În formarea mea teologică şi spirituală din anii adolescenţei şi primii ani ai tinereţii, Dumnezeu a folosit doi oameni speciali pentru mine, pe bunicul meu, predicatorul creştin după Evanghelie Dumitru Florescu (1935-2019) şi pe pastorul baptist Iosif Ţon (1934-2025). Acum ambii sunt în veşnicie, în prezenţa Domnului pe care L-au slujit toată viaţa fiecare.
Fratele Ţon, dincolo de orice s-a scris şi se va mai scrie despre dumnealui, a fost un predicator popular, un autor de succes, un creator de instituţii care dăinuiesc şi în prezent (Alianţa Evanghelică din România, Radio Vocea Evangheliei, Universitatea Emanuel Oradea, Editura Cartea Creştină Oradea ş.a.), un intelectual evanghelic de mare clasă şi multe altele. Dar pentru mine, astăzi, la plecarea dânsului în veşnicie, rămâne „fratele Iosif”, la care puneam întrebări din Biblie, căruia îi citeam cu nesaţ cărţile în anii de liceu (strângeam leu cu leu şi luam câte o carte) sau îi ascultam şi reascultam predicile pe casete audio sau cd-uri, şi mai târziu pe youtube. Da, am fost şi rămân în inima mea un „ţonist”, aşa cum eram numit pe atunci.

Astăzi, fratele Iosif Ţon a plecat în veşnicie. În urma sa rămân fapte, istorii, dar şi enigme, care vor fi analizate încă mult timp de aici înainte. În 2014, împreună cu Marius Silveşan am scris o carte despre memoriul din 1977 de la Europa Liberă, iar în 2015, ca autor unic, am scris istoricul Alianţiei Evanghelice din România. În ambele demersuri, fratele Ţon a fost mai mult decât amabil să-mi povestească istoria pe care a trăit-o şi a înfăptuit-o, bineînţelesc cu subiectivismul memorialisticii.
Dar eu îmi amintesc vocea caldă, privirea blândă şi învăţătura pe care a dat-o. Nu am fost amândoi pe acelaşi calapod teologic tot timpul, dar m-a învăţat ce înseamnă să ne respectăm ca fraţi în Domnul Isus, chiar dacă avem înţelegeri diferite.
Închei cu o mărturie personală. În ianuarie 2001 a venit în adunarea noastră şi a ţinut o săptămână celebrul său curs de viaţă spirituală, cu care a fost peste tot prin România şi în diaspora. Aveam 12 ani. În ultima zi, la terminarea programului, într-o adunare cu peste 1500 de credincioşi prezenţi, nu ştiu de unde am avut curajul să mă strecor prin mulţime, să mă duc la dumnealui în faţă, era cu spatele, să-l trag de haină să se întoarcă şi să-i zic „Frate Ţon, mulţumim pentru ceea ce ne-aţi învăţat şi vă mai aşteptăm!”. Atunci a zâmbit, şi-a pus mâna pe umărul meu, m-a binecuvântat şi mi-a spus „să creşti în Domnul Isus”. Da, pentru mine acea întâlnire este memorabilă.
Astăzi, la aproape 91 de ani (pe care urma să îi împlinească la finalul lunii), fratele Iosif Ţon a plecat în veşnicie. La revedere, frate Iosif! Vă mulţumesc pentru tot! Ne vom revedea Acasă, în prezenţa Domnului Isus! Și Dumnezeu să o mângâie pe sora Elisabeta!

Material publicat pe Facebook

https://www.facebook.com/share/p/1Avge2ohWU/?mibextid=wwXIfr