”. Se creaza problema, o anumita situatie, miza careia este sa produca o anumita reactie in randul populatiei in asa fel incat sa ceara luarea unor masuri necesare cercurilor aflate la conducere. De exemplu, sa permiti violente intr-un oras sau organizarea unor atentate sangeroase pentru ca populatia sa ceara adoptarea unor legi pentru luarea masurilor de protectie mai aspre si politici care restrictioneaza libertatea cetatenilor.
Ori: sa provoci o criza economica ca sa ii faci pe toti sa accepte incalcarea drepturilor sociale si reducerea serviciilor orasenesti ca un rau necesar.
3. Metoda aplicarii treptate
Pentru a obtine adoptarea unei legi nepopulare este destul sa o infiltrezi treptat, zi de zi, an de an. In acest mod au fost adoptate noi conditii social-economice (neoliberalism) in anii ’80 si ’90 ai secolului trecut.
Reducerea la minimum a functiilor statului, privatizarea, neincrederea, instabilitatea, somajul in masa, salariile care nu mai pot asigura o viata decent. Daca toate astea s-ar intampla in acelasi timp, cel mai probabil, ar duce la revolutie.
4. Amanarea executarii
O alta metoda de a adopta o solutie nepopulara este sa prezinti o problema marunta ca pe ceva “dureros si necesar” si sa obtii la acel moment acceptul cetatenilor pentru a o rezolva in viitor. Este mult mai simplu sa accepti niste sacrificii pentru viitor, decat pentru prezent.
In primul rand, pentru ca asta nu se va intampla imediat. In al doilea, din cauza ca poporul e predispus sa aiba sperante naive ca “maine totul se va schimba in bine” si ca acele sacrificii care ii sunt cerute in prezent vor putea fi evitate. Asta le da cetatenilor mai multa vreme pentru a se obisnui cu schimbarile si sa le accepte cu calm, cand va veni timpul.
5. Sa te comporti cu poporul la fel cum te-ai comporta cu niste copii mici
In majoritatea discursurilor propagandistice care erau destinate unui public larg se folosesc niste argument, personaje, cuvinte si o intonatie de parca ar fi vorba de copii de varsta scolara cu retinere in dezvoltare, ori persoane cu handicap mental.
Când cineva încearcă sa inducă în eroare o persoana, acesta folosește formulări infantile în discurs. Cu cât mai intens încearcă, cu atât mai multe expresii folosește. De ce? Dacă cineva se adresează altcuiva ca si acum acela are 12 ani sau mai putin, prin prisma influențării, in răspunsul și reacțiile acelei persoane, cu un grad înalt de probabilitate, va lipsi critica, ceea ce este caracteristic pentru copii pana la vârsta de 12 ani.
6. Sa pui accent pe emoții într-o măsura mai mare decât pe gândire
Acționarea asupra emoțiilor reprezintă o metodă clasică, orientate spre a bloca capacitatea oamenilor de a analiza rațional, și ca rezultat capacitatea de a înțelege critic ceea ce se întâmplă. Pe de alta parte, folosirea factorului emoțional permite deschiderea ușii spre subconștient pentru a infiltra gânduri, dorințe fobii, temeri, constrângeri ori modele stabile de comportament.
7. Tinerea oamenilor în necunoștință de cauza prin cultivarea mediocrității
Sa ajungi la rezultatul in care oamenii devin inapti de a intelege metodele si tacticile pe care le aplici ca sa ii influentezi si sa ii subordonezi voinței tale. Calitatea invatamantului oferit claselor inferioare ale societatii trebuie sa fie cat mai mediocru si mai sarac, pentru ca limita dintre paturile inferioare si cele superioare sa ramana la nivelul la care nu va putea fi trecut de primele.
8. Să-i faci pe ceilalți sa se bucure de mediocritate
Sa infiltrezi in randul populatiei gandul ca a fi prost, vulgar si needucat este la “moda”…
9. Să îi faci pe ceilalți sa se simtă vinovați
Sa ii faci pe oameni sa creada ca numai ei sunt vinovati pentru situatia in care se afla din cauza ca nu sunt destul de destepti, nu au destule capacitati ori nu au depus destul efort. Ca rezultat, in loc sa lupte cu sistemul economic omul incepe sa se injoseasca, invinovatindu-se pentru toate ceea ce ii creaza o stare apasatoare ce duce in final la inactiune. Iar fara actiune, nu poate fi nici revolutie.
10. Sa știi mai multe despre oameni decât știu ei despre sine
In ultimii 50 de ani succesele din domeniul științei au dus la crearea unei rupturi mari intre ceea ce stiu oamenii de rand si ceea ce nu stiu, de acest lucru folosindu-se acum clasele aflate la conducere.
