Arhive categorie: Istorie

Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia


Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia.

Eugen Stancu este născut înTurnu Măgurele la 6 iulie 1978, este doctor în istorie. A studiat la Universitatea din Bucureşti, la Central European University din Budapesta și la Lincoln College, Oxford.
Volumul a apărut la Editura Humanitas şi va fi lansat la Bookfest duminică, 3 iunie, ora 13.00
    Informaţii preluate de pe site-ul Editurii Humanitas, unde pot fi citite şi câteva pagini din carte.

One Night With The King (Estera) – romanian subtitle


One Night With The King part I

*

*

One Night With The King part I

*

Pamflet care circula printre functionarii Ministerului Cultelor în anul 1946


Un personaj central al primilor ani ai comunismului în zona cultelor este preotul Burducea. Fost legionar, acesta a îmbrăţişat noua ideologie foarte rapid, punându-se la dispoziţia noii puteri, ajungând Ministru al Cultelor.

Iată ce versificări circulau în epocă la adresa acestuia:

„Ce mai faci?” „Ce să fac, ca Burducea, / Şi cu steaua, şi cu crucea” sau „Când cu steaua, când cu crucea”.

Apoi, cu trimitere la trecutul său legionar: „Popa-i mare hoţ, licheaua, / Nu-i cu crucea, e cu steaua” (Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947 (Bucureşti: Arhivele Naţionale ale României, 2004),p. 16.)

De asemenea, circula şi următoarea ghicitoare:

„E unic în Europa, / Uite popa, nu e popa. / Poartă rasă, nu-i de rasă / Şi de cruce nu se lasă, / Dar la stea închină crucea. / Ăsta cine e? / Burducea” (Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947 (Bucureşti: Arhivele Naţionale ale României, 2004),p. 111).

Burducea a fost ţinut în funcţie şi pentru că era şantajabil, ştiindu-se că îndreptase spre parohia sa fonduri în mod nejustificat. Cu un asemenea reprezentant la culte, comuniştii nu aveau mari probleme.

SORIN BOCANCEA, „Dincolo de actualele mituri. Biserica Ortodoxă în primii ani ai regimului comunist din România”, în revista Sfera Politicii,  vol. XIX, nr. 16 (160), iunie 2011.

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/160/art14-Bocancea.php

Citește și

Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“

Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“


Un articol de Adrian Nicolae Petcu pentru Ziarul Lumina

Constantin Burducea

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în mediul politic bucureştean, circula o butadă despre ministrul cultelor din noul guvern Petru Groza, preotul Constantin Burducea: „- Ce mai faci?/- Ce să fac, ca Burducea. / Când cu steaua, când cu crucea”. Evident că aceasta fusese lansată de cercurile politice ale partidelor istorice care se conturau într-o opoziţie tot mai înverşunată la adresa Partidului Comunist şi a sateliţilor săi politici. În fapt, reflecta oportunismul multor români, care încercau să-şi găsească loc sau să li se uite antecedentele legionare interbelice în noul context politic din România. Dar cine era preotul Burducea? Era originar din Năenii Buzăului, iar după absolvirea Seminarului Teologic de la Buzău a urmat Teologia la Chişinău. Îl are ca îndrumător la licenţă pe profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, după care este hirotonit preot. Cu sprijinul ministrului liberal C. Angelescu, este numit paroh al Bisericii Progresul, de lângă Bucureşti. Încearcă să-şi facă loc în mediul politic naţional-cuzist, apoi din septembrie 1940, ca mulţi alţi oportunişti, încearcă să se afirme în Mişcarea legionară, însă fără succes. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial avea să-i aducă notorietatea în mediul politic românesc. În timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra Bucureştiului din vara lui 1944 îl adăposteşte pe fostul său profesor Constantinescu-Iaşi, care de acum era văzut ca viitor om politic. Aşa se face că, la iniţiativa acestui profesor, alături de alţi clerici, preotul Burducea se raliază mişcării preoţeşti „democratice”, ca o contrapondere la activitatea vechii asociații generale a preoţilor. Prezenţa la înscăunarea patriarhului Alexei al Moscovei, apoi decesul liderului mișcării preoțești, profesorul Nicolae Popescu-Prahova, i-au netezit calea preotului Burducea pentru a ajunge preşedintele Uniunii Preoţilor Democraţi şi ministrul cultelor la 6 martie 1945. Preotul Burducea nu va putea păstra multă vreme aceste funcţii, atât din cauza iniţiativelor sale extrem de radicale în relaţia cu Patriarhia Română și confraţii de slujire, cât şi a rivalităţilor care se pronunţau tot mai mult în culisele puterii comuniste. Oficial, toate organizațiile politice afiliate Partidului Comunist erau aliate în drumul pentru cucerire

