Napoleon I (sursa Wikipedia)

În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.

Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.

Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.

Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.

Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:

1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,

1866 – venirea principelui străin (Carol I),

1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și

1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.