Contributors.ro: Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii” – un articol de Teofil Stanciu
Pe platforma Contributors Teofil Stanciu publică un articol despre întâlnirea românilor cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”. Este vorba de întâlnirea din septembrie 1985 cu prilejul vizitei în România, dar și întâlnirea pe calea undelor radio, a imaginii video sau a cărților sale.
După cum a menționat și Teofil, recomand celor interesați de vizita lui Billy Graham în România, cartea Afacerea „Evanghelistul” vizita lui Billy Graham în România (1985) avându-i ca autori pe Denisa Bodeanu și Valentin Vasile. După informațiile pe care le am, aceasta este singura lucrare cu un studiu consistent și documentat despre vizita din 1985 împreună cu 70 de documente.
Articolul lui Teofil Stanciu este binevenit prin prezentarea sintetică a interacțiunii dintre Billy Graham și români, precum și a activității evanghelistului american. Personal am aflat lucruri interesante și cu siguranță veți descoperi și voi.
Iată mai jos prima parte a articolului, restul poate fi citit pe platforma contributors.ro
Deși prea puțin cunoscut în România, revista Time l-a inclus pe William Franklin Graham Jr (alias Billy Graham) în lista celor mai influenți 100 de oameni ai secolului XX, clasament în care s-a situat pe locul 4. De asemenea, în sondajele Gallup, „Most Admired Men in the World”, Graham are 60 de prezențe în top 10, mai multe decât orice altă personalitate, în cei 71 de ani de când se efectuează acest sondaj.
A consiliat mai activ sau mai discret președinții americani de la Truman la Obama, fiind mai apropiat de Dwight D. Eisenhower, Lyndon Johnson și Richard Nixon. Supranumit „pastorul Americii” sau „papa protestant al Americii” (nume dat cu reproș), a fost invitat și consultat în momente-cheie ale istoriei recente a SUA. A întreținut relații de prietenie cu Regina Elisabeta II a Marii Britanii, cu Johnny Cash sau cu Papa Ioan Paul al II-lea. Începând cu 1967 (Iugoslavia), a obținut permisiunea să viziteze mai multe țări din spatele „Cortinei de Fier”, ajungând și în România, unde, în anul 1985, a predicat în fața a peste 100 de mii[1] ascultători, inclusiv în lăcașuri de cult ortodoxe[2].
Activitatea sa îndărătul „Cortinei de Fier” rămâne însă una controversată. Deși o foarte importantă realizare într-un context politic extrem de ostil religiei, a fost privită cu nemulțumire de către anumiți reprezentanți ai bisericilor persecutate din țările comuniste. Unii îl considerau naiv, alții, trădător sau chiar „o unealtă a propagandei” comuniste, fiindcă nu a adus în atenția publică oprimarea creștinilor de către regimurile totalitare din țările vizitate.
Partajează asta:
Contributors.ro – De unde ne documentăm când vorbim despre Reforma protestantă – un inventar la zi al resurselor disponibile în limba română –
Un articol bine documentat și scris despre resursele în limba română disponibile despre Reforma protestantă. Materialul este realizat de un om al cărților, Teofil Stanciu, care a citit sau răsfoit majoritatea, dacă nu toate lucrările menționate.
Aș mai adăuga la listă încă trei cărți la lista prezentată.
Stefan Zweig, Lupta în jurul unui rug. Castellio împotriva Calvin , lucrare care îl prezintă pe Calvin ca un mic dictator la Geneva, cel care a fost de acord și cu arderea pe rug al lui Servetus. Citind această carte ai cumva impresia, falsă de altfel că George Orwell s-a inspirat din viața Genevei din timpul lui Calvin pentru a scrie celebrul său roman 1984 în care se prezintă un regim politic dictatorial care dorea nu numai controlul vieții politice, ci și pe cel al societății în ansamblul acesteia prin controlarea oamenilor. Revenind la lucrare, cred că autorul a scris unele lucruri și le-a privit prin filtrul raționalismului și umanismului.
Ce-a de-a doua lucrare pe care doresc să o Menționez este cea a istoricului român Andrei Oțetea, Renașterea și Reforma.
Lucrarea a fost publicată inițial de către Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941 fiind republicată într-o ediție puțin diferită, din câte am înțeles, adică cenzurată, în anul 1968 la Editura Științifică din București.
