Avocatul Paul (Pavel) Bărbătei contestă la Tribunalul Alba Iulia amendarea unui grup de credincioși baptiști (1972)
Despre implicarea lui Paul (Pavel) Bărbătei în apărarea credincioșilor evanghelici am mai scris în cadrul articolului AVOCATUL PAVEL BĂRBĂTEI ÎL APĂRĂ ÎN PROCES PE VASILE RĂSCOL.
Prezint acum un alt exemplu de implicare a lui în această bătălie pentru drepturile credincioșilor evanghelici bazat pe documentarea realizată de cei care au pregătit documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, document cunoscut sub numele de Scrisoarea celor 6 (Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurelian Popescu, Constantin Caraman, Dr. Silviu Cioată, Radu Dumitrescu) citită la Radio Europa Liberă în seara zilei de 2 aprilie 1977. Despre dilemele pe care le aveam la începutul documentării asupra momentului 1977 puteți citi în articolul SCRISOARE DESCHISĂ A REPREZENTANȚILOR CULTELOR NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA (1977) – UPDATE. Între timp lucrurile sau mai limpezit, dar au apărut altele mult mai importante. Despre Scrisoarea celor 6 voi scrie mai multe într-un articol separat.
Prezint mai jos un paragraf din Scrisoarea celor 6 care face referire la practica amendării credincioșilor evanghelici de către autoritățile comuniste.
„În anul 1972 în satul Măgherat, Jud. Alba, un grup de credincioși baptiști au fost amendați cu sume între 2-4 mii lei pentru că s-au adunat în casa unuia dintre ei pentru o oră de rugăciune. Cei amendați au contestat aceasta la Tribunalul din Alba Iulia. Avocatul lor, Paul Bărbătei – ales recent Secretar General al Cultului Baptist[1] – a explicat Tribunalului cu documente convingătoare că cei amendați sunt membri ai unui cult recunoscut de legile statului, și că a-i încadra în Decretul 153, art. 1, lit. d, ar însemna – prin implicație – că Tribunalul din Alba Iulia declară cultul baptist drept „o grupare de persoane care, prin comportarea lor exprimă o concepție de viață parazitară sau anarhică.” Judecătorul a înțeles implicația şi a amânat aplicarea sentinței cu două săptămâni, iar ulterior a refuzat să mai judece cazul. Însuși președintele Tribunalului a condus atunci următoarea ședință și el a decis că grupul acesta de baptiști trebuie încadrat în Decretul 153*”
[1] Paul (+0
Pavel) Bărbătei avocat și pastor. Președinte al Comunității Baptiste Cluj (1950-?), a fost ales Secretar General al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din Republica Socialistă România la congresul cultului baptist desfășurat la București în luna februarie 1977 și a deținut această funcție până la următorul congres care a avut loc la București în anul 1984, fiind înlocuit de către Vasile Talpoș (1984-1988).
* Este vorba de DECRETUL Nr. 153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea şi sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire socială, ordinea şi liniștea publică
Partajează asta:
Avocatul Pavel Bărbătei îl apără în proces pe Vasile Răscol
Citind în această dimineață o biografie a pastorului baptist Pavel Bărbătei, regăsită în cadrul unui document din Arhiva Departamentului Cultelor, am descoperit lucruri interesante. Printre acestea se regăsește și paragraful de mai jos care vorbește de faptul că Pavel Bărbătei a fost avocatul lui Vasile Răscol în anii 70 ai secolului XX atunci când acestuia i s-a intentat proces.
Inspectorul de culte relatează următoarele:
„În cadrul unei discuții avute cu el, în octombrie 1975, mi-a relatat că el nu a vrut să apere pe Răscol în proces, dar că familia acestuia, făcând apel la el, la poziția lui de credincios baptist, l-a determinat în final să accepte. După câte se știe, în acest proces el a căutat să demonstreze carențele actualei Legii a presei, căreia, chipurile i-a căzut victimă Răscol.”
O caracterizare a pastorului Vasile Răscol, anterioară evenimentului de față, dată de Împuternicitul de raioane din cadrul Regiunii Suceava găsiți AICI
Partajează asta:
Colecționarul de fericire, colecționarul de vieți
Cum „timpul înapoi nu se mai dă, viața
nu trebuie uitată ci împărtășită.”
Cătălin Dupu
Fiecare dintre noi suntem colecționari de fericire pentru că adunăm, strângem în inima noastră acele momente care ne aduc fericire, ne fac să fim mai buni, mai iubitori și mai atenți cu semenii. Prin antiteză, colecționarul de vieți face referire la un sistem, la un partid cum a fost cel comunist, care și-a propus nu să aducă fericirea în viața oamenilor, ci să îngenuncheze viețile acestora, să se pună pe sine mai presus de aceștia și să-și impună directivele prin intermediul unei dictaturi. Am făcut referire la aceste aspecte deoarece ele se regăsesc îngemănate sub titlul Cine știe ce aduc zorile?, numele ultimei cărți a lui Cătălin Dupu și totodată titlul povestirii cu care se deschide cartea. Întrebarea din titlu este una care merită mai multă atenție decât am fi tentați să-i acordăm la prima vedere. Noi nu știm ce pot aduce zorile, dar Creatorul lor știe. Am putea să parafrazăm titlul cărții și să întrebăm cine știe ce este viața?, cine știe ce aduce ziua de mâine în afară de Dumnezeu? Răspunsul este că nimeni, fapt relevat și de povestirile, schițele, nuvelele din care este compusă cartea, unele istorice iar altele autobiografice. Scopurile cărții sunt multiple, însă ceea ce atrage atenția din punct de vedere istoric este faptul că autorul aduce în atenția contemporanilor fapte, evenimente și personaje din trecut. Considerăm demersul său ca fiind unul binevenit și de folos pentru a cunoaște istoria, astfel ca atunci când aceasta se repetă, noi să nu mai repetăm greșelile trecutului. Să fim oameni înțelepți care știu să-și prețuiască valorile și trecutul, interesați de identitatea noastră, cetățeni care vor și pot să transmită un mesaj pozitiv societății în care trăiesc.
