Arhive categorie: Religie

Catehismul cel scurt de la Westminster via Monogerism


Catehismul cel scurt de la Westminster este un document doctrinar esenţial pentru prezbiterienii englezi şi scoţieni, dar şi pentru unii congregaţionalişti şi baptişti (care nu aderă la înţelegerea prezbiteriană cu privire la botez şi organizarea bisericii). Conceput de Adunarea de la Westminster (1643-1649), la care au luat parte 121 de teologi puritani, a fost autorizat, alături de Confesiune şiCatehismul cel lung, de Biserica Scoţiei în iulie 1648.

Catehismul cel lung a fost pregătit în special ca să fie folosit de preoţi şi este prea detaliat pentru a putea fi memorat, fiind mai puţin cunoscut decât varianta scurtă.

Scopul Catehismului cel scurt este acela de a-i educa pe copii în materie de doctrină şi credinţă. Formatul său este: întrebare simplă, răspuns uşor de reţinut. Catehismul este compus din 107 întrebări şi răspunsuri. Primele 12 întrebări se referă la natura lui Dumnezeu, la decretele Sale şi la creaţie. Întrebările de la 13 la 20 au de-a face cu păcatul originar şi cu starea căzută a naturii omului. Întrebările 21-38 se referă Hristos Răscumpărătorul şi la beneficiile care decurg din răscumpărare. Următorul set de întrebări, 39-84, discută despre cele zece porunci. Întrebările 85-97 au în vedere sacramentele (botezul şi Cina Domnului). Setul final de întrebări, 98-107, explică Rugăciunea Domnului. Această organizare reia ordinea temelor din Catehismul de la Heidelberg (1563) al bisericilor reformate de pe continent.

Pentru descărcarea Catehismului daţi clic pe imagine.

http://www.monergism.ro/index.php/2011/11/catehismul-cel-scurt-de-la-westminster/

5 mituri despre exodul tinerilor din biserici


Barna Group a publicat rezultatele unui studiu care combate 5 mituri referitoare la motivele pentru care tinerii se îndepărtează de religie şi de Biserică.

adolescenţii şi creştinismul

Cercetarea efectuată de Barna Group relevă 5 mituri şi, implicit, 5 realități care explică exodul tinerilor din Biserică.

1. Cei mai mulţi tineri se îndepărtează de Biserică în perioada anilor de liceu. În acest caz, realitatea este mult mai nuanţată şi se leagă profund de modul în care părinţii şi conducătorii Bisericii reuşesc să îi ţină conectaţi la cele spirituale pe tinerii care se simt pierduţi între cultura Bisericii şi cultura societății actuale.

2. Plecarea tinerilor din Biserică este parte a maturizării acestora. Ideea aceasta nu este confirmată însă de toate generaţiile, ci este, mai degrabă, o problemă a generaţiei actuale. David Kinnaman, autorul studiului, consideră că nu maturizarea propriu-zisă îi îndepărtează pe tineri, ci mai degrabă influenţele societăţii moderne care au pătruns în Biserică, precum şi influenţa tehnologiei.

3. Studiile universitare îi determină pe tineri să aleagă altă cale. Problema o reprezintă, în realitate, insuficienta pregătire a viitorilor studenţi pentru această etapă a vieţii lor. Studiul lui Kinnaman a scos la iveală faptul că foarte puţini tineri au fost învăţaţi cum să coreleze credinţa cu educaţia, cu profesia şi cu alegerile pe care le fac zi de zi.

4. Generaţia actuală este analfabetă din punct de vedere biblic. De fapt, tinerii de azi consideră că este foarte important să împărtăşească aceeaşi cultură şi aceleaşi convingeri ca semenii lor necreştini, pentru ca apoi să le poată face cunoscută credinţa lor.

5. Tinerii plecaţi din Biserică se vor reîntoarce. În general, liderii Bisericii consideră că tinerii vor reveni în Biserică pe măsură ce vor avea copii sau vor îmbătrâni. Potrivit studiului însă, este foarte probabil ca viaţa trăită departe de adevărul Scripturii să nu genereze un astfel de comportament.

(Foto: Dreamstime)


http://www.semneletimpului.ro

The Perfect Stranger (full movie)


Nikky Cominsky is a successful lawyer, but realize that life is not perfect. One day she finds the invitation on the desk – an invitation that will transform her personal life, family and marriage. She has just been invited to a date with Jesus Christ!