Cea de-a treia lucrare pe care doresc să o menționez este cea a istoricului Sorin Bulboacă, Structuri politice și confesionale în Banatul Lugojului și Caransebeșului (1552-1658)
Dacă mai sunt și alte resurse vă rog să le menționați în comentariii.
Partajează asta:
Carul cu boi şi originea imnului Israelului – Hatikva
Public aici un articol preluat de pe platforma contributors.ro scris de Gelu Trandafir. În cadrul acestui articol, autorul demonstrează legătura care există între imnul statului Israel, stat care și-a sărbătorit ieri, 16 aprilie 2013, 65 de ani de la obținerea independenței în anul 1948 și melodiile tradiționale românești care au stat la baza imnului Israelului – Havika.
Imnul statului Israel (Hatikva – Speranţa) ne sună atât de familiar. Şi nu e de mirare, după cum vom vedea mai jos, căci are legătură cu România.
Până atunci – o înălţătoare mărturie despre acest cântec de speranţă înregistrat de un reporter BBC în aprilie 1945 când lagărul Bergen-Belsen a fost eliberat de armata britanică. Reportajul a fost redescoperit în arhive ani mai târziu. „Un cântec al libertăţii”cântat atunci, în aprilie 1945, de puţinii supravieţuitori ai acestui lagăr.
Cel care a compus în 1888 melodia imnului Israelului, Samuel Cohen, s-a născut la Ungheni, în Basarabia.
Samuel Cohen a mărturisit că s-a inspirat din vechi melodii populare româneşti, care circulau în nordul Ardealului:
Cucuruz cu frunza-n sus
Păi, cucuruz cu frunza-n sus, ţucu-i ochii cui l-o pus,
Că l-o pus cu patru boi, ţucu-i ochii amândoi.şi Luncile s-au deşteptat (Cântecul de mai).
Exista pe atunci şi o cunoscută variantă umoristică, intitulată Carul cu boi ori Hăis-Cea.
Pân ce electricitate
Căi ferate şi vapori
Încă nu erau aflate
Mergeau toate fără zori
Căci bătrânii erau moi
Îşi mânau caruri cu boi
De fapt melodia este mult mai veche şi o regăsim sub diferite variante în mai multe regiuni europene.Se numeşte La Mantovana şi a fost compusă la sfârşitul secolului XVI de tenorul Giuseppino del Biado. Pe acastă melodie, cântecul Fuggi, Fuggi, Fuggi da questo cielo s-a răspândit sub diverse forme în Europa, mai ales în Europa centrală şi de est.
Marele compozitor ceh Smetana s-a inspirat din aceasta melodie în cea de-a doua simfonie a lui, Vltava.
În orice caz, Samuel (Shmuel) Cohen, ţăran născut Basarabia cu darul cântării la vioară, unul dintre primii colonişti de la Rishon Le Zion, s-a inspirat din variantele româneşti ale melodiei. În această colonie (Rishon Le Zion – Cel dintâi Sion) a fost intonat pentru prima dată Hatikva, imnul mişcării sioniste care avea să devină imnul statului Israel.
Şi nu numai melodia acestui imn are legătură cu România, ci şi versurile. Prima versiune a textului a fost compusă la Iaşi, în 1877, de către Naftali Herz Imber, poet evreu născut în Galiţia.
Citește mai departe pe contributors.ro
Partajează asta:
Nicolae Steinhardt despre Perfectiune si Politica
Despre “utopia perfectiunii”, N. Steinhardt spunea ca “este o utopie primejdioasa, ca orice utopie. In lumea pacatului perfectiunea nu se incheaga. Regimurile care fac din ea un scop ajung in cele din urma la tiranie si oroare, la
bãi de sânge, opresiune, intoleranta, inchisori, torturi ci lagare. In asemenea regimuri se ajunge inevitabil la fericirea obligatorie, impusa de politie si de codul penal. Antidotul: constiinta limitelor si a relativitatii, aspiratia spre o imperfectiune cat mai putin rea, singura cu putinta aici.”
Observația de mai sus nu trebuie citita ca o simpla remarca bazata pe o tragica experienta personala intr-un regim comunist. Chiar si asa, mesajul ei este profund. Realitatea este insa ca observatia contine in nuce o intreaga filosofie politica. Sau mai bine zis, o ilustrare magistrala a modului in care o tema teologica este continuata -prin implicatiile sale- in planul gandirii politice. Dacă elaboram ideea, vedem cum opereaza logica teologica a temei pacatului originar si a imperfectiunii umane, cand trece granita, in sfera politicului. Urmarind aceasta logica in desfasurarea ei, lucruri si atitudini ce tin de mundanul politic capata o noua semnificatie.
