Arhive categorie: Știri

Informaţii privind alocarea granturilor doctorale pentru admiterea la studii universitare de doctorat în anul universitar 2012-2013


Informaţii privind alocarea granturilor doctorale pentru admiterea la studii universitare de doctorat în anul universitar 2012-2013

 

Ordinul 4970 din 2 august 2012 (Ordinul 4970/2012)

Ordin privind alocarea granturilor doctorale in vederea admiterii la studii universitare de doctorat in anul universitar 2012-2013

Creștinii din Egipt sunt crucificați


Nu vin veşti prea bune din Egipt, în special legate de măsurile luate împotriva creştinilor de noua conducere islamică a ţării. Cel puţin, aşa arată câteva rapoarte date publicităţii de agenţii de ştiri din Orientul Mijlociu, citate de Christian Post.

crestinii_sunt_crucificati_in_egipt (Foto: raymondibrahim.com)Agenţiile au anunţat că adversarii actualului regim au fost spânzuraţi goi în copacii din faţa palatului prezidenţial. Totodată, creştinii care şi-au exprimat opoziţia faţă de campania preşedintelui împotriva libertăţii presei au fost bătuţi, abuzaţi şi crucificaţi.

Creştinii egipteni și alte grupuri religioase sunt persecutaţi astfel deoarece musulmanii radicali urmează foarte strict doctrina islamică, ce permite crucificarea inamicilor lui Allah. Pedeapsa prin crucificare este menţionată în Coran, Sura 5:33 şi, prin urmare, obligatorie în Sharia.

 Frăţia Musulmană este grupul politic din rândurile căruia s-a ridicat actualul preşedinte egiptean Mohammed Morsi. Este foarte posibil, spun comentatorii orientali, ca sharia va fi inclusă în codul penal, ceea ce se va traduce în tot mai multe episoade sângeroase şi crucificări pentru creştinii din Egipt.

Christian Post menționează faptul că s-a lansat un apel către creștinii ortodocși copți ca aceștia să părăsească cât mai repede Egiptul. Aceiași sursă menționează faptul că pentru milioanele de creștini care nu vor reuși să părăsească țara persecuțiile nu vor înceta iar situația din punct de vedere al respectării libertății religioase va continua să se deterioreze.

Surse: Semnele Timpului și Christian Post.

RATB pune controlori permanenţi în fiecare maşină


 RATB a iniţiat proiectul pilot pe liniile expres 780 şi 783, prin care în fiecare maşină de pe liniile respective va fi prezent un responsabil permanent cu controlul biletelor de călătorie.

 În prima lună, proiectul de pe cele două linii s-a bucurat de un real succes, precum şi de aprecierea călătorilor care utilizează traseele respective.

Astfel, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a extins pe linia 254 proiectul pilot iniţiat pe liniile expres 780 şi 783, un controlor făcând verificări în fiecare autobuz care circulă pe aceste trasee, iar în perioada următoare va fi implementat pe toate liniile de transport public ale RATB.

Proiectul pilot iniţiat de RATB a început în luna iulie, pe liniile expres 780 şi 783, fiind apreciat de călătorii care circulă pe traseele respective, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor RATB, proiectul doreşte îmbunătăţirea serviciilor oferite călătorilor, prin aplicarea unor noi proceduri de monitorizare a activităţii de control şi crearea unor condiţii de transport civilizat.

„Ca urmare a aplicării noii metode de monitorizare a activităţii de control, călătoriile frauduloase pe aceste linii au fost eliminate, iar validările au crescut semnificativ. De asemenea, s-a înregistrat şi o creştere a încasărilor la punctele de vânzare situate pe traseul liniilor expres, datorită prezenţei permanente a agentului de control în mijloacele de transport”, a precizat RATB.

http://www.adevarul.ro

O situație similară am întâlnit în Praga. Acolo, accesul în mijloacele de transport de suprafață, în principal la autobuze, se făcea numai prin ușa din față iar călătorii arătau șoferului abonamentul sau introduceau biletul în aparatul destinat special acestui lucru unde se imprima data și ora călătoriei. Cei care nu aveau bilet puteau cumpăra de la șofer la un preț un pic mai mare decît de la toneta de bilete.

Politologul Daniel Barbu a fost numit consilier prezidenţial


Foto: Agerpres

Ziarul Adevărul, precum și alte publicații centrale sau locale anunțau ieri, 7 august 2012, faptul că profesorul universitar și politologul Daniel Barbu a fost numit consilier prezidențial de către președintele interimar Crin Antonescu, urmând să preia departamentul pentru Analiză Politică.

Conform informațiilor publicate pe pagina ziarului Gândul, profesorul Daniel Barbu s-a născut pe 21 mai 1957, are experienţă în domeniul politicii, fiind publicist, eseist, jurnalist şi profesor la Facultatea de Şiinţe Politice, din cadrul Universităţii București.

Conform ziuaveche.ro, Daniel Barbu este doctor în istorie și filosofie. În trecut, acesta a deținut funcția de decan al Facultății de Științe Politice şi pe cea de director al Institutului de Cercetări Politice al Universității din București (1999-2011). Daniel Barbu a mai lucrat în Administraţia Prezidenţială, în perioada 1997-1998, când a fost consilier de stat, pe vremea preşedintelui Emil Constantinescu. În 2000, a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României, pentru activitatea în domeniul învățământului superior.

Microsoft Office 2013, primele impresii si download


Microsoft a lansat versiunea Consumer Preview a viitoarei sale suite de aplicaţii de birou Office 2013 şi, chiar dacă acesta este un produs departe de finalizare, am purces la verificarea noutăţilor aduse de aceasta.

Instalarea şi impresiile generale

Aplicaţia pentru instalare este disponibilă doar în versiune online. După autentificarea obligatorie cu un cont Windows Live, aceasta a trecut la descărcarea fişierelor necesare fără a prezenta o interfaţă şi fără să anunţe când pachetul software a fost instalat. Fiind însă doar o versiune beta, putem trece peste acest aspect şi să remarcăm timpul scurt de instalare şi activarea online obligatorie care permite utilizarea aceleiaşi licenţe pe un număr maxim de 5 PC-uri.

Microsoft Office 2013

Schimbările de interfaţă sunt vizibile, chiar dacă nu toate sunt chiar noi absolute. Vechiul meniu Office din versiunea 2010 a fost înlocuit cu un meniu Metro, acesta oferind acelaşi mod de lucru ca şi până acum. Interfaţa a păstrat vechiul Ribbon, însă acesta are o spaţiere mai aerisită, pentru a fi mai comod de utilizat cu un ecran touchscreen, şi poate fi minimizat şi accesat ca o fereastră suprapusă peste text. Atunci când suita Office 2013 va fi utilizată cu un ecran touch, aplicaţiile vor oferi un buton suplimentar pentru lucrul full screen.

Microsoft Office 2013

Microsoft Office 2013

Microsoft Office 2013

Microsoft Office 2013

Trebuie menţionat însă că doar aplicaţiile OneNote şi clientul de mesagerie Lync au şi versiuni native Metro, restul produselor fiind aplicaţii desktop standard.

În cadrul opţiunilor tuturor aplicaţiilor Office, meniul Account va permite legarea cu serviciile online proprii precum SkyDrive, Office 365 sau, serviciul online Sharepoint pentru Office 365, dar şi Flickr, YouTube sau LinkeIn pentru imagini, fişiere video şi contacte. Prin aceste legături, documentele vor putea fi deschise, salvate sau partajate cu alţi utilizatori cu minim de efort.

Microsoft Office 2013

Suportul pentru formatele fişierelor a devenit mai democratic, suita Office 2013 întrebând de la bun început utilizatorul dacă doreşte să utilizeze în mod implicit formatul nativ Office sau formatul OpenDocument pentru salvarea documentelor.

Word

Cel mai utilizat procesor de text a primit o serie de actualizări menite sa-l facă mai uşor de utilizat. Cei care nu iubesc Ribbon vor constata că cele mai multe funcţii pot fi accesate din meniurile contextuale, iar integrarea cloud permite atât colaborarea cu alţi utilizatori în cadrul unui document cât şi sincronizarea între PC-uri nu doar a fişierelor dar şi a punctului unde utilizatorul s-a oprit cu editarea.

Aplicaţia a primit şi câteva opţiuni noi de editare puternice cum ar fi importul documentelor PDF şi tratarea lor precum restul conţinutului Word nativ, ghidaje pentru alinierea textului şi obiectelor sau repoziţionarea în timp real a textului în timpul repoziţionării obiectelor.

Microsoft Office 2013

Excel

Aplicaţia de calcul tabelar a primit o serie de opţiuni noi care o fac mai inteligentă, printre acestea numărând-se Flash Fill, care analizează tipul de date introduse, detectează modul în care datele importate au fost structurate şi le formatează automat în mod corespunzător pentru lucrul cu Excel.Recommended Pivot Table şi Recommended Charts sunt două rutine automatizate care fac mai simple alegerile de manevrare şi reprezentare grafică a datelor.

Microsoft Office 2013

Powerpoint

Editorul pentru prezentări a devenit mai puternic prin introducerea unor instrumente superioare de lucru cu obiectele vectoriale, care pot fi acum lipite, intersectate sau decupate, şi prin introducerea unor game mai larg de şabloane şi teme. Pentru prezentările pe viu, creatorii pot apela la opţiuni de zoom, pentru a evidenţia o anumită porţiune dintr-o planşă, şi la rearanjarea planşelor în timpul prezentării.

Microsoft Office 2013

Outlook

Puternicul client de email nu se depărtează foarte mult de vechiul Outlook 2010, acesta aducând doar noua interfaţă mai apropiată de liniile de design Metro, integrare nativă cu Facebook şi LinkedIn fără a mai avea nevoie de vechiul Outlook Connector, informaţii meteorologice şi opţiuni de Reply sau Forward în câmpul de previzualizare, o opţiune utilă pentru cei care au ascuns Ribbon-ul.

O noutate este sistemul de avertizare a unor posibile greşeli, care variază de la utilizarea cuvântului „ataşament” în mesaj fără ca un ataşament să fie inclus, cum ne-a obişnuit deja Gmail, până transmiterea unor documente care ar putea intra în conflict cu anumite reguli de securitate sau confidenţialitate.

Cu încredere în viitor

Chiar dacă nu toate noutăţile sunt senzaţionale, Office 2013 se anunţă e pe acum ca un produs interesant şi o actualizare utilă pentru actuala ediţie, în special pentru cei care vor trece către Windows 8 şi ecranele touchscreen. Însă şi ceilalţi utilizatori vor beneficia de integrarea cloud superioară, integrarea transparentă cu Office 365, interfaţa revizuită şi opţiunile noi pe care le-am enumerat mai sus.

O a doua versiune de test este aşteptată în octombrie anul acesta, versiunea finală urmând să fie disponibilă în prima jumătate a anului viitor. Produsul va fi disponibil atât în versiune x86 cât şi ARM, în cel din urmă cazul Office 2013 urmând sa fie preinstalat pe toate tabletele Windows RT.

Microsoft Office 2013

Sursa: http://www.go4it.ro

Top zece cele mai cautate facultati la Universitatea din Bucuresti


Peste 20.000 de absolventi de liceu si-au depus dosarele pentru admiterea la facultate, la Universitatea din Bucuresti. In medie, la facultatile UB s-au inscris 4 candidati pe locurile de la buget, informeaza Universitatea, care precizeaza ca cele mai multe dintre facultati au incheiat procesul de inscriere. Facultatea cu cei mai multi candidati inscrisi, pe locurile bugetate, este Facultatea de Geografie: 9 candidati/loc. Insa cea mai cautata specializare de la Universitatea din Bucuresti este Limbi Moderne Aplicate, din cadrul Facultatii de Limbi si Literaturi Straine: peste 77 de candidati pe loc. 

Cele mai multe dintre facultatile Universitatii din Bucuresti au incheiat procesul de inscriere.

Topul facultatilor si al specializarilor, in functie de numarul de candidati pe locurile de la buget:

I. Facultatea de Geografie: 9 candidati/loc. 

  • Cele mai cautate specializari: Hidrologie si Meteorologie (13 cand/loc),
  • Planificare teritoriala (12 cand/loc)
  • Geografia turismului (12 cand/loc)
  • Cartografie (11 cand/loc)
  • Geografie Bucuresti (10 cand/loc)

II. Facultatea de Administratie si Afaceri: 8,47 cand/loc. 

  • Cea mai cautata specializare: Administrarea afacerilor (12,50 cand/loc).

III. Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii: 7,39 cand/ loc.

IV. Facultatea de Stiinte Politice: 6,94 cand/loc. 

  • Cele mai cautate specializari: Studii de securitate (11,21 cand/loc)
  • Stiinte politice (8,33 cand/loc).

V. Facultatea de Limbi si Literaturi Straine: 5,74 cand/loc. 

  • Cele mai cautate specializari: Limbi Moderne Aplicate (77,75 cand/loc) precizam ca sunt doar 10 locuri la buget
  • Studii americane (12 cand/loc)
  • Rusa (12 cand/loc)
  • Japoneza (10,4 cand/loc)
  • Araba (6,8 cand/loc).

VI. Facultatea de Drept: 5,31 cand/loc.

VII. Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala: 4,24 cand/loc

VIII. Facultatea de Biologie: 4,24 cand/loc

IX. Facultatea de Litere: 4 cand/loc

  • Cea mai cautata specializare: Studii europene (8 cand/loc).

X. Facultatea de Istorie: 3,70 cand/loc 

  • Cea mai cautata specializare: Relatii Internationale si Studii Europene (8,58 cand/loc).

http://www.hotnews.ro

 

 

 

Două licee baptiste cu promovabilitatate 100% în sesiunea iunie-iulie 2012 a examenului de bacalaureat


Rezultate la Bacalaureat ale Liceelor Teologice Baptiste în sesiunea iunie-iulie 2012

(rezultate înainte de contestaţii)

Nr. crt Unitate de învăţământ

Promovabilitate

Promovabilitate la nivel judeţean

Observaţii

1.

Liceul Teologic Baptist “Alexa Popovici” Arad

96.49%

39.07%

a obţinut locul al II-lea pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea

2.

Liceul Teologic Baptist “Logos” Bucureşti

54.16%

39.97%

3.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Cluj-Napoca

98, 15%

54.3%

a obţinut locul al III-lea pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, 35% din medii sunt peste 9

4.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Oradea

100%

53.37%

a obţinut locul al I pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, 35.09 % din medii sunt peste 9, ultima medie 7.21

5.

Liceul Teologic Baptist Reşiţa

82.76%

30.25%

a obţinut locul al I pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, între primii zece elevi clasaţi pe judeţ doi aparţin Liceului Baptist, poziţia a II-a şi a IX-a

6.

Liceul Teologic Baptist “Betania” Sibiu(Structură a Liceului Teoretic “C. Noica” Sibiu)

100%

51.66%

7.

Liceul Teologic Baptist Timişoara

71.87%

42.17%

Cea mai mare medie în Centrul de examen la care a fost arondat liceul este a unui elev de la LiceulBaptist

Promovabilitatea la nivel naţional a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012: 43.04%

Promovabilitatea Liceelor Teologice Baptiste la examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012: 86.2%

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro/

Remarc faptul că pe lângă Oradea și Sibiu mai avem încă două licee baptiste cu o promovabilitate foarte bună; liceele baptiste din Cluj-Napoca si Arad.

Pentru o situație comparativă prezint centralizat situația pe liceele teologice (neo)protestante la sesiunea de bacalaureat din 2011.

Sursa: semneletimpului.ro

Felicitări cadrelor didactice, elevilor, părinților și bisericilor care au sprijinit performanța în educație.

Cei interesați pot vedea în cadrul unor articole similare situația de anul trecut la sesiunea de bacalaureat.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Oradea, pozitia 13 in Top 100 licee la BAC 2011

HARTA BAC 2011

Liceele teologice protestante – printre cele mai bune la examenul de bacalaureat

Craiova: Lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“


Universitatea din Craiova, Departamentul de Istorie și Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor“, invită craiovenii astăzi, 28 iunie 2012, între orele 11.30 – 13.30, să participe la lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“, eveniment care va avea loc în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.

Sursa foto: Editura Cetatea de Scaun

Eveniment semnalat de Bogdan Emanuel Răduț

Evenimentul a putut fi urmărit live pe GTV Oltenia.

Răsfoiește online Revista „Creștinul Azi” Nr. 3/2012 (mai iunie)


Click pe imagine pentru a răsfoi online revista!

http://revistacrestinulazi.ro

În cadrul acestui număr puteți citi următoarele articole:

În slujba Duhului – Ruben Ologeanu,

Elemente fundamentale ale predicării din ziua Cinzecimii – Costel Ghioancă,

Șase semne ale unei speranțe false – Michael McKinley,

Pot avea informatorii rol pozitiv? – Marius Silveșan

Șapte lucruri pe care păstorii n-ar trebui să le rostească niciodată – Michael Lukaszewski

Proiectul Ruth la douăzeci de ani de la înființare – Redacția Revistei Creștinul Azi

Dumnezeu este Evanghelia (Conferința pastorului John Piper în România) –  Redacția Revistei Creștinul Azi

Conferința femeilor baptiste din Republica Moldova – Redacția Revistei Creștinul Azi

Comunicat admitere la Institutul Teologic Baptist din București (Teologie Baptistă Pastorală cursuri de zi și ID)

Biserica Creștină Baptistă Speranța, Forli, Italia – Redacția Revistei Creștinul Azi

Ordinare la Onești – Redacția Revistei Creștinul Azi

Ordinare: Sami Crișan – Redacția Revistei Creștinul Azi (Foto: Marius Silveșan)

Ordinare la Sighet – Redacția Revistei Creștinul Azi

Botez la Maranata, Hunedoara – Redacția Revistei Creștinul Azi

Comunicat admitere la Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din  București (licență și master)

Ordinare Latina (Biserica Creștină Baptistă Română Betel din orașul Latina, Italia) – Redacția Revistei Creștinul Azi

Botez la Sion, Sibiu – Redacția Revistei Creștinul Azi

Corbu, Constanța: Botez noutestamental – Redacția Revistei Creștinul Azi

Necrolog: Traian Ianculovici – Toma Ianculovici

Articole similare:

Răsfoiește online revista Crestinul Azi nr 2/2012

Noaptea Institutelor Culturale 2012


Noaptea Institutelor Culturale, unul din cele mai populare evenimente culturale bucurestene, ajunge pe 22 iunie 2012 la cea de-a sasea editie. Din 2007 sarbatorim, la sfarsitul lunii iunie, institutele culturale de la Bucuresti, care isi deschid portile si mai larg decat o fac de obicei, indemnand publicul iubitor de cultura la o noapte alba, plina de evenimente atent ticluite si surprize. Incepand din 2009, Noaptea Institutelor Culturale se derulează sub egida EUNIC.

http://www.britishcouncil.org

Anul acesta, Noaptea Institutelor Culturale este organizată de 14 centre şi institute culturale:

British Council, Centrul Ceh, Institutul Balassi – Centrul Cultural al Ungariei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“, Institutul Polonez, Centrul Cultural și de Informare al Ucrainei și Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“.

Pentru deplasarea între centrele în care au loc evenimente, pasionaţii de cultură vor avea la dispoziţie o cursă specială RATB

http://www.hotnews.ro

Pe site-ul HotNews este prezentat și programul acestei manifestări culturale.