Memorialul Durerii – Episodul 31 – Paul Goma
Pentru a viziona integral cele 35 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Partajează asta:
Memorialul Durerii – Episodul 30 – Mosu
Pentru a viziona integral cele 35 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Partajează asta:
Memorialul Durerii – Episodul 29 – Evadarile din Gulag – Tudor Greceanu
Pentru a viziona integral cele 35 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Partajează asta:
Memorialul durerii – Episodul 28- Evadarile din gulag – Ion Ioanid
Pentru a viziona integral cele 35 de episoade accesați
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Partajează asta:
Filmul „Demascarea” – despre reeducarea din penitenciarul comunist Pitesti, la Buzau
Partajează asta:
FRICA implementata ca modalitate de control in lagarul comunist
Am primit următorul comentariu de la Clepe Cornel pe care îl reproduc aici în totalitate adăugând la final și comentariul meu pentru că unele lucruri sunt exagerate. Ca un preambul al răspunsului meu integrez aici un pasaj magistral dintr-un articol al domnului Vladimir Tismăneanu: „Nu toată lumea a colaborat, nu toată lumea a îngenuncheat, complicitatea nu a fost universală”.
Comentariu:
Fostul lagar comunist a implementat FRICA pentru a tine sub control, pe viitor, intregul popor. In timpul stagiului militar obligatoriu i-au facut pe toti barbatii colaboratori ai securitatii cu nume conspirativ. Cu multa suferinta au platit cei putini care s-au impotrivit.Tragic este faptul ca cei mai multi au aderat din elan liber consfintit.
Sarcina aceasta era a ofiterului de contra-informatii. Daca nu reusea 100% si-i scapa cate un soldat era pedepsit prin mutarea intr-o unitate militara aflata undeva prin fundul Baraganului. Asa ca dadea dovada de mult sarg in ai determina pe toti soldatii sa devina turnatori. Acesta chema la el, la discutii, pe fiecare soldat in parte. La inceput ii vorbea frumos:” Tara are nevoie de copii de muncitori( sau intelectuali dupa caz )…astfel ca ne-am gandit la tine in mod special!” Marea majoritate au semnat din convingere imediat. Fiecare credea ca el este „CEL ALES”, un fel de Jeames Bond actual.
Pe cei care inca stateau pe ganduri ii stimula cu:”Nu e nici o problama! Dar gandeste-te ca o sa ai parte de o armata in care o sa-ti rogi moartea!” Frica ii inmuia si pe ei. Barbatii Romaniei! Foarte rar ramanea cate unul care se impotrivea. Acesta avea, pe urma, parte de un tratament ingrozitor din partea colegilor murdariti in constiinta lor, a fruntasilor, caporalilor si a sergentilor.
Ajungea la disperare si ori se impusca in post, ori isi pusca calai, ori murea din batai. In cel mai fericit caz ajungea, batut in ultimul hal, la spital de unde pleca acasa handicapat pentru tot restul vietii. Tratamentul terorist si criminal la care era supus, din ordinul ofiterului de contra-informatii, ajungea sa fie indeplinit cu mult elan si abnegatie de catre colegii de armata. Astazi acesti mini criminali umplu tara. Aceasta modalitate a continuat si dupa Revolutia din 1989 pana la data de 01.01.2007 cand s-a desfiintat stagiul militar obligatoriu.
La terminarea armatei li se inmana, tot parsonal si fara martori, un plic nelipit in care se afla adeziunea lor cu numele conspirativ. Aveau misiunea de al preda, necitit, ofiterului de legatura din municipiul resedinta de judet al fiecaruia, cu precizarea:”Vezi sa nu ne dezamagesti, ca de vei povesti cuiva si te deconspiri Curtea Martiala te mananca!”
Toti barbatii din fostele tari comuniste care au terminat cu bine stagiul militar obligatoriu sunt persoane cu nume conspirativ, de care astazi le este rusine, fiind controlabili si manevrabili de fosta-actuala Securitate.
La sfarsitul anilor ’80 la Seminariile de pastori sau popi nu au mai fost admisi decat barbatii care au satisfacut stagiul militar. De ce au recurs comunistii la aceasta metoda? Pentru ca numai in acel mediu inchis ii puteau racola pe toti barbatii tarii. Inclusiv domnii viitori pastori. Iar a invins satana putand avea controlul asupra bisericilor inclusiv BAPTISTE.