Cine știe ce aduc zorile? este o poveste istorică captivantă, care se desfășoară pe fondul celui de-al doilea război mondial și al alianței dintre Germania și România. Autorul reușește să capteze audiența prin realismul și totodată dramatismul operei. Citind povestioara ești transpus în birourile legației germane de la București, faci cunoștință cu oameni și locuri pe care altfel nu i-ai fi întâlnit, pe lângă care poate ai fi trecut nepăsător, referire la faptul că aceste personaje ne pot reprezenta chiar pe noi, viața lor să fie într-o anumită măsură și viața noastră. Unul din personajele care atrage atenția este „omul lui Dumnezeu”, preotul către dă dovadă de îndrăzneală și înțelepciune în acțiunea pe care o avea de îndeplinit, aceea de a aduce alinare sufletelor îndurerate, trupurilor vlăguite de tratamentul dur la care au fost supuse de către „lunganul”, gardianul închisorii. Cred că acesta este rolul nostru, al celor care cred într-un Creator, de a aduce speranță și alinare în viețile celor din jurul nostru prin ceea ce facem, prin comportament, prin vorbele noastre. Autorul nu forțează lucrurile, ci lasă povestea să decurgă normal cu tensiunile ei inerente. Viața se desfășoară pe mai multe planuri: în închisoare, în biroul comandantului, în oraș, în familia Liviei, dar peste toate veghează Bunul Dumnezeu. Un Dumnezeu care intervine în cursul istoriei, în desfășurarea ei așa cum vrea și când vrea. El este la cârma vieții oamenilor și la cârma istoriei, fapt care ne conduce către o îngemănare între istorie și credință.
O altă povestire istorică este Comanda dictatorului, care dezvăluie dorința președintelui României Socialiste, Nicolae Ceaușescu, de a cunoaște viitorul omenirii. A dorit să știe ce spune cartea Apocalipsa despre sfârșitul istoriei. Cu toate că nu știm ce a descoperit profesorul cu nume neamț despre ceea ce i-a comandat dictatorul să afle, este evident faptul că dictatorul nu a mai stat la conducerea țării decât un an. Mai mult decât atât, în decembrie 1989, după un proces sumar, Nicolae Ceaușescu, și soția sa, Elena Ceaușescu au fost împușcați. Faptul că s-a încrezut în sine, s-a crezut mai presus de divinitate, considerându-se el însuși o persoană care trebuia să aibă propriul cult i-a adus pierirea.
Societatea ideală, multilateral dezvoltată, ne este prezentată în schița Cândva la Casa Poporului, lucrare care descrie suferința, lacrimile, sacrificiul și prigonirile pe care le-au îndurat cei care au lucrat la acea construcție megalomanică. Povestea se construiește paralel cu dezvăluirea personajului principal, maistrul electronist Tudor Ilie, a familiei sale și a tovarășilor de lucru și de credință. Casa Republicii, denumită după Revoluția din decembrie 1989 Casa Poporului, s-a construit cu muncă non stop până la epuizare, cu lacrimi, cu amenințări și cu multe sacrificii de vieți omenești, a celor care s-au tot dus, „au murit și nu meritau.” (p. 36). Cu toate suferințele și privațiunile la care au fost supuși alături de ceilalți, pentru Tudor Ilie și ceilalți muncitori care au mai rămas în viață izbăvirea a venit mai repede decât aceștia se așteptau, prin Revoluția din decembrie 1989, „pentru că Domnul Dumnezeu nu ține cont de calendarul omului ci de Hăruitul Său Pan.” (p. 36)
În povestea Mașina de muzeu ne sunt relatate peripețiile prin care a trecut echipa care a filmat producția „Cartea care a schimbat lumea”, o continuare a filmului „La frontieră”, ambele regizate de către Cătălin Dupu. Filmul „La frontieră” vorbește despre transportul ilegal de Biblii în perioada comunistă. Sunt amintite în acest context persecuțiile îndurate de cei care s-au implicat în astfel de acțiuni în România comunistă. La frontieră, Cartea care a schimbat lumea, Acces interzis „sunt istorii adevărate care demonstrează că și la noi au trăit creștini adevărați care au îndurat ani de închisoare pentru Domnul.” (p. 41).
Așa cum aflăm din povestirea Piatra Neamțului „istoria este mult mai lungă și plină de învățăminte.” Cum „timpul înapoi nu se mai dă, viața nu trebuie uitată ci împărtășită.”
Faptul că viața nu trebuie uitată nu însemnă neapărat că În dragoste nu sunt necazuri. Cu toate acestea, „atâta timp cât suntem în viață fiecare dintre noi mai are o șansă la fericire.”
Prin intermediul Colecționarului de fericire „am realizat că viața noastră depinde de multe detalii pe care ni le stabilim noi: prieteni, locuri, alegeri, haine, atitudini” și mai mult decât atât am aflat că esența fericirii este „mai mult decât o filosofie, un țel, o stare”, aceasta este ADEVĂRUL.
