Arhive etichetă: Corneliu Coposu

Pastorul și profesorul Paul Negruț despre omul și liderul politic Corneliu Coposu


Paul Negruț – Profesor universitar doctor, pastor baptist 

Amintiri

L-am întâlnit pe Corneliu Coposu în ultimele zile ale lunii decembrie 1989 la inițiativa poetului Ioan Alexandru. Era seara târziu, așa că am fost însoțit de patru confrați.. Întâlnirea a avut loc în demisolul unei clădiri obosite în București. Corneliu Coposu, era un om în vârstă, cu urmele anilor de pușcărie grefate pe un trup încovoiat de suferință și boală. Era însoțit de Ion Puiu și Ion Diaconescu. Ion Puiu vorbea mult și repede despre ceea ce se întâmplă în țară. Ion Diaconescu era tăcut. Corneliu Coposu, cu o privire pătrunzătoare, gânditor, a vorbit puțin, cu glas stins și răgușit, despre opțiunile politice pe care le are poporul român. Dincolo de vorbele însoțite de luciditatea unui om care vede dincolo de prezent, am simțit că ne-a pus în cumpăna morală, că a văzut și ce nu se vede cu ochiul liber.

Doi dintre confrații mei s-au înscris în seara aceea în Partidul Național Țărănesc, care a adăugat între timp și dimensiunea Creștin Democrat. Nu am vorbit aproape deloc în seara aceea, dar îmi amintesc că am plecat de la întâlnire cu sentimentul că am întâlnit un om neobișnuit pentru vremea noastră. Păcat că nu era măcar cu 20 de ani mai tânăr…

Următoarele întâlniri au avut loc după câteva luni în urma unei întâmplări ciudate. Un bărbat în jurul vârstei de 40 de ani, înalt, impunător, a venit la Oradea la sugestia lui Corneliu Coposu. Pentru că persoana pe care o căuta era ocupată, a fost îndreptat spre mine. O întâlnire ciudată. Mi-a vorbit despre ceea ce se va întâmpla în libertate și democrație, despre jocurile de interese și centrele de influență, despre provocările creștinismului, despre rolul oamenilor de afaceri în promovarea moralei publice, despre planurile lui de viitor. Am ascultat atent, fiind încercat de două gânduri: ori omul acesta visează cai verzi pe pereți, ori este genial. A biruit a doua variantă, și așa s-a născut o prietenie care a rămas până în ziua de azi.

Prin medierea acestui prieten, a început istoria întâlnirilor mele cu Corneliu Coposu. Eu mă adresam cu „Domnule Președinte”, iar dânsul îmi spunea „Reverendul.” Din bogăția amintirilor adunate în acei puțini ani în care Corneliu Coposu a fost printre noi, am ales doar câteva cu dorința de a lăsa celor care vor veni după noi și altfel de amintiri. 

În octombrie 1990, patru români din spațiul disidenței anticomuniste au fost invitați în Marea Britanie la o întâlnire specială cu Primul Ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher: Corneliu Coposu din spațiul dizsdenței politice, Doina Cornea din spațiul disidenței întelectualilor, Mihai Gheorghiu din spațiul disidenței studențești, și Paul Negruț din spațiul disidenței religioase. Am fost solicitat de Corneliu Coposu să fiu transalatorul neoficial al domniei sale în timpul acestei vizite. Așa am ajuns să asist la discuțiile lui Corneliu Coposu cu Margaret Thatcher și cu alți liderii politici prezenți la acel eveniment. Am fost surprins de modul în care a prezentat o sinteză a istoriei politice a Romaniei interbelice, postbelice, comuniste și postrevoluționare. Profunzimea, claritatea și precizia discursului au făcut ca interlocutorii să asculte într-o tăcere întreruptă din când în când doar de sunete onomatopeice. 

Alteori, când era întrebat despre neocomuniștii sau criptocomuniștii care au preluat puterea în Romania, Corneliu Coposu explica deosebirea între valorile fundamentale ale poporului român și importurile politice din alte zone ale lumii. Încheia discuția accentuând frumusețea și demnitatea poporului român și încurajând partenerii să acorde șansa pe care o merită poporul nostru de a ocupa locul care i se cuvine în familia popoarelor civilizate. 

