Martirii credintei in inchisorile comuniste
Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a României
Creștinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.
Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.
Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.
Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.
Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.
Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.
Marton Aron
A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.
ISTORIE
Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.
AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.
ASUMARE
„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.
Partajează asta:
There are Chrisitians tortured for their faith
Richard Wurmbrand’s shocking personal account rocked the Western world. After spending years in underground prison cells – including solitary confinement and inhumane tortures – Pastor Wurmbrand emerged with revelation of today’s Christian martyrs.
And now, the Voice of the Martyrs invites you to request a complimentary copy of the international bestseller, Tortured for Christ
Click here to receive your copy, absolutely free of charge.
Partajează asta:
Christian Wölfkes, dulgherul care l-a întors pe Richard Wurmbrand la Dumnezeu
Când vorbim de creştini după Evanghelie nu putem să nu amintim de Alexandru Panaitescu, Florea Moisescu, Gheorghe Giuvelea, Ioan Severa, Marin Ionescu ş.a. Dar pe lângă aceştia au existat şi frați din cadrul Adunărilor Creştine după Evanghelie care au stat în umbră ascultând de Dumnezeu şi făcând voia Lui acolo unde El i-a așezat, dar având un impact asupra altor persoane. Acele rotiţe mici care pun în mişcare roţile mari. Un astfel de frate a fost Christian Wölfkes, un dulgher german (sas) din Braşov care l-a întors la credinţă pe evreul Richard Wurmbrand.
Evenimentul se întâmpla în 1937 într-un cătun din România. Despre Wölfkes aflăm că “fusese convertit la creştinism în timpul unei campanii de înviorare spirituală a Bisericii Luterane din România, condusă de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alăturat unui grup de credincioşi care se numeau Creştini după Evanghelie.”[1] Cel care l-a adus la credinţă se numea Pitter şi era rotar. Spirit misionar, ajuns la o etate înaintată, Wölfkes era conştient de faptul că un creştin trebuie să fie lumină în lume.
Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui avea pe inimă aducerea evreilor la Domnul Cristos. Din pricina vârstei înaintate şi-a bolii nu putea să meargă în căutarea lor, aşa că se ruga zilnic Domnului să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Când Richard Wurmbrand a ajuns în primavara lui 1937 în satul acela, pentru a se reface fiind bolnav şi slăbit, a fost ajutat de Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie şi i-a vorbit despre Domnul Isus Cristos ca împlinire a tuturor profeţiilor mesianice încât evreul Wurmbrand a devenit creştin, urmându-L pe Domnul. Chiar dacă i-a vorbit puţin acesta a fost marcat de atitudinea lui şi de credinţa pe care o avea.
Rugăciunile sale au fost ascultate şi-n acel an l-a adus la Domnul pe Richard Wurmbrand, un evreu ateu. După aceea i-a făcut cunoştinţă şi cu alţi evrei creştini pe care îi cunoştea. Chiar dacă Wölfkes a plecat în veşnicie în timpul războiului, Wurmbrand a continuat lucrarea printre evrei până acolo că în Bucureşti a luat fiinţă o Biserică de creştini evrei. Se poate considera un rod al rugăciunilor fratelui Wölfkes. Rămâne pentru noi un exemplu de dedicare dincolo de vârsta, boala şi sărăcia acelor ani.
[1] Richard Wurmbrand, Cristos pe uliţa evreiască, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994, p.17
Un articol de Bogdan Emanuel Răduț
Partajează asta:
Care erau teologii preferaţi ai lui Richard Wurmbrand? via Biografistu
Răspunsul ni-l dă Ferenc Visky în volumaşul 70 de povestiri despre puşcărie şi prietenie:
Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Reformei. Personajele sale favorite din istoria bisericilor erau, pe lângă Luther şi Calvin,
Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi.
Se referea cu plăcere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cuprinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.
Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predestinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther.
Era de acord cu îndemnul lutherian: „îndrăzneşte să păcătuieşti” şi propovăduia că iubirea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supralicitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l împiedicau în critica obiectivă a protestantismului.
Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide”, cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt îndopaţi credincioşii – aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici.
Dispreţuia profund sectarismul mărginit, dar deopotrivă şi clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.
