Asociatia Politistilor Crestini propovaduieste Biblia în penitenciare
Membrii Asociaţiei Poliţiştilor Creştini propovăduiesc Biblia în penitenciare. Contactul cu infractorii se lasă cu replici acide şi ședințe de rugăciune.
Deținutul Cercel a scris: „Orice existență privată de libertate este un fel de moarte”. Sau „Cultivarea minții ar trebui să fie ultimul scop al existenței umane”.
Cei patru misionari baptiști care aranjează Biblii pe masă nu contrazic nimic din ce scrie pe pereți. Sunt aici cu un scop: e una dintre întâlnirile organizate, o dată la două săptămâni, la Rahova, în timpul cărora le vorbesc infractorilor despre salvarea prin credință.
Polițiștii vin să vorbească despre credință. Dar sunt întâmpinați mai degrabă cu destule întrebări despre cum se împacă mila creștinească cu arestarea celor „căzuți în păcat”.
Fratele comisar
Întâlnirea începe timid. Cu „Tatăl noastru”, rostit răspicat de „consilierul spiritual” Costache Tomiță și îngânat de cei 13 deținuți care au ales să participe la întâlnire. Apoi, de la masa misionarilor se ridică un oaspete ceva mai deosebit. „Fratele slujitor” Costel Ivașcu iese în față și rostește o frază care întunecă chipurile câtorva dintre pușcăriași: „Mă numesc Costel Ivașcu și lucrez la Poliția Capitalei…”.
Cu câteva minute în urmă, când, s-a apropiat de ușa ferecată a Secției a III-a unde urma să țină o cuvântare, comisarul Ivașcu a devenit ușor neliniștit. „Am puțină claustrofobie…”, a recunoscut. A ținut totuși ca astăzi să se prezinte în fața unor infractori, aflați după gratii ca să explice „două idei”. „Cuvântul Domnului, Biblia, și dragostea Lui Dumnezeu”. Nu statistici legate de infracționalitate sau vreun discurs despre aplicarea legii. Pentru asta a pregătit câteva anecdote, pilde și citate din Biblie. Deși e clar. Va fi un „public” ușor dificil la întâlnirea de azi.
O predică și o întrebare
Comisarul sparge gheața cu o povestioară cu un pastor care le-ar fi spus, cândva, unor deținuți: „Ce bine-mi pare că sunteți așa de mulți aici!”. E o glumă. Dar nimeni nu e dispus încă să râdă. Tăcerea continuă să apese din colțul deținuților.
Polițistul Ivașcu explică de ce iubește Biblia. O iubește atât de mult, încât a adus și dovezi în sensul ăsta. Jurnalele sale, cu gânduri despre „Cartea Sfântă”, pe care le împărtășește cu cei 13 condamnați, care stau cu brațele tatuate sprijinte de masă, privindu-l fix. Comisarul citește o odă dedicată Bibliei,creație proprie, dintr-un caiet cu o copertă cu Harry Potter. Mai e „înarmat” și cu fragmente din jurnal despre cum „a intrat dragostea Lui Dumnezeu” în inima lui, acum 18 ani, când și-a întors viața la 180 de grade. Are și câteva extrase din Biblie bine ticluite, are tot ce-i trebuie. De alături, însă, unii deținuți mustăcesc, mai zâmbesc.
Au trecut câteva minute bune de când polițistul le vorbește. Se tot întorc priviri printre pușcăriași, e o ușoară nerăbdare. „Ce vreau să spun e să citiți Biblia. Și poate peste ani vă veți aminti că a venit aici un polițist care v-a vorbit despre Dumnezeu, nu despre infracționalitate”, spune, ca o concluzie, la un moment dat, comisarul.
Și, cam pe atunci când exemplifică „puterea dragostei Lui Dumnezeu” cu gestul unui pastor sud-coreean care i-a adoptat pe cei care i-au ucis fiii, sare, inevitabil, întrebarea dinspre pușcăriași: „Aș putea să vă pun și eu ceva, vă rog frumos? Sunteți mesagerul Lui Dumnezeu, da? Dar fiind polițist, cum puteți să arestați? Nu vă doare inima?”.
În încăperea strâmtă începe să se contureze un dialog greu de găsit în altă parte.
Despre metode
„Referitor la întrebarea dumneavoastră…”, începe comisarul explicația. „Poliția nu face arestări, cum spui dumneata”. În jur, se păstează calmul. „Eu am lucrat foarte mult timp la Ordine publică. Interveneam la anumite probleme, la scandal. Da, am legat oameni cu cătușe. Dar în Biblie spune că cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește Lui Dumnezeu. Nu legam pentru o faptă bună. Că eu nu arestam pe cei care fluierau pe stradă”.