Sursa: Dragoș Paul Aglică pe http://www.contributors.ro/fara-categorie/n-steinhardt-despre-perfectiune-si-politica/
Partajează asta:
Noi prevederi legislative impotriva plagiatorilor
A trecut oarecum neobservata modificarea si completarea orin ordonanta 28 din 31 august 2011, aparuta in MO 628 din 02 septembrie 2011, a Legii 206/2004, privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare.
Ordonanta contine prevederi extrem de dure impotriva plagiatorilor de meserie sau doar de ocazie, asa incat sper ca expunerea publica cat mai larga a prevederilor sale sa-i determine pe amatorii de „inspiratii” nelegale sa se gandeasca de doua ori inainte de a da „copy-paste”.
Abaterile de la buna conduita in activitatea de cercetare-dezvoltare sunt detaliate intr-un supliment de articol:
“Art. 21. –
(2) Abaterile de la normele de buna conduita prevazute la art. 2 lit. b), in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, includ:
a) plagiatul;
b) autoplagiatul;
c) includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unuia sau mai multor coautori care nu au contribuit semnificativ la publicatie ori excluderea unor coautori care au contribuit semnificativ la publicatie;
d) includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unei persoane fara acordul acesteia;
e) publicarea sau diseminarea neautorizata de catre autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode stiintifice nepublicate;
f) introducerea de informatii false in solicitarile de granturi sau de finantare, in dosarele de candidatura pentru abilitare, pentru posturi didactice universitare ori pentru posturi de cercetare-dezvoltare.
Descrierea este mult mai ampla, amatorii o pot gasi aici.
Sursa: http://www.contributors.ro
Partajează asta:
Despre vectorii de apărare împotriva extremismului religios
Mai întâi, o întâmplare. Eram pentru prima oară în Anvers (Belgia) în această vară când mi-am propus, într-o după-amiază, după ce am vizitat oraşul şi două muzee, să ajung într-un cartier şi să caut o anume biserică. Cum nu-mi place să mă uit pe hartă din cinci în cinci minute în timp ce merg pe jos, m-am lăsat dus de intuiţie şi de simţul orientării. Numai că de această dată am ajuns în cu totul altă parte. Am descoperit o biserică, era, desigur, închisă, cum sunt majoritatea în zona flamandă. Mai exact, cu excepţia marilor catedrale, sunt deschise (unele) doar trei (!) ore pe zi. În faţă era o mică piaţetă unde toate băncile erau ocupate numai de arabi îmbrăcaţi în binecunoscutul costum tradiţional. Unii jucau table, alţii vorbeau zgomotos etc. Ceea ce m-a frapat însă a fost faptul că la uşa bisericii (catolică, cel mai probabil) erau 3-4 copii care jucau mingea trimiţând-o în uşa edificiului religios. Am scos aparatul de fotografiat ca să reţin momentul. Unul dintre tineri, mai măricel, de vreo 15-16 ani, îmbrăcat la rândul său în costumul tradiţional, a zbughit-o din cadru astfel încât să nu-l prind. Nu ştiu dacă se simţea cu musca pe căciulă, dar i-am mulţumit amical (în realitate, am apucat să-l prind la marginea pozei). Şi, vorbind în engleză, l-am chemat mai aproape. Unde este moscheea voastră, l-am întrebat? Uite-acolo, la vreo 300 de metri, mi-a răspuns tânărul încântat de întrebare. OK, să ştii că fiul meu nu va juca niciodată mingea cu uşa moscheii tale, i-am spus zâmbind. Încredinţat că tânărul a înţeles ceea ce i-am zis, după figura pe care a făcut-o, m-am îndepărtat, înconjurând biserica, ca să mai fac câteva fotografii, chiar dacă, aveam să descopăr, nu era cea pe care o căutam. După doar două-trei minute tânărul a apărut însoţit de un altul, cam de aceeaşi vârstă, şi, de pe celălalt trotuar, a strigat arţăgos către mine, ca şi cum ar vrea să mă înjure, într-o engleză aproximativă: “You are American or Great Britain?”. I-am dat un răspuns parţial greşit: i-am spus că sunt român.
