Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 1-4)
Dincolo de bariere 8.1 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 1)
În partea I, Silvia vorbește despre copilăria ei, despre percepția creștinilor evanghelici (numiți pocăiți) în societatea comunistă cu referire la școală. La școală li se spunea că Dumnezeu este un mit, ceva ireal.
Dincolo de bariere 8.2 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 2)
Dincolo de bariere 8.3 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 3)
Dincolo de bariere 8.4 – Mărturie Silvia Tărniceriu (partea 4)
Recomandări
MĂRTURIE SILVIA TĂRNICERIU (07.10.2012) – O VIAȚĂ DE SLUJIRE ÎN 30 DE MINUTE
Duminică, 7 octombrie 2012, cu prilejul deschiderii festive a anului universitar 2012-2013 a Institutului Teologic Baptist la Biserica Creștină Baptistă Golgota din București, am avut prilejul și onoarea să ascult o mărturie extraordinară a unui om care a umblat și umblă alături de Dumnezeu. […]
Cu acel prilej am realizat și o fotografie împreună.
Pentru a înțelege mai bine umblarea sa cu Dumnezeu vă invit să vizionați înregistrarea video. Sunt 27 de minute, însă aceste minute înglobează în ele o viață de slujire și misiune.
Partajează asta:
Andreea Lupşor, Luther și reforma protestantă (Rev. Historia)
Articol preluat din Revista Historia
Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei protestante, a influențat radical – prin învățăturile sale – nu doar istoria Europei, ci și Biserica Catolică, ce a trebuit ea însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva autoritatea. În plus, mișcarea protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul limbii latine ca limbă de cult în țările europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.
Cele 95 de teze:
1. Când Stăpânul şi Învăţătorul nostru Isus Hristos a spus „Pocăiţi-vă!” a vrut ca toată viaţa credincioşilor să fie o căinţă.
2. Acest cuvânt [„căinţă”] nu poate fi înţeles ca referindu-se la taina penitenţei, şi anume ca mărturisire şi iertare, aşa cum este ea administrată de preoţi.”
3. Totuşi, ea nu înseamnă doar căinţă interioară; o asemenea căinţă este fără valoare dacă nu duce la mortificări exterioare ale cărnii.
4. Pedeapsa păcatului durează tot atât ura de sine (adică adevărata căinţă interioară), anume, până la intrarea în regatul cerului.
5. Papa nici nu doreşte, nici nu poate ierta vreo pedeapsă, cu excepţia celor impuse prin propria-i autoritate sau prin
aceea a canoanelor.
6. Papa nu poate ierta nici o vină, decât dacă spune şi arată că ea a fost iertată de Dumnezeu; sau, mai sigur, prin iertarea culpei [doar] în cazurile rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul său de a acorda iertare în aceste cazuri ar fi nesocotit, vina ar rămâne, cu siguranţă, neiertată.
7. Dumnezeu nu iartă nimănui vina decât dacă, în acelaşi timp, îl smereşte în toate lucrurile şi îl face supus vicarului, preotului. […]
20. Prin urmare, papa, atunci când foloseşte cuvintele „deplina iertare a tuturor pedepselor” nu iartă cu adevărat „toate pedepsele,” ci doar pe cele impuse de el […]
21. Predicatorii indulgenţelor se înşeală când spun că prin indulgenţele papilor omul e dezlegat de orice pedeapsă şi izbăvit.
27. Ei [preoţii] predică numai învăţături lumeşti, spunând, de îndată ce banii cad în cutie, că sufletul zboară [din Purgatoriu] […]
32. Cei care se consideră siguri de mântuirea lor pentru că au scrisori de iertare vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor.
36. Fiecare creştin adevărat care se căieşte are dreptul la deplina iertare a pedepsei şi a vinovăţiei, chiar şi fără scrisori de iertare.
38. Totuşi, iertarea şi binecuvântarea papală nu trebuie cu nici un chiar[ ignorate, căci ele reprezintă, după cum am spus, o proclamare a iertării divine […]
50. Creştinii trebuie învăţaţi că, dacă papa ar avea cunoştinţă de jaful făcut de cei care predică indulgenţele, el ar prefera, mai curând, ca biserica Sfântului Petru să fie arsă din temelii, decât să fie ridicată cu pielea, carnea şi oasele turmei sale […]
62. Adevărata bogăţie a Bisericii este preasfânta Evanghelie a slavei şi graţiei lui Dumnezeu […]
75. A socoti că iertările papale sunt atât de mari, încât să poată mântui un om, chiar dacă el, prin absurd, ar fi siluit-o până şi pe Maica Domnului, este o nebunie.
82. Papa este prea crud dacă având într-adevăr puterea de a elibera toate sufletele din Purgatoriu, nu acordă gratis sufletelor în suferinţă ceea ce dă pe bani sufletelor privilegiate.Cele 95 de teze
De la Cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes., Ed. Alexandru-Florin Platon si Laurenţiu Rădvan. Iaşi: Ed. Polirom, 2005, p.463-464.
Refuzul lui Luther de a abjura la Dieta de la Worms
Dar dacă Maiestatea Voastră Imperială şi Luminăţiile Voastre doriţi un răspuns direct atunci răspunsul meu lipsit de întorsături este următorul: Să fiu biruit prin mărturii ale Scripturii sau prin argumente pertinente – căci eu nu dau crezare numai papei sau conciliile, fiind limpede că adeseori aceştia s-au înşelat sau s-au contrazis –şi atunci, fiind eu biruit prin scrierile sfinte ce-mi sunt prezentate, conştiinţa mea este prinsă de cuvântul Domnului. Fără de aceasta nici nu pot şi nici nu vreau să abjur nimic, fiind anevoios, dăunător şi periculos să acţionezi contrar conştiinţei . Eu nu pot să fac altfel. Aici stau. Să-mi ajute Dumnezeu! Amin
Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 140
Idei de bază ale doctrinei luterane – predică rostită de Luther la Erfurt (1521)
[…] Adevărata pietate constă în două feluri de fapte: acelea făcute pentru alţii, care sunt cele corecte, şi cele făcute pentru noi înşine, care sunt neimportante […] Cineva construieşte biserici, altcineva merge în pelerinaj la Sfântul Iacob, un al treilea posteşte sau se roagă, poartă o rasă, merge în picioarele goale sau face altceva de felul acesta. Asemenea fapte nu înseamnă totuşi nimic şi trebuie cu totul desfiinţate. Reţineţi aceste cuvinte: nici una din faptele noastre nu are vreo putere. […]
Păcatele noastre îşi au obârşia în Adam, şi deoarece Adam a mâncat mărul, noi am moştenit păcatul de la el. Dar Hristos a nimici moartea de dragul nostru, pentru ca noi să putem fi mântuiţi prin faptele sale, care sunt străine nouă, şi nu prin ale noastre.
