(Sondaj) Tinerii europeni si Crestinismul
Institutul de analiza IFOP şi publicaţia La Croix au realizat în ultimele ore un studiu privind „Tinerii europeni si Crestinismul”.
Respondenţii au fost francezi, germani, englezi, italieni şi spanioli.
O reeditare a acestui studiu, in limba romana, a fost efectuata de Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, fiind redata in cele ce urmeaza:
/un articol si interpretare – reeditare grafica: Ing. Catalin Ion
http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/
Partajează asta:
Creștinismul, religia persecutată în cele mai multe țări
Restricțiile cu privire la credințele și practicile religioase au crescut în 23 de țări ale lumii, între jumătatea anului 2006 și jumătatea anului 2009. În aceeași perioadă, libertățile religioase au crescut în doar 12 dintre țările lumii.
The Pew Forum a publicat un nou raport – „Rising Restrictions on Religion” – despre modul în care autoritățile se raportează la libertatea religioasă în țările lumii. Deși numărul țărilor unde restricțiile vizavi de religie au sporit este de 23, autorii studiului notează că acestea sunt țări foarte populate, astfel că restricțiile respective afectează un număr foarte mare de persoane.
Peste 2,2 miliarde de persoane (adică aproape o treime din populația globală) este afectată de aceste restricții și de ostilitățile și repercusiunile pe care le implică. Pe de altă parte, doar 1% din populația lumii trăiește în țări în care restricțiile cu privire la religie au scăzut în perioada amintită.
Studiul arată că religia confruntată cu restricții în cele mai multe țări (130 la număr) este creștinismul, urmat de islam, care se confruntă cu restricții în 117 țări ale lumii. Alte religii confruntate cu restricții și persecuții sunt religia sikh, zoroastrismul, baha’i și mișcarea rastafari, precum și o serie de religii locale, native.
În perioada 2008-2009, în 101 de țări ale lumii, membrii diverselor religii confruntate cu restricții și persecuții au fost omorâți, bătuți, reținuți de forțele de poliție, închiși, alungați din casele și de pe proprietățile lor.
În aproape 3 sferturi dintre țările lumii, indivizi sau grupări au comis acte de violență motivate de ură religioasă și justificate, în unele cazuri, prin legile care restrâng libertățile religioase.
Interesant este că 5 dintre țările în care s-a înregistrat o creștere „semnificativă” a restrângerii libertăților religioase sunt în Europa: Bulgaria, Danemarca, Rusia, Suedia și Marea Britanie. În aceste țări s-au înregistrat tensiuni legate în special de creșterea populației musulmane. În același timp, s-a constatat o creștere a atitudinilor antisemite, precum și atitudini negative față de gruparea Martorilor lui Iehova.
Țări în care s-au constatat creșteri ale restricțiilor religioase sunt China, Egipt, Franța, Nigeria, Rusia, Algeria, Uganda, Malaysia, Yemen, Siria, Somalia, Serbia, Tadjikistan, Hong Kong, Libia, Kîrgîstan, Qatar ș.a.
Studiul realizat de Pew Forum a avut în atenție 198 de țări ale lumii. Au fost analizate legile sau alte măsuri guvernamentale care limitează sau interzic anumite credințe religioase, care impun restricții predicării unei anumite religii, care favorizează unele religii sau care interzic convertirile la alte religii. Au fost investigate cazurile de violență motivată religios, formele de hărțuire și de intimidare care au pornit de la discriminarea religioasă.
Brian Grim, conducătorul studiului Pew Forum, a declarat că organizația intenționează să realizeze un studiu nou cu privire la atitudinile față de religie în contextul evenimentelor recente, precum revoltele din lumea arabă.
(Foto: pewforum.org)
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
A fost descoperita o copie ilustrata a celor 4 Evanghelii care au apartinut Reginei Zewditu a Etiopiei
Steve Delamarter, profesor la Universitatea George Fox, care transpune în format digital manuscrise etiopiene religioase, revenind încă o dată în Etiopia anul trecut, a descoperit o altă operă: o copie ilustrată a celor patru Evanghelii creştine care au aparţinut reginei Zewditu, conducătoare a Etiopiei între anii 1916 – 1930.
