Arhive categorie: Educație

Ziua Reformei – 31 octombrie 2021


Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther în anul 1517.

31 octombrie – Ziua Reformei
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, călugăr augustinian și profesor de teologie la Universitate din Wittenberg, Germania, afișează pe ușa catedralei catolice din Wittenberg 95 de teze. Aceste 95 de teze erau 95 de puncte prin care mediul academic erau invitat la dezbatere teologică ele nereprezentând atunci un indemn la revoltă și separare. Dovadă în acest sens fiind faptul că tezele au fost scrise în limba latină și nu în germană. Acțiunea lui Martin Luther este considerată momentul declanșator a ceea ce noi numim astăzi Reforma protestantă. Deși inițial, așa cum am menționat deja, intenția lui nu era aceea de a ieși din Biserica Catolică, ci de a reforma anumite practici, precum vânzarea de indulgențe, s-a ajuns la o separare și apariția celei de-a treia ramuri a religiei creștine, protestantismul. Evident că implicațiile sunt mult mai profunde, dar scopul este acela de a menționa importanta acestei zile.

Doctrina protestantă are la bază cinci principii fundamentale denumite cele 5 sola:

1. Sola Scriptura = numai Scriptura

2. Solus Christus = numai Cristos/ Hristos

3. Sola gratia = numai harul

4. Sola fidae = numai credința

5. Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă sau toată gloria lui Dumnezeu.

Iată o prezentare a acestui eveniment:

31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.

În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.

În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.

Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu  este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei

În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)

Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.

Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”

Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.

Menționez cu acest prilej și o lucrare apărută în perioada comunistă care își menține actualitatea este Renașterea și Reforma scrisă de Andrei Oțetea.

Pentru cei interesați de subiect menționez că până în anul 2021 au apărut lucrări generale sau particulare pe acest subiect, iar Editura Casa Cărții din Oradea are meritul de a fi tradus materiale valoroase pe acest subiect:

Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul : o biografie, Editura Casa Cărții, Oradea

Tim Dowley, Atlas istoric al Reformei, Editura Casa Cărții, Oradea

Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Casa Cărții, Oradea

Erwin Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi, Editura Casa Cărții, Oradea 

Centenarul Institutului Teologic Baptist din București – Biserica Baptistă „Golgota“ București (10.10.2021)


În această dimineață la Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din București, Institutul Teologic Baptist Bucuresti a dorit să marcheze într-un mod deosebit 100 de ani de educație teologică baptistă în România. Acest eveniment se încadrează între manifestările dedicate aniversării a 100 de ani de la fondarea Seminarului Teologic Baptist la Buteni în toamna anului 1921. După cum remarca pastorul Ioan Ceuță, în mod providențial astăzi suntem în ziua a 10 din luna a 10, iar 10X10=100.

La acest eveniment, care a dorit să marcheze și deschiderea festivă a noului an universitar, 2021-2022, au fost prezenți, fizic sau prin intermediul mesajelor transmise prin scrisori sau mesaje video, reprezentanți din Parlamentul României, Ministerului Educației, Academia Română, ai unor universități din România, cultelor evanghelice, mediului universitar, dar și de către absolvenți ai Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti din perioada comunistă. Toți cei prezenți au punctat prin intervențiile lor providența Creatorului în acești 100 de ani.

De asemenea, cu acest prilej a fost semnat și un document cu rol comemorativ, document care conține discursul și viziunea pastorului și profesorului Constantin Adorian privind viitorul educației teologice baptiste în România.

Ca istoric, profesor de istorie și cercetător al istoriei baptiste m-am simțit onorat să ma reîntâlnesc și sa fiu alături de membri ai corpului academic, implicați în diferite proiecte de cercetare și având poziții de conducere în cadrul unor instituții academice sau ecleziastice, oameni care prețuiesc educația. Evoc aici numele unora dintre cei care au participat fizic la eveniment: Daniel Mariș, Otniel Bunaciu, Sorin Badragan, Octavian Baban, Teodor Colda, Caius Obeada, Viorel Achim, Daniel Fodorean, Cristian Caraman, Cătălin Vasile, Ioan Ceuță, Titus Corlățean, Romeo Moșoiu, Ioana Mânea, Daniel Gherman, Amiel Drimbe, Preston Pearce, Valer Monafu, Ioan Cocârțeu, Moise Vrăjitor, Daniel Stoica, Timotei Rusu, Ioan Străinescu.