Cu ocazia vizitei unei delegații de la Consiliul Europei la București, pe lângă întâlnirile cu reprezentanții puterii, a avut loc și o întâlnire cu reprezentanții opoziției. În contextul discuțiilor despre marile teme politice ale tranziției, unul dintre membrii delegației a întrebat care este punctul de vedere al opoziției cu privire la drepturile homosexualilor. S-a făcut liniște în sală pentru că toți au înțeles aspectele nemărturisite din spatele întrebării. În liniștea apăsătoare a acelui moment, Corneliu Coposu s-a ridicat în picioare, înalt, cărunt, uscățiv, cu paloarea specifică bolii, s-a aplecat ușor în direcția celui care a pus întrebarea, și a spus: ”Excelență, noi românii suntem normali, nouă ne plac femeile.” Din momentul acela, discuția despre drepturile homosexualilor s-a încheiat.

Demnitatea discursului politic și ținuta unui adevărat om de stat au strălucit în timpul vizitei la Washington în iarna anului 1995. Cu argumente istorice, strategice, economice și culturale și-a convins interlocutorii că Romania merită să fie integrată în NATO și să devină un partener strategic al SUA la gurile Dunării și Marea Neagră. Argumentele pentru investițiile americane în Romania au fost însoțite de prezentarea oportunităților geo-strategice și de avantajele economice. Nu l-am auzit vorbind de rău țara sau să invoce anumite derapaje ale puterii politice de la București pentru a cere sancțiuni diplomatice, politice sau economice la adresa României. 

A cultivat dezbaterea politică, și-a înfruntat public adversarii politici cu argumente, nu cu dușmănie. A folosit cu măiestrie ironia și umorul în momente delicate. De exemplu, la o recepție oferită în onoarea Guvernatorului John Ashcroft, în prezența lui Oliviu Gherman, pe atunci Președinte al Senatului, Corneliu Coposu a fost întrebat în calitate de lider al opoziției, ce părere are despre adversarul său politic. Cu un zâmbet relaxat, Corneliu Coposu a răspuns scurt: „un om bun într-un anturaj nepotrivit.”

Voi încheia pe o notă personală. Cu toate că am avut privilegiul să ascult cugetări teologice și filosofice din partea unui om cu o cultură uimitoare însoțită de un profund sentiment religios, răspunsul cel mai neașteptat l-am primit în ziua în care l-am întrebat:

– Domnule Președinte, în întâlnirile neoficiale sunteți un om foarte cald din punct de vedere relațional. Aveți umor fin și o față relaxată. Sunteți o prezență plăcută. De ce atunci când faceți declarații publice luați o înfățișare rigidă și spuneți lucruri care irită?

– Reverende, ca să pierdem alegerile. 

Mi s-a părut că răspunsul sfidează logica politică, așa că am continuat.

– Domnule Președinte, orice lider politic dorește să câștige alegerile. Valoarea unui lider și a formațiunii pe care o conduce se validează în actul guvernării.

– Reverende, dacă Partidul Național Țărănesc ar intra acum la guvernare, ar ieși de pe scena politică pentru cel puțin 25-30 de ani. Partidul Național Țărănesc are nevoie de vreo 20 de ani în opoziție ca să poată forma oameni cu maturitate politică și pricepere de a guverna. 

În 11 noiembrie, 1995 Corneliu Coposu a plecat dintre noi. Pe valul de simpatie națională față de personalitatea lui Corneliu Coposu, la finalul anului 1996 Convenția Democratică din Romania a câștigat alegerile și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a intrat la guvernare. Restul este istorie… și Corneliu Coposu a văzut istoria…

Sursa: https://corneliu-coposu.ro/25-de-ani-fara-senior/

Discursul lui Corneliu Coposu la Congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb 1990)


Corneliu Coposu (1914-1995) a fost un politician român, greco-catolic, liderul opoziției din România postcomunistă. Acesta a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea partidului de către comuniști în anul 1947, apropiat al președintelui PNT, Iuliu Maniu, ulterior a fost arestat și a petrecut 17 ani în închisorile comuniste. În anul 1990 a reînființat Partidul Național Țărănesc (PNȚ) sub numele de PNTCD al cărui președinte a fost de la înființare până la moartea sa (1990-1995). Corneliu Coposu a fost o personalitate a României secolului XX prin caracterul viziunea și eroismul său.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu

Pastorul Paul Negruț de la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea a fost cel care l-a tradus pe Corneliu Coposu, liderul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).

