Arhive categorie: Prelegeri

Marius Silveșan, Prelegere susținută cu prilejul lansării cărții „Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia”


În data de 17 noiembrie 2013 am participat la un eveniment în Mangalia prilejuit de lansarea cărții pastorului Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia 1891-2013. O minune a lui Dumnezeu la malul mării. Despre acest eveniment la care au mai luat parte pastorul Constantin Nita, pastorul Ghiță Marian, conferențiarul Cătălin Dupu, pastorul Nelu Rosu, viceprimarul municipiului Mangalia, directorul Muzeului de Istorie Mangalia – istoric, prof. Dorian Negoi, Tony David și jurnalistul Alin Cristea, am relatat în cadrul articolului Lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.

Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia - coperta 1Cu acest prilej am avut o scurtă prelegere despre istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia, istorie pe care am integrat-o în contextul politic al țării noastre. Cu acest prilej am menționat faptul că baptiștii români, și nu numai ei, au pus încă de la începuturi un accent considerabil pe educație, dar și pe liberalitatea religioasă, caracteristică dominantă a doctrinei și istoriei comunităților creștine baptiste de-a lungul timpului.
Fiind prezent la acest eveniment, Alin Cristea, jurnalist independent, a făcut scurte înregistrări printre care se regăsește și cea cu intervenția mea,  fapt pentru care îi sunt recunoscător.

The Most Important Verse in the Bible: Prager University


În cadrul acestei prelegeri, Dennis Prager vine cu o viziune nouă asupra celui mai important verset din Biblie. Acesta afirmă dar și argumentează că cel mai important verset din Biblie este Geneza 1:1 datorită faptului că Dumnezeu a fost de la început, El a creat totul, El se află deasupra tuturor aspectelor (ființe, lucruri), inclusiv a naturii. El este Domnul creației căruia merită să I ne închinăm și să-I dăm slavă și cinste.

Pentru a înțelege argumentația profesorului Dennsi Prager urmăriți prelegerea de 5 minute.

Cursuri de cinci minute la Universitatea Prager


Un articol de  pentru site-ul http://inliniedreapta.net

Reiau o introdcere mai veche:

Dennis Prager, cunoscut probabil celor mai mulţi cititori ai noştri, este unul dintre cei mai distinşi publicişti conservatori americani contemporani. El găzduieşte o emisiune de radio ce se bucură de o mare audiență, este autorul mai multor cărţi, şi un foarte apreciat comentator şi lector pe teme politice, religioase, sociale, istorice, psihologice.
Universitatea Prager este una dintre iniţiativele lui, având misiunea de a prezenta, într-un format cât mai simplu, în cursuri cu o durată ce nu depăşeşte 5 minute, chestiuni aparent extrem de complicate. El reuşeşte să reducă lucrurile la esenţial şi să facă lumină, spulberând, cu luciditate şi curaj, ceaţa propagandistică pe care ofensiva culturală a stângii nu încetează să o arunce asupra acestor teme.

Lecţii morale simple cu Dennis Prager

Între timp oferta de clipuri educative s-a lărgit, iar prezentatorii sunt recrutați din rândurile celor mai buni cercetători, profesori și jurnaliști conservatori americani. Urmează o selecție din materialele recente.

Primele trei cursuri sunt incursiuni în istorie. Primul își propune să lumineze o epocă pe nedrept caracterizată drept “întunecată”: Evul Mediu (sau, cum i se spune în engleză, The Dark Ages).

Al doilea prezintă rolul civilizator al imperiului britanic. Imperiu? Dar ce poate fi bun la un imperiu? Exploatare, spoliere, juguri, etc, etc. Depinde de imperiu. De exemplu, încercați acest mic exercițiu de imaginație: cum s-ar fi prezentat România astăzi dacă, în loc să fi fost timp de șase secole vasal al imperiului otoman și aproape o jumătate de secol o colonie a imperiului sovietic, ar fi fost în schimb colonie britanică timp de un secol?

Al treilea șterge praful de pe o președinție americană din secolul trecut. Calvin Coolidge. Calvin, cine? Primul președinte conservator din secolul 20. Iar principiul lui, culmea culmilor, era de a guverna cât mai reținut posibil. Să facem totul? No way!

Al patrulea răstoarnă un truism larg răspândit. Socialismul generează altruism și spirit comunitar, pe când capitalismul generează egoism și haite hrăpărețe. De fapt, este exact invers.

Ca supliment, încercați și un curs geopolitic: Problema Orientului Mijlociu.

Eu am să prezint doar primul curs. Pentru celelalte accesați link-ul de la începutul articolului.

Aici aveți o prezentare a Prager University realizată de către fondatorul său, Dennis Prager

Sorin Sabou – Firea românilor si Evanghelia (III)


The Other Romania. Cold War Broadcasting


The Other Romania. Cold War Broadcasting

Miercuri, 27 aprilie 2011, ora 11.00, va avea loc, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, o dubla lansare de carte (Cold War Broadcasting: Impact on the Soviet Union and Eastern Europe: A Collection of Studies and Documents, CEU Press, 2010; Radio Free Europe and Radio Liberty: The CIA Years and Beyond, Stanford University Press, 2010), cu participarea editorului/ autorului, dl. A. Ross Johnson, fostul director al postului de radio Europa Libera, research fellow & adviser to the RFE/RL Archive Project at the Hoover Institution, Stanford University.
Lansarea de carte va fi urmata de o masa rotunda, moderata de Damiana Otoiu, director al Departamentului exil si minoritati, IICCMER, la care vor participa: dl. A. Ross Johnson, Hoover Institution; dl. Mihnea Berindei, cercetator CNRS si membru al Consiliului stiintific al IICCMER; dl. Dorin Dobrincu, director al Arhivelor Nationale ale Romaniei si dl. Stephen Ruken, secretar

Radio Free Europe

adjunct al Ambasadei SUA din Bucuresti.

Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Iosif Țon la Biserica Providența din Oradea – Prelegeri despre bunătate


În perioada 7-14 noiembrie 2010, Iosif Țon va ține la Biserica Baptistă Providența din Oradea prelegeri despre bunătate, pe baza ultimei sale cărți: Bunătate – o teologie bazată pe învățătura Domnului nostru Isus.

Programul prelegerilor:

Duminică, 7 noiembrie: 10.00-12.00 și 17.00-19.00
Luni – Vineri: 18.00-20:00
Duminică, 14 noiembrie: 10.00-12.00 și 17.00-19.00

Informație preluată de pe site-ul România Evanghelică