De la masa condamnaților, bărbații încep să prindă curaj și unul intervine. „Dacă îmi permiteți: în cazul în care aveți o anchetă de desfășurat și trebuie să depistați o anumită infracțiune, la ce metode recurgeți?”, întreabă bărbatul. „Recurg și la morală, la Biblie, dar și la altele. Le îmbin”, răspunde comisarul. „Lăsați morala la o parte. Folosiți și… violența. Bine, persoanele de față se exclud”, pune problema condamnatul, pe un ton politicos.
„Există destul de multe metode…”, apucă să zică polițistul când cineva completează : „Metode violente”. „Eu nu cred asta”, vine replica lui Ivașcu. „Dar eu am venit pentru chestiunea morală. Dumnezeu te va lumina și vei ști despre ce e vorba”, pune punctul pe „i” polițistul. Apoi continuă să povestească cum Dumnezeu l-a întors pe calea cea bună, după ce a fost „un om al păcatului”.
„Ați avut noroc”
Comisarul mărturisește. Umbla în „anturaje dubioase” cât era milițian în comunism. „Am lucrat pe Lipscani, Covaci, unde erau șmenari de șmenari, în anii 80. Dacă nu erai șmecher te făceau la orice oră. Dar m-a ajutat Dumnezeu să nu fiu bătut, înjunghiat…”, vrea să arate polițistul calea cea dreaptă. De la masa condamnaților se aude: „Ați avut noroc!”. „A mai venit cineva care predica și mi-a spus că Dumnezeu are un plan cu mine, că de aia mă ține aici. Păi, dacă are un plan să mă țină aici vreo 20 de ani… Ce mai fac eu la 40-50 de ani?”, spune deținutul, stârnind zâmbete. „N-aveți dreptate”, intervie polițistul creștin. „Cu toți are Dumnezeu un plan!”. Spiritele se așează totuși treptat, explicațiile rămân încă în aer și comisarul încheie discursul.
Final de slujbă
Întâlnirea se apropie de final. Au loc și două cântări, cu versuri religioase care pe cei mai tineri îi fac să zâmbească. „Nu suntem cântăreți…”, vine o scuză din partea comisarului Ivașcu.
Mai sunt totuși câteva lucruri de făcut. Fratele Ghiță, un alt misionar, de exemplu, ține să sublinieze, cu glas aprins, cât de mult trebuie să-L iubești pe Dumnezeu. Apoi consilierul Tomiță trebuie să răspundă la întrebarea: „Cum ne pocăim?”. E simplu, lasă să se înțeleagă predicatorul. Oricare dintre deținuți poate ieși în față, poate să îngenuncheze și să-L accepte pe Iisus. Azi ascultătorii preferă totuși să sară peste partea asta, deși unul dintre condamnați pare a fi convins.
Omul spune că L-a auzit la un moment dat pe Dumnezeu vorbindu-i în vis. Că i-ar fi zis să nu mai scrie prostii într-un caiet, mai bine să copieze ce scrie în Biblie, cuvânt cu cuvânt.
„Dumnezeu să vă binecuvinteze”, are consilierul spiritual Tomiță ultimul cuvânt. O rugăciune care îndeamnă la pocăință pecetluiește totul. Se scot, dintr-o plasă, câteva copii din „Noul Testament” ce încep să circule, rapid, prin toată încăperea. Apoi vizitatorii pleacă.
Peste câteva minute, în urma lor, printre obiectele fabricate la orele de „hobby” de condamnați – o casă mică din lemn, niște coșulețe sau un om de zăpadă din hârtie – un deținut deschide un geam și aprinde o țigară.
LA SECŢIE, CU BIBLIA
Cum s-a pocăit un polițist amator de materialism dialectic
„A fost o întâlnire frumoasă, în care deținuții au fost ascultători”, e de părere, după întâlnirea din penitenciar, Costel Ivașcu. Evident, au avut oamenii „niște întrebări”. „Dar eu zic a fost o întâlnire binecuvântată”, insistă comisarul pocăit.
De fapt, dacă e să se gândească bine, cam așa e de fiecare dată când pe la penitenciar află pușcăriașii că sunt și polițiști printre misionari. Se naște mai mereu ceva între „un fel de respect” și o oarecare ură. „Unii în adâncul sufletului se gândesc: «Ooo, cred că am fost arestat de un comisar și-l urăsc pe ăsta», așa, între ghilimele. Dar întotdeauna încerc să le arăt că și eu am fost nu deținut, dar am călcat grav în păcat și Dumnezeu m-a reabilitat”, zice Ivașcu. Ca să exemplifice plastic, găsește o comparație cu lepidopterele: „Eram o omidă, dar Dumnezeu m-a făcut fluture”. Comisarului Ivașcu pare că-i plac mult expresiile astea. Spune că așa a fost el mereu, „o fire meditativă”.