Lucrând la acest manuscris, Delamarter a fost surprins să găsească mai multe notări dezvoltate, care precizau că această carte a fost realizată pentru regină, fiica regelui Menilek al II-lea, urmată de vărul ei şi co-regent, Haile Selassie. Notiţele mai sugerează că această carte a fost realizată în cursul anului al 11-lea al domniei sale.
Două sigilii, realizate cu cerneală, stampilate deasupra, se gaseau în partea dreaptă, jos, pe pagină. Kesis Melaku Terefe, un preot al Bisericii Ortodoxe Etiopiene a tradus cuvintele de pe fiecare sigiliu. Cel mai mic, aflat în partea stângă, este sigiliul unui oficial guvernamental, ministrul Pen, şi include sfatul: “Cel ce aude, să audă”. Pe cel din dreapta scrie “Cucerirea Leului din Tribul lui Iuda, Regina reginelor din Etiopia, Zewditu, fiica lui Menilek”.
Textul este scris de mână, în Ge’ez, vechea limba liturgică a Bisericii Ortodoxe Etiopiene. O ilustraţie colorată însoţeşte fiecare Evanghelie. Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt realizate în nuanţe bogate de portocaliu, verde şi albastru.
Manuscrisul aparţine lui Gerald Weiner, un colecţionar care locuieşte în Chicago şi care a decis să returneze cartea Etiopiei. Delamarter o va lua cu el în această toamnă, atunci când va începe cea de-a 12-a călătorie a sa în Etiopia.
Cartea reginei Zewditu, alte câteva texte religioase şi artefactele au fost expuse, până la sfârşitul lunii iulie 2011, la Universitatea George Fox din Portland Center, iar în această perioadă, până pe 18 august, ele pot fi văzute la Centrul de resurse şi Instruire Murdock, în campusul Newberg, aflam de la membri-abonati aflati in zona.
Delamarter este fondator şi director al Proiectului Etiopian de Fotografiere a Manuscriselor, în cadrul căruia a fost scanat conţinutul a sute de cărţi rare din colecţiile din afara Etiopiei, fiind creat totodată şi câte un exemplar pentru bibliotecile etiopiene.
– articol, trad. si interpetare: Ec. Ana-Carmen
http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/
Partajează asta:
Liberty – cea mai mare universitate creștină din lume
Liberty University din Lynchburg, Virginia este cea mai mare instituție creștină de învățământ din lume, cu 12.370 de studenți în campus și alți 62.000 de studenți online.
„Este un eveniment istoric pentru Liberty University Online”, a spus Chris Johnson, vicepreședinte al departamentului de înscrieri, la anunțul depășirii pragului de 62.000 de studenți. „Vrem să mulțumim lui Dumnezeu pentru această realizare.”
Având acum 40 de ani de la înființare, Liberty University și-a început programele educaționale la distanță în 1980. În anul 2008 avea 25.000 de studenți online, iar în 2010 trecuse de 50.000. În ultimul an a adăugat mai mult de 10.000 de studenți online. Studenții provin din 70 de țări și din toate statele americane.
În oferta educațională a universității se numără 148 de specializări cu licență, programe de masterat și doctorat. Domeniile acoperite sunt afaceri, consiliere, drept, educație, asistență medicală, pastorație creștină.
Universitatea a fost înființată în 1971 ca o instituție creștină de către liderul evanghelic Dr. Jerry Falwell senior, cunoscut pentru poziția sa fundamentalistă, el fiind și cofondator al Moral Majority.
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
5 mari schimbări în bisericile americane
În ediția de vară a revistei Facts & Trends, editorul Thom Rainer prezintă 5 mari schimbări în bisericile americane.
1. America va fi martora celui mai mare câmp misionar compus dintr-o singură generație. Astfel, generația născută între 1980-2000 va avea cea mai slabă reprezentare creștină. Conform estimărilor aceasta va fi de maxim 15%. Cu alte cuvinte aproximativ 70 de milioane de tineri născuți între 1980-2000 sunt necreștini.
