Apostolii închisorilor
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.
Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.
Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Arsenie Papacioc
„Nu există păcat mic”
Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.
Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.
Dumitru Stălinoaie
Academicianul de după gratii
Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.
Nicolae Steinhardt
Convertirea lui Steinhardt
Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.
La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Richard Wurmbrand
Convertirea lui Richard Wurmbrand
O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.
Iuliu Hossu
A preferat temniţa purpurei de cardinal
O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.
Martiri beatificaţi
Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
Un articol de de CLAUDIU PADUREAN
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol
Citește și
Martirii credintei in inchisorile comuniste
Partajează asta:
Cardinalul Ştefan Wyszyński despre minciună şi adevăr
Cardinalul Ştefan Wyszyński
Nu-i nevoie de mulţi oameni care să vorbească despre adevăr. Cristos a ales puţine persoane să vestească adevărul.
Partajează asta:
Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica? Interviu cu Adrian Papahagi
ADRIAN PAPAHAGI – consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei
Asociația Familiilor din România îl consideră pe dl Papahagi ca pe unul dintre cei mai profamilie si provalori intelectuali din Romania. In mai, dinsul a acordat un interviu d-nei Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media si jurnalista la Ziarul Lumina. D-na Iftime a impartasit cu noi interviul acordat dinsei de catre dl Papahagi, ii multumim, si vi-l recomandam si d-tra. Tot mai rar aflam in Romania contemporana intelectuali carre promoveaza valorile crestine si traditionale. Dl Papahagi este unul dintre ei. Redam in intregime interviul d-lui Papahagi. http://www.ziarullumina.ro/articole;1591;1;56147;0;Nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism.html
“Nu concep civilizatia europeana fara crestinism”
Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al ministrului Afacerilor Externe
Introducere: Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor în România. Demolarea lumii românesti în cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un “salt” în vidul consumist. Pentru carturar, “cautarea lui Dumnezeu împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii”, accentueaza tânarul carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca “va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si, în principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic”, mai spune domnia sa.
Care ar fi rostul carturarului în lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui în politic?
Îmi place ca folositi cuvântul carturar, cazut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistica în care traim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunând ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte – si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba în biblioteca decât în studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera “calmul valorilor”; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.
Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson într-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavârsit este închis în superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere calugarul carturar, îndragostit de litere si în cautarea lui Dumnezeu, împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul în care se situeaza, pastrând proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca în fireasca îmbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.
Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pâna acum, s-ar gasi cineva sa ma întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.
Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman târziu. Era un aristocrat devenit “aristocrat al mintii”. Cum ati caracteriza “aristocratia mintii” românesti, unde, cum spunea tatal dvs., nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?
Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Însa la origini, democratia era ea însasi o aristocratie. În vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restrânsa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Hristos Însusi este, dupa cum zicea Steinhardt, “cel mai mare boier”, iar boieria asta e darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa îsi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu întelege asta nu întelege nimic din crestinism.
As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si în viata publica, si în cultura. O politica aristocratica e înfruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O “aristocratie a mintii” exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor “publici”. Din pacate, atât corpul politic, cât si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent în ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul înaltimii si al ordinii.
Vorbiti si într-un manifest recent despre idealul unei “aristocratii generalizate”. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica “aristocratica”? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat în lumea noastra în ultimii 20 de ani?
Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. În vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tâmp si fratele sau, multiculturalismul ignar.
Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul în vidul consumist. Îmi pastrez asadar ancorarea într-un pesimism antropologic pur conservator, care ma îndeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii românesti a crescut în ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce în ce mai ignoranti, biblioteci goale în timpul sesiunii. Disparitia admiterii în liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, în fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.
Aristocratia înseamna efort sustinut pentru un ideal. Înseamna credinta, comportament, doxa, înradacinare. ?aranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, în timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar câti tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Pârvanii, Brâncusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta între betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamântul si traditiile acestui neam? Ce înradacinare mai poate avea un tânar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am câstigat-o nu a devenit libertate launtrica, îmbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine îmbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare. Trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.
Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, în general, printre prioritatile schimbarii în bine a lumii noastre românesti?
Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge într-o directie gresita. Cine vrea sa înteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o “încuiere a mintii”). Nu cred într-o educatie bazata pe asa-zisele “competente”: pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare – deplâng, de altfel, declinul acestui tip de învatamânt vocational. Cred într-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred în eruditie si rafinament, ceea ce înseamna învatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator.
Un învatamânt care înlocuieste cunostintele cu competentele va înlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu îndemânarea si nu va face decât sa erodeze traditia si cultura înalta. Va dau un singur exemplu: priviti în jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapâneau bine limba si citisera o biblioteca întreaga.. Astazi, sunt “comunicatori”: lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti.
Solutia ar fi un învatamânt cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca în care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de vârf se pierd în învatamântul de masa. As vrea sa vad în România mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca în lumea anglo-americana. În ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori însa ca tinerii straluciti pe care îi produc sa nu fie exportati, ci sa ramâna în sistemul universitar românesc. Pentru asta, trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.
Cum vedeti aportul generatiei dvs., scolite în anii ’90 în Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?
Cred în generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri în 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut în evul “media” pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si în tara, si în strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona între 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani în Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas întotdeauna extrem de legat de România. Pentru mine, România nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas înainte. Am prieteni admirabili pe care îi respect si îi iubesc. Nu am întâlnit niciunde oameni mai inteligenti decât în România, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, în jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat.
Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes în afaceri, în administratie, în învatamânt sau în medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc în România, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si în principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea însa în excesele sale.
Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica?
Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia “intelectualului” si refuz acest cliseu. Pot vorbi în nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, începând cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si îmi este duhovnic, si cu Înalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia îi datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem.
Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stângist, antireligios sau agnostic.. Este dreptul lor sa fie în ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramâne dincolo de veac. Într-o vreme în care traditia a intrat în disolutie, Biserica este ancora noastra de capatâi. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna va reusi sa ramâna punctul de referinta fix într-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mângâietoare si severa – Ortodoxia îsi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.
Adrian Papahagi, carte de vizita: Adrian Papahagi este consilier al ministrului Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB – Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB – Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul “Gheorghe ?incai” (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure – Rue dâUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta în engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat în filologie – summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris – IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003).
Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice în reviste occidentale si câteva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) în “România Literara”, “Adevarul Literar si Artistic”, “Revista 22″, “Dilema”, “Cuvântul”, “Echinox”. (Interviu realizat de Larisa si Constantin Iftime)
Partajează asta:
Decizia Comisiei pentru Egalitate si Drepturile Omului in favoarea crestinilor discriminati ii nemultumeste pe de atei si homosexuali
Ateii şi homosexualii sunt nemulţumiţi de decizia Comisiei pentru Egalitate şi Drepturile Omului de a interveni pentru a-i apăra pe unii dintre creştinii discriminaţi în Marea Britanie din cauza credinţei lor. Comisia a apreciat că judecătorii i-au discriminat pe unii creştini printr-o interpretare „îngustă” a legii.
Decizia Comisiei pentru Egalitate şi Drepturile Omului vine după 5 ani în care creştinii au raportat în numeroase rânduri că sunt discriminaţi la locul de muncă şi că au fost sancţionaţi pentru că au vorbit despre credinţa lor sau pentru că au purtat simboluri specifice credinţei lor (crucifixuri de exemplu). Membrii Comisiei au apreciat că, în unele cazuri, judecătorii britanici au dat legii o interpretare mult prea „îngustă”, conform christianpost.com.
Ben Summerskill, liderul organizaţiei gay Stonewall, s-a declarat „profund deranjat” de decizia autorităţilor guvernamentale. Asociaţia Umanistă Britanică şi-a afirmat nemulţumirea în legătură cu intervenţia Comisiei în favoarea creştinilor discriminaţi şi a declarat că interesul Comisiei pentru aceste cazuri este „disproporţionat”.
„Aşteptăm detalii exacte despre intervenţia legală a Comisiei, dar suntem încurajaţi de tonul înştiinţării. Este un pas în direcţia corectă. Suntem convinşi că se poate face mai mult pentru a permite o ajustare rezonabilă a credinţelor religioase la locul de muncă, şi sperăm că tribunalele vor adopta o perspectivă mai tolerantă în scopul respectării libertăţii religioase”, a declarat Mike Judge, de la Christian Institute.
Patru cazuri de discriminare împotriva creştinilor britanici au ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: (1) Nadia Eweida, angajată a companiei British Airways, a fost pusă pe liber de la locul de muncă pentru că a refuzat să îşi dea jos de la gât un colier cu un crucifix; (2) psihologul Gary McFarlane a fost concediat pentru a refuzat să consilieze cupluri de homosexuali; (3) Lilian Ladele a fost sancţionată pentru că a refuzat ca, în calitatea sa de ofiţer al stării civile, să oficieze căsătorii între homosexuali; (4) Shirley Chaplain, o asistentă medicală sancţionată la serviciu pentru că purta un crucifix la gât. Aceste cazuri au fost pierdute în tribunalele din Marea Britanie, înainte de a ajunge la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Un alt caz care a fost în atenţia presei a fost cel a cuplului creştin Eunice şi Owen Johns, care au dorit să adopte un copil orfan, dar cărora autorităţile le-au interzis acest lucru din cauză că soţii Johns şi-au afirmat credinţa bazată pe Biblie că homosexualitatea este un păcat condamnat de Dumnezeu.
„Această tiranie liberală trebuie să fie respinsă de poporul britanic. Acum, legea este plină de prejudecăţi, iraţională şi părtinitoare. Îi pedepseşte pe indivizi pentru crime de conştiinţă, iar statul aprobă o moralitate inversă. (…) Nu există nici un motiv în lege sau oriunde altundeva pentru care drepturile în privinţa orientării sexuale ar trebui să fie mai importante decât drepturile religioase. Este ceva complet greşit în ce priveşte busola etică şi legislativă din Marea Britanie”, a declarat Paul Diamond, avocatul care i-a reprezentat pe soţii Johns în instanţă.
„Intervenţia noastră în aceste cazuri îi va încuraja pe judecători să interpreteze legea în linii mai mari şi mult mai clar în folosul oamenilor care sunt religioşi şi a celor care nu sunt religioşi”, a declarat John Wadham, directorul Comisiei pentru Egalitate şi Drepturile Omului.
Comisia a subliniat că legislaţia este „confuză şi contradictorie”, făcând „dificil” pentru angajatori să găsească modalităţi prin care să respecte opţiunile religioase ale angajaţilor lor.
Decizia Comisiei de a interveni în cazurile amintite a venit la scurt timp după ce Alianţa Evanghelică a acuzat-o că eşuează în a-i apăra pe creştinii care sunt discriminaţi în Marea Britanie. De asemenea, o serie de delegaţi din partea Bisericii Anglicane s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Guvernului şi le-au atras atenţia că membrii bisericilor creştine sunt discriminaţi la locul de muncă din cauza credinţei lor.
