Arhive categorie: Securitatea

La frontieră – un film despre transportul ilegal de Biblii în România anilor 80


Filmul de 25 minute, produs de New Image Impact, prezintă două cazuri reale ale unor oameni implicați în transportul ilegal de Biblii. Faptele relatate in film s-au petrecut in România anilor 80 ai secolului XX, o țară care se angajase pe drumul construirii societății multilateral dezvoltate,  construcție din care Dumnezeu era exclus.

Anunțul referitor la premiera acestui film, care a avut loc la Biserica Penticostală Betel din București în data de 16 noiembrie 2011, a fost publicat aici.

România 1987. Două transporturi sunt programate. Cine mai știe de ele?

Răspunsul îl veți afla urmărind acest film.

Marturia unui fost lucrator din Securitate care L-a cunoscut pe Dumnezeu via remembering7


Din cultele religioase, biserica care a fost cel mai oprimata a fost cultul penticostal. Ortodocsii sau catolicii faceau voia noastra. Ce le spuneam sa faca, aia faceau. Penticostalii aveau ceva deosebit: lucrarea Duhului Sfant. In vremea aceea, la cabinetul 2 s-a pus problema daca putem sa starpim pe acesti penticostali. Articolul 30 din Constitutie nu ne dadea dreptul acesta. Asa ca am inceput sa actionam asa cum ne invatau instructorii nostri: cum sa lovim sub centura, ca cei din afara sa nu afle de crimele si marsaviile pe care le savarseam. In trei ani de zile au reusit sa faca din mine un călăau, un om care ucide cu sange rece nu oameni vinovati ci oameni nevinovati, copii ai lui Dumnezeu.

Trebuie sa stiti ca in fruntea cultului era un om de-al nostru care intotdeauna supraveghea activitatea cultului si se supara foarte mult cand cei care erau pusi sa faca conform planurilor noastre nu ascultau…

Citește continuarea în cadrul articolului Fragmente din marturia unui securist pocait – 1.

.

 

Partizanul se întoarce acasa – Un documentar despre torționarii și victimele comunismului


Filmul de mai jos cuprinde câteva mărturii despre cei uciși în închisorile comuniste.

Sursa: Laurentiu Diaconu-Colintineanu via  Răscumpărarea memoriei

Ion Diaconescu si calvarul inchisorilor comuniste: „Se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge resorturile sufletesti”



Inchisoarea Ramnicu Sarat

Nepot al liderului taranist Ion Mihalache, Ion Diaconescu a intrat in PNT in 1936. PNT. Destinul avea sa-i reuneasca pe unchi si nepot in cea mai cruda, dar si „cea mai mare scoala a neamului romanesc”, inchisorile comuniste. Tot acolo aveau sa fie impreuna cu seniorul Corneliu Coposu.In cei 17 ani de temnita, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puscarii, de la Aiud pana la Ramnicu Sarat. Dar nu s-a aplecat niciodata in fata torturilor. In ultimele zile de viata gandul i-a fost tot la situatia din tara si la partidul caruia i-a dedicat tineretea, sanatatea si linistea sa si a familiei: „Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul”.

Scurta BiografieIon Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges. A fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.

Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in Partidul National Taranesc inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).

A fost membru al Partidului National Taranesc, incepand cu anul 1936 pana la desfiintarea partidului de autoritatile comuniste, in 1947. Dupa anul 1989 a fost in conducerea Partidului National Taranesc Crestin Democrat, fiind ales ca deputat in Parlament in trei legislaturi consecutive (1990-1992, 1992-1996si 1996-2000) intre anii 1990 – 2000, iar in legislatura 1996-2000, a indeplinit functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

In cei 17 ani de temnita, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puscarii, de la Aiud, pana la Ramnicu Sarat. Dar nu s-a aplecat niciodata in fata torturilor.

Inchisoarea de la Ramnicul Sarat, mormantul elitei Partidului National Taranesc

Revolutia din Ungaria i-a  zdruncinat pentru un moment pe conducatorii sistemului represiv din Ministerul de Interne care nu se dezmetecisera dupa moartea calaului  de la Moscova.

In 1955 comunistii isi pun in aplicare planul de „a selecta detinutii” dupa convingerile politice si chiar religioase. Motivele erau multiple, dar se miza astfel pe o spargere mai usoara a unitatii de grup, pe anchete sadice care sa duca la turnatorii si ‘lepadari” de trecutul politic si credinta.

Pentru national-taranisti miscarea incepe cu temnita de la Sighet, o parte din putinii supravietuitori ai regimului draconic fusesera deja eliberati, dar nu si detinutii taranisti care sunt trimisi la Ramnicu Sarat.