2. Atitudinea dominantă a acestei uriașe generații față de creștinism va fi una de indiferență. Numai 13% consideră că lucrurile spirituale au vreo importanță în viețile lor. Nu sunt dușmani ai creștinismului, ci pur și simplu ignoră creștinismul pentru ceea ce ei percep a fi lipsa de relevanță a religiei creștine pentru viața cotidiană.
3. Departamentele din biserici care sunt administrate de adulți seniori vor cunoaște un declin considerabil. Una dintre cauze este aceea că adulții care îmbătrânesc se adaptează greu la ideea că devin seniori. De asemenea bisericile se adaptează greu la noi programe pentru o altă generație.
4. Generația părinților tinerilor de acum, generația celor numiți Baby-Boomer și născuți după război va deveni mai receptivă la Evanghelie. Ironia sorții este că aceștia, după ce în anii 60-70 au încercat orice era posibil, acum se întorc la speranța Evangheliei.
5. Familia este un element cheie, fiecare dintre reprezentanții generațiilor afirmă că familia are un loc important în viața sa. Dacă bisericile reușesc să ajungă cu mesajul lor despre familie la ambele generații, atunci vor avea succes.
Studiile au fost realizate la LifeWay Research. Aceste două generații sunt cele mai numeroase generații în viață din America.
Partajează asta:
Mormântul apostolului Filip descoperit în Turcia
Profesorul arheolog italian Francesco D’Andria a anunțat că echipa sa ar fi descoperit mormântul unuia dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus.
Arheologii italieni efectuau săpături la situl Hierapolis, din sud-vestul Turciei. Ei cred că mormântul descoperit ar aparține Apostolului Filip, notează biblicalarcheology.org.
Baza acestui anunț este, pentru moment, tradiția care afirmă că Filip ar fi fost înmormântat la Hierapolis, după ce a fost executat prin crucificare cu capul în jos.
Deși nu exista până în prezent nicio dovadă a vreunei înmormântări care să fi avut loc acolo, în luna iunie, arheologii din echipa lui D’Andria au descoperit o mică biserică la mai puțin de 50 de metri de Biserica Sf. Filip și în această nouă bisericuță au găsit un mormânt pe care l-au asociat cu tradiția cunoscută.
Mormântul a fost mutat din Biserica Sf. Filip în secolul al V-lea, în timpul erei bizantine, spun arheologii. Echipa va începe în curând excavările la mormânt.
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
Roagă-te ca Domnul Isus (II) p.1
Acest mesaj continuă o serie anterioară care are ca scop prezentarea unui model de rugăciune, cel al Domnului Isus, accentuând totodată importanța și rolul benefic al rugăciunii în viața credinciosului.
De asemenea Domnul Isus ne învaţă pentru cine trebuie să ne rugăm:
1.Pentru cei care ne-au greşit – să ne rugăm pentru ei şi pentru ca noi să îi putem ierta. Marcu 11:25 „Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.” Trebuie să te rogi ca să poţi ierta pe cineva? Da! Dar dacă nu-şi cere scuze? Iartă-i! Dar dacă nu se pocăiesc? Iartă-i! Dacă nu se schimbă? Iartă-i! Asta nu înseamnă că vei ignora ceea ce au făcut, că eşti bucuros de prostia lor, că pur şi simplu uiţi ce au făcut, că nu îi chemi la pocăinţă, că nu îi dai un cuvânt de mustrare. Când îi ierţi, renunţi la propria răzbunare, chemi harul lui Dumnezeu peste ei şi te rogi pentru pocăinţă lor. De fapt îţi aduci aminte că şi tu ai păcătuit împotriva lui Dumnezeu iar El te-a iertat aşa că dacă cineva mi-a greşit îl iert. Şi dacă nu ne rugăm pentru alţii, devenim acrii, amari, împietriţi, egoişti, violenţi, furioşi, stresaţi. Rugăciunea este spre binele altora dar şi al tău. Apoi Domnul Isus ne spune să ne rugăm:
