Ortodoxia română a devenit propriul ei duşman
TOM GALLAGHER
Secularişti de-a lungul şi latul Europei au denunţat, în această primăvară, Ungaria pentru a fi adoptat o Constituţie ultraconservatoare, cu multiple referiri la Dumnezeu, creştinism şi familia tradiţională, iar Madridul a avut parte, zilele trecute, de ample proteste ale spaniolilor împotriva vizitei Suveranului Pontif.
În România, astfel de manifestări anticlericale sunt greu de imaginat. Tuturor celor ce cred într-o Europă unită sub stindardul unei ideologii progresiste imprecise dedicate omenirii sau, eventual, viitorului verde al planetei, ţara le va părea, cu siguranţă, o adevărată fortăreaţă a creştinismului.
În ultimele două decenii, România a avut parte de probabil cel mai frenetic program de construcţii de biserici din lume. Un recent sondaj Gallup releva că 82% din români se declară credincioşi şi consideră că religia joacă un rol important în viaţa lor – plasându-se, astfel, pe locul doi în topul celor mai evlavioase naţiuni din Europa.
Căsătoria religioasă şi-a păstrat, la rândul ei, atractivitatea pentru români, cele mai multe cupluri preferând să convieţuiască într-o uniune blagoslovită de Biserică, şi nu doar înregistrată la autorităţile statului.
Atractivitatea de care religia continuă să se bucure în ochii românilor pare însă mai degrabă rezultatul înrădăcinării acesteia în societate, decât al vreunor eforturi laborioase ale Bisericii Ortodoxe Române în privinţa enoriaşilor ei şi a salvării de noi suflete.
În negura vremurilor comuniste, destui români erau în căutarea unei lumini călăuzitoare, dorinţa transcendenţei spirituale fiind mai marcantă decât în multe alte ţări din regiune. Confruntaţi cu implacabilitatea statului totalitarist, românii şi-au găsit însă sprijinul şi alinarea preponderent în familie – dar, spre norocul BOR, şi în cadrul acesteia se insista, de regulă, asupra rolului central al religiei.
Iar cum familia a rămas şi după 1989 principala ancoră de stabilitate a românilor, BOR a avut parte de o revenire spectaculoasă în graţiile publicului, inclusiv ale autorităţilor, astfel că din punct de vedere al încrederii populaţiei în diversele instituţii ale statului a condus timp de două decenii detaşat în toate sondajele de opinie.
În atare condiţii, rămâne greu de înţeles cum de BOR nu s-a folosit de imensul prestigiu de care se bucură în scopuri cu o utilitate oarecum notabilă. Singura explicaţie pe care o găsesc este că nemeritatul cadou i-a revenit aidoma proverbialei pere picate în gură, nefiind unul „muncit” din greu.
Şi în prezent, oastea Domnului din cadrul BOR insistă preponderent pe aspectele devoţionale şi materiale, uitând sesizant de preceptul promovării valorilor creştine în viaţa de zi cu zi a societăţii. Deşi există numeroşi clerici şi măicuţe de o indubitabilă pioşenie, Biserica se fereşte să propovăduiască Evanghelia astfel încât să pună accent pe necesitatea îndreptării morale a societăţii sau pe soluţii de susţinere şi extindere a politicilor sociale existente – pe care BOR le-ar putea sprijini substanţial fie doar şi prin reaprinderea crezului oamenilor în solidaritate socială şi colaborare interumană.
Dar agenda de lucru a conducerii BOR rămâne dedicată îndeosebi promovării propriei puteri instituţionale, aşa cum bine observa Cristian Romocea în teza sa de doctorat „Church and State: Religious Nationalism and State Identification in Post-Communist Romania” (Continuum Publishing House, London 2011).
BOR a depus eforturi enorme în vederea recunoaşterii ei ca biserică naţională, acum investeşte sume exorbitante în construcţia unei catedrale-mamut menite să-i reflecte, chipurile, statutul şi importanţa, continuă să respingă solicitările Bisericii Greco-Catolice privind retrocedarea lăcaşurilor ei de cult şi în rest se demonstrează preocupată doar de asigurarea unui fundament religios zdravăn în şcolile publice ale unui stat care se declară, potrivit Constituţiei sale, laic.
Şocantă rămâne, nu în ultimul rând, indiferenţa cu care BOR tratează instituţia familiei – cea care i-a adus atâtea servicii de-a lungul timpului şi care acum a ajuns şubrezită atât ca urmare a ponderii forţelor seculariste şi efectelor diversităţii culturale, cât şi din cauza trecutelor şi prezentelor realităţi economice care au determinat, de-a lungul ultimilor ani, destule cupluri să emigreze în căutarea unui trai mai bun.
Separarea de copii, de părinţi, uneori chiar şi a soţilor constituie o ameninţare directă la adresa nucleului familial, slăbind însuşi fundamentul social pe care BOR îşi clădeşte puterea. Cu o similarea nepăsare a tratat, de altfel, şi problema migraţiei economice interne, mai exact a migraţiei populaţiei rurale către mediul urban – deşi tocmai segmentul social rural constituie sufletul Ortodoxiei.
