Programul ediţiei a VII-a a Simpozionului Internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus: „Regimurile comuniste – memorie recentă pentru o societate deschisă”
Partajează asta:
Raportul președintelui Consiliului de Miniștri, Dr. Petru Groza, despre Creştinii după Evanghelie
Ca să vedem cum ne-a afectat pe noi, trebuie amintit că în 1933 creştinii după Evanghelie deveneau asociaţie
Petru Groza – Romanian politician, best know as Prime Minister of the first Communist Party-dominated governments under Soviet occupation during the early stages of the Communist regime in Romania. (Photo credit: Wikipedia)
religioasă (Decizia Nr.114.119/24 august 1933, şi din 1939 cu două ramuri), pentru ca în timpul războiului regimul Ion Antonescu să îl interzică (Legile Nr.927/29 Octombrie 1942, pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţiuni din Legea pentru regimul general al cultelor şi Nr.431/9 iulie 1943, pentru desfiinţarea asociaţiilor religioase). Ca urmare a acestei decizii Adunările au fost închise. Paradoxal noul regim, deşi de sorginte oarecum comunistă, le-a recunoscut asociaţie religioasă în 1944 (Legea Nr.548/31 octombrie 1944) pentru ca în 1945 să le ridice la statutul de cult religios (Legea Nr.883/9 noiembrie 1946).
În demersurile efectuate pentru ca Adunările Creştine după Evanghelie să primească statutul de cult religios, Petru Groza, deţinând poziţia de preşedinte al Cabinetului de Miniştri şi Ministru interimar al cultelor, înaintează M.S. Regele Mihai I un raport în care reliefează apariţia şi evoluţia creştinilor după Evanghelie în România. Ca urmare a acestui raport, prin intermediul a șase articole Legea Nr. 883, publicată în Monitorul Oficial Nr.261 din 9 noiembrie 1946 semnată de Regele Mihai I şi contrasemnată de ministrul cultelor, la vremea aceea, Petru Groza recunoştea şi reglementa Cultul Creştin după Evanghelie. La momentul respectiv a fost aprobat și statutul de organizare și funcționare al cultului, care avea 15 articole şi era semnat de delegaţia compusă din Alexandru Panaitescu şi Gheorghe Oprea-Teodorescu.
Raportul domnului Preşedinte al Consiliului de Miniştrii şi ministrul cultelor ad-interim către M.S. Regele,
Confesiunea Creştină după Evanghelie a luat fiinţă în ţara noastră, în anul 1899, prin doi misionari din Elveţia care au reuşit să cristalizeze începuturile de mai înainte ale acestor confesiuni şi să le îndrume spre doctrina şi organizarea de credinţă cunoscute în Elveţia, în Franţa, în Anglia, Germania etc., sub denumirea „Grupul Evanghelic al Adunărilor Creştine Libere”.
În 1939, Confesiunea Creştină după Evanghelie a absorbit prin fuzionare şi mişcarea Creştinilor după Scriptură, iniţiată de fostul preot ortodox Teodor Popescu.
Sub regimul legii pentru regimul general al cultelor din 1928, Confesiunea Creştină după Evanghelie a funcţionat tot timpul sub formă de asociaţie religioasă, bucurându-se de anumite drepturi şi libertăţi de manifestare religioasă ca şi Baptiştii şi Adventiştii de ziua a şaptea, pe baza succesivelor deciziuni ministeriale care reglementau funcţionarea asociaţiunilor religioase.
