Church of God Celebrates 125 Years
 R.G. and Barbara Spurling. Courtesy of Harvest Temple |
The Church of God is celebrating its 125th anniversary in August. The following article describes how the denomination was born.
One and a quarter centuries ago Richard Green Spurling, best known as R. G. Spurling, issued a call to form what is now the Church of God. From the eight who responded to his invitation, our movement now numbers almost 7 million members in 181 nations and territories. Following his challenging message on Aug. 19, 1886, Spurling concluded: “As many Christians as are here present that are desirous to be free from all men-made creeds and traditions, and are willing to take the New Testament, or law of Christ, for your only rule of faith and practice; giving each other equal rights and privilege to read and interpret for yourselves as your conscience may dictate, and are willing to sit together as the Church of God to transact business [as] the same, come forward.”
With that invitation, the small band of believers meeting in Monroe County, Tenn., formed a congregation that they called the Christian Union. In this unexpected region of the country, people hungry for the restoration of New Testament Christianity sought God and came together to be God’s church. Out of their vision of Christian union, with the later addition of the experiences of sanctification and Spirit baptism, came the “Church of God” as we know our movement today.
The vision for Christian Union rose first in the heart of R. G. Spurling (1857-1935) and his father Richard Spurling (1810-1891). The younger Spurling had been a licensed minister in the Pleasant Grove Baptist Church. Along with his father, an ordained Baptist elder, he began to seek God regarding abuses he saw in the churches around him. According to the earliest chronicler of these events, Spurling became disturbed about certain traditions and creeds that he considered a hardship for God’s people. He saw a need for further reformation of the church beyond the Great Reformation of the 16th century.
While Luther, Calvin and other reformers had brought about important changes, their legacy focused on assent to a particular doctrine rather than on a right relationship with Christ and His people. Their legacy was that creeds and human traditions became more important than the leading of the Holy Spirit and one’s own Christian conscience.
Spurling and his father were particularly troubled with the Landmark movement that dominated Baptist life in the South from the middle part of the 19th century. The name “Landmark” came from an emphasis on Proverbs 22:28, “Remove not the ancient landmark, which thy fathers have set” (KJV). Landmark adherents taught that Baptists were putting aside a significant boundary of the church when they worshipped and fellowshipped with non-Baptists. Landmark Baptists taught a line of Baptist succession from the time of Christ, the importance of believer’s baptism by a Baptist minister, and the exclusivity of Baptist churches.
For R. G. Spurling, where believers practice Christ’s command to love God and neighbor, a testimony of faith in Christ is sufficient for unity with one another. Spurling further taught that the New Testament is the only “infallible rule of faith and practice” and contains everything “necessary for salvation and church government.” He saw harshness and exclusivity in the teachings of the Landmark movement that stifled the gospel and led to dividing the body of Christ rather than to Christian unity.
His vision to restore the law of love and individual conscience to Christianity bore fruit on Aug. 19, 1886. For the previous two years he had prayed for reformation along with his father and John Plemons. After being barred from his own Baptist church and seeing little hope of any change in the existing churches, Spurling met with others of like mind in a meeting house along Barney Creek and issued his invitation.
Because his father Richard was ordained, the elder Spurling moderated the proceedings to formally establish the congregation. Once organized, the church then selected R. G. Spurling as pastor and ordained him the following month.
Little is known about the original Christian Union and the continuing ministry of R. G. Spurling. A. J. Tomlinson, who knew Spurling well in later years, wrote that he preached wherever he had an opportunity and “in this way the minds of the people were continually agitated, and gradually prepared for the work of the Spirit that was to follow.” A biographical sketch by his son, G. P. Spurling, reveals that between 1889 and 1895, Spurling organized three other Christian Union congregations. Although his ministry is less known than many who came later, his vision of reformation laid the foundation upon which we continue to build today.
Dr. David G. Roebuck is director of the Dixon Pentecostal Research Center and an assistant professor of the history of Christianity at Lee University.
http://www.charismamag.com/index.php/news/31744-church-of-god-celebrates-125-years
Partajează asta:
Ortodoxie si Islam – Criza si Oportunitati
„Ortodoxie si Islam: Criza si Oportunitati” este o conferinţă care aparţine Misiunii Ortodoxe Sfântul Arhidiacon Ştefan a Eparhiei de Chicago si Midwest, şi va avea loc în perioada 19-21 august 2011.