Dar stăpânirea papei ne-a tratat pe toţi împreună cu totul altfel. A făcut reguli despre postit, rugăciune şi mâncatului untului, astfel încât, cine ţine poruncile papei va fi mântuit şi cine nu va fi al diavolului. Acesta a fermecat poporul cu închipuirea că bunătatea şi mântuirea stau în propriile noastre fapte. Dar eu vă spun că nimeni dintre sfinţi, oricât de sfinţi ar fi fost, nu şi-ar fi găsit mântuirea prin propriile fapte […] De aceea, ascultaţi-mă bine: aceasta este pricina pentru care mântuirea nu stă în propriile noastre fapte, de orice ar fi ele, şi nu poate fi atinsă fără credinţă. [….]
Dacă vrem să avem credinţă, trebuie să credem Evanghelia, pe Pavel, etc. şi nu scrisorile de autoritate ale papei sau decretalele, ci mai degrabă să ne ferim de ele ca de foc. Pentru că orice vine de la papă strigă: daţi, daţi şi dacă refuzaţi, atunci sunteţi ai diavolului […]
Pricina pentru care lumea este atât de stricată şi în greşeală este că de multă vreme n-au mai fost adevăraţi predicatori. Sunt probabil trei mii de preoţi, printre care nu se pot găsi patru buni – Dumnezeu să aibă milă de noi în această ruşine strigătoare la cer! Si atunci când găseşti un predicator bun, el trece prin Evanghelie cu uşurinţă, şi o continuă cu o povestire, […] sau amestecă în ea ceva din dascălii păgâni, Aristotel. Platon, Socrate şi alţii, care sunt toţi împotriva Evangheliei şi de asemenea împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu au avut cunoştinţă de lumina pe care o avem noi. […]
Astfel încât copii cresc în rătăcire; ei merg la biserică gândind că mântuirea înseamnă rugăciune, post şi ascultarea slujbei. Aceasta este greşeala predicatorilor. […]
Cineva ar putea să vină şi să întrebe: Nu trebuie să mai ţinem deloc legile făcute de oameni? Sau nu putem să postim şi să ne rugăm, şi aşa mai departe, atâta timp cât ţinem drumul drept? Răspunsul meu este că acolo unde se găsesc adevărata iubire creştină şi credinţa, orice ar face omul este meritoriu; şi fiecare poate face ceea ce doreşte, atâta vreme cât nu caută fapte, care nu-l pot mântui.
Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 141-142
Scrisoarea despre tălmăcirea Bibiliei
Ştiu foarte bine, şi papistaşii o ştiu mai puţin decât dobitocul morarului, de cât meşteşug, de câtă sârguinţă, înţelepciune şi minte e nevoie ca să tălmăceşti bine; căci ei nici n-au încercat. Proverbul spune: cine clădeşte la marginea drumului, găseşte mulţi sfătuitori. Aşa îmi merge şi mie. Aceia care niciodată n-au putut vorbi cumsecade, cu atât mai puţin să tălmăcească, sunt cu toţii sfătuitorii mei, iar eu trebuie să fiu învăţăcelul tuturor. Şi dacă i-aş fi întrebat cum s-ar tălmăci în nemţeşte primele două cuvinte din Mat. 1 liber generationis, nici unul n-ar fi ştiut să spună nici pâs; şi viclenii de ei, judecă chiar cartea în întregime. Aşa a păţit şi Sfântul Ieronim.
Şi ca să mă întorc la subiect, dacă papistaşul vostru vrea să pălăvrăgească de pomană, spuneţi-i pe scurt aşa: Doctorul Martin Luther vrea să fie aşa, şi spune: Sic volo, sic jubeo, sit pro ratione voluntas! Căci nu vrem să fim nici elevii, nici discipolii papistaşilor, ci stăpânii şi judecătorii lor, vrem să ne grozăvim şi noi o dată; şi după cum Pavel se laudă faţă de sfinţii lui turbaţi, vreau şi eu să mă laud faţă de aceştia. Sunt ei doctori? Eu de asemenea. Sunt învăţaţi? Şi eu. Sunt predicatori? Şi eu. Sunt teologi? Şi eu. Sunt disputatores? Şi eu. Sunt filozofi? Şi eu. Sunt dialecticieni? Şi eu. Scriu cărţi? Şi eu.
Şi eu am să mă laud mai departe „Eu pot să interpretez psalmii şi profeţii. Ei nu pot. Eu pot tălmăci, ei nu pot. Pot citi Biblia, ei asta nu pot; eu pot să mă rog, ei nu pot. Şi ca să intru în amănunte: Eu cunosc dialectica şi filozofia lor mai bine decât ei toţi laolaltă. Şi ştiu cu adevărat că nici unul dintre ei nu-l înţelege pe Aristotel. Şi de s-ar găsi unul dintre ei toţi, care să înţeleagă un cuvânt înainte sau un capitol din Aristotel, îmi dau capul. Eu nu spun decât adevărul: căci am fost crescut din tinereţe în învăţătura lor şi ştiu prea bine cât de adâncă şi cuprinzătoare este. Şi ei ştiu de asemenea, tot atât de bine, că eu stăpânesc tot ceea ce ei cunosc; şi totuşi ei se poartă cu mine ca şi cum aş fi un oaspete în arta lor, un oaspete, care s-ar fi pripăşit într-o bună zi la casalor, şi care n-ar fi auzit nici ce învaţă ei pe alţii, nici n-ar fi văzut ce ştiu eu. Atât de grozav se laudă cu meşteşugul lor şi mă învaţă lucruri pe care eu le-am învăţat acum douăzeci de ani, când mi-am tocit tălpile ducându-mă la învăţătură încât aş putea să le răspund la toate plângerile şi ţipetele lor cu cântecul acelei târfe: de şapte ani ştiu că cuiele din potcoavă sunt de fier.
