Isus Hristos a băut paharul suferinței până la ultima picătură… spulberând astfel blestemul legii. 
O singură clipă, dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi cedat – spunând ,,Tată… e prea mult, prea mult păcat, nu mai pot, pedepsește-i – în următoarea clipă Tatăl ar fi intervenit și toți ar fi fost omorâți. Dar El, Mielul Divin, nu a dat înapoi, ba dimpotrivă: așa rănit cum era, străpuns și hulit, El mijlocea pt noi, și suspinând a zis: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34) În timp ce Isus se ruga, trecătorii, preoții, cărturarii și bătrânii cetății nu încetau cu jignirile și ofensele asupra Lui. Cu siguranță vedeau că se roagă, dar erau atât de orbiți de ură, încât nici măcar respectul cuvenit unei rugăciuni nu îl mai aveau. Ei ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”

44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură. (Matei 27:42-44)

Acestea toate însă s-au întâmplat în exterior. Însă credeți-mă, în interiorul ființei Sale, i-a fost cu mult mai greu. Ceea ce Mântuitorul a suferit în trupul Sau este nimic în comparație cu suferința de care a avut parte în sufletul Sau.              

   Atunci când Dumnezeu Tatăl Și-a Întors Fața de la Fiul Său și L-a părăsit!                

       Oo Doamne! Ce durere, ce momente sângeroase pentru Fiul Tău.   

       Deasupra Lui, deasupra Golgotei, tot cerul s-a îmbrăcat în doliu.

Pe la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. (Matei 27:44,45)                                                                                           

Ascultați-I strigătul în agonie: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – citând din Psalmu 22.    

Hristos plânge simțind durerea plătirii păcatului – dar în același timp și Sfântă Treime suferă.                                                                                                                                              

   Sfințenia lui Dumnezeu suferă pentru că Preaiubitul Său Fiu, moare încărcându-se cu păcatul omenirii.                                                                                                         

   O soare, nu e de mirare că ți-ai întors ochiul, încetând a mai privi la o faptă atât de crudă!                                                                                           

    Pământul s-a cutremurat atunci când Creatorul Universului Și-a dat Duhul.                                                                     

  O stâncilor! nu e de mirare că va-ți despicat atunci când Creatorul vostru a murit.

 Nimeni nu a răbdat și suferit vreodată ca Isus Hristos.                                                   

Chiar moartea a fost înduioșată și mulți din cei ce erau în morminte au înviat și s-au întors în cetate. (Matei 27:52)

Prin suferința lui Isus Hristos a fost cea mai mare apropiere a Sfintei Treimi fața de păcat. În suferința Mielului Divin, omul se întâlnește cu Dumnezeu, având șansa de a trăi.

                           Daniel Lavric