„La oraș am început să trăiesc altfel”
Copil de la țară, „înnebunit să vadă Calea Lactee”, primul din cinci frați, polițistului creștin Ivașcu i-a luat ceva timp până „să se întoarcă la credință”. A fost „un visător” – „Am scris și poezie”. Dar care „paradoxal, a devenit milițian”. Mulți îl întreabă ce l-au întrebat și pușcăriașii, cum de se potrivesc toate astea. Pentru Ivașcu e simplu: „Îmi place să fac ceea ce fac acum”.
Bunicul său era dascăl la biserică. Dar nu făcea mare lucru, mărturisește comisarul. Se ducea, mătura prin biserică, zicea un „Aleluia” și gata. Așa că Dumnezeu nu a venit pe urmele comisarului prin familie, ca să zică așa. Ci după o viață zbuciumată trăită ani de zile, „la oraș”.
„La oraș am început să trăiesc altfel”, povestește comisarul. „Am dat examen la Câmpina, acolo m-am întâlnit cu materialismul dialectic. Mi-a plăcut enorm! Citeam orice. Am devenit secretar de partid, secretar de UTC. Apoi am fost repartizat la București, la Secția 10, o secție rea, cu renumitele străzi Covaci și Lipscani și a fost și mai urât, că m-am adâncit și mai mult în șmecherie. Trebuia să am metode ca ale lor. Cunoșteam jargoane și argouri specifice. La miliție era cu bastonul pe atunci. Eu nu mint cu nimic. Rar de tot am avut ocazia să lovesc în cineva. Foarte rar. Dar m-am întâlnit cu viața asta, cu alcoolul, imoralitatea, femeile…”, zice Costel Ivașcu. Avea o garsonieră, zice, unde invita mereu alte și alte fete. „Și în inima mea se făcea un gol din ce în ce mai mare”, zice Costel Ivașcu.
„Băi, ăla care stai în bancă…”
A trăit așa, notând prin jurnale că nu-l mulțumea viața asta, până prin 1992. „Atunci am avut revelația”, spune comisarul. A intrat într-o adunare creștină, pastorul vorbea și a auzit ceva de genul: «Băi, ăla care stai în bancă. Cât îl mai ții pe Iisus între cer și pământ? ».
„Și m-am uitat în stânga, în dreapta și mi-am dat seama că vorbește inima mea. Dar a zis pastorul: «cine vrea să se întoarcă la Dumnezeu? ». Și era o voce care spunea: «Tu ești polițist, ce cauți aici? Du-te în banca ta». Totuși am lăsat totul la o parte, m-am dus în față, am îngenunchiat și am simțit tot! Săream efectiv într-un picior, am dat totul la o parte. Atunci a început viața mea adevărată, am început să fac bine la oameni, să-i înțeleg. A fost o schimbare radicală”, susține polițistul creștin.
Biblia și dinozaurii
De atunci, când mai are o investigație le mai vorbește infractorilor despre Biblie. Unii i-au mulțumit. Dar ziceau „Uite, o să mă arestezi acuma!”. Au fost mulți care i-au spus „sectantul” sau „fratele”, cumva cu răutate. Ivașcu pare să nu fie interesat de toate astea. Zice că, la birou, e „recunoscut pentru onestitate”. „Că îmi mai spunea șeful să răspund la telefon și să spun că nu e la birou, dar eu nu puteam să mint”, spune polițistul.
Se împacă bine munca asta, deseori dură, cu credința, milostenia creștinească? Ivașcu zice că a început să aibă ceea ce el numește „fler de credincios”. Și că nu, nu-l apucă uneori accese de milă să elibereze vreun păcătos, că legea-i lege. „Pot să fac legături cu cei pe care îi anchetez. Le zâmbesc, iar pe cei care sunt împotriva a ceea ce le spun îi las în pace. Nu am folosit niciodată forța vorbirii. Dar nu pot să dau drumul unui infractor, n-am cum. Un infractor trebuie să suporte legile. Nu am fost niciodată tentat să-i dau drumul. Ci să-l îmbărbătez, mă gândeam cum să-l ajut”, zice polițistul.
De fapt, sugerează că Biblia însăși, după care el își ghidează viața, nu l-ar lăsa să treacă cu vederea când cineva face rău. Acolo e litera de lege, din câte spune. Deși, unele aspecte ar putea fi supuse măcar unei dezbateri sumare. De exemplu, Costel Ivașcu lasă să se înțeleagă că nu crede în existența dinozaurilor, pentru că nu scrie nimic de ei în „Cartea Sfântă”. „Subiectiv vorbind, nu cred. În Biblie scrie despre animale mari, enorme, dar nu știu. Acolo e altă fază…”.