Speranţa TV transmite 24/24 pe Facebook


Postul de televiziune cu profil creștin Speranța TV a lansat o aplicație de transmisiune LIVE pe Facebook, devenind astfel prima televiziune din România care își difuzează programele 24/24 pe platforma de socializare.

speranta tv facebook„Suntem foarte multumiți de această realizare și sperăm că prezența noastră pe Facebook va fi apreciată de publicul tânăr și activ, care în mod obișnuit nu petrece foarte mult timp în fața micului ecran, dar care este un utilizator fidel al rețelelor de socializare”, a declarat Cristina Ișvan, redactor-șef Speranța TV, într-un comunicat oficial al postului de televiziune.

„Prin intermediul paginii noastre de Facebook, utilizatorii pot urmări programele noastre, dar pot și să comunice direct cu realizatorii, pot pune întrebări și își pot exprima opiniile cu privire la conținutul emisiunilor,” a mai explicat redactorul șef.

Speranta TV este afiliată reţelei de televiziune Hope Channel, lansată oficial în anul 2003, care cuprinde 12 canale mondiale şi transmite în multe dintre limbile lumii, folosind 13 sateliţi şi 16 reţele diferite. Programele Hope Channel sunt vizionate de peste un miliard de persoane de pe toate continentele prin staţii TV gratuite, satelit, cablu şi pagini web.

În România, Speranța TV are o istorie relativ scurtă. Prima emisiune transmisă dintr-un studioul Hope Media, „În centrul atenției”, a fost difuzată de Realitatea TV în septembrie 2002, fiind doar una dintre emisiunile și documentarele produse de Hope Media și preluate de alte canale de televiziune. Postul a intrat în emisie independentă în primăvarea anului 2007 și de atunci transmite neîntrerupt pentru publicul din România și din străinătate.

Semnele timpului colaborează cu Speranța TV în realizarea emisiunii Lumea religioasă azi, un buletin informativ și de analiză a evenimentelor din actualitatea religioasă. Emisiunea săptămânală, moderată de Beatrice Lospa, trece în revistă cele mai importante evenimente cu profil religios, cu ajutorul redactorilor analiști de la ST.

http://www.semneletimpului.ro

Papa în inima africană a religiei voodoo


Papa Benedict al XVI-lea soseşte vineri în Benin, marcând astfel a doua sa vizită în Africa într-o țară considerată inima practicii voodoo. 

Papa in BeninSuveranul Pontif urmează să fie întâmpinat de zeci de mii de cetățeni ai Beninului și pelerini din Africa de Vest, scrie AFP. Vizita sa va dura trei zile și va culmina cu o mesă duminicală pe un stadion din Cotonou capitala economică a țării.

Călătoria Papei în Benin va cuprinde și o vizită la Ouidah, un oraș încărcat de simbolism și considerat unul din centrele religiei voodoo, care a funcționat multă vreme ca un nod comercial în comerțul cu sclavi.

Acolo Papa se va întâlni cu lideri religioși tradiționali, inclusiv cu șefi voodoo. Pentru mulți dintre locuitorii Beninului, amestecarea credinței catolice cu tradițiile locale nu este ceva neobișnuit, deși, potrivit AFP, acest amestec provoacă ocazional tensiuni.

Obiectivul principal al vizitei Papei în Benin, țara cu cea mai rapidă creștere a numărului de catolici, este semnarea oficială a documentului „Angajamentul pentru Africa” centrat pe pace, reconciliere și dreptate.

Documentul se constituie ca un rezumat al concluziilor sinodului episcopilor africani din 2009, însă observatorii lumii catolice se așteaptă ca actul să facă referire și la problemele inegalității sociale, ale corupției, ale sărăciei din mediul rural și ale creșterii numerice a adepților altor mișcări creștine.

Papa va semna documentul sâmbătă, în cea mai mare catedrala din Africa de Vest – catedrala din Ouidah, construită ca monument de aducere aminte a locului în care misionarii catolici au sosit acum 150 de ani.

Analiștii se așteaptă ca Papa să se confrunte din nou cu întrebări privind folosirea prezervativului în țara care este cel mai dur lovită de HIV/SIDA. Prima sa vizită africană, în Camerun și Angola, în 2009, a stârnit o uriașă controversă după ce Suveranul Pontif a spus că distribuirea prezervativelor în Africa a agravat problema infectării cu HIV.