BOR s-a ferit să activeze făţiş în viaţa politică postdecembristă a ţării, dar a rămas fidelă tradiţiei sale de a se lăsa folosită de varii forţe politice în schimbul obţinerii protecţiei autorităţilor şi a unui lung şir de avantaje. Patriarhul Teoctist a fost un personaj mult prea controversat pentru a putea aspira la statutul de lider al unei biserici manifest politizate.
Ar fi de sperat ca actualul Întâistătător al BOR să se demonstreze un lider spiritual prea sofisticat pentru a mai agrea stratagemele şi subterfugiile la care Biserica a recurs până acum. Deocamdată însă, şi sub conducerea sa indiferenţa clerului ortodox faţă de seria ameninţărilor la adresa segmentelor celor mai tradiţionaliste ale societăţii româneşti, dar şi a tinerei generaţii este perpetuată în mod inexplicabil (…) şi oarecum neaşteptat.
Fie că-i place sau nu, nonşalanţa este un lux pe care BOR nu şi-l poate permite. Altfel se poate lesne trezi, mai rapid decât ar crede, în situaţia de a fi supravieţuit cu brio atât furtunii comuniste, cât şi secularizării occidentale pentru a fi doborâtă apoi într-un final din înaltele-i sfere de un vânticel mioritic molcom, iscat din cauza mulţumirii de sine şi a nepăsării de care dă dovadă.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
Partajează asta:
(Sondaj) Tinerii europeni si Crestinismul
Institutul de analiza IFOP şi publicaţia La Croix au realizat în ultimele ore un studiu privind „Tinerii europeni si Crestinismul”.
Respondenţii au fost francezi, germani, englezi, italieni şi spanioli.
O reeditare a acestui studiu, in limba romana, a fost efectuata de Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, fiind redata in cele ce urmeaza:
/un articol si interpretare – reeditare grafica: Ing. Catalin Ion
http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/
Partajează asta:
Pozitia Romanian Baptist Association fata de Iosif Ton
“…Avand in vedere situația creata de noua orientare teologica a fratelui Iosif Țon, de confuzia creata de predicile și afirmațiile dansului din ultimele șapte luni, propunem tuturor pastorilor și bisericilor din RBA luarea unei poziții comune, prin care sa aparam membrii din bisericile noastre de pericolul alunecarilor doctrinare, in care cu durere, constatam ca traiește fratele Iosif Țon.
– Am regretat decizia pripita și nefondata prin care dansul a parasit in mod rautacios una din bisericile RBA unde era membru, fara sa ne dea șansa sa intervenim pentru clarificarea și aplanarea oricarei neințelegeri.
– Ne exprimam ingrijorarea profunda și dezacordul fața de invațatura teologica nebiblica și periculoasa pe carefratele Iosif Țon o propovăduiește în ultima vreme și sfătuim toate bisericile să evite orice colaborare cu dânsul până la pocăința dânsului și până la revenirea dânsului la Cuvântul lui Dumnezeu și Mărturisirea noastră de credință.
– Ne exprimăm regretul că în toată această perioadă de timp fratele Iosif Țon a refuzat orice fel de stare de vorbă cu noi, preferând să frecventeze alte biserici, unde a răspândit zvonul că ar fi fost exclus din rândul baptiștilor, lucru neconform cu realitatea.
Sperăm că această poziție a noastră îl va determina pe fratele Iosif Țon să se gândească mai serios la situația dânsului și ne rugăm ca Dumnezeu să-l ajute să înțeleagă că drumul pe care se află este nebiblic, periculos și un exemplu negativ pentru întreaga frățietate creștină română. Ne rugăm pentru îndreptarea fratelui Iosif Țon și pentru revenirea dânsului printre noi.
Pănă atunci, nădăjduim că veți vedea în această rezoluție preocuparea noastră pentru păstrarea învățăturii biblice sănătoase, pentru protejarea credincioșilor împotriva strecurării învățăturilor nimicitoare și pentru păstrarea unității și a armoniei în bisericile RBA.
citeste mai departe
Partajează asta:
…religia a murit, filosofia a murit, noroc ca Hawking se simte mai bine!
by Alin Fumurescu
Motto: “Fumurescule, bunica-mea zicea ca acolo unde-i minte multa e si prostie cat caru’!” (Profesorul meu de fizica din liceu)
…la inceput nu i-am acordat atentie. Stephen Hawking e un fizician cunoscut si recunoscut cu usurinta pana si de muritorul de rand, mai putin interesat de fizica teoretica. Dar un fizician. Parerile sale despre religie, Dumnezeu si viata de apoi ma intereseaza in mod normal cel mult la nivel anecdotic. (Cum m-ar interesa ca Einstein a spus ca « Dumnezeu nu joaca zaruri », bunaoara.) Atat si nimic mai mult. La subiectele astea toata lumea e indreptatita la o parere : buna sau proasta, mai mult sau mai putin informata. Daca, dupa un traseu suficient de tortuos pe aceasta tema (a se vedea declaratiile si lecturile sale din ultimii vreo douazeci de ani), Hawking a ajuns la concluzia ca nu exista viata de apoi si ca moartea e un soi de dezactivare a vreunui computer, sa-i fie de bine.