Întru cât credincioşii creştini după Evanghelie sunt destul de numeroşi şi sunt răspândiţi şi organizaţi în cea mai mare parte a ţării şi întru cât Ministrul Cultelor, la cererea acestora a cercetat mărturisirea de credinţă şi normele de organizare arătate în Statutul prezentat de Delegaţia Adunărilor Asociaţiei „Creştini după Evanghelie” şi a găsit că acest statut nu conţine nimic ce ar putea aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale statului, îndeplinire fiind astfel condiţiunile cerute de art.22 din legea pentru regimul general al cultelor, în cadrul actualelor norme de guvernare democratică şi în baza hotărârilor Consiliului de Miniştrii, luate în şedinţa extraordinară dela 8 ianuarie 1946, care asigură libertatea în materie de credinţă religioasă, am întocmit alăturatul proiect de decret-lege prin care se recunoaşte Asociaţia Creştinilor după Evanghelie cu sediul în Ploieşti, str. Cheia Nr.18, calitatea de cult, reglementându-se, din punct de vedere legal, funcţionarea lui, aşa cum s-a făcut şi cu Asociaţiile Religioase ale Creştinilor Baptişti şi Adventişti de ziua a şaptea, devenite cult prin decretul-lege Nr.553 din 1944 şi prin legea Nr.407 din 1946.
Pentru aceste consideraţiuni şi pe baza autorizării date prin jurnalul Consiliului de Miniştrii Nr.1592 din 1946, în mod respectuos, am onoarea a supune aprobării şi Înaltei semnături a Maiestăţii Voastre, alăturatul proiect de decret-lege pentru reglementarea Cultului Creştin după Evanghelie din România,
Al Maiestăţii Voastre,
Preşedintele Consiliului de Miniştrii şi ministru cultelor ad-interim,
Dr. Petru Groza
Partajează asta:
Thomas Helwys – The birth of Baptists in Europe (Romanian subtitles)
Partajează asta:
Profesor Vasile Talpoș despre modul în care au reușit baptiștii români să tipărească în anii 80 Biblia Cornilescu
Pornind de la interesul pe care Emanuel Conțac îl arată față de Biblia Cornilescu am prezentat nu cu mult timp în urmă unele informații succinte despre tipărirea Bibliei Cornilescu în țară sub titlul Când au tipărit ortodocşii „Biblia baptistă”? – un posibil răspuns.
Între timp am găsit informații noi, conexe cu cele prezentate anterior, motiv pentru care în acest articol voi relua și o parte din cele publicate în articolul amintit pentru o mai bună înțelegere a subiectului și a cadrului în care se desfășurau evenimentele la care fac referire. Din motivele enunțate recomand pe lângă celelalte articole ale lui Emanuel Conțac, dintre care unul poate fi accesat aici și pe cel mai recent care tratează problema dreptului de autor asupra Bibliei Cornilescu. Titlul lui Emanuel este sugestiv: Cine deține copyrightul pentru Biblia Cornilescu? Noi și interesante evoluții…
Până vom reuși să dezlegăm toate ițele problemei reiau fragmentul menționat anterior la care aduc completări noi din cadrul unui interviu al Profesorului Vasile Talpoș.
În cadrul unui mesaj datorat atitudinii BOR față de vânzarea împreună cu ziarul Adevărul a „Bibliei neoprotestante” rostit în luna aprilie 2012 la Biserica Nădejdea, pastorul Vasile Talpoş a relatat succint despre modul în care a reușit să tipărească Biblia, Ediția Cornilescu în România.
Din ceea ce îmi aduc aminte, evenimentul la care făcea referire pastorul Vasile Talpoș a avut loc în preajma vizitei lui Billy Graham în România (1985) sau curând după aceea. (Din interviu de mai jos rezultă ca acest lucru s-a petrecut la scurt timp după vizita lui Billy Graham în România și într-o anumită măsură a fost favorizat de aceasta).
Demersurile au fost inițiate înainte de vizita evanghelistului american tocmai pentru a folosi vizita acestuia ca pretext în obținerea aprobărilor necesare tipăririi Bibliei în România. Astfel, după ce a apărut ideea tipăririi Bibliei în România, Vasile Talpoș s-a dus la Departamentul Cultelor împreună cu Mihai Hușanu, unde au avut o serie de discuții cu (sau și cu) directorul Roșianu (?) în cadrul cărora s-a menționat necesitatea tipăririi unei Biblii pe care să o folosească evanghelicii. Pentru a obține aprobarea acesta a invocat interese de stat menționând că în acest fel se dovedea libertatea religioasă pe care România o proclama iar oficialii veniți cu Billy Graham vor putea constata acest fapt.