Iată cum este prezentat evenimentul în cadrul unui articol de pe site-ul ziarului Adevărul

În 11 octombrie 1990, o delegaţie a Partidului Naţional Ţărănesc, condusă de Corneliu Coposu, era primită triumfal de premierul de la acea vreme al Marii Britanii, Margaret Thatcher, la Congresul Partidului Conservator. Coposu a susţinut un discurs în care a cerut sprijinul britanicilor pentru instaurarea democraţiei în România.

Delegaţia română condusă de Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD a fost primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.

Din delegaţie au mai făcut parte Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenţilor şi Paul Negruţ, pastorul bisericii creştine baptistă Emanuel din Oradea, cel care a asigurat traducerea discursului susţinut de Corneliu Coposu. Liderul ţărănist a amintit atunci de de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roşii, de persecuţiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum şi de momentul decembrie 1989 când România şi-a recăpătat libertatea. 

Coposu a menţionat că „noi am fost distruşi de Armata Roşie şi am renăscut în decembrie 1989”. În cadrul discursului său acesta a menţionat istoria de 140 de ani a PNŢ, lupta partidului împotriva comunismului şi mai nou (anii 90) lupta din opoziţie (referire la opoziţia politică) împotriva neocomunismului şi a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu a evocat în discursul său Partidul Conservator despre care a menţionat că este speranţa României şi speranţa Europei. de asemenea, a scos în evidenţă personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România şi ţările din Est aşteaptă salvarea spre o nouă democraţie”.

Prima personalitate prezentată la Congres a fost Doina Cornea, care a fost aplaudată şi ovaţionată îndelung de membrii Partidului Conservator. Fiecare membru al delegaţiei române a fost primit şi felicitat personal de Margaret Thatcher. Primirea liderului ţărănist Corneliu Coposu a fost, de asemenea, triumfală. Fiecare proproziţie a discursului susţinut de acesta a fost însoţită de aplauzele participanţilor la Congres.

https://adevarul.ro/amp/stiri-locale/alba-iulia/discursul-istoric-sustinut-de-corneliu-coposu-in-1754947.html

Corneliu Coposu, Omul care a însemnat Istoria


Corneliu Coposu, Omul care a însemnat Istoria, p. I

Corneliu Coposu, Omul care a însemnat Istoria, p. II

Discursul președintelui PNTCD, Corneliu Coposu la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb. 1990)


Delegația română condusă de Corneliu Coposu, președintele PNTCD, este primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.

Din delegație mai fac parte: Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenților și Paul Negruț, pastorul bisericii creștine baptista Emanuel din Oradea, cel care l-a și tradus pe Corneliu Coposu.

Discursul lui Corneliu Coposu, în care amintește de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roșii, de persecuțiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum și de momentul decembrie 1989 când România și-a recăpătat libertatea a fost primit cu aplauze. Corneliu Coposu a menționat că „noi am fost distruși de Armata Roșie și am renăscut în decembrie 1989.” În cadrul discursului său acesta a menționat istoria de 140 de ani a PNȚ, lupta partidului împotriva comunismului și mai nou (anii 90) lupta din opoziție (referire la opoziția politică) împotriva neocomunismului și a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu evocă  în discursul său Partidul Conservator despre care menționează că este speranța României și speranța Europei și personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România și țările din Est așteaptă salvarea spre o nouă democrație.”

De remarcat modul în care a fost primită deligația României, cu referire în special la Doina Cornea și Corneliu Coposu, precum și menționarea situației țării noastre în anii 90.

Dacă din conducerea României ar fi făcut parte Corneliu Coposu, Ioan Rațiu și alții asemenea lor cred că alta ar fi fost  astăzi situația economică și politică a României.

Informație preluată prin intermediul http://sldsjd.wordpress.com

Ion Diaconescu si calvarul inchisorilor comuniste: „Se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge resorturile sufletesti”



Inchisoarea Ramnicu Sarat

Nepot al liderului taranist Ion Mihalache, Ion Diaconescu a intrat in PNT in 1936. PNT. Destinul avea sa-i reuneasca pe unchi si nepot in cea mai cruda, dar si „cea mai mare scoala a neamului romanesc”, inchisorile comuniste. Tot acolo aveau sa fie impreuna cu seniorul Corneliu Coposu.In cei 17 ani de temnita, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puscarii, de la Aiud pana la Ramnicu Sarat. Dar nu s-a aplecat niciodata in fata torturilor. In ultimele zile de viata gandul i-a fost tot la situatia din tara si la partidul caruia i-a dedicat tineretea, sanatatea si linistea sa si a familiei: „Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul”.