Discurs pastor Daniel Bărnuț la Serbarea de absolvire și centenarul ITBB – BCB Buteni


Discursul pastorului Daniel Bărnuț în calitate de reprezentant al Departamentului pentru Învățământul Preuniversitar din cadrul Cultului Creștin Baptist la Serbarea de absolvire și centenarul ITBB – BCB Buteni, Arad.

Revista Arhiva Baptistă Anul I, Nr. 1/ mai 2019 – Georgiu Slăvu


În primăvara anului 2019 ieșea pe piață prima revista de istorie baptistă în limba română purtând numele de Arhiva Baptistă. Revista este editată de către Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad. Dintre obiectivele publicației le menționăm pe acelea de a aduce în actualitate istoria baptiștilor din România și nu numai, precum și familiarizarea fiecărui baptist cu istoria sa.

Revista apare o dată la 4 luni având o apariție de 3 numere pe an. Prețul unei reviste este de 14 lei, iar un abonament costă 35 de lei și cuprinde cele trei numere ale revistei Arhiva Baptistă care apar într-un an împreună cu taxele poștale.

Este de menționat și faptul că prin intermediul abonamentelor este susținută activitatea Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad care cuprinde: sesiunile de comunicări lunare, muzeul, biblioteca și desigur revista.

Revenind la primul număr este de menționat faptul că el a fost tipărit în luna mai 2019 fiind un număr tematic dedicat personalității și activității lui dascălului, pastorului și evanghelistului Georgiu Slăvu cunoscut și ca Gheorghe Slăv sau Gheorghe Slev.

Georgiu Slavu a fost originar din comuna Ciuci, care este astăzi cunoscută sub numele Vârfurile, din județul Arad, unde s-a născut în anul 1869. Părinții săi au fost țărani sau „părinți plugari”, după cum îi descrie Alexa Popovici. Cu toate acestea, el a avut parte de o educație buna, urmând cursurile la Școala Normala Preparandia din Arad și a devenit
învățător sau „dascăl confesional” la școala confesionala greco-orientala din Aciuța, județul Arad, aceasta fiind „școala confesionala a Bisericii Ortodoxe” din localitate.

Georgiu Slavu a rămas un model despre cum sa faci misiune, atât în orașe dar și în sate izolate. El a rămas un model în căutarea și găsirea surselor de calitate pentru pregătirea predicilor deschizând drumul spre mesajele rostite de prințul predicatorilor – C. H. Spurgeon. Munca sa de traducere din limba germana a predicilor lui Spurgeon reprezinta un trigăt către generația noastră pentru a ne educa un simț acut în ascultarea și pregătirea predicilor.
De asemenea, el a fost un evanghelist al epocii sale prin scrierea de cărți și editarea de reviste, astfel că mulți oameni au găsit adevarul Evangheliei prin scrierile sale. A știut ce înseamna să jertfești din buzunarul propriu, dar și bucuria de a găsi oameni care să creadă atât de mult într-o astfel de lucrare încât să o sponsorizeze financiar. El rămâne o pildă și o încurajare pentru toți cei care trec prin amenințări și suferințe pentru credința lor. Dincolo de toate aspectele menționate mai sus, preluate din informațiile furnizate în revistă de istoricul Emanuel Jurcoi, Georgiu Slavu a fost un om care și-a pus la dispoziție toate darurile și talentele sale pentru a sluji cât mai bine comunitatea, dar mai presus de toate pe Dumnezeu.

Atașez mai jos și o imagine cu cuprinsul acestei reviste care a avut o contribuție importantă și din partea lui Mihai Ciucă care a scris despre James Memorial Training School din București, numele sub care era cunoscută în America Școala Baptistă de Fete.

Pentru detalii și abonamente îl puteți contacta pe istoricul Emanuel Jurcoi, directorul Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad care este și redactorul șef al revistei.

  👍 Abonează-te la Arhiva Baptistă
📞 0751 994 515 – Emanuel Jurcoi

Pentru mai multe detalii a se vedea și Pagina de Facebook Arhiva Baptistă.