Următoarea etapă după obținerea aprobării din partea autorităților române a fost aceea de a obține acordul părții engleze. În acest scop, pastorul Vasile Talpoș, care cred că la momentul respectiv era vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1985-1987), a zburat la Londra și a avut discuții cu oficialii Societății Biblice Britanice, instituție care deținea drepturile de autor asupra versiunii Cornilescu. După ce a primit dreptul de a tipări în țară Biblia, acesta a stat o zi pe la ușile funcționarilor de la Societatea Biblică pentru a obține filmele după care putea să o tipărească.
Întors în țară s-a confruntat cu o altă problemă, aceea că baptiştii şi nici ceilalţi evanghelici nu aveau o tipografie proprie, fapt pentru care cea mai bună soluție a fost să apeleze la tipografia Patriarhiei.
Astfel, baptiștii au reușit să-şi tipărească Biblia la ortodocși.
Mai jos un fragment din interviul Profesorului Talpoș
Ca urmare a vizitei fratelui Billy Graham în România (1985) „s-a aprobat, pentru prima dată, la cererea Uniunii Baptiste, tipărirea Bibliei Cornilescu în țară. Deși fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu, a declarat că această Biblie ar fi eretică și că niciodată nu va fi aprobată tipărirea ei în țară, interesant este faptul că, atunci când ni s-a dat aprobarea, ne-a fost permis să o tipărim la Institutul Biblic al Patriarhiei Române. Personal am adus, împreună cu fr. Hușanu, președintele Uniunii, filmul de la Societatea Misionară Britanică din Londra pentru tipărirea a cinci mii de biblii.”
Daniel Gherman, „Roade confirmate de timp în așteptarea veșniciei: Interviu cu profesor dr. Vasile Talpoș” în Jurnal Teologic, volum omagial Prof. dr. Vasile Talpoș, vol. 1, nr. 1, 2002, p. 15, editat de Centrul de Teologie Baptistă București al Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București și al Institutului Teologic Baptist București
Partajează asta:
Poziția BOR față de situația evanghelicilor în anul 1943
O monstră despre cum vedea Biserica Ortodoxă Română situația evanghelicilor în perioada celui de-al doilea război mondial.
În cazul de față am preluat un articol din ziarul Foia Diacezană din anul 1943
Deși desființarea sectelor s’a făcut printr-un decret-lege la 29 Dec. 1942, au rămas destule uşi prin care aceşti nenorociţi îşi mai scoteau capul’. Monitorul Oficial Nr. 157 din 9 Iulie a. c. publică un decret-lege prin care sunt desfiinţate şi toate instituțiunile, şcolare, filantropice etc. Interesant e că decretul-lege, art. 3, are următorul conţinut:
„Asociaţiunile religioase sectante, care au existat în România la 29 Dec. 1942, şi acele care au fost autorizate ulterior (sublinierea e a noastră N. R.) sau sunt simulate sub forme personale juridice, fără scop lucrativ sau altele, sunt şi rămân desfiinţate de drept.”
O bună parte din decretul-lege se ocupă de procedura ce urmează a se aplica în legătură cu reluarea bunurilor de la sectanți de către Stat sau alte instituţiuni. Sperăm că de acum va înceta şi mărinimia unora din cadrele învățământului față de fiii sectarilor!
***, „Sectele desființate” în Foaia Diacezană, Organ oficial al eparhiei ortodoxe române a Cransebeșului, Anul LVI, Caransebeș 25 iulie 1943, Nr. 30, p. 7.
Partajează asta:
Viaţa şi activitatea pastorului luteran Dietrich Bonhoeffer
Dietrich Bonhoeffer s-a născut la 4 februarie 1906 ca cel de-al şaselea din cei opt copii al unei familii din Breslau. Tatăl, Karl Bonhoeffer, era un psihiatru şi neurolog celebru care a devenit mai târziu directorul Charité-ului din Berlin. Mama, Paula Bonhoeffer, era de origine nobilă. Familia făcea astfel parte din elita socială a burgheziei intelectuale. Educaţia pe care a primit-o Dietrich se baza pe îndeplinirea obligaţiilor şi stăpânirea afectelor. Profesor în primii ani le-a fost copiilor chiar mama lor. Ea le încuraja gândirea critică. Liniştea, ordinea şi obedienţa ca valori dominante în cultura prusacă erau puse sub semnul întrebării, pentru că mama era de părere că germanii şi-au pierdut coloana cerebrală de două ori în timpul vieţii: la şcoală şi în armată. Casa familiei Bonhoeffer era deschisă lumii, iar pentru Dietrich acest lucru a însemnat o mulţime de întâlniri şi influenţe diferite.