Am lasat la o parte si o usoara contradictie logica din cartea sa « The Grand Design » (« Marele Plan ») in care sustine ca nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica Universul. Asa o fi. Nu ma pricep la fizica teoretica. Poate ca legea gravitatiei va fi fiind suficienta. Dar stiu, dupa cum observa si John C. Lennox, profesor de matematica la Oxford University (God and Stephen Hawking: Whose Design is it Anyway?), ca atata vreme cat exista un plan exista si un proiectant. Daca exista vreun computer, dezactivat sau nu, trebuie ca mai intai de toate, cineva sa-l fi gandit. In cuvintele lui Lennox,
“Suppose … we replace the universe by a jet engine and then are asked to explain it. Shall we account for it by mentioning the personal agency of its inventor, Sir Frank Whittle? Or shall we follow Hawking: dismiss personal agency, and explain the jet engine by saying that it arose naturally from physical law?
It is clearly nonsensical to ask people to choose between Frank Whittle and science as an explanation for the jet engine. For it is not a question of either/or. It is self-evident that we need both levels of explanation in order to give a complete description.”
(Imaginati-va … ca avem in locul universului un motor cu reactie si-apoi suntem rugati sa-l explicam. Trebuie sa dam socoteala de el mentionand actiunea personala a inventatorului sau, Sir Frank Whittle ? Sau trebuie sa-l urmam pe Hawking : dam la o parte interventia personala si sustinem ca motorul cu reactie a aparut in mod natural, ca o consecinta a legilor fizicii ?
E lipsit de noima sa le ceri oamenilor sa aleaga intre Frank Whittle si stiinta ca explicatie pentru motorul cu reactie. Pentru ca nu e o chestiune de ori-ori. E de la sine evident ca avem nevoie de ambele niveluri explanatorii pentru a oferi o descriere completa.)
Trecem si pe asta. Dar Hawking recidiveaza. In cadrul recentei conferinte Google Zeitgeist, el afirma nici mai mult, nici mai putin decat ca ‘filosofia e moarta’. Nu ca e ineficienta, nu ca e insuficenta, ci ca e moarta de-a binelea, ca nu mai poate tine pasul cu stiinta, in particular cu fizica, si ca de-acum inainte oamenilor de stiinta le revine sarcina de « a purta mai departe torta cunoasterii ».
Mai sa fie ! Devine limpede ca aici avem de-a face cu un pattern de gandire. Atat religia cat si filosofia functioneaza, prin insasi natura lor, in domeniul speculatiei. Obiectul lor poate fi absolutul sau transcendentul, dar domeniul lor e unul in permanenta supus indoielii si ambele si-l asuma ca atare. Un finit, rational vorbind, nu poate avea acces deplin la infinit. Un limitat, la nelimitat. Religia nu face demonstratii despre existenta lui Doamne-Doamne (in fine, n-ar trebui sa faca, desi incercari in directia asta au mai existat, unele dintre ele chiar faimoase). Face doar apropieri piezise. De aceea necesita credinta (ceea ce nu neaga catusi de putin investigatia rationala, ba dimpotriva, o presupune). Si de aceea nici un sfant nu va spune despre sine insusi ca e sfant.
La fel si filosofia – filo-sofia – e dragoste de intelepciune, nu intelepciune. E cautare, nu statia terminus. Nici un filosof demn de acest nume nu a pretins vreodata ca a atins intelepciunea suprema, nici macar Hegel, desi a cochetat putintel cu ideea (Ideea ?). Hobbes, doar, a sustinut ca va prezenta un sistem filosofic la fel de incontestabil precum teoremele geometrice si ca, de fapt, ‘adevarata’ filosofie’ se-ncepe cu el. Estimp s-a mai descoperit si geometria ne-euclidiana, cat despre indisputabilitatea lui teoriei Hobbesiene nici nu mai are rost sa povestim.
Si cu asta ajungem la patternul lui Hawking : refuzul indoielii, setea de certitudini. La scara omeneasca, omul e de inteles – si asta din motive evidente. Asta nu scuza, insa, siluirea logica. Da. Poate ca nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica originile Universului. Da, poate ca nu exista viata de apoi. Cred, Doamne, ajuta necredintei mele. Da, poate ca nici nu exista intelepciune si poate ca totul este desertaciune si vanare de vant. Poate. Dar poate ca nu.