Acesta e răspunsul la prima voastră întrebare, şi vă rog să nu răspundeţi, ferească Dumnezeu, la plângerile zadarnici ale acestor măgari decât atât: aşa vrea Luther, şi el zice că e un doctor, mai presus decât toţidoctores din toate locurile unde stăpâneşte papa. Şi aşa să rămână. De-acum înainte am să-i dispreţuiesc cum i-am şi dispreţuit, atâta vreme cât se vor purta cum se poartă.
Mi-am dat osteneala să tălmăcesc cât mai bine, curat şi lămurit în nemţeşte. Şi ni s-a întâmplat adesea să căutăm un singur cuvânt 14 zile, chiar trei, patru săptămâni şi câteodată tot nu l-am găsit. La Iov am lucrat, M. Philipp, Aurogallus şi eu, astfel încât uneori în patru zile n-am putut termina decât trei rânduri. Mai bine aşa, căci acum e gata şi e tălmăcit, îl poate citi şi pricepe oricine, poate trece cu privirea peste trei, patru pagini, fără măcar să se împiedice de vreo greutate. Dar nici nu-şi dă seama ce pietroaie şi ce buturugi au fost aici, pe când acum treci peste ele ca pe o scândură dată la rindea. A trebuit să asudăm şi să ne căznim mult pentru a înlătura din drum astfel de pietroaie şi de buturugi, încât acum mergi uşor pe acel drum. E uşor să ari, după ce ogorul a fost curăţat. Dar să smulgă copacii şi beţele din pământ şi să pregătească ogorul ,asta nu vrea nimeni. De altfel, să nu te aştepţi la vreo mulţumire. Doar însuşi Dumnezeu, cu soarele lui, cu cerul şi pământul, ba chiar cu jertfirea fiului său, n-a primit nici o mulţumire; aşa e şi aşa rămâne lumea, naiba s-o ia, că de schimbat nu vrea să se schimbe.
Am vrut să vorbesc nemţeşte, nu latineşte, nici greceşte, pentru că mi-am pus în cap să tălmăcesc în nemţeşte. Nu trebuie să întrebi literele din limba latină cum să vorbeşti nemţeşte, ci întreabă despre asta pe mama de acasă, pe copiii de pe stradă, pe omul obişnuit din piaţă, uită-te la gura lor cum vorbesc ei şi ia-te după dânşii ca să ştii cum să tălmăceşti, şi atunci au să vadă că le vobreşti nemţeşte.
Chiar Christos spune: ex abundentia cordis os loquitur, dacă m-aş lua după măgari, m-aş ţine de litere şi aş tălmăci: din abundenţa inimii vorbeşte gura. Spune-mi, oare asta e nemţeşte? Care german înţelege aşa ceva? Ce înseamnă pentru un german abundenţa inimii? Aşa nu vorbeşte nici un german, fie că vrea să spună că cineva are o inimă prea largă, fie că are prea multă inimă. Dar chiar şi aşa şi tot n-ar fi bine tălmăcit. Căci abundenţa inimii nu e nemţeşte, e tot atât de puţin cât şi abundenţa casei, abundenţei sobei, abundenţa băncii: ci mama din casă şi omul obişnuit zic: cui îi e inima plină gura îi vorbeşte. Asta înseamnă o germană bine vorbită; aşa m-am căznit eu să tălmăcesc, şi, din păcate, n-am nimerit-o totdeauna.
Căci literele latineşti împiedică peste măsură să vorbeşti bine nemţeşte […]
Şi ce să mai lungesc vorba despre tălmăcire! Dacă ar fi să spun toate pricinile şi gândurile mele despre fiece cuvânt, desigur aş avea de scris un an. Am aflat eu acum cât meşteşug, câtă osteneală şi trudă cere tălmăcirea, de aceea nu rabd drept judecător şi dojenitor vreun măgar sau vreun catâr papistaş care n-a încercat să tălmăcească nicicând. Cui nu-i place tălmăcirea mea, n-are decât s-o lase în plata Domnului; naiba să-i mulţumească cui nu-i e pe plac şi care o schimbă fără ştirea şi voia mea. Dacă trebui e schimbată, am s-o schimb eu însumi.
Ed. Cornelia Comorovski, Literatura Umanismului şi Renaşterii, vol. 2, p. 64-67.
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1521 către Spalatin)
Pentru numele lui Dumnezeu, cei din Wittenberg vor da soţii până şi călugărilor! Mie, cel puţin, niciodată!
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1524 către Spalatin)
În dispoziţia în care m-am aflat până acum şi-n care mă aflu încă, nu-mi voi lua o soţie. Nu pentru că nu mi-ar cere-o trupul şi sexul; nu sunt nici de lemn, nici de piatră; spiritul meu însă nu este îndreptat spre căsătorie atâta timp cât zilnic aştept moartea şi supliciul destinat ereticilor.
Mă aflu în mâna lui Dumnezeu ca orice creatură căreia îi poate schimba şi reschimba pornirile inimii, pe care o poate ucide sau o poate menţine în viaţă în orice oră şi-n orice minut […] Nu te mira că nu mă însor, eu, îndrăgostitul pe care-l denigrează toţi!”
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1526 către Schuldorp)
Şi eu m-am căsătorit, şi chiar cu o călugăriţă. Aş fi putut să mă abţin, căci nu aveam motive speciale ca să mă hotărăsc. Am făcut-o ca să-l sfidez pe Diavol cu toţi solzii de pe el, pe cei care-mi făceau dificultăţi, pe principii şi episcopii care-s destul de nebuni pentru a interzice clericilor să se căsătorească. Şi aş fi foarte dispus să provoc un scandal şi mai mare dacă aş găsi ceva care să-i placă foarte mult lui Dumnezeu, iar pe ei să-i scoată din sărite!
[…]
Luther despre principi (scrisoarea din 1521 către Spalatin)
Mai întâi, nu voi suporta ceea ce-mi spui, că principele [electorul Frederic] nu mai vrea să se scrie contra celui din Mainz [Albrecht de Brandenburg] şi să fie tulburată pacea politică. Mai bine să vă pierd pe toţi, pe tine, chiar pe Principe şi pe toată lumea! Am rezistat în faţa papei care l-a creat pe cel din Mainz, şi acum să cedez în faţa creaturii sale? Vorbeşti despre aur: nu trebuie tulburată pacea publică; dar suporţi ca el să tulbure pacea eternă a lui Dumnezeu prin faptele sale nelegiuite şi sacrilegiile care duc la pierzanie? Încă o dată nu, Spalatin, încă o dată nu, Principe. În interesul turmei lui Hristos şi pentru a servi de exemplu şi altora, să ne opunem din toate puterile acestui lup devorator.
