Libertatea: un drept al omului – postfață a cărții „La est de libertate” de Cătălin Dupu
Romanul La est de libertate aduce în atenția noastră un subiect sensibil încă la 25 de ani de libertate, cel al societății românești în comunism. Însăși conceptul acestuia este unul interesant atât prin semnificația pe care cuvântul libertate o conține în sine, cât și prin jocul de cuvinte pe care autorul îl face între poziția geografică a României și poziția sistemului față de conceptul de libertate. România este o țară situată în Sud – Estul Europei, una care face parte din blocul țărilor din Europa de Est, termen cu semnificație peiorativă, aflat în opoziție cu Europa de Vest. Mai ales în ceea ce privește evoluția politică a țărilor respective, dar și în ce privește LIBERTATEA. Astfel, poziția geografică devine element determinant în definirea poziției și atitudinii față de libertate a țării noastre. Conceptul geografic este transferat în zona politicului și a ideologiei, a conceptelor, demonstrând pe parcursul desfășurării acțiunii din cadrul romanului că România nu se afla la Est doar din punct de vedere geografic, aceasta se afla chiar LA EST DE LIBERTATE.
Libertatea nu este doar un drept, un concept abstract, ea este ceva ce oamenii au înscris în ființa lor. Conceptul de libertate are o relevanță intrinsecă, dar și una datorată faptului că în jurul acestuia se construiește povestea din cadrul romanului La est de libertate. O dramă bazată pe fapte reale, cea a omului din România secolului XX care tânjea după libertate. Drama este în mod specific a unor familii din România anilor ˈ80 într-un sistem totalitar de factură comunistă, nu doar a omului în general care trăia în cadrul unui astfel de sistem. Co
munismul ca regim politic totalitar își propunea nu doar construcția unei societăți noi, ci și a unui om nou. Conceptul de om nou nu a fost inventat de comuniștii români, ei doar l-au preluat, vehiculat și integrat în propaganda oficială. Un om nou care trăia într-o închisoare, închisoarea noastră cea de toate zilele, în cadrul căreia i se inocula ideea că societatea comunistă este cea mai bună dintre toate lumile posibile, iar comunismul este un nou stadiu de dezvoltare al societății. Aceasta era ceea ce afirmau tovarășii, unii care îi considerau pe cei din jur partenerii lor, tovarășii lor, dar acest lucru nu îi împiedica să-i persecute. Prin urmare, în realitate lucrurile stăteau altfel pentru că avem o distincție între ceea ce se afirma la nivel oficial și realitatea vieții cotidiene, distincție care se desprinde și din portretul pe care Cătălin Dupu îl realizează societății românești și a realităților acesteia. Din acest punct de vedere cartea este utilă tinerilor, celor care nu au trăit vremurile respective, fiind relevant a fi amintite unele din elementele acestei societăți.
Un prim element care merită amintit este cel de teamă, de frică și de conformism intelectual. Trebuia să ai grijă ce gândești și cui spui ceea ce gândești. Apare astfel sistemul dublei gândiri, portretizat magistral de George Orwell în cartea O mie nouă sute optzeci și patru. Atunci când mergeai pe stradă trebuia să ai grijă ce vorbești și cu cine vorbești. Băieții cu ochii albaștrii cum erau numiți cei care lucrau în Securitate, structură care acționa și ca poliție politică, puteau fi oriunde. Exista în cadrul societății acea teamă că ai putea fi arestat oricând, fapt evidențiat în roman prin intermediul unui cântec popular cu versuri ce reliefau acea stare de lucruri.
Cine bate seara, la fereastra mea?
E Securitatea, nu te speria.
Putem vorbi chiar de distrugerea societății românești odată cu instaurarea comunismului la mijlocul anilor ˈ40 ai secolului XX. Vechea elită intelectuală și politică a fost arestată, anihilată, iar în locul ei a apărut o altă elita, una nouă. Acesta este contextul în care cei care se opuneau erau trimiși în lagăre, cum au fost și cele înființate pentru construcția canalului Dunăre – Marea Neagră, închiși, sau internați în diferite sanatorii, în fapt la spitale pentru cei cu dizabilități mentale unde li se aplicau tratamente specifice la ordinul Securității. Vorbim astfel de un univers concentraționar „în care nevinovați, o mulțime de oameni intelectuali, personalități ale vremii trecute, preoți, păstori, alți credincioși și români simpli, care nu suportau minciunile ce se auzeau la radio și cele două ore de program TV, se scriau în ziare, în reviste și în prefețele tuturor cărților” aveau de pătimit. Vorbim în acest caz de persecuții politice și religioase, care prezintă o altă realitate a societății socialiste „multilateral dezvoltate”, o societate pe care Partidul Comunist a dorit să o înregimenteze prin intermediul unor organizații pentru pionieri, tineretul comunist sau pentru muncitori care trebuiau să facă parte din Uniunea Tineretului Muncitor (UTM).