Datorita biologiei, neurobiologiei si psihologiei, sistemul are la dispoziție cunoștințe avansate despre ființa umană, atât in domeniul fiziologiei, cât si in cel al psihicului. Sistemul a reușit să afle despre om mai mult decât el însuși știe. Asta înseamnă ca, in majoritatea cazurilor, sistemul are mai multa putere și influențează oamenii într-o mai mare măsura decât ei singuri.
Noam Chomsky este un lingvist american, filosof, figura publica, autor de cărți și analist politic. Profesor emerit in domeniul lingvisticii la Institutul tehnologic din Massachusetts si unul dintre cei mai remarcabili oameni de știință din secolul al XX-lea. Munca lui fundamentala în domeniul teoriei lingvistice și științei cunoașterii au primit aprecierea meritata în comunitățile științifică și cea didactică.
Partajează asta:
Teofil Stanciu aduce în discuție un subiect arzător, cel al învățământului românesc și modul în care acesta poate deveni nu transdisciplinar ci competitiv în raport cu cel din Rusia, dar și cu alte sisteme de învățământ.
De dimineață, mi-a fost dat să aud o domniță de la ceva organizație d-asta cu nume pompos (Educația 2000+, cred) cum se văita că e vai ș-amar de transdisciplinaritatea noastră, fiindcă noi avem doar profesori tradiționali, de fizică, de chimie, de biologie, și nu profesori „de științe”.
Mi-au trecut numaidecât niște frisoane electromagnetice pe șira spinării, căci încercam să înțeleg profilul acestui dascăl de tip nou, european: profesorul de științe. Voi cum vi-l închipuiți? Știe câte puțin din fiecare, dar nimic până la capăt? Știe totul despre toate? Știe numai ceea ce se situează la limita dintre științe – indiferent ce o fi acolo?
Sper să nu existe niciodată asemenea aberație, fiindcă ar aduce numai nenorociri educației copiilor. Autorul Manifestului transdisciplinarității (și altor cărți teoretice despre transdisciplinaritate), fizicianul (deci nu „profesorul de științe”) Basarab Nicolescu, susține că numai după ce stăpânești temeinic o disciplină poți să stabilești corelații transdisciplinare.
Și…
Vezi articolul original 729 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Tablete pentru familie. 01 Până când moartea ne va despărți – Mariana Caraman în dialog cu Richard Wurmbrand
În cadrul acestei emisiuni din seria Tablete pentru familie, invitatul Marianei Caraman este pastorul Richard Wurmbrand. Acesta a fost rugat să vorbească despre familia sa precum și de viziunea lui Dumnezeu asupra familiei.
Materialul este prezentat pe site-ul istorieevanghelica.ro cu acordul realizatorului emisiunii Tablete pentru familie, Mariana Caraman.
Partajează asta:
Modificări la Legea Educației (5.03.2013)
Dintr-un articol apărut în ediția electronică a ziarului România Liberă ( http://www.romanialibera.ro) am aflat că în ședința Camerei Deputaților din data de 5 martie 2013 au fost adoptate o serie de modificări la Legea Educației Naționale (Legea 1/2011). Pentru a intra în vigoare acestea trebuie adoptate și de către Senat care este cameră decizională.
Modificările prezentate în cadrul articolului menționat se referă la următoarele aspecte:
Patrimoniul instituțiilor de învățământ
Legea educației din 2011 proteja patrimoniul instituțiilor de învățământ nemaipuțând aducerea ca aport la capitalul social în asocieri cu entităţi private, a patrimoniului imobiliar. Acum două zile, însă, majoritatea deputaților au decis modificarea articolului 129 care impunea asemenea îngrădiri: “Universitatea poate acorda prin contract dreptul de administrare şi folosinţă asupra bunurilor patrimoniale societăţilor comerciale sau asociaţiilor în care are calitatea de asociat sau acţionar ori fundaţiilor în care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar.».
Prin acest vot a fost eliminată din Legea Educaţiei prevederea limitativă: “Dreptul de folosinţă şi administrare asupra bunurilor proprietate publică nu poate constitui aport al universităţii la capitalul social al unei societăţi comerciale, fundaţii sau asociaţii” (…)
Plagiatul poate fi dovedit doar de către instanță
Doctorii în “meseria lor” care sunt descoperiți a fi plagiatori nu mai pot fi la fel de uşor de deposedat de particula “doctor”, rectorilor şi senatelor universităţilor care au acordat titluri academice, luându-li-se “puterea de a retrage titluri”. Universităţile vor putea doar să sesizeze instanţele de judecată, care vor da verdictul. (…)
Legea Educaţiei din 2011, care încă este în vigoare, prevede la Art. 146, că: “Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci cand se dovedeste ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara”. (…)
Articolul trecut de USL acum două zile prin Camera Deputaţilor “fură” pur şi simplu una din puterile fundamentale ale Universităţii: “Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instanţei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci când se dovedește prin acțiuni de control intern, control al Ministerului Educaţiei Naţionale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.»”.