„Unii angajatori au interpretat legea în moduri care par să presupună că exprimările rezonabile şi respectuoase ale credinţei sunt, prin definiţie, ofensatoare. Faptul provoacă o mare îngrijorare”, a declarat dr. Philip Giddings, din partea Departamentului de Relaţii Publice al Bisericii Anglicane.
(Foto: parliament.uk)
Pentru mai multe detalii despre această comisie, accesați articolul de pe site-ul lui Dănuț Mănăstireanu
Partajează asta:
Sondaj – Biblia carte omenească sau inspirată divin
Credința în Biblie s-a accentuat în timpul crizei financiare, anunță CNSnews.comcitând un raport în care au fost analizate date ale instituției de sondaj Gallup.
Întrebarea Gallup a fost: „Care din următoarele afirmații se apropie cel mai mult de descrierea perspectivei pe care o aveți față de Biblie: 1) Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, de luat literal, cuvânt cu cuvânt, 2) Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar nu tot ce e în ea trebuie luat literal, sau 3) Biblia este o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale”.
În mai 2008, 22% dintre americani credeau că Biblia este „o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale”. În același timp un total de 76% credeau celelalte două opțiuni, că Biblia este fie „cuvântul lui Dumnezeu, de luat literal, cuvânt cu cuvânt” sau că este „cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar nu tot ce e în ea trebuie luat literal.” În luna mai anul acesta, la 3 ani de la anteriorul sondaj, de la 22% doar 17% mai cred că Biblia e „o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale”, iar cei 76% au devenit 79% care cred că este cuvântul lui Dumnezeu.
În ultima decadă, în decembrie 2002 credința în Biblie ajunsese la 82%. În schimb un maxim istoric a fost de 85% în vara lui 1980, când doar 10% o credeau o carte omenească.
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
Asociatia Politistilor Crestini propovaduieste Biblia în penitenciare
Membrii Asociaţiei Poliţiştilor Creştini propovăduiesc Biblia în penitenciare. Contactul cu infractorii se lasă cu replici acide şi ședințe de rugăciune.
Deținutul Cercel a scris: „Orice existență privată de libertate este un fel de moarte”. Sau „Cultivarea minții ar trebui să fie ultimul scop al existenței umane”.
Cei patru misionari baptiști care aranjează Biblii pe masă nu contrazic nimic din ce scrie pe pereți. Sunt aici cu un scop: e una dintre întâlnirile organizate, o dată la două săptămâni, la Rahova, în timpul cărora le vorbesc infractorilor despre salvarea prin credință.
Polițiștii vin să vorbească despre credință. Dar sunt întâmpinați mai degrabă cu destule întrebări despre cum se împacă mila creștinească cu arestarea celor „căzuți în păcat”.
Fratele comisar
Întâlnirea începe timid. Cu „Tatăl noastru”, rostit răspicat de „consilierul spiritual” Costache Tomiță și îngânat de cei 13 deținuți care au ales să participe la întâlnire. Apoi, de la masa misionarilor se ridică un oaspete ceva mai deosebit. „Fratele slujitor” Costel Ivașcu iese în față și rostește o frază care întunecă chipurile câtorva dintre pușcăriași: „Mă numesc Costel Ivașcu și lucrez la Poliția Capitalei…”.
Cu câteva minute în urmă, când, s-a apropiat de ușa ferecată a Secției a III-a unde urma să țină o cuvântare, comisarul Ivașcu a devenit ușor neliniștit. „Am puțină claustrofobie…”, a recunoscut. A ținut totuși ca astăzi să se prezinte în fața unor infractori, aflați după gratii ca să explice „două idei”. „Cuvântul Domnului, Biblia, și dragostea Lui Dumnezeu”. Nu statistici legate de infracționalitate sau vreun discurs despre aplicarea legii. Pentru asta a pregătit câteva anecdote, pilde și citate din Biblie. Deși e clar. Va fi un „public” ușor dificil la întâlnirea de azi.
O predică și o întrebare
Comisarul sparge gheața cu o povestioară cu un pastor care le-ar fi spus, cândva, unor deținuți: „Ce bine-mi pare că sunteți așa de mulți aici!”. E o glumă. Dar nimeni nu e dispus încă să râdă. Tăcerea continuă să apese din colțul deținuților.
Polițistul Ivașcu explică de ce iubește Biblia. O iubește atât de mult, încât a adus și dovezi în sensul ăsta. Jurnalele sale, cu gânduri despre „Cartea Sfântă”, pe care le împărtășește cu cei 13 condamnați, care stau cu brațele tatuate sprijinte de masă, privindu-l fix. Comisarul citește o odă dedicată Bibliei,creație proprie, dintr-un caiet cu o copertă cu Harry Potter. Mai e „înarmat” și cu fragmente din jurnal despre cum „a intrat dragostea Lui Dumnezeu” în inima lui, acum 18 ani, când și-a întors viața la 180 de grade. Are și câteva extrase din Biblie bine ticluite, are tot ce-i trebuie. De alături, însă, unii deținuți mustăcesc, mai zâmbesc.
Au trecut câteva minute bune de când polițistul le vorbește. Se tot întorc priviri printre pușcăriași, e o ușoară nerăbdare. „Ce vreau să spun e să citiți Biblia. Și poate peste ani vă veți aminti că a venit aici un polițist care v-a vorbit despre Dumnezeu, nu despre infracționalitate”, spune, ca o concluzie, la un moment dat, comisarul.