Frigul din case pe timpul iernii este o altă realitate a societății surprinsă de autor. Frigul împreună cu lipsa de alimente sau dificultățile circulației cu mijloacele de transport în comun în orașe precum Bucureștiul, sau cu mijloacele de transport proprii datorită raționalizării, cozile la aproape orice completează imaginea unei societăți înghețate. Aceasta nu o spunem noi, ci Sergiu, unul din personajele principale ale cărții care, deși obosit, „mai avea putere să vadă dincolo de frig, de noapte și de comunism.”
Cea mai mare dorință a personajelor cărții era libertatea, aceștia fiind dispuși la multe sacrificii pentru obținerea acesteia. Ei vedeau această libertate ca putând fi obținută în Occident, respectiv în Statele Unite ale Americii. Cum statul socialist îngrădea libera circulație a persoanelor, iar un pașaport cu viză pentru America era greu de obținut, Sergiu și Octav se antrenau la un bazin de înot pentru trecerea înot a Dunării cu destinația Iugoslavia. Acolo ar fi obținut azil politic și de acolo ar fi plecat în Statele Unite ale Americii. Încercarea celor doi de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” eșuează, context în care cei doi ajung la Pușcăria fugarilor și pentru un timp la carceră. Dat fiind faptul că se aflau la prima abatere, că în închisoare Octav nu ezită să strige către Dumnezeu și să-și pună încrederea în El, cei doi fugari sunt eliberați, dar se confruntă cu noi probleme, acelea ale reintegrării în societate și angajării. De acum înainte drumurile celor doi se vor despărții. Al lui Octav duce la viață, inclusiv cea veșnică, iar al lui Sergiu la moarte în apele reci ale Dunării. Trist, dar adevărat.
Prin intermediul unui joc de cuvinte excepțional, autorul reușește să surprindă starea de spirit a unui sistem. A unei societăți care parcă înghețase și ea, paralizase de frig la propriu și la figurat. „În sufletul ei, Ilinca era tare amărâtă, nu de cofragul pierdut, ci de sistemul care îi aduse aici.”
Un alt aspect important pe care autorul îl aduce în atenție prin intermediul acestei cărți este cel al libertății religioase pentru creștinii evanghelici. Deși libertatea religioasă era un drept, aceasta nu era garantată, ci des încălcată. După cum menționa politologul german Hannah Arendt, totalitarismul îi prigonește și pe cei care spun “da”, iar în acest caz pe cei care îi spuneau „da” lui Dumnezeu pentru că libertatea era doar la nivel declarativ.
O problemă sensibilă pe care autorul o aduce în atenție atunci când vorbește de credință este folosirea acesteia pentru emigrarea în Occident. Unii oameni veneau într-o biserică evanghelică unde se botezau, pentru a putea menționa că fac parte dintr-o minoritate religioasă persecutată care își cere propriul drept la existență într-o lume liberă. Dat fiind faptul că numai Dumnezeu cunoaște cu adevărat inima oamenilor, era inevitabil să nu apară și astfel de probleme. Totodată, acesta este contextul în care are loc convertirea sinceră a unora dintre cei botezați care ajung astfel să se întâlnească cu Creatorul lor, deși planurile lor inițiale erau altele.
Omul evanghelic în comunism era caracterizat de dragoste și compasiune pentru cei din jurul său, motiv pentru noi care trăim astăzi în libertate să ne evaluăm sentimentele, acțiunile, în definitiv modul de viață. Se pune întrebarea care este scopul vieții noastre pe pământ. Astăzi avem libertate, dar ce facem cu ea? Dumnezeu să ne dea înțelepciune să folosim spre slava Sa și beneficiul celor din jurul nostru ceea ce s-a obținut prin jertfă de sânge în decembrie 1989.
