Arhive categorie: Educație

Cătălin Vasile la Light Channel TV despre viziunea și implicarea tinerilor în biserică


Cătălin Vasile, director și fondator Prodocens Media, a fost invitatul emisiunii Cuvântul care deschide la Light Channel TV unde a discutat despre implicarea tinerilor în biserică. În cadrul discuției, realizatorul, Cornel Dărvășan, spune că a făcut un studiu personal pentru a vedea cauzele pentru care tinerii pleacă din bisericile creștine astăzi, iar prima cauză este Fățărnicia. Ulterior, în cadrul aceleiași discuții, Cătălin Vasile menționează faptul că una din problemele bisericii secolului XXI este lipsa de adaptabilitate. Când discuția ajunge la modul în care ne relaționăm față de tineri, Cătălin consideră că cea mai bună modalitate de a nu avea probleme în biserică este ca aceasta să se coupe de adolescenți. „Dacă vreți să nu aveți probleme în biserică ocupați-vă de adolescenți”.

A fost un moment în viață în care am trecut de la faza de fariseu la cea de copil al lui Dumnezeu spune Cătălin Vasile atunci când vorbește despre cum a luat ființă Prodocens Media. Prin fariseu Cătălin înțelege un consumator în biserică. În felul acesta se face trecerea la modul în care Cătălin Vasile, prin intermediul Prodocens Media, se implică în societate, în mediul evanghelic românesc.

 

https://www.facebook.com/LightChannelTV

https://m.youtube.com/watch?v=tPagmJ8gFXQ

 

Aceasta a fost cea de-a doua emisiune moderată de Cornel Dărvășan la Light Channel TV la care a fost invitat Cătălin Vasile.

În prima emisiune, care poate fi urmărită AICI, Cătălin a vorbit despre modul personal  în care l-a cunoscut pe Dumnezeu și tinerețea sa. A amintit de călăuzirea lui Dumnezeu către facultatea de informatică din Craiova și rolul pe care l-a avut în viața lui pastorul Teofil Ologeanu.

*

Într-o discuție avută astăzi despre aspectele abordate în cadrul acestei emisiuni cineva îmi spunea că scopul principal al bisericii este proclamarea Evangheliei, iar dacă o face într-o corabie sau la Sala Sporturilor contează mai puțin. Interlocutorul meu spunea că suntem prea concentrați pe proiecte, pe ceva care se poate controla, dezvolta, contabiliza, ori relația cu Divinitatea e mult mai complexă
chiar dureroasă.

Și eu consider că scopul Bisericii este acela de a proclama Evanghelia, însă cred că contează și forma, modul în care aceasta este proclamată. Mesajul trebuie prezentat într-un mod care să fie relevant și pentru societatea contemporană fără ca acesta să își altereze conținutul.

Dumneavoastră ce credeți ?

Contează stilul, modalitatea în care este prezentată Evanghelia?

Viorel Iuga la Biserica Baptistă „Biruința” Londra, 11 martie 2016


https://www.facebook.com/biruintalondra/

Biserica „Adonai” București, 20 martie 2016 – Recital instrumental „Din nou la viață !”


Pian – Solomon Turculeț
Vioară – Alexia Vulpe
Violoncel – Andra Popescu

Vorbitor: Victor Condurachi

INTRAREA LIBERĂ!

https://www.facebook.com/biserica.adonai/

Constanța, 12 Martie 2016 – Conferința „O viață nouă, o biserică vie” la Biserica Baptistă Sfânta Treime


https://www.facebook.com/SfantaTreimeConstanta

Otniel Bunaciu – Conducerea ca formă de înviorare a bisericii

Daniel Mariș – Predicarea și înviorarea spirituală a bisericii

Sorin Bădrăgan – Exerciții personale pentru înviorarea bisericii

Irinel Cazacu – Entuziasmul slujirii ca formă de înviorare spirituală a bisericii

Prodocens Media logo final2

 