Discuţie dintre Luther şi Melanchton consemnată de jurnalul lui Anton Lauterbach (iunie 1538)
Lauterbach: Oare câţi dascăli vor fi urmaţi în secolul următor?
Luther: Confuzia va ajunge la culme. Nimeni nu va voi să se lase guvernat de opinia sau autoritatea altcuiva. Fiecare va dori să fie propriul său rabin – vedeţi-i deja pe Osiander, Agricola…câte scandaluri vor urma, câtă risipire! Cel mai bine ar fi ca principii, printr-un conciliu, să prevină o asemenea nenorocire; dar papiştii n-ar fi de acord; se tem foarte tare de lumină!
Melanchton: Oh, să dea Domnul ca principii şi statele să se înţeleagă asupra unui conciliu şi a unei formule de împăcare în privinţa doctrinei şi ceremonialului, interzicând fiecăruia să se îndepărteze de ele fără o bază anume, scandalizându-l pe celălalt! Da, e de trei ori lamentabilă faţa Bisericii noastre, mascată cu un asemenea strat de slăbiciuni şi scandaluri!
Fragmentele sunt preluate din Lucien Febvre, Martin Luther, un destin
BIBLIOGRAFIE
- Andrei Oţetea. Renaşterea şi Reforma. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1968. Capitolul VIII. Reforma(p. 249-282)
- Lucien Febvre. Martin Luther, un destin. Bucureşti: Ed. Corint, 2001. Capitolul 3. Retragerea în sine (p. 161-216)
- Erik. H. Erikson. Psihanaliză şi istorie. Tânărul Luther.Editura Trei, 2001. Capitolele VII şi VIII Credinţă şi mânie şi Epilog 212-254.
- Keit Randell. Luther şi Reforma în Germania. Bucureşti: Ed. All, 2002.
Partajează asta:
Nicolae Steinhardt – Trei soluții pentru a iesi dintr-o situatie-limită, dintr-un univers concentraționar
Am găsit acest pasaj din Jurnalul fericirii scris de Nicolae Steinhardt și fiindcă mi-a atras atenția soluțiile propuse de el, modul de gândire, m-am gândit că ar fi util să le împărtășesc și cititorilor mei.
TREI SOLUTII
Testament politic
Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia (mistica) a credinței. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmează, ea fiind consecința harului prin esența selectiv.
Solutia intai: a lui Soljenitîn
In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului Gulag.
Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.
Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu I se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. De vreme ce se considera mort, nimic nu-l mai sperie, imbrobodi, atrage, atata. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesti din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneta in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.
Se cere insa, fireste, ca hotararea sa fie ferma, definitiva. Te declari decedat, primesti a te invoi cu mortii, desfiintezi orice speranta. Te poti regreta, ca doamna d’Houdetot, poti regreta, insa aceasta sinucidere morala si prin anticipatie nu da gres. Riscul unei cedari, al consimtirii la denunt, al unei recunoasteri fanteziste a pierit cu desavarsire.
Solutia a doua: a lui Alexandru Zinoviev
Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are cate in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. Nici macar pazitor la porci nu se baga, neurmand pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de raspundere, sfarseste porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.
Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai propria viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare. E Ferrante Palla al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Calinescu. E un iurodivii laic, un drumet neplictisit (iar Wotan coborand pe acest pamant ce nume poarta? Der Wanderer), un jidov ratacitor.
Si-i slobod la gura, vorbeste de istov, da glas celor mai primejdioase anecdote, nu stie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteste adevaruri pe care ceilalti nu-si pot ingadui se le sopteasca. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula – si ea indrazneata – a lui La Fontaine: habar nu are de zgarda.
E liber, liber, liber.
Solutia a treia: a lui Winston Churchill
si Vladimir BukovskyEa se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.
In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: „Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani„.
Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.
Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.
Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine – incaierarea – mai mult decat succesul.
E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti!
Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.
Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz si de a intra in ei ca un tanc!
Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb – nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb – daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.
Concluzie
Tustrele solutii sunt certe si fara gres.
Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.
Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) – e foarte indoielnic sa gasiti.
Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citi pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea.
Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.
Nicolae Niculescu*
* E inutil, credem, a explica ratiunea adoptarii acestui pseudonim. Reamintim ca textul fusese destinat unei circulatii mai mult sau mai putin restranse. E, de asemenea, inutil a insista asupra legaturii intrinseci dintre cele doua testamente ale lui N. Steinhardt. Cuvantul era pentru el doar o expresie a faptei.
Partajează asta:
Convingerea care poate schimba istoria unei națiuni. Convertirea lui Adoniram Judson
Date biografice preluate de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Adoniram_Judson
Adoniram Judson, Jr. (August 9, 1788 – April 12, 1850) was an American Baptist missionary, who served in Burma for almost forty years. At the age of 25, Adoniram Judson[1] became the first Protestant missionary sent from North America[2] to preach in Burma. His mission and work led to the formation of the first Baptist association in America, inspired many Americans to become or support missionaries, translated the Bible into Burmese, and established a number of Baptist churches in Burma.
Articol preluat de pe http://www.semneletimpului.ro
La vârsta la care, astăzi, cei mai mulți tineri încă locuiesc cu părinții și încearcă să stoarcă fiecare picătură hedonistă din adolescența pe care și-o întârzie cât de mult mai pot, Adoniram Judson se îmbarca spre Burma, fiind primul misionar protestant trimis în afara țării de America de Nord. Se întâmpla în 1814, când Judson avea 25 de ani.
Adoniram Judson s-a născut în Massachusetts, în 1788, în familia unui pastor congregaționalist, însă avea să părăsească credința în care a fost crescut. Unii biografi spun că lucrul acesta s-ar fi întâmplat după ce l-a cunoscut pe Jacob Eames, un deist devotat scepticismului. Judson și Eames au devenit prieteni foarte buni, iar schimbul de idei dintre ei l-a determinat pe Adoniram să devină tot mai pasionat de filosofia franceză. În anul care a urmat absolvirii facultății, Adoniram Judson a deschis o școală pentru fete și a redactat două manuale (de gramatică și matematică). Alții relatează accentuând mai mult suferința pe care i-a provocat-o moartea surorii lui mai mici. În jurnalul lui, Judson nota în seara de 13 septembrie 1796, că după ce tatăl lui i-a dat vestea că Mary a murit, s-a gândit imediat la ultima predică a tatălui, cea în care spunea că până și bebelușii trebuie să hotărască să devină creștini, altfel ajung în iad. „Mesajul lui nu mi-a sunat drept atunci, însă acum m-a înfuriat. Am devenit atât de furios pe tata și credințele lui, încât l-am respins pe Dumnezeu. Nu voiam să am nimic de-a face cu Dumnezeul pe care Îl descria tatăl meu, acel Dumnezeu care putea să o trimită pe surioara mea nevinovată în iad.”