a puterii în statul român, însă erau lideri cu veleităţi tot mai individualiste de afirmare a loialităţii faţă de „marele aliat de la Răsărit”. Burducea era văzut ca omul lui Constantinescu-Iaşi. Nu era bine văzut însă de Petru Groza, care prin organizaţia sa, „Frontul plugarilor”, încerca să convingă tot mai mulţi clerici de necesitatea sprijinirii guvernului pe care îl conducea.Din acest motiv a iniţiat organizarea unui congres al „preoţilor democraţi”, care s-a ţinut la Bucureşti, în octombrie 1945 şi într-un context politic nefavorabil dominat de greva regală. Manifestarea a fost un eșec total, clericii fiind într-o prezenţă foarte mică, ceea ce a dat de înţeles că preoţii români nu aderă la politica guvernului Petru Groza. Eşecul s-a datorat mai ales din cauza unei participări minimale şi chiar a dezavuării exprimate neoficial de către patriarhul Nicodim. Groza nu şi-a atins scopul, dar a considerat că vinovat de eşec este chiar organizatorul: ministrul Burducea. În contextul încheierii grevei regale şi în acordul reprezentanţilor marilor puteri pentru aducerea în guvern a unor lideri ai partidelor istorice, în martie 1946, ministrul Burducea a fost demis. Groza trebuia să-şi asigure un sprijin al preoţilor români pentru alegerile care se pregăteau în toamna lui 1946. După această debarcare, preotul Burducea s-a retras la Parohia Progresul. Însă, pentru că întreţinea relaţii cu Legaţia Franţei, a fost urmărit de Siguranţă şi chiar i s-a înscenat un dosar penal. Cu toate acestea, în august 1948, el reuşea să fugă, împreună cu familia, în Iugoslavia titoistă, de unde, cu sprijin american, să fie internat într-un lagăr de lângă Roma. Prin 1956, în documentele Serviciilor Secrete era semnalat în Buenos Aires, pentru ca zece ani mai târziu să fie în Venezuela. Din documentele de arhivă nu reiese cum şi unde a activat sau când a decedat.

http://www.ziarullumina.ro/

Certificat de trecere la confesiunea baptistă al lui Simion Man (1942)


Emy Răduț prezintă pe blogul său un document care atestă trecerea lui Simion Man de la confesiunea ortodoxă la cea baptistă. Nu știu dacă este aceiași persoană cu pionierul credinței penticostale despre care scrie Vasilică Croitor, când și cum a trecut la denominațiunea penticostală, însă consider acest document relevant pentru istoria comunităților evanghelice din România.

Indubitabil acest certificat este un document istoric care vorbește despre modalitatea în care o persoană putea trece de la un cult la altul, în speță de la cel ortodox la cel baptist în anii 40 ai secolului XX.

Certificatul este din 14 martie 1942, iar în partea de jos scrie Nagyvárad (Oradea). Aceste informații coroborate cu trimiterea la legislația religioasă maghiară (legile din 1868 și 1895) și la textul bilingv (maghiar-român) fac trimitere la situația Oradei în anul 1942 care a fost cedată Ungariei prin al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940.

Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena. (Wikipedia)

Menționăm și faptul că denominațiunea baptistă era recunoscută ca și cult religios în Transilvania cât timp aceasta era parte a Imperiului Austro-Ungar și probabil și în perioada  septembrie 1940-1944. Acest fapt a determinat pe liderii baptiști care s-au aflat la conducerea Uniunii Baptiste în perioada interbelică să militeze pentru recunoașterea statului de cult religios în virtutea recunoașterii acestui statut în Transilvania și după unirea din 1918 (probabil până în 1928 când este promulgată legea cultelor) fără ca demersul lor să aibă finalitatea dorită.

Un alt amănunt interesant este faptul că în 1942 și ulterior în 1943 baptiștii sunt scoși în afara legii situație care durează până în august 1944.

Prezentăm mai jos documentul împreună cu comentariul lui Emy Răduț așa cum l-a publicat acesta.

Recent fratele Simion Man a trecut în veşnicie (13 mai 2012) la vârsta de 99 ani. Considerat cel mai bătrân pastor penticostal, prezentăm mai jos un document din 1944 cu ieşirea sa din cultul ortodox şi trecerea la cultul baptist:

Documentul mi-a fost oferit de pastorul Vasile Bel din Rohia (Maramureş)!