Dr. Marius Silveșan
Istoric
Marius Silveșan, „Libertatea: un drept al omului” postfață în Cătălin Dupu, La Est de Libertate, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, pp. 113-116.
Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de Partid
Articolul de față reprezintă o incursiune succintă în problema religiei. Specific, documentul la care fac referire tratează problema stabilirii repausului legal pentru Sărbătoarea Pascală.
Articolul Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de Partid a fost publicat în Revista Creștinul Azi, Nr. 2/2012 , pp. 16-17.
Erată: Nota 6 are legătură cu nota 3 și ar fi trebuit să arate așa: ANIC, Fond CC al P.C.R., Cancelarie, Dosar 165/1950, ff. 51-52
*
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCEMER): Concurs de Manuscrise 2015
Manuscrisele trimise pot fi atât de tip volum de autor/ volum colectiv, cât şi volume de memorii, jurnale, interviuri sau de corespondenţă, pe un subiect conex obiectivelor de cercetare ale IICCMER.
În urma procesului de jurizare, vor fi alese trei manuscrise câştigătoare, care vor fi publicate sub egida IICCMER la una dintre editurile partenere, costurile urmând a fi suportate de către Institut.
Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate şi dosarul de concurs sunt disponibile în Regulamentul concursului.
Termenul limită de depunere a dosarului este 17.08.2015, iar rezultatele selecţiei vor fi anunţate pe 10.09.2015.
Pentru mai multe detalii, ne puteţi contacta pe adresa alin.muresan@iiccmer.ro sau la telefon +40 21 316 7565 / +40 21 316 7557.
Regulament concurs
descarcă document (PDF)
Call for papers: Bisericile Evanghelice din România în secolul XX: aspecte istorice și identitare
Centrul de Cercetare pentru Studii Istorice și Teologice Baptiste din cadrul Institutului Teologic Baptist din București împreună cu Centrul de Cercetare a Credinței și Culturii din cadrul Universității din București în calitate de organizatori, alături de partenerii Revista Creștinul Azi și Site-ul IstorieEvanghelica.ro vă invită să onorați cu participarea Dumneavoastră Conferința științifică
„BISERICILE EVANGHELICE DIN ROMÂNIA
ÎN SECOLUL XX: ASPECTE ISTORICE ȘI IDENTITARE”
care se va desfășura la București – Institutul Teologic Baptist în data de 31 martie 2015
Spațiul românesc este unul multiconfesional, fiind reprezentat prin intermediul mai multor denominațiuni religioase atât tradiționale, protestante cât și evanghelice, cele din urmă cunoscute și sub numele de neoprotestante.
Dat fiind faptul că pe parcursul perioadei menționate bisericile evanghelice au avut de înfruntat persecuții, acestea au răspuns prin acomodare și rezistență. Totodată, în secolul XX am avut și o implicare a bisericilor evanghelice în societate prin intermediul mai multor proiecte, fapt pentru care aducem în atenție pe lângă dimensiunile istorice și identitare și pe cea socială a acestor biserici. Având în vedere domeniile pe care conferința le propune spre analiză, sunt binevenite studii și reflecții care cuprind și dimensiunea etnică. Este de menționat în acest context și faptul că prima biserică baptistă din Vechiul Regat a fost formată din etnici germani.
Tematicile Conferinței:
• viața bisericii
• relația bisericilor evanghelice cu statul, cât și între ele
• personalitățile religioase ale acestei perioade
• literatura
• identități etnice
• identități religioase
• aspecte sociologice
Mai jos găsiți atașată invitația la acest eveniment științific.
Invitație la Conferința știintifică Bisericile evanghelice din România în secolul XX
Conferința științifică: Bisericile Evanghelice din România în secolul XX: aspecte istorice și identitare
Centrul de Cercetare pentru Studii Istorice și Teologice Baptiste din cadrul Institutului Teologic Baptist din București împreună cu Centrul de Cercetare a Credinței și Culturii din cadrul Universității din București în calitate de organizatori, alături de partenerii Revista Creștinul Azi și Site-ul IstorieEvanghelica.ro vă invită să onorați cu participarea Dumneavoastră Conferința științifică
„BISERICILE EVANGHELICE DIN ROMÂNIA
ÎN SECOLUL XX: ASPECTE ISTORICE ȘI IDENTITARE”
care se va desfășura la București – Institutul Teologic Baptist în data de 31 martie 2015
Spațiul românesc este unul multiconfesional, fiind reprezentat prin intermediul mai multor denominațiuni religioase atât tradiționale, protestante cât și evanghelice, cele din urmă cunoscute și sub numele de neoprotestante.