Și, cam pe atunci când exemplifică „puterea dragostei Lui Dumnezeu” cu gestul unui pastor sud-coreean care i-a adoptat pe cei care i-au ucis fiii, sare, inevitabil, întrebarea dinspre pușcăriași: „Aș putea să vă pun și eu ceva, vă rog frumos? Sunteți mesagerul Lui Dumnezeu, da? Dar fiind polițist, cum puteți să arestați? Nu vă doare inima?”.
În încăperea strâmtă începe să se contureze un dialog greu de găsit în altă parte.
Despre metode
„Referitor la întrebarea dumneavoastră…”, începe comisarul explicația. „Poliția nu face arestări, cum spui dumneata”. În jur, se păstează calmul. „Eu am lucrat foarte mult timp la Ordine publică. Interveneam la anumite probleme, la scandal. Da, am legat oameni cu cătușe. Dar în Biblie spune că cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește Lui Dumnezeu. Nu legam pentru o faptă bună. Că eu nu arestam pe cei care fluierau pe stradă”.
De la masa condamnaților, bărbații încep să prindă curaj și unul intervine. „Dacă îmi permiteți: în cazul în care aveți o anchetă de desfășurat și trebuie să depistați o anumită infracțiune, la ce metode recurgeți?”, întreabă bărbatul. „Recurg și la morală, la Biblie, dar și la altele. Le îmbin”, răspunde comisarul. „Lăsați morala la o parte. Folosiți și… violența. Bine, persoanele de față se exclud”, pune problema condamnatul, pe un ton politicos.
„Există destul de multe metode…”, apucă să zică polițistul când cineva completează : „Metode violente”. „Eu nu cred asta”, vine replica lui Ivașcu. „Dar eu am venit pentru chestiunea morală. Dumnezeu te va lumina și vei ști despre ce e vorba”, pune punctul pe „i” polițistul. Apoi continuă să povestească cum Dumnezeu l-a întors pe calea cea bună, după ce a fost „un om al păcatului”.
„Ați avut noroc”
Comisarul mărturisește. Umbla în „anturaje dubioase” cât era milițian în comunism. „Am lucrat pe Lipscani, Covaci, unde erau șmenari de șmenari, în anii 80. Dacă nu erai șmecher te făceau la orice oră. Dar m-a ajutat Dumnezeu să nu fiu bătut, înjunghiat…”, vrea să arate polițistul calea cea dreaptă. De la masa condamnaților se aude: „Ați avut noroc!”. „A mai venit cineva care predica și mi-a spus că Dumnezeu are un plan cu mine, că de aia mă ține aici. Păi, dacă are un plan să mă țină aici vreo 20 de ani… Ce mai fac eu la 40-50 de ani?”, spune deținutul, stârnind zâmbete. „N-aveți dreptate”, intervie polițistul creștin. „Cu toți are Dumnezeu un plan!”. Spiritele se așează totuși treptat, explicațiile rămân încă în aer și comisarul încheie discursul.
Final de slujbă
Întâlnirea se apropie de final. Au loc și două cântări, cu versuri religioase care pe cei mai tineri îi fac să zâmbească. „Nu suntem cântăreți…”, vine o scuză din partea comisarului Ivașcu.
Mai sunt totuși câteva lucruri de făcut. Fratele Ghiță, un alt misionar, de exemplu, ține să sublinieze, cu glas aprins, cât de mult trebuie să-L iubești pe Dumnezeu. Apoi consilierul Tomiță trebuie să răspundă la întrebarea: „Cum ne pocăim?”. E simplu, lasă să se înțeleagă predicatorul. Oricare dintre deținuți poate ieși în față, poate să îngenuncheze și să-L accepte pe Iisus. Azi ascultătorii preferă totuși să sară peste partea asta, deși unul dintre condamnați pare a fi convins.
Omul spune că L-a auzit la un moment dat pe Dumnezeu vorbindu-i în vis. Că i-ar fi zis să nu mai scrie prostii într-un caiet, mai bine să copieze ce scrie în Biblie, cuvânt cu cuvânt.
„Dumnezeu să vă binecuvinteze”, are consilierul spiritual Tomiță ultimul cuvânt. O rugăciune care îndeamnă la pocăință pecetluiește totul. Se scot, dintr-o plasă, câteva copii din „Noul Testament” ce încep să circule, rapid, prin toată încăperea. Apoi vizitatorii pleacă.
Peste câteva minute, în urma lor, printre obiectele fabricate la orele de „hobby” de condamnați – o casă mică din lemn, niște coșulețe sau un om de zăpadă din hârtie – un deținut deschide un geam și aprinde o țigară.
LA SECŢIE, CU BIBLIA
Cum s-a pocăit un polițist amator de materialism dialectic
„A fost o întâlnire frumoasă, în care deținuții au fost ascultători”, e de părere, după întâlnirea din penitenciar, Costel Ivașcu. Evident, au avut oamenii „niște întrebări”. „Dar eu zic a fost o întâlnire binecuvântată”, insistă comisarul pocăit.
De fapt, dacă e să se gândească bine, cam așa e de fiecare dată când pe la penitenciar află pușcăriașii că sunt și polițiști printre misionari. Se naște mai mereu ceva între „un fel de respect” și o oarecare ură. „Unii în adâncul sufletului se gândesc: «Ooo, cred că am fost arestat de un comisar și-l urăsc pe ăsta», așa, între ghilimele. Dar întotdeauna încerc să le arăt că și eu am fost nu deținut, dar am călcat grav în păcat și Dumnezeu m-a reabilitat”, zice Ivașcu. Ca să exemplifice plastic, găsește o comparație cu lepidopterele: „Eram o omidă, dar Dumnezeu m-a făcut fluture”. Comisarului Ivașcu pare că-i plac mult expresiile astea. Spune că așa a fost el mereu, „o fire meditativă”.
