Vasile Alexandru Taloș 1944-2020
Vasile Taloș, pastorul coordonator al Bisericii Creștine Baptiste Bunavestire din București a trecut la Domnul.
Vasile Alexandru Taloș s-a născut la data de 19 mai 1944 în comuna Cisnădie, raionul Sibiu, regiunea Brașov și a decedat la data de 22 decembrie 2020 în București. Acesta fusese internat și se afla la secția ATI în cadrul unui spital din Capitală. A fost căsătorit cu Cornelia și împreună au avut doi copii: Corina și Claudiu. Claudiu este căsătorit cu o fată a sorei de trup a Emiliei Ceuță soția pastorului Ioan Ceuță. Astfel pastorul Ioan Ceuță a fost rudă prin alianță cu cea a pastorului Vasile Taloș.
Vasile Alexandru Taloș a fost pastor baptist, membru în comitetul de redacție al revistei Îndrumătorul Creștin Baptist, organul oficial de presă al Cultului Creștin Baptist în perioada comunistă, profesor la Seminarul Teologic Baptist din București (~1974-1977) unde a predat cursurile Drept bisericesc și Vechiul Testament. După Revoluția din Decembrie 1989 a fost profesor la Institutul Teologic Baptist din București (1990-1998) și la Universitatea Emanuel din Oradea (1998-2094) conform informațiilor publicate de istoricul Bogdan Emanuel Răduţ în cartea despre Alianță Evanghelică din România. După revoluția din Decembrie 1989, într-o perioadă dificilă pentru țară și pentru cult datorită disensiunilor interne și a pericolului scindării Uniunii, a fost ales în anul 1991 președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România slujind în această poziție pe parcursul a două mandate consecutive: 1991-1995, 1995-1999. I-a succedat în funcția de președinte al cultului pastorul Paul Negruț de la Oradea care a deținut la rândul său două mandate succesive: 1999-2003, 2003-2007. Au urmat cele două mandate ale pastorului Otniel Bunaciu din București 2007-2011, 2011-2015. În prezent la conducere se află pastorul Viorel Iuga de la Arad 2015-2019, 2019-2023. Dacă facem abstracție de scindarea Uniunii Baptiste din perioada interbelică și considerăm istoria baptistă ca una unitară, pastorul Vasile Taloș a fost cel de-al 11 – lea președinte al baptiștilor români. De asemenea, după terminarea celor două mandate ca președinte acesta a deținut funcția de vicepreședinte cu misiunea timp de un mandat, activând în această poziție în perioada 1999-2003.
De asemenea, în perioada cât a fost președinte al Cultului Creștin Baptist din România pastorul Vasile Taloș a exercitat pentru o perioada de timp și funcția de președinte al Alianței Evanghelice din România.
După absolvirea Seminarului Teologic Baptist din București, unde a fost coleg cu pastorul Vasile Talpoș, cei doi având cele mai bune medii după cum relevă documentele din arhiva Departamentului Cultelor, Vasile Alexandru Taloș a urmat Facultatea de Drept (anii ‘70). După revoluția din decembrie 1989 a urmat cursuri doctorale în SUA.
A fost ordinat în anul 1969 (?) ca păstor la Biserica Baptistă Mihai Bravu din București activând acolo până la dărâmarea lăcașului de cult în contextul sistematizării orașului București în anii ‘80. După mai multe intervenții la Departamentul Cultelor credincioșii baptiști, care se întâlneau în lăcașul din Mihai Bravu, au primit un imobil pe strada Iuliu Valaori. Spațiul a fost amenajat și a devenit cunoscut după revoluție ca Biserica Valaori . Ulterior, probabil după Revoluție, biserica și-a luat numele de Biserica Baptistă Sfânta Treime. În perioada comunistă numele bisericilor baptiste, poate cu unele excepții, era cel al străzii sau cartierului unde se afla imobilul. Vasile Alexandru Taloș a rămas pastor la biserica Sfânta Treime până la sfârșitul anilor ‘90 când a plecat de acolo. Aproximativ în anul 1999 acesta începe o nouă lucrare, actuala Biserică Baptistă Bunavestire une a fost pastor și apoi pastor coordonator până la decesul acestuia survenit în decembrie 2020. Este de menționat faptul că momentul despărțiri de Biserica Sfânta Treime a fost unul care a surprins datorită rapidității cu care a fost luată decizia. Noua lucrare a beneficiat și de aportul unor membrii din Biserica Sfânta Treime. Conform unor mărturii tot o decizie rapidă care ar fi dus și la tensiuni interne în cadrul Bisericii Sfânta Treime a fost și cea a înființării unei misiuni în cartierul Titan care a devenit ulterior Biserica Baptistă Harul.