Paradoxal, tot un deces a fost și acela care l-a întors pe Adoniram Judson la credință. Într-o noapte din timpul unei călătorii într-un oraș micuț, Judson a fost cazat la un han, în singura cameră care mai era disponibilă la acel moment: una în vecinătatea unei camere în care se afla un om pe moarte. Auzind respirația grea a celui ce trăgea să moară, Judson s-a descoperit încolțit de întrebări: „Este omul acesta pregătit să moară? Asta e tot ce contează acum. Eu sunt?”. Însă vocea prietenului lui Jacob Eames îi răsuna ironic în minte: „Serios, Judson? Chiar atât de slab ești? Chiar ai fost lider de promoție la Universitatea Brown? Și te sperii de niște superstiții religioase?” Judson a pendulat toată noaptea între frică și rușinea de a-i fi frică, până ce gemetele din camera alăturată s-au oprit. Apoi a reușit să adoarmă. A doua zi, dimineață, Judson s-a trezit eliberat de frământările de cu o noapte în urmă și s-a dus la recepție să se intereseze ce se întâmplase cu omul din camera de lângă. „A murit” a fost răspunsul sec pe care i l-a dat recepționerul. „Știți cine era?” a investigat Judson. „Da, Un tânăr student la o facultate din Providence. Se numea Eames, Jacob Eames.”
Paralizat de veste, Judson a mai zăbovit în han câteva ore bune. Mai târziu avea să scrie despre acel moment: „Pierdut. Prin moarte, Jacob Eames a fost pierdut – irevocabil pierdut. Pierdut pentru prietenii lui, pentru lume, pentru viitor. Pierdut ca o pală de fum care se pierde în infinitatea aerului. Dacă opiniile lui Eames erau adevărate, nici viața nici moartea lui n-aveau niciun sens… Dar dacă Eames greșise? Dacă Scripturile aveau dreptate și Dumnezeul personal există?… „
În 1808, în timp ce urma cursurile seminarului teologic Andover, Judson a hotărât să își consacre viața lui Dumnezeu și, în ultimul an de facultate, a devenit misionar. Pasiunea lui pentru salvarea oamenilor din necredința care i-ar fi putut duce în iad l-a motivat puternic pe tânărul Judson să călătorească în afara continentului american și să ducă Evanghelia celor care nu o cunoșteau. Așa a ajuns în India, dar mai ales în Burma, unde avea să stea 33 de ani înainte să revină în America pentru o scurtă perioadă de timp. Judson a murit în Burma, în 1850, lăsând în urma lui o moștenire incontestabilă. Când a sosit în Burma, și-a fixat ca obiectiv să traducă Biblia în birmaneză și să formeze o biserică de 100 de membri până va muri. La moartea lui, reușise să traducă Biblia și să fondeze 100 de biserici, cu peste 8.000 de credincioși. În mare parte datorită influenței lui, Myanmarul este a treia cea mai mare comunitate de credincioși baptiști din lume, după SUA și India. În fiecare lună iulie, bisericile baptiste din Myanmar sărbătoresc „Ziua Judson”, comemorând sosirea misionarului în țară.
Adoniram Judson Story
Partajează asta:
Iosif Țon despre Dumitru Cornilescu: „Un om de o umilință desăvârșită”
În cadrul cercetării mele am găsit într-unul din dosare interceptarea unei scrisori adresată de Iosif Țon, probabil din Anglia, pastorului Pascu Geabou din Alexandria. Scrisoarea a fost expediată în primăvara anului 1971, posibil luna martie. În cadrul acestei scrisori, Iosif Țon prezintă o scurtă biografie a lui Dumitru Cornilescu, relatează câteva aspecte privitoare la întâlnirea sa de 4 zile cu Cornilescu în Elveția în anul 1970, vizita lui Cornilescu în SUA (1965). Se amintește și despre pastorul Dănilă Pascu din Clevland, ca fiind primul baptist preocupat de activitatea lui Dumitru Cornilescu.
În partea de final a scrisorii, Iosif Țon militează pentru ca baptiștii români să-și exprime public recunoștința față de faptul că Dumitru Cornilescu a dat românilor posibilitatea de a citi Biblia în limba română modernă, aspect care permite și înțelegerea acesteia.
Acesta este contextul în care Iosif Țon realizează o scurtă caracterizare a lui Dumitru Cornilescu, care în aprilie 1971 urma să împlinească 80 de ani.
„În acele 4 zile [în care am stat la Cornilescu], am mai cunoscut ceva: în Cornilescu l-am cunoscut pe cel mai smerit creștin pe care l-am întâlnit vreodată. O simplitate și o umilință cum nu mi-am putut închipui că poate să existe. Eu sunt convins că omul acesta a fost unul dintre cei mai de seamă lucrători din via Domnului în țara noastră în acest veac, dar sunt de asemenea convins că ultimul care ar admite acest lucru ar fi Cornilescu însuși. Dacă mi s-ar cere să-l caracterizez pe scurt, cred că aceasta este cea mai bună caracterizare: „Un om de o umilință desăvârșită.”
Partajează asta:
Organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte (HG nr. 44/2013)
In M. Of. nr. 95 din 15 februarie 2013 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Din cuprins:
ART. 1
(1) Secretariatul de Stat pentru Culte se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finantat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte elaboreaza si asigura aplicarea strategiei si politicilor in domeniul vietii religioase.
(3) Secretariatul de Stat pentru Culte are sediul in municipiul Bucuresti, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2.
ART. 2
In activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asigura respectarea si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale, consacrate de Constitutia Romaniei, republicata, si de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, precum si de tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte, in ceea ce priveste libertatea constiintei si a credintelor religioase, si se conduce dupa principiul fundamental conform caruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome si egale in fata autoritatilor statului.