Adevărul unei epoci nu de mult apuse este și subiectul nuvelei Dureri de seceră și ciocan unde ne este prezentată viața unei familii credincioase care deținea o mică fierărie, familie a cărei viață a fost distrusă prin două mari lovituri. Prima a fost colectivizarea, iar a doua a venit ca urmare a celei dintâi, însă după mai mulți ani în care familia se stabilise la Iași, iar Nea Ion se angajase ca fierar la Atelierele CFR Nicolina, când după ani de muncă și trudă și după promisiuni deșarte își vede năruită speranța de a ajunge șef de secție la fierărie ca urmare a avansării unei persoane mult mai tinere fără pregătirea profesională necesară. Prin intermediul acestei nuvele autorul scoate în evidență propaganda comunistă, punând în antiteză minciuna unei societăți născută prin distrugerea multor vieți și realitatea vieții sub comunism. Ne este relevată aici diferența dintre discurs și realitate, aspecte care pot fi observate dacă urmărim cu atenție evoluția acestei familii de țărani, credincioasă și recunoscătoare Creatorului, familie care este nevoită să plece de la sat la oraș datorită colectivizării. Ajunsă în orașul Iași această familie încearcă să se integreze în societatea comunistă, o societate care se construia sub ochii lor, însă și aici se va lovi tot de tovarășii care au luat locul domnilor, de comuniștii care după ce i-au luat pământul i-au luat și viața. Putem spune, parafrazând titlul povestirii anterioare, că Partidul Comunist a devenit un colecționar de vieți.
Pentru credincioșii evanghelici din România persecuțiile religioase declanșate la mijlocul secolului XX de Partidul Comunist nu erau o noutate pentru că aceștia se confruntaseră cu ele încă din secolul XIX. Un caz aparte în fenomenologia persecuției religioase este relevat de autor prin intermediul povestirii Locația nu vă aparține. Plecând de la cazuri reale acesta ne prezintă lupta unei biserici evanghelice pentru păstrarea, iar apoi recuperarea lăcașului de cult. Rechiziționarea acesteia s-a realizat prin Decretul lege din 29 decembrie 1942, completat în 1943 printr-o prevedere legislativă care avea următorul cuprins: „Asociaţiunile religioase sectante, care au existat în România la 29 Dec. 1942, şi acele care au fost autorizate ulterior sau sunt simulate sub forme personale juridice, fără scop lucrativ sau altele, sunt şi rămân desființate de drept.”
Acest scurt istoric transpus în scris sub formă de povestire face referire la faptul că aceasta a fost situația bisericilor evanghelice până la 31 august 1944 când „legea din 42 a fost abrogată.” În ceea ce privește lăcașul bisericii la care face referire povestirea, aflăm că recuperarea acestuia de către credincioși nu a fost un demers facil. „A fost un proces greu și abia în [19]46 biserica s-a reunit iar, acolo unde pentru patru ani s-au vândut lacuri și vopseluri.” Sfârșitul acestei relatări este unul care ne arată credincioșia lui Dumnezeu, atrăgând totodată atenția asupra faptului că El va judeca toate lucrurile și că fiecare din noi vom da socoteală de acțiunile noastre. „Ceea ce nu au înțeles niciodată autoritățile, puse acolo pe scaune doar pentru o vreme, este faptul că în necaz și persecuție cei care au aceeași credință creștină nu pier, nu disperă, ci se întăresc și cresc. Este puterea lui Dumnezeu asupra lor …” (p. 73)
Fiecare dintre noi să rămânem credincioși lui Dumnezeu și să ne rugăm ca atunci când trecem prin situații limită El să nea dea puterea de a rămâne de partea ADEVĂRULUI.
Partajează asta:
Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 1-4)
Dincolo de bariere 8.1 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 1)
În partea I, Silvia vorbește despre copilăria ei, despre percepția creștinilor evanghelici (numiți pocăiți) în societatea comunistă cu referire la școală. La școală li se spunea că Dumnezeu este un mit, ceva ireal.
Dincolo de bariere 8.2 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 2)
Dincolo de bariere 8.3 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 3)
Dincolo de bariere 8.4 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 4)
Recomandări
MĂRTURIE SILVIA TĂRNICERIU (07.10.2012) – O VIAȚĂ DE SLUJIRE ÎN 30 DE MINUTE
Duminică, 7 octombrie 2012, cu prilejul deschiderii festive a anului universitar 2012-2013 a Institutului Teologic Baptist la Biserica Creștină Baptistă Golgota din București, am avut prilejul și onoarea să ascult o mărturie extraordinară a unui om care a umblat și umblă alături de Dumnezeu. […]
Cu acel prilej am realizat și o fotografie împreună.
Pentru a înțelege mai bine umblarea sa cu Dumnezeu vă invit să vizionați înregistrarea video. Sunt 27 de minute, însă aceste minute înglobează în ele o viață de slujire și misiune.
Partajează asta:
Organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte (HG nr. 44/2013)
In M. Of. nr. 95 din 15 februarie 2013 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Din cuprins:
ART. 1
(1) Secretariatul de Stat pentru Culte se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finantat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte elaboreaza si asigura aplicarea strategiei si politicilor in domeniul vietii religioase.
(3) Secretariatul de Stat pentru Culte are sediul in municipiul Bucuresti, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2.
ART. 2
In activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asigura respectarea si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale, consacrate de Constitutia Romaniei, republicata, si de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, precum si de tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte, in ceea ce priveste libertatea constiintei si a credintelor religioase, si se conduce dupa principiul fundamental conform caruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome si egale in fata autoritatilor statului.
ART. 3
Secretariatul de Stat pentru Culte are ca obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autoritatile administratiei publice centrale si locale si cultele recunoscute de lege, in domeniul social, cultural si educational, prin promovarea in beneficiul intregii societati a relatiei de respect si cooperare intre cultele recunoscute de lege.
