Baptismul, de peste 120 de ani în Transilvania
Au venit în Ardeal pe la sfârşitul secolului XIX, şi-au înmulţit rândurile după Primul Război Mondial şi au căpătat, în timpul comunismului, denumirea de pocăiţi şi sectanţi. „Corso“ vă prezintă câteva dintre punctele de cotitură ale istoriei baptiştilor în România.
Mulţi au păreri deja formate despre religia, credinţa şi obiceiurile lor. Puţini ştiu, însă, că ei şi-au făcut simţită pentru prima dată prezenţa în Transilvania, în 1871, prin intermediul unui maghiar din Imperiu. „Atunci a ajuns în zonă un vânzător de Biblii, numit Anton Novak, maghiar din Austro-Ungaria, care lucra în numele Societăţii Biblice Britanice pentru răspândirea Bibliei în Ungaria şi Transilvania. El a început lucrarea printre etnicii maghiari.
1985 – foto realizată de Securitate, arhiva CNSAS
În 1875, s-a botezat Mihai Cornea, un român maghiarizat, care, în 1877, a devenit pastor şi a încept să răspândească Evanghelia printre români. Prima biserică baptistă română din Transilvania a luat fiinţă în 1884“ – povesteşte Florentina Bodeanu, cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a publicat o teză de doctorat pe tema apariţiei credinţei baptiste în Transilvania şi cum a traversat ea comunismul.
Totuşi, până la Primul Război Mondial, răspândirea credinţei baptiste în rândul românilor a fost destul de modestă. Abia după Primul Război Mondial se poate vorbi de o creştere spectaculoasă a numărului baptiştilor, soldaţii români fiind convertiţi pe front.
„Acolo s-au întâlnit (în armata autro-ungară) cu baptişti de la care au preluat credinţa. Când s-au întors acasă, indiferent dacă erau bogaţi sau săraci, au încercat şi au reuşit de multe ori să-şi convertească familia şi rudele. După ce i-au câştigat la credinţă pe aceştia, au misionat printre vecini şi prieteni. Aşa au apărut cele mai multe biserici din Transilvania, după Primul Război Mondial. Ele aveau 20-30 de membri“ – explică cercetătorul.
Potrivit datelor Recensământului din 1930, pe întreg teritoriul României, trăiau 60.562 credincioşi baptişti, dintre care 10.286 în Transilvania, 6.770 în Banat şi 20.773 în Crişana şi Maramureş. De-a lungul secolului XX, numărul baptiştilor a crescut în mod constant. În 1978 erau 84.615, iar în 1988 – 117.715, pentru ca în 2002 să ajungă la aproape 130.000. „După cum puteţi observa, în pofida politicii antireligioase a statului comunist, numărul baptiştilor a crescut considerabil chiar în ultimul deceniu al regimului condus de Nicolae Ceauşescu. În acea perioadă, Statele Unite, care au cea mai mare comunitate de baptişti din lume, susţineau puternic baptiştii din România“ – relatează Bodeanu. De altfel, termenul de pocăiţi sau sectanţi vine tot din perioada comunistă, însă baptişii resping ultima denumire.
„Baptiştii nu au fost o sectă, ci un cult recunoscut, legal în România comunistă ca şi Cultul Penticostal, Cultul Adventist de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin După Evanghelie. Pentru a fi deveni membru al Bisericii Baptiste, un individ trebuie să se pocăiască şi să se boteze. Spre deosebire de ortodocşi sau de catolici, baptiştii au ca singură autoritate în materie de credinţă Biblia (Vechiul Testament plus Noul Testament). Baptistii nu au cultul Fecioarei Maria şi nici al sfinţilor, pe care nu-i acceptă ca mijlocitori între om şi Dumnezeu. Şi pastorilor le este refuzat acest rol de intermediari ai relaţiilor cu divinitatea, baptiştii considerând că fiecare credincios are libertatea de a i se adresa direct lui Dumnezeu. Baptiştii au obligaţia de a participa regulat la slujbele religioase (care au loc de trei ori pe săptămână) şi de a contribui lunar cu bani pentru întreţinerea lăcaşului de cult, a pastorilor, a femeilor de serviciu etc. Dacă la credincioşii altor culte participarea la serviciile divine este opţională, un baptist îşi pierde acest statut de membru dacă nu se implică activ şi constant în viaţa bisericii din care face parte“ – precizează Florentina Bodeanu, adăugând că baptiştii nu au zile prestabilite pentru post şi nici rugăciuni. Ei îşi folosesc propriile cuvinte când doresc să vorbească cu Dumnezeu.