Sursa: http://emyradut.blogspot.com/2012/05/simion-man-baptist.html

Update

Conform informațiilor primite de la Emanuel Răduț (informații primite de la pastorul Vasile Bel), Simion Man la care face referire certificatul este una și aceiași persoană cu pastorul penticostal la care am făcut referire în articol.

Cartea care a schimbat lumea – trailer


VIDEO:Mărturii din lagărele Holocaustului


La Auschwitz se spunea că de aici nu scapi decât prin coş. Milioane de oameni au fost gazaţi şi arşi apoi, în lagărele morţii, create de nazişti, în perioada celui de-al doilea război mondial. Auschwitz Birkenau, Treblinka si Maidanek au fost şi vor fi locuri terifiante din hărţile istoriei. Hegel spunea că “Istoria ne învaţă că omul nu învaţă nimic de la istorie”.

Citește articolul integral pe http://www.infocrestin.com/videomarturii-din-lagarele-holocaustului/

Conferirea titlului științific de doctor în istorie


Sunt bucuros să anunț faptul că în urma întrunirii comisiei de doctorat și a analizării tezei mele, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis ordinul Nr. 3818 din 26.04.2012 prin care mi se recunoaște titlul științific de doctor în istorie cu distincția Summa cum Laude.

Image via wikipedia

Conform regulamentului privind organizarea și desfășurarea studiilor de doctorat,

Pentru tezele de doctorat care dovedesc calități deosebite de creativitate și aduc contribuții importante la dezvoltarea cunoașterii în context internațional se poate acorda una dintre distincțiile următoare:
summa cum laude (excepțional),
magna cum laude (foarte bine),
cum laude (bine).
Titlul științific de Doctor este acordat prin inaintarea de catre Comisia de doctorat a Hotararii conducerii I.O.S.U.D. Ministerul Educației și Cercetării primeste de la I.O.S.U.D dosarul de doctorat și un exemplar al tezei de doctorat în vederea validării hotărârii comisiei de doctorat de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
Conferirea titlului de doctor se face prin ordin al Ministrului Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Ordinul ministrului educației

http://doctorat.unibuc.ro/wp-content/uploads/2012/05/Lista-persoanelor-carora-li-se-acorda-titlul-stiintific-de-DOCTOR.pdf

Articole similare

Dinamica raportului dintre Stat și BCB din Romania intre anii 1948-1965

Bisericile Baptiste din România între constrangere, colaborare și rezistență (1948-1965) (aici găsiți rezumatul tezei)

Poze de la sustinerea publica a tezei de doctorat

Biserica Ortodoxă în anii prigoanei comuniste


Emisiunea ”De la + la infinit” cu tema ”Biserica ortodoxă în anii prigoanei”.

Difuzată la: TVR INFO în 9 martie 2012.

Invitați: Sorin Lavric (scriitor) și George Enache (istoric). Prin telefon dna Lidia Staniloae.

Realizator: Răzvan Bucuroiu.

Emil Bartos la Areopagus – Spiritualitatea trezirilor spirituale din secolul al XVIII-lea


Începuturile mişcării evanghelice moderne sunt direct legate de valurile de trezire spirituală de la mijlocul secolului al XVIII-lea din America de Nord şi Marea Britanie. Alterarea mărturiei bisericilor protestante – datorată mai cu seamă procesului de instituţionalizare şi totodată compromisului etic şi moral al credincioşilor, momeala materialismului Lumii Noi, renunţarea la valorile puritane moştenite – toate acestea, precum şi multe alte cauze din zona socio-politicului, au dus la iniţiative locale ale bisericilor şi liderilor spirituali pentru un timp de trezire şi înnoire spirituală. Un val de lucrări divine speciale, având în mijlocul lor predicatori entuziaşti şi întâlniri deschise interdenominaţionale au dat naştere la ceea ce istoria a numit „perioada Marilor Treziri spirituale”. Modul de manifestare al celor direct implicaţi, varietatea convertirilor, interpretările teologice, dar şi reacţia denominaţiilor participante, ne oferă platforma de studiu asupra spiritualităţii acestor mişcări. Nimeni nu contestă faptul că multe elemente de spiritualitate din acea perioadă au influenţat masiv aproape toate confesiunile evanghelice ulterioare, incluzând cele care au pătruns pe teritoriul ţării noastre. Prelegerea va analiza aceste surse de spiritualitate şi va încerca un răspuns motivator la moştenirea spirituală a credincioşilor evanghelici de azi. (Dr. Emil Bartoş)

http://areopagus.ro