Romanul La est de libertate aduce în atenția noastră un subiect sensibil încă la 25 de ani de libertate, cel al societății românești în comunism. Însăși conceptul acestuia este unul interesant atât prin semnificația pe care cuvântul libertate o conține în sine, cât și prin jocul de cuvinte pe care autorul îl face între poziția geografică a României și poziția sistemului față de conceptul de libertate. România este o țară situată în Sud – Estul Europei, una care face parte din blocul țărilor din Europa de Est, termen cu semnificație peiorativă, aflat în opoziție cu Europa de Vest. Mai ales în ceea ce privește evoluția politică a țărilor respective, dar și în ce privește LIBERTATEA. Astfel, poziția geografică devine element determinant în definirea poziției și atitudinii față de libertate a țării noastre. Conceptul geografic este transferat în zona politicului și a ideologiei, a conceptelor, demonstrând pe parcursul desfășurării acțiunii din cadrul romanului că România nu se afla la Est doar din punct de vedere geografic, aceasta se afla chiar LA EST DE LIBERTATE.

Libertatea nu este doar un drept, un concept abstract, ea este ceva ce oamenii au înscris în ființa lor. Conceptul de libertate are o relevanță intrinsecă, dar și una datorată faptului că în jurul acestuia se construiește povestea din cadrul romanului La est de libertate. O dramă bazată pe fapte reale, cea a omului din România secolului XX care tânjea după libertate. Drama este în mod specific a unor familii din România anilor ˈ80 într-un sistem totalitar de factură comunistă, nu doar a omului în general care trăia în cadrul unui  astfel de sistem. Comunismul ca regim politic totalitar își propunea nu doar construcția unei societăți noi, ci și a unui om nou. Conceptul de om nou nu a fost inventat de comuniștii români, ei doar l-au preluat, vehiculat și integrat în propaganda oficială. Un om nou care trăia într-o închisoare, închisoarea noastră cea de toate zilele, în cadrul căreia i se inocula ideea că societatea comunistă este cea mai bună dintre toate lumile posibile, iar comunismul este un nou stadiu de dezvoltare al societății. Aceasta era ceea ce afirmau tovarășii, unii care îi considerau pe cei din jur partenerii lor, tovarășii lor, dar acest lucru nu îi împiedica să-i persecute. Prin urmare, în realitate lucrurile stăteau altfel pentru că  avem o distincție între ceea ce se afirma la nivel oficial și realitatea vieții cotidiene, distincție care se desprinde și din portretul pe care Cătălin Dupu îl realizează societății românești și a realităților acesteia. Din acest punct de vedere cartea este utilă tinerilor, celor care nu au trăit vremurile respective, fiind relevant a fi amintite unele din elementele acestei societăți.

Un prim element care merită amintit este cel de teamă, de frică și de conformism intelectual. Trebuia să ai grijă ce gândești și cui spui ceea ce gândești. Apare astfel sistemul dublei gândiri, portretizat magistral de George Orwell în cartea O mie nouă sute optzeci și patru. Atunci când mergeai pe stradă trebuia să ai grijă ce vorbești și cu cine vorbești. Băieții cu ochii albaștrii cum erau numiți cei care lucrau în Securitate, structură care acționa și ca poliție politică, puteau fi oriunde. Exista în cadrul societății acea teamă că ai putea fi arestat oricând, fapt evidențiat în roman prin intermediul unui cântec popular cu versuri ce reliefau acea stare de lucruri.

Cine bate seara, la fereastra mea?
E Securitatea, nu te speria.

       Putem vorbi chiar de distrugerea societății românești odată cu instaurarea comunismului la mijlocul anilor ˈ40 ai secolului XX. Vechea elită intelectuală și politică a fost arestată, anihilată, iar în locul ei a apărut o altă elita, una nouă. Acesta este contextul în care cei care se opuneau erau trimiși în lagăre, cum au fost și cele înființate pentru construcția canalului Dunăre – Marea Neagră, închiși, sau internați în diferite sanatorii, în fapt la spitale pentru cei cu dizabilități mentale unde li se aplicau tratamente specifice la ordinul Securității. Vorbim astfel de un univers concentraționar „în care nevinovați, o mulțime de oameni intelectuali, personalități ale vremii trecute, preoți, păstori, alți credincioși și români simpli, care nu suportau minciunile ce se auzeau la radio și cele două ore de program TV, se scriau în ziare, în reviste și în prefețele tuturor cărților” aveau de pătimit. Vorbim în acest caz de persecuții politice și religioase, care prezintă o altă realitate a societății socialiste „multilateral dezvoltate”, o societate pe care Partidul Comunist a dorit să o înregimenteze prin intermediul unor organizații pentru pionieri, tineretul comunist sau pentru muncitori care trebuiau să facă parte din Uniunea Tineretului Muncitor (UTM).