Totodată, faţă de alte religii cu mai multă vechime, baptiştii refuză finanţare de la clasa politică. „Baptiştii au un principiu: cine plăteşte, controlează. Ei nu au primit niciodată bani de la stat. Îşi construiesc şi îşi întreţin bisericile prin resurse proprii, îşi plătesc pastorii şi angajaţii (femei de serviciu etc.) tot din resurse proprii“ – mai spune Florentina Bodeanu.
Un articol de Camelia Sisko pe Corso
Partajează asta:
Totul sau nimic
Marcu 10:17-27
Aceasta este reţeta care dă rezultate în dragostea dintre soţ şi soţie, în familie. Totul sau nimic. Nu merge cu măsuri pe jumătate, şi nici măcar 99,999999%. Deci totul sau nimic. Adică 100%. Numai aşa merge foarte bine. Altfel scârţâie, sau nu merge aproape deloc, sau se distruge totul. Aşa a fost stabilit de Creator la întemeierea căsătoriei. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24)
Dar nu vreau să vorbesc acum şi aici despre nuntă, despre căsătorie şi nici despre relaţia dintre soţ şi soţie.
Textul de sub titlu ne prezintă însă relaţia dintre omul păcătos care doreşte mântuirea, viaţa veşnică, şi Domnul Isus Mântuitorul. Biblia spune că această relaţie este asemenea relaţiei dintre soţ şi soţie. „…Vorbesc despre Hristos şi despre Biserică.” (Efeseni 5:32/b).
1. Domnul Isus vrea ca tânărul bogat să lase totul, ca apoi să-i ofere totul privind veşnicia.
„Îţi mai lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.” (Marcu 10:21)
Numai o debarasare de tot ce aparţine lumii acesteia şi firii pământeşti, ne va asigura o binecuvântată călătorie alături de Domnul Isus şi Biserica Sa, pe drumul credinţei şi al pocăinţei, şi apoi o comoară în ceruri. Omului acestuia Domnul îi cere totul aici, şi-i oferă totul şi aici şi dincolo, în veşnicie. Deci 100% pentru Domnul. Adică TOTUL !
2. Omul, tânărul bogat, este liber să decidă cât oferă Domnului, dar va primi în consecinţă.
„Mâhnit de aceste cuvinte, omul a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.” (Marcu 10:22)
Ce har bogat şi nemăsurat are acest om. Stă în faţa Fiului lui Dumnezeu venit în lumea noastră să mântuiască pe cei păcătoşi. Este privit ţintă în ochi şi iubit de Domnul (v.21). Cuvântul vieţii veşnice îi este rostit în mod personal de către Mântuitorul Isus. Este chemat să decidă. Totul sau nimic. Şi el decide… NIMIC ! „a plecat întristat…”
Şi eu şi tu dragul meu, suntem fată-n faţă cu Domnul Isus ! Glasul Său răsună şi astăzi pentru inimile şi minţile noastre ! Vrei totul, vrei viaţa veşnică ? Atunci fii gata să laşi totul, tot păcatul ! Dacă vei mai ţine încă ceva pentru plăcerile firii tale pământeşti, s-ar putea să pierzi totul… şi viaţa aceasta şi viaţa veşnică. Deci, fii foarte atent : Totul sau nimic ! Tu decizi. Depinde de tine.
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Gallup: Very religious Americans have higher levels of well-being
The most religious Americans show the highest levels of well-being as measured by factors ranging from physical and emotional health to self-evaluations of life to perceptions of work environment, according to a Gallup report released Thursday.
Americans for whom religion is an important part of everyday life and who attend religious services roughly once a week or more score an average 68.7 on a well-being index developed by Gallup and Healthways, a health consulting company.
Americans who are moderately religious or who are nonreligious, meanwhile, average 64.2 on the Gallup-Healthways well-being index.
Read more on CNN
Partajează asta:
Papa Benedict lauda stiinta, dar insista ca Dumnezeu a creat lumea.