2. Pentru propriile nevoi – Matei 7:7-8 „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.” Rezumatul acestor 2 verste este: Cere! Dacă ai nevoie de ajutor, cere! Şi mulţi nu cerem pentru că vrem să facem noi ceva tare şi impresionant, ca Dumnezeu să fie mândru de noi. Dumnezeu este un Tată care vrea să-şi ajute copii. El nu spune: Dacă faci treaba bine, te voi iubi. El spune: Te iubesc de aceea vreau să te ajut, să lucrăm împreună. Uneori nu aducem înaintea Domnului lucrurile mici… să nu-l deranjăm…şi atunci greşim şi lucrurile mici devin probleme mari. Dumnezeu are de-a face cu miliarde de oameni, miliarde de rugăciuni şi nevoi, de ce să-l mai deranjez cu nimicuri? Şti de ce? Pentru că El te iubeşte şi-şi face timp pentru tine. Ai nevoie de un loc de muncă? Cere! Ai nevoie de o maşină? Cere! Ai nevoie de vecini mai buni? Cere! Tata va asculta şi va răspunde: Da, Nu, Mai târziu. Dar rugându-te astfel devii conştient de dependenţa totală faţă de Dumnezeu. Mai departe, Domnul Isus ne spune să ne rugăm:
3. Pentru a rezista ispitelor – Matei 26:41 „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Cazi în păcat, este un accident şi te rogi Domnului să te ierte. Însă este mai bine să te rogi preventiv, pentru a nu cădea în ispită. Cu toţi cunoaştem slăbiciunile din viaţa noastră. Pofta sexuală, mâncare, alcool, televizor, reviste, internet, îngrijorare, nervi, orice ar fi, roagă-te dinainte ca Domnul să te întărească. Şi când va veni ispita tu vei răspunde, nu vei reacţiona. Vei răspunde: Nu, în loc să reacţionezi conform ispitei. Şi Domnul Isus ne spune să ne rugăm pentru:
4. Pentru slujitorii Domnului – Matei 9:36-37 – „Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” Roagă-te Domnului pentru ca El să facă pe toţi membrii Bisericii Nădejdea din Bucureşti, evanghelişti. Mai sunt în Bucureştii sute de mii de oameni care au nevoie de Dumnezeu. Rugaţi-vă Domnului pentru misionari şi facem lucrul acesta în fiecare duminică prin calendarul de rugăciune. Oraşe şi grupări etnice fără prezenţă evanghelică. Rugaţi-vă Domnului pentru păstorul bisericii şi pentru comitetul pus de El, nu de oameni, pus de Dumnezeu prin fraţii şi surorile din biserică. Prima linie, cei mai atacaţi, au nevoie de încurajare, au nevoie de rugăciunile noastre, pentru că ei să ne conducă bine şi noi se mergem bine.
Iosua Faur
Articole similare
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.1
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.2
Partajează asta:
Andrei Pleșu despre slujitorul credincios şi înțelept
În două dintre Evanghelii (Matei şi Luca) ni se oferă parabola slujitorului (robului) credincios şi înţelept. E vorba despre un om care, urmînd să plece pentru o perioadă de timp nedeterminată, îl pune pe unul dintre slujitorii săi, mai mare peste toţi ceilalţi, cu îndatorirea „să le dea hrană la timp“. Dacă îşi va face treaba conştiincios, slujitorul acesta va binemerita, la întoarcerea stăpînului, să fie pus „peste toate avuţiile sale“. Dacă nu, dacă se va comporta asemenea unui vătaf brutal şi se va lăsa ademenit de plăcerile şefiei, slujitorul va plăti cu viaţa şi cu sufletul (va fi „despicat în două“ – spune textul – şi azvîrlit în iad, laolaltă cu făţarnicii).
Ca toate parabolele, şi aceasta are mai multe straturi de înţeles. E o referinţă la Judecata de Apoi, la venirea (de neanticipat) a lui Dumnezeu, la datoria de a fi pregătit, clipă de clipă, pentru „evaluarea“ finală. Adresată ucenicilor, parabola aceasta spune însă ceva şi despre oficiul încredinţat de Dumnezeu preoţilor. Ei sînt „puşi“ (adică au un „mandat“, o „delegaţie“) să păstorească comunitatea semenilor lor în intervalul, saturat de aşteptare, dintre ziua de azi şi ziua Judecăţii. Esenţial e faptul că ei nu sînt puşi în postura unor căpetenii severe, a unor distribuitori de porunci, a unor „stăpîni“. Ceea ce li se cere e să dea hrană la timp celor pe care îi păstoresc, adică să le fie de folos, să-i slujească, să-i gospodărească, să le întreţină metabolismul spiritual. Atît. „Stăpînul“ nu le-a încredinţat, cu alte cuvinte, rolulsău, ci i-a făcut „mai mari“ într-o activitate subalternă: nobilă, de neînlocuit, dar auxiliară. A operat, aşadar, un transfer, temporar, de responsabilitate. Cei care înţeleg acest transfer drept legitimare personală, drept „elecţiune“ care îndeamnă la ştăbie arbitrară şi vanitoasă, vor cădea în păcatul făţărniciei şi vor fi evacuaţi.