            Frigul din case pe timpul iernii este o altă realitate a societății surprinsă de autor. Frigul împreună cu lipsa de alimente sau dificultățile circulației cu mijloacele de transport în comun în orașe precum Bucureștiul, sau cu mijloacele de transport proprii datorită raționalizării, cozile la aproape orice completează imaginea unei societăți înghețate. Aceasta nu o spunem noi, ci Sergiu, unul din personajele principale ale cărții care, deși obosit, „mai avea putere să vadă dincolo de frig, de noapte și de comunism.”

Cea mai mare dorință a personajelor cărții era libertatea, aceștia fiind dispuși la multe sacrificii pentru obținerea acesteia. Ei vedeau această libertate ca putând fi obținută în Occident, respectiv în Statele Unite ale Americii. Cum statul socialist îngrădea libera circulație a persoanelor, iar un pașaport cu viză pentru America era greu de obținut, Sergiu și Octav se antrenau la un bazin de înot pentru trecerea înot a Dunării cu destinația Iugoslavia. Acolo ar fi obținut azil politic și de acolo ar fi plecat în Statele Unite ale Americii. Încercarea celor doi de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” eșuează, context în care cei doi ajung la Pușcăria fugarilor și pentru un timp la carceră. Dat fiind faptul că se aflau la prima abatere, că în închisoare Octav nu ezită să strige către Dumnezeu și să-și pună încrederea în El, cei doi fugari sunt eliberați, dar se confruntă cu noi probleme, acelea ale reintegrării în societate și angajării. De acum înainte drumurile celor doi se vor despărții. Al lui Octav duce la viață, inclusiv cea veșnică, iar al lui Sergiu la moarte în apele reci ale Dunării. Trist, dar adevărat.

Prin intermediul unui joc de cuvinte excepțional, autorul reușește să surprindă starea de spirit a unui sistem. A unei societăți care parcă înghețase și ea, paralizase de frig la propriu și la figurat. „În sufletul ei, Ilinca era tare amărâtă, nu de cofragul pierdut, ci de sistemul care îi aduse aici.”

            Un alt aspect important pe care autorul îl aduce în atenție prin intermediul acestei cărți este cel al libertății religioase pentru creștinii evanghelici. Deși libertatea religioasă era un drept, aceasta nu era garantată, ci des încălcată. După cum menționa politologul german Hannah Arendt, totalitarismul îi prigonește și pe cei care spun “da”, iar în acest caz pe cei care îi spuneau „da” lui Dumnezeu pentru că libertatea era doar la nivel declarativ.

            O problemă sensibilă pe care autorul o aduce în atenție atunci când vorbește de credință este folosirea acesteia pentru emigrarea în Occident. Unii oameni veneau într-o biserică evanghelică unde se botezau, pentru a putea menționa că fac parte dintr-o minoritate religioasă persecutată care își cere propriul drept la existență într-o lume liberă. Dat fiind faptul că numai Dumnezeu cunoaște cu adevărat inima oamenilor, era inevitabil să nu apară și astfel de probleme. Totodată, acesta este contextul în care are loc convertirea sinceră a unora dintre cei botezați care ajung astfel să se întâlnească cu Creatorul lor, deși planurile lor inițiale erau altele.

            Omul evanghelic în comunism era caracterizat de dragoste și compasiune pentru cei din jurul său, motiv pentru noi care trăim astăzi în libertate să ne evaluăm sentimentele, acțiunile, în definitiv modul de viață. Se pune întrebarea care este scopul vieții noastre pe pământ. Astăzi avem libertate, dar ce facem cu ea? Dumnezeu să ne dea înțelepciune să folosim spre slava Sa și beneficiul celor din jurul nostru ceea ce s-a obținut prin jertfă de sânge în decembrie 1989.

Dr. Marius Silveșan
Istoric

Marius Silveșan, „Libertatea: un drept al omului” postfață în Cătălin Dupu, La Est de Libertate, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, pp. 113-116.