Scurta BiografieIon Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges. A fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.

Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in Partidul National Taranesc inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).

A fost membru al Partidului National Taranesc, incepand cu anul 1936 pana la desfiintarea partidului de autoritatile comuniste, in 1947. Dupa anul 1989 a fost in conducerea Partidului National Taranesc Crestin Democrat, fiind ales ca deputat in Parlament in trei legislaturi consecutive (1990-1992, 1992-1996si 1996-2000) intre anii 1990 – 2000, iar in legislatura 1996-2000, a indeplinit functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

In cei 17 ani de temnita, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puscarii, de la Aiud, pana la Ramnicu Sarat. Dar nu s-a aplecat niciodata in fata torturilor.

Inchisoarea de la Ramnicul Sarat, mormantul elitei Partidului National Taranesc

Revolutia din Ungaria i-a  zdruncinat pentru un moment pe conducatorii sistemului represiv din Ministerul de Interne care nu se dezmetecisera dupa moartea calaului  de la Moscova.

In 1955 comunistii isi pun in aplicare planul de „a selecta detinutii” dupa convingerile politice si chiar religioase. Motivele erau multiple, dar se miza astfel pe o spargere mai usoara a unitatii de grup, pe anchete sadice care sa duca la turnatorii si ‘lepadari” de trecutul politic si credinta.

Pentru national-taranisti miscarea incepe cu temnita de la Sighet, o parte din putinii supravietuitori ai regimului draconic fusesera deja eliberati, dar nu si detinutii taranisti care sunt trimisi la Ramnicu Sarat.

A doua mutare mare a avut loc la sfarsitul lui 1956 cand taranistii din inchisoarea de la Oradea Mare au fost mutati la Botosani, altii, putini, precum Victor Anca, Ion Barbus sau Ion Ovidiu Borcea au ajuns in izolarea din Zarca Aiudului, ca un prim popas.

Conditiile dure aplicate de directorul Coller au generat izbucnirea celei mai mari greve din istoria inchisorilor romanesti, de peste 700 de detinuti si care a durat 23 de zile. Taranistilor li s-au alaturat si sutele de legionari de pe celular care dominau numeric inchisoarea ce avea sa le devina temnnita pentru multi ani.

Printre liderii revoltei s-a numarat si Ion Diaconescu vazut de conducerea inchisorii si de catre torionari ca un stalp al rezistentei care „prin atitudinea sa potrivinica” era un exemplu si pentru ceilalti „dusmani de clasa” impiedicand „reeducarea”. Cu toate ca s-a inceput alimentarea fortata in conditii barbare, greva care a durat 23 zile s-a terminat la sfarsitul lunii mai 1957.

Reprezentantii Ministerului de Interne care veneau din 2 in 2 zile cu avionul la Aiud au constatat cauza si vinovatii si au hotarat sanctionarea prin mutarea la Ramnicu Sarat a capilor grevei national taraniste si a sefilor acestora.

Astfel, pe 10 August 1957, intr-un vagon-duba au fost urcati: Nicolae Adamescu, Victor Anca, Mihai Balica, Jenica Aranautu, Ion Barbus, Ion Borcea, Malin Bosca, Alexandru Bratu, ION DIACONESCU, Constantin Hagea, Vasilica Munteanu,  Ion Puiu, Octavian Radulescu, Cornel Velteanu, la care s-au alaturat CORNEL COPOSU si Augustin Visa (adusi de la Gherla) si separat in celulele dubei cativa dintre ministri: Alexandru Alexandrini.Alexandru Constant, Gheorghe Dobre, Titus Dragos, Constantin Pantazi, Ion Petrovici, Petre Tomescu si Gheorghe Jienescu.