„Stephen Hawking greseste”, declara Papa Benedict al XVI-lea, care sustine ca Dumnezeu a creat universul. Celebrul om de stiinta a argumentat intr-o carte publicata luna trecuta ca Universul a luat nastere datorita actiunii spontane si inevitabile a legilor fizicii, iar Divinitatea nu a avut niciun rol in acest proces de creatie. De fapt, Papa Benedict a laudat si binecuvantat stiinta si oamenii de stiinta intr-un mesaj adresat Academiei Pontificale de Stiinte. Dar el a subliniat pe de alta parte, destul de clar, ca rolul stiintei este acela de „a-l descoperi” pe Dumnezeu in Univers. „Oamenii de stiinta nu creeaza lumea; ei o studiaza si incearca sa o imite”, a spus Papa. Observatiile si perceptiile „ne determina sa admitem existenta unei „Ratiuni atotputernice”, diferita de cea a oamenilor si care face posibila existenta acestei lumi”, transmite CNN.
Știre preluată de pe site-ul HotNews.ro
Partajează asta:
Teodor Baconschi – Creștinism și democrație
Teodor Baconschi, actualul ministru al afacerilor externe și-a lansat recent prin intermediul Fundației Creștin Democrate, cartea Creștinism și democrație. Despre aceasta, autorul spunea că nu reprezintă o producție nouă, ci mai degrabă o selecție de articole publicate în ultimii doi, trei ani. Lucrarea menționată a apărut la Editura Curtea Veche în cadrul colecției Democraţia creştină – serie coordonată de Mihai Neamţu şi Adrian Papahagi.
Teodor Baconschi este diplomat, om politic şi eseist. S-a născut la 14 februarie 1963, la Bucureşti, ca fiu al scriitorului A.E. Baconsky.
A fost ambasador pe lângă Sfântul Scaun (1997-2001), în Portugalia (2002-2005) şi Franţa (2007-2009), precum şi director general (2001-2002) şi secretar de stat (2005-2006) în Ministerul Afacerilor Externe. Între lunile octombrie 2006 şi august 2007, a fost consilier prezidenţial.
Din decembrie 2009, este Ministrul Afacerilor Externe.
În luna iunie 2010, a înfiinţat Fundaţia Creştin-Democrată, al cărei preşedinte-fondator este.
Teodor Baconschi este doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona şi comandor al Legiunii de Onoare (Franţa).
Publicaţii (selectiv): Le Rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque (Desclée de Brouwer, 1996), în traducere română: Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană (Anastasia, 1996); Iacob şi îngerul. 45 de ipostaze ale faptului religios (Anastasia, 1996); Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei (Anastasia, 1999); Puterea schismei. Un portret al creştinismului european (Anastasia, 2001); împreună cu Horea Bernea: Roma Caput Mundi. Un ghid subiectiv al Cetăţii Eterne (Humanitas, 2001); Insula Cetăţii. Jurnal parizian (Curtea Veche, 2005); Despre necunoscut (Humanitas, 2007); Turn înclinat (Curtea Veche, 2007); Pe ce lume trăim? (Editura Fundaţiei PRO, 2007); 111 incursiuni în Cotidianul românesc (Curtea Veche, 2009).
Informațiile despre autor sunt preluate de pe site-ul Editurii 
Partajează asta:
Maxime și cugetări- Libertatea
Cine ştie că libertatea e bunul suprem înţelege ce poate însemna creştinismul.
Nicolae Steinhardt
Partajează asta:
Royal Society ofera acces liber la arhiva de reviste stintifice
Cu ocazia aniversării a 350 de ani, Royal Society oferă acces gratuit la întreaga sa arhivă de reviste ştiinţifice până pe 30 noiembrie 2010.
Arhiva conţine peste 66 000 de articole începând din anul 1665, de la primul articol publicat în cea mai veche revistă ştiinţifică din lume, Philosophical Transactions, până la cele mai recente articole interdisciplinare publicate în cea mai nouă revistă a Royal Society, Interface Focus.
Prin demersul său de a oferi spre consultare întreaga bază de date, Royal Society rămâne fidelă misiunii sale de a disemina rezultatele ştiinţifice pe care le publică. Puteţi afla mai multe despre modalităţile on-line de publicare a articolelor la EXiS Open Choice
Arhiva de reviste ştiinţifice a Royal Society poate fi consultată aici
Partajează asta:
Colaboratorii activi ai Securității trebuie scoşi din orice lucrare pe care o desfășoară în biserică
Comunitatea Regională Penticostală Oltenia-Argeș (CRPOA) și-a exprimat următorul punct de vedere față de colaborarea cu Securitatea a pastorilor sau a altor slujitori din cadrul CRPOA. Interesant este faptul că referirea se face atât la timpul trecut cât și la cel prezent.
