C. H. Spurgeon, Glorificarea lui Hristos
Un prieten mi-a trimis cu ceva timp în urmă o predică a lui Spurgeon publicată în Revista Farul Creștin din ianuarie 1946 în traducerea lui Petru (Pit) Popovici.
M-am gândit că unii dintre cititorii site-ului vor fi interesați de acest material, motiv pentru care îl public aici. Cred că fotografia cu biserica baptistă din China care apare pe pagina 1 a revistei nu are de-a face cu Spurgeon, ci cu faptul că trebuiau prezentate și materiale care să arate o legătură cu lumea comunistă, altfel existând pericolul ca revista să fie interzisă. Trebuie ținut cont și de faptul că ne aflăm la începutul anului 1946, la scurt timp după încheierea celui de-al doilea război mondial, iar la conducerea țării se afla guvernul procomunist Dr. Petru Groza.De asemenea, România se îndrepta cu pași repezi spre comunismul care se va instala oficial începând cu abdicarea forțată a regelui Mihai și proclamarea republicii (RPR) la 30 decembrie 1947.

Memorialul Durerii – Constantin Caraman
La mulți ani, Costel Ghioancă!
Constantin Ghioancă s-a născut la data de 6 iulie 1983 în localitatea Medgidia, județul Constanța. Este căsătorit cu Daniela-Cristina și au împreună doi copii. Costel Ghioancă este licențiat în teologie la Institutul Teologic Baptist din București unde a absolvit ca șef de promoție sesiunea iunie 2007, a urmat un masterat în teologie la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București continuat apoi cu un doctorat în cadrul aceleași instituții sub coordonarea Prof. univ. Dr. Vasile Talpoș. Cercetarea doctorală a fot finalizată prin susținerea lucrării Noi modele în predicarea contemporană: o analiză critică a predicării clasice și a mișcării „Noua Homiletică” pentru care a obținut calificativul Magna cum laude în anul 2012.
După doctorat a urmat un masterat în asistență socială la Universitatea de Vest din Timișoara.
Din punct de vedere al activității profesionale CV acestuia menționează următoarele:
2007-2009 – Coordonator de programe la Fundația Biblia pentru toți
2007-2011 – Preparator universitar la Institutul Teologic Baptist din București
2008-2010 – Liderul Departamentului de tineret din cadrul Comunității Creștine Baptiste București
În slujirea pastorală acesta a fost păstor la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București (2007-2010), Biserica Creştină Baptistă Emanuel Dej (2011-2013), iar în prezent este păstor al Bisericii Creștine Baptiste Adonai din București.
A publicat următoarele cărți:
Predicarea creștină în perioada postmodernă (2007)
Bisericile emergente vestice din perspectiva baptistă românească (2010)
La mulți ani, Alin Cristea!

Alin Cristea și Marius Silveșan la lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965
Alin Cristea este evanghelic, jurnalist, bloger.
Astăzi este ziua lui.
Cei care îl caută îl pot găsi pe http://romaniaevanghelica.wordpress.com/
În ultimii ani ne-am întâlnit la lansarea cărții mele în aprilie 2013, la lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia,
la lansarea cărții lui Viorel Achim despre politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante, dar și la alte evenimente.
Baptiștii din intreaga lume se intalnesc în Izmir
Peste 300 de lideri, pastori, teologi, președinți de seminarii, profesori si credinciosi baptisti din intreaga lume se intalnesc
în Turcia pentru părtășie, închinare, studiu și aspecte decizionale. Intalnirea anuala are loc in Izmir, cunoscut in Biblie sub numele de Smirna in perioada 6-12 iulie si include si întâlnirile Consiliului general si al Comitetului Executiv, cele doua organe de conducere ale Aliantei Mondiale Baptiste. Romania va fi reprezentata de Președintele Uniunii Baptiste, Otniel Ioan Bunaciu, de Secretarul general Ionel Tutac si de Vicepresedintele Ilie Tinco.
Anul acesta se vor lua in discutie alegerea noului Președinte al Alianței Mondiale Baptiste si a celor 12 vicepreședinți care vor sluji in perioada 2015-2020. De asemenea, premiul pentru Drepturile Omului Denton Lotz si Janice Lotz va fi acordat lui Ilie Coada din Moldova pentru lucrarea sa in ceea ce priveste stoparea traficului de persoane si a sclaviei sexuale din tara sa. Citeste mai departe pe site-ul Revistei Creștinul Azi»
Festivalul Țărmul de Aur – ediția 2014
Între 1-3 august 2014 la Corbu, județul Constanta, se va organiza Festivalul Țărmul de Aur care va cuprinde: concerte, concursuri, mesaje evanghelistice și lansări de carte – printre care: Culorile fericirii de Cătălin Dupu și Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență de Marius Silveșan.
Deja pentru a V-a ediție și-au anunțat participarea, pe lângă organizatori, Cătălin Dupu, Nelu Roșu, Daniel Topciu, poeta Daniela Varvara; fanfara Golgota de la Oradea, Marius Silveșan, grupuri de tineri din județ.
Din țară pot veni persoane particulare care vor să se implice sau doar sa participe. Sunt așteptate și grupuri de tineri sau familiști. Cazarea: la Pensiunea Cristiana, în familiile credincioșilor sau la alegere, fiecare găsindu-și o cameră. Jocurile și agrementul – sunt puse la dispoziție de către Pensiunea Cristiana.
Parteneri media: RVE Constanta, Farul Creștin, Revista Artă și Credință, Istorie Evanghelică, România Evanghelică.
Pentru detalii și înscrieri – birouapv@yahoo.com
Sursa: http://eventcd.blogspot.ro
Cum sunt privite cultele evanghelice în România la 25 de ani de la Revoluția din 1989?
În contextul solicitării unui inspector școlar din Gorj de spionare a comunităților neoprotestante și a demisiei acestuia, Vasilică Croitor pune două întrebări privind modul în care evanghelicii sunt percepuți de către autoritățile Statului Român și de către Biserica Ortodoxă Română.
Întrebările acestea persistă și nu trebuie abandonate ușor, fiindcă răspunsul la aceste întrebări constituie baza pentru răspunsul la alte două întrebări fundamentale:
- Cum sunt privite cultele evanghelice de către autoritățile Statului Român la 25 de ani de la Revoluția din 1989?
- A renunțat BOR la discriminarea cetățenilor care nu fac parte din biserica majoritară?



