Pastorul Vasile Alexandru Taloș s-a remarcat în perioada comunistă printr-un spirit de opoziție față de Departamentul Cultelor și conducerea Uniunii Baptiste. În perioada comunistă în cadrul cultului s-au format două mari tabere, una care era de acord într-o măsură mai mare sau mai mică cu deciziile autorităților, vorbim de o acomodare cu statul și cea de-a doua tabără era cea care considera că este nevoie de opoziție, că drepturile și libertățile se obțin prin luptă. Cele două tabere au dezvoltat într-o anumită măsură un “ethos” diferit care s-a transmis, perpetuat dincolo de perioada comunistă.
În baza informațiilor primite de la pastorul Vasile Brânzei, tatăl său, pastorul Daniel Brânzei rememora o acțiune de opoziție față de Departamentul Cultelor petrecută în anii ‘70 ai secolului XX. Daniel Brânzei amintește de o întâlnire cu păstorii la Departamentul Cultelor când Sorin Iulian, directorul Departamentului Cultelor în perioada respectivă, le a reproșat/ le a zis pastorilor sa vină la el atunci când au probleme. Vasile Taloș, proaspăt absolvent al Facultății de Drept, menționează Daniel Brânzei, a luat cuvântul și a zis că Departamentul Cultelor există din cauza noastră și nu pentru noi. Era un joc de cuvinte referitor la acțiunile Departamentului Cultelor.
O altă întâmplare remarcabilă a fost rememorată de către Petru Cocârțeu, unul dintre membrii ALRC căruia i-a fost intentat proces după evenimentele de la Caransebeș din anul 1978. În acest context Vasile Taloș și-a lăsat celelalte activități și a venit la Caransebeș unde a pregătit apărarea împreună cu un alt avocat reușind sa demonteze la proces două acuzații.
Pastorul Vasile Alexandru Taloș s-a implicat și în alte acțiuni celebre de contestare a acțiunilor autorităților comuniste luate față de Bisericile și credincioșii baptiști. Pentru conformitatea istorică trebuie menționat faptul că activitatea contestatoare din perioada comunistă s-a putut desfășura și într-un context politic intern și extern diferit față de cel al anilor ‘50-‘60. De asemenea, vorbim de faptul că una dintre persoanele vizionare și influente ale baptiștilor români a fost pastorul Iosif Țon, un adevărat mit al baptiștilor. Iosif Țon a fost invitat de mai multe ori la Biserica Baptistă Mihai Bravu din București păstorită de Vasile Taloș. În perioada comunistă cei doi au inițiat mai multe acțiuni de protest.
Pe pagina Bisericii Bunavestire din București se află o scurtă biografie a acestuia pe care o prezint mai jos. De asemenea pastorul Vasile Bel a publicat o biografie a acestuia care poate fi citită aici. Ca istoric am discutat cu pastorul Vasile Taloș despre perioada comunistă și implicarea acestuia în acțiuni de protest și rezistență, informațiile obținute, coroborate cu cele din alte surse au fost publicate în cadrul cărților și articolelor științifice publicate.
V.Al.Talos este un pastor baptist român care a slujit biserica lui Hristos atât în vremurile de restrişte sub dictatura comunistă, cât şi în anii de după revoluţie. A fost multă vreme pastor al Bisericii Sfânta Treime din Bucureşti, iar în ultimii ani s-a implicat în plantarea cu succes a unei noi biserici, anume Biserica Baptistă Bunavestire. Pastorul V.Al.Taloş a fost unul dintre cei care au opus făţiş rezistenţă ateizării forţate a României, situându-se mereu în poziţii de risc pentru a apăra cauza Bisericii lui Hristos. După Revoluţie, a slujit ca preşedinte atât al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste cât şi al Alianţei Evanghelice din România.
https://www.bunavestire.ro/echipa-pastorala/ (accesat 22.12.2020)
Partajează asta:
Emanuel Răduţ, Marius Silveşan şi Teodor Colda | Despre Viitorul Bisericii | Dialog cu Viorel Iuga
Partajează asta:
Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel
Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.
Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Audiență cu folos!
Partajează asta:
Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani
Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.
Partajează asta:
Lidia Talpoș (1947-2020) – schiță de portret
Lidia Talpoș s-a născut la data de 4 octombrie 1947 în localitatea Racovița, județul Sibiu. A urmat școala primară, liceul, iar apoi Conservatorul din Cluj (?).