ART. 4
(1) Secretariatul de Stat pentru Culte are urmatoarele atributii:
1. asigura relatiile statului cu toate cultele si asociatiile religioase din Romania;
2. sprijina toate cultele si asociatiile religioase, potrivit statutelor de organizare si functionare ale acestora, in vederea participarii lor la viata sociala si spirituala a tarii, urmareste ca in relatiile dintre culte si asociatii religioase sa fie excluse orice forme, mijloace si actiuni de invrajbire religioasa;
3. participa la solutionarea amiabila a conflictelor dintre culte si dintre culte si asociatii religioase;
4. monitorizeaza aplicarea actelor normative interne si internationale referitoare la respectarea libertatii religioase;
5. asigura legatura dintre cultele recunoscute de lege si ministere, celelalte organe ale administratiei publice centrale si locale, in vederea respectarii libertatii si autonomiei cultelor, a prevenirii si inlaturarii oricaror abuzuri, prin aplicarea legii; sprijina autoritatile administratiei publice locale pentru rezolvarea problemelor specifice care apar in raporturile lor cu cultele si asociatiile religioase si totodata acorda asistenta cultelor si asociatiilor religioase, la solicitarea acestora, in solutionarea problemelor pe care acestea le supun autoritatilor administratiei publice locale;
6. analizeaza cererile de infiintare de noi culte, intocmeste documentatiile cerute de lege si face propuneri Guvernului in vederea recunoasterii acestora;
7. acorda aviz consultativ in vederea obtinerii calitatii de asociatie religioasa;
8. propune Guvernului recunoasterea statutului de utilitate publica pentru organizatii neguvernamentale cu activitate in domeniul vietii religioase, cu respectarea normelor legale;
9. elibereaza avizul necesar acordarii vizei de lunga sedere pentru activitati religioase sau prelungirii dreptului de sedere temporara pentru activitati religioase strainilor care urmeaza sa desfasoare sau desfasoara astfel de activitati pe teritoriul Romaniei;
10. tine evidenta si efectueaza plata contributiilor la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate pentru personalul monahal al cultelor recunoscute de lege, care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse;
11. colaboreaza cu sistemul educational si ia act de planurile de invatamant si programele analitice pentru predarea religiei, elaborate de cultele recunoscute de lege;
12. sprijina cultele recunoscute in organizarea si desfasurarea activitatilor de asistenta religioasa si sociala in armata, penitenciare, spitale, in camine de batrani, case de copii si in alte institutii, precum si in familii care se confrunta cu nevoi speciale;
13. sprijina cultele recunoscute in activitatea de evidenta, pastrare, conservare, restaurare si punere in valoare a bunurilor culturale mobile si imobile, aflate in proprietatea sau in folosinta cultelor, in conditiile legii;
14. ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmeaza sa ocupe functii de conducere, precum si a personalului clerical si laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din invatamantul teologic neintegrat in invatamantul public, in vederea alocarii sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;
15. tine evidenta unitatilor de cult ale cultelor recunoscute care solicita sprijin pentru salarizarea personalului clerical;
16. initiaza actiuni de relatii externe cu institutii de stat similare din alte tari si organizatii internationale neguvernamentale care se ocupa de garantarea si respectarea libertatii religioase, precum si a celorlalte drepturi fundamentale ale omului si participa la manifestarile organizate de acestea;
17. elaboreaza studii si sinteze documentare referitoare la viata religioasa din Romania, precum si despre activitatea cultelor si organizatiilor religioase din alte tari; organizeaza dezbateri, cu participarea specialistilor romani si straini, privind teoria si practica laica si ecleziastica in acest domeniu;
18. gestioneaza resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizarii personalului clerical si neclerical, potrivit legii;
19. acorda sprijin financiar, in conditiile legii, pentru:
a) construirea, in conditiile aprobarii documentatiilor tehnico-economice potrivit reglementarilor in vigoare, precum si repararea lacasurilor de cult care apartin cultelor recunoscute de lege;
b) restaurarea si conservarea lacasurilor de cult care sunt monumente istorice si care apartin cultelor recunoscute de lege;
c) restaurarea si conservarea bunurilor din patrimoniul cultural national mobil ale cultelor recunoscute de lege;
d) completarea fondurilor proprii necesare intretinerii si functionarii unitatilor de cult cu venituri mici sau fara venituri;
e) amenajarea si intretinerea muzeelor detinute ori pe care le administreaza unitatile de cult;
f) achizitionarea de imobile necesare desfasurarii activitatilor unitatilor de cult si de asistenta sociala si medicala sustinute de acestea;
g) sprijinirea activitatilor de asistenta sociala si medicala organizate de cultele recunoscute de lege in spitale, centre de plasament, camine pentru batrani si alte forme de asistenta;
h) sustinerea unor actiuni cu caracter intern si international realizate de cultele recunoscute de lege;
i) construirea, amenajarea si repararea cladirilor avand destinatia de asezaminte de asistenta sociala si medicala ale unitatilor de cult;
j) construirea si repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
k) construirea si repararea sediilor unitatilor de invatamant teologic, proprietate a cultelor recunoscute de lege;
20. controleaza modul de utilizare a fondurilor primite de catre culte de la bugetul de stat, potrivit destinatiei stabilite si cu respectarea prevederilor legale;
21. sprijina cultele, la cerere, in organizarea evidentei contabile, statistice, in concordanta cu legislatia de specialitate, asigurand colaborarea acestora cu institutiile de sinteza.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte indeplineste si alte atributii prevazute de lege, precum si insarcinari date de prim-ministru.
ART. 5
Secretariatul de Stat pentru Culte elaboreaza proiecte de acte normative din domeniul vietii religioase si avizeaza proiecte de acte normative elaborate de ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, cu implicatii in viata cultelor si asociatiilor religioase.
ART. 6
(1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte se exercita de catre un secretar de stat numit prin decizie a prim-ministrului.
(2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator tertiar de credite.
(3) Secretarul de stat conduce intreaga activitate a Secretariatului de Stat pentru Culte si il reprezinta in raporturile cu celelalte ministere, alte autoritati publice si organizatii, precum si cu persoane fizice si juridice din tara si din strainatate.