ART. 3
Secretariatul de Stat pentru Culte are ca obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autoritatile administratiei publice centrale si locale si cultele recunoscute de lege, in domeniul social, cultural si educational, prin promovarea in beneficiul intregii societati a relatiei de respect si cooperare intre cultele recunoscute de lege.
ART. 4
(1) Secretariatul de Stat pentru Culte are urmatoarele atributii:
1. asigura relatiile statului cu toate cultele si asociatiile religioase din Romania;
2. sprijina toate cultele si asociatiile religioase, potrivit statutelor de organizare si functionare ale acestora, in vederea participarii lor la viata sociala si spirituala a tarii, urmareste ca in relatiile dintre culte si asociatii religioase sa fie excluse orice forme, mijloace si actiuni de invrajbire religioasa;
3. participa la solutionarea amiabila a conflictelor dintre culte si dintre culte si asociatii religioase;
4. monitorizeaza aplicarea actelor normative interne si internationale referitoare la respectarea libertatii religioase;
5. asigura legatura dintre cultele recunoscute de lege si ministere, celelalte organe ale administratiei publice centrale si locale, in vederea respectarii libertatii si autonomiei cultelor, a prevenirii si inlaturarii oricaror abuzuri, prin aplicarea legii; sprijina autoritatile administratiei publice locale pentru rezolvarea problemelor specifice care apar in raporturile lor cu cultele si asociatiile religioase si totodata acorda asistenta cultelor si asociatiilor religioase, la solicitarea acestora, in solutionarea problemelor pe care acestea le supun autoritatilor administratiei publice locale;
6. analizeaza cererile de infiintare de noi culte, intocmeste documentatiile cerute de lege si face propuneri Guvernului in vederea recunoasterii acestora;
7. acorda aviz consultativ in vederea obtinerii calitatii de asociatie religioasa;
8. propune Guvernului recunoasterea statutului de utilitate publica pentru organizatii neguvernamentale cu activitate in domeniul vietii religioase, cu respectarea normelor legale;
9. elibereaza avizul necesar acordarii vizei de lunga sedere pentru activitati religioase sau prelungirii dreptului de sedere temporara pentru activitati religioase strainilor care urmeaza sa desfasoare sau desfasoara astfel de activitati pe teritoriul Romaniei;
10. tine evidenta si efectueaza plata contributiilor la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate pentru personalul monahal al cultelor recunoscute de lege, care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse;
11. colaboreaza cu sistemul educational si ia act de planurile de invatamant si programele analitice pentru predarea religiei, elaborate de cultele recunoscute de lege;
12. sprijina cultele recunoscute in organizarea si desfasurarea activitatilor de asistenta religioasa si sociala in armata, penitenciare, spitale, in camine de batrani, case de copii si in alte institutii, precum si in familii care se confrunta cu nevoi speciale;
13. sprijina cultele recunoscute in activitatea de evidenta, pastrare, conservare, restaurare si punere in valoare a bunurilor culturale mobile si imobile, aflate in proprietatea sau in folosinta cultelor, in conditiile legii;
14. ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmeaza sa ocupe functii de conducere, precum si a personalului clerical si laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din invatamantul teologic neintegrat in invatamantul public, in vederea alocarii sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;
15. tine evidenta unitatilor de cult ale cultelor recunoscute care solicita sprijin pentru salarizarea personalului clerical;
16. initiaza actiuni de relatii externe cu institutii de stat similare din alte tari si organizatii internationale neguvernamentale care se ocupa de garantarea si respectarea libertatii religioase, precum si a celorlalte drepturi fundamentale ale omului si participa la manifestarile organizate de acestea;
17. elaboreaza studii si sinteze documentare referitoare la viata religioasa din Romania, precum si despre activitatea cultelor si organizatiilor religioase din alte tari; organizeaza dezbateri, cu participarea specialistilor romani si straini, privind teoria si practica laica si ecleziastica in acest domeniu;
18. gestioneaza resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizarii personalului clerical si neclerical, potrivit legii;
19. acorda sprijin financiar, in conditiile legii, pentru:
a) construirea, in conditiile aprobarii documentatiilor tehnico-economice potrivit reglementarilor in vigoare, precum si repararea lacasurilor de cult care apartin cultelor recunoscute de lege;
b) restaurarea si conservarea lacasurilor de cult care sunt monumente istorice si care apartin cultelor recunoscute de lege;
c) restaurarea si conservarea bunurilor din patrimoniul cultural national mobil ale cultelor recunoscute de lege;
d) completarea fondurilor proprii necesare intretinerii si functionarii unitatilor de cult cu venituri mici sau fara venituri;
e) amenajarea si intretinerea muzeelor detinute ori pe care le administreaza unitatile de cult;
f) achizitionarea de imobile necesare desfasurarii activitatilor unitatilor de cult si de asistenta sociala si medicala sustinute de acestea;
g) sprijinirea activitatilor de asistenta sociala si medicala organizate de cultele recunoscute de lege in spitale, centre de plasament, camine pentru batrani si alte forme de asistenta;
h) sustinerea unor actiuni cu caracter intern si international realizate de cultele recunoscute de lege;
i) construirea, amenajarea si repararea cladirilor avand destinatia de asezaminte de asistenta sociala si medicala ale unitatilor de cult;
j) construirea si repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
k) construirea si repararea sediilor unitatilor de invatamant teologic, proprietate a cultelor recunoscute de lege;
20. controleaza modul de utilizare a fondurilor primite de catre culte de la bugetul de stat, potrivit destinatiei stabilite si cu respectarea prevederilor legale;
21. sprijina cultele, la cerere, in organizarea evidentei contabile, statistice, in concordanta cu legislatia de specialitate, asigurand colaborarea acestora cu institutiile de sinteza.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte indeplineste si alte atributii prevazute de lege, precum si insarcinari date de prim-ministru.
ART. 5
Secretariatul de Stat pentru Culte elaboreaza proiecte de acte normative din domeniul vietii religioase si avizeaza proiecte de acte normative elaborate de ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, cu implicatii in viata cultelor si asociatiilor religioase.
ART. 6
(1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte se exercita de catre un secretar de stat numit prin decizie a prim-ministrului.
(2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator tertiar de credite.
(3) Secretarul de stat conduce intreaga activitate a Secretariatului de Stat pentru Culte si il reprezinta in raporturile cu celelalte ministere, alte autoritati publice si organizatii, precum si cu persoane fizice si juridice din tara si din strainatate.
(4) In exercitarea atributiilor sale secretarul de stat emite ordine, avize si instructiuni.
