Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (6) Dr. Viorel Achim
Perioada avută în discuție aici este cea de după implicarea României în cel de-al doilea război mondial și face referire printre altele la situația evreilor din Bucovina și Basarabia care au primit certificate de botez de la creștinii după Evanghelie pentru a-i scăpa de deportare.
Urmărește și
SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM
Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (5) Viorel Achim
Cea de-a doua înregistrare cu prelegerea istoricului Viorel Achim începe cu referiri la prevederile Legii din decembrie 1942 prin intermediul căreia asociațiile religioase, inclusiv baptiștii, retrogradați în 1940 de la statutul de cult religios, au fost scoase în afara legii.
Urmărește și
SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM
Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (4) Viorel Achim
Simpozionul științific privind Bisericile Baptiste în perioada regimului Antonescu l-a avut ca invitat pe Dr. Viorel Achim de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”
Această înregistrare este prima care prezintă prelegerea domnului Achim care își începe discursul cu referire la modul în care se validează o cercetare istorică precum și rolul memoriei în cadrul unei comunități, inclusiv a uneia religioase precum cea baptistă.
Urmărește și
SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ
Apariții editoriale (21) Marius Silveșan, Bogdan Emanuel Răduț – CULTELE NEOPROTESTANTE ŞI DREPTURILE OMULUI. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)
După o muncă susținută, editarea unor documente, coroborarea lor cu informații memorialistice și cu cele oferite de alte surse sunt bucuros să anunț finalizarea unui nou proiect privind istoria evanghelicilor în comunism la care un aport considerabil l-a avut prietenul și colaboratorul meu, istoricul Bogdan Emanuel Răduț.
Prin intermediul acestei cărți, noi, autorii am dorit să aducem în atenția celor interesați un document valoros pentru înțelegerea mișcării de rezistență religioasă din perioada comunistă, împreună cu implicațiile pe care l-a avut această acțiune. Tema centrală a cărții o reprezintă acțiunea de protest inițiată de 6 creștini evanghelici români cunoscută în mod popular sub denumirea de Scrisoarea celor 6. Documentul protest, cum a fost considerată această scrisoare, purta numele de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Semnată de Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman, Radu Dumitrescu, memoriul de protest a fost difuzat la Radio Europa Liberă în data de 2 aprilie 1977. Prin intermediul acestui document autorii atrăgeau atenția asupra faptului că în ciuda unor aparențe în România încă exista persecuție religioasă.
Lucrarea noastră se bazează pe documente de arhivă inedite identificate în arhive din România și străinătate, precum și pe mărturiile unora dintre participanți.
Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977) a apărut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca, are 136 de pagini. Prefața lucrării este scrisă de către Iosif Țon.
Despre această acțiune de protest am mai scris în cadrul următoarelor postări:
CRISTI ȚEPEȘ ȘI DORIN DOBRINCU DESPRE MOMENTUL APRILIE 1977
SCRISOARE DESCHISĂ A REPREZENTANȚILOR CULTELOR NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA (1977) – UPDATE
Un anglican, o evreică și un catolic
Un material interesant realizat de Teofil Stanciu, care pune în context viețile și opera a trei scriitori creștini, C.S. Lewis, Simone Weil și Gustave Thibon. Lecturând acest material veți înțelege poate mai bine modul în care aceștia au interacționat cu alte confesiuni creștine, dar și cu cultura. Acest material este în opinia realizatorului său, Teofil Stanciu, „un gest minimal de prețuire pentru niște personaje de prim rang în gândirea creștină a secolului XX.”
2013 a fost un an în care anglicanul C.S. Lewis (1898-1963), evreica Simone Weil (1909-1943) și catolicul Gustave Thibon (1903-2001) au putut fi comemorați și rememorați, grație unor numere rotunde legate de viața lor.
Din păcate, n-am apucat să scriu despre fiecare dintre ei la vremea potrivită (e un mic regret al anului care se încheie). Cum mereu am avut impresia că există niște trăsături care-i unesc pe toți trei, în ciuda numeroaselor deosebiri dintre ei, am încercat să fac măcar un efort de sistematizare a câtorva asemănări pe care le consider deosebit de importante (lista nu e exhaustivă).
E un gest minimal de prețuire pentru niște personaje de prim rang în gândirea creștină a secolului XX. Indiferent de eventualele afinități sau divergențe pe care, ca cititori, le putem avea cu acești autori, ei merită cunoscuți măcar prin scrierile ce sunt disponibile în limba română.