(4) In exercitarea atributiilor sale secretarul de stat emite ordine, avize si instructiuni.
ART. 7
Personalul necesar desfasurarii activitatii Secretariatului de Stat pentru Culte este alcatuit din functionari publici si personal contractual, care sunt numiti, respectiv angajati, cu respectarea dispozitiilor legale, in limita numarului maxim de posturi prevazut la art. 10 alin. (1).
ART. 8
Finantarea activitatii Secretariatului de Stat pentru Culte se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
ART. 9
Preluarea patrimoniului aferent atributiilor in domeniul cultelor se face printr-un protocol de predare-preluare, incheiat intre Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii si Secretariatul de Stat pentru Culte, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
ART. 10
(1) Numarul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 33, exclusiv demnitarul si cabinetul acestuia.
(2) Structura organizatorica a Secretariatului de Stat pentru Culte este prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
(3) Statul de functii, structura organizatorica detaliata si regulamentul de organizare si functionare propriu se aproba prin ordin al secretarului de stat.
ART. 11
Incadrarea personalului in numarul maxim de posturi si in noua structura organizatorica se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecarei categorii de personal, prin ordin al secretarului de stat, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
ART. 12
La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
Partajează asta:
Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă
Așa cum am anunțat într-un post anterior în cadrul Simpozionului Internațional „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social” voi avea o comunicare privind Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Scopul comunicării este acela de a prezenta impactul pe care schimbările legislative le-au avut asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste, cu precădere în perioada 1948-1965.
Am în vedere faptul că stalinizarea ca proces nu s-a limitat doar la aspectele politice și culturale ci a avut un impact și asupra vieții religioase. În acest domeniu s-a urmărit impunerea modelului sovietic al relațiilor Biserică – Stat care avea la bază subordonarea bisericii și transformarea ei într-un aliat al statului. Din punct de vedere legislativ acest obiectiv s-a materializat prin intermediul unei legislații generale, înțelegând prin aceasta reglementările ce au vizat toate cele 14 culte religioase recunoscute, precum Legea Cultelor, Legea de organizare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare al Departamentului Cultelor, dar și o legislație specifică unei anumite biserici. În cazul Bisericii/Bisericilor Baptiste mă refer la necesitatea adaptării statutului de organizare și funcționare la cerințele regimului, la impunerea reglementării serviciilor religioase la începutul anilor ’50, continuate apoi cu măsuri privind arondarea, reglementarea statutului personalului de cult, necesitatea obținerii unei autorizații de funcționare dar și alte aspecte. Studiul urmărește să evidențieze aspecte de ordin legislativ precum și consecințele acestora asupra personalului de cult, credincioșilor dar și a Bisericii ca ansamblu, privită din punct de vedere instituțional, care se relaționa cu statul prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. iar după 1965 prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.S.R.
Transformările politice și religioase s-au sprijinit pe un cadru legislativ, fapt care îi dădea statului dreptul să acționeze legal deși de multe ori această aparentă legalitate a fost încălcată. Pentru înțelegerea aspectelor menționate consider oportun prezentarea unor elementele generale ale cadrului legislativ.
Mai jos prezint o schiță a studiului meu. Pentru cei interesați de aceste aspecte pot menționa că ele se regăsesc abordate în cartea mea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență
Cadrul legislativ și impunerea modelului sovietic în raporturile Stat-biserică.
Schimbările produse la nivel politic şi social ca urmare a instaurării regimului comunist îşi găsesc o continuitate
(Conform ideilor lui Eric Voegelin (1901-1985), unul din filosofii importanți ai secolului XX, ,,transformarea politică […] era de asemenea o schimbare religioasă”) în realizarea unui cadru legislativ pentru funcționarea și supravegherea cultelor religioase. Lecturarea prevederilor noului cadru legislativ construit începând cu anul 1948 poate lăsa aparența existenței unei libertăți religioase, însă aplicarea legilor și acțiunile statului dovedesc o acțiune concertată din partea acestuia de promovare a ateismului. Vorbim în acest caz de o diferență dintre discursul oficial și realitatea vieții religioase. Pentru înțelegerea acestor aspecte prezentăm și analizăm cadrul legislativ general privitor la cultele religioase recunoscute după anul 1948, cadrul constituțional și general legislativ cu referire specifică la domeniul religios, precum și pe cel specific referitor la cultul baptist.
Legea cultelor religioase din 4 august 1948 a conferit Ministerului Cultelor controlul în problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute. Deși articolul 1 afirma garantarea „libertății de conștiință și de credință”, această libertate era strict circumscrisă de o prevedere ambiguă potrivit căreia religia practicată era în armonie cu Constituția, securitatea internă, ordinea publică și moralitatea generală (articolele 6 şi 7). Recunoașterea legală a unui cult putea fi revocată oricând se considera justificat (articolul 13). Restricții similare se regăseau implicit în articolul 32, care prevedea că „preoţii care exprimau atitudini antidemocratice puteau fi lipsiţi temporar sau permanent de salariul lor, asigurat de către stat.” Această prevedere a fost invocată cu regularitate în timpul perioadei ceauşiste, în încercarea de a suprima activitatea pastorilor baptişti. Tuturor cultelor li se cerea să supună aprobării Ministerului Cultelor un statut reglementând activitatea lor, în conformitate cu legile statului; în schimb, ministerul avea să plătească salariile clerului cultelor recunoscute.
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 490-496.
Conform Decretului 177/1948: „Cultele religioase pot funcționa liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare Constituţiei, securităţii, ordinii publice şi bunelor moravuri”.
