Arhive categorie: Biblie

Versetul zilei – 12 noiembrie 2017


Marius Cimpoaie – CUM SĂ SĂRBĂTORIM ZIUA MONDIALĂ A BIBLIEI?


Profesorul Marius Cimpoaievine cu câteva provocări și idei referitoare la modul în care putem sărbătorii Ziua mondială a Bibliei.


„În data de 12 noiembrie vom sărbători ZIUA MONDIALĂ A BIBLIEI. 

În anul 2015 am auzit pentru prima dată despre faptul că în fiecare an în 13 noiembrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Bibliei. Eram la o întâlnire cu profesorii de religie. Mi-am spus că nu pot să nu marchez o astfel de zi. Am pregătit un eveniment foarte frumos împreună cu Comunitatea Baptistă Timişoara prin preşedintele Ionel Tuțac, Wycliffe Bible Romania, Precept Ministries, ACSI Romania şi Rve Timişoara. Mi-a fost relativ uşor să mă organizez. Predam într-un liceu creştin şi toți colegii împreună cu conducerea liceului m-au sprijinit. În anul următor însă fusesem repartizat ca profesor de română într-un liceu de stat din Timişoara. Tentația a fost să abandonez proiectul, dar nu am făcut asta. M-am rugat şi am căutat soluții. De data aceasta am organizat împreună cu colegi profesori de religie ortodoxă din 3 licee din Timişoara un eveniment deosebit la Muzeul Catedralei Mitropolitane. De data aceasta evenimentul a fost mediatizat național prin ceea ce au scris şi au arătat publicațiile Adevărul, Timpolis şi Digi24. Am văzut că se poate şi că dacă eşti creativ oamenii încă pot fi implicați în proiecte atât de frumoase.

CE VOM FACE ÎN 2017? 

Anul acesta, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A BIBLIEI se va sărbători în 12 noiembrie (https://nationalbible.org/n…/international-day-of-the-bible/)

Ai vreo idee despre cum ar trebui sărbătorită această zi? Ce evenimente am putea organiza? Despre ce am putea scrie?

Sugestiile mele ar fi:

– oricât de mult am citi şi ne-am documenta DESPRE Biblie, totuşi mult mai important cred că este să citim DIN Biblie. Deci, de Ziua Bibliei, CITEŞTE BIBLIA! Nu contează CÂT şi CE citeşti, ci CUM citeşti! Caută-L pe Dumnezeu în Cuvânt şi roagă-l să-ți vorbească!

– dacă ai posibilitatea OFERĂ o Biblie cadou unei persoane pe care vrei să o ajuți să fie mai preocupată de citirea Bibliei.

– Wycliffe Bible şi Liga Bibliei România cred că au resurse şi, mai ales, oameni implicați în traducerea Bibliei. Aceştia pot fi invitați în dezbateri interesante. De exemplu, în viitorul apropiat îmi doresc să realizez un interviu cu membrii din echipa de traducători pentru ediția NTR (Noua Traducere Românească)

– EXPOZIȚIE DE BIBLII. Doi ani la rând am organizat expoziții de Biblii la Liceul Baptist Timişoara şi Muzeul Catedralei Mitropolitane Timişoara. Pastorul Tuțac L. Ionel are o colecție impresionantă de câteva sute de exponate care au prezentat un interes neaşteptat în rândul tinerilor. Dacă vă doriți să organizați astfel de evenimente sunt convins că pastorul Tuțac vă va sprijini.

– Concursuri de MEMORARE a Bibliei pentru copii şi tineri. În urmă cu 2 ani, 63 de elevi de la Liceul Baptist Timişoara au răspuns invitației mele de a intra în concurs. Am fost uimit, pur şi simplu, nu mi-a venit să cred că astăzi mai pot fi tineri atât de entuziasmați să memoreze Biblia. Au memorat toată Predica de pe Munte (Evanghelia după Matei, capitolele 5, 6,7), Isaia 53 şi 1 Corinteni 13. A fost ceva inedit!