.
Activitate. Puşcăriaşii se adună în jurul Bibliei, când vin misionarii
FOTO: Vlad Stănescu
OPINII DIN CELULĂ
„N-are ce să ne înveţe pe noi un poliţist”
Deținuții au privit cu oarecare reținere gestul creștinesc al polițistului Ivașcu. Deși, spun ei, slujbele și cărțile religioase îi mai ajută să-și aline pedepsele. Iancu Marian are 33 de ani și a luat zece pedeapsă pentru trafic de droguri. Mai are vreo trei de tras. E pentru prima oară la o ședință de pocăință, a fost și el curios. Zice că, în mare, „i s-a părut OK”.
„Am văzut lumea care a fost, că până acuma n-am fost scos, mai ales la cursuri d-astea de evanghelie. Eu sunt aici la club și e o activitate care mă ajută la dosar. Dar mă mai și interesează. Ești altfel, te simți altfel după asta”, zice bărbatul.
A fost totuși un moment când s-a simțit „aiurea”, adaugă. Când a văzut că a venit un polițist să-i vorbească despre Dumnezeu. „Pentru că e aiurea el ca polițist să fie pocăit. Pentru că și ei, la rândul lor, bate lume, forțează lume ca să recunoască anumite fapte sau ce are de făcut dânșii”, spune deținutul.
Dacă e să fie totuși obiectiv, „depinde și cu polițiștii ăștia”. „Că e alții care își face treaba corect, alții care nu-și face treaba corect”, explică Marian.
Credincios, „în sinea mea, ca om”
Constantin Tudorache, 52 de ani, e închis pentru o faptă pe care el nici măcar nu o consideră infracțiune. „Complice la o tentativă de înșelăciune pe care n-am comis-o. Un anumit individ mi-a dat două copii xerox la două contracte de vânzare-cumpărare și, după ce a zis el, justiția din România m-a arestat șapte ani. Eram om de afaceri afară. Mi-a dat șapte ani. Incorect”, susține pușcăriașul.
Despre slujba care tocmai s-a încheiat, zice atât: „A fost benefic pentru cei care mai mult sau mai puțin cred sau nu cred”. El unul e credinicios. „Dar în sinea mea, ca om”, spune.
A avut și el o tresărire când a văzut un polițist propovăduind. Și-a format, scurt, și o părere despre el. „Eu cred că a greșit prea mult și a găsit un refugiu în credință. Asta este ideea. A zis: Unde să mă duc, ca să nu fiu văzut de anumiți indivizi pe care i-am arestat, pe care i-am bătut? Undeva în credință. Cred că ideea lui a fost: Merg pe mâna Lui Dumnezeu, că am greșit până acum”, zice Constantin. Apoi adaugă, serios: „N-are ce să ne învețe pe noi un polițist”.
„M-am spălat de sânge”
Gheorghe Leurzeanu e ceva mai rezervat. Susține că lui i-a vorbit Dumnezeu, că doar de aia se află aici. De asta s-a și ridicat în picioare în fața predicatorilor și le-a explicat cum s-a „spălat de sânge”. E închis pentru omor, dar e de părere că s-a mântuit.
„Eu practic cârcoteam în privința credinței. Problema e că din întâmplare și la necaz m-am gândit la drăguțul Dumnezeu, să mă ajute și pe mine cu salvarea mea. Încet-încet, ușor-ușor, venea de la sine, a început să-mi răspundă cu semne. În vis mi-a apărut sau chiar îmi vorbea!Atunci când aproape să mă trezesc îmi spunea o voce câte ceva”, spune pușcăriașul. A rămas impresionat. A zis că i s-a părut, inițial. Ba chiar s-a gândit că e nebun. Dar acum e convins: „Prezența Lui a venit în sufletul meu. M-am rugat mult mai mult, am început să postesc, să caut din Biblie, din Noul Testament legile care sunt acolo. M-am lăsat de fumat, m-am lăsat de toate relele. Nu mai urăsc, nu mai judec pe nimeni, pentru că nu e bine. Am văzut că e rău”, mărturisește Constantin.
Despre polițistul cu mesaj de la Dumnezeu, el are o părere mai puțin radicală decât colegii săi mai sceptici. E loc de credință și în munca lui, spune. „Dumnezeu cu partea Lui, legea, codul penal sau ce mai este, cu partea lor”.