A doua mutare mare a avut loc la sfarsitul lui 1956 cand taranistii din inchisoarea de la Oradea Mare au fost mutati la Botosani, altii, putini, precum Victor Anca, Ion Barbus sau Ion Ovidiu Borcea au ajuns in izolarea din Zarca Aiudului, ca un prim popas.

Conditiile dure aplicate de directorul Coller au generat izbucnirea celei mai mari greve din istoria inchisorilor romanesti, de peste 700 de detinuti si care a durat 23 de zile. Taranistilor li s-au alaturat si sutele de legionari de pe celular care dominau numeric inchisoarea ce avea sa le devina temnnita pentru multi ani.

Printre liderii revoltei s-a numarat si Ion Diaconescu vazut de conducerea inchisorii si de catre torionari ca un stalp al rezistentei care „prin atitudinea sa potrivinica” era un exemplu si pentru ceilalti „dusmani de clasa” impiedicand „reeducarea”. Cu toate ca s-a inceput alimentarea fortata in conditii barbare, greva care a durat 23 zile s-a terminat la sfarsitul lunii mai 1957.

Reprezentantii Ministerului de Interne care veneau din 2 in 2 zile cu avionul la Aiud au constatat cauza si vinovatii si au hotarat sanctionarea prin mutarea la Ramnicu Sarat a capilor grevei national taraniste si a sefilor acestora.

Astfel, pe 10 August 1957, intr-un vagon-duba au fost urcati: Nicolae Adamescu, Victor Anca, Mihai Balica, Jenica Aranautu, Ion Barbus, Ion Borcea, Malin Bosca, Alexandru Bratu, ION DIACONESCU, Constantin Hagea, Vasilica Munteanu,  Ion Puiu, Octavian Radulescu, Cornel Velteanu, la care s-au alaturat CORNEL COPOSU si Augustin Visa (adusi de la Gherla) si separat in celulele dubei cativa dintre ministri: Alexandru Alexandrini.Alexandru Constant, Gheorghe Dobre, Titus Dragos, Constantin Pantazi, Ion Petrovici, Petre Tomescu si Gheorghe Jienescu.

Pe parcurs au mai sosit la Ramnicu Sarat si alti condamnati: Aurel Dobrescu, generalul Nicolae Dragomir, Constantin Horobet, Ion Lugosianu, Vasile Luca, Alexandru Iacob, Alexandru Neagu, Horia Macelariu, Gheorghe-Placinteanu, Marinaru petrescu, Teodor Roxin, Lazar Stefanescu, Nicolae Valsan, Nicolae Stoenescu, cardinalul Alexandru Todea, Iosif Mihai Godo.

Despre atmosfera de la Ramnicu Sarat

Ion Diaconescu: „Masurile de izolare, neintalnite nici la securitate, depaseau orice inchipuire, detinutul nu trebuia sa mai vada nici o alta fiinta omeneasca, in afara de gardianul din tura care isi indeplinea serviciul matinal, fara sa-ti adreseze nici un cuvant. Cei care serveau mancarea erau niste plantoane de drept comun dar, in cinci ani si jumatate cat am stat acolo, n-am zarit pe nici unul, nici macar odata. Nimeni nu intra de unul singur in celulele noastre, ci intotdeauna insotit macar de gardianul de serviciu, ca sa nu se creeze posibilitatea unor discutii de la om la om…se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufletesti. Adica cei ce supravietuisera perioadelor de exterminare prin foamete si torturi urmau sa fie acum distrusi psihic prin aceste nemaiintalnite masuri de izolare. Dar ticalosia n-a avut nici o limita, din contra, cu cat un detinut era socotit mai important, cu atat tratamentul era mai dur, adica era socotit un dusman periculos pentru regim si trebuia lichidat intr-un mod oarecare.”

Corneliu Coposu:„Fiecare detinut fiind singur in celula, nu avea deloc lumina naturala.. …fierastruica celulei era in permanenta oblonita pe dinafara ca sa nu se poata vedea cerul. De altfel, geamul era si de neatins la inaltimea la care era situat…In afara de cele 8 ore destinate somnului, cu cine sa vorbesti…Ramnicul Sarat era nu numai cea mai dura puscarie, dar si un fel de inchisoare experimentala, liceu de aplicatie pentru viitoarele cadre … pentru mentinerea ordinii aplicau ca metoda de disciplina bataia. Intrau in celula cinci-sase gardieni, gealati inarmati cu bastoane si bateau toti detinutii pe rand, fara nici o justificare, pana cadeau jos. Toti detinutii, indiferent de varstei, si de starea sanatatii erau batuti metodic. Regimul acesta nu 1-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bataie nici Pogoneanu, fost director in Ministerul de Externe care, paralizat pe jumatate, nu putea sta in picioare, era batut in pat, culcat.

„Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul”

Gandul la situatia din tara si la partidul pe care l-a condus dupa Revolutie si pentru care si-a sacrificat tineretea, santatea si linistea familiei a continuat sa-l preocupe pana in ultima clipa.

„Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara”. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde”, afirma Diaconescu.

Victor Ciorbea povesteste ca l-a vizitat cu doar cateva zile in urma iar acesta era perfect lucid si ingrijorat de situatia partidului.
„E un moment extrem de trist si plin de emotie, chiar daca starea sanatatii lui nu era tocmai buna. L-am vazut ultima oara alaltaieri, era totalmente lucid. Aprecia exact si starea sanatatii, dar continua sa se preocupe si de situatia din partid, si de situatia politica din din tara. Pana in ultima clipa, chiar mi-a spus: <<Cu ce te-as mai putea ajuta? Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul si pentru a merge pe drumul dorit de inaintasi, al moralitatii, al cinstei, al corectitudinii, al dreptatii>>, a declarat Ciorbea la Realitatea TV.

Ion Diaconescu si-a publicat memoriile in volumele „Temnita -destinul generatiei noastre” (1998), „Dupa temnita” (2003) si „Dupa Revolutie” (2003). 

Citește și

Ion Diaconescu (1917-2011) o viata marcata de destinul PNT

ALRC-ul s-a înfiinţat ca să îl apere pe Iosif Ţon?


Nicolae Rădoi, publică pe blogul său un articol în cadrul căruia se acreditează ideea că ALRC(Comitetul Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință) a fost înființat cu scopul de a-l apăra pe Iosif Țon, precum și că persecuțiile membrilor ALRC s-ar fi datorat trădării lui Iosif Țon. Din materialele pe care le-am citit despre ALRC am înțeles faptul că acesta a avut ca model acțiunile lui Paul Goma precum și că un comitet asemănător fusese înființat în anii 70 în Rusia Sovietică. Afirmațiile lui Viorel Vuc trebuiesc coroborate cu documente de arhivă și cu alte mărturii.

Mărturia fratelui Viorel Vuc despre înfiinţarea ALRC-ului (în toamna lui 1977, şi nu în 1975, cum îşi aminteşte acesta) (aici) şi despre evenimentele ulterioare de la Caransebeş din 1978 este extrem de importantă. Un lucru care a ieşit la iveală din această mărturie este faptul că Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă (ALRC) a fost iniţiată din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon în timpul în care era anchetat de Securitate în anul 1977. Iată o parte a dialogului cu Daniel Mitrofan în care Viorel Vuc precizează câteva lucruri:
Referitor la înfiinţarea Comitetului ALRC… Cum a pornit iniţiativa? Împreună cu fratele Petrică Cocîrţeu, în anul 1975, pe când ne întorceam de la Turnu Severin,
– Prin ce dată? – Cam pe 15 septembrie… Fratele Iosif Ţon, era anchetat, era 75 anul, „n-ar trebui şi noi tinerii să facem o hârtie către guvern, chiar lui Ceausescu, să spunem că şi noi ne solidarizăm cu el?” Toţi am zis: facem, cu orice risc. Ştiam că bine nu ne aştepta.
Cei care au decis să formeze organizaţia ALRC au ştiut că se expun primejdiilor mari, inclusiv morţii, dar şi-au asumt aceste riscuri din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon. Scrisoarea lor Încetaţi prigoana (publicată la Europa Liberă în mai 1978)în care expuneau cazuri concrete de persecuţie a credincioşilor din România,  a fost un document care i-a uimit pe securişti şi i-a determinat să oprească pentru o perioadă persecuţiile, inclusiv interogarea lui Iosif Ţon.
Câteva luni mai târziu, când membrii ALRC-ului ce erau în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş au ajuns ţinta atacurilor Securităţii, ar fi fost rândul lui Iosif Ţon să ia apărarea acestora. În loc să îi apere, Iosif Ţon i-a atacat printr-o Scrisoare deschisă publicată în noiembrie 1978 în care apăra acţiunile samavolnice ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti şi ale autorităţilor locale ce acţionau (şi unii şi alţii) la cererea Securităţii. Scrisoarea lui Iosif Ţon, care incrimina pe membrii comitetului ALRC, a dat mâna liberă autorităţilor să condamne la închisoare pe trei din acei vajnici luptători pentru libertate religioasă, luptă de care beneficiase şi Iosif Ţon în primăvare anului 1978.
În concluzie, comitetul ALRC se formează din dorinţa de a-l ajuta pe Iosif Ţon în confruntările sale cu Securitatea, acţiune prin care se voia exprimată ideea că tinerii din România sunt alături de acesta şi sunt gata să se sacrifice pentru a asigura altora libertatea religioasă şi de conştiinţă.
Iosif Ţon, care fusese apărat de acei tineri idealişti în lupta pentru revendicări în care se angajaseră riscându-şi viaţa, trădează atât pe aceştia, cât şi idealurile lor şi oferă Securităţii scuza să îi condamne la închisoare. În acea instanţă Iosif Ţon s-a dat de partea trădătorilor de la Uniune (devenind el însuşi un trădător), şi de partea Securităţii care în cooperare au pus în închisoare pe fraţii săi. Iosif Ţon a înfăptuit toate acestea fără nici o mustrare de conştiinţă. Să fi fost de vină duhul care spune că l-a primit prin contactul cu carismaticul Ted Kent? (…)
Iosif Ţon a întors rău pentru bine. Datorită lui trei membri ai ALRC-ului au ajuns în închisoare (Ionel Prejban, Petre Cocârţeu şi Nicolae Rădoi), unul a fost asasinat (Traian Bogdan) şi alţii au fost capacitaţi să renunţe la o luptă în care s-au trezit trădaţi de cel pe care l-au apărat de furia Securităţii. (…)