Conferința va fi transmisă live pe ww.prodocensmedia.ro

Femei în comunism – Biblioteca Națională a României (3.03.2016)


image

https://www.facebook.com/events

București, 2 Martie 2016 – Vasile Taloș la Tineret Isus Mântuitorul


https://www.facebook.com/tineretim

Dr. Daniela Mariș: Barnevernet, nuiaua și cultura


Dr. Daniela Mariș revine în mediul virtual cu un nou articol despre cazul Bodnariu.
Autoarea realizează acum o incursiune socială și cultură, pe alocuri cu apel la istorie, pentru a demonta două capcane care au polarizat o parte din mass media și opinia publică.
Prima capcană, la care face referire doamna doctor, o constituie asocierea creștinismului neoprotestant cu folosirea bătăii ca metodă preferată de educație a copiilor.
A doua capcană este mult mai subtilă și constă în prezumția superiorității culturii norvegiene față de cea românească.
Iată două aspecte interesante, două premise, care sunt prezentate și analizate în cadrul acestui articol.
image

Cazul Bodnariu, care are toate șansele să devină un precedent juridic, a ridicat în mod legitim multe întrebări, însă a și polarizat în mod neașteptat societatea românească. În mod premeditat sau nu, interpretarea situației a generat două mari controverse, care au devenit, din nefericire, redutabile capcane, în care mulți s-au grăbit să se arunce.

Prima capcană o constituie asocierea creștinismului neoprotestant cu folosirea bătăii ca metodă preferată de educație a copiilor. Totul a plecat de la recunoașterea deschisă, de către părinți, a folosirii ocazionale a disciplinării corporale minore. A fost tot ceea ce a trebuit unei părți a presei scrise și vorbite și a diverșilor comentatori de meserie sau de ocazie, pentru a declara cu aroganță că “pocăiții” consideră că “bătaia e ruptă din rai” și pentru a legitima cu putere de sentință validitatea măsurii extreme luate de Barnevernet. Nimic mai fals sau, mai bine zis, o afirmație cu nimic mai prejos decat prejudecata că în Biblie scrie „crede și nu cerceta“. Orice exegeză corectă a textelor biblice referitoare la disciplinarea copiilor infirmă această declarație. Pentru cititorii nefamiliarizați cu mediul neoprotestant și cu hermeneutica biblică, dar onești și detașați puțin de emoția politizată a momentului, lectura articolului “Unde să punem nuiaua din Biblie?” din revista Semnele Timpului din februarie a.c., e un bun început.

Am denumit capcană aceasta direcție de interpretare, pentru că realitatea ulterioară a dovedit că disciplinarea corporală a fost doar un pretext pentru abuzul comis de Barnevernet prin confiscarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu. În primul rând, nu s-au putut dovedi nici un fel de semne de agresiune asupra nici unuia dintre copii, deși aceștia au fost suprainvestigați din punct de vedere medical. În al doilea rând, la reîntâlnirea părinților cu copiii, doi dintre ei aveau pe corp echimoze (vânătăi) care pot fi interpretate cel puțin ca o dovadă de neglijență în îngrijire, dacă nu de abuz, din partea familiilor surogat. În condițiile absenței explicațiilor din partea asistenților sociali chestionați de părinți, se dovedește ca Barnevernet este pentru unii mumă, pentru alții ciumă. În al treilea rand, ce importanță a avut pentru familia Nan faptul că părinții au sustinut in permanenta ca nu au disciplinat corporal copiii? Nici una. Dimpotriva, în stilul întors pe dos, specific Barnevernet, acesta a devenit chiar motivul oficial pentru care nu li s-au redat copiii.

A doua capcană este mult mai subtilă și constă în prezumția superiorității culturii norvegiene față de cea românească. Formulele deja consacrate în comentarii merg de la varianta mai elegantă: “În Roma te porți ca romanii”, până la cea malignă: “Așa le trebuie, să le ia copiii dacă au crezut că scăpa nepedepsiți pentru că se poarta ca la noi, în România, într-o societate atât de civilizată cum este cea norvegiana, în care totul merge ceas”.