„Cineva mi-a spus că Dumnezeu are un plan, de aia mă ţine aici. Dacă are un plan să stau vreo 20 de ani, ce mai fac eu?“
Deţinut, participant la întâlniri religioase
500
de lucrători de la Interne
fac parte din Asociaţia Poliţiştilor Creştini
RUGĂCIUNEA DUPĂ GRATII
„Importantă e recuperarea omului”
Participarea la activităţi ca întâlnirile religioase aduc puncte pentru „bună purtare” deţinuţilor care speră la eliberare condiţionată. Reprezentanţii penitenciarului insistă însă că nu e vorba de un gest făcut „din complezenţă”. În ultimii ani, o serie de deţinuţi cu renume ar fi luat „Calea Domnului”.
De exemplu, Alexandru Ilie, cunoscut mai degrabă drept interlopul Sandu Geamănu’, s-a „pocăit” în urmă cu doi ani. A început să predice prin penitenciar şi, afară, şi-a pus la dispoziţia enoriaşilor baptişti casa pentru a fi oficiate slujbe.
Johana Popescu, educatoare la Penitenciarul Rahova, spune că religia printre deţinuţi e o activitate destul de populară. În special printre cei singuri, pe care nu-i mai vizitează familia.
Preotul ortodox Paul Muşescu, de la capela din curtea penitenciarului, spune că aici, după gratii, diferenţele dintre culte pălesc în faţa speranţei că puşcăriaşii vor fi cumva reabilitaţi. „Vin şi la mine, se duc şi la ei ( culte protestante – n.r.). Cred că fiecare, în felul nostru, putem să contribuim la integrarea lor în societate. Importantă e recuperarea omului şi reintegrarea lui. Că vin şi îi ajută ar trebui să primeze în faţa diferenţelor cultice dintre noi. N-au existat cazuri de prozelitism”, spune preotul.
Partajează asta:
Credinciosii nu trebuie socotiti oameni buni
Într-unul din documentele Direcțiunii Generale a Securității Poporului Timișoara (DGSP) din noiembrie 1949 am găsit următoarea formulare:
„O greutate de care se izbește munca în acest domeniu (referire la domeniul informativ) constă în faptul că lucrează în acest resort și tov. care ei înșiși nu au lichidat propriile lor prejudecăți religioase. Chiar dacă nu se ajunge la descoperirea tov în cauză / la D.R.S.P. Cluj, tov. de la S.J.S.P. Făgăraș – citat de Slt. Lărăoanu de la D.R.S.P. Brașov – etc. / nu luptă cu destulă hotărâre, (împotriva religiei și a convingerilor religioase), socotind că credincioșii sunt oameni buni”
ACNSAS, fond Documentar 1945-1950
Consider că din punct de vedere al cercetătorului și al celui care caută să înțeleagă regimul comunist, această formulare este relevantă datorită presupoziției de la care se pleacă în document. Aceea că toți credincioșii sunt răi, fapt care explică și modul de relaționare a instituției Securității cu Biserica. Cu toate acestea existau și persoane, după cum se amintește și în text care aveau o altă gândire decât cea a regimul ateist, gândire care se urmărea a fi impusă cadrelor din aparatul de partid și de stat precum și oamenilor simplii la nivelul societății.
Partajează asta:
Knox, John (1505-1572)
John Knox, Scotland’s best-known reformer
Four hundred years after the birth of the reformer John Calvin, Geneva, Switzerland seeks to honor her famous theologian by holding a competition for a monument to recognize the reformers. As a result, John Knox, another reformer, will be honored. Seventy-two entries are considered from around the world. The winning design is submitted by the Swiss architects Charles Dubois, Alphonse Laverrière, Eugène Monod, and Jean Taillens.
Two French sculptors execute the work at the University of Geneva, founded centuries before by Calvin. Beside Knox’s figure the artists engrave words frequently attributed to him: “Un homme avec Dieu est toujours dans la majorite”—A man with God is always in the majority.
John Knox appears on the wall because he was a prominent Calvinist, the reformer of Scotland, and founder of its Presbyterian church.
Knox first came to notice as a companion of the martyred reformer, George Wishart, who was burned at the stake by Scotland’s corrupt Cardinal Beaton. In revenge, some Scots nobles murdered Beaton. These men pressured Knox to become their chaplain. When the murderers were captured, Knox was captured too, and was enslaved in the French galleys. He almost died during his stint at the oar, but survived to study with Calvin in Geneva and to pastor Scottish exiles.
Later he served in the Church of England and eventually returned to Scotland, where he preached vehemently against the corrupt religious and political establishment. Often it seemed he stood alone, and fickle public opinion was by turns for him and against him.
His stern and unyielding nature and often harsh words did not create an endearing image. Nonetheless, this champion of reformed Christianity triumphed over all opposition and left an indelible stamp on the church of his native land. Words more appropriate than those on the Swiss monument can hardly have been chosen.
—Dan Graves
Dig a Little Deeper
- “A man with God is always in the majority. John Knox.”New York Timeshttp://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9B0DE7DB133FF936A15753C1A961948260 .