Între timp, Papa și-a mai ponderat opinia, sugerând în cartea sa, publicată anul trecut, că folosirea prezervativului este permisă „în anumite cazuri”, și poate reduce riscul infectării cu HIV.

Bolnavii de HIV/SIDA din Africa sub-sahariană constituie, în momentul de față, 70% din segmentul de populație infectată cu HIV, la nivel mondial.

(Foto: AFP)

http://www.semneletimpului.ro

 

QUO VADIS 2001 Full movie


QUO VADIS 2001 Full movie – English Romanian Español Subtitle

Ar fi lumea mai bună fără religie?


Pe fondul persecuţiilor religioase şi al violenţelor care îngenunchează o lume întreagă, o întrebare persistă: „Ar fi lumea mai bună fără religie?”.

debate

Pe 15 noiembrie, ateii şi credincioşii din New York vor încerca să răspundă la această întrebare în cadrul unei dezbateri găzduite de revista Slate şi de organizaţia Intelligence Squared, notează christianpost.com.

Dezbaterea moderată de John Donvan, corespondent special al ABC News Nightline, va încerca să clarifice în ce măsură conduce religia spre rău sau spre bine. Publicul va avea ocazia să pună întrebări şi să îşi spună opinia cu privire la aspectele care se vor aduce în discuţie.

Argumentele împotriva religiei vor fi aduse de profesorul şi filosoful Anthony Clifford Grayling şi de Matthew Chapman, stră-stră-nepotul lui Charles Darwin. Celor 2 li se vor opune David Wolpe, rabin al Templului Sinai din Los Angeles, şi Dinesh D’Souza, director al Colegiului King din New York.

„Creştinismul este religia cu cea mai rapidă creştere în Asia, Africa şi America de Sud. Altfel spus, lumea ia parte la o adevărată renaştere religioasă, iar ateii sunt complet consternaţi. Au crezut că au câştigat, dar acum văd că nu a fost aşa şi devin tot mai agresivi”, a declarat fostul analist politic din timpul conducerii Reagan.

 

(Foto: Dreamstime)

 http://www.semneletimpului.ro

Iosua Faur – Calvin si Gloria lui Dumnezeu


Dumnezeu se prezintă într-o manieră specială în unul din cele mai spectaculoase versete din Biblie, Exod 3:14-15 – Dumnezeu i-a zis lui Moise: – Eu sunt Cel Ce sunt! Să le spui israeliţilor că Cel Ce Îşi spune „EU SUNT” te-a trimis la ei. Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: – Aşa să le vorbeşti israeliţilor: „domnul, (YHVH) care este o altă formă a lui ehie (אֶֽהְיֶה), Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.” Acesta este Numele Meu (YHVH) pentru veci de veci; acest Nume este o aducere-aminte pentru toate generaţiile. Aşadar vedem în mod clar că cel mai folosit nume al lui Dumnezeu din V.T., YHVH, este înrădăcinat de către Dumnezeu, în mod explicit, în fraza: Eu sunt Cel ce sunt!ehie ăşer ehie (אֶֽהְיֶה אֲשֶׁר אֶֽהְיֶה). Spune-le că YHVH te-a trimis. Spune-le că cel mai important şi minunat lucru pe care îl poţi spune este că: Eu, Dumnezeu, pur şi simplu, într-un mod minunat şi glorios, SUNT!

Am început cu această descriere a lui Dumnezeu pentru că scopul meu prin acest mesaj, în care voi vorbi despre omul şi

Iosua Faur

teologul Jean Calvin, este ca în inima noastră să se aprindă o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile. Inima noastră ar trebui să ardă atunci când auzim: „Moise, spune-le că: Eu sunt Cel Ce sunt!” Inima noastră ar trebui să ardă atunci când ne gândim la existenţa absolută a lui Dumnezeu – nu are început, nu are sfârşit, nu există schimbare, nu există transformare, nu există îmbunătăţire, ci pur şi simplu deşi nu este simplu: Dumnezeu este! Şi pentru că „Dumnezeu este!”, scopul nostru trebuie să fie în toate lucrurile supremaţia şi gloria lui Dumnezeu. Am vrut să mă asigur prin această introducere că pornim seara având o temelie bună şi că ştim încotro ne îndreptăm: gloria şi supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile.

Jean Calvin a avut şi el aceeaşi dorinţă şi aceeaşi pasiune. În 1538, cardinalul italian Sadolet, încercând să recâştige oraşul Geneva împânzit deja de învăţături reformate, chiar înainte de venirea lui Calvin, scrie o scrisoare lungă Consiliului oraşului în care vorbeşte despre cât de preţioasă este viaţă veşnică, iar apoi continuă acuzându-l pe Calvin şi învăţăturile reformate. În toamna anului 1539, Jean Calvin îi răspunde cardinalului Sadolet printr-o scrisoare care i-a luat 6 zile. Luther a citit-o şi a spus: „În sfârşit o scriere care are mâini şi picioare. Mă bucur că Dumnezeu ridică astfel de oameni.”[1]

Răspunsul lui Calvin pentru cardinalul Sadolet este foarte important. Acest răspuns este una din primele scrieri importante ale lui Calvin care i-au adus renumele de Reformator al Europei. Răspunsul este important deoarece Calvin nu începe tratând prima dată problema justificării. Nu începe vorbind despre abuzurile papale, nu tratează prima dată subiectul transsubstanțierii, nu începe cu rugăciunea către sfinţi sau autoritatea papală. Subiectul cu care începe Calvin cred că arată de fapt pasiunea centrală de care a fost condus toată viaţa, pasiunea care i-a modelat gândirea, care i-a format teologia, pasiunea care a transformat o lume întreagă sub influenţa calvinismului, tema principală în toate scrierile lui şi anume: supremaţia gloriei lui Dumnezeu în toate lucrurile.

Astfel Calvin scrie către Sadolet: „Râvna ta pentru viaţa veşnică este o râvnă care îl ţine pe om devotat în întregime propriei lui fiinţe şi nu stârneşte în el, nici măcar puţin, dorinţa de a sfinţi numele lui Dumnezeu.”[2] Cu alte cuvinte, dacă vorbeşti despre adevărul preţios al vieţii veşnice însă scoţi din el gloria lui Dumnezeu, acest adevăr îşi pierde din valoare şi din putere. Aceasta era problema cea mai mare pe care Calvin o avea cu Roma. Şi el continuă spunând: „încurajaţi în oameni, ca şi prim motiv al existenţei lor, pasiunea pentru a reprezenta gloria lui Dumnezeu”[3].  Şi dacă ar fi să punem un banner peste viaţa şi lucrarea lui Jean Calvin ar fi acesta: „pasiune pentru gloria lui Dumnezeu.” Elementul care dă o greutate şi o semnificaţie atât de mare vieţii şi lucrării lui Jean Calvin este redescoperirea pasiunii pentru existenţa absolută şi magnifică a lui Dumnezeu. Asta trebuie să vedem atunci când privim la Calvin. Benjamin Warfield spunea despre Calvin: „Nici un om nu a avut vreodată o înţelegere mai profundă a lui Dumnezeu decât Jean Calvin.”[4] Aici este elementul cheie al vieţii şi lucrării lui Calvin.

Pentru Calvin nevoia unei reforme avea această motivaţie: Roma „a distrus importanţa gloriei lui Dumnezeu prin multe metode: mijlocirea sfinţilor între om şi Dumnezeu, când Domnul Isus este singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu; prin închinarea la Sfânta Fecioară, când doar Isus Cristos merită închinarea; prin oferirea unui sacrificiu continuu în Cina Domnului când jertfa Domnului Isus este completă şi suficientă”[5]; „prin ridicarea tradiţiei la acelaşi nivel cu Sfintele Scripturi şi chiar aducând Cuvântul lui Cristos sub autoritatea cuvântului omului.”[6] Calvin se întreabă în Comentariul cărţii Coloseni: „Cum se face că noi suntem duşi în rătăcire de tot felul de învăţături străine (Evrei 13:9)? Şi tot el răspunde: „Pentru că supremaţia lui Cristos nu este înţeleasă de către noi.”[7] Cu alte cuvinte, marele gardian al înţelegerii ortodoxe a Scripturii de-a lungul secolelor este pasiunea pentru gloria şi supremaţia lui Dumnezeu în Isus Cristos.