Pe vremea lui Ceausescu se spunea ca:”Cine nu a facut armata nu-i barbat!” Pe un asstfel de individ toti il priveau cu dispret. Adevarat e faptul ca o data veniti acasa din armata pareau mai seriosi, mai ganditori si nu mai vorbeau vrute si nevrute. Acest fapt se datora doar FRICII ca nu cumva sa se scape cu vreo vorba si sa fie la randul lor turnati, sau la vreo discutie sa se scape ca-i turnator si ca atunci cand ar fi trebuit sa-si arate barbatia si taria de caracter au fost slabi, lasi si fricosi.
Dupa Revolutia din ’89 multi au dorit sa devina revolutionari reformatori seriosi. Acestia primeau cate un telefon de la ofiterul de legatura care-i admonesta cam in felul urmator:” Ce-i ma? Ha? Nu care cumva vrei sa afle sotia ta, copii tai, fratii, parintii, socrii, vecinii sau chiar colegii de munca cine esti cu adevarat? Sa vezi atunci ce rusine o sa-ti fie de toti. De noi nu vei scapa niciodata ca ti-e rusine sa marturisesti adevarul cu privire la adevarata ta fata!
Asa ca fii tu baiat cuminte si stai in banca ta! Ne-am inteles!..Da?” TOTI acestia sunt printre noi. Poporul roman. Frati, tati, PASTORI, POPI..niste tradatori lasi.
N-ar da innapoi cu piciorul intr-o tepusa, marturisindu-si pacatul si sa fie astfel eliberati de povara pacatului.
Interesant este faptul ca se cred si azi Unici si totusi cu frica de ceilalti. Dar toti ceilalti sunt la randul lor tot niste lepadaturi asemenea lor. Absolut toti! Printre putinele exceptii pe care le-am aratat mai fac parte cei care au fost scutiti de militarie. Priviti-va in ochi dragii vostri soti, tati, preoti,etc.
Consider că frica a fost unul din elementele cheie în atragerea la colaborare însă de la cazuri pe care le consider totuși particulare la a extrapola și a spune că toată lumea a colaborat este un drum lung. După cum spunea Tismăneanu, nu toată lumea a colaborat și nu toți s-au frânt. Pe de altă parte a afirma toți cei care au făcut armata au fost colaboratori este o aberație. Tatăl meu a făcut armata și nu a fost colaborator, bunicul meu a făcut armată și din contră a fost persecutat și nu colaborator al Securității. Eu însumi am făcut armata în anii 90 în cadrul Ministerului de Interne și nu mi s-a propus niciodată să devin colaborator și nici nu mi s-a înmânat acel plic de care amintește Clepe Cornel. Pastorul meu a făcut armata și nu a fost colaborator, din contră a avut dosar de urmărire informativă.
Cât privește spațiul religios lucrurile au stat similar. Este adevărat că seminariștii trebuiau să aibă armata făcută înainte de a intra la Seminarul Teologic (mă refer la seminariile teologice ale cultelor evanghelice care erau echivalentul facultăților de teologie în timpul regimului comunist) dar nu era o regulă de admitere sau respingere. Cred că era vorba mai degrabă de faptul că acolo se intra după absolvirea liceului, moment în care orice tânăr din România era obligat să urmeze stagiul militar obligație care putea fi amânată numai în cazul intrîrii la facultate, urmând a-și realiza stagiul militar cu termen redus după absolvirea instituției de învățământ superior. Cred că preoții erau scutiți de stagiul miliatr, dediucție pe care o fac gândindu-mă la o solicitare a Uniunii Baptiste prin care cerea Departamanetului Cultelor ca pastorii baptiști să fie scutiți de stagiul militar. Cu toate acestea, este adevărat că au fost și cazuri de colaborare în rândul cultelor religioase și că este posibil ca unii dintre vechii colaboratori să fie în continuare activi. Nu știu acum însă care este natura relației dintre personalul de cult și actualele servicii de informații însă tind să cred că este diferită de cea din timpul regimului comunist.
