Arhive etichetă: apariții editoriale

Apariții editoriale (19) Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător


Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător

Povestea fascinanta a dosarului de urmărire informativa de securitate al lui Gabriel Liiceanu și a întâlnirii fata în fata cu principalului turnător din acesta. O cartea despre paranoia regimului comunist și despre adaptarea turnătorilor la capitalismul de după.

În ziua aceea telefonul a sunat lung la secretariatul editurii. Secretara, care tocmai umplea doua cești de cafea din cafetiera pusa pe pervazul ferestrei cu priveliște spre soclul unde fusese cândva statuia lui Lenin, a trebuit sa traverseze camera sa ocolească biroul.

 – Humanitas! a raspuns, multumita ca aiunsese la telefon la timp.

Un domn, actionar la „S.C. Humanitas S.A.”, voia sa-si vanda. actiunile. Cum trebuia sa procedeze? Secretara mi-a transmis după o vreme mesajul.

Telefonul primit la editura m-a trezit dintr-o torpoare în care ma complăceam de câțiva ani buni. Mai precis, din 2006, de când avusesem prima oara în fata propriul meu „dosar de urmărire informativa”, deschis în 1971 și depozitat vreme de peste trei decenii în Arhivele Securității. Si atunci aflasem. Dumnezeule! mi-am zis. Au trecut peste doua decenii de când cel mai activ, după cum rezulta din Dosar, dintre turnătorii mei din anii 70 devenise, în 1991, acționar la Humanitas. La societatea comerciala care luase naștere la inițiativa mea! Cum se ajunsese aici?

 „Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusa pe masa de disecție a Securității n-ar trebui sa tacă. Fiecare bucățică din această experiență satanică, oricât de mărunta ar fi ea, ar trebui adusă în conștiința celorlalți, împreună cu cei care, pierzându-și calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putință.“ – Gabriel LIICEANU

Click AICI pentru a citi mai multe pagini din carte

Revista Artă și Credință s-a lansat în mediul on-line


Vincent Van Gogh - Pictorul în drumul său către muncă (wikipedia)

Vincent Van Gogh – Pictorul în drumul său către muncă (wikipedia)

Revista Arta și Credință își propune sa aducă în atenția cititorilor subiecte din sfera artistică și religioasă, de interes, aceasta fiind deschisă colaborării cu acele persoane care iubesc arta, cultura dar și scrisul.

Revista ARTA ȘI CREDINȚĂ poate fi accesată la adresa http://revistaartasicredinta.ro/

Apariții editoriale (17) Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum


Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum coperta 1

 

Istoria se scrie acum este a 8-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. În paginile sale cititorii vor găsi povestiri inspirate din cazuri reale,  schițe biografice cu nume celebre și răspunsurile unor vedete din Romania referitoare la o întrebare extrem de importanta. Cartea cuprinde și o povestire scrisa în 1996.

Cele mai cunoscute cărți publicate de Cătălin Dupu până acum sunt: “Dragoste crucificată”, “De ce bat clopotele de Crăciun” – aceasta fiind și comanda din partea Ministerului Educație și Cercetării, și “Cine știe ce aduc zorile?”  Lucrarea “Istoria se scrie acum” se poate comanda la birouapv@yahoo.com

http://evenimentcrestin.blogspot.ro/

Apariții editoriale (13) Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente


Semnalez în cadrul acestui articol apariția unui volum de documente consistent și important privind persecuția neoprotestanților în timpul regimului Antonescu. Voi revenii cu detalii despre autor și geneza acestor volume care din lipsa finanțării au fost restrânse la un singur volum.

Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Cuvant inainte de Alexandru Florian
Volum aparut in coeditare cu editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”
 In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.