In momentul in care Hawking declara ca « nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica Universul » si o face in absenta unei teorii indisputabile, verificata stiintific (singur recunoaste ca M-theory e decomadata doar atat – o teorie promitatoare si nimic mai mult), se plaseaza automat in afara stiintei pe care pretinde ca o slujeste. Cand afirma raspicat ca nu exista viata de apoi – si o face punand in joc toata reputatia omului de stiinta – isi tradeaza vocatia, pentru simplul motiv ca nu poate avea certitudini stiintifice pe aceasta tema. Iar cand afirma ca filosofia, i.e., iubirea de intelepciune a murit, orice consideratii pe marginea purtatorilor vreunei flacari a cunoasterii isi pierd noima si aluneca, usurel, in penibil.
Repet, omeneste vorbind, dupa o asemenea viata aparent lispita de noima, ii pot intelege setea de certitudini demonstrabile matematice. I-o pot chiar admira. Dar asta nu ma-mpiedica sa-mi amintesc « schimbul de grafitti » de pe zidurile Sorbonei, pe vremea revoltelor studentesti din ’68 :
« Dumnezeu a murit ! – Nietzsche » a scris, cu litere de-o schioapa, un student inflacarat.
Dedesubt, o alta mana a adaugat sec :
“Nietzsche a murit! – Dumnezeu”
Pana la proba contrara, a doua afirmatie ramane singura demosntrabila stiintific.
…religia a murit, filosofia a murit, noroc ca Hawking se simte mai bine! by Alin Fumurescu
Partajează asta:
Arhiepiscopia Bucurestilor se sustine din „singura sursa constanta”: vanzarea lumanarilor, si nu din sumele „fabuloase de bani”, de la credinciosi.
Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne informează:
Întrucât articolul din ziarul România Liberă, apărut în data de 23 mai 2011, intitulat „Donaţii: 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică” şi afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii Megastory, difuzată de Realitatea TV în data de 21 mai 2011, sunt o prezentare tendenţioasă şi alarmistă, bazată mai mult pe ficţiune decât pe date concrete, pentru o corectă informare a opiniei publice precizăm următoarele:
1. Cele două materiale denigratoare dezinformează opinia publică şi calomniază Arhiepiscopia Bucureştilor, vorbind incorect despre sume fabuloase date de credincioşi bisericilor, ceea ce nu este adevărat. Cât despre sumele încasate din vânzarea vinului şi a lumânărilor produse de Arhiepiscopia Bucureştilor, precizăm că acestea sunt înregistrate în mod corect pe bază de factură, după toate regulile contabile în vigoare.
2. Lumânările produse de eparhie şi distribuite la parohii şi mănăstiri spre vânzare constituie singura sursă constantă pentru susţinerea eparhiei (a Arhiepiscopiei, protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor), întrucât fiecare unitate primeşte un anumit procent din vânzarea lumânărilor pentru a acoperi cheltuielile curente (facturi la utilităţi, salubrizare, impozite, salarii din fonduri proprii etc.), mai ales în această perioadă în care donaţiile credincioşilor sunt din ce în ce mai mici din cauza crizei economice şi a sărăciei care-i urmează. De la bugetul de Stat eparhiile nu mai primesc nicio contribuţie pentru cheltuielile menţionate anterior.
De asemenea, banii obţinuţi din vânzarea lumânărilor, obiectelor şi cărţilor bisericeşti sunt folosiţi pentru susţinerea activităţilor social-filantropice şi cultural-misionare ale eparhiei.
3. În ceea ce priveşte vinul bisericesc, care prea adesea inspiră unor reporteri „o beţie de cuvinte” critice, acesta este vin produs din via Arhiepiscopiei Bucureştilor, păstrată chiar şi în timpul regimului comunist, întrucât vinul bisericesc are un specific aparte în ceea ce priveşte prepararea lui, conform tradiţiei liturgice ortodoxe. Aşadar, Arhiepiscopia Bucureştilor nu distribuie parohiilor şi mănăstirilor vin procurat din alte surse, ci propriul său vin, pentru a fi folosit în activităţile liturgice şi pentru a acoperi o parte din cheltuielile legate de susţinerea producţiei de vin a eparhiei din care fac parte aceste unităţi de cult. Preţul vinului produs de Arhiepiscopia Bucureştilor este unul accesibil şi chiar modest, în raport cu preţul pieţei.
Aşadar, insinuarea că vinul ar fi scump este o atitudine calomniatoare, iar afirmaţia că vinul ar fi acru este o dezinformare, întrucât vinul Arhiepiscopiei este unul demidulce. Arhiepiscopia Bucureştilor nu livrează parohiilor vin acru, însă gustul acestuia se poate schimba dacă nu a fost păstrat corespunzător, iar dacă vreo parohie ar fi constatat un astfel de caz, ea avea posibilitatea returnării vinului la crama Centrului eparhial. Era mai corect din partea jurnaliştilor să precizeze care parohie anume a primit vin acru, pentru a putea verifica afirmaţia. Prin urmare, acuzaţia că vinul este acru are ca scop „înăcrirea” articolului pentru a fi cât mai denigrator la adresa Centrului eparhial.