Puteți citi continuarea articolului pe http://www.contributors.ro/
Post Scriptum: Articolul exprimă punctul de vedere al autorului cu care editorul site-ului istorieevanghelica.ro nu este întru totul de acord (referire la partea a doua a articolului pe care nu am preluat-o).
Partajează asta:
Primăvara arabă şi războaiele petrolului
Nu stiu daca cel de al doilea razboi din Golf (2003) a fost din cauza resurselor petroliere ale Irakului, stiu insa cu siguranta ca primul razboi din Golf a fost din cauza resurselor petroliere ale Kuwaitului (1991). Faptele arata clar ca si Razboiul civil din Libia isi are radacini substantiale in necesitatile de hidrocarburi ale lumii industrializate. Cu toata simpatia pe care o putem avea pentru “primavara araba”, faptele arata clar ca miza interventiei occidentale in Libia a fost si este petrolul Nord-African.
http://www.contributors.ro/global-europa/primavara-araba-si-razboaiele-petrolului/
Partajează asta:
…religia a murit, filosofia a murit, noroc ca Hawking se simte mai bine!
by Alin Fumurescu
Motto: “Fumurescule, bunica-mea zicea ca acolo unde-i minte multa e si prostie cat caru’!” (Profesorul meu de fizica din liceu)
…la inceput nu i-am acordat atentie. Stephen Hawking e un fizician cunoscut si recunoscut cu usurinta pana si de muritorul de rand, mai putin interesat de fizica teoretica. Dar un fizician. Parerile sale despre religie, Dumnezeu si viata de apoi ma intereseaza in mod normal cel mult la nivel anecdotic. (Cum m-ar interesa ca Einstein a spus ca « Dumnezeu nu joaca zaruri », bunaoara.) Atat si nimic mai mult. La subiectele astea toata lumea e indreptatita la o parere : buna sau proasta, mai mult sau mai putin informata. Daca, dupa un traseu suficient de tortuos pe aceasta tema (a se vedea declaratiile si lecturile sale din ultimii vreo douazeci de ani), Hawking a ajuns la concluzia ca nu exista viata de apoi si ca moartea e un soi de dezactivare a vreunui computer, sa-i fie de bine.
Am lasat la o parte si o usoara contradictie logica din cartea sa « The Grand Design » (« Marele Plan ») in care sustine ca nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica Universul. Asa o fi. Nu ma pricep la fizica teoretica. Poate ca legea gravitatiei va fi fiind suficienta. Dar stiu, dupa cum observa si John C. Lennox, profesor de matematica la Oxford University (God and Stephen Hawking: Whose Design is it Anyway?), ca atata vreme cat exista un plan exista si un proiectant. Daca exista vreun computer, dezactivat sau nu, trebuie ca mai intai de toate, cineva sa-l fi gandit. In cuvintele lui Lennox,
“Suppose … we replace the universe by a jet engine and then are asked to explain it. Shall we account for it by mentioning the personal agency of its inventor, Sir Frank Whittle? Or shall we follow Hawking: dismiss personal agency, and explain the jet engine by saying that it arose naturally from physical law?
It is clearly nonsensical to ask people to choose between Frank Whittle and science as an explanation for the jet engine. For it is not a question of either/or. It is self-evident that we need both levels of explanation in order to give a complete description.”
(Imaginati-va … ca avem in locul universului un motor cu reactie si-apoi suntem rugati sa-l explicam. Trebuie sa dam socoteala de el mentionand actiunea personala a inventatorului sau, Sir Frank Whittle ? Sau trebuie sa-l urmam pe Hawking : dam la o parte interventia personala si sustinem ca motorul cu reactie a aparut in mod natural, ca o consecinta a legilor fizicii ?
E lipsit de noima sa le ceri oamenilor sa aleaga intre Frank Whittle si stiinta ca explicatie pentru motorul cu reactie. Pentru ca nu e o chestiune de ori-ori. E de la sine evident ca avem nevoie de ambele niveluri explanatorii pentru a oferi o descriere completa.)
Trecem si pe asta. Dar Hawking recidiveaza. In cadrul recentei conferinte Google Zeitgeist, el afirma nici mai mult, nici mai putin decat ca ‘filosofia e moarta’. Nu ca e ineficienta, nu ca e insuficenta, ci ca e moarta de-a binelea, ca nu mai poate tine pasul cu stiinta, in particular cu fizica, si ca de-acum inainte oamenilor de stiinta le revine sarcina de « a purta mai departe torta cunoasterii ».
Mai sa fie ! Devine limpede ca aici avem de-a face cu un pattern de gandire. Atat religia cat si filosofia functioneaza, prin insasi natura lor, in domeniul speculatiei. Obiectul lor poate fi absolutul sau transcendentul, dar domeniul lor e unul in permanenta supus indoielii si ambele si-l asuma ca atare. Un finit, rational vorbind, nu poate avea acces deplin la infinit. Un limitat, la nelimitat. Religia nu face demonstratii despre existenta lui Doamne-Doamne (in fine, n-ar trebui sa faca, desi incercari in directia asta au mai existat, unele dintre ele chiar faimoase). Face doar apropieri piezise. De aceea necesita credinta (ceea ce nu neaga catusi de putin investigatia rationala, ba dimpotriva, o presupune). Si de aceea nici un sfant nu va spune despre sine insusi ca e sfant.
La fel si filosofia – filo-sofia – e dragoste de intelepciune, nu intelepciune. E cautare, nu statia terminus. Nici un filosof demn de acest nume nu a pretins vreodata ca a atins intelepciunea suprema, nici macar Hegel, desi a cochetat putintel cu ideea (Ideea ?). Hobbes, doar, a sustinut ca va prezenta un sistem filosofic la fel de incontestabil precum teoremele geometrice si ca, de fapt, ‘adevarata’ filosofie’ se-ncepe cu el. Estimp s-a mai descoperit si geometria ne-euclidiana, cat despre indisputabilitatea lui teoriei Hobbesiene nici nu mai are rost sa povestim.
Si cu asta ajungem la patternul lui Hawking : refuzul indoielii, setea de certitudini. La scara omeneasca, omul e de inteles – si asta din motive evidente. Asta nu scuza, insa, siluirea logica. Da. Poate ca nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica originile Universului. Da, poate ca nu exista viata de apoi. Cred, Doamne, ajuta necredintei mele. Da, poate ca nici nu exista intelepciune si poate ca totul este desertaciune si vanare de vant. Poate. Dar poate ca nu.
In momentul in care Hawking declara ca « nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica Universul » si o face in absenta unei teorii indisputabile, verificata stiintific (singur recunoaste ca M-theory e decomadata doar atat – o teorie promitatoare si nimic mai mult), se plaseaza automat in afara stiintei pe care pretinde ca o slujeste. Cand afirma raspicat ca nu exista viata de apoi – si o face punand in joc toata reputatia omului de stiinta – isi tradeaza vocatia, pentru simplul motiv ca nu poate avea certitudini stiintifice pe aceasta tema. Iar cand afirma ca filosofia, i.e., iubirea de intelepciune a murit, orice consideratii pe marginea purtatorilor vreunei flacari a cunoasterii isi pierd noima si aluneca, usurel, in penibil.
Repet, omeneste vorbind, dupa o asemenea viata aparent lispita de noima, ii pot intelege setea de certitudini demonstrabile matematice. I-o pot chiar admira. Dar asta nu ma-mpiedica sa-mi amintesc « schimbul de grafitti » de pe zidurile Sorbonei, pe vremea revoltelor studentesti din ’68 :
« Dumnezeu a murit ! – Nietzsche » a scris, cu litere de-o schioapa, un student inflacarat.
Dedesubt, o alta mana a adaugat sec :
“Nietzsche a murit! – Dumnezeu”
Pana la proba contrara, a doua afirmatie ramane singura demosntrabila stiintific.
…religia a murit, filosofia a murit, noroc ca Hawking se simte mai bine! by Alin Fumurescu
Partajează asta:
Va doriti o Maica Tereza a crestinismului romanesc?
Va doriti o Maica Tereza a crestinismului ortodox? este titlul articolului scris de Marius Vasileanu și apărut pe site-ul contributors.ro.
În introducere autorul scrie:
Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale. Aceasta a condus la multiple discuţii şi critici, ceea ce mă face să întreb: este cineva care nu şi-ar dori o Maică Tereza a creştinismului ortodox românesc?
Un punct interesant al articolului este și cel care tratează punctele slabe ale legii.
În altă ordine de idei, – scrie autorul articolului, – suntem obligaţi să vorbim şi despre părţile slabe ale legii în discuţie, care ţin de păcate noastre dintotdeauna.
Puetți citi articolul integral aici.
Istorie Evanghelica 