Mai mult, dacă apare un scandal de presă în care se demonstrează negru pe alb că pe scena publică românească a răsărit un nou “plagiator”, în lipsa unui control al “organelor statului”, plagiatorul poate scăpa basma curată, spre deosebire de forma încă în vigoare a Legii, pentru care era suficientă prevederea: “când se dovedește”, indiferent de entitatea care demonstrează plagiatul. (…)
Profesorul „fără ore la clasă”
Legea Educației din 2011, prevede, la Art. 263, că “Personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control poate fi degrevat parțial de norma didactica de predare, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului si sportului”.
Iată cum sună articolul de lege propus în ordonanță de urgență de Guvernul Ponta şi trecut prin Camera Deputaţilor pe 5 martie a.c. : “ Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat, total sau parţial, de post/normă didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, elaborate cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. De acelaşi drept pot beneficia şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, persoane aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.»… La anexă, după punctul 21 se introduce un punct nou pct. 211, cu următorul cuprins: «211. Degrevarea reprezintă operaţiunea prin care personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, li se poate reduce postul/norma didactică, total sau parţial, cu păstrarea drepturilor salariale.»” (…)
Carta Universitară
Votul de acum 2 zile al deputaților abrogă alineatul (5) al Art. 128: “Carta universitara se adopta numai după rezoluția pozitiva a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluția privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării instituției de învățământ superior”.
Pe 5 martie 2013 deputații au decis, că în cazul în care Universitățile se abat de la normele de etică, transparență și legalitate, ocupându-se cu matrapazlâcuri, să le aplice o pedeapsă modică și anume:
a) revocarea din funcție a rectorului, în baza propunerii Consiliului de etica și management universitar, cu consultarea senatului universitar…
Astfel alianța USL a eliminat paragrafele “periculoase” în cazul în care o Universitate de stat sau privată ar fi prinsă că a încălcat grav legile. Astfel, pe 5 martie deputații au votat pentru abrogarea punctelor b) și c) de mai jos:
b) reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finanțările din surse publice, la propunerea Consiliului de etica și management universitar;
c) propune Guvernului inițierea unui proiect de lege de reorganizare sau desființare a instituției de învățământ superior în cauza.
Profesorii vor fi obligați să voteze la vedere în consiliile de specialitate și nu prin vot secret
Totodată, deputații au votat abrogarea unui paragraf din actuala lege astfel încât profesorii să fie obligați să voteze la vedere în consiliile de specialitate. Iată ce prevedea paragraful abrogat: “După constituirea consiliului de administrație membrii acestuia aleg un președinte de ședință din rândul cadrelor didactice prin hotărâre adoptată cu votul secret al majorității. Președintele de ședință este ales pentru o perioadă de cel mult un an, conduce ședințele consiliului de administrație și semnează hotărârile adoptate în această perioadă”.
Ce spun iniţiatorii modificărilor
Dată fiind substanța modificărilor pe care USL vrea să le aducă Legii Educaţiei, am încercat să obţinem punctul de vedere al Guvernului, al președintelui Comisiei de Învăţământ, Tîlvăr Angel (PSD), al vicepreşedinţilor Comisiei de Învăţământ, Băişanu Ştefan Alexandru (PNL) şi Zisopol Dragoş Gabriel (minorităţi), precum şi de la secretarii de comisie Victor Cristea (PSD) şi Raluca Turcan (PDL). Doar ultima ne-a răspuns, însă fără a şi lămuri, întrucât se afla în teritoriu.
Precizăm că mai este o şansă să se anuleze aceste modificări, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 92/2012, deoarece camera decizională este Senatul.
Aici, însă, şef al Comisiei de Învăţământ este Ecaterina Andronescu. Exact cea care ocupa fotoliul de ministru al Educaţiei pe 19 decembrie 2012, când Guvernul Ponta I a emisă OUG nr. 92/2012. Până la închiderea ediţiei, nu am primit un punct de vedere al Ecaterinei Andronescu
Partajează asta:
Un articol interesant al lui Teofil Stanciu despre activitatea personajului Bach, care de fapt poate fi oricare din artiștii zilelor noastre. Doar oare numai situația acestora este incertă?
Fratele Bach (Johann Sebastian, cel căsătorit cu Anna Magdalena și tatăl a 20 de copii) este membru în Biserica Baptistă/Penticostală/Adventistă nr. 2/3/4/5 din localitatea Arad/Suceava/București. Alegeți dumneavoastră.