1. Curiozitate vie. Toți…
Vezi articolul original 862 de cuvinte mai mult
22 decembrie 1989 – un material video realizat de Cătălin Dupu
Preluat prin intermediul Revistei Artă și Credință
Dorin Dobrincu – ‘Cultele neoprotestante si drepturile omului’. Un memoriu din 1977
Cultele neoprotestante și drepturile omului, memoriul document din aprilie 1977, cum a fost denumit apelul semnat de șase neoprotestanți, trimis și citit la Radio Europa Liberă într-o seară de aprilie 1977, reprezintă o acțiune importantă de contestare și răspuns față de intruziunile statului comunist în viața Bisericii și a persecuțiilor la care au fost supuși credincioșii confesiunilor evanghelice.
Informații suplimentare puteți găsi și în următoarele articole:
CRISTI ȚEPEȘ ȘI DORIN DOBRINCU DESPRE MOMENTUL APRILIE 1977
SCRISOARE DESCHISĂ A REPREZENTANȚILOR CULTELOR NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA (1977) – UPDATE
Istoricul Dorin Dobrincu a publicat in ultimul numar al revistei Archiva Moldaviae, IV, 2012, pp. 351-402, un articol de analiza al unui document intocmit de mai multi lideri evanghelici romani in foarte tensionatul an 1977, cind, alaturi de intensificarea opozitiei Sindicatului Solidaritatea fata de regimul comunist in Polonia, au aparut atit Carta ’77 in Cehoslovacia, cit si Miscarea Goma in Romania.
Redam mai jos prima parte a introducerii acestui studiu.
* * *
Pe 3 aprilie 1977, radio Europa liberă difuza memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. A doua zi, Securitatea îi aresta pe cei șase semnatari: Iosif Țon, Silvian Cioată, Pavel Nicolescu, Aurelian Popescu, Constantin Caraman și Radu Dumitrescu. Momentul coincidea cu arestarea lui Paul Goma și a lui Vlad Georgescu. Toți erau oameni incomozi pentru regimul de la București.
Cei dintâi erau evanghelici angajați în bisericile lor, având o concepție creștină asupra vieții și a…
Vezi articolul original 1.262 de cuvinte mai mult
Biserica Baptistă BETEL – 90 de ani de har în Timișoara
Materialul video a fost pus pe privat în această seară (16 decembrie 2013) și nu știu dacă el va mai fi sau nu disponibil.
Între timp, cei care doresc să cunoască istoria Bisericii Betel din Timișoara, pot urmări materialul în cadrul înregistrării serviciului divin de la Jubileul de 90 de ani disponibil aici http://www.betel.ro/arhiva-video/ în cadrul fișierului 8.12.2013 JUBILEU 90 ANI – Dimineata partea a II-a (de la minutul 27-40)
Apariții editoriale (19) Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător

Povestea fascinanta a dosarului de urmărire informativa de securitate al lui Gabriel Liiceanu și a întâlnirii fata în fata cu principalului turnător din acesta. O cartea despre paranoia regimului comunist și despre adaptarea turnătorilor la capitalismul de după.
În ziua aceea telefonul a sunat lung la secretariatul editurii. Secretara, care tocmai umplea doua cești de cafea din cafetiera pusa pe pervazul ferestrei cu priveliște spre soclul unde fusese cândva statuia lui Lenin, a trebuit sa traverseze camera sa ocolească biroul.
– Humanitas! a raspuns, multumita ca aiunsese la telefon la timp.
Un domn, actionar la „S.C. Humanitas S.A.”, voia sa-si vanda. actiunile. Cum trebuia sa procedeze? Secretara mi-a transmis după o vreme mesajul.
Telefonul primit la editura m-a trezit dintr-o torpoare în care ma complăceam de câțiva ani buni. Mai precis, din 2006, de când avusesem prima oara în fata propriul meu „dosar de urmărire informativa”, deschis în 1971 și depozitat vreme de peste trei decenii în Arhivele Securității. Si atunci aflasem. Dumnezeule! mi-am zis. Au trecut peste doua decenii de când cel mai activ, după cum rezulta din Dosar, dintre turnătorii mei din anii 70 devenise, în 1991, acționar la Humanitas. La societatea comerciala care luase naștere la inițiativa mea! Cum se ajunsese aici?
„Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusa pe masa de disecție a Securității n-ar trebui sa tacă. Fiecare bucățică din această experiență satanică, oricât de mărunta ar fi ea, ar trebui adusă în conștiința celorlalți, împreună cu cei care, pierzându-și calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putință.“ – Gabriel LIICEANU
Click AICI pentru a citi mai multe pagini din carte
Nelson Mandela „Nu mă judecați după succesul avut”

Nelson Mandela (Manager Express)
“Nu ma judecați după succesul avut, ci după cât de multe ori am fost jos și m-am ridicat din nou. Nu sunt un sfânt, decât dacă considerați sfânt un păcătos care nu se dă bătut”