„La oraș am început să trăiesc altfel”
Copil de la țară, „înnebunit să vadă Calea Lactee”, primul din cinci frați, polițistului creștin Ivașcu i-a luat ceva timp până „să se întoarcă la credință”. A fost „un visător” – „Am scris și poezie”. Dar care „paradoxal, a devenit milițian”. Mulți îl întreabă ce l-au întrebat și pușcăriașii, cum de se potrivesc toate astea. Pentru Ivașcu e simplu: „Îmi place să fac ceea ce fac acum”.
Bunicul său era dascăl la biserică. Dar nu făcea mare lucru, mărturisește comisarul. Se ducea, mătura prin biserică, zicea un „Aleluia” și gata. Așa că Dumnezeu nu a venit pe urmele comisarului prin familie, ca să zică așa. Ci după o viață zbuciumată trăită ani de zile, „la oraș”.
„La oraș am început să trăiesc altfel”, povestește comisarul. „Am dat examen la Câmpina, acolo m-am întâlnit cu materialismul dialectic. Mi-a plăcut enorm! Citeam orice. Am devenit secretar de partid, secretar de UTC. Apoi am fost repartizat la București, la Secția 10, o secție rea, cu renumitele străzi Covaci și Lipscani și a fost și mai urât, că m-am adâncit și mai mult în șmecherie. Trebuia să am metode ca ale lor. Cunoșteam jargoane și argouri specifice. La miliție era cu bastonul pe atunci. Eu nu mint cu nimic. Rar de tot am avut ocazia să lovesc în cineva. Foarte rar. Dar m-am întâlnit cu viața asta, cu alcoolul, imoralitatea, femeile…”, zice Costel Ivașcu. Avea o garsonieră, zice, unde invita mereu alte și alte fete. „Și în inima mea se făcea un gol din ce în ce mai mare”, zice Costel Ivașcu.
„Băi, ăla care stai în bancă…”
A trăit așa, notând prin jurnale că nu-l mulțumea viața asta, până prin 1992. „Atunci am avut revelația”, spune comisarul. A intrat într-o adunare creștină, pastorul vorbea și a auzit ceva de genul: «Băi, ăla care stai în bancă. Cât îl mai ții pe Iisus între cer și pământ? ».
„Și m-am uitat în stânga, în dreapta și mi-am dat seama că vorbește inima mea. Dar a zis pastorul: «cine vrea să se întoarcă la Dumnezeu? ». Și era o voce care spunea: «Tu ești polițist, ce cauți aici? Du-te în banca ta». Totuși am lăsat totul la o parte, m-am dus în față, am îngenunchiat și am simțit tot! Săream efectiv într-un picior, am dat totul la o parte. Atunci a început viața mea adevărată, am început să fac bine la oameni, să-i înțeleg. A fost o schimbare radicală”, susține polițistul creștin.
Biblia și dinozaurii
De atunci, când mai are o investigație le mai vorbește infractorilor despre Biblie. Unii i-au mulțumit. Dar ziceau „Uite, o să mă arestezi acuma!”. Au fost mulți care i-au spus „sectantul” sau „fratele”, cumva cu răutate. Ivașcu pare să nu fie interesat de toate astea. Zice că, la birou, e „recunoscut pentru onestitate”. „Că îmi mai spunea șeful să răspund la telefon și să spun că nu e la birou, dar eu nu puteam să mint”, spune polițistul.
Se împacă bine munca asta, deseori dură, cu credința, milostenia creștinească? Ivașcu zice că a început să aibă ceea ce el numește „fler de credincios”. Și că nu, nu-l apucă uneori accese de milă să elibereze vreun păcătos, că legea-i lege. „Pot să fac legături cu cei pe care îi anchetez. Le zâmbesc, iar pe cei care sunt împotriva a ceea ce le spun îi las în pace. Nu am folosit niciodată forța vorbirii. Dar nu pot să dau drumul unui infractor, n-am cum. Un infractor trebuie să suporte legile. Nu am fost niciodată tentat să-i dau drumul. Ci să-l îmbărbătez, mă gândeam cum să-l ajut”, zice polițistul.
De fapt, sugerează că Biblia însăși, după care el își ghidează viața, nu l-ar lăsa să treacă cu vederea când cineva face rău. Acolo e litera de lege, din câte spune. Deși, unele aspecte ar putea fi supuse măcar unei dezbateri sumare. De exemplu, Costel Ivașcu lasă să se înțeleagă că nu crede în existența dinozaurilor, pentru că nu scrie nimic de ei în „Cartea Sfântă”. „Subiectiv vorbind, nu cred. În Biblie scrie despre animale mari, enorme, dar nu știu. Acolo e altă fază…”.
.
Activitate. Puşcăriaşii se adună în jurul Bibliei, când vin misionarii
FOTO: Vlad Stănescu
OPINII DIN CELULĂ
„N-are ce să ne înveţe pe noi un poliţist”
Deținuții au privit cu oarecare reținere gestul creștinesc al polițistului Ivașcu. Deși, spun ei, slujbele și cărțile religioase îi mai ajută să-și aline pedepsele. Iancu Marian are 33 de ani și a luat zece pedeapsă pentru trafic de droguri. Mai are vreo trei de tras. E pentru prima oară la o ședință de pocăință, a fost și el curios. Zice că, în mare, „i s-a părut OK”.