4. Cât priveşte acuzarea Pr. Ioan Alexandrescu, de la parohia Chitila I, privind o falsificare a diplomelor de studii, persoanele care susţin aceasta o fac din răzbunare, deoarece au pierdut unele avantaje venite din partea parohiei Chitila I. Cercetarea cazului privind presupusa falsificare a diplomei de studii a fost făcută de Sectorul Juridic şi Serviciul Personal al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care au constatat că actele personale depuse de Pr. Ioan Alexandrescu la momentul numirii sale în postul de preot la parohia Buda, protoieria Câmpina (în anul 1998), sunt autentice şi nu au nici o legătură cu actele cumnatului său decedat, teologul Gheorghe Postolachi.
Arhiepiscopia Bucureştilor permite autorităţilor abilitate să verifice aceste acte ale Preotului Ioan Alexandrescu în baza cărora s-a făcut numirea în postul de preot.
În concluzie, se poate înţelege uşor că repetarea periodică şi sistematică a aceloraşi acuzaţii la adresa Arhiepiscopiei Bucureştilor, nu are ca scop informarea corectă a publicului, ci diminuarea credibilităţii Bisericii în societate, potrivit unui plan concertat şi adaptat la perioada de criză economică actuală – informeaza centrul de Presa al patriarhiei Romane.
Articolul la care face referire Arhiepiscopia Bucurestilor, atragand atentia asupra lui, aici: Donaţii: 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică , de Monica Bonea
Partajează asta:
Donaţii de 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică
de MONICA BONEABucureştenii au lăsat anul trecut 18 milioane de euro la biserică, dar pentru peste 60% din aceste donaţii nu au primit chitanţă, arată un sondaj făcut de SNSPA. Tot fără ca sumele să fie înregistrate, Arhiepiscopia Bucureştiului obligă parohiile să cumpere vin şi lumânări din producţia proprie.Numărul celor care au dat la biserică sume mai mici de 50 de lei este de 33%, potrivit sondajului „Cartografierea socială a Bucureştiului”. Anul trecut, ponderea era de 25%. Între 51 şi 100 de lei au dat 10% din bucureşteni dublu faţă de anul trecut, în timp ce procentul celor care au dat între 100 de lei şi 500 de lei s-a triplat, la 9%. Mai mult de 500 de lei au donat bisericii 2% din bucureşteni. Procentul celor care spun că nu au dat nici un ban la biserică a crescut de patru ori, de la 3% la 12%. La sondaj au răspuns 66% din persoanele abordate.Extrapolând datele din sondaj, rezultă că un bucureştean, indiferent de religie, a donat în medie 120 de lei (aproximativ 30 de euro), iar în total, la biserică s-au strâns anul trecut 18 milioane de euro. Dar 63% dintre respondenţi recunosc că nu au primit bon pentru donaţia făcută, astfel că pentru 11,3 milioane de euro biserica nu a dat socoteală.
Tot fără ştirea Fiscului, Arhiepiscopia Bucureştilor cere parohiilor să cumpere 120 de sticle cu vin şi să îi oblige pe credincioşi să cumpere lumânări făcute de eparhie, relata Realitatea TV. Mai mut, preoţii se plâng că vinul pe care trebuie să-l cumpere este acru şi scump, astfel că nu poate fi băut. La Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, preotul i-a ameninţat pe enoriaşi că vor primi amendă de 5.000 de lei noi dacă aprind alte lumânări decât cele vândute în biserică şi spune că a decis acest lucru de teama controalelor de la Episcopie.
Reprezentanţii BOR nu au putut fi contactaţi ieri pentru a comenta informaţiile.
63% dintre bucureşteni recunosc că nu au primit chitanţă pentru banii donaţi bisericii. În medie, respondenţii au donat 120 de lei anul trecut.
Arhiepiscopia Bucuresștilor susține că singura sursă constantă de venit pentru Biserică provine din vânzarea lumânărilor. Citiți răspunsul aici: Arhiepiscopia Bucurestilor se sustine din „singura sursa constanta”: vanzarea lumanarilor, si nu din sumele „fabuloase de bani”, de la credinciosi.
Partajează asta:
Lansarea cartii Rascumpararea memoriei la Aeropagus Timisoara transmisa live
Vasilică Croitor, scrie pe site-ul său că organizatorii de la Centrul Areopagus Timișoara i-au confirmat transmiterea live a manifestării prilejuită de lansarea cărții Răscumpărarea memoriei.
Cei care vizionează pot trimite întrebări prin email la adresa rascumpararea.memoriei@gmail.com
În fucție de evoluția serii, scrie Vasilică Croitor, vom încerca să răspundem și la unele dintre întrebările trimise online.
Pentru a urmări transmisiunea, accesati linkul ACESTA sau apăsați pe afiș.
Anunțul de lansare a cărții la Timișoara a fost publicat în data de 21 mai 2011 sub titlul
Răscumpărarea memoriei se lanseaza la Aeropagus Timisoara
Pe site-ul istorieevanghelica.ro găsiți mai multe informații despre Vasilică Croitor, cartea și proiectul Răscumpărarea memoriei.