Organizarea instituțiilor prin intermediul cărora statul se relaționa și controla cultele (Ministerul Cultelor, Departamentul Cultelor)
În 1948, concomitent cu adoptarea Legii cultelor, prin Decretul nr. 178 din 3 august, Ministerul Cultelor se reorganiza ca „serviciu public prin care Statul îşi exercită dreptul de supraveghere şi control pentru a garanta folosinţa şi exerciţiul libertăţii conştiinţei şi libertăţii religioase”. Art. 2 prevedea că „recunoaşterea cultelor se face de către Guvern, prin Ministerul Cultelor”.
Departamentul Cultelor (1957)
Reglementarea trecerilor de la un cult la altul
Decretul 324/1957 care făcea referire la actele de vagabondaj
Codul Penal din anul 1960 care prevedea pedepsirea celor care oficiază acte de cult fără aprobările legale.
Statutul de organizare și funcționare al Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1950)
Limitarea deplasărilor personalului de cult (1950, 1954)
Reorganizarea (1948-1965)/Raionarea organizațiilor intermediare ale Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1951) – referire la comunitățile baptiste reduse de la 39 în 1948 la 29 cât prevedea Statutul adoptat în 1950, la 14 până în 1951 și apoi la 5 până în 1965. Raionarea comunităților baptiste din 1951 are loc în contextul reorganizării administrativ-economice a țării, referire la Legea privind raionarea administrativ-economică a teritoriului țării din 1950.
Reglementarea serviciilor divine în Bisericile Creștine Baptiste (1954).
Reglementări în privința dreptului de a predica
Partajează asta:
Programul Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, ediţia a VIII-a, „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”, 4-7 iulie 2013
În perioada 4-7 iulie mă aflu la un Simpozion Internațional având ca temă generală „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”. În cadrul acestui eveniment am o comunicare referitoare la impactul schimbărilor legislative în plan religios cu titlul Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Comunicarea va fi prezentată sâmbătă, 6 iulie 2013, în cadrul Secțiunii II IMPACTUL STALINIZĂRII ȘI DESTALINIZĂRII ASUPRA BISERICILOR ȘI CREDINCIOȘILOR.
Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”4-7 iulie 2013
Mai jos găsiți programul simpozionului preluat de pe blogul lui Cosmin Budeancă, unul din organizatorii acestui eveniment.
Partajează asta:
România Liberă „Raportul stat-biserică în Constituție. Cum stau lucrurile în Europa”
În viitoarea Constituţie, parlamentarii din comisia de revizuire au decis să fie recunoscut „rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român” al Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale. Ce spun, însă, specialiştii în drept constituţional, în condiţiile în care raportul dintre stat-biserică a generat discuţii aprinse şi în alte ţări europene?
Comisia pentru modificarea Constituţiei a introdus, acum două zile, un amendament care prevede recunoaşterea rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al Casei Regale în modernizarea statului român. Formularea amendamentului este următoarea: „Art.1.- (1) România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale”.
Prof. dr. Bogdan Murgescu, prof. dr. Simina Tănăsescu, prof. Ioan Stanomir şi prof. dr. Radu Carp au analizat, pentru România liberă, formularea acestui amendament şi dacă este oportun ca acesta să fie introdus în Constituţie.
Istoricul Bogdan Murgescu susţine că formularea este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. „Ar fi
bine ca Parlamentul să aibă înţelepciunea să nu-şi însuşească această propunere. Desigur, se cuvine să apreciem spiritul incluziv al formulării propuse, care a încercat să nu lase pe nimeni nemenţionat. Totuşi, chiar şi o asemenea formulare generoasă este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. Nu mă voi referi la controversele istoricilor cu privire la rolul Casei Regale, mult mai substanţiale decât transpare în discursul public, ci mai ales la problema minorităţilor şi cultelor religioase. Este extrem de pozitiv faptul că se recunoaşte rolul minorităţilor naţionale, dar ne putem întreba dacă populaţia majoritară nu a contribuit şi ea la „constituirea şi modernizarea statului român”. Pe de altă parte, este bine că sunt recunoscute cultele religioase, dar aceasta înseamnă implicit că se neagă contribuţia ateilor sau a liber-cugetătorilor”, explică Murgescu. Istoricul consideră că deosebirea făcută între Biserica Ortodoxă şi celelalte culte generează „frustrarea” lesne de înteles a Bisericii Greco-Catolice, care are argumente consistente pentru a nu se mulţumi cu menţiunea la „şi alţii”.
Biserica Greco-Catolică a făcut publică o scrisoare în care îşi exprima nemulţumirea că statul român nu i-a recunoscut meritele istorice de neconstestat în formarea statului, alături de Biserica Ortodoxă.
„Nu cred însă că o enumerare politic corectă a tuturor cultelor legal recunoscute ar fi o soluţie care să ne scutească de exacerbarea orgoliilor personale şi instituţionale. Pentru a ne păstra în spiritul valorilor religioase, ar trebui mai multă smerenie în slujirea comunităţii, iar din partea politicienilor mai multă reţinere în includerea în Constituţie a unor prevederi care au potenţialul mai mult de a divide decât de a uni pe cetăţeni în jurul unor valori comun asumate”, conchide Murgescu.
Simina Tănăsescu: „Relaţia dintre stat şi religie poate exista şi fără a fi nominalizată în Constituţie”
Profesorul de drept constituţional, Simina Tănăsescu, susţine că în unele state, tradiţiile în materie de religie ori culte pot fi foarte puternice fără ca acest lucru să fie reflectat în Constituţie, în vreme ce în alte state, deşi legea fundamentală conţine prevederi explicite, la nivelul societăţii practica este destul de diferită. „De exemplu, în Turcia, stat formal laic încă din 1928, dar cu o puternică dominantă a religiei islamice la nivel societal, Preambulul Constituţiei face vorbire despre « sentimentele religioase sacre », dar numai pentru a spune că ele nu trebuie să interfereze nicicum cu politica şi treburile statului. În schimb, în România a trecut aproape neobservată revizuirea din mai 2012 a Constituţiei Norvegiei prin care religia luterană a fost declasată de la nivel de «religie de stat » la rang de «religie a poporului » , aşa cum este cazul şi în Danemarca. Cu toate acestea, în practică, statul norvegian susţine în continuare biserica luterană, iar guvernul o finanţează – la fel, de altfel, ca şi pe alte culte religioase – , deşi declasarea sus-menţionată a avut drept consecinţă faptul că numirea clericilor revine de acum înainte bisericii şi nu statului ca înainte”, explică Simina Tănăsescu.