Vezi și

Revista Arhiva Baptistă

Fă-ți un abonament la Revista Arhiva Baptistă

World War One (ALL PARTS) (2021 Re-edit)


George Müller, un Enoh modern


George Müller „a fost un creștin evanghelist și director al orfelinatului Ashley Down din Bristol, Anglia, unde a avut grijă de 10.024 de orfani pe parcursul întregii vieți, în pe baza promisiunii lui Dumnezeu regăsită în Psalmul 68: „Dumnezeu este Tatăl orfanilor”(versetul 5).

Cunoscut ca o personalitate implicată total în educația copiilor pe care i-a îngrijit, a fost acuzat chiar că a oferit o educație peste norma obișnuită pentru acele vremuri. A fondat 117 școli care au oferit învățătură creștină pentru 120.000 de copii, mulți dintre ei fiind lipsiți de părinți.”

Sursa: marilecarti.ro

Aniversarea a 100 de ani de la fondarea Seminarului – decernare medalii și semnare document


Cu prilejul evenimentului Buteni 100, care face referire la aniversarea a 100 de ani de la fondarea Seminarului Baptist, care a început la Buteni, au fost decernate diplome și medalii de onoare fraților Stoica Dumitru și Handra Sima, care au făcut parte din primele promoții de absolvenți de după război. În formularea pastorului Vasile Bel ne referim la „doi seniori importanți: fratele Sima Handra, născut în anul 1926, care a început Seminarul la Buteni în anul 1946 și fratele Dumitru Stoica, născut în 1931, care a început Seminarul în anul 1947 la București,  fost păstor al Bisericii din Buteni în toată perioada comunistă”.

Conform informațiilor oferite de pastorul Vasile Bel, motivele care au dus la finalizarea studiilor după 8, respectiv 7 ani, despre care puteți citi mai multe aici, au fost că Stoica Dumitru a întrerupt pentru practica pastorală, iar Handra Sima din motive personale. Cu acest prilej a fost semnat și un document aniversar, o rememorare a acelui act fondator pus de Constantin Adorian la temelia clădirii Seminarului de la București.

Vezi și

Serbarea de absolvire a studenților ITBB și celebrarea a 100 de ani de educație teologică baptistă în România

Institutul Teologic Baptist din București – 100 de ani de învățământ teologic baptist în România (1921-2021)

Discurs Văle David – șeful promoției 2021 a ITBB

Grup Speranța& Corul ITBB, Ne vom aduce mereu aminte

Apariții editoriale (57) – Daniel Marius Mariș, Teodor-Ioan Colda – Începuturile Seminarului Baptist: povestea călătoriei de la Buteni în capitala țării

Secvențe din istoria Seminarului Teologic Baptist între anii 1921-2021 (dialog)

Harta României Mari 1921 cu zonele de proveniență a primei generații de la Seminarului Teologic Baptist

Discurs Văle David – șeful promoției 2021 a ITBB


Discursul absolventului Văle David, șeful promoției 2017-2021 a Institutului Teologic Baptist din București. Discursul a fost susținut în cadrul festivității de absolvire ce a avut loc la Buteni, județul Arad în data de 11 iulie 2021

Secvențe din istoria Seminarului Teologic Baptist între anii 1921-2021 (dialog Marius Silveșan cu Emanuel Jurcoi)


Prin intermediul acestui dialog doi istorici care s-au aplecat asupra istoriei baptiștilor din România realizează o incursiune prin unele dintre evenimentele care au jalonat istoria Seminarului Teologic Baptist pe parcursul perioadei 1921-2021 Acest material este realizat sub forma unui dialog între Drd. Emanuel Jurcoi de la Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad și Dr. Marius Silveșan, profesor de istorie și istoric. Acest dialog realizat la Arad, leagănul instituțional al baptiștilor din România a fost realizat cu ocazia celebrării a 100 de ani a Seminarului Teologic Baptist din București, în prezent Institutul Teologic Baptist din București.

Institutul Teologic Baptist din București – 100 de ani de învățământ teologic baptist în România (1921-2021)


O scurtă incursiune în istoria Seminarului Teologic Baptist, a Institutului Teologic Baptist din București și a Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București la 100 de ani de la începuturile educației teologice baptiste în România