Persistă o convingere care poate fi formulată cam așa: dacă vin vremuri grele, se „cern” adevărații creștini. Nu e imposibil, dar istoria (recentă și veche) ne învață că, de fapt, lucrurile nu se simplifică.

E suficient să citești o istorie mai puțin triumfalistă a Bisericii sau să-l citești pe Wurmbrand ca să vezi că, de fapt, în perioadele de prigoană, lucrurile sunt tot amestecate: există oameni care se opun fățiș, există disidenți discreți, există colaboratori șantajați, există colaboratori entuziaști și există necombatanții. N-am epuizat toate posibilitățile, evident.

Ce vreau să spun e că, cel mai probabil, așteptarea ca lucrurile să se cearnă la modul vizibil e iluzorie. Iar unul dintre cele mai importante motive este că nu avem acces la motivațiile oamenilor. Putem foarte bine să facem lucruri greșite cu motivații corecte și viceversa. Personal, cred că ar trebui luptat cu reflexul de a cerne permanent bunii și răii în mod absolut și de a aștepta ca ei să fie clar separați în lumea de dincoace. Pur și simplu, oamenii sunt incapabili să se judece definitiv unii pe alții. Întotdeauna ne scapă ceva.

Asta nu înseamnă că răul nu trebuie denunțat, că toți sunt o apă și un pământ, indiferent dacă au rezistat (vor rezista) eroic sau au colaborat (vor colabora) entuziast cu propriii opresori. Nicidecum. Dar să nu ne mai hrănim, zic, cu iluzia că lucrurile se vor clarifica și că vom vedea și noi clar în sfârșit. Nu cred că vom avea parte de un asemenea lux. Mereu va trebui să ne confruntăm cu realități complexe și cu alegeri dificile.

De aceea, avem nevoie de un discernământ care nu face împărțeli simpliste (deși, de acord, în ultimă instanță se va separa binele de rău), ci unul care va trebui să decanteze nuanțe. Nicio perioadă de persecuție cunoscută nu a împărțit vreodată creștinii doar în 2 tabere clare pentru toată lumea. Întotdeauna au fost mai multe tabere.

Obsesia purismului a făcut însă victime și după ce persecuțiile sau perioada dificilă a încetat. Satisfacția de a vedea pe cineva pus la stâlpul infamiei este în sine foarte problematică și discutabilă, din perspectivă creștină. Nu cred că o eventuală perioadă dificilă ne va scăpa de dileme, ci doar va aduce altele. Iar judecățile finale nu ne aparțin. După cum, de răspunderea judecăților temporare și temporale nu putem scăpa.

De discernământ ține să accepți că nu poți înțelege tot, în mod absolut, că nu poți suspenda orice evaluare și orice judecată, dar și că nu poți face judecăți simpliste, convenabile, situându-te singur în categoria „purilor” care au dreptul să spună orice despre oricine.

Sursa : https://www.facebook.com/552052348/posts/pfbid0YpRv8uBvX6jxUjmfMCFpzz9XMpTPesgCtRqFx27Nxa4nCsEmoakQzeatCEC8Q4YKl/?d=n

(Text preluat cu permisiunea autorului; titlul ne aparține -MS-)