Pe parcurs au mai sosit la Ramnicu Sarat si alti condamnati: Aurel Dobrescu, generalul Nicolae Dragomir, Constantin Horobet, Ion Lugosianu, Vasile Luca, Alexandru Iacob, Alexandru Neagu, Horia Macelariu, Gheorghe-Placinteanu, Marinaru petrescu, Teodor Roxin, Lazar Stefanescu, Nicolae Valsan, Nicolae Stoenescu, cardinalul Alexandru Todea, Iosif Mihai Godo.

Despre atmosfera de la Ramnicu Sarat

Ion Diaconescu: „Masurile de izolare, neintalnite nici la securitate, depaseau orice inchipuire, detinutul nu trebuia sa mai vada nici o alta fiinta omeneasca, in afara de gardianul din tura care isi indeplinea serviciul matinal, fara sa-ti adreseze nici un cuvant. Cei care serveau mancarea erau niste plantoane de drept comun dar, in cinci ani si jumatate cat am stat acolo, n-am zarit pe nici unul, nici macar odata. Nimeni nu intra de unul singur in celulele noastre, ci intotdeauna insotit macar de gardianul de serviciu, ca sa nu se creeze posibilitatea unor discutii de la om la om…se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufletesti. Adica cei ce supravietuisera perioadelor de exterminare prin foamete si torturi urmau sa fie acum distrusi psihic prin aceste nemaiintalnite masuri de izolare. Dar ticalosia n-a avut nici o limita, din contra, cu cat un detinut era socotit mai important, cu atat tratamentul era mai dur, adica era socotit un dusman periculos pentru regim si trebuia lichidat intr-un mod oarecare.”

Corneliu Coposu:„Fiecare detinut fiind singur in celula, nu avea deloc lumina naturala.. …fierastruica celulei era in permanenta oblonita pe dinafara ca sa nu se poata vedea cerul. De altfel, geamul era si de neatins la inaltimea la care era situat…In afara de cele 8 ore destinate somnului, cu cine sa vorbesti…Ramnicul Sarat era nu numai cea mai dura puscarie, dar si un fel de inchisoare experimentala, liceu de aplicatie pentru viitoarele cadre … pentru mentinerea ordinii aplicau ca metoda de disciplina bataia. Intrau in celula cinci-sase gardieni, gealati inarmati cu bastoane si bateau toti detinutii pe rand, fara nici o justificare, pana cadeau jos. Toti detinutii, indiferent de varstei, si de starea sanatatii erau batuti metodic. Regimul acesta nu 1-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bataie nici Pogoneanu, fost director in Ministerul de Externe care, paralizat pe jumatate, nu putea sta in picioare, era batut in pat, culcat.

„Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul”

Gandul la situatia din tara si la partidul pe care l-a condus dupa Revolutie si pentru care si-a sacrificat tineretea, santatea si linistea familiei a continuat sa-l preocupe pana in ultima clipa.

„Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara”. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde”, afirma Diaconescu.

Victor Ciorbea povesteste ca l-a vizitat cu doar cateva zile in urma iar acesta era perfect lucid si ingrijorat de situatia partidului.
„E un moment extrem de trist si plin de emotie, chiar daca starea sanatatii lui nu era tocmai buna. L-am vazut ultima oara alaltaieri, era totalmente lucid. Aprecia exact si starea sanatatii, dar continua sa se preocupe si de situatia din partid, si de situatia politica din din tara. Pana in ultima clipa, chiar mi-a spus: <<Cu ce te-as mai putea ajuta? Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul si pentru a merge pe drumul dorit de inaintasi, al moralitatii, al cinstei, al corectitudinii, al dreptatii>>, a declarat Ciorbea la Realitatea TV.

Ion Diaconescu si-a publicat memoriile in volumele „Temnita -destinul generatiei noastre” (1998), „Dupa temnita” (2003) si „Dupa Revolutie” (2003). 

Citește și

Ion Diaconescu (1917-2011) o viata marcata de destinul PNT

Ion Diaconescu (1917-2011) o viata marcata de destinul PNT


Ion Diaconescu

Romanian politicians Iuliu Maniu and Ion Mihal...

Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Image via Wikipedia

Ion Diaconescu a avut o viata marcata de destinul PNT, partid pe care l-a urmat indiferent daca formatiunea s-a aflat la putere, in opozitie, in ilegalitate sau in anonimatul de dupa anul 2000, scrie Mediafax.

Ion Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges. A fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.

Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in Partidul National Taranesc inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).