Fratele Bach e un tip tare la locul lui, numai că are o chestie care-l scoate în evidență: e deosebit de talentat la muzică. Compune niște cantate, niște fugi, niște canoane de te înnebunește. Nimeni nu-i poate sta împotrivă.
Comitetul s-a întrunit în ședință ca să discute soarta compozitorului. De mai bine de 8 ore ține consfătuirea. În prealabil, așa cum scrie la Scriptură, J.S. Bach fusese avertizat între patru/șase și chiar mai mulți ochi cum că sora Expertiza, de pildă, ce stă în strană chiar lângă orgă, are adesea amețeli de la sunetele pe care, obligat de partitură, le scoate organistul prin tuburile instrumentului.
Și fratele Antidot se declarase profund bulversat sub aspect teologic și muzical de compozițiile fratelui Bach. Unde e…
Vezi articolul original 497 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
9 Things You Should Know About Pope Benedict XVI
As head of the Catholic Church Pope Benedict is the spiritual leader to more than one billion people around the globe. But today the 85 year old announced he will resign on February 28 because of his advanced age. Here are nine things you should know about the former Cardinal Joseph Ratzinger.
1. Benedict is the 265th pope and the first to resign in over 600 years.
Pope Benedict XVI
2. Benedict XVI was elected pope at the age of 78. He is the fifth oldest person to have been elected pope (the other four were 79 at the time of their election).
3. Born Joseph Ratzinger, he was six years old when the Nazis came to power in his native land of Germany. Although his family was staunchly anti-Nazi, he briefly was forced—like all German teens—to join the Hitler Youth. In 1943, while still in seminary, he was drafted into the German anti-aircraft corps as Luftwaffenhelfer (air force child soldier) though he deserted two years later without having fired a shot. In 1945, after his desertion, he was recognized as a German soldier by the Americans and sent to a prisoner of war camp near his hometown. He was released a few months later and returned to seminary.
4. After being ordained as a Catholic priest in 1951, Ratzinger became an academic theologian. He had a long career as an academic, serving as a professor of theology at several German universities, before being appointed a cardinal in 1977. Prior to the promotion Ratzinger had relatively little pastoral experience.
5. In 1976, he suggested that the Augsburg Confession, the primary confession of faith of the Lutheran Church and one of the most important documents of the Lutheran reformation, might possibly be recognized as a Catholic statement of faith. He later backed off this position because of differences between Catholics and Lutherans on the understanding of justification.
6. In 2001, Ratzinger convinced John Paul II to put Congregation for the Doctrine of the Faith—the Vatican office that Ratzinger oversaw—in charge of all investigations and policies surrounding sexual abuse in order to combat such abuse more efficiently. According to John L. Allen, Jr.,
By all accounts, Ratzinger was punctilious about studying the files, making him one of the few churchmen anywhere in the world to have read the documentation on virtually every Catholic priest ever credibly accused of sexual abuse. As a result, he acquired a familiarity with the contours of the problem that virtually no other figure in the Catholic church can claim.
Driven by that encounter with what he would later refer to as „filth” in the church, Ratzinger seems to have undergone something of a „conversion experience” throughout 2003-04. From that point forward, he and his staff seemed driven by a convert’s zeal to clean up the mess.
Of the 500-plus cases that the Congregation for the Doctrine of the Faith dealt with prior to Benedict’s election to the papacy, the substantial majority were returned to the local bishop authorizing immediate action against the accused priest – no canonical trial, no lengthy process, just swift removal from ministry and, often, expulsion from the priesthood. In a more limited number of cases, the congregation asked for a canonical trial, and in a few cases the congregation ordered the priest reinstated.
7. During his time as a cardinal, Ratzinger’s liberal Catholic critics dubbed him „God’s Rottweiler” because of conservatives positions and actions such as his denunciation of homosexuality and same-sex marriage, his disciplining of Latin American liberation theologians, and his censure of Asian priests who viewed non-Christian religions as part of God’s plan for humanity.
8. Ratzinger is the author of 66 books. His first book was published in 1966 and his most recent in 2012.
9. Ratzinger didn’t really want to be pope. In 1997, at the age of 70, he asked Pope John Paul II for permission to become an archivist in the Vatican Secret Archives and a librarian in the Vatican Library, but the pope refused. At the time of his election to pope, Ratzinger had hoped to retire peacefully and said that „At a certain point, I prayed to God ‘please don’t do this to me’ . . . Evidently, this time He didn’t listen to me.”
Sorce: http://thegospelcoalition.org
Partajează asta:
Etică și moralitate în viața publică. O perspectivă creștină