ART. 7
Personalul necesar desfasurarii activitatii Secretariatului de Stat pentru Culte este alcatuit din functionari publici si personal contractual, care sunt numiti, respectiv angajati, cu respectarea dispozitiilor legale, in limita numarului maxim de posturi prevazut la art. 10 alin. (1).
ART. 8
Finantarea activitatii Secretariatului de Stat pentru Culte se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
ART. 9
Preluarea patrimoniului aferent atributiilor in domeniul cultelor se face printr-un protocol de predare-preluare, incheiat intre Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii si Secretariatul de Stat pentru Culte, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
ART. 10
(1) Numarul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 33, exclusiv demnitarul si cabinetul acestuia.
(2) Structura organizatorica a Secretariatului de Stat pentru Culte este prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
(3) Statul de functii, structura organizatorica detaliata si regulamentul de organizare si functionare propriu se aproba prin ordin al secretarului de stat.
ART. 11
Incadrarea personalului in numarul maxim de posturi si in noua structura organizatorica se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecarei categorii de personal, prin ordin al secretarului de stat, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
ART. 12
La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
Partajează asta:
Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă
Așa cum am anunțat într-un post anterior în cadrul Simpozionului Internațional „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social” voi avea o comunicare privind Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Scopul comunicării este acela de a prezenta impactul pe care schimbările legislative le-au avut asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste, cu precădere în perioada 1948-1965.
Am în vedere faptul că stalinizarea ca proces nu s-a limitat doar la aspectele politice și culturale ci a avut un impact și asupra vieții religioase. În acest domeniu s-a urmărit impunerea modelului sovietic al relațiilor Biserică – Stat care avea la bază subordonarea bisericii și transformarea ei într-un aliat al statului. Din punct de vedere legislativ acest obiectiv s-a materializat prin intermediul unei legislații generale, înțelegând prin aceasta reglementările ce au vizat toate cele 14 culte religioase recunoscute, precum Legea Cultelor, Legea de organizare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare al Departamentului Cultelor, dar și o legislație specifică unei anumite biserici. În cazul Bisericii/Bisericilor Baptiste mă refer la necesitatea adaptării statutului de organizare și funcționare la cerințele regimului, la impunerea reglementării serviciilor religioase la începutul anilor ’50, continuate apoi cu măsuri privind arondarea, reglementarea statutului personalului de cult, necesitatea obținerii unei autorizații de funcționare dar și alte aspecte. Studiul urmărește să evidențieze aspecte de ordin legislativ precum și consecințele acestora asupra personalului de cult, credincioșilor dar și a Bisericii ca ansamblu, privită din punct de vedere instituțional, care se relaționa cu statul prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. iar după 1965 prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.S.R.
Transformările politice și religioase s-au sprijinit pe un cadru legislativ, fapt care îi dădea statului dreptul să acționeze legal deși de multe ori această aparentă legalitate a fost încălcată. Pentru înțelegerea aspectelor menționate consider oportun prezentarea unor elementele generale ale cadrului legislativ.
Mai jos prezint o schiță a studiului meu. Pentru cei interesați de aceste aspecte pot menționa că ele se regăsesc abordate în cartea mea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență
Cadrul legislativ și impunerea modelului sovietic în raporturile Stat-biserică.
Schimbările produse la nivel politic şi social ca urmare a instaurării regimului comunist îşi găsesc o continuitate
(Conform ideilor lui Eric Voegelin (1901-1985), unul din filosofii importanți ai secolului XX, ,,transformarea politică […] era de asemenea o schimbare religioasă”) în realizarea unui cadru legislativ pentru funcționarea și supravegherea cultelor religioase. Lecturarea prevederilor noului cadru legislativ construit începând cu anul 1948 poate lăsa aparența existenței unei libertăți religioase, însă aplicarea legilor și acțiunile statului dovedesc o acțiune concertată din partea acestuia de promovare a ateismului. Vorbim în acest caz de o diferență dintre discursul oficial și realitatea vieții religioase. Pentru înțelegerea acestor aspecte prezentăm și analizăm cadrul legislativ general privitor la cultele religioase recunoscute după anul 1948, cadrul constituțional și general legislativ cu referire specifică la domeniul religios, precum și pe cel specific referitor la cultul baptist.
Legea cultelor religioase din 4 august 1948 a conferit Ministerului Cultelor controlul în problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute. Deși articolul 1 afirma garantarea „libertății de conștiință și de credință”, această libertate era strict circumscrisă de o prevedere ambiguă potrivit căreia religia practicată era în armonie cu Constituția, securitatea internă, ordinea publică și moralitatea generală (articolele 6 şi 7). Recunoașterea legală a unui cult putea fi revocată oricând se considera justificat (articolul 13). Restricții similare se regăseau implicit în articolul 32, care prevedea că „preoţii care exprimau atitudini antidemocratice puteau fi lipsiţi temporar sau permanent de salariul lor, asigurat de către stat.” Această prevedere a fost invocată cu regularitate în timpul perioadei ceauşiste, în încercarea de a suprima activitatea pastorilor baptişti. Tuturor cultelor li se cerea să supună aprobării Ministerului Cultelor un statut reglementând activitatea lor, în conformitate cu legile statului; în schimb, ministerul avea să plătească salariile clerului cultelor recunoscute.
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 490-496.
Conform Decretului 177/1948: „Cultele religioase pot funcționa liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare Constituţiei, securităţii, ordinii publice şi bunelor moravuri”.
Organizarea instituțiilor prin intermediul cărora statul se relaționa și controla cultele (Ministerul Cultelor, Departamentul Cultelor)
În 1948, concomitent cu adoptarea Legii cultelor, prin Decretul nr. 178 din 3 august, Ministerul Cultelor se reorganiza ca „serviciu public prin care Statul îşi exercită dreptul de supraveghere şi control pentru a garanta folosinţa şi exerciţiul libertăţii conştiinţei şi libertăţii religioase”. Art. 2 prevedea că „recunoaşterea cultelor se face de către Guvern, prin Ministerul Cultelor”.
Departamentul Cultelor (1957)
Reglementarea trecerilor de la un cult la altul
Decretul 324/1957 care făcea referire la actele de vagabondaj
Codul Penal din anul 1960 care prevedea pedepsirea celor care oficiază acte de cult fără aprobările legale.