| După pierderea Primului Război Mondial moartea fratelui Walter deschizând răni adânci în sufletele membrilor familiei, aceştia reuşesc să se regăsească în tânăra democraţie adusă de noua Republică. Conştiinţa civilă şi anti-modernismul caracterizează în această perioadă familia Bonhoeffer. În 1923, Dietrich îşi începe studiile teologice, iar după doar patru ani petrecuţi la Tübingen, Roma şi Berlin, el îşi dă şi doctoratul. În anul următor, el dă primul examen teologic şi intră într-un vicariat de la Barcelona. În 1930 urmează şi cel de-al doilea examen teologic, astfel încât la doar 24 de ani el obţine titlul de docent.La sfârşitul verii aceluiaşi an, Dietrich se duce la studii la New York. Următoarele unsprezece luni l-au marcat pe viaţă. El recunoaşte aici cât de nelimitat este principiul creştin al iubirii de semeni. |
|
Tânărul german se împrieteneşte cu un coleg de studii francez. La început, acest coleg nu reprezintă pentru el decât duşmanul din războiul trecut. Un duşman care îl dezarmează însă în curând cu porunca creştină a pacifismului. Fiul familiei burgheze îşi petrece mult timp în comunităţile negrilor din Harlems. El este impresionat de o biserică care se dedica pe timp de plină criză economică ocrotirii sărmanilor. Evanghelia, după cum constată Dietrich, le vorbeşte oamenilor indiferent de statutul lor social sau naţional. Ea capătă valori politice şi îndeamnă oamenii în mod concret la acţiune.
Întors la Berlin, Dietrich Bonhoeffer lucrează din vara lui 1931 ca docent particular şi preot pentru studenţi şi tineret. După preluarea puterii de către naziştii conduşi de Adolf Hitler la 30 ianuarie 1933, teologul evanghelic se face remarcat prin atitudinea decisă şi neînfricată cu care se opune acestui sistem politic nedrept. La data de 1 februarie 1933 este transmisă o emisiune concepută cu mai mult timp în urmă pe tema conceptului de „Führer”. Aceasta pare redactorilor de la postul de radio atât de dur politic, încât întrerup transmisiunea. În ceea ce îl privea pe Bonhoeffer, ideea de „Führung”, de conducere, nu era condamnabilă atâta vreme cât servea unei cauze nobile. Führer-ul are un mandat educativ limitat. El trebuie să educe cetăţenii întru principii precum maturitate şi responsabilitate pentru a fi utili societăţii. Însă cetăţenii, odată ajunşi la maturitate, nu mai au nevoie de un conducător. Imaginea Führer-ului se va transforma în imaginea unui „Verführer”, a unui seducător, dacă acesta va nesocoti caracterul limitat al misiunii sale şi graniţele propriei răspunderi: „(…) Conducătorii care vor să se ridice la rangul de zei, îşi bat joc de Dumnezeu”. Această înţelegere a conceptului de „Führer” nu are mai nimic de a face cu pretenţiile necondiţionate de conducere ale lui Adolf Hitler sau cu abandonarea colectivă a răspunderii de către poporul german în favoarea cultului Führer-ului, care a marcat anii de până la 1945.
Represiunile imediate ale statului împotriva evreilor l-au motivat pe teologul evanghelic să adopte o poziţie – el fiind unul din primii membri ai clerului care a îndrăznit să facă acest lucru. El şi-a consemnat această poziţie într-o lucrare pe care intenţiona să o susţină în public şi să o publice. În principiu, el era de acord ca statul să reglementeze în mod legal problema evreiască. Biserica avea însă dreptul şi obligaţia să verifice legitimitatea acţiunilor statale. La Bonhoeffer se poate vedea clar că el nu credea că lucrurile stau aşa. Biserica mai trebuia – dată fiind potenţiala încălcare a drepturilor fundamentale ale omului – să-şi acorde sprijinul victimelor acţiunilor statale nedrepte. (…)”.