Profesorul consideră că dreptul comparat ne oferă o paletă destul de largă de referiri la creştinism în constituţiile altor state europene, dar ar fi dificil să ajungem la o concluzie doar prin examinarea dispoziţiilor constituţionale, fără a încerca şi o plasare a lor în contextul istoric, social, antropologic ori politic ce le este propriu.
Mai mult, introducerea unei menţionări explicite a Bisericii Ortodoxe riscă să inducă impresia unui dezechilibru în atitudinea de echidistanţă pe care trebuie să o aibă statul faţă de culte.
„Nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea statului român aşa cum nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea majorităţii statelor europene. Personal aş avea unele semne de întrebare în ce priveşte contribuţia cultelor la modernizarea statului, fără a le nega însă rolul în transformarea societăţii. Cred însă că trebuie făcută o clara distincţie între doleanţele – şi capacitatea de lobby eficient – a diferitelor tipuri de structuri societale şi impactul lor real asupra evoluţiei statale. Aşa cum este acum formulat acest amendament, el sugerează mai degrabă o oarecare incapacitate de luare a unei decizii tranşante de către factorii politici: o simplă recunoaştere a unui presupus fapt istoric nu are valoare normativă şi, din acest punct de vedere, nu e prea clară utilitatea şi finalitatea practică a unei astfel de declaraţii; amalgamarea a două fenomene distincte – constituirea şi modernizarea statului român – şi tratarea lor într-o viziune triumfalistă indică o viziune uşor reducţionistă asupra conceptelor istorice; punerea pe picior de egalitate a cultelor, Casei Regale şi minorităţilor naţionale pare să trădeze o oarecare intenţie de împăcare şi a caprei şi a verzei în dulcele stil de compromis bizantin”, a conchis prof. dr. Simina Tănăsescu.
Care este diferenţa dintre preambul şi articol
Totuşi, dacă aruncăm o privire peste constituţiile ţărilor europene, vom putea observa că referirile la creştinism sunt
multe, numai că acestea sunt făcute în preambulul legii fundamentale, nu într-un amendament. „Preambulul unei constituţii este un fel de contract între stat şi cetăţeni, iar pe baza lui se realizează clauzele, adică articolele constituţiei. Preambulul transmite nişte valori, iar în cadrul lui ar fi fost oportună o referire la creştinism”, a declarat prof. dr. Radu Carp. De aceeaşi părere este şi profesorul Ioan Stanomir. „Nu acestea ar trebui să fie temele unei revizuiri de constituţie. Eu nu sunt de acord cu genul acesta de amendament. Pe ce temei pui o biserică deasupra alteia? Preambulul curpinde elementele simbolice şi valorile unei constituţii, referirea la creştinism acolo şi-ar fi avut locul”, consideră Stanomir.
Deşi adoptată în 1991 în urma unei schimbări brutale de regim politic, legea fundamentala română nu a fost însoţită de un preambul. „În măsura în care actualul proces de revizuire constituţională îşi propune să schimbe din temelii sistemul instituţional şi politic din România, recurgerea la un preambul poate fi justificată. În masura în care revizuirea constitutională nu doreşte decât să facă unele ajustări ale textului, redactarea unui preambul nu se justifică decât dacă fraze şi expresii de mai mică anvergură normativă ar fi scoase din textul legii fundamentale şi ar fi trecute în preambul. Un astfel de demers porneşte de la premisa ca preambulul nu are şi nu ar putea avea vreodată valoare normativă”, explică Tănăsescu.
Cum e la alţii: „Noi-naţiunea poloneză..”
Un exemplu de conservatorism european este Constituţia Poloniei, adoptată în anul 1997. În preambulul său prevede: „Noi-naţiunea poloneză- toţi cetăţenii care cred în Dumnezeu ca izvor al adevărului, dreptăţii, bunătăţii şi frumuseţii, dar şi cei care nu sunt credincioşi, dar respectă aceste valori universale..”. Un alt exemplu îl mai putem găsi în Constituţia Ungariei, adoptată în anul 2011, care a stârnit însă numeroase critici la nivel european. Aceasta prevede în preambul : „Noi, membrii Adunării Naţionale, care credem că făuritorul istoriei este Sfântul Dumnezeu”. În constituţiile ţărilor în care cultul ortodox este majoritar, cum ar fi Grecia, Bulgaria şi Rusia, nu există referiri la Biserica Ortodoxă. Constituţia Greciei din anul 1975 prevedea în preambul „religia de stat în Grecia este religia ortodoxă..Capul bisericii este Iisus Hristos”, dar la următoarea revizuire, acest articol a fost eliminat.
Un caz particular îl reprezintă Marea Britanie. Acolo, există o religie de stat consacrată prin acte de natură
constituţională. Monarhul este capul bisericii anglicane şi nu se poate converti la altă religie şi nici căsători cu o persoană de religie catolică, însă această stare de lucruri are explicaţii de natură istorică. De altfel, încercarea iniţiată în 2011 de a moderniza regulile de succesiune la tron, între altele şi prin eliminarea condiţionării accederii la tron de o anumită confesiune, au creat probleme de natură constituţională în fostele colonii. „Curtea Supremă din Canada judecă zilele acestea o plângere a mai multor profesori de drept constiţutional care au afirmat că actul constituţional britanic nu poate fi făcut opozabil pur şi simplu cetăţenilor canadieni, deşi regina Marii Britanii este şi şeful de stat al Canadei, pentru motive ce ţin de suveranitatea statului canadian şi de existenta unei autentice Constituţii canadiene distinctă de cea a Marii Britanii”, a explicat Simina Tănăsescu.