Lidia Talpoș a urmat de mică Calea Domnului, astfel că în data de 20 iunie 1964, la vârsta de 16 ani, a fost botezată în Biserica Creștină Baptistă din Sibiu de către pastorul Mircu Cocar.
După terminarea Conservatorului Lidia Talpoș̦ a cântat mai mulți ani ca solistă la Filarmonica de Stat din Cluj. Ca și solistă a acestei prestigioase instituții interpreta arii și alte genuri muzicale în limba în care au fost scrise (germană, italiană etc.), iar soțul, Vasile Talpoș, venea să audieze unele dintre concertele Filarmonicii[1].
A fost căsătorită cu pastorul și prof. univ. Vasile Talpoș și împreună au trei copii: Cristina căsătorită cu pastorul Samuel Bâlc, Cristian – Mihail Talpoș (1975) căsătorit cu Simona Talpoș și Emanuela-Lidia Talpoș (1979) căsătorită Vasile.
În anul 1986 a venit cu soțul său în București, iar după ce acesta a preluat funcția de director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988) s-a implicat și acolo. Pe parcursul cât a fost la Seminar și apoi la Institutul Teologic Baptist din București aceasta s-a implicat în slujirea academică alături de soțul său fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București. La Institutul Teologic Baptist din București a predat muzica și a fost dirijoare a Corului Studenților. De asemenea, în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București a dirijat corul bisericii. În paralel cu slujirea din mediul confesional aceasta a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române.
Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată, nu doar la Seminar și Institut unde a fost iubită și apreciată, ci și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.
[1] Informațiile despre Lidia Talpoș au fost prezentate în articolul „The Intellectual in Evangelical Churches” publicat în Brukenthalia. Romanian Cultural History Review. Supplement of Brukenthal Acta Musei, No. 3, 2013, pp. 130-139; Revista Arhiva Baptistă, Arad, Anul II, Nr. 4/ aprilie 2020
Partajează asta:
Foto – Congresul biblic din București 1928
Fotografie făcută la Bucureşti în 1928. Se pare că este o conferință pastorală, organizată cu ocazia venirii lui James Rushbrooke în România.
Fotografia a fost postată pe contul de Facebook al pastorului Ionel Tuțac.
Informatii pe spatele pozei
James Henry Rushbrooke se află pe primul rând de scaune la centru și are mâna la reverul sacoului.
Pe scaune, în mijloc, la stânga lui Rushbrooke, este Dan Ioan, La dreapta lui Rushbrooke (cum privim la poză) e Adam Sezonov. Jos, primul din dreapta, pare a fi Lucașa Sezonov.
Pe scaune, al doilea din stânga cred că e Constantin Adorian iar al treilea e Jean Staneschi.
Cel de-al 5-lea, rândul 2, din stânga este pastorul Dumitru Drăgilă din Lugoj.
Mai cunoaşte cineva vreun participant la această conferință?
Informațiile au fost preluate din comentariile făcute de Ionel Tuțac, Mihai Ciucă și Vasile Bel.
Despre vizitele lui James Henry Rushbrooke în România și implicarea acestuia în obținerea și păstrarea drepturilor și libertăților religioase am scris împreună cu Vasile Bel în cartea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Partajează asta:
Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin
Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.
Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.
În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării:
Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.
Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/
Partajează asta:
Aniversarea a 110 ani a Bisericii Creștine Baptiste Harul din Lugoj
Anul 2020 este unul special pentru Biserica Creștină Baptistă Harul din Lugoj prntru că aniversează 110 ani de la înfințare și doresc să celebreze publica acest lucru în data de 25 octombrie 2020.
Biserica este slujită de frații păstori David Nicola și Ionel Tuțac.
Anunțul postat de pastorul Ionel Tuțac pe Facebook prin care anunță evenimentul este următorul:
Aniversarea de 110 ani a Bisericii Harul!
Cu voia lui Dumnezeu dorim ca în data de 25 octombrie să celebrăm cei 110 de mărturie baptistă în municipiul Lugoj. Invităm toți baptiştii lugojeni care trăiesc în afara granițelor țării sau în alte locuri din România să participe alături de noi la această sărbătoare. În perioada următoare vă vom da mai multe detalii despre acest eveniment. Vă aşteptăm cu bucurie!
Sursa:
https://www.facebook.com/602836930/posts/10156970287136931/?d=n
Partajează asta:
Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă
Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.
Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.
Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.
Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.
În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.
Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.
Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.
Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).
Partajează asta:
Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1
Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.
În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.
Istorie Evanghelica 