Aşadar rădăcina comună a tuturor lucrărilor şi scrierilor lui Jean Calvin este pasiunea pentru a prezenta gloria lui Dumnezeu în Isus Cristos. La vârsta de 30 de ani, Calvin descrie o scenă imaginară în care el se afla înaintea lui Dumnezeu, dând socoteală pentru felul în care a trăit: „Lucrul, oh, Doamne, pe care mi l-am dorit cel mai mult şi pentru care m-am trudit cel mai mult pe pământ a fost ca gloria bunătăţii şi dreptăţii Tale […] să strălucească în mod vizibil, pentru ca virtuţile şi binecuvântările lui Cristos […] să poată fi manifestate pe deplin.”[8] Douăzeci şi patru de ani mai târziu, neschimbat în râvna sa şi scopul său, cu o lună înainte de a da cu adevărat socoteală de viaţa sa înaintea lui Cristos (a murit la 54 de ani), Calvin a spus în testamentul său: „Nu am scris niciodată din ură faţă de cineva, dar am rămas totdeauna credincios lucrurilor care aduc glorie lui Dumnezeu.”[9]

Întrebarea care se ridică este următoarea: Ce a născut în viaţa lui Jean Calvin o pasiune atât de înflăcărată pentru gloria şi supremaţia lui Dumnezeu? Vom privi la convertirea lui Jean Calvin pentru a înţelege de unde a izvorât pasiunea care a transformat apoi zeci de generaţii.

Jean Calvin s-a născut în 10 iulie, 1509, la Noyon, Franţa, pe când Martin Luther avea deja 25 de ani şi începuse să predea la Wittenberg. Nu ştim foarte multe despre tinereţea lui Calvin. La 14 ani, tatăl său l-a trimis să studieze la universitatea din Paris, neatinsă încă de învăţăturile reformate din Germania, scufundându-se în teologia medievală. Cinci ani mai târziu, tatăl său îl îndeamnă să urmeze studiile de drept şi să părăsească teologia, ceea ce şi face pentru 3 ani de zile.

În timpul acesta a devenit expert în limba greacă şi în gândirea lui Duns Scotus, William Occam şi Gabriel Biel. Tatăl său a murit pe când Calvin avea 21 de ani, mai 1531. Astfel Calvin se întoarce la dragostea dintâi şi la 23 de ani publică prima sa carte: Comentariu asupra lui Seneca. Însă undeva în aceşti ani întra în contact cu mesajul şi spiritul reformei şi ceva dramatic se întâmplă în viaţa lui.

În noiembrie 1533, Nicholas Cop, un prieten a lui Calvin, predică la deschiderea sezonului de iarnă în Universitatea din Paris şi este chemat să dea socoteală înaintea Parlamentului de doctrinele luterane pe care le adoptase. El a părăsit oraşul şi în Paris a început o prigoană împotriva a ceea ce regele Francis I numea: „blestemata sectă luterană.” Calvin a fost printre cei care au scăpat. Legătura între Calvin şi Cop era atât de strânsă încât unii cred astăzi că mesajul pe care Cop l-a predicat şi care a pornit prigoana a fost scris de fapt de către Calvin. Aşadar în 1533 Calvin trecuse linia şi era complet dedicat cauzei Reformei. Ce s-a întâmplat? Calvin descrie 7 ani mai târziu momentul convertirii sale:

„Iată,  o doctrină foarte diferită a început să ia formă, nu o doctrină care te îndepărta de mărturisirea de credinţă creştină ci una care te aducea înapoi la fundaţia ei, la puritatea ei originală. Ofensat de noutate, mărturisesc că am împrumutat o ureche care nu dorea să asculte şi care s-a împotrivit cu mult zel, nu puteam să mărturisesc pur şi simplu că toată viaţa mea am trăit în eroare şi nepăsare. […] Dintr-o dată însă am început să văd, ca şi cum o lumină s-a revărsat peste mine (o frază cheie), starea de neînţelegere în care mă aflasem şi cât de multă poluare şi impuritate s-a adunat în mintea mea. Fiind extrem de alarmat de mizeria în care mă aflam, am văzut ca şi o datorie să alerg spre Dumnezeu, condamnând viaţa mea din trecut, nu fără gemete şi lacrimi.”[10] „Dumnezeu, printr-o convertire bruscă, mi-a supus şi mi-a adus mintea într-un mediu docil. După ce am primit, astfel, puţin gust şi cunoştinţa a evlaviei adevărate, am fost imediat aprins în dorinţa de a cunoaşte şi mai mult.”[11]

Care este temelia credinţei lui Calvin ce a produs în el o viaţă devotată reprezentării gloriei şi supremaţiei lui Dumnezeu? Răspunsul cred este că Jean Calvin dintr-odată, aşa cum spune, a văzut şi a gustat în Scriptură, gloria lui Dumnezeu. Şi în acel moment, atât Cuvântul cât şi Dumnezeu, a fost imprimat cu putere în sufletul său, încât a devenit un slujitor smerit şi plin de pasiune pentru tot restul vieţii sale.

Este extrem de important să vedem cum s-a întâmplat lucrul acesta şi pentru asta îl vom lăsa pe Calvin să ne descrie mai ales prin Institutele sale, Cartea I, cap. VII şi VIII. Aici Calvin vorbeşte despre felul în care noi putem ajunge la cunoaşterea mântuitoare a lui Dumnezeu prin Scripturi. Răspunsul său îl găsim în faimoasa frază: „convingerea lăuntrică a Duhului Sfânt.” De exemplu el spune: „Scriptura se va dovedi, în cele din urmă, suficientă pentru dobândirea unei cunoaşteri mântuitoare a lui Dumnezeu numai atunci când autenticitatea ei este întemeiată pe convingerea lăuntrică a Duhului Sfânt.”[12] Aşadar două elemente lucrează împreună zice Calvin pentru a-i da lui „cunoaşterea mântuitoare a lui Dumnezeu” – Sfânta Scriptură şi convingerea lăuntrică a Duhului Sfânt. Nici una din ele luate separat nu este suficientă pentru salvare.

Dar cum lucrează? Care este mecanismul? Ce face Duhul? Răspunsul nu este că Duhul ne oferă o revelaţie în plus faţa de ceea ce spune Scriptura[13] ci Duhul ne trezeşte, fiind morţi, pentru a vedea şi a gusta realitatea divină a Dumnezeului Scripturilor, experienţă autentificată tocmai de Cuvântul lui Dumnezeu. Calvin spune: „Părintele nostru Ceresc, descoperindu-Şi maiestatea în ele [Scripturi], înalţă reverenţa faţă de Scriptură dincolo de orice controversă.”[14] Aici este cheia pentru Calvin: mărturia lui Dumnezeu faţă de Scripturi este revelaţia imediată, inatacabilă şi dătătoare de viaţă a pasiunii lui Dumnezeu pentru gloria Sa manifestată chiar prin Sfintele Scripturi.

Din nou şi din nou vei vedea în descrierea lui a ceea ce se întâmplă atunci când vi la credinţă referirea pe care o face cu privire la gloria lui Dumnezeu descoperită în Scripturi. Aşadar deja în dinamica convertirii lui, pasiunea centrală care avea să îi conducă viaţă a fost plantată şi revelată. Şi astfel ajungem aproape de rădăcina acestei experienţe a convertirii. Dacă mergem puţin mai departe vom vedea în mod clar că experienţa convertirii a rezultat într-o „statornicie invincibilă” a loialităţii lui Calvin faţă de gloria, supremaţia şi adevărul lui Dumnezeu. Iată cuvintele care ne vor face să înţelegem: „Aşadar, iluminaţi de puterea Lui, noi nu credem că Scriptura vine de la Dumnezeu nici pe baza propriei judecăţi şi nici pe baza judecăţii altcuiva; ci, mai presus de judecata omenească, afirmăm cu o certitudine deplină (ca şi cum am privi ţintă la maiestatea lui Dumnezeu) că ea a fost rostită de gura lui Dumnezeu prin intermediul lucrării oamenilor.”[15]

 Ceea ce spune Calvin te derutează. El spune că a lui convingere cu privire la gloria lui Dumnezeu în Scripturi nu provine din baza judecăţii umane, nici măcar din judecata sa proprie. Ce vrea să spună cu asta? Aici cred că 1 Ioan 5:7-11 ne poate ajuta: Căci trei sunt cei ce depun mărturie: Duhul, apa şi sângele; iar cei trei sunt una în mărturisirea lor. Dacă acceptăm mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care El a depus-o cu privire la Fiul Său. Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el; cel ce nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut mărturia pe care Dumnezeu a depus-o cu privire la Fiul Său. Şi mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cel care-L are pe Fiul are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.