Partajează asta:
Dionis Bodiu și reflecțiile sale asupra congresului cultului baptist
Sfârșitul de săptămână a adus cu sine mult așteptatul Congres al baptiștilor din România. Rezultatele se cunosc, însă modul cum s-a ajuns la ele și atmosfera congresului mai puțin sau chiar deloc, motiv pentru care consider că articolul lui Dionis Bodiu intitulat Meandrele congresului este unul interesant, obiectiv și subiectiv în același timp după cum menționa, însuși autorul lui. Însă, tocmai această subiectivitate este una pozitivă fiindcă suntem diferiți și percepem lucrurile diferit, avem o diversitate de viziuni și opinii asupra aceluiași subiect. De aceea, cred ca și Alin Cristea, că este interesant să percepem realitatea prin ochii altora. În cadrul acestei postări am să prezint câteva paragrafe din articolul lui Dionis Bodiu urmând ca cei interesați de meandrele congresului să acceseze link-ul care se găsește la sfârșitul acestei postări. În final aș dori să menționez faptul că în scrierea istoriei, cu atât mai mult a celei recente sau foarte recente ca în cazul de față, fie ca este vorba de o istorie laică sau una eclesială, nu putem vorbi de o obiectivitate absolută. Am menționat acest aspect nu ca să apăr pe cineva sau ceva, ci, ca să se înțeleagă faptul că articolul și selecția paragrafelor s-au realizat prin prisma modului în care noi percepem istoria și o transmitem mai departe.
Reflecțiile următoare- scrie Dionis Bodiu-, reprezintă felul în care am perceput eu acest eveniment, prin ochii unui baptist de rând, nițel profan într-ale politicilor eclesiale, (prea) optimist în ce priveşte bunătatea şi moralitatea oamenilor care se pretind a fi ai Domnului. (…)
Deşi tema congresului a avut de-a face cu unitatea, din alocuţiuni am înţeles că subiectul care plutea cu adevărat în aer avea de-a face cu identitatea baptistă. Nu-i vorbă, cele două aspecte sunt strâns legate unul de celălalt. (…)
Două din moţiunile adoptate către final (…) denotă aceeaşi preocupare pentru identitate: aprofundarea Mărturisirii de Credinţă şi aducerea ei în atenţia baptiştilor de rând (printr-o colaborare între cadre de la ITB Bucureşti şi Emanuel!), pentru a-şi cunoaşte crezul, şi prospectarea posibilităţii înfiinţării unul post de televiziune baptist, motivată de faptul că posturile TV existente acum pe piaţă prezintă emisiuni care intră în contradicţie cu credinţa şi practica baptistă. (…)
Există două (…) abordări ale gestiunii problemelor Uniunii şi ale cultului (…). Prima se focalizează pe revenirea la rânduială, la una presupusă ca fiind existentă cândva în trecut şi pierdută între timp pe drum. Viorel Iuga foloseşte de mai multe ori, în programul său vizionar tipărit, cuvântul restabilire. (…) Această primă direcţie este, prin excelenţă, una închisă. Ea se focalizează în primul rând pe baptişti, priviţi ca un cult monolitic, omogen, uniformizat, cu membri care urmează docili, fără dileme, instrucţiunile venite de sus.
Cealaltă tendinţă este una mai relaxată; ea vizează o diversitate. (…)
Vorbind oamenilor, Viorel Iuga nu şi-a prezentat deloc viziunea pe care o propune în ideea de a fi ales Preşedinte al Uniunii. Ne-a ameţit cu vorbe multe dintre care un singur lucru se referea la ce va face dacă va fi ales: nu îl vom găsi la birou. Te cred, va umbla prin toată ţara cu conferinţele sale binecunoscute pe teme de familie. (…)
Faptul că acesta, care alminteri poate fi un pastor respectabil şi un om de bine, a obținut atât de multe voturi (433) a fost pentru mine surpriza neplăcută a procesului electiv. Nu conta evidenta lipsă de viziune – măcar Oti a articulat câteva direcţii, chiar dacă foarte generale – ci simpla sa persoană şi ceea ce reprezenta ea (…)
Ajunşi la al 35-lea congres, baptiştii tot nu au învăţat cum se organizează o votare decentă. Întregul proces de vot a fost desăvârşit haos. S-au încurcat la distribuirea buletinelor de vot: au dat cu vreo 50 mai multe decât numărul de delegaţi cu drept de vot care, apropo, au fost fie 903, fie 896 … înţelegeţi voi ce vreţi. După ce s-au triat voturile valide pe baza ecusoanelor de participare, pentru a-i scoate din joc pe cei fără drept de vot (nişte nesimţiti în orice caz), au ieşit vreo 927 de voturi exprimate, lucru care este, evident, o anomalie. Ce mai contează? Vorba lui Daniel Brânzei: “Nu contează cine votează, contează cine numără” …
Dionis Bodi, Meandrele Congresului
Partajează asta:
FRICA implementata ca modalitate de control in lagarul comunist
Am primit următorul comentariu de la Clepe Cornel pe care îl reproduc aici în totalitate adăugând la final și comentariul meu pentru că unele lucruri sunt exagerate. Ca un preambul al răspunsului meu integrez aici un pasaj magistral dintr-un articol al domnului Vladimir Tismăneanu: „Nu toată lumea a colaborat, nu toată lumea a îngenuncheat, complicitatea nu a fost universală”.