„Am văzut lumea care a fost, că până acuma n-am fost scos, mai ales la cursuri d-astea de evanghelie. Eu sunt aici la club și e o activitate care mă ajută la dosar. Dar mă mai și interesează. Ești altfel, te simți altfel după asta”, zice bărbatul.
A fost totuși un moment când s-a simțit „aiurea”, adaugă. Când a văzut că a venit un polițist să-i vorbească despre Dumnezeu. „Pentru că e aiurea el ca polițist să fie pocăit. Pentru că și ei, la rândul lor, bate lume, forțează lume ca să recunoască anumite fapte sau ce are de făcut dânșii”, spune deținutul.
Dacă e să fie totuși obiectiv, „depinde și cu polițiștii ăștia”. „Că e alții care își face treaba corect, alții care nu-și face treaba corect”, explică Marian.
Credincios, „în sinea mea, ca om”
Constantin Tudorache, 52 de ani, e închis pentru o faptă pe care el nici măcar nu o consideră infracțiune. „Complice la o tentativă de înșelăciune pe care n-am comis-o. Un anumit individ mi-a dat două copii xerox la două contracte de vânzare-cumpărare și, după ce a zis el, justiția din România m-a arestat șapte ani. Eram om de afaceri afară. Mi-a dat șapte ani. Incorect”, susține pușcăriașul.
Despre slujba care tocmai s-a încheiat, zice atât: „A fost benefic pentru cei care mai mult sau mai puțin cred sau nu cred”. El unul e credinicios. „Dar în sinea mea, ca om”, spune.
A avut și el o tresărire când a văzut un polițist propovăduind. Și-a format, scurt, și o părere despre el. „Eu cred că a greșit prea mult și a găsit un refugiu în credință. Asta este ideea. A zis: Unde să mă duc, ca să nu fiu văzut de anumiți indivizi pe care i-am arestat, pe care i-am bătut? Undeva în credință. Cred că ideea lui a fost: Merg pe mâna Lui Dumnezeu, că am greșit până acum”, zice Constantin. Apoi adaugă, serios: „N-are ce să ne învețe pe noi un polițist”.
„M-am spălat de sânge”
Gheorghe Leurzeanu e ceva mai rezervat. Susține că lui i-a vorbit Dumnezeu, că doar de aia se află aici. De asta s-a și ridicat în picioare în fața predicatorilor și le-a explicat cum s-a „spălat de sânge”. E închis pentru omor, dar e de părere că s-a mântuit.
„Eu practic cârcoteam în privința credinței. Problema e că din întâmplare și la necaz m-am gândit la drăguțul Dumnezeu, să mă ajute și pe mine cu salvarea mea. Încet-încet, ușor-ușor, venea de la sine, a început să-mi răspundă cu semne. În vis mi-a apărut sau chiar îmi vorbea!Atunci când aproape să mă trezesc îmi spunea o voce câte ceva”, spune pușcăriașul. A rămas impresionat. A zis că i s-a părut, inițial. Ba chiar s-a gândit că e nebun. Dar acum e convins: „Prezența Lui a venit în sufletul meu. M-am rugat mult mai mult, am început să postesc, să caut din Biblie, din Noul Testament legile care sunt acolo. M-am lăsat de fumat, m-am lăsat de toate relele. Nu mai urăsc, nu mai judec pe nimeni, pentru că nu e bine. Am văzut că e rău”, mărturisește Constantin.
Despre polițistul cu mesaj de la Dumnezeu, el are o părere mai puțin radicală decât colegii săi mai sceptici. E loc de credință și în munca lui, spune. „Dumnezeu cu partea Lui, legea, codul penal sau ce mai este, cu partea lor”.
„Cineva mi-a spus că Dumnezeu are un plan, de aia mă ţine aici. Dacă are un plan să stau vreo 20 de ani, ce mai fac eu?“
Deţinut, participant la întâlniri religioase
500
de lucrători de la Interne
fac parte din Asociaţia Poliţiştilor Creştini
RUGĂCIUNEA DUPĂ GRATII
„Importantă e recuperarea omului”
Participarea la activităţi ca întâlnirile religioase aduc puncte pentru „bună purtare” deţinuţilor care speră la eliberare condiţionată. Reprezentanţii penitenciarului insistă însă că nu e vorba de un gest făcut „din complezenţă”. În ultimii ani, o serie de deţinuţi cu renume ar fi luat „Calea Domnului”.
De exemplu, Alexandru Ilie, cunoscut mai degrabă drept interlopul Sandu Geamănu’, s-a „pocăit” în urmă cu doi ani. A început să predice prin penitenciar şi, afară, şi-a pus la dispoziţia enoriaşilor baptişti casa pentru a fi oficiate slujbe.
Johana Popescu, educatoare la Penitenciarul Rahova, spune că religia printre deţinuţi e o activitate destul de populară. În special printre cei singuri, pe care nu-i mai vizitează familia.
Preotul ortodox Paul Muşescu, de la capela din curtea penitenciarului, spune că aici, după gratii, diferenţele dintre culte pălesc în faţa speranţei că puşcăriaşii vor fi cumva reabilitaţi. „Vin şi la mine, se duc şi la ei ( culte protestante – n.r.). Cred că fiecare, în felul nostru, putem să contribuim la integrarea lor în societate. Importantă e recuperarea omului şi reintegrarea lui. Că vin şi îi ajută ar trebui să primeze în faţa diferenţelor cultice dintre noi. N-au existat cazuri de prozelitism”, spune preotul.