Dupa eliberarea din inchisoare, a lucrat ca inginer la intreprinderea Ascensorul Bucuresti, pana in 1980, continuand sa tina legatura cu fosti fruntasi taranisti, intre care se afla si Corneliu Coposu.

In zilele Revolutiei din decembrie 1989 participa la relansarea partidului, semnand Apelul pentru intrarea PNT in legalitate (22 decembrie 1989), alaturi de alti fosti membri.

Il secondeaza pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepresedinte, ianuarie 1990 – noiembrie 1995), iar dupa moartea acestuia preia presedintia (12 noiembrie 1995 – 27 noiembrie 2000).

Diaconescu a fost presedinte al CDR (1996 – 2000), dupa alegerea lui Emil Constantinescu in functia de presedinte al tarii.

De asemenea, Diaconescu a fost presedinte al Camerei Deputatilor (27 noiembrie 1996 – 15 decembrie 2000), intr-o perioada dificila, in care PNTCD a fost figura centrala intr-o coalitie de guvernare larga si eterogena.

Partidul s-a erodat electoral foarte puternic in perioada de guvernare, caracterizata prin dispute acute si lungi in coalitia aflata la putere. Perioada a coincis si cu o criza economica, astfel incat, la finele perioadei de guvernare, formatiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNTCD a intrat intr-un con de umbra, presarat cu rabufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse factiuni.

Diaconescu a demisionat din functia de presedinte al PNTCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales presedinte de onoare, in 21 ianuarie 2001.

In lunga sa cariera parlamentara – membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucuresti (1990 si 2000) – Diaconescu a sustinut programul partidului de anulare a consecintelor regimului comunist.

Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietatilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morala prin Biserica, privatizare.

In perioada detentiei politice, la fel ca si dupa eliberare, i-a fost apreciata, potrivit analistilor, moralitatea precum si atitudinea de necooperare cu autoritatile comuniste. Dupa 1989, Diaconescu a fost vazut ca un politician cu o atitudine democrata si anticomunista.

De asemenea, potrivit analistilor vietii politice postcomuniste, statura morala a lui Diaconescu a intrecut-o pe cea de om politic, pentru ca acesta nu a reusit sa mentina partidul in viata politica intr-un context politic dificil.

In unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea ca este crescut in spiritul vechii democratii, iar adversarii politici nu ii sunt dusmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el mentiona ca a ramas in relatii bune cu Ion Iliescu, in sensul ca se felicita de sarbatori.

De asemenea, el spunea ca Traian Basescu ar putea ajuta PNTCD sa reintre in normalitate.

„Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara”. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde”, afirma Diaconescu.

http://www.hotnews.ro/

Este creștinismul compatibil cu democrația? via Piata ideilor si sufletul cetatii by Mihail Neamtu


Într-un text percutant care discută starea de fierbere din Egipt, dl Andrei Cornea — reputat filosof, istoric al ideilor și comentator politic — face câteva surprinzătoare afirmații.

Creștinismul este incompatibil structural cu democrația de tip liberal, așa cum a arătat-o istoria. Intoleranța a fost o caracteristică  a sa în Evul Mediu, atunci cînd era la apogeul său, avînd cam aceeași vîrstă cu Islamul azi: persecutarea ereticilor, vrăjitoarelor, evreilor, leproșilor nu au fost tocmai dovezi de tolerență  și pluralism! Diferența dintre Islam și creștinism a dat-o nu natura credinței în sine, ci relația originară  cu socio-politicul: creștinismul a apărut și a trebuit să viețuiască  dintru bun început într-un stat puternic, preexistent cu care nu avea nicio legătură genetică – statul roman. Celebrul „dați Cezarului ce e al Cezarului și dați lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”!, rămâne, înainte de toate, o maximă a conviețuirii obligate dintre Dumnezeu (sau locțiitorii săi) și Cezar (sau regi, principii, președinți).