Dat fiind faptul că pe parcursul perioadei menționate bisericile evanghelice au avut de înfruntat persecuții, acestea au răspuns prin acomodare și rezistență. Totodată, în secolul XX am avut și o implicare a bisericilor evanghelice în societate prin intermediul mai multor proiecte, fapt pentru care aducem în atenție pe lângă dimensiunile istorice și identitare și pe cea socială a acestor biserici. Având în vedere domeniile pe care conferința le propune spre analiză, sunt binevenite studii și reflecții care cuprind și dimensiunea etnică. Este de menționat în acest context și faptul că prima biserică baptistă din Vechiul Regat a fost formată din etnici germani.
Tematicile Conferinței:
• viața bisericii
• relația bisericilor evanghelice cu statul, cât și între ele
• personalitățile religioase ale acestei perioade
• literatura
• identități etnice
• identități religioase
• aspecte sociologice
Mai jos găsiți atașată invitația la acest eveniment științific.
Invitație la Conferința știintifică Bisericile evanghelice din România în secolul XX
Klaus Iohannis: „În dosarele CNSAS se află memoria comunismului. Nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere.”
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a vizitat, luni, 26 ianuarie 2015, „depozitele de arhivă ale CNSAS (Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității), aflate în Popeşti Leordeni. Cu această ocazie, șeful statului şi-a exprimat dorința de a deschide un muzeu al comunismului.”
Ca și istoric și cercetător al perioadei comuniste nu pot decât să consider încurajator acest semnal pe care îl transmite șeful statului. Cei care ați studiat la CNSAS știți foarte bine problemele cu care se confruntă cercetătorii.
Iată mai jos două pasaje din materialul celor de la Realitatea.net referitoare la vizita președintelui țării la depozitele CNSAS de la Popești Leordeni și reafirmarea de către acesta a necesității deschiderii unui Muzeu al Comunismului. Proiectul Muzeului Comunismului nu este nou, dar poate că această idee se va și materializa.
„Mi se pare foarte important să nu trecem prea repede peste istoria noastră recentă. Am spus și, din păcate, după ce am aflat astăzi, pot să reafirm: nu am reușit să cunoaștem destul de bine istoria noastră recentă, vorbesc aici de anii comunismului. Este nevoie de o studiere mult mai atentă și, în final, de o reconciliere a noastră cu istoria noastră recentă. Acest lucru nu s-a întâmplat acum și fără această etapă este greu de crezut să putem să trecem pur și simplu mai departe”
„Arhivele fostei Securități reprezintă o parte din istoria poporului nostru. Dosarele întocmite de poliția politică închid în paginile lor nenumărate vieți de oameni nevinovați. Mâine voi vizita arhivele păstrate de CNSAS la Popești-Leordeni. CNSAS deține, după Germania și Polonia, a treia arhivă ca mărime, preluată de la fostele servicii secrete comuniste. În aceste dosare se află memoria comunismului și nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere. Dimpotrivă, ea va avea o contribuție importantă la deschiderea unui Muzeu al Comunismului, despre care am vorbit la Timișoara imediat după alegeri”, a scris, pe pagina personală de Facebook, Klaus Iohannis.”
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/iohannis-in-dosarele-cnsas-se-afla-memoria-comunismului-nu-avem-dreptul-s-o-trecem-sub-tacere_1617239.html#ixzz3PxpMA3rt
Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:
- Am înțeles ca si aici avem de a face cu o problema de fonduri. Aceasta este o problema care se poate rezolva relativ usor pentru a permite modernizarea arhivei.
- Este un lucru care se leagă de o idee de a mea un pic mai veche, am enunțat acum câteva luni un concept la care tin in continuare: un muzeu al comunismului in Romania, si cu siguranță aceasta arhiva va contribui si cu piese la acest muzeu, dar si cu informații.
- Mi se pare foarte important sa nu trecem prea repede peste istoria noastră recenta.
- Nu am reușit sa cunoaștem suficient de bine istoria noastră recenta, si vorbesc aici de anii comunismului.