Anii ce au urmat au fost marcaţi de lupta împotriva atitudinii nepăsătoare a Bisericii, împotriva războiului, împotriva măsurilor teroriste adoptate de stat, împotriva discriminării rasiale şi a principiului de „Führer”. În octombrie 1933, Bonhoeffer preia o parohie la Londra. Din Marea Britanie, el duce o luptă hotărâtă împotriva Creştinilor Germani, o fracţiune a bisericii evanghelice trecută de partea naziştilor. În 1934 se constituie Biserica Mărturisirii, ca replică la Creştinii Germani. În sânul acestei biserici se disting însă chiar de la început doi poli opuşi: primul pol, apolitic, care îşi îndrepta discursurile împotriva violenţei din cadrul bisericii şi al doilea pol, politic, îndreptat împotriva nedreptăţilor din stat. Bonhoeffer s-a raliat celui de-al doilea pol. Poziţia apolitică a Bisericii Mărturisirii nu era suficientă în ceea ce îl privea pe acesta: „Trebuie să se rupă odată tăcerea motivată teologică cu privire la faptele săvârşite de stat până la urmă nu este vorba de nimic altceva decât de frică(…). Deschide-ţi gura pentru a vorbi în numelor celor făr’ de grai cine mai ţine minte acest lucru în biserică, chit că este minima cerinţă a Bibliei pentru vremuri ca acestea.” Bonhoeffer şi-a folosit relaţiile din străinătate pentru a-i ajuta pe emigranţii din Germania. Trebuie să ai curaj pentru a depune rezistenţă. Chiar şi Bonhoeffer a trebuit să îşi adune tot curajul pentru a putea lupta. Când Sabine, sora lui, l-a rugat să ţină o slujbă de pomenire în amintirea socrului ei de religie iudaică, Bonhoeffer a trebuit să refuze, moment de slăbiciune care i-a chinuit conştiinţa multă vreme. La Londra, el continuă să se implice în mişcarea ecumenică. La confeinţa ecumentică de la Fanö el se declară împotriva bisericii Reich-ului. La 28 august 1934, Bonhoeffer ţine la Fanö o slujbă pentru pace. El spune că doar atunci când oamenii vor dispreţui războiul şi violenţa vor avea şi pace.
Fascinat de rezistenţa non-violentă a lui Gandhi, Dietrich se străduieşte să obţină o invitaţie pentru a putea vizita India. El dorea să studieze acolo mai îndeaproape metodele folosite de Gandhi. Ar putea fi oare acestea potrivite pentru a pune capăt terorii naziste? Timpul îl presează însă şi trebuie să renunţe la această călătorie. Decis să se împotrivească dictaturii naziste cu orice preţ, Bonhoeffer se întoarce în 1935 la Berlin. Aici conduce seminarul teologic al Bisericii Mărturisirii. Aceasta se polarizează însă din ce în ce mai puternic. Bonhoeffer îi avertizează pe membrii acestei bisericii să adopte o poziţie clară, pentru că lupta împotriva nedreptăţilor trebuia dusă nu doar în cadrul bisericii, ci şi în cel statal.