Partajează asta:
Baptists and Orthodox in Ecumenical Dialogue
I add below excerpts from a recent article on Baptist ecumenical efforts published by ABP:
The Commission on Doctrine and Christian Unity exists to promote greater understanding with other Christian communions about Baptist distinctives such as believer’s baptism, religious liberty, mission and evangelism. Interfaith talks also advocate for Baptists in the world who are oppressed by a dominant church and seek areas of possible cooperation.
The ultimate goal, according to a position paper, is to seek to fulfill Christ’s prayer in John 17 that his followers “might all be one” in order that the world might believe. Read more of this post
Partajează asta:
Gallup Poll: 3 in 10 Believe Bible Literally
(Photo: Reuters / Brian Snyder) Priscilla Gammon reads along in her Bible
Modern society frequently challenges the Bible as the actual word of God. However, a recent Gallup poll reveals that three in 10 Americans interpret the Bible literally, saying it is the actual word of God to be interpreted literally, word for word.
Gallup polls have tracked whether Americans take the Bible literally for the past 40 years.
The overall findings from Gallup show that the percentage of Americans taking a literal view of the Bible has declined over time, from an average of 38 percent from 1976-1984 to an average of 31 percent.
However, highly religious Americans, particularly those of Protestant faiths, still commonly believe in a literal interpretation of the Bible.
Fifty-four percent of those who attend religious services on a weekly basis believe in a literal interpretation of the Bible, which is more than twice the percentage of those who attend church less often, according to Gallup. (…)
http://www.christianpost.com/news/gallup-poll-3-in-10-believe-bible-literally-52070/
Partajează asta:
Creştinismul între martiraj şi vedetism (1)
Creștinismul contemporan este diferit de ceea ce a însemnat creştinismul primar, datorită multor modificări suferite de-a lungul celor aproape două milenii de istorie. Din ce a fost în ceea ce a ajuns nu este greu de realizat.
Creștinismul a apărut iniţial ca o „sectă” în sânul iudaismului. Gamaliel asocia lucrarea apostolilor de vestire a Domnului Isus cu alte tentative de scindare din trecut (Faptele Apostolilor 5:34-39). Apoi s-a dezvoltat şi răspândit ajungând în zilele noastre una din cele mai mari religii ale lumii. Dar în timpul acesta a trecut prin multe persecuţii şi mulţi credincioşi au suferit moarte de martir.
Partajează asta:
CHARLES SPURGEON: PREDICAND IN CIUDA ADVERSITATILOR – JOHN PIPER
Charles Spurgeon, National Portrait Gallery, London website via wikipedia
Schiţe de prelegeri: 3
Charles Spurgeon: predicând în ciuda adversităţilor
John Piper
Spurgeon ne învaţă că trebuie nu doar să trăieşti având inima frântă, ci trebuie să continui să predici având inima frântă.
1) A fost un predicator
A ţinut 600 de predici înainte de a împlini 20 de ani.
S-au publicat 63 de volume cu predicile sale.
Săptămânal, se distribuiau 25000 de copii cu predicile lui Spurgeon, în timpul vieţii lui.
2) Un predicator condus de adevăr
Lucrarea de predicare implică cunoaşterea adevărului lui Dumnezeu, iubirea adevărului lui Dumnezeu şi predicarea acestuia într-un duh potrivit, credea Spurgeon.
Trebuie să fii un teolog sănătos.
Cei care nu sunt teologi sănătoşi – sunt adversari ai vieţii creştine. Căci nu au orthodoxie în învăţătura lor.
3) Un predicator care a crezut Biblia
Raţiunea noastră nu trebuie folosită pentru a contrazice Scriptura care este autoritativă.
Noi trebuie să ne supunem minţile Scripturii, să acceptăm tot ce spune ea şi să o studiem, să o predicăm.
4) Un predicator câştigător de suflete
A câştigat suflete pentru Hristos prin predicile ţinute şi tipărite.
Îl consuma gloria lui Dumnezeu în mântuirea sufletelor oamenilor.
5) Un predicator calvinist
A avut dorinţa să-L pună pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. Să privească orice lucru în lumina gloriei lui Dumnezeu. Gloria lui Dumnezeu e pe primul loc, nu omul.
Credea că există în biserica lui Hristos şi oameni mântuiţi care nu erau calvinişti. I-a acceptat şi pe unii paedo-baptişti să predice în amvonul său. Cu toate acestea, a insistat asupra învăţăturii curate a Bibliei.
Crezul lui era: Isus Hristos.
Calvinismul Îl onorează pe Isus Hristos mai mult decât orice alt sistem teologic. A predicat pe faţă calvinismul, nu a vrut să-l strecoare pe ascuns.
Calvinismul e o forţă conservatoare – credea cu putere Spurgeon. Dacă-l crezi, te va ţine lângă multe alte învăţături sănătoase din Biblie.
A predicat o doctrină calvinistă şi o moralitate puritană, a spus el.
6) Un predicator care a muncit din greu
Nu a fost un leneş în studiul pentru predicile lui.
În acelaşi timp, s-a ocupat de orfelinat, de revista sa, a revizuit predicile intenţionate pentru publicare, a mers la înmormântări, etc.
Se ocupa de bisericile care au fost înfiinţate de oamenii lui.
Citea şase cărţi de teologie pe săptămână! Multe dintre ele erau ale puritanilor.
Avea o memorie deosebită – ştia exact unde a citit un anumit lucru.
Uneori lucra 18 ore pe zi.