Partajează asta:
Preotul Gheorghe Popa, prorector cu strategia universitară la „Al.I. Cuza” colaborator al Securitatii din patriotism
Preotul Gheorghe Popa
Preotul Gheorghe Popa, prorector cu strategia universitara la „Al.I. Cuza”, a fost recrutat de Securitate in vremea in care era ghid la Manastirea Voronet. Perspectiva de a ajunge muncitor necalificat. Prin aceasta spaima explica preotul Gheorghe Popa semnatura pe care si-a pus-o pe un angajament cu Securitatea, pe 17 iulie 1980. Prorectorul celei mai vechi universitati din tara era pe atunci student la Institutul Teologic din Bucuresti si începuse sa fie curtat de securisti in momentul in care se angajase, pe perioada vacantei, ca ghid la Manastirea Voronet, situata in apropiere de Stulpicani, satul sau natal din judetul Suceava. Preotul Gheorghe Popa, verificat de CNSAS la cererea EVZ si titularul unei note de constatare a calitatii de colaborator care se afla acum pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, a acceptat sa colaboreze chiar inainte de a semna angajamentul cu numele conspirativ „Cristi Popescu”, scrie EVZ.
Sursa: HotNews.ro
Partajează asta:
Invitaţie de colaborare la ANUARUL IICCMER cu tema Represiune şi control social în România comunistă
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă pregătirea următorului număr al Anuarului IICCMER care va avea tema Represiune şi control social în România comunistă. Cercetătorii interesaţi de istoria comunismului sunt invitaţi să contribuie cu studii şi recenzii.
Până acum, Institutul a editat patru anuare, cu temetici diverse: De ce trebuie condamnat comunismul (volumul I, 2006), Elite comuniste înainte şi după 1989 (volumul II, 2007), Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist (volumul III, 2008), Intelectualii şi regimul comunist: istoriile unei relaţii (volumul IV, 2009). Anul trecut, Institutul a publicat primul număr al unei reviste în limba engleză, History of Communism in Europe, având tema Politics of Memory in Post-Communist Europe.
Acest număr din Anuar va fi structurat urmărind următoarele subiecte: dimensiunea instituţională a represiunii comuniste (instituţii implicate, organizare, metode, mecanisme decizionale, relaţiile PCR cu Securitatea şi celelalte instituţii din aparatul represiv etc); responsabili din aparatul represiv (profiluri de decidenţi şi torţionari); controlul social (mecanisme de cooptare, condiţionare şi impunere a conformismului politic, controlarea vieţii publice şi private); experienţe ale victimelor (reconstituiri ale vieţii în spaţiul concentraţionar, destine afectate, relaţia victimelor cu restul societăţii etc).
Materialele trebuie trimise în formă finală până la data de 1 august 2011, pe adresa de email a redactorului şef, Adrian Cioflâncă (adrian_cioflanca@yahoo.com) şi a secretarului de redacţie, Luciana Jinga (mia.jinga@gmail.com). În prealabil îi rugăm pe cei interesaţi să-şi anunţe intenţia de a colabora, trimiţând pe aceleaşi adrese titlul şi un rezumat de 250 de cuvinte.
INDICAŢII EDITORIALE
TERMENUL LIMITĂ de trimitere a studiilor este 1 august 2011.
LUNGIMEA dezirabilă a articolelor este de maxim 8.000 de cuvinte (cu tot cu note) sau aproximativ 23-25 de pagini redactate la 1,5 rânduri, font Times New Roman, mărime 12 puncte, cu margini standard (foaie A4, 4cm stânga şi 2cm celelalte margini).
REZUMAT: Articolul trebuie precedat de un rezumat în limbă străină (engleză, franceză) de maximum 250 de cuvinte. Vă rugăm sa trimiteţi de asemenea şi o prezentare biografică (afiliere instituţională, poziţie academică, studii, domenii de cercetare/interes, lucrări importante – ultimele 3 cărţi şi/sau studii) de 150 de cuvinte, care va fi inclusă la sfârşitul volumului.
TABELE ŞI GRAFICE: Pot fi incluse în text tabele sau grafice. Ele trebuie numerotate şi să aibă un titlu lămuritor. Spre exemplu:
Tabel 1. Situaţia naşterilor în România, 1968
Sursa informaţiilor trebuie indicată imediat după tabel.
ILUSTRAŢII: Dacă doriţi să utilizaţi ilustraţii – fotografii, documente în facsimil – vă rugăm să ni le trimeţi şi ca fişiere separate, în format .tif scanate la 300DPI.