“Volumul reuneşte cele mai importante documente referitoare la politica statutului roman faţă de confesiunile neoprotestante în anii 1940-1944. Sunt analizate cele trei grupuri neo- protestante prezente atunci în Romania: baptiştii, adventiștii de ziua a șaptea și creștinii după Evanghelie. Față de aceste denominațiuni, care numărau împreună aproximativ 100.000 de membri, marea majoritate de etnie romană, guvernul Antonescu a dezvoltat o politică specială, ce a culminat cu interzicerea lor. Începând cu septembrie 1940, credincioșii care aparțineau de aceste Biserici au fost supuşi la numeroase măsuri discriminatorii, acestea transformându-se în scurt timp într-o prigoană confesională fără precedent în istoria modernă a României. Documentelor li se adaugă legislația în domeniu, publicată în Monitorul Oficial. Prin felul în care este organizată, culegerea se adresează cercetători lor, dar și tuturor celor interesați de istoria României în anii celui de-al doilea război mondial.” (editorii)

Viorel Achim este cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, Bucureşti. De acelaşi autor: România şi Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice şi comparative (coord., 2004), Minorităţile etnice în România în secolul al XIX-lea (coord., 2010), Identity Projects and Processes in the Romanian Space, 19th-20th Centuries (ed., 2010).

http://www.agentiadecarte.ro/2013/06/%E2%80%9Cpolitica-regimului-antonescu-fata-de-cultele-neoprotestante-documente%E2%80%9D/

Volumul de 936 de pagini a apărut de curând la Editura Polirom din Iasi și poate fi achizitionat de pe http://www.librariaonline.ro/ la prețul de 44,96 RON.

Apariții editoriale (12) Cătălin Dupu, Cine știe ce aduc zorile?


Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorile

„Cine știe ce aduc zorile?” este a 7-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. Ea cuprinde 33 de povestiri și istorii adevărate. Lucrarea a apărut la Editura “Cetare”, Deva. Pana acum autorul a mai publicat: Povestiri din zăpadă, Întâmplări din anul 2000, Amintiri din copilăria vedetelor, Dragoste Crucificată, E-mail-uri către Paradis și De ce bat clopotele de Crăciun (două ediții). Cătălin Dupu a debutat în anul 1999 cu „Povestiri din zăpadă”, eveniment reflectat și de ziarul „Ziua”.

http://evenimentcrestin.blogspot.ro

Apariții editoriale (11) Cătălin Dupu, Dragoste Crucificată


Cătălin Dupu, Dragoste crucificată

DRAGOSTE CRUCIFICATĂ este o lucrare document, 100 pagini, 70 de personaje, piesa de teatru prezintă ultimile 9 zile din viața lui Isus Hristos. Impresionanta piesa se poate juca și pe tablouri, gen Floriile, Răstignirea, Învierea  Ea a fost deja montată în mai multe instituții și biserici în formula prezentată mai sus, cea a tablourilor.

Prețul de achiziție – 15 Ron.

http://evenimentcrestin.blogspot.ro/2013/04/cartea-dragoste-crucificata.html

Apariții editoriale (8) – Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)


După o muncă susținută, completări și revizuiri sunt bucuros să anunț publicarea tezei mele de doctorat având ca subiect relația Biserică-stat în România comunistă.

Voi revenii cu detalii referitoare la problemele abordate pe parcursul celor 7 capitole, structura cărții și data lansării.

Vezi cuprinsul cărții AICI

Cei interesați o pot comanda de pe site-ul Editurii Cetatea de Scaun dând click pe copertă.

Mulțumesc pe această cale tuturor celor care într-un fel sau altul au contribuit la apariția acestei cărți.

Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 - copertă față

Cuvânt înainte

În condițiile în care, la două decenii de la înlăturarea regimului comunist din România, încep să se audă glasuri care susțin că un sistem de tip comunist, bazat pe o așa-zisă interpretare „corectă” a textelor marxiste, ar fi alternativa viabilă la ceea ce se întâmplă astăzi în lume, istoricii au, mai mult ca oricând, datoria să reamintească tuturor ce a însemnat cu adevărat comunismul. Această rememorare trebuie făcută fără ură și părtinire, atât cât este omenește posibil, într-un spirit științific, pentru a fi credibilă,  şi pentru a le oferi tinerilor care nu au trăit în perioada neagră a comunismului mărturii despre ce a însemnat acesta şi cum a mutilat existența de fiecare zi a celor care au fost prinși în această paranteză a istoriei.