Conferinţa, unică, este concepută pentru a le oferi creştinilor ortodocşi noi resurse, perspective şi înţelegeri asupra subiectului complex al Islamului, atât in scop de educare cât şi de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu în lumea musulmană, pornind de la lucrările unor autori importanţi:
– Pr. Daniel Byantoro, fondator al Bisericii Ortodoxe Indoneziene, autor convertit la din Islam,
– Raymond Ibrahim, autor al „Al Qaeda Reader: Texte esenţiale despre organizaţia teroristă Osama Bin Laden”, conf. univ. Director al Forumului pentru Orientul Mijlociu,
– Anthony Davar, convertit din Islam şi scriitor ortodox misionar,
– Ralph Sidway, autor al lucrării “În faţa Islamului”
Sesiunea începe cu o slujbă de Vecernie, la orele 19:00, vineri 19 august 2011.
– articol redactat de: Jurn. Bogdan Roman
Partajează asta:
(Sondaj) Tinerii europeni si Crestinismul
Institutul de analiza IFOP şi publicaţia La Croix au realizat în ultimele ore un studiu privind „Tinerii europeni si Crestinismul”.
Respondenţii au fost francezi, germani, englezi, italieni şi spanioli.
O reeditare a acestui studiu, in limba romana, a fost efectuata de Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, fiind redata in cele ce urmeaza:
/un articol si interpretare – reeditare grafica: Ing. Catalin Ion
http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/
Partajează asta:
Creștinismul, religia persecutată în cele mai multe țări
Restricțiile cu privire la credințele și practicile religioase au crescut în 23 de țări ale lumii, între jumătatea anului 2006 și jumătatea anului 2009. În aceeași perioadă, libertățile religioase au crescut în doar 12 dintre țările lumii.
The Pew Forum a publicat un nou raport – „Rising Restrictions on Religion” – despre modul în care autoritățile se raportează la libertatea religioasă în țările lumii. Deși numărul țărilor unde restricțiile vizavi de religie au sporit este de 23, autorii studiului notează că acestea sunt țări foarte populate, astfel că restricțiile respective afectează un număr foarte mare de persoane.
Peste 2,2 miliarde de persoane (adică aproape o treime din populația globală) este afectată de aceste restricții și de ostilitățile și repercusiunile pe care le implică. Pe de altă parte, doar 1% din populația lumii trăiește în țări în care restricțiile cu privire la religie au scăzut în perioada amintită.
Studiul arată că religia confruntată cu restricții în cele mai multe țări (130 la număr) este creștinismul, urmat de islam, care se confruntă cu restricții în 117 țări ale lumii. Alte religii confruntate cu restricții și persecuții sunt religia sikh, zoroastrismul, baha’i și mișcarea rastafari, precum și o serie de religii locale, native.
În perioada 2008-2009, în 101 de țări ale lumii, membrii diverselor religii confruntate cu restricții și persecuții au fost omorâți, bătuți, reținuți de forțele de poliție, închiși, alungați din casele și de pe proprietățile lor.
În aproape 3 sferturi dintre țările lumii, indivizi sau grupări au comis acte de violență motivate de ură religioasă și justificate, în unele cazuri, prin legile care restrâng libertățile religioase.
Interesant este că 5 dintre țările în care s-a înregistrat o creștere „semnificativă” a restrângerii libertăților religioase sunt în Europa: Bulgaria, Danemarca, Rusia, Suedia și Marea Britanie. În aceste țări s-au înregistrat tensiuni legate în special de creșterea populației musulmane. În același timp, s-a constatat o creștere a atitudinilor antisemite, precum și atitudini negative față de gruparea Martorilor lui Iehova.
Țări în care s-au constatat creșteri ale restricțiilor religioase sunt China, Egipt, Franța, Nigeria, Rusia, Algeria, Uganda, Malaysia, Yemen, Siria, Somalia, Serbia, Tadjikistan, Hong Kong, Libia, Kîrgîstan, Qatar ș.a.