- Andrews, Robert. Concise Columbia Dictionary of Quotations. Columbia University Press, 1989.
- Boreham, F. W. “John Knox’s Text” in Life Verses, vol 1. Grand Rapids, Michigan: Kregel, 1995.
- Federer, William Joseph. America’s God and Country; Encyclopedia of Quotations. Amerisearch, Inc. 1996. p. 356.
- “John Knox” and “David Beaton” in The Catholic Encyclopedia. New York: Robert Appleton, 1914.
- “John Knox, the Reformer of Scotland.” http://www.prca.org/books/portraits/knox2.htm
- Knox, John. The History of the Reformation of Religion within the Realm of Scotland; edited for popular use by C. J. Guthrie. London: A. and C. Black, 1905.
- MacGregor, Geddes. The thundering Scot; a portrait of John Knox. Philadelphia, Westminster Press, 1957.
- “Reformation Wall.” Wikipedia. http://en.wikipedia.org/wiki/Reformation_Wall
- Reid, William Stanford. Trumpeter of God; a biography of John Knox. New York, Scribner, 1974.
- Scots Confession; A. D. 1560 – John Knox. http://www.creeds.net/Scots/scots.htm.
- Whitley, Elizabeth. Plain Mr. Knox. London: Skeffington, 1960.
Partajează asta:
O nouă lege în Ungaria – doar 14 biserici recunoscute oficial
Parlamentul din Ungaria a votat legea recunoașterii bisericilor în urma căreia mai sunt recunoscute oficial doar 14 biserici din cele peste 100 funcționale. Legea a fost deja criticată de organizațiile internaționale pentru apărarea libertății religioase.
Lege a trecut săptămâna aceasta prin parlamentul de la Budapesta cu 254 de voturi pentru și 43 împotrivă. Prin lege au fost recunoscute 14 biserici și comunități religioase, în timp ce alte denominațiuni vor trebui să obțină un vot parlamentar cu o majoritate de două treimi pentru a fi recunoscute ca biserici sau comunități religioase. Între bisericile recunoscute se numără: bisericile catolică, reformată, luterană, ortodoxă, comunitatea iudaică, bisericile baptistă, adventistă, penticostală, unitariană. Peste jumătate din populația Ungariei se declară de religie romano-catolică.
Conform noii legi, pentru ca o adunare de credincioși să se constituie într-o biserică este nevoie să își declare credința și activitățile religioase și să prezinte dovada a 20 de ani de activitate și funcționare conform structurii și regulamentelor interioare. Chiar înaintea votului final a mai fost depus un amendament conform căruia nu mai este necesar numărul minim de membri de 1000 de persoane.
Limitarea de 20 de ani implică faptul că bisericile care au funcționat în vremea comunismului trec testul, în timp ce bisericile formate după căderea dictaturii comuniste nu reușesc acest lucru. Printre comunitățile religioase rămase în afara recunoașterii legii sunt creștinii metodiști, budiștii sau musulmanii. Reprezentanții acestor comunități și-au exprimat uimirea față de noua lege și au declarat că vor depunde cereri pentru recunoaștere.
Liderul Bisericii Metodiste din Ungaria Istvan Csernak a declarat pentru agenția MTI că organizația pe care o conduce, și care are de fapt o vechime de 100 de ani, a primit ca pe un șoc știrea. Metodiștii au anunțat că vor depune cerere pentru reanalizarea situației lor și au spus că au deja sprijinul ministerului de justiție. O altă biserică de-listată este cea a Nazarinenilor. În Ungaria aceștia au înființat prima biserică în 1999 și au 87 de membri și alți 60 de participanți. Liderul comunității islamice Zoltan Bolek a afirmat că a primit cu dezamăgire știrea. Și islamiștii au sprijinul guvernului pentru a face o cerere în vederea obținerii statutului de biserică. De asemenea liderul budist Zsolt Balog a declarat că organizația sa este complet compatibilă cu cerințele și că va face un demers pentru recunoașterea drepturilor.
Opoziția socialistă a numit ziua de luni „o zi de jale în istoria bisericii” afirmând că votul nu s-a ridicat la înălțimea standardelor de conștiință și libertate religioasă. Reprezentanți ai organizațiilor pentru libertate religioasă și experți în domeniu au denunțat legea ca fiind discriminatorie pe criterii de mărime și semnificație istorică. Legea votată „va reprezenta un serios pas înapoi în libertatea religioasă din Ungaria”, a comunicat Institute on Religion & Public Policy. „Încercările de „reglementare” a religiei sunt pur și simplu incompatibile cu o societate liberă și democratică” a spus Dwayne Leslie, secretarul general al International Religious Liberty Association. „Grupările de credincioși mai mici sau mai noi, care nu aparțin tradiției religioase dominante, rămân fără un statut legal și fără o „voce” prin care să protesteze față de tratamentul la care sunt supuse”, a declarat John Graz, secretarul general al International Religious Liberty Organization. „S-a demonstrat iar și iar, în multe locuri, că încercările de a reglementa religia duc aproape invariabil la dicriminare.”