ANEXE: Datorită spaţiului limitat, nu vom putea include anexe la studii (documente sau transcrieri ale interviurilor de istorie orală) mai mari de cinci pagini.
APARATUL CRITIC
Note de subsol: Vă rugăm să folosiţi note de subsol şi NU note de sfârşit.
Indicele numeric pentru notele de subsol se trece înainte de semnele de punctuaţie – punct, virgulă, etc – ex: gdssdsd[1]. – fără spaţii, şi în afara citatelor de sine stătătoare, când se pun după punct – ex. „dgdsfsddf sgdsdsg.”[2]
Stilul de citare: Pentru a limita intervenţiile editorilor în text, vă rugăm să folosiţi următorul stil standard de citare:
Pentru cărţi:
Henri H. Stahl, Probleme confuze din istoria socială a României, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, pp…
Atenţie: potrivit practicii Editurii Polirom, se scrie întâi numele editurii şi apoi numele oraşului, urmat de an.
Pentru prescurtarea lucrărilor cu mai mulţi autori, la a doua citare în aparatul critic se apelează la formula et. al.: Dan Petrescu et. al., op. cit., p. 35.
În cazul traducerilor, menţionaţi numele traducătorilor.
Pentru cărţi editate:
Daniel Chirot (editor), The Origins of Backwardness in Eastern Europe, University of California Press, Berkeley, 1989, pp. 230-233.
Pentru capitole în cărţi:
Smaranda Vultur, „New topics, new tendencies and new generations of historians in Romanian historiography” in Ulf Brunnbauer (ed.) (Re)writing history: historiography in Southeastern Europe after socialism, Munster: Lit Verlag, 2004, pp. 236-276.
Pentru studii:
Janet S. Schwartz, „Women under Socialism: Role Definitions of Soviet Women” în Social Forces, Vol. 58, No.1 (Sep., 1979), pp. 70-73.
Pentru lucrări nepublicate:
Luciana Jinga, A party for all: Collective biography, identity and symbolic representation of women during the Romanian communist regimelucrare prezentată la Conferinţa Public Lives, Private Lives. New Research Across the Disciplines, organizată deCentre for Research in Memory, Narrative and Histories, University of Brighton şi de Centre for Life History and Life Writing, University of Sussex, Brighton, UK, 2 iunie 2010.
În cazul în care cartea/capitolul/studiul/articolul are mai mulţi autori, indicaţi-i pe toţi. Folosiţi întotdeauna titlul în limba originală. Nu se traduc titlurile din limbi străine de circulaţie internaţională, însă este recomandabil să se facă acest lucru pentru limbile regionale/locale.
Ziarele, documentele guvernamentale şi lucrările nepublicate trebuie să fie identificate cât mai precis cu putinţă.
„Drumul Femeii”, nr. 4-5, octombrie-noiembrie, 1945, pp. 4-5.
Pentru materiale de arhivă indicaţi locaţia şi titlul arhivelor, sursa în funcţie de sistemul de catalogare, respectiv (fondul arhivistic), dosarul şi fila, după modelul următor:
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (prescurtare ANIC), fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dosar 249/1989, f. 1.
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (prescurtat ACNSAS), fond Documentar, dosar 1778, vol. 1, ff. 93-95.
Arhiva Ministerului Sănătăţii (prescurtat AMS), fond Cabinetul Ministrului Sănătății, dosar 37/1989, nenumerotat.
Pentru interviuri se vor indica: numele complet sau iniţialele sursei care oferă interviul, vârsta, sexul, religia/confesiunea (dacă se impune), ocupaţia/profesia, localitatea de domiciliu, data realizării interviului.
Interviu realizat de … cu Eugenia Popescu (sau E.P.), 61 de ani, femeie, ortodoxă, profesoară, Bucureşti, 3 august 2009.
Pentru sursele citate de pe internet se vor reda: prenumele şi numele autorului, titlul documentului sau al lucrării, urmat de adresa de internet, apoi data accesării.
Exemplu: Deborah R. McFarlane, “Reproductive Health Policies in President Bush’s Second Term: Old Battles and New Fronts inthe United States and Internationally “ în Journal of Public Health Policy, Vol. 27, No. 4 (2006), pp. 405-426, accesibil la adresa http://www.jstor.org/stable/4125182, 20.10.2010.