În ultimele decenii, a existat o dispută aprinsă la nivel european, pe tema relaţiei dintre stat şi biserică, între conservatori şi susţinătorii secularismului. În perioada dezbaterilor privitoare la Constituţia Europeană, conservatorii au propus ca în preambul să fie introdusă o referire la „rădăcinile creştine ale Europei”. Doleanţa lor a fost refuzată, iar într-un final s-a ajuns la o formulă de compromis. În preambului Constituţiei, se face o referire timidă la valorile religioase care au fost „ancorate” în viaţa societăţii. „Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ale căror valori, prezente şi astăzi în patrimoniul său, au ancorat în viaţa societăţii rolul central al omului şi drepturile sale inviolabile şi inalienabile, precum şi respectarea dreptului..”, se arată în Constituţia Europei.
La fel s-a întâmplat şi în anul 2000, în timpul elaborării Cărţii drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, când a fost evitată o referinţă precisă la creştinism. „Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, scrie în documentul Uniunii Europene.
În final două comentarii care exprimă puncte de vedere extreme privind rolul religiei în făurirea națiunii române, cu referire specifică în al doilea caz la rolul, considerat nefast al BOR.
Partajează asta:
Separation of Church and State: Prager University
„The Separation of Church and State.” Probably no phrase has had more impact on American history in the last fifty years than this one. Where did it come from? Who coined it? And, what does it mean? Distinguished law professor, John Eastman, has some surprising answers.
Într-adevăr, subiectul relației Biserică-Stat este unul important care merită atenția nu numai a specialiștilor, ci a creștinilor practicanți în general. Prin această afirmație am în vedere direcția în care a fost dusă ideea separării bisericii de stat în SUA și consecințele ei. Aceste aspecte le veți descoperii, conștientiza urmărind prelegerea profesorului John Eastman.
Relația biserică-stat în România (comunistă) este un subiect pe care l-am abordat și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, însă din altă perspectivă, una adaptată mediului politic românesc al acelor vremuri. Totuși, după cum știți această idee a separării bisericii de stat a stârnit vii dezbateri în mediul evanghelic românesc încă din anii comunismului. Personal militez pentru o separare a bisericii de stat (deși la modul concret aceasta există într-o mai mică măsură decât afirmăm unii dintre noi) înțelegând prin aceasta dreptul de a-mi practica religia și de a alege în ce măsură mă voi implica sau nu la nivel instituțional într-o relație cu statul.
Nu îmi propun aici să arăt mijloacele prin care statul controlează legal activitatea bisericii ci am dorit doar să evidențiez că biserica are un rol în societate, acela de a fi sare și lumină.
Partajează asta:
Iași: Conferința Rolul religiei în prăbușirea comunismului
Vineri, 24 mai 2013, Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux va susţine la Iaşi conferinţa
Rolul religiei în prăbușirea comunismului
Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Fundaţia Konrad Adenauer și Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită la conferinţa Rolul religiei în prăbușirea comunismului, susţinută de Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux*.
Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2013, orele 17.00, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Corpul H (Casa Catargi), Sala H1, Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi.
* Michael Bourdeaux este Canon Emeritus al Bisericii Angliei, specialist în istoria Rusiei și în chestiuni religioase. După ce a studiat în URSS, în anii ’50, și-a dedicat viața cercetării situației creștinilor din țările comuniste. În acest scop a și fondat, în 1969, Centre for the Study of Religion and Communism, devenit apoi cunoscut sub numele de Keston College sau Keston Institute. Stabilindu-și sediul la Oxford, Marea Britanie, așadar într-un binecunoscut loc al excelenței academice, institutul s-a remarcat prin cercetările făcute de o echipă care lucra profesionist, în același timp neascunzându-și empatia cu creștinii persecutați în țările comuniste, în special cu cei din URSS și din estul Europei. Cum s-a spus, cu îndreptățire, Keston Institute a devenit „vocea celor fără voce”. În timp și pentru susținerea activităților specifice, dar și pentru prezervarea surselor, a datelor istorice, a mărturiilor ș.a.m.d. s-a constituit o arhivă impresionantă, o bibliotecă bine dotată, au fost publicate cărți și a fost editată o revistă (Religion in Communist Lands, din 1973; în 1992 si-a schimbat numele inReligion, State and Society), devenite de referință pentru înțelegerea problemelor religioase în țările aflate sub dominația totalitarismului de esență marxist-leninistă. Puțini oameni au
făcut atât de mult pentru informarea opiniei publice occidentale despre viața creștinilor din țări care păreau uitate și pentru susținerea libertății relligioase în acele spații lipsite decenii la rând de libertăți, într-un timp în care nu mulți credeau că regimurile comuniste vor avea un sfârșit.
Rev. Michael Bourdeaux a publicat numeroase cărți și articole. Dintre volumele sale amintim: Opium of the people: the Christian religion in the USSR (1965), Religious Ferment in Russia: Protestant opposition to Soviet policy (Macmillan, 1968), Faith on Trial in Russia (Hodder&Stoughton, 1971), Risen Indeed: Lessons in Faith from the USSR (Darton, Longman and Todd, 1983), Gorbachev, Glasnost & the Gospel (Hodder& Stoughton, 1990), The Gospel’s Triumph over Communism (1991) etc. Pentru activitatea sa, rev. Bourdeaux a primit în 1984 prestigiosul Premiu Templeton.
http://www.studiulcomunismului.ro via http://danutm.wordpress.com
Istorie Evanghelica 