| Bonhoeffer a fost considerat un pacifist, dar şi un duşman al statului. În 1936 îi este retrasă permisiunea de a profesa. Un an mai târziu, Gestapoul închide seminarul, aşa că Bonhoeffer îşi continuă activitatea în ilegalitate. În 1938, el află de lovitura de stat plănuită de gruparea din jurul cumnatului său, Hans von Dohnanyi. Prieteni îngrijoraţi din America îi fac rost teologului de un post de profesor la New York. După câteva zile petrecute acolo, el se întoarce în ţara natală. El ajunge acolo pentru a vedea cum izbucneşte cel de-al Doilea Război Mondial. Er renunţă la siguranţa personală în favoarea luptei împotriva nazismului. |
|
În 1940, Bonhoeffer îşi începe activitatea în slujba Serviciului Extern al Forţelor Armate Germane. Bineînţeles că îndărătul acestei opţiuni nu se află nici o schimbare bruscă de sentimente sau opţiuni, ci activitatea conspirativă depusă în interesul mişcării de rezistenţă concentrate în jurul amiralului Canaris şi al lui Hans von Dohnanyi. Pe timpul călătoriilor sale în străinătate, el are rol de curier. Un grup de evrei este trimis în siguranţă în străinătate. Însărcinat de mişcarea de rezistenţă, el leagă contacte cu Aliaţii, totul servind pregătirilor răstunării regimului, operaţiune care avea să fie demarată prin asasinarea lui Adolf Hitlers. Atentatele eşuează însă, iar conspiratorii sunt demascaţi. După aproape doi ani de închisoare petrecuţi la Tegel şi în pivniţele berlineze ale Gestapoului din strada Prinz-Albrecht, Dietrich Bonhoeffer trebuie să plătească cu viaţa pentru curajul său civil. Un tribunal SS îl condamnă la 8 aprilie 1945 pentru înaltă trădare de ţară la moarte prin spânzurătoare. În dimineaţa următoare, cu doar câteva săptămâni înainte de capitularea Germaniei, Bonhoeffer este ucis în lagărul de concentrare de la Flossenbürg.
Sursa: http://www.dadalos.org/rom/Vorbilder/bonhoeffer/leben.htm#Seitenanfang
Recomandări:
Articolul lui Emanuel Conțac, Pastorul luteran Dietrich Bonhoefferr, martir al rezistenței antinaziste în Germania lui Hitler, în cadrul volumului Și cerul s-a umplut de sfinți
Câteva fragmente din articolul lui Emanuel Conțac. (un articol care vine cu o viziune nouă asupra vieții pastorului luteran dar și asupra conceptului de rezistență și de martir)
Concluziile articolului meu despre Bonhoeffer (1)
Putem să-l considerăm pe Bonhoeffer martir având în vedere implicarea sa într-o conspiraţie politică-militară? (…)
Concluziile articolului meu despre Bonhoeffer (2)
La întrebarea dificilă şi complexă nu putem răspunde în detaliu aici. Ar trebui să-l putem plasa pe Bonhoeffer în contextul larg al fenomenului Rezistenţei antinaziste şi să-i consacrăm o carte întreagă, dar din fericire problema a făcut deja obiectul unor cercetări competente şi nu este cazul să fie reluată aici. Ajunge să spunem doar că proiectul politic căruia i s-au consacrat Bonhoeffer şi liderii din Abwehr a fost „un succes moral şi un eşec tehnic”. (…)
Concluziile articolului meu despre Bonhoeffer (3)
Celor care sunt perplexaţi sau scandalizaţi de teologia şi acţiunile lui Bonhoeffer trebuie să li se pună în vedere că, asemenea lui Ieremia, profetul său preferat, teologul german a fost încă din timpul vieţii un „om de ceartă şi de sfadă” (Ier. 15,10), un personaj susceptibil să polarizeze lumea din jurul său şi să genereze discuţii în contradictoriu. (…)
Dietrich Bonhoffer. Official homepage
http://www.gdw-berlin.de – Rezistenţa. Informaţii despre rezistenţa germană şi dictatura naţional-socialistă, precum şi despre contextul istoric al vremii. În plus, informaţii despre expoziţia permanentă, despre expoziţiile itinerante, despre publicaţii şi cursuri.
http://www.ushmm.org/ – United States Holocaust Memorial Museum. Biografie ilustrată online pentru subiectul „Bonhoeffer”. Informaţii detaliate despre Holocaust. Consiliere didactică în vederea predării în şcoli a Holocaustului.
http://www.dbonhoeffer.org/ – Societatea Internaţională Bonhoeffer. Resurse pentru investigaţii online.
http://www.flossenbuerg.de/infozentrum/ – Informaţii generale despre lagărele de concentrare şi mai ales despre lagărul de concentrare Flossenbürg(germană).