Comentariu:
Fostul lagar comunist a implementat FRICA pentru a tine sub control, pe viitor, intregul popor. In timpul stagiului militar obligatoriu i-au facut pe toti barbatii colaboratori ai securitatii cu nume conspirativ. Cu multa suferinta au platit cei putini care s-au impotrivit.Tragic este faptul ca cei mai multi au aderat din elan liber consfintit.
Sarcina aceasta era a ofiterului de contra-informatii. Daca nu reusea 100% si-i scapa cate un soldat era pedepsit prin mutarea intr-o unitate militara aflata undeva prin fundul Baraganului. Asa ca dadea dovada de mult sarg in ai determina pe toti soldatii sa devina turnatori. Acesta chema la el, la discutii, pe fiecare soldat in parte. La inceput ii vorbea frumos:” Tara are nevoie de copii de muncitori( sau intelectuali dupa caz )…astfel ca ne-am gandit la tine in mod special!” Marea majoritate au semnat din convingere imediat. Fiecare credea ca el este „CEL ALES”, un fel de Jeames Bond actual.
Pe cei care inca stateau pe ganduri ii stimula cu:”Nu e nici o problama! Dar gandeste-te ca o sa ai parte de o armata in care o sa-ti rogi moartea!” Frica ii inmuia si pe ei. Barbatii Romaniei! Foarte rar ramanea cate unul care se impotrivea. Acesta avea, pe urma, parte de un tratament ingrozitor din partea colegilor murdariti in constiinta lor, a fruntasilor, caporalilor si a sergentilor.
Ajungea la disperare si ori se impusca in post, ori isi pusca calai, ori murea din batai. In cel mai fericit caz ajungea, batut in ultimul hal, la spital de unde pleca acasa handicapat pentru tot restul vietii. Tratamentul terorist si criminal la care era supus, din ordinul ofiterului de contra-informatii, ajungea sa fie indeplinit cu mult elan si abnegatie de catre colegii de armata. Astazi acesti mini criminali umplu tara. Aceasta modalitate a continuat si dupa Revolutia din 1989 pana la data de 01.01.2007 cand s-a desfiintat stagiul militar obligatoriu.
La terminarea armatei li se inmana, tot parsonal si fara martori, un plic nelipit in care se afla adeziunea lor cu numele conspirativ. Aveau misiunea de al preda, necitit, ofiterului de legatura din municipiul resedinta de judet al fiecaruia, cu precizarea:”Vezi sa nu ne dezamagesti, ca de vei povesti cuiva si te deconspiri Curtea Martiala te mananca!”
Toti barbatii din fostele tari comuniste care au terminat cu bine stagiul militar obligatoriu sunt persoane cu nume conspirativ, de care astazi le este rusine, fiind controlabili si manevrabili de fosta-actuala Securitate.
La sfarsitul anilor ’80 la Seminariile de pastori sau popi nu au mai fost admisi decat barbatii care au satisfacut stagiul militar. De ce au recurs comunistii la aceasta metoda? Pentru ca numai in acel mediu inchis ii puteau racola pe toti barbatii tarii. Inclusiv domnii viitori pastori. Iar a invins satana putand avea controlul asupra bisericilor inclusiv BAPTISTE.
Pe vremea lui Ceausescu se spunea ca:”Cine nu a facut armata nu-i barbat!” Pe un asstfel de individ toti il priveau cu dispret. Adevarat e faptul ca o data veniti acasa din armata pareau mai seriosi, mai ganditori si nu mai vorbeau vrute si nevrute. Acest fapt se datora doar FRICII ca nu cumva sa se scape cu vreo vorba si sa fie la randul lor turnati, sau la vreo discutie sa se scape ca-i turnator si ca atunci cand ar fi trebuit sa-si arate barbatia si taria de caracter au fost slabi, lasi si fricosi.
Dupa Revolutia din ’89 multi au dorit sa devina revolutionari reformatori seriosi. Acestia primeau cate un telefon de la ofiterul de legatura care-i admonesta cam in felul urmator:” Ce-i ma? Ha? Nu care cumva vrei sa afle sotia ta, copii tai, fratii, parintii, socrii, vecinii sau chiar colegii de munca cine esti cu adevarat? Sa vezi atunci ce rusine o sa-ti fie de toti. De noi nu vei scapa niciodata ca ti-e rusine sa marturisesti adevarul cu privire la adevarata ta fata!