Aș vrea să le atrag atenția distinșilor comentatori asupra faptului că aceasta este o abordare simplistă a problematicii culturii, abordare care nu face decât să demonetizeze (demonitizeze ?) argumentul. Cultura unui popor este un creuzet în care fierbe continuu un amestec de factori din cei mai diverși: istorie, literatură, performanțe intelectuale, resurse naturale, religie, realizări militare, muzica, arta, bucatarie, etc. Ce anume definește superioritatea sau inferioritatea unei culturi? Voi încerca să sugerez un raspuns, care reprezintă opinia mea personală, nealterată de rațiuni de corectitudine politică sau de anomia postmodernistă.

Ca să revin la formulele comentariilor, cultura romană era considerată superioară celorlalte culturi contemporane ei. Însă de la istoricul și preotul Silvianus, care a trait în sec. V d.Hr. și care a fost martor al prăbușirii bogatului însă putredului Imperiu Roman de Apus, au rămas surprinzatoare scrieri despre vandali, (popor migrator al cărui nume are și acum o conotație ce nu mai trebuie explicată), din care rezultă că ei au fost cei care au luat măsuri ferme pentru a pune capăt decăderii morale a romanilor.

Mai aproape de zilele noastre, este suficient să trecem în revistă câteva exemple de mari culturi și civilizații, ca să se clatine puțin aroganța argumentului mai sus menționat: Americanii au NASA, dar și pe Martin Luther King; japonezii sunt recunoscuți pentru meticulozitate și longevitatea dată de stilul de viață sănătos, dar și pentru violența manifestată de-a lungul timpului față de popoarele cucerite; britanicii au Oxford, Cambridge, dar și istoria lor legată de Commonwealth; nemții au corectitudinea și punctualitatea, dar și Holocaustul; coreenii au perseverența și inregimentarea, dar câtă diferență între viața din Nord și cea din Sud. Da, norvegienii au fiordurile și petrolul din Marea Nordului, dar și Lebensborn. Și da, noi românii avem corupția și diversele neputințe administrative, dar îi avem pe Țițeica, Coandă și Enescu și, mai mult decât atât, avem încă filonul creștin, care ne face să ne revoltăm de abuzurile reale, și nu închipuite, asupra copiilor.

Mă opresc aici cu exemplele, doar pentru a sugera că ceea ce face diferența în toate aceste cazuri este reflectarea ideologiei statului în cultura și valorile poporului respectiv. O spune foarte plastic Dumitru Nan, în apelul lui disperat către agentii Barnevernet care au venit să-i confiște copiii: “Vă dau TOT ce am, numai nu-mi luați copiii”.
Când trocul acesta nefericit, în care sufletele copiilor sunt vândute pentru liniștea si perfecțiunea socială de sub clopotul de sticlă al bunăstării scandinave, este legitimizat juridic la nivel de națiune, îmi dau seama ca mi-au cam trecut complexele de român, pe care au avut grijă unii și alții să mi le inducă de vreo douazeci și cinci de ani încoace.
Și, în timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA.

https://facebook.com/daniela.maris.54/posts/1712537318962510

Teofil Stanciu – A spune că creştinii nu se sinchisesc de problemele copiilor din România este, în cel mai bun caz o lipsă de informare


 

A spune, aşadar, că creştinii nu se sinchisesc de problemele copiilor din România este, în cel mai bun caz o lipsă de informare sau o reacţie (oarecum de înţeles) de saturaţie sau exasperare la prezenţa permanentă şi uneori senzaţionalist-tabloidă a subiectului cu Barnevernet în media şi reţele sociale.

Se poate discuta, în detaliu, despre gradul de implicare, despre cât s-ar mai putea face, despre implicarea mai activă şi prezenţa mai consistentă în dezbaterile publice, în elaborarea legilor, în forurile de conducere locală şi naţională.

https://drezina.wordpress.com/2016/02/25/in-romania-nu-se-protesteazanu-se-face-nimic-pentru-drepturile-copiilor-din-tara-chiar-asa/

București – Evenimentul de începere a lucrărilor de construcție a Centrului Comunitar Româno – Finlandez (4 martie 2016)


Centrul Comunitar SRF

https://www.facebook.com/scoalafinlandeza/

Maxima zilei – 23 februarie 2016


Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu si om. Din jurnalul ultimilor ani

Învățătura religioasă trebuie să stea la baza educației.
Educația fără învățătură religioasă (…) nu e educație.

Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 12.