-Mic Dejun cu Rugăciune, Conferințe, Emisiuni, Ateliere de creație, etc.

Lista rămâne deschisă, aştept să sprijiniți popularizarea acestei informații şi mai ales, aştept să contribuiți cu idei creative. 

SOLA SCRIPTURA, 

prof. Marius C. Cimpoae”

NB: Textul este preluat cu acordul autorului

George Hankock Ștefan – Reforma, limbaj, naționalism și erezie


Reforma, limbaj, naționalism și erezie a fost titlul prelegerii susținute în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.
În cadrul prelegerii se vorbește despre folosirea limbilor naționale pentru traducerea Bibliei și actele de cult, dar și despre naționalism și erezie

Versetul zilei – 5 noiembrie 2017


Museum of the Bible – Experience the book that shapes history!


Experience the book that shapes history! Enjoy our short film weaving together twelve influential events illustrating the Bible as the common thread that connects history.

Evanghelia – cel mai înfricoșător adevăr din întreaga Scriptură – Paul Washer


Paul Washer despre Evanghelie

București, 31 octombrie 2017: Reforma 500 – Conferință științifică, expoziție de Biblii, concert de muzică corală din perioada Reformei


Marți, 31 octombrie 2017, Universitatea din București marchează 500 de ani de la Reforma Protestantă. Astfel, în data de 31 octombrie 2017 va avea loc un eveniment deosebit cu prilejul sărbătoririi a 500 de ani de la începutul Reformei protestante. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea din București împreună cu Institutul Teologic Baptist din București. 
Evenimentul se desfășoară în două locații din București. Dimineață la sediul Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București  și al Institutului Teologic Baptist din București situat în strada Berzei Nr. 29, iar seara la Palatul Facultății de Drept.

Principalul eveniment va avea loc între orele 18:00-19:30 în Aula Magna a Facultatii de Drept din Bd M. Kogălniceanu, 36-46. Evenimentul va fi compus dintr-un concert de muzica corală din timpul Reformei și din câteva prezentări despre importanța Reformei Protestante. Concertul începe de la ora 18:00 în Aula Magna, fiind interpretat de o formație corală, care va susține un concert de muzică din perioada Reformei.
Pe parcursul întregii zile a evenimentului, va fi expusă în holul Facultății de Drept o colecție impresionantă de traduceri și manuscrise, aparținând Societății Biblice Interconfesionale din România, într-o expoziție cu titlul ,,Reforma – un singur Cuvânt, mai multe traduceri”.
La eveniment sunt invitați reprezentanți ai comunității academice a Universității din București, personalități ale vieții culturale și politice din România, specialiști în teologie, sociologie, științe politice și filosofie din țară, care vor aduce în discuție relevanța Reformei, nu doar din punct de vedere teologic, dar și ca moment al transformărilor sociale, culturale și tehnologice.
Concertul completează sesiunea de comunicări științifice dedicată reformei protestante. Supranumită revoluție spirituală, reforma este percepută ca hotarul dintre Evul Mediu și momentul emancipării sociale, culturale și tehnologice a Europei, începând cu secolul al XVI-lea. Astfel, reforma nu se definește exclusiv din perspectivă religioasă, ci constituie unul dintre cele mai remarcabile evenimente care au marcat Europa. În acest context, în cadrul manifestării științifice, desfășurate la sediul Facultății de Teologie Baptistă (Str. Berzei, nr. 29), vor avea loc prelegeri și discuții care analizează reforma protestantă din perspective multiple. Sunt invitați să susțină prelegerile profesori ai Universității București și ai altor universități și institute teologice baptiste din țară, în intervalul orar 08:30-14:15.
Vor susține prelegeri: Prof. univ. Otniel Bunaciu, Prof. univ. Daniel Barbu (?),  Conf. univ. Daniel Mariș (?), Conf. univ. Emil Bartoș (?), Lect. univ. Teodor Colda si alții de care nu am informații acum.

Versetul zilei – 29 octombrie 2017


Versetul zilei – 26 octombrie 2017


Versetul zilei – 25 octombrie 2017