Arhive etichetă: Daniel Mitrofan

Cum se scrie Istoria baptiştilor în România


În cadrul unui articol consistent, Alin Cristea readuce în atenția cititorilor aspecte interesante referitoare la istoriografia baptistă contemporană.  După cum menționează și autorul, articolul a apărut inițial în revista electronică Confesionala, Nr. 5 / 2007.

Sunt analizate trei cărți și trei autori:

1. Alexa Popovici – Istoria baptiștilor

2. Ioan Bunaciu – Istoria răspândirii credinței baptiste

3. Daniel Mitrofan – Pigmei și uriași

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/11/23/cum-se-scrie-istoria-baptistilor-in-romania/

Între timp au mai apărut câteva cărți privitoare la istoria baptiștilor dintre care menționez:

Denisa Bodeanu – Neoprotestanții din Transilvania în timpul regimului comunist (conține un studiu introductiv de aprox 50 p și interviuri)

Denisa Bodeanu, Valentin Vasile – Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România 1985 (conține un studiu introductiv și documente privitoare la vizita evanghelistului american în România)

Ioan Bunaciu – Istoria Bisericilor Baptiste din România. Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.

Ioan Bunaciu – Umblând pe ape printre stânci (o carte memorialistică care s-a dorit un răspuns la cartea lui Daniel Mitrofan)

Ioan Bunaciu – Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1989 (portretele a peste 100 de lucrători pe ogorul Evangheliei). Editura Făclia, Oradea, 2011.

Iosif Sărac – Istoria „Memoriului celor 50” – documente, relatări, amintiri, date biografice ale pastorilor semnatari ai „Memoriului” din 1973 adunate și păstrate de Iosif Sărac. Editura Ramira, Arad, 2010.

ALRC-ul s-a înfiinţat ca să îl apere pe Iosif Ţon?


Nicolae Rădoi, publică pe blogul său un articol în cadrul căruia se acreditează ideea că ALRC(Comitetul Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință) a fost înființat cu scopul de a-l apăra pe Iosif Țon, precum și că persecuțiile membrilor ALRC s-ar fi datorat trădării lui Iosif Țon. Din materialele pe care le-am citit despre ALRC am înțeles faptul că acesta a avut ca model acțiunile lui Paul Goma precum și că un comitet asemănător fusese înființat în anii 70 în Rusia Sovietică. Afirmațiile lui Viorel Vuc trebuiesc coroborate cu documente de arhivă și cu alte mărturii.

Mărturia fratelui Viorel Vuc despre înfiinţarea ALRC-ului (în toamna lui 1977, şi nu în 1975, cum îşi aminteşte acesta) (aici) şi despre evenimentele ulterioare de la Caransebeş din 1978 este extrem de importantă. Un lucru care a ieşit la iveală din această mărturie este faptul că Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă (ALRC) a fost iniţiată din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon în timpul în care era anchetat de Securitate în anul 1977. Iată o parte a dialogului cu Daniel Mitrofan în care Viorel Vuc precizează câteva lucruri:
Referitor la înfiinţarea Comitetului ALRC… Cum a pornit iniţiativa? Împreună cu fratele Petrică Cocîrţeu, în anul 1975, pe când ne întorceam de la Turnu Severin,
– Prin ce dată? – Cam pe 15 septembrie… Fratele Iosif Ţon, era anchetat, era 75 anul, „n-ar trebui şi noi tinerii să facem o hârtie către guvern, chiar lui Ceausescu, să spunem că şi noi ne solidarizăm cu el?” Toţi am zis: facem, cu orice risc. Ştiam că bine nu ne aştepta.
Cei care au decis să formeze organizaţia ALRC au ştiut că se expun primejdiilor mari, inclusiv morţii, dar şi-au asumt aceste riscuri din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon. Scrisoarea lor Încetaţi prigoana (publicată la Europa Liberă în mai 1978)în care expuneau cazuri concrete de persecuţie a credincioşilor din România,  a fost un document care i-a uimit pe securişti şi i-a determinat să oprească pentru o perioadă persecuţiile, inclusiv interogarea lui Iosif Ţon.
Câteva luni mai târziu, când membrii ALRC-ului ce erau în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş au ajuns ţinta atacurilor Securităţii, ar fi fost rândul lui Iosif Ţon să ia apărarea acestora. În loc să îi apere, Iosif Ţon i-a atacat printr-o Scrisoare deschisă publicată în noiembrie 1978 în care apăra acţiunile samavolnice ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti şi ale autorităţilor locale ce acţionau (şi unii şi alţii) la cererea Securităţii. Scrisoarea lui Iosif Ţon, care incrimina pe membrii comitetului ALRC, a dat mâna liberă autorităţilor să condamne la închisoare pe trei din acei vajnici luptători pentru libertate religioasă, luptă de care beneficiase şi Iosif Ţon în primăvare anului 1978.
În concluzie, comitetul ALRC se formează din dorinţa de a-l ajuta pe Iosif Ţon în confruntările sale cu Securitatea, acţiune prin care se voia exprimată ideea că tinerii din România sunt alături de acesta şi sunt gata să se sacrifice pentru a asigura altora libertatea religioasă şi de conştiinţă.
Iosif Ţon, care fusese apărat de acei tineri idealişti în lupta pentru revendicări în care se angajaseră riscându-şi viaţa, trădează atât pe aceştia, cât şi idealurile lor şi oferă Securităţii scuza să îi condamne la închisoare. În acea instanţă Iosif Ţon s-a dat de partea trădătorilor de la Uniune (devenind el însuşi un trădător), şi de partea Securităţii care în cooperare au pus în închisoare pe fraţii săi. Iosif Ţon a înfăptuit toate acestea fără nici o mustrare de conştiinţă. Să fi fost de vină duhul care spune că l-a primit prin contactul cu carismaticul Ted Kent? (…)
Iosif Ţon a întors rău pentru bine. Datorită lui trei membri ai ALRC-ului au ajuns în închisoare (Ionel Prejban, Petre Cocârţeu şi Nicolae Rădoi), unul a fost asasinat (Traian Bogdan) şi alţii au fost capacitaţi să renunţe la o luptă în care s-au trezit trădaţi de cel pe care l-au apărat de furia Securităţii. (…)