Marius Silveșan şi-a propus să reconstituie o perioadă foarte dificilă din istoria României, cea a anilor de început ai comunismului, din perspectiva evoluției bisericilor baptiste. Trebuie precizat de la început că e vorba de o istorie confesională, scrisă de un membru al comunității baptiste, dar în același timp, trebuie subliniat faptul că e o istorie scrisă cu obiectivitate științifică şi cu respectarea tuturor cerințelor deontologiei profesionale. Privirea dinlăuntru pe care Marius Silveșan o poate avea asupra subiectului abordat îi permite să înțeleagă mai bine fenomenele şi să le explice pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acestea. În același timp, formația sa de istoric, dobândită în cadrul Universităţii din Bucureşti, îl ajută să depășească uşor capcanele adeziunii la confesiunea din care face parte şi să-şi „facă meseria” în mod corect şi echilibrat.

De altfel, caracterul echilibrat este prima calitate pe care aş atribui-o acestei lucrări care a avut de tratat, printre altele, subiectul foarte delicat al raporturilor complexe dintre comunitatea baptistă şi autorităţile comuniste, inclusiv Securitatea. Aceste raporturi, așa cum rezultă din documentele analizate de Marius Silveşan, au fost adesea tensionate în condiţiile în care regimul comunist încerca, prin toate mijloacele, să promoveze ateismul şi îşi propunea, în ultimă instanţă, eradicarea religiei.

Aflăm deci din paginile prezentei cărţi, la origine teză de doctorat susţinută în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în primul rând care este specificul confesiunii baptiste printr-o serie de precizări foarte utile, în contextul în care identitatea acestei comunităţi nu este foarte bine cunoscută şi cu atât mai puţin înţeleasă de către majoritatea românilor.

Apoi, Marius Silveşan ne arată care erau mijloacele prin care, îmbinând presiunile, hărţuielile administrative, reglementările juridice, represiunea, dar şi oferirea de aparente avantaje, autorităţile comuniste au încercat să controleze şi să diminueze activitatea comunităţilor baptiste din România. La acţiunile oficialităţilor răspunsurile comunităţii şi ale indivizilor au fost nuanţate, unele fiind de supunere faţă de autoritatea politică, aşa cum cele mai multe comunităţi creştine consideră că e necesar, pornind de la afirmaţia apostolului Pavel că orice putere este de la Dumnezeu. Altele au fost încercări de eludare a constrângerilor, prin opoziţie mai mult sau mai puţin deschisă (de exemplu, pastori care continuă să oficieze botezul, deşi comuniştii interziceau botezarea celor care nu proveneau din familii baptiste), sau prin interpretarea în interes propriu a unor regulamente (schimbarea numelui şcolii duminicale în ora biblică, ori fixarea nunţilor duminică după amiaza pentru a putea aduna totuşi comunitatea în momentul tradiţional, în condiţiile în care slujbele religioase trebuiau ţinute doar dimineaţa). În spiritul echilibrat de care tocmai vorbeam şi bazându-se pe lecturi extinse, din diverse domenii, autorul precizează că este vorba de hărţuieli şi tipuri de răspuns care nu au fost caracteristice doar baptiştilor, ci tuturor confesiunilor din România, inclusiv celei ortodoxe, care a fost, de asemenea, supusă unei presiuni constante din partea autorităţilor comuniste.

Partea cea mai interesantă a lucrării, şi cea care, probabil, va suscita cele mai multe reacţii, este cea în care Marius Silveşan analizează fenomenele de rezistenţă la represiunea comunistă, dar şi pe cele de cedare şi de colaborare, cu instituţiile statului comunist, între care un loc aparte îl ocupă Securitatea.

Comunitatea baptistă, ca şi celelalte confesiuni religioase din România, şi-a avut martirii săi, pastori sau simpli credincioşi, care au fost arestaţi, anchetaţi, torturaţi şi condamnaţi pentru credinţa lor. Exemplele selectate de autor din multele posibile sunt ilustrative pentru felul în care unii oameni au ştiut să-şi pună credinţa şi idealurile dincolo de siguranţa personală şi de confortul relativ al acceptării unui sistem totalitar.

Comunitatea baptistă şi-a avut însă, tot la fel ca şi alte confesiuni, delatorii, informatorii, colaboratorii Securităţii. Este vorba de un fenomen care a caracterizat întreaga societate românească, de care nicio biserică nu a reuşit să scape, aşa cum nu au reuşit nici celelalte structuri sau instituţii, şi acesta e un adevăr care trebuie spus răspicat. Dar afirmaţiile despre colaborarea unei persoane sau a alteia cu Securitatea trebuie să se bazeze întotdeauna pe documente cât se poate de clare, iar atunci când asemenea afirmaţii se fac într-o lucrare de istorie, trebuie prezentat contextul în care recrutarea a avut loc, precum şi consecinţele acesteia.

Este ceea ce face Marius Silveşan, care nu lansează acuze gratuite, nu se mulţumeşte să prezinte realităţile existenţei unor declaraţii de colaborare, ci analizează felul în care diferitele persoane au ajuns să semneze angajamentul, presiunile la care au fost supuse, ca şi efectele acceptării colaborării. Foarte importantă ni se pare precizarea faptului că semnarea unui angajament cu Securitatea nu a dus în mod absolut la furnizarea de informaţii realmente utile Securităţii, şi mai ales, nu a dus întotdeauna la afectarea altor persoane. Fără a încerca o „spălare” în bloc a celor care au devenit, dintr-un motiv sau altul, informatori ai Securităţii, autorul arată, aşa cum e şi corect, că mulţi dintre cei care au semnat în condiţii de presiune au încercat apoi să minimizeze colaborarea, oferind informații banale şi refuzând să implice şi alte persoane. În acelaşi timp însă, Marius Silveşan prezintă şi situaţii în care informatorii au venit de bună voie către Securitate şi s-au implicat activ în poliţia politică, facilitând prin delaţiuni acţiunile de reprimare îndreptate împotriva altora.

Concluziile lucrării sunt corecte şi formulate în acelaşi spirit echilibrat. Întemeindu-şi demersul pe o bogată documentaţie realizată în biblioteci, arhive, dar şi prin interviuri cu membrii comunităţii baptiste, Marius Silveşan a reuşit să deschidă, credem noi, o cale, către mai buna cunoaştere a unei comunităţi cu un rol însemnat în societatea românească. Lucrarea rezultată este un bun exemplu pentru felul în care istoria confesională poate şi trebuie să fie scrisă, si va suscita, sperăm, interesul nu doar al membrilor comunităţii baptiste, ci al unor largi categorii de cititori.

 Prof. univ. dr. Ecaterina Lung, Universitatea din București

Articole pe aceeași temă

CĂTĂLIN DUPU DESPRE CARTEA “BISERICILE CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎNTRE PERSECUȚIE, ACOMODARE ȘI REZISTENȚĂ (1948-1965)”

ACADEMICIAN DINU C. GIURESCU DESPRE LUCRAREA “BISERICILE CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎNTRE PERSECUȚIE, ACOMODARE ȘI REZISTENȚĂ (1948-1965)”

Decanul Facultății de Istorie, Prof. Univ. Dr. Adrian Cioroianu, despre lucrarea “Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)”

CUPRINSUL CĂRȚII “BISERICILE CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎNTRE PERSECUȚIE, ACOMODARE ȘI REZISTENȚĂ (1948-1965)”

Apariții editoriale (5) – Richard Crosssman (editor), The God that Failed (Zeul care a dat greș).


Din cadrul unui articol semnat de Vladimir Tismăneanu am aflat că a apărut la  Editura Humanitas, în colecția “Zeitgeist”, traducerea volumului “The God that Failed” (“Zeul care a dat gres”).

„O carte într-adevăr esențială în care poate fi citit unul din marile eseuri ale lui Arthur Koestler. Tot acolo, textul lui Ignazio Silone care îl citează pe Palmiro Togliatti: “Lupta finală se va da între comuniști și ex-comuniști”.  Cartea tratează problematica adeziunilor frenetice la religia politica comunistă.”

 Vladimir Tismăneanu consideră că tema cărții este una de mare actualitate care „merită discutată cu acuratețe și fără prejudecăți.”

Richard Crossman, Zeul care a dat gres

„O carte esenţială pentru înţelegerea fenomenologiei deşteptării din somnul dogmatic, din mirajul utopiei, din vraja religiei politice marxiste. De la Arthur Koestler şi Ignazio Silone la Richard Wright şi André Gide, autorii acestei cărţi decisive îşi privesc necruţător trecutul şi se întreabă: «Cum şi de ce am putut crede?» Dar mai ales este vorba de mecanismele trezirii, de agoniile rupturii cu un cosmos al certitudinilor în favoarea unei lumi a interogaţiilor libere. De fiecare dată cand predau ascensiunea şi căderea comunismului în veacul lagărelor de concentrare şi al ideologiilor pretins redemptive, această carte, o veritabilă gramatică a apostaziei, este bibliografie obligatorie.” (Vladimir TISMĂNEANU)

http://www.humanitas.ro

  Citeşte câteva pagini

Apariții editoriale (4) – Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990)


Semnalez celor interesați de istoria „neo-protestantismului la români” precum și de istoria comunismului românesc în ultima fază a acestuia (1965-1989), cartea istoricului și credinciosului Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990),

Cuvânt înainte de Virgil Achihai, Prefaţa de Alexandru Oşca, Editura Sitech, Craiova, 2012, 114 pag.

Lansarea cărții va avea loc la Conferinţa Naţională de Educaţie a Creştinilor după Evanghelie (BCER-UBCE) din 4-6 octombrie 2012, la Biserica Antiohia Bucureşti.

Istoricul Bogdan Emanuel Răduț a publicat o nouă carte despre cultele neoprotestante în spațiul românesc. După o primă carte intitulată Statul și Biserica în România comunistă. Între demnitate și compromis, carte care abordează în linii mari câteva din aspectele istoriei ecleziastice în perioada guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, autorul realizează în cadrul celei mai noi apariții editoriale, o privire retrospectivă a unei perioade zbuciumate și complexe din istoria evanghelicilor români; cea cuprinsă între anii 1965-1989. În ceea ce privește termenul de culte neoprotestante din titlu, cred că Emanuel Răduț l-a ales/acceptat tocmai pentru că este intrat în limbajul curent al românilor deși din punct de vedere religios el nu este chiar corect pentru a încadra toate cele patru denominațiuni „neoprotestante” din care autorul se referă la creștini după Evanghelie, baptiști și penticostali.

Trecând peste acest aspect consider că demersul său este unul util și necesar pentru istoria evanghelicilor din România, cartea constituindu-se într-un punct de plecare pentru cei care vor să aprofundeze tema în ansamblul său, sau doar anumite aspecte particulare care privesc toate cele trei culte ori numai unul dintre ele.

Perioada 1965-1989 este una în care din punct de vedere social și politic românii au trecut de la agonie la extaz. Deși termenul este un pic exagerat pentru a descrie și caracteriza cu exactitate perioada lui Nicolae Ceaușescu, prin folosirea acestei sintagme am avut în vedere faptul că se trece de la un început de liberalism și deschidere către Occident în plan economic și politic la o închidere în interior și cumva preluarea de la liberalii interbelicii a dictonului „prin noi înșine”. Deși societatea a trecut prin aceste etape au existat totuși și unele diferențieri notabile față de perioada anterioară, cea a lui Gheorghiu-Dej, respectiv renunțarea la teroarea care era omniprezentă în anii 50. Evoluția socială și politică și-au găsit un corespondent și în viața religioasă. Interesant de remarcat este faptul că în perioada de glorie a comunismului românesc cum a fost denumită perioada 1960/1964 – 1970/1973 evanghelicii s-au confruntat cu numeroase restricții printre care și arondarea bisericilor. Și iarăși interesant este faptul că atunci când situația politică începea să alunece către un naționalism din ce în ce mai accentuat și o exacerbare a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, evanghelicii și-au recăpătat și ca urmare a memoriului celor 50 de la începutul anilor 70 o serie din drepturile pierdute anterior. Tot anii 70, mai precis sfârșitul acestei decade aduce în atenția opiniei publice internaționale o mișcare de protest în rândul evanghelicilor români. Mișcarea de protest a purtat numele de ALRC (Comitetul Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitete care milita pentru respectarea drepturilor religioase ale cultelor recunoscute din România așa cum erau ele stipulate în diferite acte și documente oficiale. După destrămarea acestui Comitet ca urmare a intervenției directe a organelor de Securitate, Departamentului Cultelor și a altor instituții, membrii marcanți ai acestuia Pavel Nicolescu, Nicolae Rădoi) s-au regrupat în Occident de unde difuzau în lumea liberă informații despre persecuțiile religioase din România. Anii 70 și 80 sunt cei ai dărâmării unor locașuri de rugăciune (vezi cazul Bisericii Baptiste din Dej care a fost dărâmată cu pușcăriași într-o sâmbătă dimineața pentru că muncitorii au refuzat să facă acest lucru sau cel al Bisericii Baptiste din Cluj construită din piatră roșie cu ferestre în stil neogotic, ale cărei cărămizi au fost folosite la o sală de sport care l-a scurt timp s-a dărâmat), dar și a extinderii sau construirii altora. Cluj Iris, Ferentari București, Sfânta Treime București (Iuliu Valaori) sunt câteva exemple de biserici baptiste care denotă faptul că statul avea o politică dualistă dărâmând pe de o parte și permițând ridicarea altor locașuri de închinare pe de altă parte. Fiindcă tot am pomenit de biserici se cuvine amintit aici – deși ieșim din sfera evanghelică- a sistematizării care a afectat Bucureștiul și ale sale biserici ortodoxe, multe din ele monumente arhitectonice.

Anii 80 au fost și cei ai întâlnirilor ecumenice care deși erau unele impuse de stat duceau în unele cazuri și la o colaborare între liderii locali ai cultelor respective.

Așadar România anilor 1965-1989 este una a contrastelor care s-a încheiat nu printr-o revoluție de catifea ca în Cehoslovacia ci cu una sângeroasă despre care se consideră că a fost mai degrabă o lovitură de stat.  Să sperăm că timpul va dezvălui mai multe detalii despre acest eveniment precum și despre faptul că Dumnezeu a permis ca acea revoluție să aibă loc iar noi să ne bucurăm astăzi de libertate de exprimare și libertate religioasă, dovedite și de apariția cărții istoricului și fratelui de credință Bogdan Emanuel Răduț.

Apariții editoriale (3) -Istoria comunismului din România. Volumul al II-lea. Documente. Perioada Nicolae Ceaușescu. 1965-1971


„Al doilea volum al anexelor Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România acoperă începutul perioadei în care Nicolae Ceauşescu s-a aflat la conducerea ţării. Cele 102 documente din intervalul martie 1965 – decembrie 1971 sunt, în marea lor majoritate, inedite. Am urmărit temele principale ale Raportului final, pentru a le ilustra cu exemple concrete şi a aduce un plus de informaţie. Astfel, cercetătorii sau persoanele interesate de aceste subiecte vor fi în măsură să facă un pas suplimentar în înţelegerea lor.

Volumul este centrat pe modul în care s-a realizat transferul puterii către noul prim-secretar, devenit de la Congresul al IX-lea secretar general; consolidarea acesteia prin cumul de funcţii şi de atribuţii şi marginalizarea eventualilor competitori, lichidarea moştenirii lui Gheorghiu-Dej şi, în cele din urmă, condamnarea perioadei precedente; instaurarea cultului personalităţii. O altă temă analizată este relaţia conducerii partidului şi a lui N. Ceauşescu personal cu organele de poliţie politică, Securitatea şi Miliţia, care se va încheia cu subordonarea acestora direct secretarului general.

Multe dintre documentele prezentate permit stabilirea limitelor a ceea ce a fost definit drept liberalizarea regimului din anii 1960. În paralel cu reideologizarea treptată a sistemului – vizibilă în raporturile cu cultele, cultura, tineretul etc. – se înregistrează o consolidare a poziţiei partidului în toate domeniile, reactivarea şi întărirea rolului nomenclaturii şi activiştilor. Documentele demonstrează tendinţele de restalinizare a sistemului, evident anterioare vizitei în China şi Coreea de Nord din 1971, considerată în istoriografie ca fiind evenimentul declanşator – e suficient să amintim politica demografică, iniţiată din 1966.

 Anul 1968 apare ca un moment-cheie nu numai în ceea ce priveşte raporturile româno-sovietice. Ceauşescu profită de poziţiile obţinute printr-o legitimare pe plan intern şi recunoaşterea pe plan extern pentru impunerea unei viziuni personale asupra politicii pe care vrea să o pună în aplicare. Din 1968 apar clar germenii sistemului pe care îl va dezvolta în deceniile următoare.” (Editorii)

Volumul a apărut sub egida Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, cu sprijinul Fundaţiei „Konrad Adenauer”, Biroul din România, şi al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Volumul este editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu şi poate fi achiziţionat de pe site-ul Editurii Polirom, de unde am şi preluat informaţiile, şi unde cei interesaţi pot găsi mai multe detalii.

    Mai multe informaţii despre primul volum se găsesc pe site-ul Editurii Humanitas.

Sursa: http://cosmin-budeanca.blogspot.ro

Apariții editoriale (2) – Andrei Pippidi, „Case şi oameni din Bucureşti”, Humanitas, 2012


Luni, 3 septembrie, ora 19, la Librăria Café Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45 va avea loc lansarea cărţii în două volume „Case şi oameni din Bucureşti”, volumul I si vol II de Andrei Pippidi. La eveniment sunt invitaţi: arh. Nicolae Lascu şi arh. Şerban Sturdza.

Iată și o prezentare a cărții preluată de pe site-ul Editurii Humanitas prin intermediul lui Cosmin Budeancă care a semnalat acest eveniment cultural.

„De vreo zece ani, tot mai multe faţade ale unor clădiri din secolul al XIX-lea încep să se oglindească în pereţii de sticlă ai unor turnuri ridicate împotriva oricăror principii de urbanism şi, mai ales, împotriva istoriei unui oraş şi aşa desfigurat de demolările din anii ’80. Suntem atacaţi de o specie nouă de prădători: speculanţii imobiliari, câştigătorii pe termen scurt din sluţirea oraşului. Rapacitatea lor nu se împiedică decât de protestele celor care cunosc în amănunt povestea caselor, străzilor şi oamenilor din Bucureşti. Andrei Pippidi este unul dintre puţinii bucureşteni care au protestat demonstrând că valoarea educativă a unei case vechi este infinit mai mare decât valoarea investiţiei în „buildingul” care îi va lua locul. Articolele din Dilema veche, reunite în această carte, sunt ultima şansă de a opri dezastrul şi de a-i împiedica pe bucureşteni să-şi piardă clădirile şi, odată cu ele, istoria.”

Din câte se observă pe copertă este vorba de un volum care reunește partea I și a II – a publicate separat de autor tot la Editura Humanitas.

Volumul I

Volumul II

Apariţii editoriale (1) – Din cuvintele lui Teodor Popescu


Din cuvintele lui Teodor Popescu, ediţie îngrijită de Horia Azimioară, Editura Little Lamb, Bucureşti, 2012, 530 pag.

http://emyradut.blogspot.ro

%d blogeri au apreciat: