Un articol remarcabil care îmbină reconstrucția istorică cu analiza literară și psihologică scris de Alin Cristea pe România Evanghelică.

Portret din cioburi, volumul I – Ligia Seman, Editura Cetate Deva, Deva, 2010, 363 p.

Pentru cîteva zile am lăsat deoparte romanul Ligiei Seman și am recitit Crucea și pumnalul, cartea celebră a lui David Wilkerson, care a murit săptămîna trecută. Jurnalul meu de lectură a consemnat cîteva episoade din această reîntîlnire a mea, după ani, cu o carte care ar trebui citită măcar o dată pe an.

Reluînd lectura Portretelor din cioburi în această seară, m-am reîntîlnit cu o lume pe care o cunosc destul de bine, cea a anilor ’80 din România comunistă, în care oamenii aveau o personalitate fragmentată, cu un psihic schizoid, amprentat de dedublarea pe care sistemul ideologic ateist o provoca și o permanentiza.

Drama psihologică de felul acesta nu e întîlnită, desigur, doar în spațiul ideologiilor totalitare, din acest punct de vedere romanul Ligiei Seman transgresînd, cu succes, frontiere etnice, naționale, ideologice, de epocă sau de vîrstă.

Eu, cel puțin, m-am recunoscut în mai multe personaje. Și în mai multe situații. Dincolo însă de reacțiile mele emotive sau raționaliste, preocupat fiind, de ani buni, de fragmentarea eului din societatea postmodernă (și ), în ultimele săptămîni am privit în mai multe rînduri coperta primului volum, aducîndu-mi de fiecare dată cu o imagine de oglindă spartă pe mai multe direcții, în care chipul care se privea era, desigur, fragmentat.

Jurnal de lectură: Portrete din cioburi (3) by Alin Cristea