Parabola aceasta îmi vine în minte ori de cîte ori slujitorii Bisericii mele alunecă spre triumfalism, suficienţă, mîndrie lumească şi eficienţă lucrativă. Cînd aud, de pildă, că un preot din Ardeal, lîngă corpul neînsufleţit al unui enoriaş (întîmplător un mare poet), comunică apropiaţilor că defunctul e în urmă cu plata cotizaţiei parohiale. Sau cînd văd, cum am văzut cu ceva timp în urmă, un alt preot snopindu-l în bătaie pe unul dintre reprezentanţii turmei sale. De asemenea, cînd unele publicaţii religioase sau posturi de televiziune „de profil“ adoptă tonul şi limbajul discursului omagial. O sumedenie de parohi şi teologi vorbesc despre „Biserica noastră“ cum vorbeau activiştii de pe vremuri despre partid, sau cum vorbesc gaiţele patriotice despre ţărişoară: exaltat, encomiastic, lacrimogen. Triste probe de slavă deşartă. Ca şi cum rostul Bisericii pe lume ar fi să-şi facă chip cioplit, să se înalţe pe sine, iar rostul slujitorilor ei – să-şi înflorească portretul. Ştiu cît de antipatic devin, pentru unii, spunînd astfel de lucruri. Dar, în fond, sînt parte a acestei Biserici şi pot fi mîhnit de unele semne de nevrednicie, aşa cum pot fi bucuros de vredniciile ei. Sînt şi eu dintre „robii“ care trebuie hrăniţi de alţi robi, chemaţi, „sezonier“, la dregătorii veghetoare şi slujitoare. Sînt îndreptăţit, deci, să mă plîng cînd nu-mi primesc hrana „la timp“ sau cînd primesc hrană nepotrivită. Am fost martor, în aceste zile, la aniversarea celor 60 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Daniel, patriarhul creştinătăţii româneşti. Mă adaug, sincer, celor care i-au spus, cu acest prilej, „La mulţi şi spornici ani!“. M-am numărat, la începutul mandatului său, printre cei care s-au bucurat public de ceea ce mi se părea o alegere optimă. Îi ştiu calităţile, vigoarea şi tenacitatea organizatorică, zelul. Dar trebuie să mărturisesc că desfăşurarea momentului aniversar m-a întristat. Lucrurile au căpătat o turnură excesivă, pe care Prea Fericitul ar fi putut-o ajusta. Aniversarea în sine era firească. Dar stilul ei mi-a amintit de o nu prea fericită „tradiţie omagială“ autohtonă. „Album aniversar“, „Volum omagial“, film documentar realizat de Trinitas, ceremonii ample, discursuri înaripate, texte riscînd idolatria, cînd nu frizau prostul gust (ziarulLumina a recurs, flasc, la toate clişeele acestui tip de eveniment: Patriarhul s-a născut „în zilele fierbinţi ale lunii lui Cuptor“, la Dobreşti, „un sat binecuvîntat de Dumnezeu cu oameni credincioşi“. „Încă de la o vîrstă fragedă…“ etc. etc.). Nu cred că aşa se sărbătoreşte un slujitor, un rob al lui Dumnezeu, un om care a ales, prin călugărie, nu doar lepădarea de lume, ci şi lepădarea de sine. Cei care asmut asupra lui toate hergheliile preamăririi lumeşti nu-i fac nici un serviciu.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/slujitorul-credincios-intelept via România Evanghelică
Partajează asta:
John Stott, Esența creștinismului în 10 cuvinte
S-a stins din viață, săptămâna aceasta, John Stott, alăturându-se marilor nume ale urmașilor lui Christos. În mintea mea e un model alături de C.S. Lewis sau Philip Yancey (e încă activ!), de Richard Wurmbrand sau Nicolae Steinhardt – oameni care au avut și curajul dar și forța de a se urca pe sârma ghimpată a bisericii lor pentru a ridica steagul lui Christos spre celelalte biserici și spre lumea întreagă. Oameni care au scris și predicat despre Christos, esența creștinismului.