- Este nevoie de o studiere mult mai atenta si in final de o reconciliere a noastră cu istoria noastră recentă.
Invitație la Conferința internațională „BISERICILE DIN ROMÂNIA ÎN SECOLUL XX: ASPECTE ISTORICE ȘI IDENTITARE”
Stimată doamnă, Stimate domn,
Vă invităm să onorați cu participarea Dumneavoastră Conferința internațională „BISERICILE DIN ROMÂNIA ÎN SECOLUL XX: ASPECTE ISTORICE ȘI IDENTITARE” care se va desfășura la București – Institutul Teologic Baptist în data de 17 decembrie 2014.
Acest eveniment științific își dorește să creeze și să ofere un spațiu și un cadru de dialog privind situația diferitelor confesiuni creștine din România în secolul XX.
Tematicile Conferinței:
- viața bisericii
- relația acesteia cu statul
- relațiile dintre diferitele confesiuni creștine din acest spațiu geografic
- personalitățile religioase ale acestei perioade
- literatura
- identități etnice
- identități religioase
- aspecte sociologice
Cunoscute fiind preocupările și competența Dumneavoastră, vă invităm să luați parte la conferința ale cărei lucrări vor fi editate într-un volum distinct.
Invitați ca lectori în cadrul acestui eveniment sunt o serie de cadre didactice și cercetători care vor trata teme actuale din viața bisericii din România pe parcursul perioadei menționate.
În acest sens avem rugămintea de a ne comunica până cel târziu la data de 07 decembrie 2014 acceptul și tema comunicării, precum și un rezumat de maxim 200 de cuvinte.
Organizatori:
Centrul de Cercetare pentru Studii Istorice și Teologice Baptiste din cadrul Institutului Teologic Baptist din București;
Centrul de Cercetare a Credinței și Culturii din cadrul Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București;
Site-ul: Istorie Evanghelică – http://istorieevanghelica.ro
Organizatorii își rezervă dreptul ca pe baza rezumatelor să selecteze participanții.
Pentru Conferință fiecare participant va avea la dispoziție 15 minute. Lucrarea în vederea publicării va avea maxim 15 pagini (Microsoft Word, Times New Roman, font 12, 1,5 rânduri).
Limbile de prezentare și dezbatere vor fi româna și engleza.
În speranța că vom fi onorați de participarea Dumneavoastră la aceste manifestări, vă mulțumim și vă asigurăm de stima și considerația noastră.
Mai multe detalii găsiți în documentul PDF atașat.
În numele organizatorilor,
Dr. Marius Silveșan
Pentru detalii și înscrieri:
E-mail: marius.silvesan@gmail.com
Telefoane: 0724015782; 0745968181
Ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale

Sursa: planitikos.gr
Redau mai jos un fragment din cartea istoricului Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, în care acesta prezintă condiționările exterioare ale muncii unui istoric și cauzele pentru care acesta se află uneori în imposibilitatea de a-și publica rezultatele cercetării.
Între anii 1601-1821 s-au scris peste 50 de lucrări istoriografice originale, dar „nici una nu s-a tipărit de către autorul respectiv; nu se poate spune că n-ar fi fost interesat: dovada contrară o formează marele număr de manuscrise ale lor care au circulat – din letopisețul lui Miron Costin, de pildă, se cunosc până acum nu mai puțin de 49 de manuscrise, dintre care trei în limbi străine (latină, greacă și franceză). Explicația trebuie căutată mai curând în faptul că autorii se temeau ca, prin publicare, să nu aibă neplăceri pe de o parte cu turcii, puterea suzerană, pe de altă parte cu descendenții personajelor băștinașe descrise.
Iată ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale.
Sursa: Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. III. Ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, ALL Educational, București, 2000,pp. 548-549.
Mă tem că nu s-au schimbat prea multe în această privință din vremea lui Cantemir până astăzi.
Din aceeași serie:
Bursă pentru Cercetare Socială, ediția 2014 – 2016
Fundatia ERSTE anunta deschiderea perioadei de aplicatii la Bursa pentru Cercetare Socială, editia 2014 – 2016.
Schimbarile demografice si socio-economice care afecteaza dezvoltarea Europei Centrale, de Est si de Sud-Est sunt printre cele mai importante provocari pentru viitorul coeziunii sociale si al solidaritatii in societatea noastra.