Cea mai recentă lege de recunoaștere a bisericilor din Ungaria a fost dată în 1990. Actuala legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012. Dincolo de critici, ea este apreciată însă pentru că face curățenie între organizațiile care pretind că sunt biserici și sunt doar paravane pentru afaceri sau pentru scutiri de taxe. Legea va recunoaște doar bisericile care au activitate religioasă efectivă și nu cele care desfășoară activități de management, lobby, servicii psihologice sau parapsihologice, medicale sau de altă natură nereligioasă.
Partajează asta:
Baptistii – O identitate in devenire
Volumul de fata, al Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu, Președintele Cultului Creștin Baptist din România și Decanul Facultății de Teologie Baptistă din București, Universitatea din București, reprezinta o colectie de mai multe lucrări prezentate cu diferite ocazii in Romania si in strainatate. Identitatea baptistilor nu este usor de definit deoarece exista o diversitate care rezulta din convingerile teologice ale baptistilor. Desi exista puncte comune, contextul local ofera atat o nuanta specifica, dar si o evoluție aparte de-a lungul timpului.
Pentru baptisti problema identitatii intr-o lume moderna ramane o preocupare permanenta. Asa cum afirma reformatorul Calvin, Biserica este reformata si in continua nevoie de reforma.
http://www.editurauniversitara.ro/carte/baptistii–o-identitate-in-devenire–i1000
Cartea prezintă, pe parcursul celor 14 capitole elemente specifice ale identității baptiste din România. De exemplu, autorul pledează pentru afirmarea principiilor și a identității baptiste într-un mod lipsit de echivoc și ambiguitate.
Consider că trebuie şi se pot face paşi înainte spre îmbunătăţirea relaţiilor interconfesionale, dar nu prin renunţarea la identitate, ci prin afirmarea acelor aspecte care creează sentimentul de comfort şi continuitate în care putem să acceptăm persoana care se închină aceluiaşi Dumnezeu, dar într-un mod specific confesiunii sale. Neafirmarea propriilor convingeri, atitudine atât de la modă astăzi, nu poate să ducă decât la o necunoaştere a propriilor rădăcini şi implicit la o criză de identitate. Folosirea ambiguităţii în exprimare cu scopul de a împăca toate părţile nu este nici ea satisfăcătoare deoarece ridică o seamă de întrebări cu privire la propria identitate pe care le lasă în final neadresate.
http://teologeanu.wordpress.com/2011/07/15/baptistii-o-identitate-in-devenire/
Partajează asta:
Religia este importantă pentru 7 din 10 locuitori ai lumii
Şapte din 10 oameni din lume declară că sunt adepţii unei religii şi mulţi dintre aceştia afirmă că religia joacă un rol major în viaţa lor. Numărul celor ce afirmă importanţa religiei la nivel personal este mai mare în ţările cu populaţie majoritar musulmană decât în cele cu populaţie majoritar creştină.
Organizaţia Ipsos MORI a realizat un sondaj la care au participat 18.473 de persoane adulte din 24 de ţări ale lumii.
Sondajul a arătat că, în ţările cu populaţie majoritar musulmană, 94% dintre cei care sunt adepţi ai unei religii recunosc faptul că aceasta are un loc special în viaţa lor. Procentul este semnificativ mai mic în ţările cu populaţie majoritar creştină: 66%. Musulmanii sunt mult mai înclinaţi să creadă că religia lor este singura cale spre mântuire, eliberare sau Paradis, comparativ cu creştinii.
„Sondajul este un bun memento pentru mulţi vest europeni despre cât de mult contează religia – şi pentru faptul că este o forţă a binelui – în mare parte a lumii”, a declarat Ben Page, şef executiv la Ipsos MORI.
Aproape jumătate (48%) dintre respondenţii din cele 24 de ţări sunt de acord că religia asigură valorile comune şi bazele etice de care au nevoie diversele societăţi ale lumii pentru a se dezvolta în secolul al XXI-lea. Totuşi, procentele diferă în privinţa acestei opinii. Cei mai rezervaţi sunt suedezii, doar 19% dintre aceştia considerând că religia este utilă şi necesară pentru dezvoltarea societăţii. La polul opus se situează locuitorii Arabiei Saudite, 92% dintre respondenţii din această ţară considerând că dezvoltarea lumii depinde de valorile religioase.