 

Cuvintele lui Iisus care cer distingerea între Cezar și Dumnezeu (precum și exegeza paulină ulterioară, cu referința centrală din Romani, cap. 13) sunt atribuite unei dibace încercări de diplomație publică. Cel răstignit pe Cruce la marginea Ierusalimului ar fi căutat inițial, pare-se, calea împăcării cu un regim opresiv. Profetul lăudat de Coran, în schimb, n-ar fi avut de înfruntat această limitare socio-politică, declanșînd de la bun început proiectul de colonizare teocratică a Peninsulei arabe. Credincioșii musulmani au, așadar, vocația naturală  de-a converti orice formă de guvernămînt la preceptele aspre ale Legii (Sharia). Incompatibilitatea principială între Statul secular de tip modern și religia islamică este o ipoteză  interesantă, nelipsită de invalidări empirice (cazul Iordaniei sau al Indoneziei, bunăoară). Vom reține însă aceste sugestii pentru o confruntare ulterioară. (…)

A spune că diferenţele teologice între iudaism, creştinism şi Islam nu conteaza este echivalent cu a declara că toate convertirile sunt iluzorii (sau că filosofia lui Aristotel şi Platon seamănă întrucit amândoi… vorbeau greaca). Când decizi faptul că învăţătura morală a Coranului şi a Noului Testament sunt cvasi-identice prin raportarea lor la tema libertăţii, atunci poţi purcede la orice ilustrare selectivă a pildei cu fragmente din istoria religiilor.

Este şi argumentul reacţionarilor ultra-conservatori care, obosiţi de agnosticismul democraţiei liberale, decid să atace modernitatea şi secularizarea cu următorul tertip logic: comunismul şi nazismul sunt fenomene politice ale modernităţii, fără precedent în istorie. De ce nu am socoti totalitarismul o formă supremă de împlinire istorică a utopiei moderne? De ce n-am afirma că anticlericalismul lui Voltaire se materializeaza ideologic în campaniile anti-religioase ale lui Lenin şi Stalin? De ce n-am spune că Diderot a prevăzut celulele din Gulag destinate preoţilor şi credincioşilor? Ar acuza oare aici dl Cornea o lipsă  de nuanţă? A reduce o civilizație veche de două mii de ani la aberațiile sale cele mai respingătoare nu ține oare de resentiment, pripă silogistică, reductivism hermeneutic sau hybris epistemic?

Tema relaţiei între religiile abrahamice şi democraţiile moderne este sobră şi urgentă. Ea ar merita reluată fără a ignora miezul constitutiv al discursului religios (teologia). Susţinătorii argumentelor pro şi contra ar trebui să evite esenţialismele pernicioase, să recunoască  caracterul viu al religiilor, caracterul elastic al auto-interpretării corpului eclezial, dar şi natura deschisă a proiectului politic modern. Democraţiile sunt mereu plurale, ca şi ideile religioase. În Grecia lui Pericle, democrația antică permitea sclavia, discriminarea femeii, excluziunea pe criterii etnice.

Regimul parlamentar englezesc, în schimb, a permis unui politician creștin precum William Wilberforce (1759–1833) să devină, în numele Evangheliei, un campion al aboliționismului. În Transilvania secolului XIX, un prelat ortodox ca Andrei Șaguna (1809-1873) prelua idei democratice occidentale pentru înnoirea organizării Bisericii.

Au existat apoi în secolul XX democraţii slabe, care au deschis poarta regimurilor autoritare sau dictatoriale. În Europa, vor spune unii, votul democratic și universal l-a plebiscitat pe Hitler. În Palestina, democrația a permis ascensiunea grupării Hamas, cunoscută pentru atacurile teroriste asupra Israelului? Să fi fost alegerile libere de vină? Elita politică? Cultura? Poporul de rând? Analfabetismul civic? Toate aceste întrebări se nasc atunci când operăm cu definiții înguste.

Căci știm, pe de altă parte, în ce măsură modernitatea euro-atlantică se mândrește cu democraţii consolidate, cum este cazul Statelor Unite ale Americii. Urmașii lui Thomas Jefferson și John Adams au evitat patinajul totalitar coabitînd perfect cu valorile tradiţiei iudeo-creştine. Nici istoria creștin-democrației europene, de la Luigi Sturzo și Iuliu Maniu până la Konrad Adenauer și Corneliu Coposu, nu e chiar străină de proiectul coabitării pașnice între religie și politică. De ce-am trata atunci subiectul cu prejudecăți, într-un stil expeditiv?

Citește articolul complet accesând link-ul de mai jos.