Asa ca fii tu baiat cuminte si stai in banca ta! Ne-am inteles!..Da?” TOTI acestia sunt printre noi. Poporul roman. Frati, tati, PASTORI, POPI..niste tradatori lasi.
N-ar da innapoi cu piciorul intr-o tepusa, marturisindu-si pacatul si sa fie astfel eliberati de povara pacatului.
Interesant este faptul ca se cred si azi Unici si totusi cu frica de ceilalti. Dar toti ceilalti sunt la randul lor tot niste lepadaturi asemenea lor. Absolut toti! Printre putinele exceptii pe care le-am aratat mai fac parte cei care au fost scutiti de militarie. Priviti-va in ochi dragii vostri soti, tati, preoti,etc.
Consider că frica a fost unul din elementele cheie în atragerea la colaborare însă de la cazuri pe care le consider totuși particulare la a extrapola și a spune că toată lumea a colaborat este un drum lung. După cum spunea Tismăneanu, nu toată lumea a colaborat și nu toți s-au frânt. Pe de altă parte a afirma toți cei care au făcut armata au fost colaboratori este o aberație. Tatăl meu a făcut armata și nu a fost colaborator, bunicul meu a făcut armată și din contră a fost persecutat și nu colaborator al Securității. Eu însumi am făcut armata în anii 90 în cadrul Ministerului de Interne și nu mi s-a propus niciodată să devin colaborator și nici nu mi s-a înmânat acel plic de care amintește Clepe Cornel. Pastorul meu a făcut armata și nu a fost colaborator, din contră a avut dosar de urmărire informativă.
Cât privește spațiul religios lucrurile au stat similar. Este adevărat că seminariștii trebuiau să aibă armata făcută înainte de a intra la Seminarul Teologic (mă refer la seminariile teologice ale cultelor evanghelice care erau echivalentul facultăților de teologie în timpul regimului comunist) dar nu era o regulă de admitere sau respingere. Cred că era vorba mai degrabă de faptul că acolo se intra după absolvirea liceului, moment în care orice tânăr din România era obligat să urmeze stagiul militar obligație care putea fi amânată numai în cazul intrîrii la facultate, urmând a-și realiza stagiul militar cu termen redus după absolvirea instituției de învățământ superior. Cred că preoții erau scutiți de stagiul miliatr, dediucție pe care o fac gândindu-mă la o solicitare a Uniunii Baptiste prin care cerea Departamanetului Cultelor ca pastorii baptiști să fie scutiți de stagiul militar. Cu toate acestea, este adevărat că au fost și cazuri de colaborare în rândul cultelor religioase și că este posibil ca unii dintre vechii colaboratori să fie în continuare activi. Nu știu acum însă care este natura relației dintre personalul de cult și actualele servicii de informații însă tind să cred că este diferită de cea din timpul regimului comunist.
Partajează asta:
Teoria evoluționistă reminescenta a propagandei ateiste
Teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin a fost folosită în fostul URSS, stat ateist, pentru a combate învăţăturile şi concepţiile religioase. Teoria, care oferă o explicaţie privind apariţia vieţii prin evoluţia formelor primare de viaţă şi prin selecţie naturală, domină azi şcolile ruseşti, în ciuda faptului că URSS-ul s-a destrămat în 1991.
Biserica Ortodoxă Rusă a cerut (…) încetarea „monopolului lui Darwin” în şcolile publice, susţinând că prezentarea concepţiile creaţioniste despre originea lumii ar trebui să fie prezentate în paralel cu teoriile evoluţioniste. „Monopolului darwinismului şi ideii false că ştiinţa se opune în general religiei le-a sosit ceasul. Aceste idei ar trebui abandonate în trecut”, a declarat arhiepiscopul Ilarion, şeful departamentului de relaţii externe al Bisericii Ortodoxe.
În România situația este similară cu Rusia prin faptul că în școlile românești se predă doar teoria evoluționistă.opii iau contact pentru prima dată (la materia istorie) cu această teorie în clasa a 5 -a la lecția despre apariția și evoluția omului. Ei se mai întâlnesc cu această teorie la biologie. De la nivelul mediu de învățământ această teorie trece la nivel universitar. În cadrul materiei Preistorie se predă această teorie și se poartă discuții pe marginea ei. Cazul generației mele în cadrul Facultății de Istorie a fost unul oarecum fericit fiindcă profesorul Carol Căpiță, titularul cursului de Preistorie este o persoană inteligentă și deschisă astfel încât orele respective ne-au permis dezbaterea acestei teorii și referiri la teoria creaționistă.
PS: Dacă extindem referirea la spațiul occidental cred că vorbim mai degrabă de o acțiune de secularizare a religiei, care are ca și consecințe predarea ca și materie de învățământ și susținerea de către ,,oamenii de știință” a teoriei evoluționiste, o teorie falsă dealtfel. Trist este faptul că în spațiul occidental elementul religios este marginalizat iar umanismul tinde din ce în ce mai mult să uzurpe locul creștinismului în societatea modernă.
Istorie Evanghelica 