Fundatia ERSTE invita cercetatorii, oamenii de stiinta si practicienii din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est sa alice cu proiecte de cercetare pe teme legate de schimbarile demografice, economice si sociale. Bursele sunt acordate pe baza unei propuneri care vizeaza tema de cercetare descrisa mai jos, abordata dintr-o perspectiva teoretica, empirica sau practica.
Tema editiei 2014 – 2016 a programului de burse pentru cercetare sociala este: “Diaspora, statele-natiune si societatile majoritare din Europa Centrala si de Est“.
Prin Bursa entru Cercetare Sociala Fundatia ERSTE isi propune sa analizeze relatia dintre diverse grupuri ale diasporei, tara lor de resedinta si tara lor de origine, precum si implicarea diasporei in dezvoltarea economica, viata politica, relatia cu guvernele si cu societatea civila in general.
Propunerile de proiecte de cercetare trebuie sa ia in considerare atat oportunitatile, cat si provocarile create de diaspora si de migratia internationala. In realizarea proiectelor de cercetare aplicantii trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:
- Cum se ocupa tarile din Europa Centrala si de Est de diaspora stabilita pe teritoriul lor?
- Care este relatia dintre tarile Europei Centrale si de Est, diaspora din tarile invecinate si cetatenii care au emigrat pe teritoriul altor tari?
- Care este relatia dintre diaspora si guverne?
- Ce roluri pozitive sau negative joaca diaspora in relatia dintre tarile lor de resedinta si tara lor de origine?
- In ce masura poate fi considerata diaspora un agent al schimbarii ?
- Strategiile existente de implicare a diasporei in tarile din Europa Centrala si de Est pot servi ca “bune practici” pentru ceilalti?
- Care este interactiunea dintre diaspora si societatea majoritara?
- Ce rol a jucat diaspora in procesul de constructie nationala din tarile din Europa Centrala si de Est?
- Care este contributia migratiei internationale si a diasporei la transformarea economica si sociala a tarilor din Europa Centrala si de Est?
- Cum poate sustine sectorul privat (inclusiv organizatiile non-profit) contributiile pe care le are diaspora in tara de origine?
- Ce rol joaca/poate juca UE in exploatarea potentialului de dezvoltare a diasporei din Europa Centrala si de Est?
- Care sunt normele, credintele si practicile pe care diaspora din Europa Centrala si de Est le transmite sau le transforma?
Beneficii pentru castigatori:
Castigatorii bursei vor primi sprijin financiar timp de un an pentru cercetarea propusa, vor avea ocazia sa participe la conferinte stiintifice si vor fi integrati intr-o retea internationala de cercetatori si practicieni interesati de subiecte precum: schimbarile socio-economice si demografice, ocuparea fortei de munca si somajul, imbatranirea populatiei, migratia si transferul de obiceiuri intre generatii. in plus, pe parcursul dezvoltarii proiectelor vor avea ocazia sa participe la diverse ateliere de lucru interne precum: intalnirea preliminara, scoala de vara, evenimentul de inchidere si alte evenimente publice.
Finantarea acordata pentru activitatile de cercetare, intalniri, interviuri cu experti, traduceri si cheltuielile de calatorie va avea valoarea totala de 12.000 €.
Selectia bursierilor se va face pe baza de concurs. Un juriu format din cadre universitare si profesionisti din diferite universitati si alte institutii vor examina toate aplicatiile si vor intervieva solicitantii preselectati pentru programul de burse 2014-2016.
Rezultatele vor oferi o baza fundamentata si practica pentru diferiti factori de decizie, societatea civila si mediul de afaceri, dar si pentru activitatea Fundatiei ERSTE in Europa Centrala si de Est. Recomandarile specifice ale cercetatorilor vor fi promovate in regiune de Fundatia ERSTE si partenerii sai in cadrul organizatiilor si institutiilor relevante care activeaza in sfera politica, societatea civila si sfera economica.
Termenul limita de inscriere este 24 august 2014. Propunerile de proiecte vor fi trimise in limba engleza folosind sistemul online:https://apply.erstestiftung.org/fellowship.
DOCUMENTATIE
Puteti descarca urmatoarele documente utile:
Sursa: http://www.granturi.ro