Care erau teologii preferaţi ai lui Richard Wurmbrand? from Biografistu’ by emsal (25.02.2011)
Partajează asta:
Iosif Ton ,,Eu sunt chemat nu sa lupt impotriva comunismului, ci sa-L aduc pe Cristos in comunism”
Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului, ci să-L aduc pe Cristos în comunism…
Iosif Țon, Poziţia mea în Uniunea Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii Baptiste, Oradea, 26 noiembrie 1978.
Pentru a citi și alte pasaje din această scrisoare apasă aici.
Ideea conviețuirii dintre comunism și creștinism se regăsește expusă pe larg în Manifestul Creștin, lucrare publicată în Anglia, al cărui titlu inițial era Locul creștinului în socialism. Spre deosebire de Iosif Țon, Richard Wurmbrand considera că nu putem vorbi de o colaborare a creștinismului cu comunismul, o ideologie atee cu origini satanice. A se vedea în acest sens Richard Wurmbrand, Marx și Satan. menționez în acest context și faptul că, comunismul are caracteristicile unei religii politice și și-a propus prin întemeietorii săi să lupte împotriva creștinismului. Celor interesați de subiectul religiilor politice le recomand Eric Voegelin-Religiile politice, Editura Humanitas, București, 2010.
Articole similare
Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin
“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai
Partajează asta:
Memorialul Durerii – Episodul 26 p.2- „Dacă zidurile ar putea vorbi… Richard Wurmbrand”
În mărturiile pastorului Richard Wurmbrand: “Ei ne-au umplut pântecele cu apă şi apoi au sărit pe corpurile noastre. Pe unii dintre noi ne-au spânzurat, legându-ne de degetele mari de la picioare”. (La întoarcerea din exil, după Revoluţie, pastorul a pus o floare la mormântul ofiţerului care l-a anchetat şi l-a băgat în închisoare. Acelaşi lucru l-a facut şi la mormântul soţilor Ceauşescu).
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Partajează asta:
Memorialul durerii – Episodul 26 p.1- „Dacă zidurile ar putea vorbi… Richard Wurmbrand”
Un documentar cutremurător despre viata lui Richard Wurmbrand
Partajează asta:
Vorbe care contează – 11 ianuarie 2011 Marx și Isus
,,O treime din omenire se trezește acum din coșmarul în care un evreu, Marx, a jucat rolul principal. Singurul care o poate salva din acest coșmar este un alt evreu – Isus”.
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.25
Partajează asta:
Purificarea de virusul țonist. Decizia AGA pro-mortem
Tocmai după ce i-am scris unui comentator că „a pus capac” la mulțimea de acuzații penibile îndreptate împotriva lui Țon, prin faptul că l-a acuzat că ar fi adeptul teologiei lui Nietzsche, am primit un telefon de la cineva care îmi spunea că AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) din RVE a decis să interzică difuzarea predicilor lui Iosif Țon la toate posturile RVE din țară. Mărturisesc că această veste m-a luat pe nepregătite. Am crezut că n-am auzit bine. Încă nu s-a pus capacul la povestea cu Țon? Ce mai urmează? Arderea casetelor lui? Distrugerea cărților lui? Arderea lui pe rug? Comitete care să voteze așa ceva sigur s-ar găsi, spiritele sunt încă încinse, iar argumente căutăm după aceea…
Îmi amintesc cum imediat după Revoluție se vorbea despre necesitatea unui post de radio creștin. Am fost mobilizați să ne rugăm pentru aceasta, și am făcut-o! În toate discuțiile se spunea cum s-a luptat Țon pentru a mobiliza resurse și a aduce oameni în jurul acestui proiect. Apoi cei mai mari ne povesteau cum au decurs negocierile pentru a obține licența (intervențiile făcute de Ioan Alexandu pe lângă Patriarh), cum au căutat sprijin pe toate căile, la factori de decizie și influență din oraș și din țară.
După ce s-a înființat RVE în 1994 (șase stații, printre care și Suceava), am aflat că Țon a înregistrat pentru radio o mulțime de mesaje care aveau să fie difuzate multe luni și ani apoi. Era limpede pentru toată lumea că motorul proiectului RVE fusese Iosif Țon.
Cu un an înainte intrasem la seminar, dar în timpul vacanțelor am participat la câteva emisiuni, am luat interviuri pe stradă, am participat la prima emisiune în direct, am fost acolo și cu Richard și Sabina Wurmbrand în timpul vizitei lor în Suceava.
Read more on Răscumpărarea memoriei
Istorie Evanghelica 