Statutul de organizare și funcționare al Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1950)
Limitarea deplasărilor personalului de cult (1950, 1954)
Reorganizarea (1948-1965)/Raionarea organizațiilor intermediare ale Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1951) – referire la comunitățile baptiste reduse de la 39 în 1948 la 29 cât prevedea Statutul adoptat în 1950, la 14 până în 1951 și apoi la 5 până în 1965. Raionarea comunităților baptiste din 1951 are loc în contextul reorganizării administrativ-economice a țării, referire la Legea privind raionarea administrativ-economică a teritoriului țării din 1950.
Reglementarea serviciilor divine în Bisericile Creștine Baptiste (1954).
Reglementări în privința dreptului de a predica
Partajează asta:
Programul Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, ediţia a VIII-a, „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”, 4-7 iulie 2013
În perioada 4-7 iulie mă aflu la un Simpozion Internațional având ca temă generală „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”. În cadrul acestui eveniment am o comunicare referitoare la impactul schimbărilor legislative în plan religios cu titlul Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Comunicarea va fi prezentată sâmbătă, 6 iulie 2013, în cadrul Secțiunii II IMPACTUL STALINIZĂRII ȘI DESTALINIZĂRII ASUPRA BISERICILOR ȘI CREDINCIOȘILOR.
Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”4-7 iulie 2013
Mai jos găsiți programul simpozionului preluat de pe blogul lui Cosmin Budeancă, unul din organizatorii acestui eveniment.
Partajează asta:
9 Things You Should Know About Martin Luther King, Jr.
Martin Luther King, Jr. Day is a United States federal holiday marking the birthday of Rev. Dr. Martin Luther King, Jr. It is observed on the third Monday of January each year, which is around the time of King’s birthday, January 15. Here are 9 things you should know about MLK:
King, Jr. Day did not become a U.S federal holiday until Ronald Reagan begrudgingly signed the holiday into law in 1983. (Reagan was concerned that a paid holiday for federal employees would be too expensive.) Only two other persons have U.S. national holidays honoring them: George Washington and Christopher Columbus.
2. King’s literary and rhetorical masterpiece was his 1963 open letter „The Negro Is Your Brother,” better known as the „Letter From Birmingham Jail.” The letter, written while King was being held for a protest in the city, was a response to a statement made by eight white Alabama clergymen titled „A Call for Unity.” An editor at the New York Times Magazine, Harvey Shapiro, asked King to write his letter for publication in the Magazine, though the Times chose not to publish it.
3. While much of King’s philosophy of nonviolence was derived from Christian—especially Anabaptist—sources, a significant influence was the work of Indian leader Mohandas „Mahatma” Gandhi. While in seminary King’s gave a presentation he prepared for a class entitled „Christian Theology for Today,” in which he included Gandhi as one of a number of figures he identified as „individuals who greatly reveal the working of the Spirit of God.”
4. In 1964, King became the second African American—and the third black man—to win the Nobel Peace Prize.
5. In his autobiography, King says that in 1960 he voted for John F. Kennedy and that if the president had lived he likely would have made an exception to his non-endorsement policy for a second Kennedy term. But it was JFK’s brother, Attorney General Robert F. Kennedy, who issued a written directive authorizing the FBI to wiretap King and other leaders of the Southern Christian Leadership Conference. The FBI agents investigated him for possible communist ties, recorded his extramarital affairs and reported on them to government officials, and mailed King a threatening anonymous letter that he interpreted as an attempt to make him commit suicide. While King was in jailed in Birmingham, JFK’s wife, Jacqueline Kennedy, even called Coretta Scott King to express her concern—neither of them realizing the phone was being tapped.
6. King held unorthodox views on theology, which he expressed during his time at Crozer Theological Seminary. In a paper he wrote for a systematic theology class he cast skeptical aspersions on the doctrines of divine Sonship, the Virgin Birth („. . . the evidence for the tenability of this doctrine is too shallow to convince any objective thinker”), and the Resurrection („. . . the external evidence for the authenticity of this doctrine is found wanting”). In the conclusion of another paper he writes,
Others doctrines such as a supernatural plan of salvation, the Trinity, the substitutionary theory of the atonement, and the second coming of Christ are all quite prominent in fundamentalist thinking. Such are the views of the fundamentalist and they reveal that he is opposed to theological adaptation to social and cultural change. He sees a progressive scientific age as a retrogressive spiritual age. Amid change all around he is willing to preserve certain ancient ideas even though they are contrary to science.
7. A decade before he was assassinated, King was nearly stabbed to death in Harlem when a mentally ill African-American woman who believed he was conspiring against her with communists, stabbed him in the chest with a letter opener. He underwent emergency surgery, and remained hospitalized for several weeks but made a full recovery. The doctor who performed the operation said, „Had Dr. King sneezed or coughed the weapon would have penetrated the aorta. . . . He was just a sneeze away from death”
8. On April 4, 1968, King was assassinated by the #277 man on the FBI’s Most Wanted Fugitives list. In 1967, James Earl Ray escaped from the Missouri State Penitentiary by hiding in a truck transporting bread from the prison bakery. After being convicted for the murder of King Ray was sentenced to 99 years in Brushy Mountain State Penitentiary. In 1977, Ray became the #351 on the FBI’s Most Wanted Fugitives list after he and six other convicts escaped from the prison. He was recaptured three days later and given another year in prison, bringing his sentence to 100 years.
9. King delivered his „I Have a Dream Speech” at the March on Washington on August 28, 1963.
Articole cu subiect asemănător
9 THINGS YOU SHOULD KNOW ABOUT INDEPENDENCE DAY AND THE DECLARATION OF INDEPENDENCE
Partajează asta:
Pastorul Pascu Geabou era interogat de Securitate în fiecare sâmbătă dimineața
În cadrul unui document din 29.XII.1972, consultat de mine recent, sursa „Pastorul”, menționa faptul că s-a întâlnit cu Geabou la biroul Uniunii și acesta era „foarte supărat [de faptul] că în fiecare sâmbătă dimineața la orele 8 este chemat la Securitate unde este interogat cu privire la credincioșii din biserică, iar uneori este ținut ore întregi fără să i se pună o singură întrebare, numai pentru a-l zdruncina ca să nu poată să facă serviciul religios în ziua următoare liniștit. Geabou este hotărât să facă un memoriu la Consiliul de Stat, în care să se plângă de această situație.”
Articole relaționate
PASCU GEABOU (11 APRILIE 1938 – 24 IUNIE 2013)
Istorie Evanghelica 