Studiul realizat de Pew Forum a avut în atenție 198 de țări ale lumii. Au fost analizate legile sau alte măsuri guvernamentale care limitează sau interzic anumite credințe religioase, care impun restricții predicării unei anumite religii, care favorizează unele religii sau care interzic convertirile la alte religii. Au fost investigate cazurile de violență motivată religios, formele de hărțuire și de intimidare care au pornit de la discriminarea religioasă.
Brian Grim, conducătorul studiului Pew Forum, a declarat că organizația intenționează să realizeze un studiu nou cu privire la atitudinile față de religie în contextul evenimentelor recente, precum revoltele din lumea arabă.
(Foto: pewforum.org)
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
2,2 miliarde de oameni traiesc in tari in care restrictiile asupra religiei cresc subsantial
O treime din lume – circa 2,2 miliarde de oameni – locuieste în ţări unde restricţiile privind religia au crescut substanţial, potrivit unui nou raport.
Pew Forum pentru Religie şi Studiul Vieţii Publice a prezentat marţi, 9 august 2011, situaţia ţărilor cu intoleranţă din ce în ce mai mare faţă de libertatea religioasă, informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe, conform unor date primite de la corespondenti-abionati aflati in zona Washington-ului.
„Pare a fi un fel de polarizare”, în special în ţările cu interdicţii constituţionale împotriva blasfemiei, a declarat Brian Grim, cercetător principal în cadrul raportului. „Atunci când există deja un set de restricţii, atunci este şi mai uşor să adaugi încă una”.
Între naţiunile cu cea mai mare creştere în privinţa restricţiilor guvernamentale religioase se află, în ordinea volumului populaţiei: Egiptul, Franţa, Algeria, Uganda şi Malaezia.
Printre naţiunile în care restricţiile din partea guvernului au scăzut, se află, în ordinea populaţiei: Grecia, Togo, Nicaragua, Republica Macedonia şi Guineea-Bissau.
Raportul a cules date din 198 de ţări şi teritorii, în perioada 2006 – 2009, şi a tinut cont, de asemenea, şi de ostilitatile faţă de anumite grupuri sociale religioase. Coreea de Nord, cu unul dintre cele mai represive regimuri, nu a putut fi inclusă în baza de date.
Cercetatorii au colectat datele înainte de “Primăvara arabă”, dar au spus că raportul poate reflecta într-o oarecare măsură şi revoltele din acest an, din Orientul Mijlociu.
„Este indiscutabil faptul că creşterea nivelului restricţiilor, este parte a contextului global în care au şi avut loc revoltele”, a explicat Grim.
Studiul mai menţionează, în plus, că Europa deţine cea mai mare parte a ţărilor în care ostilităţile sociale legate de religie au crescut. În Franţa, de exemplu, femeile sunt blocate prin lege să poarte vălul musulman, burqa.
Mai mult decât alte grupări, musulmanii și creştinii au suferit în urma hărţuirilor legate de religia lor. Dar, cercetătorii Pew au remarcat faptul că, împreună, aceste grupuri cuprind mai mult de jumătate din populaţia lumii. Grupările mai mici care au suferit din punct de vedere religios, în mod disproporționat, constată studiul, îi include pe evrei. Reprezentând mai puţin de 1% din oamenii din întreaga lume, evreii au fost hărţuiţi în 75 de ţări.
Per total, aproximativ 70% din oamenii acestei lumi trăiesc în ţări cu represiune religioasă semnificativă – o cifră care coincide cu rezultatul unui studiu similar al Pew Research, realizat în urmă cu 2 ani. Cu toate acestea, naţiunile în care represiunea religioasă este în creştere, tind să fie populate.
http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/
Partajează asta:
5 mari schimbări în bisericile americane
În ediția de vară a revistei Facts & Trends, editorul Thom Rainer prezintă 5 mari schimbări în bisericile americane.
1. America va fi martora celui mai mare câmp misionar compus dintr-o singură generație. Astfel, generația născută între 1980-2000 va avea cea mai slabă reprezentare creștină. Conform estimărilor aceasta va fi de maxim 15%. Cu alte cuvinte aproximativ 70 de milioane de tineri născuți între 1980-2000 sunt necreștini.