Partajează asta:
Consideraţii de ordin demografic privind oraşul românesc între 1960-1975
Marius SILVEŞAN
Keywords: Romanian city, Population, Demography, Romanian society, Urbanization, Industrialisation, Urban environment, Land.
Abstract
The Romanian Town and Demographic Considerations between 1960-1975
The aim of this paper is to provide an overview of the changes in the Romanian society, which took place at the official establishment of the Communist Regime. The analysis is based, on the one hand, on the changes and transformations of the Romanian city in the 1960s and the 1970s, and on the other hand on a series of demographic considerations. The Romanian city is confronted with a series of major transformations during the communist period, made in view of sustaining the urban policy of the Party. Therefore, the 1960s and the first part of the 1970’s reflect urban continuity, leading to the appearance of districts of blocks. The urban aspect was changed due to the policy of demolishing old buildings and the appearance of new economical and cultural edifices in the analysed space.
The demographic analysis is based on the urban and rural environment observing an increase in the total population, including in the urban one. The demographic increase was caused by many factors, among which a liberal state policy, as well as the return to a certain state of social normality.
1. Oraşul românesc.
Orașul românesc se prezintă ca un spaţiu din ce în ce mai populat, fiind totodată cadrul în care se desfăşoară viaţa cotidiană a românilor ce trăiesc în mediul urban, alături de centrele suburbane (1). Importanţa oraşului derivă şi
din schimbările care se produc la nivel social,,,clasa muncitoare“ deţinând acum primul loc în ierarhia socială (2). Cum această categorie socială lucra în întreprinderi mai mari sau mai mici, în fabrici, deci în cadrul unor obiective industriale construite cu preponderenţă în mediul urban, era firesc ca oraşul să capete o importanță deosebită. Vorbim astfel de impactul industrializării asupra societăţii româneşti şi, implicit, asupra cadrului de locuire.
Citește articolul integral http://istorie.ulbsibiu.ro/studia/studia6/Silvesan.pdf
NB: Acest articol a fost publicat în numărul VI anul 2009 al Revistei Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica (Anlalele Universității Lucian Blaga din Sibiu, Seria Istorie)
Partajează asta:
Craiova: Lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“
Universitatea din Craiova, Departamentul de Istorie și Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor“, invită craiovenii astăzi, 28 iunie 2012, între orele 11.30 – 13.30, să participe la lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“, eveniment care va avea loc în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
Sursa foto: Editura Cetatea de Scaun
Eveniment semnalat de Bogdan Emanuel Răduț
Evenimentul a putut fi urmărit live pe GTV Oltenia.
Partajează asta:
Ce poarta in ranita soldatul rus?
Soldat sovietic. Sursa foto: frontpress.ro
Este bine cunoscuta afirmatia lui Napoleon Bonaparte conform căreia fiecare soldat (francez) poarta in ranita bastonul de maresal, insa aceasta afirmație trebuie actualizata. Necesitatea este determinata de întrebarea acestui articol, iar răspunsul l-am găsit în însemnările lui Avram Bunaciu, om politic în România anilor 50-60 ai secolului XX. În cadrul însemnărilor sale, acesta menționa faptul că în România celei de a doua părți a sec XX avem un sistem politic exportat la noi de URSS. Comunismul, fiindcă despre acest sistem pilitic este vorba, a fost adus la noi în „ranița soldatului rus”.
Prin intermediul acestei formulari, Avram Bunaciu a surprins caracteristica principală a sistemului politic la a cărui instaurare în Romania și-a adus și el contribuția. Este vorba evident de un sistem politic impus cu forța de către URSS la sfârșitul celui de-al doilea război mondial cu ajutorul armatei sovietice.
Avram Bunaciu, Biografie, reflecții, corespondență, cuv înainte: acad Florin Constantiniu; postf.: prof univ. dr. Gheorghe Buzatu; îngrij. ed.; studiu introductiv, note și indice: Liviu Țăranu, București: Editura Enciclopedică, 2011, p. 35.
Istorie Evanghelica 