Mă opresc aici cu contribuția mea, extrăgând 10 cuvinte ale lui John Stott din cartea sa „Crucea lui Hristos”, pentru a vedea încă o dată cum poate vorbi un creștin îmbibat de Scriptură – dincolo de faptul că a fost anglican, lider al mișcării evanghelice, predicator și misionar, savant creștin și capelan al reginei.
1. De ce a murit Isus Christos? Primul meu răspuns este că El nu a murit, ci a fost omorât. Îl voi echilibra însă cu exact opusul lui. El nu a fost omorât; ci a murit, dându-se pe Sine în mod voluntar ca să facă voia Tatălui Său.
2. La urma urmei ceea ce L-a trimis pe Christos la cruce nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoților, nici lașitatea datorită căreia Pilat a șovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, lașitatea noastră și alte păcate – dar și hotărârea lui Christos de a purta pedeapsa lor cu dragoste și îndurare, și de a le înlătura.
3. Este imposibil să stăm în fața crucii lui Christos cu integritate și să nu ne rușinăm de noi înșine.
4. Păcatul nu este o regretabilă abatere de la standardele morale; esența lui este ostilitatea față de Dumnezeu (Romani 8:7), ceea ce dă naștere la o răzvrătire activă împotriva Lui.
5. Păcatul nu este numai încercarea de a fi Dumnezeu, el este și refuzul de a fi om.
6. Ascultarea noastră prezentă și faptele noastre bune nu pot plăti pentru păcatele noastre, pentru că aceste lucruri ni se cer oricum. Așadar, noi nu ne putem mântui pe noi înșine.
7. Atunci când suntem uniți cu Christos are loc un schimb misterios: El ne ia blestemul, ca noi să primim binecuvântarea Lui; El devine păcat cu păcatul nostru ca noi să devenim neprihăniți prin neprihănirea Lui.
8. Nu avem nicio posibilitate de a-L convinge, de a-L ademeni sau de a-L mitui pe Dumnezeu să ne ierte. Dumnezeu nu ne iubește datorită faptului că Christos a murit pentru noi; Christos a murit pentru noi datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit. Dragostea lui Dumnezeu este sursa, nu consecința împăcării noastre cu El.
9. Nu trebuie să ni-L imaginăm pe Dumnezeu drept un indulgent care, pentru a ne scuti de pedeapsă sau pentru a ne răsfăța, Își compromite sfințenia, dar nici ca pe un Dumnezeu aspru, răzbunător, care, pentru a ne zdrobi și a ne distruge, Își înăbușă dragostea.
10. În istoria lumii a fost înfăptuit un singur act de dragoste pură, nepătată cu nicio altă motivație ascunsă – actul prin care Dumnezeu S-a dat pe Sine pe cruce, în Christos, pentru păcătoșii nevrednici. Atunci când căutăm o definiție a dragostei, trebuie să ne uităm nu în dicționar, ci la Calvar.
Un material de CHRISTIAN SĂLCIANU
Sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/Esenta-crestinismului-in-10-cuvinte-3921.html
Partajează asta:
Apostolii închisorilor
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.
Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.
Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Arsenie Papacioc
„Nu există păcat mic”
Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.
Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.
Dumitru Stălinoaie
Academicianul de după gratii
Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.
Nicolae Steinhardt
Convertirea lui Steinhardt
Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.
La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Richard Wurmbrand
Convertirea lui Richard Wurmbrand
O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.
Iuliu Hossu
A preferat temniţa purpurei de cardinal
O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.
Martiri beatificaţi
Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
Un articol de de CLAUDIU PADUREAN
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol
Citește și
Martirii credintei in inchisorile comuniste