Pastorul Vasile Talpoș considerat un element fanatic – religios


Pastorul și profesorul universitar Vasile Talpoș a împlinit astăzi 69 de ani și se află încă în perioada de refacere după o suferință grea. Pentru mai multe detalii vezi articolele de pe site. În cadrul acestui articol ne vom referi la un aspect mai puțin cunoscut din viața pastorală a acestuia, anume a faptului că a fost supravegheat de către Securitate. Relevant în acest sens este un document din anul 1973 al Securității prin care era analizată oportunitatea avizării pozitive a cererii de participare la un congres baptist în Elveția. Caracterizarea și poziția  „privilegiată” cu organele statului transpar prin intermediul rândurilor de mai jos.

TALPOȘ VASILE

Pastor baptist născut la 23 iulie 1942 în comuna Bocșa, Sălaj, (…)  neîncadrat politic, pastor la biserica baptistă din Iris Cluj, a fost invitat la un congres baptist din Elveția pentru data de 18-22 iulie 1973.

Dat fiind faptul că susnumitul este un element fanatic – religios, fapt ce ar putea fi influențat în sens negativ de unele elemente ostile regimului nostru în străinătate sau el să-și creeze legături cu elemente necorespunzătoare din rândul cultelor, considerăm necesar ca acesta să nu primească viza pentru a participa la Congresul baptist, mai ales că nu este chemat printre invitații oficiali ai cultului.

Organele – Direcția – au comunicat că și ei opinează ca Talpoș Vasile să nu primească aviz pentru a pleca la congresul baptist din Elveția.

Propunem să nu se aprobe avizarea pentru plecarea în Elveția.

Mr. Lăzăroiu Nicolae

                                                                                            21.VIII.1973

Credinciosii nu trebuie socotiti oameni buni


Într-unul din documentele Direcțiunii Generale a Securității Poporului Timișoara (DGSP) din noiembrie 1949 am găsit următoarea formulare:

„O greutate de care se izbește munca în acest domeniu (referire la domeniul informativ) constă în faptul că lucrează în acest resort și tov. care ei înșiși nu au lichidat propriile lor prejudecăți religioase. Chiar dacă nu se ajunge la descoperirea tov în cauză / la D.R.S.P. Cluj, tov. de la S.J.S.P. Făgăraș – citat de Slt. Lărăoanu de la D.R.S.P. Brașov – etc. / nu luptă cu destulă hotărâre, (împotriva religiei și a convingerilor religioase), socotind că credincioșii sunt oameni buni”

                                                                                                                                            ACNSAS, fond Documentar 1945-1950

Consider că din punct de vedere al cercetătorului și al celui care caută să înțeleagă regimul comunist, această formulare este relevantă datorită presupoziției de la care se pleacă în document. Aceea că toți credincioșii sunt răi, fapt care explică și modul de relaționare a instituției Securității cu Biserica. Cu toate acestea existau și persoane, după cum se amintește și în text care aveau o altă gândire decât cea a regimul ateist, gândire care se urmărea a fi impusă cadrelor din aparatul de partid și de stat precum și oamenilor simplii la nivelul societății.

Memorialul Durerii – Episodul 36 – Un ziar de la Bucuresti la Washington


Pentru a viziona integral cele 36 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/

Memorialul Durerii – Episodul 35 – Gheorghe Ursu


Pentru a viziona integral cele 35 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/

Memorialul Durerii – Episodul 33 – Doinea Cornea


Pentru a viziona integral cele 35 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/