In cele din urma, am strigat de durere


„Apoi am fost duși, unul câte unul, într-un grajd, unde erau trei jandarmi care doreau să ne forţeze să ne lepădăm de credinţa noastră. Întrucât nu am vrut să facem aceasta, ne-au ordonat să ne dăm pantalonii jos. Apoi ei ne-au învelit pielea cu un sac ud şi ne-au bătut cu o funie udă împletită în trei, până au obosit. Dar când, în cele din urmă, am strigat de durere, ei ne-au umplut gurile cu balegă ca să nu mai putem țipa.”

Text preluat din cartea “Pigmei si uriasi” pg.29 si este tradus de Daniel Mitrofan dupa scrisoarea in engleza a Dr. Russhbrooke catre Excelenta Sa M. Take Ionescu, Prim Ministrul Romaniei, din 20 decembri 1921.

Continuarea aici

Conducerea Uniunii Baptiste în perioada comunistă- foto


Publicam în septembrie un articol despre președinții cultului baptist în perioada 1919-2010 si promiteam sa revin cu noi informatii. Articolul de fata este o completare a celui anterior prin prezentarea fotografiilor președinților Uniunii Baptiste pe parcursul perioadei comuniste precum și a unei liste cu  secretarii generali care au activat în perioada menționata.

În perioada 1946-1991 Uniunea Baptistă a avut următorii secretari generali:

Th. Dîrlea din iunie 1946

Nicolae Covaci din 23 septembrie 1946

Viorel Garoiu din 16 octombrie 1947 (delegați consecutiv de la moartea fr. Dum,itrașcu și până la Congresul din octombrie 1948)

Viorel Garoiu (1948-1951)

Rusu Ioan (1951 … probabil până la sfârșitul anului  1954 sau începutul anului 1955)

Bălgrădeanu Constantin (delegat în locul lui Rusu, apoi ales la 10 decembrie 1955 și suspendat în 2 februarie 1960; din 23 noiembrie 1960 este cooptat ca secretra general -delegat Popa N. Petre până în 18 iulie 1962 când demisionează , din 23 noiembrie 1962 la 29 mai 1965 este cooptat ca secretar general-delegat Țunea Ioachim)

Țunea Ioachim (1965-1972; 1972-1977)

Pavel Bărbătei (1977-1984)

Talpoș Vasile (1984-1988)

Ioan Rîncu (1988-1991).

Sursa: Daniel Mitrofan, Pigmei și uriași. File din istoria persecutării baptiștilor, Editura Cristianus, 2007, pp.110-111

%d blogeri au apreciat asta: