Arhive categorie: Cărţi

Teofil Stanciu despre „soarta” lui John F. Kenedy, Aldous Huxley și C.S. Lewis


În cadrul articolului Trei într-o … soartă, Teofil Stanciu prezintă în paralel viețile a trei personalități care au murit pe 22 noiembrie, respectiv JFK, Aldous Huxley și C.S. Lewis. Nu l-am citit pe Huxley, dar mi-a atras atenția menționarea faptului că lucrările lui duc mai departe ideile lui Orwell, sau altfel spus, aduc în contemporaneitate problematica regimurilor politice, a problemelor cu care se confruntă omul modern în societățile moderne. Preiau mai jos pasajul despre Aldous Huxley care mi-a atras atenția.

Despre Huxley se spune că a fost unul dintre părinții spirituali ai mișcărilor din anii ’60. Celebritatea i-a asigurat-o însă utopia neagră Minunata lume nouă și completarea survenită la vreo 30 și ceva de ani, scrisă sub formă de eseuri, Reîntoarcerea la minunata lume nouă, unde apar și niște sugestii de soluții.

Avea dreptate Huxley când spunea că el a văzut mai departe decât Orwell, care anticipase doar sistemele totalitare. Huxley a anticipat vremurile noastre și câteva dintre problemele ei fundamentale: uniformizarea, suprapopularea, controlul etc.

Articolul poate fi citit la adresa http://drezina.wordpress.com/2013/11/22/trei-intr-o-soarta/

Atunci când se referă la Orwell, Teofil are în vedere cartea 1984 în care Orwell descrie, după afirmația istoricului Lucian Boia (p.60), un sistem totalitar perfect, unul în care nu exista nicio breșă, nicio posibilitate de evadare.

Lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.


Duminică, 17 noiembrie 2013, într-o seară cu aspect tomnatic am participat la un eveniment în Mangalia prilejuit de lansarea cărții pastorului Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia 1891-2013. O minune a lui Dumnezeu la malul mării, Editura Cetatea Deva, 2013, 238 p.

Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia - coperta 1 La acest eveniment au participat: pastorul Constantin Nita, pastorul Ghiță Marian, conferențiarul Cătălin Dupu, istoricul Marius Silveșan, pastorul Nelu Rosu, viceprimarul municipiului Mangalia, directorul Muzeului de Istorie Mangalia – istoric, prof. Dorian Negoi, Tony David și jurnalistul Alin Cristea, alături de credincioșii adunării și coriștii care au înălțat imnuri de slavă la adresa lui Dumnezeu.

Credit foto: Biserica Baptistă Mangalia

Pastorul Constantin Mitu, autorul cărții, a prezentat modul în care s-a ajuns de la idee la proiect, care sunt problemele abordate în această lucrare, precum și necesitatea elaborării acesteia.
Invitații au făcut remarci referitoare la activitatea misionară și culturală în Dobrogea, la istoria acestei zone și la rolul etnicilor baptiști germani în lucrarea misionară din această zonă și implicit la formarea în anul 1891 a Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.
În cadrul alocuțiunii mele m-am referit la importanța unor astfel de lucrări pentru cunoașterea istoriei bisericilor baptiste de pe teritoriul României din perioada secolelor XIX-XX și a persecuțiilor credincioșilor baptiști. De asemenea, am remarcat rolul avut de comunitatea baptistă germană în activitatea misionară, educativă și socială din Dobrogea, cu o referire aparte la Mangalia.

Marius Silveșan la Mangalia 17.11.2013

Foto Alin Cristea

Cu prilejul acestui eveniment, Martin Dermann din Germania, fiul pastorului care a construit clădirea bisericii din Mangalia, a trimis un mesaj de susținere și apreciere pentru acest demers editorial. Din Canada, Sonya Smith a trimis de asemenea un mesaj de apreciere deoarece părintii dânsei au fost membrii în biserica germană din Mangalia.
Este de apreciat și în acest caz, ca și în cazul altor biserici baptiste care și-au scris recent istoria, faptul că inițiativa a aparținut unor persoane din bisericile respective care s-au ocupat de partea de documentare, scriere și editare a monografiilor respective. Importanța acestor monografii constă și în faptul ca ele se pot constitui în surse documentare pentru cei interesați în elaborarea unor lucrări științifice privitoare la istoria baptiștilor. Ca și istoric atrag atenția că pentru elaborarea unei lucrări științifice este imperios necesar apelul la documente și confruntarea unor surse diverse.

Pe lângă informațiile personale în realizarea acestui material s-au folosit și datele oferite de următoarele articole:

Eveniment Cultural Religios la Biserica Baptista Mangalia (Biserica Baptistă Mangalia)

Lansare de carte la Mangalia (Revista Artă și Credință)

Lansare de carte la Mangalia (Eveniment Creștin)

Celor interesați de istoria baptiștilor din România le recomand

Alexa Popovici, Istoria anabaptiștilor

Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România

Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România

Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965

Lansarea volumului Politica regimului Antonescu faţă de cultele neoprotestante. Documente, Viorel Achim (editor)


Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Stimate doamne, stimaţi domni, dragi colegi,

Îmi face o plăcere deosebită să vă invit la lansarea volumului Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente, care va avea loc miercuri, 20 noiembrie a.c., ora 13.30, la standul Editurii Polirom, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus.
Vor lua cuvântul:
Viorel Achim (editorul volumului),
Alexandru Florian (directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”) şi
Ben-Oni Ardelean (profesor la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii Bucureşti).
Moderator: Adrian Şerban (redactor şef, Editura Polirom).

Cu deosebită consideraţie
Viorel Achim

Târgul International GAUDEAMUS Carte de Învățătură – București (20-24 noiembrie 2013)


Preiau în cadrul acestui articol informațiile oficiale privind Târgul Internațional Gaudeamus Carte de Învățătură. Pe parcursul desfășurării acestui eveniment vor fi mai multe lansări de carte printre care și ce a despre persecuția evanghelicilor în timpul guvernării Antonescu scrisă de către Viorel Achim.

Ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură, organizat de Radio România,  va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la ora 12.00

Afis Gaudeamus 2013 Invitatul de onoare al ediţiei 2013 este Grupul ţărilor nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Prezenţa nordică la Gaudeamus se concretizează printr-un program de evenimente extrem de consistent care include peste 30 de lansări de carte, conferinţe, proiecţii de film, ateliere creative, adresate unui public diversificat ca vârste şi preocupări.

 Programul de vizitare al târgului este următorul: miercuri – vineri, între orele 11.00 şi 20.00, sâmbătă – duminică, între orele 10.00 şi 20.00.

 Amenajarea standurilor va avea loc în intervalul 18 – 19 noiembrie, în condiţiile prezentate aici.

 Amplasarea standurilor

 Cărţile donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară 2013 au avut ca destinaţie bibliotecile publice din comuna Costache Negri (judeţul Galaţi) distruse de inundaţii. Campania “Cărţile se întorc acasă” va continua cu prilejul Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Donaţiile de carte se vor primi în incinta târgului în intervalul 20 – 23 noiembrie.

http://www.gaudeamus.ro/ro/home/

Maxima zilei – 14 noiembrie 2013


Cărțile sunt bune atât timp cât sunt călăuze, dar rele când ajung lanțuri.

Leonard Ravenhill

Retorică și predicare. Forme de transmitere a mesajului divin în societatea contemporană


Cartea Retorică și predicare. Interferențe și diferențe, apărută la Editura Universitară, București, 2013, este o una deschizătoare de noi drumuri, fiind o abordare inedită a acestui subiect în mediul evanghelic românesc. În cadrul acestei lucrări împărțită în două secțiuni, autorul, Constantin Ghioancă, doctor în teologie și cu o specializare în domeniul asistenței sociale, actualmente pastor al Bisericii Adonai din București, abordează două subiecte interesante și actuale, respectiv retorica și predicarea. Predicarea nu este un subiect nou pentru autor, dat fiind faptul că a interacționat cu acest domeniu încă din primii ani de facultate și a publicat, apoi, cartea Predicarea creștină în perioada postmodernă (Editura Universitară, București, 2007). Dorința sa de aprofundare a omileticii și-a găsit împlinirea pe parcursul studiilor la nivel de doctorat, context în care ajunge să interacționeze cu un domeniu complementar și anume, cel al  retoricii. Concret, ne referim la lucrările susținute în cadrul programului doctoral, absolvit în anul 2012 sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș, cu calificativul Magna cum laude.

Prima parte a lucrării intitulată  Studiu introductiv în retorica clasică este una tehnică și, într-o anumită măsură,Constantin Ghioancă, Retorică și predicare poate și abstractă pentru cineva care nu a avut tangență cu retorica sau cu reprezentanții clasici ai acestei discipline. În cadrul primei secțiuni autorul realizează o incursiune în istoria retoricii, prezentând apoi reprezentanții de seamă din perioada clasică, din perioada Evului Mediu, ajungând până în secolul al XX-lea, context în care sunt tratate direcțiile de dezvoltare a acestei discipline, dar și formele diversificate ale ei. Autorul nu se oprește în această parte doar la elementele teoretice, ci caută să realizeze o îngemănare cu partea practică. Acest aspect este evidențiat atunci când sunt abordate elemente legate de pregătirea oratorului în general și a unui pastor în particular, dar mai ales în capitolul cinci unde sunt prezentate modalități de Îmbunătățire a elocinței, prin dezvoltarea respirației profesionale și prin intermediul unei dicții care să țină cont de rostirea corectă a consoanelor și a vocalelor.

Partea a doua a lucrării este una aplicată, autorul urmărind să prezinte punctele de confluență dintre predicarea creștină și retorică, modul în care retorica poate ajuta predicarea, precum și o serie de asemănări și deosebiri între retorică și predicare, puse în evidență chiar de scopurile vizate de cele două discipline. Domeniul retoricii este unul tehnic, pământesc, iar cel al predicii unul duhovnicesc, în care accentul nu se pune atât de mult pe elocință, deși și aceasta își are rolul ei bine definit în transmiterea mesajului divin, cât pe transmiterea mesajului         într-un mod cât mai fidel Bibliei. Scopul predicatorului și al mesajului său nu trebuie să fie acela de a gâdila urechile oamenilor, cât de a transmite mesajul, Cuvântul lui Dumnezeu care poate fi comparat cu o sabie cu două tăișuri (Evrei 4:12).

Această secțiune este împărțită în cinci capitole prin intermediul cărora autorul ne prezintă modul în care putem vorbi de o confluență între predicarea creștină și retorică. Astfel, autorul a considerat oportun să prezinte o schiță istorică a confluenței dintre predicarea creștină și retorică, continuând apoi cu Dimensiunea practică a confluenței dintre retorică și predicare, unde sunt abordate două aspecte practice foarte utile celor care doresc să stăpânească arta cuvântului. Ne referim la aspecte practice în pregătirea predicii și în susținerea acesteia. Elementele de retorică pe care autorul le analizează atunci când vorbește despre pregătirea predicii le considerăm absolut necesare unei bune interacționări dintre retorică și predicare, dar mai ales cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Ca și o observație personală și recomandare ar fi aceea ca la republicarea lucrării această parte să fie extinsă, tocmai pentru a veni în sprijinul celor interesați de predicarea creștină. Asemănări și deosebiri între retorică și predicare are scopul de a realiza o „scurtă sintetizare a interferențelor dintre retorică și predicarea creștină.” (p. 144), dar și de a accentua faptul că scopul predicii nu este unul cultural, ci de a transmite mesajul lui Dumnezeu ascultătorilor, chiar dacă acesta nu poate fi pe placul tuturor. Importanța acestui fapt este relevantă și pentru societatea contemporană, una în care adevărul este relativ, oamenii urmărind de cele mai multe ori să se raporteze la propriul adevăr și nu la cel absolut, reprezentat de Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta poate fi și motivul pentru care Dr. Constantin Ghioancă realizează în finalul cărții, O pledoarie pentru predicarea hristocentrică. Este scoasă în evidență importanța predicării hristocentrice precum și persistența orientării hristologice în transmiterea mesajului divin.

Într-adevăr, în această lucrare sunt prezente retorica clasică, omiletica precum și elementele care le aduc în interacțiune, de unde rezultă și importanța acestei cărți în plan teoretic și practic. Teoretic, prin incursiunea și sinteza istorică realizată cu referire la retorică, dar și la modul cum predicatorii Cuvântului lui Dumnezeu au interacționat cu retorica de-a lungul timpului. Practic, prin faptul că autorul se folosește de partea teoretică, tocmai pentru a prezenta modul în care retorica poate fi integrată în predică și folosită cu succes pentru transmiterea mesajului biblic, într-un mod concis și aplicat societății contemporane.

Dr. Marius Silveșan
Istoric

Omul recent și valorile marilor personalități


Recenzie a cărții Istoria se scrie acum de Cătălin Dupu

 Trăim într-o perioadă de transformări economice și sociale ce se reflectă în stilul de viață adoptat de cei care o trăiesc. Omul recent trăiește sub presiunea de a se integra în societate, de a fi pe placul familiei, al prietenilor, al anturajului, iar toate aceste aspecte au o consecință asupra stilului de viață, a alegerilor făcute de acesta. Omul zilelor noastre este Omul care vrea totul, își dorește o viață fără griji petrecută în petreceri, alergări dintr-un loc în altul, o viață în care să încerce totul, dar din care Divinitatea să fie exclusă. Astfel se poate rezuma nuvela Omul care a vrut totul ce deschide ultima carte a lui Cătălin Dupu, conferențiar, regizor, scriitor, actor. Nuvela este o radiografie a societății contemporane, a omului aflat în permanență în căutare de nou, de lucruri care să-i umple un gol în inimă, gol ce nu poate fi umplut decât de Dumnezeu. Goana după plăceri,Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum coperta 1 dorința de a avea este firul roșu al acestei nuvele, una care captează de altfel și pe care după ce ai citit-o rămâi mișcat de profunzimea adevărurilor pe care autorul le transmite prin intermediul cuvintelor. Sunt cuvinte care doresc să miște inimi, să conștientizeze direcția pe care ne-o alegem în viață. Înțeleptul Solomon afirmă în cartea Eclesiastul că  „totul este deșertăciune și goană după vânt.” Această afirmație trebuie înțeleasă în contextul în care omul nu își pune în gând să-L caute pe Dumnezeu, deși acesta se relevă când într-un mod, când în altul, dovedind faptul că banii nu rezolvă toate problemele. Acesta este adevărul! Autorul ne îndemână „să nu dorim senzaționalul și să-L căutăm pe Dumnezeu” pentru că „din prea mult senzațional unii s-ar putea să rămână doar cu o părere din ceea ce trebuie să fie prezența lui DUMNEZEU.” De aceea, fiecare dintre noi trebuie să ne cunoaștem valoarea și să o apreciem ca venind din partea lui Dumnezeu, însă nu trebuie să dăm uitării nici calitățile celor din jurul nostru pentru că „a recunoaște valoarea cuiva este o calitate.” Pornind de la acest deziderat, Cătălin Dupu a scris și despre realizările unora dintre celebritățile zilerelor noastre, urmărind nu atât realizările acestora în plan profesional cât modul în care acestea se raportează la Dumnezeu. Primul care a răspuns întrebărilor lui Cătălin a fost Horia Brenciu. Acesta menționa că „cel mai important lucru pe care îl avem de oferit Divinității este simțimântul nostru. Divinitatea nu se schimbă cu trecerea anilor”, dar noi ne schimbăm. Andreea Marin continuă ideea lui Horia prin menționarea faptului „că nu poți străbate drumuri anevoioase în viață fără credința că acolo sus Cineva te veghează.” După cum spune Andreea, pentru a trece cu bine și prin momentele mai puțin plăcute ale vieții ai nevoie de credință, iar pentru Horațiu Mălăele lumina pe cărarea vieții i-a fost oferită de Biblie. Aceasta a fost cartea de căpătâi și cea mai frumoasă carte pe care a citit-o. În ea el l-a găsit revelat pe Dumnezeu, ori tocmai lipsa acestuia „din gândurile oamenilor a măcinat poporul acesta.” Pepe se declară o persoană credincioasă, caracteristică ce definește și viața unei alte vedete, Fuego. Acesta și-a dorit să studieze teologia, dorință expresă a bunicii sale reflectată și în faptul că de la grădiniță a început să meargă la biserică. „În fiecare dimineață [bunica] mă trezea la 7 și plecam la slujbă” povestește Fuego. „Mai târziu m-am apucat și am citit Biblia, o carte extraordinară”, continuă șirul amintirilor Fuego. Virgil Ianțu se declară, la rândul său, un om credincios cu o educație decentă primită de la tatăl său. Alessandra Stoicescu mărturisea în discuțiile cu Cătălin Dupu următoarele: „Cred în Dumnezeu. Nu pot să spun  că mă duc în fiecare duminică la biserică, dar mă rog, discut cu Dumnezeul din mine, există o relație.”

Dem Rădulescu, un bun național demonstrează faptul că maestrul Dem Rădulescu era nu numai un mare om de teatru, dar și un pedagog excelent, un om care punea suflet în relațiile cu studenții. A fost o personalitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar un om celebru, un bun național cum îl definește Cătălin Dupu care l-a avut pe acesta ca profesor, dar și mentor în carierea profesională.

Schițele biografice ale unor personalități politice, literare, artistice precum Jimmy Carter, Abraham Lincoln, Billy Graham, George Washington, Charles Dickens, Winston Churchill, Martin Luther King Jr., Henry Sienkiewicz, Jony Eareckson Tada ne arată tot atâtea moduri în care Dumnezeu a lucrat de-a lungul istoriei, dar și moduri în care oamenii au ales    să-L aleagă pe El ca Domn și Mântuitor. Selecția făcută de autor s-a realizat după criteriul valorii, dorind să evidențieze faptul că au existat oameni politici, președinți, prim-miniștrii care au  avut un set de valori morale după care s-au călăuzit în viața lor personală și profesională. Ceea ce putem învăța din experiențele acestor personalități este faptul că în viață au câștigat oamenii care au avut un set de valori și că cei care au avut principii morale solide au putut ajunge în funcții de conducere. Mult mai important decât faptul că aceștia au ajuns în poziții cheie este faptul că au lăsat în urma lor ceva, au avut un vis care a devenit realitate. Trebuie să învățăm din istorie să fim și recunoscători înaintașilor noștri și să înțelegem că ei au construit ceva valoros care dăinuie și astăzi. Autorul concluzionează faptul că „indiferent cine suntem în prezent, putem deveni prin perseverență, educație și credință în Cel de Sus oameni care să fie adevărate «miracole».” Educația și credința devin astfel cele două elemente principale ale succesului în viață. Dacă le înțelegem și ni le însușim avem șansa de a lăsa ceva valoros în urma noastră.

Ținând cont de un  set de principii, de valorile morale după care a ales să-și ghideze viața, Cătălin Dupu a considerat la un moment dat că Dumnezeu este mai sus de televiziune și că nu scena aceasta este importantă, ci cea a împărăției lui Dumnezeu, acolo unde El, creatorul tuturor lucrurilor, deține controlul și Lui i se aduce slava și gloria. Această carte dovedește faptul că harul lui Dumnezeu ne poate găsi pe fiecare dintre noi, rămâne numai ca noi să dăm curs invitației Sale.

Dr. Marius Silveșan
Istoric

Apariții editoriale (18) Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia. O minune a lui Dumnezeu la malul mării


Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia - coperta 1

Lansarea cărții va avea loc la Biserica Creștină Baptistă Emanuel din Mangalia, duminică, 17 noiembrie 2013 începând cu ora 17.  Evenimentul este prilejuit și de împlinirea a 35 de ani de când biserica din Mangalia a fost reînființată (1978 -2013) . Alături de credincioșii bisericii, la acest eveniment special, vor participa autorități locale, oameni de cultură din Mangalia, lideri ai bisericilor din oraș , numeroși invitați speciali, dar și oameni care doresc să cunoască mai multe lucruri despre biserica baptistă din Mangalia și evoluția ei până astăzi.

http://bisericacrestinabaptistaemanuelmangalia.wordpress.com

Maxima zilei – 3 noiembrie 2013


Părinții ne ajută să devenim oameni, cărțile – să rămânem! 

Aurelian Silvestru

Apariții editoriale (17) Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum


Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum coperta 1

 

Istoria se scrie acum este a 8-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. În paginile sale cititorii vor găsi povestiri inspirate din cazuri reale,  schițe biografice cu nume celebre și răspunsurile unor vedete din Romania referitoare la o întrebare extrem de importanta. Cartea cuprinde și o povestire scrisa în 1996.

Cele mai cunoscute cărți publicate de Cătălin Dupu până acum sunt: “Dragoste crucificată”, “De ce bat clopotele de Crăciun” – aceasta fiind și comanda din partea Ministerului Educație și Cercetării, și “Cine știe ce aduc zorile?”  Lucrarea “Istoria se scrie acum” se poate comanda la birouapv@yahoo.com

http://evenimentcrestin.blogspot.ro/