- Dacă sunt păstori sau alţi slujitori care au fost colaboratori ai Securităţii, aceştia trebue să se pocăiască înaintea Domnului, dar şi înaintea bisericii locale, care va decide dacă vor mai slujii sau nu în continuare;
- Dacă sunt colaboratori activi, făra nici-o ezitare trebuie scoşi din orice lucrare din biserică;
- Orice slujitor actual sau propus pentru a fi promovat în slujire, ar trebui să completeze o declaraţie în care să precizeze dacă a colaborat sau nu cu Securitatea, dacă în acest moment este colaborator al serviciilor secrete şi să menționeze că este de acord să se formeze o comisie care să verifice dosarul fiecărui slujitor din CRPOA (pentru confirmarea celor declarate);
Mai multe detalii în cadrul articolului Un punct de vedere al conducerii comunității penticostale Oltenia-Argeș pe site-ul Răscumpărarea Memoriei
Partajează asta:
Câte Biserici, atâtea canoane biblice
Biblia înseamnă de fapt „cărţi”, de aceea, când vorbim de Biblie, trebuie să ne gândim automat la cărţile care sunt cuprinse. Aici începe problema, pentru că nici una dintre bisericile de astăzi nu oferă acelaşi canon cu alta. Problema canonică este în special legată de statutul cărţilor care lipsesc din textul masoretic ebraic, dar se regăsesc în greacă în Septuaginta, numite în tradiţia răsăriteană anaghinoscomena („care sunt citite”).
Câte Biserici, atâtea canoane biblice
Cel mai extins canon îl are Biserica Etiopiană, 81 de cărţi. Totuşi, atunci când se pune problema enumerării acestui canon, există o mare confuzie: există în paralel două tipuri de canoane biblice, unul mai larg şi altul mai restrâns, incluzând şi apocrife ca Enoh şi Jubilee (cf. G.A. Mikre-Sellassie, „The Bible and Its Canon in the Ethiopian Orthodox Church”, Bible Translator 44 (1993), nr. 1, pp. 111-123).
Cel mai scurt canon îl au protestanţii, care păstrează exclusiv canonul masoretic (39 de cărţi ale Vechiului Testament). În Biblia din 1534, Martin Luther plasează anaghinoscomena la finalul Vechiului Testament, într-un apendice, numindu-le „apocrife”, cărţi „care nu sunt deopotrivă cu Sfânta Scriptură, dar sunt folositoare şi bune de citit” (cf. Wayne Walden, „Luther: The One Who Shapped the Canon”, în: Restoration Quarterly 49 (2007), nr. 1, pp. 1-10). Şi Calvin s-a exprimat împotriva aşa-ziselor apocrife, folosind precedentul Bisericii din primele veacuri (Fer. Ieronim şi Rufin le socoteau eclesiale, dar nu canonice) (Theodore W. Casteel, „Calvin and Trent: Calvinâs Reaction to the Council of Trent in the Context of His Conciliar Thought”, în: HTR 63 (1970), nr. 1, p. 103).
Dimpotrivă, urmând tradiţiei Fer. Augustin, Biserica Romano-Catolică a adoptat un canon extins, hotărând în Conciliul de la Trident (decretul din sesiunea a 4-a din 8 aprilie 1546) includerea cărţilor Tobit, Iudita, Înţelepciunea lui Solomon, Sirah, Baruh, 1-2 Macabei, sugerând însă excluderea cărţii 3 Ezdra şi a Psalmului 151. Practic se întăreşte hotărârea Conciliului de la Florenţa din 4 februarie 1441 (Hubert Jedin, A History of the Council of Trent, vol. 2, Thomas Nelson, London, 1961, pp. 55-57). Totuşi, dacă Biblia (Vulgata) din 1590, scoasă de papa Sixt 5, urma îndeaproape canonul votat la Conciliul de la Trident, în 1592, Biblia editată de papa Clement 8 include Rugăciunea lui Manase (singura parte originală din Ode) şi 3-4 Ezdra, ca acestea „să nu dispară”.
Partajează asta:
Foto- Fanfara Bisericii Creștine Baptiste din Curtici-Arad (1949)
Istorie Evanghelica 