Procente de peste 50% în favoarea importanţei religiei pentru înflorirea societăţii umane s-au înregistrat în Mexic (51%), Rusia (59%), Coreea de Sud (62%), SUA (65%), Africa de Sud (67%), Brazilia (67%), India (69%) şi Indonezia (91%).
O treime dintre persoanele care au aderat la o anumită religie sau credinţă spun că religia este factorul care le motivează să facă acte de caritate, oferind timpul sau banii lor pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. În schimb, pentru 52% dintre respondenţi religia nu este neapărat o forţă motivatoare a actelor de caritate.
„Acest sondaj arată cât de mult contează religia şi că nicio analiză a lumii contemporane, politică sau socială, nu este completă fără înţelegerea relaţiei dintre credinţă şi globalizare. (…) Dialogul şi acţiunile interreligioase sunt mai mult decât un subiect interesant, dar minor, periferic, sunt însăşi esenţa, elementul central pentru crearea unei armonii şi coeziuni sociale mai mare”, a declarat fostul premier britanic Tony Blair.
(Foto: worriedlebanese.wordpress.com)
Partajează asta:
În Germania există 30 de biserici de autostradă
Pe drumul spre biserică nu e nicio limită de viteză. Nu e o metaforă, e realitatea pe care o cunosc şoferii germani care participă la slujbele unui lăcaş de cult special: Biserica de pe Autostradă.
Biserica sf Christopher este doar una dintre cele 30 de biserici de autostradă recunoscute oficial pe teritoriul Germaniei. Deşi cele mai multe astfel de biserici sunt protestante sau catolice, ele primesc credincioşi de toate credinţele.
„Avem nevoie de pauză pentru corpurile noastre, de oprire pentru maşinile noastre, dar pentru suflet nu avem nicio odihnă pentru sufletele noastre,” a declarat Guenther Lehner, reprezentant al Bruderhilfe Academy, organizaţia care ajută la coordonarea bisericilor de autostradă din Germania.
Odihna pentru suflet pare să fie elementul cheie care îi atrage pe credincioşi la aceste biserici. O confirmă şi medicul Juerg, un medic oprit în biserică pentru o rugăciune scurtă. El a explicat pentru BBC că „viaţa este prea rapidă,” şi că doreşte „să simtă liniştea din nou”, de aceea se opreşte la biserica de pe autostradă.
Partajează asta:
Creştinismul între martiraj şi vedetism (1)
Creștinismul contemporan este diferit de ceea ce a însemnat creştinismul primar, datorită multor modificări suferite de-a lungul celor aproape două milenii de istorie. Din ce a fost în ceea ce a ajuns nu este greu de realizat.
Creștinismul a apărut iniţial ca o „sectă” în sânul iudaismului. Gamaliel asocia lucrarea apostolilor de vestire a Domnului Isus cu alte tentative de scindare din trecut (Faptele Apostolilor 5:34-39). Apoi s-a dezvoltat şi răspândit ajungând în zilele noastre una din cele mai mari religii ale lumii. Dar în timpul acesta a trecut prin multe persecuţii şi mulţi credincioşi au suferit moarte de martir.
Partajează asta:
Simpozionul Internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus – „Condamnarea comunismului – între justiție și istorie”
- Colonel (r) Alexandru MAZILU (Fundaţia Culturală „Negru Vodă”, Făgăraş) – Acţiuni militare organizate şi desfăşurate de Securitate pentru Anihilarea rezistenţei armate a grupării „Ogoranu” în Ţara Făgăraşului
- Ioan CIUPEA, Florentin OLTEANU (Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului) – Elita intelectuală făgărăşană în anii instalării regimului comunist
- Dr. Mariana S. ŢĂRANU (Academia de Transporturi, Informatică şi Telecomunicaţii, Republica Moldova) – Activitatea organizaţiei antisovietice „Maidahonda” din Basarabia (1940-1941)
- Prof. col. Horaţiu MĂNDĂŞESCU (Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti) – Practici de anchetă şi tortură folosite de organele judiciare represive în perioada comunismului
- Cercet. Alina URS (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) – Rezistenţa din munţi şi agentura informativă (1952-1953)
- Conf. univ. dr. Sorin LAVRIC (Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti) – Partizanii din Bucovina: Vasile Motrescu şi Gavril Vatamaniuc
15.00 – 17.00 Comunicări
- Prof. univ. dr. Ion S. ZAINEA (Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea din Oradea) – Creaţia literară ca formă de rezistenţă. Cazuri semnalate de cenzură (1966-1971)
- Cercet. Dumitru LĂCĂTUŞU (Institutul Român de Istorie Recentă; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) – Generalul Gheorghe Avramescu
Istorie Evanghelica 