2. Atitudinea dominantă a acestei uriașe generații față de creștinism va fi una de indiferență. Numai 13% consideră că lucrurile spirituale au vreo importanță în viețile lor. Nu sunt dușmani ai creștinismului, ci pur și simplu ignoră creștinismul pentru ceea ce ei percep a fi lipsa de relevanță a religiei creștine pentru viața cotidiană.
3. Departamentele din biserici care sunt administrate de adulți seniori vor cunoaște un declin considerabil. Una dintre cauze este aceea că adulții care îmbătrânesc se adaptează greu la ideea că devin seniori. De asemenea bisericile se adaptează greu la noi programe pentru o altă generație.
4. Generația părinților tinerilor de acum, generația celor numiți Baby-Boomer și născuți după război va deveni mai receptivă la Evanghelie. Ironia sorții este că aceștia, după ce în anii 60-70 au încercat orice era posibil, acum se întorc la speranța Evangheliei.
5. Familia este un element cheie, fiecare dintre reprezentanții generațiilor afirmă că familia are un loc important în viața sa. Dacă bisericile reușesc să ajungă cu mesajul lor despre familie la ambele generații, atunci vor avea succes.
Studiile au fost realizate la LifeWay Research. Aceste două generații sunt cele mai numeroase generații în viață din America.
Partajează asta:
Educația nu îi separă pe oameni de Dumnezeu
Se crede că interesul și preocupările religioase scad pe măsură ce oamenii sunt tot mai educați. Un studiu recent arată însă că educația nu îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu, ci le încurajează o perspectivă mai liberală în privința religiei.
Profesorul Philip Schwadel de la Universitatea Nebraska-Lincoln a publicat un studiu conform căruia fiecare an adăugat la educația școlară a unei persoane crește semnificativ posibilitatea ca persoana respectivă să creadă că există adevăr în mai multe religii, nu doar într-una singură, informează USA Today.
Unul dintre motivele principale ale acestei schimbări a percepțiilor cu privire la religie se datorează, în opinia profesorului Schwadel, faptului că, odată cu trecerea anilor și cu parcurgerea unor cicluri școlare precum liceul și facultatea, tinerii intră în legătură cu un număr din ce în ce mai mare de persoane, oameni care aparțin unor tradiții religioase diferite.
„Oamenii nu vor să spună despre prietenii lor că vor merge în Iad”, a declarat Schwadel.
Pe măsură ce adaugă ani pregătirii lor intelectuale, crește cu 15% posibilitatea ca oamenii să fi participat la un serviciu religios în ultima săptămână și crește cu 13% posibilitatea ca oamenii să se îndrepte spre o biserică protestantă cu norme comportamentale mai puțin stricte.
Rezultatele studiului lui Schwadel le completează și se potrivesc cu acelea ale cercetătorului Barry Kosmin de la Trinity College, care a cercetat raportul dintre credințele religioase și nivelul educațional (diplomă de licență, master, doctorat). Kosmin aprecia că „elitele intelectuale ale Americii arată la fel ca restul populației”, fiind tot atât de receptive sau suspicioase vizavi de religie. Altfel spus, persoanele cu studii superioare nu resping în mod automat credința în Dumnezeu.
Cercetarea lui Kosmin a arătat că 73% dintre cei cu studii superioare cred că „Dumnezeu există”; 66% cred că „Dumnezeu face minuni”; 62% cred că „Dumnezeu îi ajută”.
Schwadel a analizat datele obținute de la 1.800 de persoane din Statele Unite.
(Foto: campusclimate.wordpress.com)
Partajează asta:
A New Kind of Pentecostal
It’s no longer just about raising a hand to God. It’s also about reaching out a hand to the needy.
To get into the minds of today’s Pentecostals, visit a classroom of ministers in training, 20-somethings getting their first taste of practical ministry. Recently I posed several questions to a large group of them in one of my practicum classes:What are the changes going on among North American Pentecostal believers and Pentecostal churches today? In what ways does the new generation of Pentecostals differ from earlier generations? In what ways is it similar?
The first response was immediate. A young student named Emily said, „For years, Pentecostals had an inferiority complex. They felt as if they were the weird uncle of modern Christianity, as if they were not quite accepted by peer denominations. Today it is different. Pentecostal churches have become more accepted and now are part of mainstream Christianity. That may be good—in some ways, not so good.”
Indeed, Pentecostalism in North America has come a long way. It has moved from a faith to and of the disenfranchised to one that is recognized if not fully accepted across the board among evangelicals. From the movement’s origins among a few adherents in the Azusa Street Revival in Los Angeles (1906), Pentecostalism grew to some 12 million adherents by 1970, and now incorporates some 600 million worldwide in its various expressions, a fourth of all Christendom. David Barrett’s monumental World Christian Encyclopedia states that in 1900, only seven-tenths of 1 percent of Christians were Pentecostal; today, approximately 25 percent are.
Another theme emerged in my classroom. As a student named Ross put it, „There is a new Pentecostalism emerging, a more meditative movement, a more social justice movement, more concerned about the outside of the church rather than [what goes on] inside.”
Ministry practitioners, denominational leaders, and scholars whom I have talked to have noted three prominent trends in North American Pentecostalism: a marked decrease in speaking in tongues in public worship; fresh developments in Pentecostal eschatology; and a broader engagement in compassionate ministry and social concern.
All three trends deserve comment, but I want to highlight the last trend: On numerous fronts and in an increasing number of ways, Pentecostals are engaging in compassionate ministries and social change.
A Different Kind of Awakening
„There is a huge awakening for social concern today,” says noted Pentecostal leader Jack Hayford, „especially from age 30 and down. It is profoundly present, and it is a welcomed renewal.”
But, says Hayford, this isn’t the first time Pentecostalism has seen such a groundswell of compassionate ministry. Hayford, a leader in the Foursquare Church, cites the hugely successful „commissary ministry” of Pentecostal revivalist Aimee Semple McPherson: „It touched millions during the Depression. It has significantly marked our movement. It spread over the first half of the 20th century.” McPherson’s compassionate work was carried out from the Angelus Temple in Los Angeles and through numerous „lighthouses” that sprung up across the nation.
Still, for many years North American Pentecostals were gunshy about using terms like „social concern” and „social justice.” Some feared losing a spiritual edge by embracing the „social gospel,” identified with Walter Rauschenbusch and mainline theology. Many worried that a social justice emphasis would undermine the message of salvation and the gift of the Holy Spirit. In addition, some felt the idea was too politically volatile and smacked of socialism.
Partajează asta:
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.1
Luca 11:1
Aş vrea de la început să ştiţi că nu doresc ca cineva să simtă ruşinat… ştiu cât de greu e domeniul acesta… pe oricine ai întreba: „Cum îi viaţa ta de rugăciune…?” oricât de mult s-ar ruga, ar spune: „Se poate şi mai bine…” şi toţi pot spune asta. Ai dori să te rogi mai mult într-o zi şi nu reuşeşti şi te simţi vinovat, îţi este ruşine, ai vrea să ajungi la grupul de rugăciune şi nu poţi: serviciul, familia, sănătatea, uiţi să te rogi în avans, de obicei o facem în ultimul minut, chiar pe când să îţi pierzi credinţa, de aceea nu vreau să trag în nimeni, ci vreau să vă spun cât de mare este Dumnezeu, cât de minunat este să te rogi şi prin asta să fi încurajat să te rogi cât mai mult, cât mai liber şi cât mai natural. Nu şti cum să te rogi? E simplu: Roagă-te ca Domnul Isus.
Voi începe cu definiţia rugăciunii: A vorbi, a comunica cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Asta înseamnă a vorbi cu voce tare cu Dumnezeu. Asta înseamnă a vorbi în tăcere cu Dumnezeu. Eşti la lucru, la birou, la şcoală, spui: „Profesoara predă, şeful e aici, nu pot să vorbesc tare cu Dumnezeu, aş deranja, dar mă pot ruga în tăcere, pentru că Dumnezeu îmi cunoaşte gândurile.” Deci mă pot ruga cu mintea. Rugăciunea poate include şi un jurnal, alţii se roagă prin compunerea cântărilor, rugăciunea poate fi printr-o poezie… rugăciunea? A vorbi, a comunica cu Dumnezeu.
De asemenea rugăciunea cuprinde şi a asculta vocea lui Dumnezeu, în tăcere, când eşti numai tu. A te ruga înseamnă să vorbeşti cu Dumnezeu şi apoi să asculţi ceea ce Dumnezeu are de spus. Este o convorbire pe care se naşte o relaţie cu Dumnezeu. Nu o să ai niciodată un prieten dacă eşti prea ruşinos să îi vorbeşti, dacă eşti prea mândru să deschizi gura, dacă eşti prea leneş să gândeşti şi dacă eşti prea zăpăcit ca să mai asculţi.
Acum cum trebuie să fie rugăciunile noastre? Care este scheletul? Rugăciunea trebuie să cuprindă cele trei Persoane ale Trinităţii: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Rugăciunea: Adresată lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului Isus, prin puterea Duhul Sfânt. Dezvoltăm:
În primul rând ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl. Şi vedem lucrul acesta în rugăciunea domnească. Cum începe Domnul Isus? „Tatăl nostru, care eşti în ceruri…” Pavel ne spune în Rom. 8:15: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”, ne rugăm lui Dumnezeu care ne este Tată. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că trebuie să te rogi cu respect dar în acelaşi timp nu trebuie să fi formal. Nu are o anumită formă, un anumit ritual: trebuie să ţi mâinile aşa, să stai spre est şi doar într-un anumit interval… nu, nu, nu! Asta îi altă familie. Familia noastră funcţionează aşa: Dumnezeu este un Tată iubitor. Nu trebuie să fi formal cu Tata, dar trebuie să fi respectuos. Când mă duc la tata şi îi cer maşina, nu-i spun: „Oh, Maiestatea Ta şi Excelenţa Ta… uimit fiind de studiile tale şi înţelepciunea în teologie, te implor a-mi da cheile de la maşină!” Nu ştiu cum ar reacţiona… Îl întreb: „Tată, trebuie să ajung acolo, pot să iau maşina?” Şi tata care mă iubeşte va spune: „Da! Dar ai grijă cum conduci…” trebuie doar să îl întreb. Nu să fiu formal, să îl ţin 15 minute, să stau spre est şi într-un picior… Fi plin de respect şi vorbeşte cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Atunci poţi împlini Evrei 4:16 să te apropii, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să capeţi îndurare şi să găseşti har, ca să fi ajutat la vreme de nevoie. Tatăl mă iubeşte, mă ascultă, îi pasă, este bun, este disponibil. Trebuie doar să vorbesc cu El! Aceasta este rugăciunea.
Să vă spun ce nu-i rugăciunea. Rugăciunea nu este să spui Domnului ceva ce nu ştie. Unii se gândesc: „Nu ştiu dacă să-i spun Domnului asta… nu cred că o să se bucure…” Să vă spun un secret? El deja ştie! Nu va fi niciodată şocat. El ştie! Vorbeam cu un băiat şi i-am zis: „Spune-i Domnului, roagă-te Lui!” „Nu, nu… nu vreau”, „de ce?” „nu vreau să afle…” i-am zis: „prea târziu… ştie de mult…” Îi spui în rugăciune pentru că este vorba de o relaţie, Tatăl ceresc vrea să te ajute, să te încurajeze sau să te mustre. Vrea să îl chemi arătând că eşti smerit şi gata să înveţi. Arăţi că ai încredere în El. Câteodată rugăciunea mişcă mâna lui Dumnezeu.
Iosua Faur
Materialul este transcript din predica tinuta miercuri 27.07.2011 la Biserica Baptistă Nădejdea din București
Partajează asta:
Cardinalul Ştefan Wyszyński despre minciună şi adevăr
Cardinalul Ştefan Wyszyński
Nu-i nevoie de mulţi oameni care să vorbească despre adevăr. Cristos a ales puţine persoane să vestească adevărul.
Istorie Evanghelica 