Este creștinismul compatibil cu democrația? (O întrebare pentru Andrei Cornea) from Piața ideilor și sufletul cetății by Mihail Neamtu (03.01.2011)

Memorialul Durerii – Episodul 25 – Corneliu Coposu un destin


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Documentarul “Memorialul durerii” poate fi vizionat integral ONLINE


Prin intermediul acestui articol, site-ul istorie evanghelica își anunță intenția, de a prezenta pe cât posibil integral cititorilor săi acest documentar de excepție despre ceea ce a însemnat comunismul în România. Acesta este si motivul pentru care am creat pagina Memorialul Durerii care poate fi accesată la următoarea adresă: https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/

 

INTREGUL documentar “Memorialul durerii” poate fi acum vizionat ONLINE :

Memorialul durerii DVD1 partea 1 – Primii partizani
http://www.56.com/u69/v_NTc5NDU1MDY.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD1 partea 2 – Recurs in cazul Motrescu
http://www.56.com/u12/v_NTc5MzAyMjU.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD1 partea 3 – Baietii din munti
http://www.56.com/u87/v_NTc5MzAzMDA.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD2 partea 1- Mogos si Mazilu
http://www.56.com/u85/v_NTc5MzA0NzQ.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD2 partea 2 – Studentii
http://www.56.com/u29/v_NTc5MzA2ODI.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD2 partea 3 – Drumul spre Grecia duce la Jilava / Demonul din Calimara
http://www.56.com/u12/v_NTc5MzA3NTM.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD3 partea 1 – Marea finanta, in process
http://www.56.com/u80/v_NTc5MzA5MDk.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD3 partea 2 – Sa nu ne razbunati
http://www.56.com/u19/v_NTc5MzEwMjQ.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD3 partea 3 – Experimentul Pitesti/Procesul elitelor politice
http://www.56.com/u27/v_NTc5MzExMjA.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD4 partea 1 – Deportarea
http://www.56.com/u91/v_NTc5MzEzNjA.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD4 partea 2 – Sistemul concentrationar/Noua academie
http://www.56.com/u91/v_NTc5MzE0NDg.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD4 partea 3 – Drama bisericii greco-catolice
http://www.56.com/u63/v_NTc5MzE1MDg.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD5 partea 1 – Cu dumnezeu in catacombe
http://www.56.com/u26/v_NTc5MzE2NDc.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD5 partea 2 – Un spatiu insetat de libertate/Colectivizarea
http://www.56.com/u94/v_NTc5MzE3MTU.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD5 partea 3 – Noaptea de inviere in minele de plumb
http://www.56.com/u88/v_NTc5MzIwNjE.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD6 partea 1 – Lagarele din Balta Brailei
http://www.56.com/u24/v_NTc5MzIxNzM.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD6 partea 2 – Voi stati si va uitati si pe Dunare curg cadavre
http://www.56.com/u70/v_NTc5MzIzOTU.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD7 partea 1 – Viteaza din Nucsoara
http://www.56.com/u49/v_NTc5MzI0NjI.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD7 partea 2 – Corneliu Coposu: un destin / Daca zidurile ar
putea vorbi
http://www.56.com/u98/v_NTc5Mzg5MzU.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD7 partea 3 – Povestea Anitei Nandris din Bucovina
http://www.56.com/u53/v_NTc5Mzk1MDY.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD8 partea 1- Evadarile din gulag – Ion Ioanid, Tudor Greceanu
http://www.56.com/u76/v_NTc5Mzk5Njk.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD8 partea 2 – Mosu / Paul Goma
http://www.56.com/u84/v_NTc5NDAyNDE.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD8 partea 3 – Mosu / Paul Goma
http://www.56.com/u25/v_NTc5NDA0NDY.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD9 partea 1- Totul despre 15 noiembrie 1987 / Doina Cornea
http://www.56.com/u29/v_NTc5NDA4OTA.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD9 partea 2 – Un cetatean de onoare
http://www.56.com/u27/v_NTc5NDExNTI.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD10 partea 1- Gheorghe Ursu
http://www.56.com/u36/v_NTc5NDEzMzc.html – Vizionare

Memorialul durerii DVD10 partea 2 – Un ziar de la Bucuresti la Washington
http://www.56.com/u19/v_NTc5NDE1ODQ.html – Vizionare

Comentariu la Lucia Hossu Longin despre „Răscumpărarea memoriei” de către MemorialulDurerii from Comentarii pentru Răscumpărarea memoriei by MemorialulDurerii