Pentru menţionări succesive ale unei cărţi folosiţi op. cit., Ibidem sau Idem, după modelul următor:
Vladimir Tismăneanu, O istorie politică a comunismului românesc, traducere Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura Polirom, Iaşi, 2005.
Ibidem, p. 17
Ioan Stanomir, Apărarea libertăţii (1938-1947), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010.
Vladimir Tismăneanu, op. cit., p. 23.
Idem, Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel, ediţia a II-a, traducere Alexandru Vlad, Editura Polirom, Iaşi, pp. 29-30.
Intrări bibliografice cu oraşe multiple: se redau toate.
Ex.: Budapesta, New York.
Oraşul în care a apărut revista se menţionează numai pentru revistele necunoscute (sau puţin cunoscute).
Pentru citate preluate de la alţi autori se foloseşte apud.
Pentru omisiuni într-un citat se folosesc paranteze drepte:
[…]
Sublinieri, note:
[subl. D. D.]
[nota O. B.]
[nota editorului]
Pentru ghilimele se vor folosi: la deschidere „ iar la închidere ” ; pentru ghilimelele din interiorul citatelor se vor folosi: « iar la închidere » .
Se foloseşte cratima pentru data sau numărul paginilor şi semnul EnDash – (liniuţa medie, mai mică decât cea de dialog, numită EmDash — ) ca alternativă pentru paranteze inserate în text:
„Între anii 1918-1989…”
Sistemul ortografic: Pentru a utiliza un sistem ortografic unitar, pentru acest volum va fi folosită ortografia Academiei Române: cu “ â “ în loc de “ î ” (în interiorul cuvintelor) şi “sunt” în loc de “sînt”. Toate textele vor fi redactate cu diacritice.
RECENZIILE: Vor fi recenzate lucrări apărute în ultimii 2 ani, în România sau în afara ţării, relevante pentru istoria comunismului. Recenziile vor avea circa 5.000 de semne.
Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Partajează asta:
Nicolae si Elena Ceausescu precum si alti lideri comunisti țineau Pastile si Craciunul desi erau atei convinsi
Descurajarea tinerilor de a frecventa bisericile şi blocarea oricăror manifestări cu caracter religios nu-i împiedicau pe mai-marii PMR – şi ulterior ai PCR – să petreacă în mod tradiţional, alături de familiile lor, Paştile, Crăciunul şi alte sărbători creştine.
Până în 1989, dacă deţineai vreo funcţie de conducere pe la vreo întreprindere sau dacă lucrai în sistemul judiciar ori în Armată nu era bine să fii văzut pe la biserică. Nici „tovarăşelor” nu le era îngăduit să poarte, la serviciu, pandantive în formă de cruce sau să-şi aducă ouă roşii în pacheţelul cu mâncare. În ceea ce-i priveşte pe tineri, ei erau chemaţi la şcoală în duminica Paştilor, chipurile pentru „activităţi recreativ-educative”.
Religia fusese eliminată din programa de studiu, iar seminariile şi institutele teologice erau atent supravegheate de către autorităţile comuniste. Unii spun că partidul şi Securitatea puseseră la punct chiar şi un plan de racolare a feţelor bisericeşti pentru a ţine sub control „fenomenul”. Dar în pofida măsurilor de izolare a clericilor şi a lăcaşelor de cult, românii nu au pierdut contactul cu Biserica. Dimpotrivă. Anii ce au urmat evenimentelor din 1989 au demonstrat setea oamenilor de a-şi asigura libertatea religioasă.
Pe de altă parte, ironia sorţii a făcut ca mulţi dintre liderii comunişti, şi mai ales părinţii şi copiii lor, să respecte – în ascuns, ce-i drept – obiceiurile creştine. Iată un prim argument şi un posibil început de explicaţie: potrivit documentelor păstrate în arhivele Mitropoliei Olteniei, tatăl lui Nicolae Ceauşescu, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969).
Zoia Ceauşescu ţinea post
De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.
O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu înţelegeau să se raporteze la tradiţie vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov. Ea relatează următorul episod, în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu”): „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii.”
Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu.
«Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, îşi aminteşte Suzana Andreiaş.
Citește mai multe pe site-ul Revistei Historia
Istorie Evanghelica 