Apariții editoriale (62) – Daniel Brânzei, Pribeag cu crucea la răscruce. Chemarea amintirilor
Amintirile sub forma notelor autobiografice scrise de pastorul Daniel Brânzei ne îndeamnă la o cercetare mai amănunțită a trecutului. Autorul, pastor baptist, a cunoscut și trăit în două lumi diferite. O lume dispărută acum, cea comunistă și o altă lume, cea liberă. Totodată, cunoaște bine lunea românească, România, dar și o altă lume, cea de peste ocean, America unde trăiește de când a plecat din România. O altă paralelă se poate face între „lumea baptistă” din România și cea din America.
Cartea Pribeag cu crucea la răscruce. Chemarea amintirilor de Daniel Brânzei, a cărei apariție am găsit-o menționată și la Alin Cristea, reprezintă amintirile unui om care a cunoscut în mod direct viața religioasă din perioada anilor ‘70 cu oportunitățile și constrângerile sale.

Iată și un fragment din impresia doamnei Gabriela Negoițescu, cea care a ajutat la corectarea textului:
„Din cartea dvs. aflu de o adevărată mișcare de rezistenţă din partea celor care au ales să facă parte din trupul lui Cristos. Adunări de casă, trafic cu Biblii trecute clandestin graniţa, turnee cu coruri creştine de copii, nu mai vorbesc de refuzul de supunere la „reglementările” securităţii. Readuceți la viaţă oameni minunaţi, integri, verticali, care au ales să lupte şi nu s-au lăsat descurajaţi. Nu e puţin lucru să fii arestat şi să ştii că acasă ai lasat o sotie cu cinci copii, cel mai mic având numai 7 zile. Oameni care au îndrăznit şi au biruit lumea prin puterea Celui care ne-a promis că putem să o facem”.
https://barzilaiendan.com/2025/08/28/chemarea-amintirilor-note-autobiografice-daniel-branzei/
15 septembrie 1935 – Botez la Jegălia cu 9 suflete ținut de Gligor Cristea

FR. GLIGOR CRISTEA a ținut în 15 septembrie 1935 un botez cu 9 suflete: 7 din Jegălia şi două din Feteşti, în omuna Jegălia. Dânsul a predicat din Matei 3:13 la mulţimea liniştită care asculta şi privea la lucrul Domnului.
Revista Farul Creștin, Anul III, No. 21, 1 nov. 1935, p. 7.
Pastorul John MacArthur (1939-2025) a plecat acasă
Pastorul John MacArthur (1939-2025) a plecat la Domnul, luni, 14 iulie 2025 la vârsta de 86 de ani după o viață de slujire. Acesta a fost un predicator și autor îndrăgit fiind timp de mai mult timp pastor la Grace Community Church in Sun Valley, California,
Mai multe puteți citi într-un articol pe CBN.com
The Legacy on John MacArthur
13 iulie 2025 – Festivitatea de absolvire a studenților ITBB la Biserica Creștină Baptistă „Ghetsimani” din Caransebeș
Sărbătoarea de absolvire a studenților Institutului Teologic Baptist din București va avea loc duminică, 13 iulie 2025, începând cu ora 10 la Biserica Creștină Baptistă „Ghetsimani” din Caransebeș, județul Caraș Severin.