Azi e la modă să lupţi pentru sănătatea şi confortul propriu, să nu trudeşti prea mult.
7) Un predicator care a suferit mult
Tragedia din 1856, când la Surrey Hall au murit 7 persoane, călcate în picioare, când cineva a semănat panică strigând, neîntemeiat, „Foc! Foc!” – l-a marcat pe viaţă.
În 1869 îi va fi operată soţia. Operaţia nu reuşeşte şi ea va rămâne invalidă la 33 de ani. Nu va putea ieşi din casă. Rar l-a putut auzi predicând pe soţul ei. Dar nu a fost plină de amărăciune. Trimitea cărţile lui la păstori din toată lumea – aceasta a fost lucrarea ei!
Spurgeon a avut parte de suferinţe fizice: guta (o deformate a încheieturilor), reumatism, probleme la rinichi.
În ultimii 22 de ani, a pierdut a treia parte din oportunităţile de a predica duminică dimineaţa la Tabernacol, din cauza suferinţelor.
A fost ridiculizat, calomniat în public.
Ziarele îl vorbesc de rău. Unii predicatori din Londra îl vorbesc de rău.
Punctul culminant al suferinţelor sale – controversa Down-Grade.
A avut parte de depresii. În 1858 a suferit de prima depresie serioasă, la 24 de ani.
Uneori plângea ore întregi fără să ştie de ce. Avea momente de deznădejde. Şi îi era ruşine de ele.
Cum a perseverat?
Folosind strategiile harului.
1) Vedea depresia ca venind de la Dumnezeu pentru binele lucrării lui şi pentru gloria lui Dumnezeu
Suveranitatea lui Dumnezeu – vedea aceasta peste depresia lui. Dumnezeu permite depresia şi o controlează, o foloseşte pentru binele robului Său.
„Mi-ar fi greu să cred că am parte de un necaz pe care să nu mi-l fi trimis Dumnezeu! Paharul meu este umplut de Dumnezeu. Cantitatea e stabilită de Dumnezeu. Norii sunt trimişi de Dumnezeu, de un Dumnezeu iubitor”.
Scopuri ale depresiei:
a) smerenie – ca în cazul ţepuşului lui Pavel. Cei care au parte de onoruri în public, au adesea de îndurat disciplinare, ca să nu cadă în ispite. Ca să-I dea glorie lui Hristos.
b) ca să poată predica altora ce se află în depresie. Astfel poţi cunoaşte inima altora. Îi înţelegi mai bine.
c) depresia vine înainte ca Dumnezeu să reverse o binecuvântare mai mare.
Norul mai gros vine înainte să vină lumina. „Depresia e pentru mine un profet care-mi vesteşte faptul că va veni binecuvântarea”, spunea Spurgeon.
Ca Iosif – a fost în închisoare înainte să ajungă ministru.
2) Mijloace naturale
Relaxare în natură şi odihnă.
Dacă n-o faci, te vei frânge.
Când putea, punea miercurea deoparte pentru relaxare.
Uneori vei face mai mult făcând mai puţin! E mai bine să iei vacanţe decât să continui mergând fără opriri.
Plimbă-te – iei astfel oxigen pentru trup.
Somnul – te învaţă că nu eşti Dumnezeu, că trebuie să te opreşti.
3) Părtăşia cu Hristos prin rugăciune şi meditaţie
Citea şase cărţi (de obicei puritane) pe săptămână.
Avea părtăşia cu Dumnezeu citind despre modul cum L-au văzut alţii pe Dumnezeu.
„Am opt idei în cap atunci când predic”, spunea Spurgeon.
Citirea de cărţi bune te umplu de idei.
4) Privea la realităţile veşnice pentru a-şi reaprinde zelul în predicare
2 Cor. 4:16-18
Meditează la starea celor pierduţi. Aceasta îţi dă zel pentru mântuirea lor. Nu te va lăsa letargic.
5) Nu s-a lăsat să fie paralizat de criticile exterioare, căci ştia cine e
Criticile nu l-au frânt.
„Prin harul lui Dumnezeu sunt cine sunt”, spune împreună cu Pavel.
Nu te compara cu alţii, nu dori să fii ca alţii. Fii ceea ce eşti, ce trebuie să fii. Nu fi un imitator. Spune ce ţi-a spus Dumnezeu ţie, nu copia de la alţii.
Pledează pe baza sângelui lui Hristos – căci nu va fi perfectă lucrarea pe care o faci. Şi ea trebuie curăţată de sângele lui Hristos. sângele Lui să fie aplicat pe tot ceea ce faci.
Trupul lui Hristos te ajută să-ţi descoperi darurile.
„Nu pot să plac tuturor”, a experimentat el. „Când am avut grijă de ce zic, i-am ofensat pe cei mai mulţi. Când spun pe faţă, oamenii sunt mai gata să accepte adevărul”.
6) S-a încrezut în triumful final al lui Hristos
Către sfârşitul vieţii, a văzut cum liberalismul cuprindea tot mai multe biserici baptiste şi nu numai. Dar a crezut că valul se va întoarce. Valul adevărului se va întoarce. Dumnezeu va restaura adevărul în Biserica Sa şi credincioşii viitori vor vedea că el a avut dreptate în predicarea sa şi că liberalii au fost greşiţi.
(Schiţă a prelegerii lui John Piper – Charles Spurgeon: preaching through adversity, ţinută la Conferinţa pentru păstori de la Biserica Bethlehem în 1995. Prelegerea audio se găseşte pe www.desiringgod.org).
http://www.predici-reformate.com/