Cu alte cuvinte, mărturia lui Dumnezeu, care este convingerea lăuntrică a Duhului Sfânt, este mai mare decât orice mărturie omenească, incluzând, chiar şi propria mărturie a celui ce citeşte. Şi care este aceea mărturie a lui Dumnezeu? Nu este un simplu cuvânt primit de mintea noastră prin meditare, pentru că atunci convingerea noastră ar veni pe baza acele meditării. Ce este atunci? În v.11 găsim cheia: Şi mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică. Înţeleg în felul următor: Dumnezeu a mărturisit despre El, despre realitatea Fiului şi despre Cuvântul Său tocmai aducându-ne la viaţă din moarte şi venind la viaţă să-L vedem pe El cu adevărat în toată gloria şi măreţia care ne este prezentată în Scripturi. Atunci când Lazăr a fost adus la viaţă prin chemarea sau prin mărturia Domnului Isus, Lazăr ştia fără nici o îndoială că el este viu şi că aceea chemare/mărturie l-a adus la viaţă.

J.I. Packer spune în felul următor: „Convingerea lăuntrică a Duhului Sfânt în scrierile lui Jean Calvin este o lucrare a iluminării, în care, prin intermediul mărturiei verbale, ochii închişi ai sufletului sunt deschişi şi realitatea divină a lui Dumnezeu este îmbrăţişată şi primită cu adevărat. Această recunoaştere, spune Calvin, este imediată, inatacabilă şi la fel de adevărată ca şi perceperea culorilor sau a gusturilor – un eveniment despre care nu se poate spune mai mult decât faptul că atunci când stimuli potriviţi sunt prezenţi, acel eveniment are loc şi când a avut loc şti cu siguranţă.”[16]

În anii tinereţii, Calvin a experimentat miracolul convertirii. Ochii săi orbiţi de întuneric au primit vederea prin lucrarea Duhului Sfânt. Şi ceea ce a văzut în momentul acela, l-a marcat pentru toată viaţă: gloria lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul i-a adus gloria şi gloria a autentificat Cuvântul. Aşadar nu este nici o surpriză că Jean Calvin a devenit un om devotat şi plin de pasiune pentru reprezentarea gloriei lui Dumnezeu prin expoziţia Cuvântului lui Dumnezeu.


[1] Henry F. Henderson, Calvin in His Letters, (London: J. M. Dent and Co., 1909), p. 68.

[2] John Dillenberger, John Calvin, Selections from His Writings, (Scholars Press, 1975), p. 89

[3] Dillenberger, John Calvin p. 89

[4] Benjamin Warfield, Calvin and Augustine, (Philadelphia: The Presbyterian and Reformed Publishing Co., 1971), p. 24.

[5] Dillenberger, John Calvin, p. 95.

[6] Institutes of the Christian Religion, I, vii, 1. „Există o eroare mult mai periculoasă care predomină în multe locuri, şi anume că Scriptura nu are mai multă greutate decât i se acordă prin consinţământul Bisericii. Este ca şi cum adevărul etern şi inviolabil al lui Dumnezeu ar depinde de decizia oamenilor.”

[7] T. H. L. Parker, Portrait of Calvin, (Philadelphia: Westminster Press, 1954), p. 55.

[8] Dillenberger, John Calvin, p. 110.

[9] Ibid., p. 42.

[10] Ibid., p.114-115.

[11] Ibid., p.25-26.

[12] Institutes of the Christian Religion, I, viii, 13.

[13] J. I. Packer, „Calvin the Theologian,” in John Calvin: A Collection of Essays, (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1966), p. 166.

[14] Institutes, I, viii, 13.

[15] Institutes, I, vii, 5.

[16] J. I. Packer, „Calvin the Theologian,” p. 166.

Iosua Faur

Acest mesaj a reprezentat tema comunicării susținută cu prilejul zilei Reformei la București.

Camasa lui Cristos (The Robe)


In partea de jos a ferestrei cu filmul aveti CC care se refera la subtitrare. Dupa ce apasati pe CC, care este posbil sa fie afisata numai dupa ce-i dati play, pueti selecta afisarea subtitrarii in limba română,  engleză, sau spaniolă.

Sursa: http://filmecrestine.net

Martin Luther si tezele sale (foto)


Martin Luther nailing theses

 

http://kevinnunez.org